Vreau sa fiu erou

Dorinta mea cea mai mare, de cand ma stiu, a fost sa devin un erou... . Cum si in ce fel,
nu prea stiam eu, dar un lucru imi era clar: voiam sa fiu erou. Mereu ma visam zburand
peste oras ca Batman sau catarandu-ma pe pereti ca Spiderman... Capul imi era plin de
idei pentru salvarea lumii si de titluri rasunatoare de articole din ziare in care sa se
povesteasca aventurile mele. Toate acestea pana intr-o zi cand... chiar am devenit erou.
Ma intorceam singur de la scoala, caci prietenii mei cei mai buni aveau un meci de
baschet in ziua aceea si, ca de obicei, imi faceam in minte tot felul de scenarii
fanteziste despre cum voi deveni cel mai mare erou al omenirii. Deodata, chiar cand
ajunsesem pe strada mea, am vazut un copilas de vreo 4 anisori cum iesea in fuga dintr-
o curte si fara sa se uite nici in stanga, nici in dreapta, s-a repezit spre sosea. O
fractiune de secunda am inlemnit caci pe strada se apropia o masina care avea o viteza
considerabila. Nu am mai stat pe ganduri si, cu riscul de a fi eu accidentat, m-am
repezit spre copilul care alerga dupa mingea pe care o scapase spre strada. Am reusit
sa il prind si sa il trag pe trotuar chiar sub privirile ingrozite ale mamei sale care
venise si ea dupa el. Din nefericire pentru mine, insa, m-am dezechilibrat eu si am cazut
chiar pe sosea… . Am avut putin noroc, totusi... soferul vazuse scena si a reusit sa
opreasca... destul de in siguranta pentru mine... nu pe deplin, insa, caci tot m-am ales cu
o fractura de toata frumusetea... .
Dar visul meu de-o viata s-a indeplinit: am devenit eroul local, mi s-au luat interviuri,
iar fotografia mea a ajuns pe primele pagini ale ziarelor din orasul nostru... si trebuie
sa recunosc ca ma simt bine in postura de erou.