Dimitrie Bolintineanu Muma lui tefan cel Mare

I Pe o stnc neagr, ntr-un vechi castel, Unde cur-n poale un ru mititel, Plnge i suspin tnra domni, Dulce i suav ca o garofi; Cci n btlie soul ei dorit A plecat cu oastea i n-a mai venit. Ochii si albatri ard n lcrimele Cum lucesc n rou dou viorele; Buclele-i de aur cad pe albu-i sn, Rozele i crinii pe fa-i se-ngn. ns doamna soacr lng ea vegheaz i cu dulci cuvinte o mbrbteaz.

II Un orologiu sun noaptea jumtate. n castel n poart oare cine bate? - "Eu sunt, bun maic, fiul tu dorit; Eu, i de la oaste m ntorc rnit. Soarta noastr fuse crud ast dat: Mica mea otire fuge sfrmat. Dar deschidei poarta... Turcii m-nconjor...

Vntul sufl rece... Rnile m dor!" Tnra domni la fereastr sare. - "Ce faci tu, copil?" zice doamna mare. Apoi ea la poart atunci a ieit i-n tcerea nopii astfel i-a vorbit: - "Ce spui, tu, strine? tefan e departe; Braul su prin taberi mii de mori mparte. Eu sunt a sa mum; el e fiul meu; De eti tu acela, nu-i sunt mum eu! ns dac cerul, vrnd s-ngreuieze Anii vieii mele i s m-ntristeze, Nobilul tu suflet astfel l-a schimbat; Dac tu eti tefan cu adevrat, Apoi tu aice fr biruin Nu poi ca s intri cu a mea voin. Du-te la otire! Pentru ara mori! i-i va fi mormntul coronat cu flori!"

III tefan se ntoarce i din cornu-i sun; Oastea lui zdrobit de prin vi adun. Lupta iar ncepe... Dumanii zdrobii Cad ca nite spice, de securi lovii.