Adevaruri care dor

recomanda:

Yahoo! Twitter Share 9 comentarii Publicat pe 30 Iunie 2011 Am avut o conversatie cu iubitul meu despre cat de adevarata este perspectiva unei relatii de o viata cu cineva. El si-a exprimat credinta ca in mod inevitabil, chiar si in mariajele fericite, la un anumit moment in viata, cei doi pot sa intalenasca pe altcineva care sa se plieze gandului: 'As fi reusit cu aceasta persoana; el/ea are toate calitatile partenerului /partenerei cu care sunt acum, dar niciuna dintre trasaturile sale negative'.
Doar cateva zile pana cand iti poti incheia asigurarea obligatorie de locuinta! Incheie asigurarea in 3 minute.

"Cand l-am rugat sa elaboreze, mi-a spus ca a vorbit cu o multime de oameni mai in varsta care i-au confirmat presupozitia, fiecare spunand ca ar fi trait cel putin o data o astfel de experienta, la un anumit moment in timpul mariajelor lor. Eu de ce as fi diferit?, a mai intrebat el. In acelas timp m-a asigurat ca nimeni nu se compara cu mine si ca nu crede ca o reactie de aceasta natura fata de o alta femeie ar fi posibila, deoarece riscul ca o persoana cunoscuta recent sa fie totusi o dezamagire este prea mare si astfel nu se justifica destramarea unei relatii totusi frumoase. Dupa multe dezbateri insa, afirmatiile sale initiale au ramas in picioare". Acesta este un fragment dintr-o scrisoare emotiva publicata de catre publicatia americana Salon.com, in sectiunea "Scrisori catre editor". Fiindca ne-a placut problematica ridicata, neam gandit sa preluam o parte din aceasta scrisoare care debordeaza de sensibilitate si idealism. Sa continuam lectura si mai apoi va invitam sa ne spuneti ce parere aveti despre aceasta izbire intre o perspectiva feminina, in acelasi timp idealista asupra relatiilor si una masculina, incarcata de mai mult pragmatism. "Asa ca... eu am ramas cu o multime de ganduri in legatura cu discutia noastra", isi continua cititoarea revistei Salon.com, confesiunea. "Am o multime de ganduri in general. Dar motivul pentru care sunt o persoana cu multe framantari este ca in acelasi timp sunt o persoana cu trairi foarte intense. Am sentimente intense fata de lucrurile pe care ceilalti oameni par sa nu le observe. Si trebuie sa ma gandesc la aceste lucruri pentru ca ele sa nu ma copleseasca. De exemplu, cersetorii. Merg la serviciu in fiecare dimineata si vad cel putin patru cersetori pe strada. Pot sa le dau niste bani sau pot sa le cumpar cate ceva de mancare dar apoi stiu ca trebuie sa merg mai departe. Am si un job care ma ajuta sa lupt imporiva injustitiei din sistem dar in fiecare dimineata inima mea vrea sa puna stop si sa strige oamenilor din jur: <<Stati! Stati putin cu totii! Sunt oameni care dorm pe marginea drumului in balti de urina! Si nu e o singura persoana, ci cate una la fiecare colt de bloc! Ce naiba? Ce facem in privinta asta? Ce se intampla? Cineva care doarme in strada este o urgenta! Ce se intampla? De ce mergeti mai departe nepasatori? Suntem toti nebuni?>> Dar stiu ca nu sunt nebuni, e doar faptul ca traim intr-o societate cumva nebuna si fpatul de a ignora nebunia a devenit o necesitate ca sa reusim sa punem un picior in fata celuilalt in fiecare zi. Doar ca eu cred ca fiecare zi poate fi o revolutie, acesta este gandul meu secret. Eu incerc sa imi transform zilele in mici revolutii impotriva adevarurilor dureroase... Multi dintre cei pe care ii iubesc au fost subiectul unor sesiuni de interogari cauzate de comentarii sau actiuni aparent fara valoare si care eu consider ca au la baza adoptia inconstienta a unui adevar dureros. Nu mai fac asa, fiindca am vazut ca oamenii pe care ii iubesc se simt judecati si atacati din cauza interogarilor mele si eu nu vreau sa ii fac sa se simta asa, mai ales ca nu asta ma motiveaza atunci cand sap in nuanta acelor vorbe pe care cineva iubit le-a spus. Cred ca ceea ce ma motiveaza este un sentiment de vulnerabilitate. Imi e frica sa fiu intr-o familie (familie pentru mine inseamna oricine imi poate oferi sprijinul si dragostea) cu cineva care se simte confortabil, sau mai rau, perpetueaza aceste adevaruri dureroase. Si, cu cat este mai intima relatia, cu atat ma simt mai alienata de cuvinte sau fapte care reflecta acest confort. Dar... intorcandu-ne la ipoteza prietenului meu, atunci cand mi-a zis acele cuvinte, am simtit ca am fost aruncata de la etajul 50 al unei cladiri. Eu in niciun caz nu astept de la partenerul

meu sa fie orbit de frumusetea, inteligenta, umorul, caldura si geniul altor oameni, fie ca indeplinesc conditiile de gen sau de varsta pentru a fi vorba in acelasi timp si despre o atractie sexuala, fie ca nu. Vreau sa fiu cu cineva care ii apreciaza pe ceilalti. Dar cred ca este o mare diferenta intre a aprecia calitatile minunate ale cuiva si a vedea acele calitati ca pe o valoare pe care ti-o poti insusi pe piata relatiilor. (Si da, exista mai multe lucruri legate de prietenul meu in afara de acea remarca ce ma fac sa interpretez comentariul sau in felul acesta este extrem de ambitios, este perfect constient de felul cum ceilalti il percep, a avut o viata privilegiata...) Cred ca are dreptate ca exista, in cele mai multe relatii si variabila aceasta, dar nu cred ca exista vreo evidenta care sa ateste inevitabilul. Cred ca este vorba despre o alta manifestare a acestor adevaruri care dor - adevarul dureros ca avem tendinta sa ii vedem pe ceilalti din perspectiva a ceea ce au sa ne ofere. Sunt de acord ca exista aceasta posibilitate, poate chiar sa fie si biologicul implicat, dar asta nu face ca presupozitia prietenului meu sa fie buna sau rea. Si nici nu inseamna ca eu ar trebui sa o accept ca pe o conditie de neevitat pe care o regsesti in orice relatie pe termen indelungat. Nu e asa? Are sens ce spun? Nu vreau sa fiu intr-un parteneriat in care sa trebuiasca sa supravietuiesc cu gandul ca intr-un viitor ar exista posibilitatea ca schimbarea sa aiba asa o forta gravitationala. Cand i-am spus prietenului meu ca eu nu cred in cazul meu, ceea ce a descris el trebuie sa fie neaparat inevitabil, el mi-a raspuns ca sunt de pe alta planeta si ca e o nebunie sa te astepti ca un partener sa nu fie niciodata tentat de altcineva. Dar eu nu ma astept la asa ceva. De fapt, nu prea imi pasa daca ceea ce mi-a expus el chiar sar putea intampla. Ce vreau sa zic e ca, evident, m-ar durea sa stiu ca iubitul meu se simte atras de o persoana pe care o considera superioara mie; dar mai stiu ca nu prea poti preveni intamplarile si ca acea durere face parte din intimitate; nu vreau sa irosesc energie ingrijorandu-ma la gandul ca acea durere s-ar putea intampla. Mai bine ma concentrez asupra dorintei de a iubi si de a fi iubita. Asadar, nu ma tulbura gandul la posibilitatea ca el si-ar putea gasi pe cineva pe care sa o considere o oportunitate ratata, ma framanta mai tare gandul daca sa ma ofer cuiva care ii considera pe ceilalti oportunitati pe care le poate fructifica. Si mai stiu si ca ceea ce imi doresc eu este extrem de rar. Stiu ca multi oameni nici nu gasesc ceea ce isi doresc. Dar pot sa am viata pe care mi-o doresc fara un partener; si mai bine sa fiu singura decat sa fiu cu cineva care nu impartaseste aceleasi intentii in dragoste..."

Foto front si main: Shutterstock