Corbul si vulpea

Intr-o zi, un corb voinic, Din pacate prostanac, Spre-a se odihni un pic, Se opri intr-un copac Avand in cioc o bucata, De pe undeva furata Dar o vulpe, cum zari Corbul cu carnea in cioc, Isi zise in sinea ei: -Vai de mine, ce noroc! Si luandu-si glas mieros, Ii sopti melodios:

-Plecaciune Mare Corb! Dac-as putea te-as alege Peste toate pasarile Ca sa stapanesti ca rege! Esti asa frumos si gras! Numai...de-ai avea si glas! Corbul, impresionat, Se puse pe croncanit Fara sa gandeasca insa, Ca vulpea l-a pacalit... Si bucata ce-a scapat-o Dumneaei a inhatat-o!

Precum corbul de mai sus, unii oameni fara minte, Pierd multe lucruri in viata, pacaliti doar de cuvinte...