MODEDA ŞI ROLUL SĂU ÎN

ECONOMIE

Conceptul monedei

Rolul monedei în viaţa economică şi socială necesită abordarea evoluţiei şi a

funcţiilor îndeplinite de aceasta încă din perioada circulaţiei pieselor din metale
preţioase.

Trecerea economiilor de la forma preponderent

naturală (bazată pe troc) la economia de schimb,
concurenţială, antrenează importante modificări în
rolul îndeplinit de bani în cadrul tuturor laturilor
activităţii umane şi economice.
 Delimitări între conceptul de monedă şi bani
sau ŞTIAŢI CĂ...
Atât în literatura de specialitate cât
şi în limbajul curent se foloseşte
termenul de „bani” sau „monedă”. Termenul de monedă, folosit în
În limbajul altor popoare: special în limbajul poporului francez,
român, rus, german se utilizează cu englez, Italian desemnează, potrivit
definiţiei dată de dicţionarul Larousse,
aproximativ acelaşi sens, termenul
„o piesă de metal, emisă de
„bani”. Potrivit dicţionarului explicativ autoritatea suverană, pentru a servi
al limbii române, prin bani se înţelege ca mijloc de schimb”. Potrivit
„echivalentul general al valorii aceleeaşi definiţii, termenul de
mărfurilor; monedă de metal sau de monedă este de origine latină şi
hârtie recunoscută ca mijloc de provine de la numele zeiţei Junon
schimb şi de plată”. Etimologic, Moneta, în templul căreia romanii
termenul de bani are provenienţă băteau monede.
necunoscută.
Din definiţii rezultă că între cele două noţiuni există diferenţe cantitative şi
calitative, astfel:
noţiunea de bani este mai cuprinzătoare şi mai veche decât cea de
monedă, întrucât cuprinde toate mijloacele de schimb;
noţiunea de monedă este denumirea generică acordată pieselor metalice.
 Diferenţe între monedă şi bani!!!
Banii sunt o marfă, prin urmare sunt
un bun economic, rezultat al unor legi
obiective;

Moneda, în schimb, este un acord de voinţă dintre oameni, pe de-o parte, şi

presupune existenţa autorităţii emitente, care decide cu privire la forma
monedei şi a metalului din care este confecţionată.

În limba română, s-a utilizat o perioadă de timp

termenul de monetă de la care au derivat termenii
„monetar”, „monetărie”. Termenul de monedă,
recomandat de Academia Română provine din limba
greacă veche (monedha).

În prezent, termenul de monedă se foloseşte în sens larg,

ceea ce înseamnă luarea în considerare atât a pieselor
metalice, cât şi a bancnotelor şi a banilor de cont. Din acest
punct de vedere, se poate considera că cei doi termeni sunt
similari, ceea ce conduce şi la similitudinea dintre circulaţie
monetară şi circulaţie bănească.
 Funcţiile monedei
În literatura monetară există trei
modalităţi principale de definire a
monedei:
Funcţiile monedei

Profesorul Ştefan I. Dumitrescu

(1948) conturează trei funcţii
principale
Funcţiile monedei
 Dezvoltarea funcţiilor
Funcţia de standard sau etalon a valorii

Reprezintă cea mai importantă funcţie, întrucât permite exprimarea valorii

bunurilor economice, în termeni monetari şi efectuarea de comparaţii între
preţurile diferitelor bunuri şi servicii.
Spre deosebire de alte forme de etalon, precum minutul, Kg, metrul, etalonul
valorii prezintă o anume caracteristică şi anume inconstanta. Moneda sau banii,
cu care se măsoară valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor şi a raporturilor de
echivalenţă dintre acestea, poate varia de-a lungul unei perioade de timp. În
acest scop se utilizează puterea de cumpărare, aflată în raport invers
proporţional cu modificarea preţurilor.
Alături de caracteristica variabilităţii în timp, moneda ca standard al valorii,
prezintă şi trăsătura indispensabilităţii, în sensul că deţinerea banilor este
absolut necesară fiecărui individ, pentru obţinerea bunurilor de care are nevoie
şi pe care le preferă.
 Dezvoltarea funcţiilor
Funcţia de unitate de cont
Din funcţia de bază a monedei, cea de etalon al valorii,
rezultă că toate bunurile din economie sunt evaluate din
punct de vedere monetar, prin preţuri, ceea ce face
posibilă realizarea de înregistrări contabile şi efectuarea
de analize financiare.

Îndeplinind funcţia de unitate de cont, moneda permite realizarea de comparaţii

în timp şi cuantificarea valorii adăugate în cadrul activităţii economice.

Funcţia de unitate de cont, poate fi îndeplinită de

monedă, fără existenţa fizică a acesteia. Asemenea
cazuri se manifestă atunci când preţul unor bunuri şi
servicii este exprimat într-o altă monedă ce aparţine
fie unei alte perioade de timp, fie altei ţări.
 Dezvoltarea funcţiilor
Funcţia de mijloc de plată (de schimb)
Moneda duce la disocierea schimbului marfă contra marfă în două operaţiuni
distincte: o operaţiune de vânzare (flux real contra flux monetar) care permite
obţinerea de monedă şi o operaţiune de cumpărare (care permite utilizarea
fluxurilor monetare pentru obţinerea bunurilor reale).
Eficacitatea inovaţiei reprezentate de recursul la monedă depinde de
cantitatea de monedă. Astfel, dacă moneda este prea abundentă, aceasta se
devalorizează; însă, dacă moneda este prea rară, tranzacţiile cu mărfuri se fac cu
dificultate, iar creşterea volumului comerţului este împiedicată. Altfel spus, dacă
volumul schimburilor creşte, cantitatea de monedă trebuie să crească şi ea.
Efectul funcţiei de mijloc de schimb se manifestă nu numai prin cantitatea de
monedă, ci şi prin viteza sa.

Viteza de circulaţie a monedei este numărul V=PIB/M

de rotaţii pe care stocul de monedă existent în
economie îl efectuează într-o perioadă de
timp dată (de exemplu, un an).
 Dezvoltarea funcţiilor

Funcţia de rezervă a valorii / mijloc de tezaurizare

Înclinaţia spre economisire atât a populaţiei cât şi a

agenţilor economici, conduce la constituirea unor
depozite sau rezerve de valoare. Alături de imobile,
terenuri, lucrări de artă, bijuterii, moneda constituie o
formă a acestor rezerve de avere.

Avantajul utilizării monedei cu acest rol decurge din gradul sporit de lichiditate,
comparativ cu celelalte forme.

Întrucât menţinerea unei rezerve de valoare sub formă de imobile sau alte
active reale, presupune un inconvenient major, atunci când se doreşte realizarea
unei tranzacţii şi transformarea în lichidităţi imediate, rezultă că populaţia şi
agenţii economici păstrează sumele mari de bani fie în numerar, fie în monedă
scripturală.
 Dezvoltarea funcţiilor

Funcţia de standard a plăţilor amânate

Prin această funcţie îndeplinită de

monedă se evidenţiază rolul în
exprimarea valorii contractelor pe
termen lung, respectiv, stabilirea în
momentul actual a unei sume ce
urmează a fi încasată sau plătită la o
dată viitoare.
 Formele monedei
Moneda metalică: cunoscută încă din
antichitate, este alcătuită din metale comune,
obişnuite sau din metale preţioase.

Se presupune că primele monede au apărut în Europa în sec. VIII – VII

î.e.n. După Herodot, locul de origine al monedei, ar fi Lidia, iar autorul prezumat al
acesteia ar fi regele Licurg. În Egiptul Antic, în mileniul al III-lea î.e.n., ca instrument
de schimb se folosea arama, iar în mileniul al II-lea î.e.n., aurul. La început se
utilizau lingourile, dar, datorită inconvenientului pe care îl prezentau prin
operaţiunile de divizare şi cântărire în momentul schimbului, autorităţile statale
(statale, imperial, orăşeneşti, provincial, seniorale, ecleziastice, regale, etc.) au
început să pună în circulaţie lingouri transformate în simple discuri, care erau
“marcate”, adică însemnate cu o siglă specială (figură, siluetă, simbol, etc.), care să
indice pe răspunderea emitentului, titlul şi greutatea pieselor respective.
 Formele monedei
Primele monezi au circulat pe teritoriul de
azi al României încă din sec. V î.e.n., fiind
reprezentate de piesele monetiforme din bronz
provenite din Histria.

Datorită avantajelor sale, practica baterii monedei s-a răspândit, fiind

adoptată cu timpul de toate popoarele civilizate, ea devenind o problemă de stat şi
o expresie a suveranităţii acestuia:
sunt inalterabile şi ca urmare pot fi păstrate un timp îndelungat, fără a-şi
modifica greutatea (valoarea);
se caracterizează printr-o mare divizibilitate;
metalele preţioase concentrează o valoare mare într-un volum mic, ceea ce
face posibilă îndeplinirea funcţiei de etalon al valorii;
menţin constantă valoarea în timp, iar falsificarea pieselor din metale
preţioase este uşor recunoscută;
prezintă avantajul transformării cu uşurinţă;
în anumite perioade, autorităţile monetare pot adopta măsuri de protejare
a stocurilor de metale preţioase.
 Formele monedei
Moneda de hârtie: la fel ca moneda metalică,
moneda de hârtie este rezultatul unei îndelungate
evoluţii istorice. Practica utilizării monedei de hârtie a
fost constatată de Marco Polo în China, în secolul al XIII-
lea, în Asia fiind prezentă încă din secolul al IX-lea
conform datelor istorice.
 Formele monedei
Moneda de hârtie

I. Biletul de hârtie reprezentativ a apărut încă în Evul Mediu, când

bancherii italieni şi olandezi, bijutierii englezi şi francezi, etc., au început să remită
clienţilor lor, care le încredinţau spre păstrare monezi de aur sau argint, respective
metale preţioase sub formă de lingouri, bijuterii, etc., “recipise” (chitanţe,
certificate) care atestau existenţa depozitului şi pe care titularii le puteau transfera
altor persoane.
Astfel, a apărut şi generalizat treptat o circulaţie a “recipiselor”, paralelă
cu circulaţia monedei metalice. Depozitele aferente nu aduceau nici o dobândă, ci,
dimpotrivă, depunătorul era cel care plătea bancherului o anumită taxă de
păstrare.
În cazul în care asemenea “certificate” treceau de la un posesor la altul,
ceea ce se transfera în realitate era moneda metalică depozitată la bancă, doarece
doar aceasta reprezenta moneda adevărată.
 Formele monedei
Moneda de hârtie

II. Biletul de hârtie convertibil a apărut din cauză că deţinătorii de bilete

reprezentative nu veneau întotdeauna să-şi retragă depozitul de la bancă, ceea ce
a permis depozitarilor să emită o cantitate de bilete mai mare decât stocul lor de
aur.

Emisiunea de bancnote convertibile în

metal a fost inaugurată în Europa, la începutul
secolului al XVIII-lea, de către Banca din
Amsterdam. Aceste bilete se deosebeau de
vechile “certificate de depozit” deoarece nu mai
corespundeau unei cantităţi individualizate de
metal. În comparaţie cu monezile metalice
existente în circulaţie, aceste bancnote aveau
avantajul că erau mai uşor folosite în tranzacţiile
zilnice.
 Formele monedei
Biletul de bancă, ca instrument monetar, prezintă avantaje importante faţă de efectele
comerciale:
valoarea bancnotei este invariabilă, în timp ce valoarea cambiei creşte pe măsură ce se
apropie termenul scadenţei;
bancnota are o valoare exprimată într-o cifră rotundă (cupiură), în timp ce efectele
comerciale nu;
bancnota se transmite prin simplă remitere manual, în timp ce circulaţia cambiei impune
îndeplinirea formalităţii girului;
bancnota circulă într-un cerc mai larg de persoane, pe când efectele comerciale circulă
într-un cadru local, etc.
Aceste prime “bilete de bancă” propriu-zise (bancnote), apărute în secolul XVII, se
asemănau cu “recipisele” bancherilor din Evul Mediu, deoarece, la fel ca şi acestea din urmă,
erau acceptate doat în virtutea încrederii în emitent şi în capacitatea acestuia de a le converti în
aur oricând, oricui şi în orice cantitate, având adesea înscrise pe ele menţiunea: “rambursabile la
vedere la banca X”. Noua monedă era o “monedă fiduciară” privată, care, prin generalizarea
utilizării sale, va devenii o monedă oficială.
În secolul al XIX-lea, se produce emisiunea bancnotelor, care la început se face de toate
băncile şi apoi este încredinţată exclusive băncii central numită şi “bancă de emisiune”. Statul
confer bancnotelor “curs legal”, iar emisiunea acestora este foarte strict reglementată,
stabilizându-se la un moment dat la raportul 1/3 (aur/bancnote). Bancnotele convertibile s-au
folosit până la izbucnirea primului război mondial.
 Formele monedei
Moneda de hârtie

III. Biletul de hârtie neconvertibil: a apărut din cauza

pierderii a încrederii deţinătorilor de bancnote, ceea ce a dus la cereri
masive de convertire a acestora în aur. Având în vedere că valoarea
totală a bancnotelor existente în circulaţie depăşea frecvent valoarea
stocului de aur al băncii de emisiune, a apărut falimentul băncii
centrale. În asemenea situaţii, statul a intervenit decretând “cursul
forţat” al bancnotelor, degravând banca centrală de obligaţia de a le
converti în aur (argint).
Astfel, în anul 1914, odată cu izbucnirea primului război
mondial, toate statele europene au suspendat convertibilitatea în aur
a bancnotelor lor, iar caracterul fiduciar al bancnotelor s-a accentuat,
agenţii economici obişnuindu-se treptat ca moneda să nu mai fie
marfă şi să nu mai aibă o valoare intrinsecă, ci doar o valoare de
schimb (putere de cumpărare).
În prezent, toate statele lumii (în măsura în care au monedă
proprie, în sensul că nu participă la o uniune monetară, cum ar fi,
Uniunea Economică şi Monetară Europeană – UEM) emit doar
bancnote neconvertibile.
 Formele monedei
Moneda de hârtie

În România, primele bancnote au fost

puse în circulaţie de Banca Naţională în anul
1880. În prezent, bancnotele neconvertibile şi
monezile din metal obişnuit sunt emise de
Banca Naţională, care are acest drept în mod
exclusive.
 Formele monedei
Moneda scripturală

Moneda scripturală (de cont sau de bancă) este mult mai recentă decât moneda
de hârtie. Acest tip de monedă s-a generalizat în Anglia în secolul al XIX-lea, după ce
emisiunea de bancnote a Băncii Angliei a fost foarte strict reglementată.
Moneda scripturală (de cont sau de bancă) constă în depozitele la vedere în
conturile deschise la bănci, care pot fi transferate de la un titular la altul cu ajutorul
cecurilor sau altor forme de virament şi care servesc alături de bancnote sau de monezile
devizionare, la efectuarea tranzacţiilor.
Depozitele „la vedere” sunt singurele depozite bancare perfect lichide, în sensul
că permit efectuarea imediată a unei plăţi prin una sau alta din modalităţile de plată fără
numerar (incaso, acreditiv, procedeu SWIFT, etc.) şi cu instrumente foarte variate, de la
cecuri la transferuri electronice, precum: ordine de plată, dispoziţii de încasare, ordine de
virament, carduri etc., toate acestea în formă letrică sau electronică.
 Caracteristicile monedei

Acceptabilitatea reprezintă o caracteristică a monedei,

indiferent de forma acesteia şi de perioada de timp în care a
circulat. Cu cât o monedă este mai acceptată, cu atât este mai
căutată, respectiv este universal dorită, întrucât în schimbul ei pot
fi primite bunuri şi prestate servicii.

Acceptabilitatea este baza lichidităţii. Lichiditatea

este cea care face ca deţinătorul de monedă să o utilizeze
imediat, pentru procurarea de bunuri, fără a suporta costuri
de transformare. Moneda este fundamentul lichidităţii; alte
forme, de active financiare sau reale, sunt mai mult sau mai
puţin lichide unele faţă de altele, dar nici unul nu este în
aceeaşi măsură ca moneda.

Stabilitatea. Pentru ca utilizarea monedei să fie satisfăcătoare, este necesar ca

aceasta să fie caracterizată prin stabilitate. Atunci când moneda este utilizată ca rezervă a
valorii sau ca standard al plăţilor amânate, este important ca valoarea monedei să nu prezinte
fluctuaţii semnificative.
 Masa monetară şi agregatele monetare
Masa monetară reprezintă in indicator care
desemnează totalitatea mijloacelor băneşti existente în
economia unei ţări la un moment dat, sau ca medie pe o
anumită perioadă. În acelaşi timp, masa monetară este un
indicator care se cuantifică pe baza bilanţului centralizat al
întregului sistem bancar dintr-o ţară, după deducerea
operaţiilor duble dintre bănci.
Deţinătorii de monedă aparţin atât sectorului
bancar, cât şi a celui nebancar. Sectorul bancar al economiei
naţionale este reprezentat de băncile comerciale care deţin
rezerve în moneda bancii centrale (bilete şi depozite în cont
curent), iar sectorul nebancar al economiei este constituit din
agenţii economici şi populaţie, care deţin bancnote, monedă
metalică şi depozite în conturile curente la băncile comerciale.
Rezultă astfel că masa monetară este constituită dint-un stoc
de creanţe asupra băncilor, creanţe aflate în posesia
deţinătorilor de monedă.
 Indicatori de structurare a masei monetare

Din punct de vedere statistic, pentru măsurarea masei monetare se recurge la

structurarea acesteia, ceea ce permite calcularea indicatorilor şi a agregatelor monetare.

din punct de vedere al sferei pe care o

deserveşte, masa monetară poate fi analizată ca
monedă scripturală şi numerar. Aceste sume apar
ca solduri în conturile bancare sau asupra
populaţiei sau ca numerar în caseriile agenţilor
economici şi ale instituţiilor;

din punct de vedere al deţinătorilor de

monedă, se disting: mijloace băneşti ce
aparţin sectorului public şi mijloace băneşti
ce aparţin sectorului privat;
 Indicatori de structurare a masei monetare
Din punct de vedere al rotaţiei şi al importanţei masei monetare, se disting: mijloace
băneşti de circulaţie curentă, mijloace băneşti economisite şi alte mijloace. Acest criteriu
este utilizat de FMI care utilizează noţiunile: money (numerarul din afara sistemului bancar
şi banii din conturile curente - îndeplinesc funcţiile de mijloc de schimb şi de plată), quasii
money (depozitele pe termen scurt ale agenţiilor economici şi ale populaţiei), other ithems
(mijloacele băneşti cu mişcare lentă sau fără mişcare);

din punct de vedere al lichidităţii, se disting: lichidităţi primare, secundare şi terţiare

 Agregatele monetare

În general, agregatele monetare folosite în lume

sunt următoarele:

1. Masa monetară în sens restrâns, simbolizată de obicei, cu M1: cuprinde totalul

mijloacelor de plată (monedă metalică, fiduciară (bancnote), scripturală (depozite la
vedere)), aflate la dispoziţia sectoarelor nebancare ale economiei (întreprinderi,
organisme de stat, populaţie, etc.).

2. Masa monetară în sens larg, simbolizată cu M2, cuprinde pe lângă elementele incluse în
M1, depozitele la termen, depozitele constituite în vederea economisirii şi alte active
lichide, pe termene scurte şi foarte scurte.
Depozitele la termen sunt clasificate astfel: agenţi economici cu capital majoritar de stat,
sau cu capital privat, populaţie, etc. Acelaşi criteriu este folosit si în clasificarea
depozitelor în valută ale rezidenţilor (transformate în lei la cursul de schimb al pieţei
valutare, calculat de BNR pentru ultima zi a perioadei de referinţă).
 Agregatele monetare

3. Agregatul M3 cuprinde M2 plus activele la termen, altele decât depozitele bancare la

termen care sunt incluse în M2. Activele respective se caracterizează prin faptul că au o
lichiditate redusă (bonuri de tezaur, certificate de depozit, depozite la termen şi alte
depozite în valută).

4. Agregatul M4, exprimă totalul lichidităţilor existente în economie: cuprinde pe lângă

M3 activele lichide care se deosebesc de cel cuprinse îm M3 prin una din următoarele
trăsături:
- sunt emise de alţi agenţi economici decât instituţiile financiare;
- au o natură contractuală, care comportă anumite angajamente specifice ale celor două
părţi: emitent şi investitor.