Dragan Lavinia 15 ani,

clasa a IX –a ,, A’’,
professor: Didic Cristina
L.T. ,, Constantin Stamati -Ciurea ’’
r. Briceni, s.Caracușenii Vechi

Mă simt gol,de parca ceva am lăsat în urmă. E greu să realizez și nici nu simt că vreau să o
fac. Însă simt că trebuie să o spun: nu mai sunt un elev! E dureros întradevăr, cine nu a trecut, nu
poate înțelege. Însă, acolo undeva într-un colț al sufletului ceva îmi șoptește că ceea ce am trăit la
școală, alături de cei mai scumpi oameni, au fost unele dintre cele mai frumoase momente care
până acum au trecuseră prin viața mea. Anii au trecut, adolescența ma părăsit pentru totdeauna,
însă în sinea mea, simt că am rămas același Eliade, care parcă nu demult se îndrăgostise,care se
hrănea cu cărți iar apoi întâmpina și petrecea oaspeți din mansardă. Dar nu mă pot opri aici, am
nevoie de o continuare a filmului al cărui scenariu doar eu îl pot controla. Deciziile

pe care le voi lua îmi vor construi viitorul!

De o lună încoace mă tot gândeam ce scopuri am în viață sau chiar ce viață îmi doresc să
am. Și în sfârșit trecând prin atâtea zile chinuitoare și nopți nedormite am decis unde voi merge
pentru ca următorii mei ani ai tinereții să îi petrec frumos. Deci voi merge la universitate. Eu
cred că este cea mai bună decizie pe care aș fi putut să iau. Voi merge la Universitatea Ion
Creangă la facultatea ,,Filologie’’ pentru a îmi construi o viață prefesională în acest domeniu,
deoarece acesta a fost și probabil va fi subiectul care o să mă intereseze pe tot parcursul anilor de
studenție.parcursul anilor de studenție.

Am trimis o scrisoare pentru a fi admis la această universitate. Cu ajutorul profesorilor am

formulat această scrisoare și am trimis-o. Iar peste câteva săptămâni am primit răspunsul că
fuseserăm admis. În aceeași zi plecaserăm la gară și îmi procuraserăm bilet. Fiind sub influența
puternică a emoțiilor, în drum spre casă am intrat la piață și îmi cumpărasem o geantă suficient
de încăpătoare pentru a aranja lucrurile pentru plecare în ea. Aveam bilet la tren pentru
următoarea zi pe la amiază.

Drumul spre Chișinău nu a fost nici pe aproape unul liniștit, deoarece eram de-a dreptul
coopleșit din cauza emoțiilor care năvăleau asupra mea fără gram de milă. Nu puteam înțelege de
ce mă emoționasem întratât, dar aceste emoții și ele trebuiau trăite. Deoarece nu aveam nici un
pasager lângă mine mi-am permis să mă culc pe patul vagonului în care mă aflam pentru că
drumul lung mi-a epuizat cu totul puterile pe care le avusesem când mă ridicasem dimineața din
pat. Era o zi frumoasă de vară cu un peisaj de-a dreptul uimitor,culorile copacilor și păsările care
se mai zăreau din când în când prin fereastra vagonului îmi atrăgeau atenția. Soarele strălucea
atât de puternic oferind zilei farmecul necesar pentru a deveni și mai frumoasă. Admirând
peisajul de pe fereastră am mai dat uitării emoțiilor și m-am concentrat pe frumosul peisaj de
după fereastră.

După cele patru ore petrecute în tren, în sfârșit s-a anunțat că trenul sosise din gara din
Chișinău. Când am coborât din tren aveam senzația că am făcut un pas spre un nou început care
îmi va dărui amintiri, prieteni, cunoștințe, emoții și doruri. Dar cel mai important voi ajunge la
maturitate atât fizic cât și mental. Nu aveam multe bagaje pentru că nu am simțit nevoia să iau

multe bagaje pentru că nu am simțit nevoia să iau lucrurile care îmi vor aduce aminte de trecut,
așa că am luat lucrurile de strictă necesitate.

Părăsind gara am simțit cum undeva în adâncul sufletului sau derulat toate cele trăite până
acum ,școala, colegii, familia, casa părintească și multe alte amintiri. Am urcat în autobuzul
destinat în exclusivitate studenților care la fel ca mine veneau să își umple materia cenușie cu
informațiile de care aceasta avea strictă necesitate . Razele soarelui nu mai străluceau atât de
puternic pentru că ora era deja trecută de patru iar norii îi acopereau treptat zâmbetul,ca atunci
când va ajunge la amurg să se stingă. Când am ajuns la căminul universității era deja în jurul orei
cinci, însă ceea ce ma bucurat foarte mult era faptul că nu eram singurul nou venit la această
universitate. Mai erau trei băieți iar în total eram patru, dintre care, după cum aflaserăm mai
tîrziu lipseau două fete dar din cine știe ce motive aveau să vină mai tîrziu. Nu mi-am dat
interesul pentru detalii,deaceia i-am urmat pe băieți în căminul universității pentru a primi câte o
camera pentru a ne putea odihni pentru ziua ce avea să urmeze. Ne-au oferit ultima camera de la
etajul trei și spre marea mea mirare am fost cazați împreună cu cei trei băieți cu care m-am
împrietenit deîndată ce i-am întâlnit.

În următoarea zi m-am trezit primul pentru că toată noaptea m-au măcinat gânduri despre
ziua de astăzi. În scurt timp sau trezit și ceilalți și am mers la orele repartizate pentru astăzi.
Zilele treceau iar orele îmi plăceau și mă captivau din ce în ce mai tare. Învățam și depuneam
toate eforturile necesare pentru a progresa în ce privește domeniul Filologie. Universitatea avea o
bibliotecă mare și spațioasă de care m-am îndrăgostit din clipa în care am văzut-o și care pe
parcurs îmi devenise atât de familială și în care începeam să petrec din ce în ce mai mult timp .
Atmosfera din această biblioteca este una imposibil de redat în cuvinte și care oferea sentimental
de siguranță.
 În ce privește familia, trimiteam scrisori în fiecare săptămână și le primeam pe cele ale
părinților sâmbătă, iar când mai aveau și ei posibilitatea îmi trimiteau și ceva de cheltuială.
Trecuseră deja două săptămîni decând eram plecat de acasă, însă faptul că plecaserăm într-un
timp atât de scurt de acasă, îmi trezeau în suflet sntimentele de dor parcă nu demult uitate.
Părinții și focul din vatră care mă încălzeau atât sufletește cât și fizic îmi lipsea atât de mult. Iar
acum, aflândumă departe de casă în căminul rece și mohorît puteam doar visa la aceea căldură
care o puteam căpăta doar aflândumă între pereții casei părintești. În ultimile zile mă simțeam
atât de coopleșit încât nici cărțile nu îmi mai erau ca o sursă de distragere, așa că continuam să
scriu scrisori în timpul liber pe care îl aveam.

În următoarea zi,după ce terminasem orele am decis să intru pe la bibliotecă pentru a mă

distrage chiar dacă nu speram să pot face asta. Biblioteca care la prima vizită părea imensă acum
în înbulzeala creată de o mulțime de oameni părea atât de mică. Găsisem un loc în care să pot
studia în liniște. M-am așezat la o masa amplasată lângă o fereastră. Spre uimirea mea nu era
nimeni acolo, daca nu luăm în considerare că era atâta lume. Răscolind în geantă în căutarea
manualului în cauză, simțeam că cineva se apropia de masa la care mă aflam ,și nu mă înșelasem.
Când am ridicat capul am văzut-o,o fată înaltă, cu ochi căprui și buze cărnoase. Era o adevărată
întruchipare a frumuseții. Avea gropițe în obraji iar acești obrăjori roșiatici erau ceva de-a
dreptul uimitor.

- Alo! Cei cu tine! Ai adormit!

După vorbă am înțeles că aveam de furcă cu o moldoveancă. După ce mă dezmeticisem

despre ce era vorba mi-am dres vorba și am răspuns:

- Nu! Eram pierdut în gândurile mele. Ai avut nevoie de ceva?

- Da! Dar să fi știut înainte de a mă apropia că ești un asemenea adormit nu m-aș fi
apropiat în veci.

A făcut cale întoarsă și a plecat. Am rămas cu gura căscată și nu eram în stare să o închid.
După ceva vreme am observat-o la masa de la cealaltă fereastră citind ,, Mândrie și
prejudecată’’și chiar în acel moment în mintea mea mi-am dat seama cât de încăpățânată era
acea fată și câtă mândrie era în acel suflet. Și câlcînd în picioare toată mândria pe care până în
acel moment mi-a mai rămas și știind că nu ne cunoșteam m-am decis să mă apropii de ea să aflu
ce a dorit de la mine și cu ce o puteam ajuta.

- Bună! Mă numesc Mircea. Pot să te ajut cu ceva?

 - În sfârșit credeam că nu o să te mai apropii. Chiar am nevoie de ajutorul tău, sunt noua
colegă din clasa și nu știam orarul orelor iar rectorul mi-a recomandat să mă adresez la
tine.

Eram uimit, și în același timp fericit petru că acum după multă vreme puteam să îi fiu cuiva
de ajutor. Așa că am acceptat să o ajut și ultimile două ore le-am petrecut cu preafrumoasa
domnișoară pe nume Victoria. I-am povestit totul cu privire la funcționarea orelor și i-am oferit
orarul. Această fată era ceva cu adevărat fantastic pentru că așa fată demult nu am mai întâlnit.
După discuția plăcută care întradevăr mă distrase, am plecat în cameră pentru a prinde forțe
pentru a doua zi. Iar când intrsem într-o scurtă discuție cu băieții aflasem și numele unei dintre
cele două fete care trebuia să sosească în acea seară cu noi cu autobuzul, era anume ea Victoria.

În următoarea zi speram din tot sufletul să o întâlnesc să îi văd măcar umbra care peste
noapte îmi devenise atât de dragă. Ora deja se începuse însă doamna care îmi cucerise gândurile
nu se prezenta la ea. Însă nu trecuse mult și cineva dăduse buzna în auditorie, era ea.

- Mă iertați! Am adormit,iar ceasul nu mi-a sunat.

Primind voința profesorului intrase la oră, ciufulită și cu mari cearcăne sub ochi, căuta cu

disperare un loc unde să se așeze și însfârșit ochișorii cei căprui îi întâlniseră pe ai mei și primind
raspunsul din ochii mei sa apropiat de banca mea și s-a așezat lângă mine. Simțeam înăuntrul
sufletului meu cum vulcanul din creier se scurgea treptat spre inimă. Această zi,deja official cea
mai bună zi din viața mea. După ce se terminase ora am mers împreună la cantina, simțeam că
anume e ava fi cea cu care îmi voi petrece restul zilelor!