De vorba cu destinul

Intr-o zi de primavara tarzie, mi-am privit chipul in oglinda usor zgariata de atatea priviri
insistente si intrebari stresante. M-am privit si mi-am vazut fruntea plina de bubite .O
clipa am stat si m-am intrebat daca sunt eu, daca nu cumva visez. Nu ! Eram eu .Dar
parca eram altfel. Stiam ca aveam o fata curata, fara nici o bubita, cu obrajii dolofani si
cu buzele rosii ca macii de pe camp. Atunci, am soptit :,,Tu esti ? Tu ma cauti sa-mi spui
povestea aceea ?’’In acel moment, am crezut ca ma cauta Destinul, sa-mi explice de ce
nu mai eram fetita mica pe care o stiam. Nu stiu inca de ce mi-a venit sa spun aceste
cuvinte…ma simteam ca o placa tocita de gramofon. Poate va intrebati care a fost rolul
acestei introduceri. Am sa va raspund.
Ei bine, cat timp am stat si m-am uitat in oglinda, mi-am amintit de perioada copilarie
mele, in care stateam si ma jucam. Imi amintesc cum aratam : o fetita inalta, cu un corp
potrivit, cu ochi albastri ca doua stelute agatate de fereatra si parul prins in doua codite
impletite. Si acum ?M-am schimbat sau sunt aceeasi fetita mica, credula ? Nu. M-am
schimbat! Si datorita destinului, in bine. De ce spun asta? Pentru ca, pe cand eran clasa a
IV-a , a aparut un membru important al familiei : sora mea. De la ea am invatat ce este
calmul, ce este iubirea. Nu ca nu as fi stiut aceste lucruri, dar ea m-a invatat sa le inteleg
cu adevarat. Cred ca va intrebati cum adica ? Pentru mine, erau doar simple cuvinte. Prin
simplu sancet al surorii mele, stiam ca mama trebuia sa vina la ea si sa aiba rabdare, sa ii
ofere dragoste.
Si chiar atunci cand o priveam mi se inmuia inima si simteam nevoia sa spun cu
duiosie,,Da ! Este sora mea’’. Atunci, am realizat ca iubirea si calmul nu sunt doar simple
cuvinte. Le-am aflat rolul si le-am inteles.
Daca ar trebui sa definesc destinul intr-un singur cuvant, doar atat as spune : minune.
Este o cale nebanuita a Domnului , plina de surprize….unele placute, altele neplacute.
Totusi ma intreb :oare este posibil ca povestea sufletelor noastre sa fie deja imprimata
pe o carte de joc si apoi aruncata la intamplare intr-un pachet de carti existente ?
Eu cred ca fiecare dintre noi are un drum trasat . Deci…da, cred in destin. Cred ca acest
destin se poate schimba, se poate modela dupa vointa omului.Nu trubuie sa ne lasam in
voia sortii , trebuie sa luptam , pentru ca, de fapt , destinul este dar de propriul nostru
caracter, de propria noastra vointa.
Fiecare actiune a mea contribuie la destinul meu, asa cum mi-l doresc eu. Ceea ce eu aleg
sa fac sau sa nu fac reprezinta manifestarea mea proprie . Asa imi conturez eu destinul :
prin forte proprii.
Am sa va dau cateva exemple concrete : Cand trebuia sa dau examen la sfarsit de an,
pentru a intra in clasa a V-a, am hotarat ca eu trebuie sa decid ce trebuie sa fac cu viitorul
meu si nu soarta. Atunci, am inceput sa muncesc si sa ma pregatesc la materiile
respective. Intr-un final, munca mi-a fost rasplatita si am intrat in cea mai buna clasa.
Dar nu toate amintirile sunt placute,nu ? Ei bine, am trecut si eu prin cateva situatii
neplacute. Intr-o zi, am hotarat ca o plimbare afara nu strica, stiind ca a doua zi am sa dau
un test la matematica. Dupa plimbare, am incercat sa repet formulele si calculele
incalcite , dar toate se invarteau in capul meu, ca un catel in jurul cozii. Ei bine, a doua zi
am dat testul, iar nota nu a fost deloc una imbucuratoare. Daca va intrebati de ce am dat
acest exemplu,am sa va explic. M-am lasat atunci in voia destinului, crezand ca imi voi
aminti totul pe loc. De atunci, de fiecare data cand incerc sa fentez destinul si sa pun pe
primul plan distractiile imi amintesc de aceasta intamplare si mi spun :,,Eu imi croiesc
singura un drum !Nu astept norocul sa pot copia sau sa-mi intreb colegii cum se rezolva!
Merit un viitor croit cu seriozitate si inteligenta!
La inceputul compunerii, m-am gandit la povestea ,,Ratusca cea urata’’ :un pui de rata,
urat si respins de toata lumea, reuseste sa isi ,,sa-si scrie’’ singura destinul,ajungand o
lebada frumoasa.
Eu de ce nu as putea sa ajung o lebada ? Voi ajunge! Si asta pentru ca stiu ce imi doresc
de la viata, stiu sa infrunt necazurile si mai ales stiu cum sa-mi croiesc drum in
necunoscut.
Eu asa percep destinul : ca fiind o minune, una care poate fi creata de tine, de mine , de
oricine isi doreste, realizandu-se doar prin fortele proprii.