Capitolul I.

Noiunea de finane publice

Nevoile i interesele publice se realizeaz de ctre stat, n principal (i uneori exclusiv) prin bani. ntr-adevr, cheltuielile pe care le are de efectuat statul nu se pot efectua dect n bani. Fr bani nu exist nici finane publice. Aceast caracteristic explic i preocuparea pentru etimologia cuvntului finane. Dup cte se pare, noiunea de finane provine de la cuvintele latineti fiare sau finis, care se traduc prin a termina, a ncheia un diferend, o aciune judiciar n legatur cu plata unei sume de bani. De la aceste cuvinte s-a format financia sau financia pecuniaria, adic plata n bani. Se crede c din aceste cuvinte latineti s-a nscut noiunea finance folosit n Frana n secolele XVXVI, care avea mai multe nelesuri i anume: sume de bani, resurse bneti, venit al statului, iar les finances echivala cu gospodaria public, patrimoniul statului. Finanele publice reprezint forma bneasca a relaiilor economice, n procesul repartiiei produsului social i venitului naional n cadrul ndeplinirii funciilor statului. Coninutul social, economic i n special juridic al relaiilor financiare, funciile i importana lor sunt cteva din problemele fundamentale ale tiinei dreptului financiar.

I. Noiunea clasic de finane publice Aceast concepie este legat de liberalismul politic, fiind specific perioadei de dezvoltare economico-social de la sfritul secolului al XIX-lea. Conform acestei concepii, statul liberal este preocupat mai puin de activitile private, limitndu-i intervenia la funciile sale tradiionale, i anume: aprarea naional, diplomaie, ordine public i justiie. Au existat dou motive pentru care statul nu a intervenit n activitatea agenilor economici. n primul rnd, activitatea economic se afla nc sub influena muncii manuale, industria era predominant manufacturier, schimbul de mrfuri fiind restrns ca valoare. n al doilea rnd, intervenia statului n activitatea economic necesita resurse financiare, neputndu-se limita aceast intervenie numai la planificri, dispoziii date agenilor economici, etc.

Viaa economic se desfura n conformitate cu principiul laisser faire, laisser passer. Cheltuielile publice trebuiau reduse la minim. Concepia guvernului ieftin i gsete suportul n teza potrivit creia progresul social-economic reclama utilizarea venitului naional pentru dezvoltarea industriei i comerului, n loc s fie irosit pentru activiti neproductive. Rolul finanelor publice const n asigurarea resurselor necesare funcionrii instituiilor publice. n perioada de dup primul razboi mondial, locul statului neintervenionist a fost luat de statul intervenionist. Finanele publice devin un mijloc de intervenie n activitatea social-economic, de exercitare a unei influene pozitive pentru organizarea ntregii activiti. Maurice Duverger, referindu-se la statul modern din secolul nostru, scrie c acesta nu se mrginete la sarcinile militare i tradiionale. El intervine n viaa social pentru a stimula producia n perioada de criz, pentru a mpiedica creterea preurilor i a menine puterea de cumprare a monedei n perioada inflaiei, pentru a asigura o ct mai bun utilizare a bogiilor rii i repartizare a venitului naional. Pierre Lalumiere subliniaz creterea rolului intervenionist al statului n economie dup criza mondial din anii 1929-1933. Pentru ndeplinirea acestui rol au fost folosite pe o scar tot mai larg cheltuielile publice, impozitele i alte instrumente financiare. Finanele publice sunt definite ca tiina care studiaz activitatea statului, n calitatea sa de utilizator al unor tehnici speciale, aa-numite financiare: cheltuieli, taxe, impozite, mprumuturi, bugete, procedee monetare etc. Potrivit unei alte opinii, n secolul XX i mai ales dup marea criz din anii 19291933, locul statului jandarm a fost luat de statul- providen. Intervenia statului este determinat n ultim instan de meninerea echilibrului economic, de rentabilizarea unor ntreprinderi sau ramuri economice considerate strategice, de rezolvarea contradiciilor interne ale societii: inflaie, omaj, etc., i conduce cum era firesc la apariia unor ntreprinderi publice i societi comerciale cu capital mixt, la acordarea de subvenii unor ntreprinderi private, etc.

II. Finaele publice i private - asemnri i deosebiri Noiunile de finane publice i private sunt adecvate situaiei din rile cu economie de pia, n care cea mai mare parte a mijloacelor de producie se afl n proprietate privat, fapt care face posibil realizarea unei delimitri nete ntre sectorul public i cel privat. Finanele publice sunt asociate ntotdeauna cu statul, unitile administrativteritoriale, cheltuielile, mprumuturile i datoria acestora. Finanele private sunt asociate ntotdeauna cu activitile financiare ale ntreprinderilor economice, ale bncilor i societilor de asigurri private, n legatur cu resursele i necesitile acestora, mprumuturile primite sau acordate, creanele de ncasat i obligaiile de plat, asigurrile i reasigurrile de bunuri, persoane i rspundere civil. Finanele publice se aseamn cu cele private cel puin sub dou aspecte:

i unele i altele opereaz cu categorii financiare de baz: moned, credit, bani. i unele i altele se confrunt cu probleme de echilibru financiar, de resurse financiare n ultim instan. ntre finanele publice i cele clasice exist o serie de deosebiri dup cum

urmeaz:

Resursele necesare statului pentru realizarea funciilor i sarcinilor acestuia se procur pe calea impozitelor i taxelor, prin msuri de constrngere n principal, n timp ce resursele ntreprinderilor private i ale persoanelor fizice se procur de pe pia, pe baze contractuale.

Statul poate lua orice masur n legatur cu moneda naional, n timp ce ntreprinderile private nu pot dect s o foloseasc. Finanele publice sunt folosite n principal n scopul satisfacerii nevoilor generale ale societii, n timp ce finanele private sunt folosite n slujba realizrii de profit de ctre ntreprinztorii particulari.

Gestiunea finanelor publice este supus dreptului public, iar gestiunea financiar a ntreprinderilor private urmeaz regulile dreptului civil i comercial.

III. Trsturile finanelor publice

Sunt relaii cu caracter economic, ntruct ele apar n procesul formrii, repartizrii i utilizrii produsului social. Apar n form bneasc, deoarece n cadrul produciei de mrfuri i al aciunii legii valorii, produsul de producie, reproducie i de circulaie a mrfurilor, repartiia produsului social, relaiile de schimb, retribuirea muncii, precum i relaiile dintre agenii economici sau dintre acetia i persoanele fizice, se exprim prin intermediul banilor, n cadrul unor relaii bneti. Noiunea de finane publice sau relaii financiare nu poate fi confundat cu cea de bani sau relaii bneti. Banii reprezint o marf, iar finanele sunt relaii de constituire, repartizare i utilizare a mijloacelor bneti.

Sunt relaii fr echivalent, adic nu presupun n mod necesar o contraprestaie direct din partea subiectului beneficiar al mijloacelor bneti. Mijloacele bneti repartizate i utilizate de subiectele beneficiare nu se ramburseaz. De la fondurile bugetare se efectueaz pli cu titlu nerambursabil ctre unele

regii autonome sau ctre instituiile publice din sfera nematerial care presteaz servicii pentru populaie. Acelai caracter de nerambursabilitate l poart i transferurile efectuate ctre populaie sub form de pensii, burse, alocaii de stat i alte ajutoare pentru copii. Transferul de valoare la i de la fondurile ce se constituie n economie se poate realiza parial, n condiii de rambursabilitate. Un asemenea caracter poart sumele de bani vrsate de persoanele fizice i juridice n contul mprumuturilor contractate de stat pe piaa intern; garaniile depuse de administratorii i cenzorii societilor comerciale, ca i de persoanele ce gestioneaz bani i alte valori publice.

IV. Funciile finanelor publice Finanele publice sunt necesare, n mod subiectiv i obiectiv, deoarece contribuie la realizarea sarcinilor i funciilor statului, care nu ar putea fi nfptuite fr prghiile financiare. Mijloacele prin care finanele publice, ca relaii financiare i ndeplinesc acest rol, sunt funciile acestora:

funcia de repartiie funcia de control Funcia de repartiie se manifest n procesul repartiiei produsului social

(produsului intern brut) i cuprinde dou faze:

constituirea fondurilor (resurselor) bnesti; redistribuirea (utilizarea) acestora. n prima faz are loc formarea fondurilor publice de resurse bneti, aciune la

care particip societi comerciale, regii autonome, instituii publice, alte persoane juridice i persoanele fizice, indiferent dac sunt rezidente sau nerezidente. Fondurile publice de resurse se constituie n mai multe forme concrete cum sunt:

impozite taxe contribuii petru asigurri sociale amenzi majorri i penalizri de ntrziere vrsminte din profitul regiilor autonome vrsminte din veniturile instituiilor publice redevene i chirii din concesiune i nchirieri de terenuri i alte bunuri proprietate de stat venituri din valorificarea unor bunuri proprietate de stat i a bunurilor fr stpn

rambursri ale mprumuturilor de stat acordate dobnzi aferente i ajutoare primite Resursele din care se constituie fondurile publice provin din toate ramurile

economice i din toate sectoarele sociale: public, privat, cooperatist, mixt. n proporie covritoare, resursele bneti ale finanelor publice sunt mobilizate cu titlu definitiv i fr contraprestaie. A doua faz a funciei de repartiie o reprezint distribuirea fondurilor publice pe beneficiari persoane juridice i fizice. Distribuirea este dat n competena autoritilor publice i se face n raport cu resursele financiare disponibile i cererea de resurse financiare. Distribuirea fondurilor publice nseamn stabilirea cheltuielilor publice pe destinaii: nvmnt, sntate, cultur, asigurri sociale i protecie social, gospodrire comunal i locuine, aprare naional, ordine public, administraie public, aciuni economice, datorie public. n cadrul fiecrei destinaii, resursele se defalc pe beneficiari, obiective i aciuni. Distribuirea sau redistribuirea produsului intern brut (produsul social) are loc n dou modaliti:

n cadrul aceluiai tip de proprietate, cnd are loc un transfer de resurse bneti ntre stat i unitile sale n ambele sensuri cu schimbarea titlului de proprietate cnd transferul are loc ntre stat pe de o parte i agenii economici cu capital privat sau mixt i populaie pe de alta parte, i invers. Redistribuirea se poate realizea i pe plan extern, prin contractarea de

mprumuturi externe, acordarea de mprumuturi externe, achitarea cotizaiilor i contribuiilor ctre organisme internaionale de ctre stat sau alte instituii publice, primirea sau acordarea de ajutoare externe de ctre stat etc.

Funcia de control a finanelor publice se justific deoarece fondurile publice aparin ntregii societi. Sfera de manifestare a funciei de control este mai larga dect cea a funciei de repartiie, deoarece vizeaz, pe lng constituirea i repartizarea fondurilor financiare publice, i modul de utilizare a resurselor. Funcia de control a finanelor publice nu se limiteaz la modul de constiturire a fondurilor publice i la repartizarea acestora pe beneficiari, ci urmrete i legalitatea, necesitatea, oportunitatea i eficiena cu care instituiile publice i agenii economici cu capital de stat utilizeaz n concret resursele bneti de care dispun. n consecin, controlul se efectueaz nu numai activitilor specifice funciei de repartiie, ci el se exercit i asupra produciei realizate n sectorul de stat, a schimbului i consumului ce are loc n acest sector. n Romnia controlul financiar se exercit de puterea legislativ i cea judectoreasc, direct sau prin organe de specialitate, cum sunt: Curtea de Conturi, Ministerul Finanelor, bnci i alte instituii financiare; organe specializate ale ministerelor, unitilor administrativ-teritoriale i unitilor economice, etc.

V. Definiia dreptului financiar

Reglementarea relaiilor financiare, potrivit necesitilor, coninutului i cuprinsului finanelor publice, include: - constituirea i utilizarea fondului bugetar al statului; - constituirea i utilizarea fondului de asigurri sociale de stat i a fondului de ajutor de omaj; - constituirea i utilizarea fondurilor bneti proprii ale regiilor autonome i ale instituiilor publice; - emisiunea monetar; - circulaia monetar cu numerar i fr numerar; - regimul juridic al valutei;

- politica fiscal a statului; - controlul financiar; - organizarea i funcionarea aparatului financiar, bancar i de credit. n indeplinirea sarcinilor sale, statul, reglementeaz toate aceste relaii financiare care, astfel, devin raporturi juridice financiare. Dreptul financiar poate fi definit ca fiind format din totalitatea actelor normative care reglementeaz relaiile de constituire, repartizare i utilizare a fondurilor bneti ale statului i ale instituiilor publice, destinate satisfacerii sarcinilor social-economice ale societii. Prin intermediul finanelor publice se asigur constituirea, repartizarea i utilizarea eficient a banului public pentru sporirea produciei de mrfuri, dezvoltarea forelor de producie, dezvoltarea nvamntului i culturii, ocrotirea sntii, etc.

VI. Normele de drept financiar

Din definiia dreptului financiar rezult c acesta reprezint un ansamblu de norme juridice care sunt de drept financiar n virtutea aceea ce reglementeaz, deci datorit faptului c reglementeaz relaii,acte i operaiuni financiare privind ondurile bneti ale statului i ale instituiilor, ntreprinderilor i organizaiilor de stat. Normele de drept financiar se disting fa de celelalte norme juridice instituite de ctre organele de stat prin acest obiect specific-financiar-de reglementare. Acest obiect specific reprezint criteriul esenial i unic de recunoatere a normelor de drept financiar, deoarece, din punctul de vedere al formelor de exprimare ale dreptului, normele de drept financiar se ntlnesc att n cuprinsul actelor normative emise pentru reglementarea anumitor relaii, acte, operaiuni financiar, ct i n cuprinsul unor acte normative care, n principal, reglementeaz relaii de natur diferit. Astfel, marea majoritate a normelor dedrept financiar sunt cuprinse n Legea finanelor, legile bugetare, legile i decretele privind impozitele,asigurri de stat prin efectul legii i n alte acte normative emise pentru domeniul financiar. Spre deosebire de acestea, normele juridice privind taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat datorat bugetelor locale de ctre unitile

economice sunt cuprinse n legea cu privire la fondul funciar; normele juridice privind ncasarea amenzilor administrative n folosul bugetului de stat, care instituie astfel unvenit bugetar, sunt cuprinse n legea referitoare la stabilirea i sancionarea contraveniilor etc. Normele de drept financiar au, la fel cele mai multe norme juridice, un caracter general, impersonal deci. Privesc un numr nedeterminat de subiecte de drept i se aplic repetat n timp, ori de cte ori sunt condiiile vizate de ele. Pe lng acestea, unele norme de drept financiar au caracter individual n virtutea anumitor necesiti financiare concrete. Astfel, legile de adoptare a bugetelor de stat,pe lng dispoziii generale,cuprind i dispoziii care stabilesc individual cuantumul unor subvenii acordate pentru completarea veniturilor proprii ale unor bugete locale etc. n ceea ce privete structura logico-juridic, normele de drept financiar cuprind i ele trei elemente specifice normelor juridice: ipoteza, dispoziia i sanciunea, cu unele particulariti determinate de specificul financiar al obiectului de reglementare i de interesul financiar al statului. Ipoteza nomei de drept financiar prevede condiiile sau mprejurrile n care urmeaz s se aplice dispoziia cuprins n aceste norme juridice. Astfel, de exemplu, Legea finanelor prevede c venitul naional, ca valoare nou creat n industrie, agricultur, construcii, transporturi i n alte domenii, reprezint sursa de baz a fondurilor bneti ce se constituie n economie. n acest sens, cele mai importante fonduri bneti necasare trebuinelor obteti, n societatea noastr se constituie pe baza repartizrii venitului naional, n condiiile n care cea mai mare parte a acestui venit este realizat n industrie, agricultur i construcii. Dispoziia normei de drept financiar prevede conduita subiectelor vizate de aceast norm, fie oblignd aceste subiecte s acioneze ntr-un anumit fel, s acorde ori s plteasc anumite sume de bani etc., fie permindu-le s-i constituie i s ntrebuineze anumite fonduri bneti, fie interzicndu-le svrirea unor acte sau operaiuni. Deci, din punctul de vedere al dispoziiei pe care o cuprind, normele de drept financiar pot fi onerative, permisive i prohibitive. Cele mai multe dintre normele de drept financiar cuprind dispoziii onerative, deoarece sunt instituite n virtutea necesitilor economice, ale formrii fondurilor bneti

necesare fondurilor bneti necesare trebuinelor obteti. Potrivit acestor necesiti, prin normele de drept financiar se stabilesc cu preponderen n mod onerativ formarea fondurilor bneti obteti prin pli obligatorii de impozite, taxe etc. ale unitilor economice i persoanelor fizice, modul de repartizare de cele mai multe ori obligatoriu a acestor fonduri bneti, ca i utilizarea acestor fonduri bneti n limitele prevederilor planurilor financiare, cu documentaia i justificarea corespunztoare. De exemplu, Legea privind impozitul pe fondul de retribuire prevede onerativ c unitile economice de stat i instituiile de stat sunt obligate s plteasc un impozit asupra fondului total de retribuire; Legea finanelor prevede onerativ c veniturile i cheltuielile prevzute n bugetul de stat se repartizeaz pe trimestre, n funcie de sarcinile de plan desfuarate i n termenele legate de vrsare a veniturilor i de efectuare a plilor; Decretul cu privire la asigurrile prevede onerativ c n cadrul asigurrii prin efectul legii a cltorilor preteniile asiguratului sau motenitorilor si fa de organizaiile care transport cltori, n legtur cu accidentul produs i cu urmrile acestuia, se sting n limita sumei asigurate pltite.

VII. Izvoarele dreptului financiar

Izvoarele dreptului financiar sunt alctuite din totalitatea actelor normative care reglementeaz raporturile juridice financiare. n raport de gradul de generalitate sau specificitate, se disting urmtoarele izvoare: A. IZVOARE COMUNE ALE DREPTULUI FINANCIAR Astfel, n ierarhia izvoarelor, comune distingem ca prim izvor de drept financiar Constituia. Legea fundamental a rii prevede dispoziii referitoare la elaborarea, aprobarea i executarea bugetului public naional i a contului de incheiere a exerciiului bugetar, de asemenea prin normele constituionale sunt stabilite competentele statului cu privire la gestiunea banului public, sarcini referitoare la controlul execuiei bugetare, politica valutar, politica fiscal etc.

Ca izvoare comune se mai disting, legile ordinare ale parlamentului, decretele prezideniale i hotrrii ale guvernului. B. IZVOARE SPECIFICE ALE DREPTULUI FINANCIAR Izvoarele specifice sunt actele normative care cuprind dispoziii referitoare la relaiile financiare. Ca izvoare specifice ale dreptului financiar citm: - Legea nr. 72/1996, publicat n M.Of. nr. 152/17 iulie 1996. Aceast lege definete sfera de cuprindere a finanelor publice, i anume: elaborarea, aprobarea i execuia bugetului public naional, stabilirea i perceperea impozitelor, taxelor i altor venituri ale statului, utilizarea mijloacelor financiare ale organelor puterii legislative, judectoreti i executive, ca i controlul modului de folosire a mijloacelor materiale i bneti aparinnd instituiilor publice, regiilor autonome, precum i a capitalului social investit de stat n societile comerciale. n lege este precizat aria de cuprindere a instituiilor publice care cuprind Preedenia Romniei, Guvernul, ministerele, celelalte organe ale administraiei de stat, precum i instituiile de stat de subordonare central i local. Sub acest aspect, legea finanelor publice cuprinde principiile i normele de baz ale activitii financiare a statului, constituind cadrul legislativ general al finanelor publice. n acest sens, Legea finanelor publice este o reglementare la nivel de lege-cadru. Referitor la reglementarea relaiilor financiare ale statului, Parlamentul a adoptat o serie de legi privind: - Activitatea bancar (Legea nr. 58/1998); - Statutul Bncii Naionale a Romniei (Legea nr. 101/1998); - Impozitul pe profit (Ordonana Guvernului nr. 70/1994, republicat). - Ordonana Guvernului privind impozitul pe venit nr. 73/1999; - Organizarea i funcionarea controlului financiar i a Grzii financiare (Legea nr. 30/1991); - Tariful vamal de import din 1 ianuarie 2000. - H.G. nr. 443/1990, privind stabilirea taxelor consulare;

- Legea nr. 45/1992, privind stabilirea nivelului unor taxe n sume fixe, datorate statului n lei de persoanele fizice i juridice i introducerea taxei asupra mijloacelor de transport cu traciune mecanic de regiile autonome, societile comerciale i de ceilalti ageni economici organizai ca persoane juridice; - Ordinul ministrului finanelor nr. 817/1998, pentru aprobarea regulamentul privind organizarea i funcionare a Grzii financiare; - Regulamentul B.N.R. nr. 2 din 1996, privind operaiunile cu numerar; - Regulamentul nr. 1/1991 privind operaiunile curente i transferurile de capital cu mijloace de plat straine, publicat in M.Of. nr. 101 din 13 mai 1991. - Legea nr. 30/1991 a societatilor comerciale VIII. Dreptul financiar n cadrul sistemului de drept Sistemul dreptului nostru este caracterizat att prin unitatea esnial a tuturor normelor juridice de a exprima voinele i interesele poporului muncitor, ct i prin mprirea acestor norme de ramuri dup specificul relaiilor sociale pe care le reglementeaz.ntre aceste ramuri, dup dreptul constituional i dreptul administrativ, este enumerat i dreptul financiar cuprinznd totalitatea normelor juridice care reglementeaz activitatea financiar a organelor de stat, ntocmirea i executarea bugetului de stat, creditul, asigurrile etc. Dreptul financiar este prezentat ca una dintre ramurile sistemului de drept i n lucrrile de specialitate juridic financiar din statul nostru i din celelalte state. Dreptul financiar este o ramur a sistemului dreptului din statul nostrum. Datorit faptului c are un obiect de reglementare propriu, indiferent dac acest obiect este denumit relaii financiare, acte i operaiuni financiare, ori constituirea, repartizarea i ntrebuinarea fondurilor bneti necesare statului, satisfacerii trebuinelor generale ale societii. Datorit acestui obiect propriu de reglementare cu specificul financiar, distinct de al celorlalte ramuri de drept i, avnd n vedere c obiectul propriu al reglementrilor juridice este criteriul principal i fundamental n stabilirea ramurilor de drept, dreptul financiar este prezentat, ca una dintre ramurile sistemului de drept.

IX. Activitatea financiara a statului

Statul asigur cadrul juridic-legislativ pentru desfurarea activitii economice i condiiile de exercitare a liberei iniiative de ctre agenii economici. n anumite imprejurri, statul ia msuri pentru a susine economia n ansamblu sau numai unele domenii i zone, acord subvenii, mediaz n conflictele de munc. Implicarea statului n activitatea economico-financiar se realizeaz i prin alte moduri. De exemplu n toate rile exist un numr de firme aparinnd administraiei de stat, centrale sau locale, care produc bunuri i servicii i funcioneaz ncadrndu-se n economia de pia. Statul pltete numeroase salarii personalului care lucreaz n administraie, ncaseaz impozite de la toi agenii economici cu venituri ce depesc un anumit nivel, impozite care n unele ri reprezint ponderi importante din produsul naional, finaneaz investiii, acord ajutoare, este un mare consumator de bunuri i servicii pentru administraie i armat. Implicarea statului n economie este efectiv limitat datorit faptului c: a) aceasta este ntotdeaun rezultatul unui anumit raport de interese, foarte fragil, ntre cei pro i contra unei anumite implicri. Modificarea marjei de implicare ntr-o direcie poate avea loc numai n limitele permise de realizarea unui raport de interese favorabil schimbrii, altfel aceasta ar fi respins; b) economia n ansamblul sau este o realitate format prin aciunea concomitent a tuturor agenilor economici crora statul nu le poate dicta ce s fac, libertatea lor, hotrt n mod democratic, rmnnd sacr i inviolabil; c) organele administraiei de stat, centrale i locale, dei sunt numeroase, fiecare poate s acioneze ct i permite autonomia sa, ceea ce determin o limitare general a implicrii statului n economie. Cea mai ampl implicare a statului n economia de pia se realizeaz prin resursele sale financiare i are loc n dublu sens: - cnd se formeaz aceste resurse prin preluarea unei pri, mai mari sau mai mici, din veniturile agenilor economici; - cnd sunt cheltuite, pentru realizarea obiectivelor urmrite.

Resursele financiare i cheltuielile statului se concentreaz n bugetul central, elaborat de puterea executiv (guvernul) i bugetele locale, elaborate de administraiile locale. Bugetul este format din dou pri, adic venituri i cheltuieli, fiecare dintre acestea fiind detaliate pe capitole, adic pe surse de venituri i obiective de cheltuieli. Bugetul se stabilete anticipat pe un an (care poate s coincid sau nu cu cel calendaristic), iar veniturile i cheltuielile sale sunt n funcie de evoluia pe care se estimeaz c o va avea economia. Principalele capitole la venituri sunt: impozite i taxe pe venituri industriale, agricole, comerciale, bancare etc., cotizaii pentru asigurrile sociale i venituri de la intreprinderile de stat, iar la cheltuieli: funcionarea administraiei publice, aprare, nvmnt, asigurri i asistena social, locuine i afaceri economice. La venituri, ponderea cea mai mare o au impozitele (pn la 70%) i cotizaiile pentru asigurri sociale (pn la 15%). La cheltuieli, capitolul pentru asigurri ocup locul cel mai important (pn la 47%), dup care urmeaz, n rile dezvoltate, capitolul aprare (pn la 24%). Att n elaborarea, ct i n execuia bugetului se urmrete echilibrarea veniturilor cu cheltuielile. n cazul n care, totalul cheltuielilor depete veniturile, bugetul este deficitar. Pentru a susine totui cheltuielile fr acoperire n venituri, statul recurge fie la mprumuturi (interne i externe), fie la emisiune de bani fr acoperire n bunuri i servicii (inflaie), fie la amndou soluiile. mprumuturile fcute pentru acoperirea deficitului bugetar reprezint datoria public. Cnd deficitul se manifest pe termen scurt, poate avea asupra economiei anumite efecte stimulative, dar dac se perpetueaz n timp ndelungat are efecte negative sigure. n cazul n care veniturile depesc cheltuielile, bugetul este excedentar. Peste un anumit nivel, considerat minim, excedentul bugetar are efecte negative asupra economiei ntruct las nefolosite, sau amn folosirea pentru mai trziu a unor resurse financiare importante care ar putea contribui la sporirea produciei de bunuri i servicii.

X. tiina dreptului financiar tiina finanelor cerceteaz relaiile economice care alctuiesc finanele din statul nostru. Pornind de la legitatea categoriilor categoriilor aconomice, tiina finanelor explic esena economic a relaiilor financiare i urmrete perfecionarea acestor relaii, a formelor organizatorice financiar-bancare i a destinate trebuinelor obteti. tiina dreptului financiar cerceteaz normele i instituiile financiare pornind de la generalizrile tiinei finanelor, potrivit corelaiei dintre relaiile economice i expresia lor juridic. n timp ce tiina finanelor este o parte a economiei politice, tiina dreptului financiar este o parte a tiinelor juridice. ns att tiina finanelor, ct i tiina dreptului financiar fac parte din tiinele sociale, concomitent cu economia politic i cu celelate ramuri ale tiinei dreptului. tiina dreptului cerceteaz normele juridice privind bugetul de stat, inclusiv veniturile i cheltuielile acestui buget, formarea i repartizarea fondurilor bneti ale unitilor de stat, organizarea i planificarea creditului, asigurrile prin efectul legii de bunuri i persoane, emisiunea i circulaia monetar, precum i controlul financiar. n concordan cu obiectul dreptului financiar i al tiinei acestui drept, disciplina de nvmnt a dreptului financiar cerceteaz i prezint noiunile teoretice i ale aplicrii practice a normelor de drept financiar n vigoare, instituite de organele statului nostru i privind bugetul de stat,veniturile i cheltuielile bugetare, fondurile bneti ale instituiilor i ntreprinderilor de stat, formele i condiiile creditului, asigurrile prin efectul legii de bunuri i persoane,emisiunea i circulaia monetar,precum i controlul financiar. n concluzie, disciplina de nvmnt a dreptului financair studiaz noiunile teoretice i ale aplicrii practice a normelor juridice privind: - organizarea bugetului de stat i procedura ntocmirii, adoptrii i executrii acestui buget; veniturile bugetului de stat i realizarea lor; operaiunilor tehnico-financiare, n vederea constituirii, repartizrii i ntrebuinrii ct mai eficiente a fondurilor bneti

Cheltuielile bugetare i realizarea lor; formarea i repartizarea fondurilor bneti ale intreprinderilor i organizaiilor formele i condiiile creditului; reglementarea refacerii mijloacelor de producie distruse neprevzut i asigurrile emisiune monetar, planificarea circulaiei bneti interne, decontrile fr numerar, organizarea, formele i procedura controlului finaciar.

economice de stat;

prin efectul legii de bunuri i persoane; precum i alte mijloace de plat strine;

XI. Inflatia ca fenomen monetar Definitii. Cauze Inflatia se refera la devalorizarea monedei. De exemplu, inflaia in istorie: un conducator a obligat toti cetatenii sa-i dea toate monedele din aur sub pretextul ca va scoate alt model de moneda. In acest proces regele falsifica continutul noii monede amestecand aurul cu un alt metal si dand inapoi cetatenilor o noua moneda diluata. Pe seama diluarii monedei de aur, regele poate sa-si faca mai multe monede pentru el (deviaza resurse reale spre el). Ceea ce acum trece ca moneda din aur pur, este de fapt o moneda din aur diluat. Expansiunea in monede diluate care par monede din aur este inflatie. Ca rezultat, regele a facut din nimic, ceva1. Inflaia reprezinta azi acelasi lucru: cresterea masei monetare (adica cresterea stocului de bani) acest fapt ducand la scaderea puterii de cumparare a banilor si la marirea preturilor. Daca oferta de caviar ar fi la fel de abundenta ca si cea de cartofi, atunci pretul caviarului adica raportul de schimb intre caviar si bani sau intre caviar si alte bunuri - s-ar schimba considerabil. In cazul acesta, ne-am putea procura caviar cu sacrificii mult mai reduse decat cele necesare azi. In mod analog, ca urmare a unui spor al cantitatii de bani, puterea de cumparare a unitatii monetare scade si odata cu ea scade, de asemenea, cantitatea de bunuri ce pot fi obtinute in schimbul unei unitati monetare2.
1 2

Frank Shostak - Money and Inflation - The Tendency to Deny Reality Ludwig von Mises - Politici economice. Ganduri pentru cei de azi si cei de maine

Inflatia mai poate fi inteleasa si din formula: M = PY, unde M reprezinta masa monetara in circulatie la nivelul unei economii; Y reprezinta productia totala sau produsul national brut real; - reprezinta viteza de circulatie a banilor; P reprezinta nivelul general al preturilor. Relatia fundamentala scoasa din relatia de mai sus e cea dintre masa monetara (M) si nivelul general al preturilor (P): modificarea masei monetare determina modificarea in relatie directa a nivelului general al preturilor. In conditiile de azi teoria aceasta este un model explicativ al inflatiei3. Milton Friedman spune despre inflatie: Daca bunurile si serviciile oferite spre vanzare pe scurt, iesirile ar creste la fel de repede ca si masa monetara, preturile ar tinde sa ramana stabile. Preturile pot chiar scadea treptat pe masura ce veniturile mai mari ar face oamenii sa doreasca sa pastreze o mai mare parte a veniturilor lor sub forma banilor. Inflatia apare atunci cand masa monetara creste mult mai repede decat iesirile si cu cat este mai rapida cresterea masei monetare pe unitatea de iesire, cu atat este mai mare rata inflatiei. Frank Shostak combate afirmatia lui Friedman: Dar acum ganditi-va la urmatorul caz: Masa monetara creste in acelasi ritm cu iesirile. Deci nu exista modificare in pretul iesirilor. Exista sau nu inflatie? Pentru multi economisti daca cresterea stocului de bani este proportionala cu cresterea iesirilor atunci totul este bine neexistand nici o marire a preturilor si deci nu s-a produs inflatie. Sugerez ca acest mod de gandire este fals, caci inflatia se produce masa monetara a crescut. Aceasta crestere nu poate fi anulata de cresterea corespunzatoara a iesirilor. De exemplu, odata ce regele a creat mai multe monede de aur diluat ce par pentru cetateni monede din aur pur a schimbat nimic in ceva netinand cont de rata de crestere a iesirilor (daca aceasta exista). Regele poate face acum schimbul de la nimic in ceva fara sa plateasca nimic in schimb. Prezentare generala 1. Inflatia in Romania a fost ridicata si variabila in decursul ultimului deceniu, datorita, in principal, eforturilor de stabilizare intrerupte, de tip "stop-and-go" si indisciplinei financiara pe scara larga. Aceasta lipsa de disciplina financiara a luat diferite forme de-a lungul timpului, inclusiv deficite fiscale si cvasi-fiscale mari, acumulare de arierate, si explozii de cresteri salariale cu mult in exces fata de nivelul productivitatii.
3

Cosmin Marinescu - Moneda si sistemul monetar

2. Rezultatele econometrice evidentiaza rolul costurilor pe unitatea de munca si, intr-o masura mai redusa, a cursului de schimb in stimularea inflatiei. Costurile unitare ale fortei de munca au fost principalul factor determinant al inflatiei, indisciplina financiara adanc inradacinata la nivelul intreprinderilor fiind reflectata in mare masura in salarii mai ridicate decat ar fi justificat de productivitate sau chiar decat ar putea fi platite in multe intreprinderi in absenta constrangerilor bugetare. Influenta cursului de schimb asupra inflatiei a devenit, de asemenea, din ce in ce mai clara in ultimii cativa ani, in urma liberalizarii depline a pietei valutare. 3. Rolul cresterii masei monetare si a creditului in cauzarea inflatiei a fost de asemenea important, desi mai greu de demonstrat empiric. Perioade de crestere excesiva a masei moneare au condus la consolidarea presiunii inflationiste, dar ritmul actual al inflatiei a fost determinat in mare parte de deciziile de politica cu privire la momentul si magnitudinea liberalizarii preturilor si ajustarii cursului de schimb. Ratele inalte de crestere a masei monetare la mijlocul anilor 1990 reprezinta inca cea mai plauzibila explicatie pentru magnitudinea spiralei inflationiste in urma ultimei etape de liberalizare majora a preturilor din 1997. 4. Aceast capitol trece in revista evolutiile recente ale inflatiei in Romania si analizeaza determinantii sai cheie. Sectiunea B prezinta cadrul general al evolutiilor preturilor agregate si sectoriale in ultimul deceniu si procesul liberalizarii preturilor. Sectiunea C trece in revista evolutiile catorva variabile identificate in mod obisnuit in literatura de specialitate ca sursa a presiunilor asupra preturilor, inclusiv salariile, cursul de schimb si agregatele monetare. Sectiunea D examineaza in mod empiric relatia dintre preturi si salarii, masa monetara si cursul de schimb in anii 1990, folosind modele de autoregresie vectoriala (VAR). Sectiunea E cuprinde concluziile. 5. Inflatia a fost ridicata si variabila in timpul ultimului deceniu. Inflatia la 12 luni a ajuns undeva la 200-300 procente la inceputul tranzitiei. Inflatia s-a redus constant in perioada de la mijlocul anului 1993 si pana la mijlocul lui 1995, atingand un nivel minim de 25%, dar accelerandu-se din nou din a doua jumatate a anului 1995. Cresterea puternica de la inceputul lui 1997 a fost asociata cu liberalizarea preturilor din agricultura si ale energiei. Inflatia la 12 luni a atins un varf cu putin sub 180% la mijlocul lui 1997 si

a ramas foarte ridicata pana in 1998, dar ratele lunare au scazut repede dupa cresterea initiala puternica. 6. Desi in scadere fata de nivelurile mari care au urmat ultimei etape de liberalizare a preturilor din 1997, inflatia a ramas volatila. Inflatia si-a incetinit ritmul in 1998, rata la 12 luni ajungand la un minim de 33% in februarie 1999, ca raspuns la politica monetara restrictiva si la o rata mai redusa de depreciere a leului. Totusi, pe fundalul unui deficit bugetar mare si a continuarii cresterii salariale rapide, aceasta incetinire s-a produs cu costul unei aprecieri reale mari si a unei pierderi severe de competitivitate. Deprecierea corectiva ampla, care a urmat, a contribuit la reaparitia unui varf in inflatie in 1999 si preturile de consum au crescut cu pana la 57% pe an la nivelul lunii ianuarie 2000. 7. Preturile agregate sunt influentate puternic in special de preturile produselor alimentare, care reprezinta aproximativ jumatate din cosul IPC. Preturile produselor alimentare, nealimentare si ale serviciilor au crescut in mare masura cu rate similare in perioada de la mijlocul anilor 1990, dar in ritmuri din ce in ce mai diferite in ultimii doi ani (graficul I.1b). Tarifele la servicii au inregistrat cresteri rapide, mai ales in 1999, reflectand in parte efectele cresterilor mari ale preturilor admistrate (a se vedea mai jos). In 2000, seceta a cauzat o crestere accentuata a preturilor la produsele alimentare si a inhibat progresele in directia dezinflatiei. In ciuda ponderii ridicate a produselor alimentare in cosul IPC, majoritatea altor instrumente de masurare a inflatiei cum ar fi preturile de productie, consumul gospodariilor si deflatorii PIB, au inregistrat in cea mai mare parte o evolutie similara IPC (tabelul I.1). O exceptie notabila este 1998, cand preturile de consum au crescut cu 59%, dar preturile de productie s-au marit cu doar 33% (graficul I.1a). 8. Liberalizarea preturilor in Romania a fost neregulata si prelungita, ultima etapa majora de liberalizare intarziind pana in 1997. Mai mult, estimarile cu privire la gradul in care preturile au ramas controlate in perioada de la mijlocul anilor 1990 variaza; in multe cazuri, preturile de consum au fost liberalizate, dar nu si preturile la materiile prime si materialele de baza; in alte cazuri, preturile "liberalizate" au fost puternic distorsionate de subventii, in special in sectorul agricol.

9. Progresul initial in liberalizarea preturilor parea incurajator. Demekas si Khan (1991) au raportat ca majoritatea preturilor au fost liberalizate in trei etape in noiembrie 1990, aprilie 1991 si iulie 1991, dupa care autoritatile au pretins ca aproximativ 80% din preturile de consum sunt determinate de piata. Controlul asupra preturilor si subventiile pentru majoritatea altor bunuri de consum au fost presupus eliminate in 1993. 10. Totusi, controlul formal si informal asupra preturilor a persistat sau a fost reintrodus la jumatatea anilor 1990; controlul asupra preturilor produselor alimentare a fost in mod special omniprezente. OCDE (1993) a subliniat ca preturile la multe articole de consum, in special in magazinele de desfacere de stat nu erau inca determinate de piata, fiind in schimb supuse supravegherii pe baza unor limite stricte de crestere. La nivel mai formal, Hotararea Guvernului nr. 45/1994 a declarat o gama larga de articole ca fiind de importanta nationala si subiect de analiza (si influenta) de catre Oficiul Concurentei. FMI (1997) raporteaza ca, in plus fata de gama controalelor asupra preturilor de productie, guvernul mentinuse plafoane directe la preturile en-gros si en-detail la un numar de articole alimentare sensibile, care reprezentau 28% din totalul cosului de consum. Faptul ca preturile la energie, utilitati, transport si telecomunicatii, erau de asemenea administrate a implicat ca aproximativ 40% din cosul preturilor de consum era inca sub control la sfarsitul anului 1996.

Capitolul II. Controlul financiar

1. Notiunea, rolul si functiile controlului financiar Controlul este actiunea de stabilire a exactitatii operatiunilor materiale, care se efectueaza anticipat executarii acestora, concomitant sau la scurt interval de la desfasurarea operatiunilor. Controlul consta in a verifica daca totul a fost efectuat in conformitate cu programul fixat, dupa ordinile date si principiile stabilite.De asemenea, poate fi considerate o actiune de control, supravegherea sistematica si continua a unei activitati. Controlul se poate exercita personal sau cu ajutorul unor aparate speciale de

control. Controlul financiar- componenta a controlului economic- are ca obiectivitate cunoasterea de catre stat a modului cum sunt administrate mijloacele materiale si financiare, de catre societatile comerciale, publice, modul de realizare si cheltuire a banului public, urmareste asigurarea si consolidarea echilibrului financiar, asigurarea eficientei economico-financiare, dezvoltarea economiei nationale. Instrument al politicii financiare a statului, controlul financiar reperezinta un mijloc de prevenire a faptelor ilegale, de identificare a deficientelor si de stabilire a masurilor necesare pentru restabilirea legalitatii. Prin modul de organizare si exercitare, precum si prin modul si obiectivele ce le urmareste, controlul financiar indeplineste unele functii si anume: functia de evaluare, preventive, de documentare recuperatorie si o functie pedagogica. 1. Functia de evaluare. Cuprinde acte si operatiuni de estimare a situatie de facto, comparative cu cea de juro, realizarile obtinute in raport cu obiectivele si scopurile prestabilite. De asemenea, prin intermediul acestei functii, pe langa constatarea starii reale, se efectueaza si o apreciere a performantelor unei actiuni economice, precum si a unor entitati organizate ca persoane juridice. 2. Functia preventiva. Consta intr-o serie de masuri luate de catre organelle de control, in vederea evitarii si eliminarii unor fraude, inainte de a se produce efectele negative ale acestora, prin identificarea si anularea cauzelor care le genereaza sau favorizeaza. Prin caeasta actiune, controlul are sarcina de a opri actele si operatiunilor care nu sunt legale, in faza de angajare a societatii comerciale de consiliu de administratie al acesteia. In aceste sens, actiunea preventive se manifesta inaintea emiterii actelor sau efectuarii operatiunilor, astfel incat sa se printampine eventualele prejudicii. Prin intermediul acestei functii, pe langa legalitatea actelor si operatiunilor se mai urmareste oportunitatea, necesitatea si economicitatea acestora. 3. Functia de documentare. Permite cunoasterea proceselor care au loc in activitatea economica, a rezultatelor activitatii din structurile economice, relevarea fraudelor si depistarea cauzelor acestora, precum si identificarea actiunilor eficiente pentru a fi generalizate. Astfel, controlul participa nemijlocit la actul de conducere, furnizand date si informatii pentru fundamentarea deciziilor economico-financiare.

4. Functia recuperatorie. Evidentiaza un aspect foarte important al controlului financiar, deoarece ea nu se limiteaza la prevenirea si aprecierea starii de fapt, dar actioneaza si pentru descoperirea si recuperarea pagubelor, precum si pentru stabilirea, conform legii,a raspunderii juridice. Pentru recuperarea prejudiciilor constatate, organelle de control au obligatia de a stabili forma procedurala prin care urmeaza sa se faca recuperarea, pentru stabilirea integritatii avutului public. Formele procedurale legale de recuperare sunt: recuperarea pe cale executarii silite, recuperarea pe calea raspunderii materiale reglementata de legislatia muncii, precum si recuperarea pe calea actiunii civile in justitie. 5. Functia pedagogica. Permite actiuni de educare a celor care au drepturi si obligatii in formarea si utilizarea fondurilor publice. Controlul, prin rezultatele sale, contribuie la formarea deontologiei profesionale, indeosebi a celor implicate in administrarea fondurilor publice. La randul lor, persoanele care alcatuiesc corpul de control, prin nivelul de pregatire si atitudine civica, trebuie sa reprezinte un model de comportament correct dar si intransigent. Aceasta functie se realizeaza si in combaterea manifestarilor ilegale, prin depistarea si sanctionarea lor cu fermitate. Publicitatea realizata in jurul acestor cazuri va contribui si va favoriza indeplinirea corecta, in deplina legalitate a atributiunilor de serviciu. Exercitatea intr-un spirit de obiectivitate si legalitate a controlului, este in masura sa asigure relatii corecte si civilizate intre controlor si controlat. 2. Formele controlului financiar Controlul financiar are sarcina de a preveni angajarea de cheltuieli fara o justificare economica, de a asigura profit sporit in folosirea resurselor materiale, financiare si de munca. Controlul financiar se realizeaza prin anumite forme care se imbina, se completeaz reciproc si alcatuiesc impreuna sistemul integrat, general si cu caracter unitar asupra tuturor domeniilor si sectoarelor de activitate economico-sociala. Imbinarea stransa, unitara, a diferitelor forme de control asigura desfasurarea intregii activitati financiare in conformitate cu directivele stabilite, facandu-se posibila delimitarea fiecarei

forme, precum si stabilirea organelor care il executa. Un prim criteriu de delimitare a formelor este dupa momentul n care se efectueaza, si anume: controlul financiar preventive concomitant si controlul financiar ulterior. Controlul preventiv. Este un control specializat, care implica verificarea si analiza activitatii economice si financiare sub aspectul legalitatii, oportunitatii, necesitatii actelor si operatiunilor, a utilizarii cu eficienta a fondurilor materiale si banesti precum si pentru asigurarea integritatii acestora. Prin acest control se urmareste sa se previna inregistrarea fenomenelor negative si disfunctionalitatea in economie prin incalcarea dispozitiilor legale. De aceea acest control trebuie sa actioneze in vederea perfectionarii activitatii tehnologice si tehnico-economice, ca un factor primordial al cresterii eficientei. El se realizeaza la toate nivelele, contribuind la mentinerea ordinii si disciplinei, la respectarea legalitatii, a principiilor liberei initiative si loialitati. Controlul financiar preventiv se exercita de catre conducatorul compartimentului financiar-contabil. Se supun controlului financiar preventive documentele si operatiunile ce se refera la drepturi si obligatii patrimoniale ale unitatii in faza de angajare si de plata in raport cu alte personae juridice si fizice. Documentele ce contin operatiuni supuse contolului financiar preventiv si circuitul acestora se stabilesc de conducerile ministerelor, ale altor organe centrale de stat, prefecturilor, si regiilor autonome in functie de specificul activitatii financiare. Organizarea controlului financiar preventiv intr-o unitate are foarte mare importanta pentru evitarea partilor duble sau chiar triple, cu mijloace de plata diferite folosite concomitent, numerar, cec. In vederea exercitarii corecte a acestui control, seful compartimentului financiar-contabil din fiecare unitate va elabora un grafic al circuitul documentelor ce contin operatiunile supuse controlului, care va cuprinde si responsabilitatea sefilor compartimentelor de specialitate imputernicit sa semneze documentele respective, care raspund de realitatea si exactitatea datelor si legalitatea operatiunilor consemnate, prezentarea lor in termenul lor legal prevazut in grafic, conform instructiunilor in vederea efectuarii platilor si corecta lor intocmire. Controlul concomitent. Se exercita in timpul desfasurarii proceselor economice si

financiare, simultan cu efectuarea actelor si operatiunilor legate de aceste activitati, cu scopul de a interveni pentru corectarea sau diminuarea, eliminarea deficientelor si ilegalitatilor. Prin acest control se urmareste cunoasterea operativa a modului in care se indeplinesc sarcinile si se gestioneaza patrimoniul. Acest control se exercita sistematic pentru asigurarea desfasurarii proceselor economico-financiare la parametrii eficienti si este efectuat din interiorul unitatii, iar datele culese in timpul controlului sunt consemnate intr-un registru de control. Controlul ulterior acest control se poate exercita asupra actelor si operatiunilor economico-financiare si dupa ce acestea au fost executate fiind desfasurate de organele din afara societatii cat si de organele proprii prin actiuni periodice. Controlul este necesar sa se efectueze din mai multe considerente, si anume: - interpretarea eronata ori necunoasterea prevederilor legale; - lipsa de supraveghere din partea conducatorului ierarhic; - autonomia si independenta atribuite eronate etc. Aceasta forma de control contribuie la identificarea, mobilizarea si formarea resurselor interne din economie, verifica legalitatea, oportunitatea si eficienta activitatilor, reface integritatea patrimoniului lezat prin frauda si se actioneaza persoanele care au incalcat reglementarile juridice. Exista si alte criterii de delimitarea a controlului, si anume: dupa sfera de activitate poate fi intern, deci pe baza dispozitiilor din interiorul societatii, sau extern pe baza documentelor existente la alti agenti economici. Controlul poate fi permanent sau periodic, total sau partial. Poate fi de asemenea grupat pe diverse sectoare ale activitatii si anume controlul de magazin, de documente etc. Controlul poate fi impartit si dupa organele care il executa in control financiar ierarhic, control de gestiune sau control de executie, de asemenea se poate imparti si dupa modul de concretizare in urmatoarele forme: control direct, control indirect, control de drept si control de fapt. 3. Metodele controlului financiar

Metodologic, controlul este un proces de cunoastere si perfecdtionare prezentand atat o latura obiectiva determinata de specificul obiectului, cat si o latura subiectiva, prin acea ca in anumite momente obiectul este simplificat. Metodologia de control, ca ansamblu de instrumente, metodologic organic structurate, se utilizeaza selectiv, diferentiat in functie de natura activitatilor sau operatiunilor controlate, formele de control fianaciar, sursele de informare pentru control, natura abaterilor existente si a posibilitatilor de perfectionare a activitatii controlate. Metodologia de control utilizeaza atat modalitati proprii de cercetare si actiune cat si ale altor discipline, putand fi folosite o serie de metode tehnice ca: controlul financiar faptic, controlul financiar documentar, controlul financiar tematic, controlul financiar total, controlul financiar partial, controlul financiar complex, controlul financiar incrucisat, controlul financiar mixt, controlul financiar repetat, etc. Aceste metode se utilizeaza in mod selectiv si combinat in raport de circumstantele concrete diferite. Controlul financiar faptic este acel procedeu de stabilire reala a existentei si miscarii mijloacelor materiale si banesti si a desfasurarii activitatii economice financiare. Acest control se exercita la fata locului printr-o observare directa, constatand acele situatii ce nu rezulta din documente, ca urmare aceste doua forme de control completandu-se. Dintre cele mai improtante modalitati de realizare a controlul financiar faptic mentionam: inventarierea, observarea directa, expertiza tehnica, analiza de laborator. Inventarierea, ca modalitate principala de control faptic, are ca obiectiv constatarea, la un moment dat, a existentei cantitative si calitative a elementelor de activ si pasiv ale unei unitati si modul de executare a sarcinilor de catre gestionari. Inventarierea joaca un lor important prin faptul ca prin el se poate face comparatie intre datele stabilite si cele din documente, stabilindu-se daca exista sau nu diferente; tocmai de aceea, pentru a se stabili realitatea este necesar ca acest control sa se faca inopinat. Prin observarea directa, se urmareste modul cum este organizat si functioneaza un compartiment, daca se respecta prescriptiile legale in desfasurarea unei activitati, in ce masura este utilizat timpul de munca corespunzator etc. Aceasta tehnica are rolul de a stabili situatiile practice, daca personalul isi indeplineste actiunile de serviciu, aceasta

facandu-se pe baza de program si inopinat. Expertiza tehnica si analiza de laborator sunt modalitatile controlului faptic care se folosesc pentru stabilirea integritatii valorilor materiale, realitatii unei operatii, calitatii unor produse, continutul unor anumite lucrari, volumul manoperei si cantitatii de materiale necesare pentru executarea lui. Controlul financiar documentar se exercita prin verificarea documentelor existente in cadrul evidentei contabile. Prin acest procedeu se stabileste realitatea, oportunitatea, necesitatea si legalitatea operatiunilor economico-financiare care se controleaza. Controlul financiar tematic consta in verificarea unei anumite problemeoperatiuni de casierie, evidenta si pastrarea mijloacelor materialelor banesti, retributia muncii- cu scopul de a generaliza, de a face comparatii si de a concluziona. Controlul financiar total se executa asupra tuturor actelor si operatiunilor ce au avut loc in perioada de la ultimul control financiar. Este cel mai cuprinzator si sigur, insa datorita volumului mare de munca nu poate fi folosit decat la unitatile mici. Controlul financiar partial presupune verificarea numai a unor sectoare din activitatea unitatii controlate si pe o anumita perioada de timp. Acest procedeu se poate efectua si prin sondaj, asupra unor acte sau operatiuni economice financiare. Controlul financiar complex reprezinta cercetarea intregii activitati a unitatii, de la probleme economico-financiare pana la probleme tehnice si de cadre. Acest control se realizeaza de o echipa formata din organe de control financiar si specialisti din domeniile controlate. Are avantajul cunoasterii activitatii in totalitate a unitatii, obtinandu-se date complete atat cu privire la rezultatele negative, cat si cele pozitive. Controlul financiar incrucisat consta in verificarea documentatiei unitatii controlate, concomitent cu o verificare a documentelor unitatilor cu care aceasta are relatii economice si financiare in scopul constatarii autenticitatii actelor si operatiunilor efectuate. Prin acest control se confirma ca datele inscrise in documentele sau evidentele controlate corespund realitatii. Acest control constituie o confirmare externa a datelor. Controlul financiar mixt presupune folosirea mai multor procedee tehnice de control, cu scopul de a realiza o mai mare eficacitate a actiunii de verificare si de a elimina dezavantajele unora dintre procedeele de control. Controlul financiar repetat se exercita in situatia cand rezultatele actiunii de

control, efectuate anterior, sunt neconcludente, incomplete sau nesatisfacatoare, si deci, se impune cu necesitate un nou control. Controlul poate fi departamental sau extradepartamental, atunci cand unitatea care controleaza si ce controlata, precum si organele de control apartin aceluiasi departament sau sunt din departamente diferite. In concluzie se poate spune ca metodele controlului economico-financiar prezinta unele trasaturi specifice care constau in sesizarea unor fapte cu caracter general si specific din structura interna a unitatii prin intermediul cercetarii directe a fenomenelor, ca: stabilirea legalitatii, necesitatii, oportunitatii, sinceritatii si realitatii operatiunilor, stabilirea modului de indeplinire a indicatorilor calitativi si cantitativi, cunoasterea faptelor care au determinat rezultatele. 4. Procedura executarii controlului financiar Procedura controlului financiar este alctuita dintr-un ansamblu de acte si operaiuni privind organizarea, desfasurarea si valorificarea rezultatelor actiunii de control. Rezultatele actiunii de control sunt determinate tocmai de modul de programare si organizare, asigurandu-se astfel ordinea in munca. Procedura controlului financiar se desfasoara pe baza unui plan bine determinat, intr-o anumita ordine, care poate fi grupata pe sase etape. Prima etapa consta in pregatirea echipei de control financiar, prin informarea si documentarea asupra dispozitiilor legale cu privire la specificul unitatii ce urmeaza a fi controlata, actele normative cu caracter economico-financiare, analizarea actelor de control anterioare, masurile luate in urma verificarilor, sesizarilor facute de catre banca finantatoare, cele ale intreprinderilor cu care are legaturi economice. Pregatirea echipei de control joaca un rol important, deoarece da posibilitatea de a stabili problemele de baza si de a asigura calitatea controlului. Cea de-a doua etapa este prezentarea la unitatea in care urmeaza sa se efectueze controlul. Organele de control cer conducerii unitatii sprijinul pentru efectuarea controlului in bune conditii, prin a li se pune la dispozitie toate materialele necesare.

A treia etapa conrespunde organizarii activitatii echipei de control. Dupa constatarile facute in urma informarii, documentarii, se intocmeste un plan de lucru in care se prevad obiectivele cuprinse in tematica de control, metodele folosite etc. Cu cat acest plan este intocmit, cu atat creste calitatea controlului. O alta etapa reprezinta desfasurarea actiunii de control, care consta in verificarea propriuzisa a actelor si operatiilor, legalitatea, necesitatea, oportunitatea, economicitatea si realizarea acestora. Controlulo are la baza in primul rand date din evidentele contabile, insa nu sunt suficiente, de aceea se controleaza si celelalte documente si evidente care nu sunt de natura contabila. Prin controlul tematic al documentelor si evidentelor se poate obtine un tablou complet asupra continutului operatiunilor si proceselor economice ale unitatii controlate. Procesele economice se reflecta insa clar in indicii sintetici si analitici cuprinsi in bugetele de venituri si cheltuiieli. Organele de control, in cazul constatarii unor fraude, deplasari, lipsuri in gestiune sau daca documentele sunt dubioase, trebuie sa se realizeze un control incrucisat. Pentru aceasta este necesar sa se ridice documentele cercetate, lasandu-se in locul lor copii. Este foarte important ca documentele sa fie ridicate imediat pentru ca acestea sa nu fie modificate sau distruse. In timpul controlului, in caz ca se descopera abateri, comise in mod constient sau inconstient, vinovatilor li se va cere sa dea explicatii in legatura cu acea problema. O alta etapa consta in redactarea actelor de control, acestea constand in fundamentarea concluziilor, a constatarilor si a masurilor propuse, prezentarea abaterilor si a dispozitiilor legale inclacate, persoanele raspunzatoare, pozitia acestora in fata echipei de control, punctul de vedere al echipei de control si concluzia definitiva. In aceasta etapa se sintetizeaza, se definitiveaza constatarile facute in timpul controlului, actele facandu-se in tot acest timp si nu la incheierea controlului, aceasta ar duce la ingreunarea valorificarii actelor. Ultima etapa consta in valorificarea actiunii de control, care se concretizeaza prin luarea masurilor si urmarirea executarilor de catre unitatea care a dispus controlul, ca urmare a constatarilor facute in acte. Valorificarea rezultatelor are ca principal scop remedierea deficientelor. Pentru

aceasta se va intocmii un plan de masuri, organelor de control revenindu-le sarcina sa acorde sprijinul necesar unitatii pentru a-l realiza.. Putem trage concluzia ca daca se tine cont de toate aceste momente in realizarea controlului, acesta va avea eficienta dorita, descoperindu-se la timp deficientele, asigurandu-se luarea in mod operativ a masurilor ce se impun. 5. Actele controlului financiar Activitatea de control presupune in final inscrierea constatarilor organelor de control in anumite documente. Aceste documente, atat ca forma cat si ca structura, fie sunt stabilite de catre organele de control specializate in acest scop, fie sunt luate la aprecierea organelor de control. Constatarile stabilite in urma controlului sunt consemnate in: raportul de control, actul de constatare a contraventiilor, nota de prezentare a raportului de control si nota de expunere a concluziilor controlului. Raportul de control este documentul principal al controlului care cuprinde deficientele si abaterile constatate, precum si cauzele si consecintele asupra bunei gospodariri a unitatii controlate. Acest act se intocmeste pe capitole, intr-o succesiune cronologica, format din o parte introductiva, unde se trec numele organului de control, unitatea care dispune controlul, delegatia pe baza careia s-a efectuat controlul, stadiul de executare a indicatiilor obligatorii si recomandarilor, ca urmare a controalelor facute anterior, perioada in care s-a efectuat controlul. Urmatorul capitol va cuprinde deficientele constatate in legatura cu activitatea unitatii, grupandu-se pe propleme corespunzatoare obiectivelor controlate. Pentru fiecare abatere si deficienta constatata se indica: actele legale incalcate, persoanele raspunzatoare, cauzele, consecintele acestora. In raportul de control se consemneaza numai constatarile proprii ale echipei de control, bazate pe date si fapte precise, prezentate clar si concis in document. In raport nu se consemneaza opiniile personale ale membrilor echipei de control si nici deficientele ori faptele negative pentru care au fost luate masuri legale, inainte de inceperea controlului.

In ultima parte a raportului de control, se precizeaza ca s-a incheiat controlul si au fost restituite doate documentele de care s-a folosit organul de control, se atara cate exemplare au fost incheiate si se semneaza de organul de control si conducerea unitatii controlate. In cazul in care se constata fapte care atrag raspunderea penala se intocmeste un act separat care este semnat si de persoanele vinovate precum si de martorii asistenti. La raportul de control se poate anexa diverse documente precum: situatii, tabele, acte, note de constatare, note explicative. Notele de constatare reprezinta acele acte constatatorii pentru situatii in care reconstituirea ulterioara nu este intotdeauna posibila. In aceste note se consemneaza situatii de fapt, precum si masurile luate pentru remedierea deficinetelor. Notele explicative se intocmesc in cazul in care se constata abateri sau fraude care atrag raspundere juridica. Aceste acte sunt intocmite ca niste rapsunsuri la intrebarile organelor de control, pe care le dau persoanele considerate raspunzatoare de abateri si de alte persoane care pot clarifica cauzele si imprejurarile care au determinat nerespectarea actelor normative. Ca urmare a acestor note se definitiveaza constatarile controlului. Procesul verbal de contraventie se incheie de echipa de control atunci cand se constata inclacarea actelor normative cu privire la disciplina financiara de personalul din unitatea controlata. Acesta cuprinde date privnd faptele savarsite, date despre salariatul raspunzator, cuantumul sumei aplicate ca amenda, se poate acorda si un termen, in care sa se remedieze deficientele constatate, identitatea si semnatura martorului sau confirmarea organului constatator ca s-a incheiat in lipsa de martori. Acest act se incheie in trei exemplare astfel: unul se da contravenientului, altul organului de control care a instrumentata cazul, si un altul sectiei care executa amenda. Nota de prezentare a raportului de control, reprezinta un raport personal al organului de control, cu concluzii si propuneri referitoare la abaterile constatate, care se va anexa la actele de control incheiate. In cazul in care la controlul efectuat nu se constata nici o deficienta sau fapt ilicit, nu se incheie raport de control ci o nota de expunere a concluziilor controlului, in care se va consemna obiectivele si documentele controlate. In nota de expunere se pot prezenta si alte situatii care nu pot fi consemnate in

raportul de control, ca de exemplu: prezentarea principalelor rezultate pozitive obtinute de unitatea controlata si care pot fi generalizate si in alte unitati. Felul in care se prezinta aceste acte de control are o importanta deosebita, de acestea depinde remedierea deficientelor si luarea masurilor de imbunatatire a activitatii unitatii controlate. Pentru o mai buna finalitate a actiunii de control, actele organelor de control trebuie sa fie clare, complete, concise, obiective, bazate pe faptele si documentele controlate.

Capitolul III. Bugetul component managerial a contabilitii de gestiune

1. Conceptul i principiile bugetrii Principala component a controlului de gestiune o constituie bugetarea, ntruct o gestiune previzional presupune a bugeta principalele domenii de activitate ale ntreprinderii i a controla respectarea prevederilor bugetelor. Rezult c, n sfera bugetrii se nscriu bugetele, de regul, anuale i controlul bugetar. Lund ca baz planurile pe termen scurt, defalcate din programele pe termen mediu se elaboreaz bugetele anuale care se cuantific i se aloc resursele necesare, stabilindu-se responsabilitile pentru realizarea obiectivelor ntreprinderii, n condiiile de rentabilitate. Deci, bugetul este un document de planificare, ntocmit naintea derulrii operaiunilor anticipate, format din date financiare, date operaionale nefinanciare sau combinate respectiv o expresie cantitativ a unui plan de aciuni i un ajutor pentru coordonarea i implementarea obiectivelor previzionale. nscrierea n bugete a datelor rezultate n urma previziunilor constituie bugetarea. Bugetele sunt o caracteristic important a celor mai multe sisteme de control. Bugetul schimb comportamentul uman i deciziile n sensul dorit de manager, care trebuie s in cont de incertitudini, fie cu un buget, fie fr el. Susintorii bugetari

afirm c beneficiile asigurate prin utilizarea bugetelor, aproape ntotdeauna, depesc costurile privind alctuirea i gestionarea bugetelor. Folosirea bugetelor n gestiunea ntreprinderilor prezint urmtoarele avantaje: impune folosirea planificrii n conducerea afacerilor; reprezint cadrul pentru judecarea performanelor, deoarece indic parametrii pe care firma trebuie s-i realizeze n timp pentru atingerea obiectivelor stabilite: nivelul vnzrilor, al produciei, al costurilor pentru atingerea beneficiului prevzut: promoveaz comunicarea i coordonarea n vederea angrenrii i echilibrrii tuturor departamentelor i funciunilor ntreprinderii nct s-i poat realiza obiectivele preconizate; oblig responsabilii centrelor de responsabilitate de a prevedea consecinele deciziilor luate sau de luat, bugetele constituind un instrument de referin n luarea deciziilor; permite existena unui sistem contabil eficient; asigur conducerea prin excepie; participarea la activitatea de planificare att a conducerii, ct i a executanilor. Controlul bugetar urmrete desfurarea efectiv a gestiunii n vederea atingerii obiectivelor strategice. El presupune compararea permanent a rezultatelor reale cu previziunile cuantificate ce figureaz n bugete, n vederea stabilirii cauzelor abaterilor, informrii conducerii de la diferite niveluri ierarhice, lurii msurilor corective necesare aprecierii activitii responsabilului de buget etc. Elaborarea i funcionarea eficient a sistemului bugetar presupune respectarea urmtoarelor principii: principiul totalitii presupune bugetarea tuturor activitilor ntreprinderii, prin asigurarea echilibrului ntre diferitele compartimente funcionale i operaionale ale ntreprinderii; principiul suprapunerii sistemului bugetar pe sistemul de autoritate din ntreprinderi n vederea asigurrii responsabilitii privind realizarea lui (directorul comercial rspunde de bugetul vnzrilor etc.). Deci este necesar ca bugetul s se identifice cu o persoan responsabil;

principiul solidaritii ntre departamente i al implicrii lor pentru realizarea n condiii de eficien a obiectivelor ntreprinderii; principiul adaptabilitii (supleii) impune adaptarea sistemului bugetar la modificrile mediului sau previziunilor imperfecte; principiul motivaiei i adeziunii personalului pentru bugetarea activitilor, pentru a se asigura realizarea obiectivelor din buget, controlul realizrii lor i responsabilitatea acestora. Pentru o bugetare eficient, conducerea la toate nivelurile trebuie s studieze cu

atenie factorii activitii produciei. Aceasta presupune ca atenia s se4 ndrepte n primul rnd spre valorificarea ct mai complet a capacitii lor economico-productive, a potenialului acestor factori, deci spre mobilizarea rezervelor interne. 2. Tipologia bugetelor Studiul tipologiei bugetelor recomand trei criterii de baz, i anume: 1. Criteriul - timp, respectiv al perioadei de timp pentru care sunt proiectate, dup care se formeaz trei tipuri de bugete: bugete previzionale bugete ale exerciiului bugete operaionale Bugetele previzionale prezint estimrile fcute pe o perioad mai mare (5 ani) n vederea atingerii obiectivelor strategice. Bugetele exerciiului, prin care se transpun anual prevederile din bugetele previzionale. Bugetele operaionale defalc pe perioade mici, bugetele exerciiului. 2. Criteriul - obiectului activitii bugetelor, dup care se cunosc urmtoarele tipuri de bugete: bugete comerciale bugete ale activitii de exploatare bugete de costuri bugete ale rezultatelor

Bugetele comerciale estimeaz prevederile privind vnzrile unei firme i activitile de aprovizionare ale acesteia. Bugetele activitii de exploatare proiecteaz anual volumul fizic i valoric al activitii seciilor principale de fabricaie i a celor auxiliare. Bugetele de costuri antecalculeaz costurile directe i indirecte pe producie, pe locuri generatoare de costuri i purttori de costuri. Bugete ale rezultatelor prin care baza bugetelor pe activiti i a celor de costuri se estimeaz situaia de ansamblu patrimonial i monetar, sub forma contului de rezultate i bilanului previzional i a bugetului de trezorerie. 3. Criteriul funcional, respectiv al funciilor bugetelor, n gestiunea ntreprinderii, dup care acestea pot fi: bugete determinante bugete rezultante Bugetele determinante sunt acelea care au ca obiect activitile funciunilor de baz ale ntreprinderii care constituie premise ale rezultatelor acesteia (bugetul vnzrilor, bugetul produciei). Bugetele rezultante au ca obiect estimarea rezultatelor economico-financiare, degajarea de activitile de baz proiectate prin bugetele determinante (bugetul cheltuielilor comerciale, bugetul costurilor, bugetul de aprovizionare, bugetele de sintez ce includ bugetul trezoreriei, contul de rezultate i bilanul previzional i tabloul de finanare previzional). 3. Elaborarea bugetelor Previziunea pe termen scurt prin planificare bugetar face apel la urmtoarele elemente: planurile de aciune, ce explic modalitatea prin care ntreprinderea vizeaz atingerea obiectivelor cu mijloacele de care poate dispune; bugetele, care estimeaz n termeni monetari efectele planurilor prevzute. n fig nr. 3.2. se prezint demersul general privind construcia bugetelor. 4. Principiile bugetare

4.1. Apariia principiilor bugetare Principiile bugetare sunt reguli de baz definite prin dreptul bugetar, care au luat natere n perioada de nceput a capitalismului. Nemulumit de dezordinea total motenit n domeniul finanelor publice, burghezia n ascensiune pretinde nu numai abolirea privilegiilor fiscale ale nobililor i ale clerului i nlturarea abuzurilor i a bunului plac n cheltuirea banului public, ci i respectarea unor reguli precise n domeniul bugetar. nceputurile dreptului bugetar i deci ale principiilor bugetare le gsim n Anglia n secolul al XIII-lea cnd a fost adoptat Marea Chart (1215) prin care regele sau altcineva era oprit s ncaseze venituri de la populaie fr aprobarea Parlamentului. Tot Parlamentul era acela care trebuia s aprobe modul de cheltuire a veniturilor de ctre suveran, s aprobe cheltuielile coroanei, precum i lefurile funcionarilor civili ai regelui (aa-zisa list civil). n Frana, primele manifestri ale principiilor bugetare se fac simite din 1790, an dup care ncep s se cristalizeze elementele de drept bugetar. n rile Romne prima cristalizare a principiilor bugetare se realizeaz prin Regulamentele Organice, documente prin care se separ visteria statului de cea a domnitorului i se precizeaz obligaiile Obtetii Adunri privind folosirea veniturilor i cheltuielilor statului. Treptat se contureaz deci reguli din ce n ce mai precise n materie bugetar: se interzice regelui instituirea de noi impozite i taxe fr aprobarea parlamentului; se limiteaz cheltuielile monarhului i ale curii sale; se anuleaz privilegiile fiscale; se instituie regula aprobrii de ctre parlament a bugetului. La acestea se adaug apoi obligaia nscrierii tuturor veniturilor i cheltuielilor statului n suma lor global n buget, aceea a cuprinderii acestora ntr-un singur document, a autorizrii bugetului de ctre parlament n fiecare an i pentru o perioad de un an; a echilibrrii veniturilor i cheltuielilor bugetare; a nscrierii veniturilor i cheltuielilor n buget n aa fel nct s se poat desprinde cu uurin proveniena veniturilor i destinaiile cheltuielilor; a fundamentrii i comensurrii cifrelor bugetare ct mai exact pentru ca ele s reflecte realitatea, a unei largi publiciti n jurul bugetului.

n multe lucrri toate aceste reguli sunt ridicate la rang de principii bugetare. ntro astfel de abordare sunt nominalizate ca principii bugetare: universalitatea, unitatea, anualitatea, echilibrarea, specializarea, specificitatea cheltuielilor, realitatea, unitatea monetar i publicitatea. 4.2. Principiul universalitii bugetare Principiul universalitii bugetare permite un control democratic asupra bugetului, regrupnd dou reguli: - regula bugetului brut (regula non contractrii), potrivit creia veniturile i cheltuielile se nscriu n buget n sumele lor totale, fr nici o ajustare; - regula de neafectare (regula non afectrii), potrivit creia veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare (adic nu se stabilete o legtur particular ntre un anumit venit i o anume cheltuial), cu excepia donaiilor i sponsorizrilor, care au stabilite destinaii distincte. Dac se respect cele dou reguli, avem de-a face cu un buget brut, n el figurnd toate veniturile i toate cheltuielile cu sumele lor totale, totalul veniturilor fiind destinat acoperirii cheltuielilor privite n ansamblul lor. Un astfel de buget ofer posibilitatea celor chemai s-l analizeze i s-l aprobe s-i formeze o imagine de ansamblu asupra totalitii veniturilor i a sumei totale a cheltuielilor, precum i a raportului dintre acestea. Cum veniturile se nscriu pe grupe n raport cu proveniena lor, iar cheltuielile n funcie de destinaiile ce le primesc, i contribuabilii i beneficiarii veniturilor publice pot constata de la cine provin veniturile i n folosul cui se cheltuiesc, deci n slujba cui se afl guvernul. Universalitatea ofer astfel transparena necesar n materie bugetar i ansa unui control real asupra bugetului, deoarece devine imposibil compensarea ntre venituri i cheltuieli sau afectarea unor venituri pentru acoperirea anumitor cheltuieli. n practic, cerinele universalitii bugetului nu se mai respect dect parial. Astfel, n locul bugetelor brute, ntocmite cu includerea tuturor veniturilor i cheltuielilor n sume totale, s-a trecut la elaborarea de bugete mixte, n care veniturile i cheltuielile unor instituii publice figureaz cu sumele lor totale, iar altele numai cu soldul.

Motivul principal este acela c unele activiti lucrative sau servicii publice se realizeaz prin regii sau instituii ce dispun de personalitate juridic i de o anumit autonomie financiar. Pentru ca acestea s fie interesate de realizarea aciunilor cu cheltuieli ct mai mici i pentru sporirea veniturilor proprii este permis compensarea cheltuielilor din venituri i organizarea raporturilor cu bugetul per sold, nscriindu-se deci n buget doar veniturile de vrsat sau subveniile ce trebuie acordate. Intr n aceast categorie unitile productive din sectorul public, organizate ca regii autonome, unitile administrativ-teritoriale, unele instituii publice de nvmnt, cercetare tiinific, sntate public, gospodrire comunal, organele ce administreaz fondurile asigurrilor i proteciei sociale etc. Pe de alt parte, aplicarea strict a principiului universalitii duce la apariia unor rulaje bugetare artificiale. Este cazul raporturilor cu bugetul a regiilor publice, obligate s verse la buget eventualele lor venituri i finanate integral de la buget. Aici apar rulaje inutile, iar subveniile nscrise n buget nu reflect realitatea. Dei legea finanelor publice stipuleaz n mod expres principiul universalitii n materie bugetar, continu s se foloseasc i n Romnia bugete mixte n care pentru principalele activiti social-culturale i de aprare se practic regula bugetului brut, iar n relaiile cu regiile autonome i cu instituiile publice ce realizeaz venituri este preferat soluia bugetului net. Aceasta nu reprezint totui o sustragere de la controlul parlamentar, deoarece forul legislativ aprob, odat cu bugetul de stat i bugetele ministerelor i instituiilor publice, depuse ca anexe, n care se oblindete situaia tuturor regiilor i instituiilor finanate sau subvenionate din buget. Regula de neafectare a veniturilor este ridicat de unii specialiti la rang de principiu distinct. De fapt, non-afectarea veniturilor ine de regula unitii de cas a bugetului, n virtutea creia veniturile, odat ncasate, se depersonalizeaz, sunt administrate global, fiind destinate acoperirii cheltuielilor privite n ansamblul lor. Neafectarea ne apare ca un lucru firesc cel puin din trei motive: 1) nu se poate stabili o corelaie direct i depin ntre volumul i periodicitatea ncasrii unui anume venit, pe de o parte, i volumul i ealonarea n timp a cheltuielilor ce trebuie efectuate pe seama veniturlui respectiv, pe de alt parte. Corelarea i sincronizarea acestora este extrem de dificil, iar afectarea special ar provoca fie lipsa

sau insuficiena resurselor n momentul n care plile devin exigibile, fie un plus de resurse care poate incita la risip; 2) cei care ar beneficia de venituri cu afectare special ar avea privilegiul de a putea s-i majoreze cheltuielile dac veniturile realizate efectiv le-ar depi n execuie pe cele iniial prevzute, ceea ce ar putea incita att la abuzuri prin creterea presiunii fiscale, ct i la risip n cheltuirea veniturilor ndestultoare. Ei ar dispune, n plus, de o mare independen n raport cu autoritile bugetare; 3) bugetul statului, prin natura sa, este un buget redistribuitor, din raiuni de ordin economic, social, politic. Dac s-ar renuna la depersonalizarea veniturilor, mobilizarea lor cu afectare special n-ar mai avea sens deplin, deoarece ele s-ar rentoarce spre cei care le-au furnizat i, de aici, un alt motiv care poate fi, n acelai timp, i un risc: unii contribuabili ar putea protesta la plata unor impozite sau contribuii cu afectare special, dac ei nu beneficiaz de aciunile finanate pe seama acestora. n practic se nregistreaz frecvent abateri i de la aceast regul. Astfel, pentru finanarea unor servcii ale statului sunt scoase n afara bugetului ordinar venituri care provin din anumite surse. Acestea fac obiectul unor bugete extraordinare, anexe, autonome sau conturi speciale de trezorerie. Deci abaterile de la principiul unitii bugetare reprezint, n acelai timp, i abateri de la regula de neafectare a veniturilor. Este cunoscut, de asemenea, practica afectrii anumitor venituri publice n scopul restituirii unor mprumuturi de stat. Uneori, cnd se introduce un nou impozit, guvernul, pentru a preveni nemulumirea contribuabililor, indic i scopul n care vor fi utilizate ncasrile din impozitul respectiv. 4.3. Principiul unitii bugetare Imaginea global asupra bugetului pe care o ofer respectarea principiului universalitii este ntregit dac este aplicat i principiul unitii bugetare. Acest principiu pretinde ca veniturile i cheltuielile bugetare s se nscrie ntr-un singur document. Respectarea acestui principiu conduce la elaborarea unui buget clar, pentru a se asigura utilizarea eficient i monitorizarea fondurilor publice. Un buget unitar permite puterii legislative s emit judeci de valoare asupra structurii i volumului cheltuielilor

propuse de guvern, pe baza crora se pot lua decizii de amnare sau respingere a anumitor cheltuieli considerate inoportune, oferind cadrul favorabil exercitrii unui control mai riguros asupra execuiei veniturilor i cheltuielilor publice. Principiul unitii, la fel ca i cel al universalitii, valabile n esena lor, nu se mai aplic ntocmai de mult vreme. Exist suficiente motive pentru a afirma c principiul unitii este negat din punct de vedere practic. Tot mai muli sunt aceia care apreciaz c el nu mai poate fi aplicat rigid deoarece a devenit incomod din punct de vedere tehnic i depit din punct de vedere al realitilor practice. Realitile practice au fcut ca doctrina financiar despre unitatea bugetului s fie adaptat, locul bugetului unitar s fie preluat, prin renunarea la construcia unic i acceptarea numeroaselor aciuni de debugetizare, de o adevrat aglomerare bugetar. Derogrile de la principiul unitii bugetare, acceptate n prezent n practica internaional, se refer la elaborarea, pe lng bugetul de stat, a unor bugete anexe i conturi speciale de trezorerie. n unele ri, n funcie de anumite situaii speciale sau conjuncturale ori n funcie de reglementrile proprii privind organizarea i funcionarea economiei, abaterile de la principiul unitii au vizat ntocmirea unor bugete extraordinare i a bugetelor autonome. Bugetele anexe sunt bugete ntocmite de unele instituii sau servicii publice ale statului, care au o autonomie relativ i nu dispun obligatoriu de personalitate juridic. Ele i acoper cheltuielile din venituri proprii i au legtur cu bugetul de stat dup regula bugetului net, adic figureaz n buget fie cu subveniile pe care urmeaz s le primeasc n completarea veniturilor proprii (aceasta fiind situaia obinuit), fie cu vrsminte la buget, dac veniturile lor depesc eventual cheltuielile. Aceste uniti i ntocmesc bugete proprii care se anexeaz bugetului general, fiind aprobate odat cu acesta de ctre parlament. nseamn c existena bugetelor anexe nu reprezint o abatere grav de la principiul unitii bugetare. Ea creeaz posibilitatea cunoaterii exacte a situaiei financiare a diferitelor sercivii publice, dar dac numrul lor este prea mare, procedura de analiz i aprobare devine groaie.

n Romnia, practica bugetelor anexe s-a folosit din plin n timpul rzboiului, n 1942/43, adoptndu-se nu mai puin de 41 de bugete anexe pentru regiile publice, casele autonome, administraiile comerciale i pentru o serie de direcii generale i speciale. Exist i n prezent uniti de stat care au legturi cu bugetul per sold. La bugetul de stat se anexeaz, de asemenea, bugetele ministerelor i instituiilor publice n care se regsete situaia tuturor regiilor autonome i a instituiilor finanate sau subvenionate din buget. Conturile speciale de trezorerie reprezint o alt abatere de la principiul unitii bugetare. Este vorba, n principiu, despre conturile deschise la trezoreria statului, care efectueaz execuia de cas a bugetului, dar face i alte ncasri i pli n contul statului, care nu reprezint venituri propriu zise ale bugetului sau nu sunt cheltuieli definitive pentru buget. Statul poate folosi ns, n cursul anului, pentru echilibrarea de cas a bugetului, resursele existente n aceste conturi, iar plile fcute cu titlu de avans le regularizeaz n timp, cu prilejul decontrilor definitive sau a recuperrii fondurilor avansate. Aceste ncasri i pli se nscriu n conturi speciale de trezorerie. Este vorba, de exemplu, despre ncasarea cauiunilor (garaniilor) depuse de ctre angajaii care mnuiesc banul public sau gestioneaz valori publice i care, pn la restituirea lor, cu prilejul ncetrii exercitrii funciei respective, se pstreaz ntr-un cont special sau despre pli fcute sub form de avans n contul unor comenzi publice i care se regularizeaz la decontarea definitiv a mrfurilor comandate i primite, ori despre sumele avansate bugetelor locale n contul veniturilor proprii viitoare, care se vor restitui pe seama ncasrii acestora. Bugetele extraordinare se elaboreaz n situaii deosebite, cnd apar vremelnic cheltuieli excepionale, ca cele privind asanarea crizelor, prevenirea i ducerea rzboaielor sau nlturarea efectelor acestora. Pentru acoperirea unor cheltuieli de aceast natur se instituie adesea venituri speciale sub forma impozitelor sau contribuiilor speciale, se apeleaz la mprumuturi speciale, adesea forate sau la aa-zisa manipulare (emisiune) monetar. Opiniile privind practica adoptrii bugetelor extraordinare sunt mprite. Unii apreciaz ca justificat prezena lor nu numai datorit caracterului excepional al unor

cheltuieli care pot dura mai muli ani, ci i datorit faptului c ele uneori se fac n folosul mai multor generaii i n-ar fi echitabil s le suporte una singur. Adevratul motiv pentru care se recurge la ntocmirea de bugete extraordinare rezid n dificultile financiare cu care se confrunt statele i n faptul c guvernele nu doresc s fac public adevrata destinaie pe care o capt veniturile publice n totalitatea lor. Totodat, guvernele pot disimula deficitele, trecndu-le n bugete distincte i au posibilitatea s prezinte drept cheltuieli extraordinare cheltuieli care, prin natura lor, nu au un astfel de caracter, scpnd mai uor de controlul parlamentului. Uneori, mai ales n fazele preelectorale, pentru nfrumusearea imaginii asupra finanelor publice, executivul prezint un buget general echilibrat, aruncnd deficitele n bugete extraordinare. Acest lucru se ntmpl frecvent i n vzul lumii n ri n care legea interzice ntocmirea i aprobarea bugetului cu deficit. Bugetele autonome sunt elaborate, spre deosebire de cele anexe, de ctre ntreprinderi publice cu personalitate juridic i autonomie financiar, de instituii publice din sfera administraiei de stat, de servicii publice care dispun de personalitate juridic i nu au caracter industrial sau comercial, cum ar fi serviciile sociale, culturale i de educaie. Elaborarea de bugete autonome de ctre consiliile de administraie a ntreprinderilor publice cu caracter industrial sau comercial cu personalitate juridic este pe deplin justificat. Ele i acoper cheltuielile din venituri proprii, realizeaz profit, pe care l pot angaja n autofinanare, pltesc impozite i taxe la buget, contracteaz mprumuturi la bnci etc. Bugetele autonome ntocmite de serviciile cu caracter social i cultural, ca excepie de la principiul unitii bugetare, sunt frecvent criticate, deoarece, n cele mai multe cazuri, veniturile realizate de aceste instituii publice sunt insuficiente pentru efectuarea cheltuielilor i, deci, ele sunt subvenionate masiv de la buget. n sfrit, ntocmesc bugete autonome i unitile administrativ-teritoriale, dar, peste tot n lume, bugetele lor sunt dependente de subveniile i cotele defalcate primite din bugetul de stat. Dac existena bugetelor anexe nu reprezint o abatere grav dela principiul unitii bugetare, acestea fiind supuse aprobrii parlamentului odat cu bugetul de stat, n

schimb bugetele autonome, de cele mai multe ori, nici nu se mai prezint parlamentului, iar acolo unde parlamentul le pretinde, ele se prezint doar spre informarea acestuia. 4.4. Anualitatea bugetului Dac principiile universalitii i unitii bugetului confer acestuia dimensiunea lui n spaiu, stabilind modul de nscriere a veniturilor i cheltuielilor n documentul bugetar, n schimb, principiul anualitii definete dimensiunea n timp a bugetului. Anualitatea reprezint prima regul aplicat n domeniul bugetar. Ea a fost introdus mai nti n Anglia, atunci cnd parlamentul a pretins regelui s-i prezinte anual lista veniturilor i cheltuielilor coroanei spre analiz i aprobare. Ea se introduce treptat i n alte ri (Belgia, Olanda, Luxemburg, Frana, Italia), pentru ca, treptat, s dobndeasc aplicabilitate general, consacrndu-se ca un principiu tradiional de drept bugetar. Principiul anualitii bugetului se refer, pe de o parte, la periodicitatea ntocmirii i aprobrii bugetului (deci la anul bugetar), iar, pe de alt parte, la perioada de timp n care bugetul aprobat trebuie s fie executat (deci la durata exerciiului bugetar). Potrivit acestui principiu, guvernul trebuie s ntocmeasc proiectul bugetului de stat pentru o perioad de un an, iar parlamentul trebuie s-l analizeze i s-l aprobe anual. Exist i n acest caz raiuni de ordin politic i de ordin tehnic care stau la baza acestui principiu, dei soluia este, i n zilele nostre, controversat. Sub aspect politic, anualitatea creeaz condiii pentru exercitarea unui control mai eficace din partea parlamentului asupra programului de guvernare i asupra politicii financiare a executivului. Atunci cnd analizeaz proiectul bugetului, parlamentul se edific asupra strii de sntate a economiei i finanelor rii, asupra rezultatelor obinute n perioada anterioar i inteniile de viitor ale guvernului. Cu prilejul dezbaterilor n comisiile permanente ale camerelor i n plenul parlamentului se contureaz amendamentele i se introduc corectivele necesare n cifrele bugetului. Discutarea bugetului pentru anul urmtor prilejuiete i analiza execuiei acestuia pe anul n curs, astfel c autorizaia viitoare este dependent i de strdania executivului pentru respectarea celei anterioare.

Raiunile de ordin tehnic sunt legate de faptul c, n condiiile fenomenelor de instabilitate economic i a evoluiilor conjuncturale, ansele unor evaluri ct de ct realiste sunt mult mai mari dac calculele de fundamentare se fac pentru o perioad de un an, dect n cazul unor bugete multianuale, pentru care previziunile pe termen mediu sau lung se dovedesc adesea hazardate. Pentru unii specialiti anul, ca durat de timp, este prea lung din punct de vedere al conjuncturii, care poate s se schimbe n doar cteva luni, influennd hotrtor veniturile i cheltuielile bugetare. Bugetul aprobat iniial pentru ntregul an nu mai corespunde astfel noilor realiti din economie, el trebuind s fie modificat. Soluia uzual n astfel de cazuri este aceea a rectificrii bugetului, o dat sau de mai multe ori n cursul anului, pentru actualizarea prevederilor sale. Aceast soluie nu este agreat nici de ctre executiv i nici de ctre parlament, dei, n situaii de instabilitate economic, ea nu poate fi evitat. Rectificarea bugetar este o soluie extrem de laborioas n primul rnd pentru guvern i, n principal, pentru Ministerul Finanelor Publice, care trebuie s revad toate corelaiile din buget i toate calculele de fundamentare i s fac fa confruntrilor cu celelalte ministere care, fie solicit mrirea alocaiilor pentru a putea face fa cheltuielilor sporite, fie reducerea vrsmintelor la buget sau, uneori, amndou concesiile deodat. Rectificarea bugetului n cursul anului nu este nici pe placul parlamentului, deoarece ea poate deregla graficul dezbaterii altor proiecte de legi. Procedura devine i mai dezagreabil dac nevoia rectificrii intervine n timpul vacanei parlamentare, situaie n care fie ea se face de ctre guvern printr-o Ordonan de Urgen, fie se convoac o sesiune extraordinar a parlamentului, ntrerupn-du-se vacana parlamentar. Dac ns economia funcioneaz normal, rectificrile n cursul anului nu devin necesare. n astfel de cazuri, pentru actualizarea cifrelor bugetare se folosesc alte dou soluii, i anume: - aprobarea bugetului din start cu o rezerv bugetar la dispoziia guvernului, care va putea fi angajat n cursul anului pentru finanarea unor aciuni noi, neprevzute iniial, dar indispensabile;

- abilitatea guvernului pentru a lua n cursul anului msuri de modificare a veniturilor i creditelor bugetare aprobate de ctre parlament, n situaia n care n execuie starea de echilibru se prelungete, iar deficitul bugetar, scpat de sub control, amenin s devin periculos. Nici una din soluiile amintite nu se folosete, de regul, exclusiv. Dimpotriv, deseori, n decursul aceluiai an, se folosesc toate trei. n Romnia, de exemplu, dup 1990, soluia rectificrii bugetului s-a folosit n fiecare an i uneori de ai multe ori pe an, datorit crizei profunde, nsoit de o inflaie adesea greu de controlat. Pe de alt parte, bugetul, dei deficitar, s-a aprobat n fiecare an cu o rezerv la dispoziia guvernului, iar soluia interveniei prin Ordonane de Urgen s-a folosit din plin n toi aceti ani, fr ca dezechilibrele s poat fi nlturate. Pentru alii, dimpotriv, perioada de un an ar fi prea scurt pentru evaluarea i aprobarea prevederilor bugetare. Este vorba despre obiectivele de amploare, realizate prin cheltuielile de capital ale statului, a cror realizare se ntinde pe mai muli ani. n acest caz, orizontul anual este prea apropiat, iar secionarea anual nu ofer o imagine global asupra efortului total ce va trebui depus i asupra efectelor globale ce vor fi obinute. Tocmai de aceea, metodele moderne de raionalizare a opiunilor bugetare extind programele i analizele pe termen mijlociu i lung, cu toate c bugetizarea propriu-zis se face tot prin aprobri anuale i actualizarea defalcrilor prealabile din programele multianuale. n perioada n care economia ncepuse s evolueze ciclic, economiti de prestigiu au propus ntocmirea de bugete multianuale i echilibrarea ciclic a acestora. n Romnia se manifest preocuparea pentru trecerea la bugete pe programe cu un orizont de trei ani. n acest sens, legea finanelor publice precizeaz c proiectele legilor bugetare anuale se elaboreaz pe baza prognozelor i indicatorilor macroeconomici i sociali pe anul bugetar pentru care se elaboreaz proiectul de buget, precum i pentru urmtorii trei ani. Proiectul de buget ntocmit anual i pentru o perioad de un an de ctre executiv trebuie analizat i aprobat de ctre parlament. Regula este aceea c aprobarea trebuie dat nainte de data nceperii anului bugetar. n privina acestei date situaia difer de la o ar la alta, dei peste tot anul bugetar are 12 luni. n unele ri, anul bugetar coincide cu anul

calendaristic, n altele nu. Aa de exemplu, n ri ca Austria, Belgia, Frana, Olanda, Germania, Grecia, Brazilia, Venezuela, Peru, Romnia etc. anul bugetar ncepe la 1 ianuarie i se ncheie la 31 decembrie a fiecrui an, deci coincide cu anul calendaristic. n Turcia, anul bugetar ncepe la 1 martie, n Noua Zeeland la 31 martie; n ri precum Marea Britanie, Danemarca, Canada, Japonia, India, Irak, Indonezia la 1 aprilie; n Australia, Suedia, Camerun, Egipt, Pakistan, Sudan, Uganda etc. la 1 iulie; n SUA i Thailanda la 1 octombrie. Data nceperii anului bugetar este influenat de mai muli factori: structura pe ramuri i gradul de dezvoltare a economiei, care influeneaz periodicitatea i volumul veniturilor ce vor fi ncasate; durata sesiunii parlamentare, modul de ealonare al vacanelor parlamentare, graficul dezbaterilor proiectului de buget la parlament i n comisiile sale, procedurile de mediere ntre camere i ntre acestea i guvern; tradiia, care joac uneori rolul hotrtor, o soluie adoptat cndva meninndu-se n virtutea tradiiei. Principiul anualitii vizeaz nu numai anul bugetar, ci i durata exerciiului bugetar. Acesta reprezint perioada de timp n care trebuie s se ncaseze veniturile i s se efectueze cheltuielile nscrise n bugetul aprobat de parlament. Deseori se ntmpl ca unele venituri nscrise n bugetul aprobat s nu se poat ncasa integral pn la sfritul anului bugetar, iar cheltuielile angajate pe baza bugetului aprobat s fie decontate abia n anul urmtor. Problema apartenenei veniturilor nencasate i a cheltuielilor angajate dar neefectuate n cadrul anului bugetar a fost rezolvat diferit de la o ar la alta. Practica a consacrat dou soluii n acest sens: 1) metoda de gestiune, caz n care durata exerciiului bugetar este limitat la aceea a anului bugetar. Aceasta nseamn c n ultima zi a anului bugetar conturile bugetului se nchid n mod automat, n ele evideniindu-se doar veniturile efectiv ncasate i cheltuielile finalizate n cursul anului respectiv. Veniturile restante i cheltuielile neefectuate se vor nscrie pe msura realizrii lor n bugetul anului urmtor. n consecin, creditele aprobate i necheltuite se anuleaz, sumele virndu-se la bugetul statului. Metoda este simpl, dar prezint unele dezavantaje. Dac restanele sunt consistente, bugetul executat nu mai seamn cu cel aprobat, astfel c este mai dificil

controlul parlamentar prin contul de ncheiere a exerciiului bugetar. Pe de alt parte, parlamentul constat ns, n astfel de cazuri, slaba preocupare a executivului pentru execuia bugetului aprobat. Un alt neajuns este acela c executivul poate nfrumusea imaginea asupra execuiei bugetului prin grbirea ncasrii veniturilor i ntrzierea efecturii unor pli. n sfrit, deoarece creditele nefolosite se retrag automat de la cei care nu le-au cheltuit pn la sfritul anului, acetia vor fi preocupai de cheltuirea integral a banilor aprobai, chiar dac necesitile lor reale nu reclam acest lucru; 2) metoda de exerciiu, caz n care durata execuiei bugetului o depete pe aceea a anului bugetar, execuia continund nc o perioad de trei sau ase luni n anul urmtor pentru lichidarea operaiilor restante din anul precedent. n acest caz, dei anul bugetar dureaz 12 luni, exerciiul bugetar este de 15 sau 18 luni, astfel c n perioada de prelungire funcioneaz n paralel dou bugete: cel al anului n curs i cel al anului anterior. Acesta este i neajunsul metodei, care creeaz dificulti n privina evidenei i controlului. Avantajul este acela c se va cunoate cu exectitate volumul veniturilor i cheltuielilor fiecrui an bugetar, acesta putndu-se compara cu cel din bugetul aprobat. Controlul prin contul de ncheiere a bugetului este mai facil, dar, oricum, el nu mai prezint un interes deosebit pentru parlament, deoarece se refer la o perioad demult ncheiat i puin probabil c ceva se mai poate remedia. n unele ri se acord n unii ani aa zisa perioad de favoare, ce dureaz doar cteva zile de la expirarea anului bugetar, perioad n care se lichideaz operaiile din conturile anului expirat, ncasndu-se pe ct posibil, veniturile restante i efectundu-se plile pentru cheltuielile angajate. Soluia perioadei de favoare nu aparine metodei de exerciiu, ea reprezentnd o abatere minor de la metoda de gestiune, fiind, ntr-un fel, o soluie de compromis. n Romnia, anul bugetar coincide cu anul calendaristic. Execuia bugetar se ncheie la 31 decembrie. Orice venit nencasat i orice cheltuial neefectuat pn la 31 decembrie se va ncasa sau se va plti n contul bugetului anului urmtor. Creditele bugetare neutilizate pn la nchiderea anului sunt anulate de drept. Aadar, exerciiul bugetar se realizeaz conform metodei de gestiune. Potrivit legii finanelor publice, disponibilitile din fondurile publice destinate cofinanrii contribuiei financiare a

Comunitii Europene, rmase la finele exerciiului bugetar n conturile structurilor de implementare, se reporteaz n anul urmtor. 4.5. Principiul echilibrului bugetar Reprezentanii de seam ai finanelor clasice nfiseaz bugetul de stat ca un document, o list, un tablou care cuprinde veniturile i cheltuielile publice, evaluate i comparate n vederea balansrii lor la nivelul fircrui an. Prin definiie deci se consacr ideea echilibrrii veniturilor i cheltuielilor bugetare, consacrat n timp ca unul dintre principiile tradiionale de drept bugetar. O astfel de echilibrare presupune att ntocmirea i aprobarea bugetului echilibrat, ct i ncheierea acestuia cu egalitate ntre venituri i cheltuieli, deci cu sold zero. Este vorba despre acoperirea tuturor cheltuielilor pe seama veniturilor ordinare sau obinuite ale bugetului. Altfel, apelndu-se la venituri extraordinare, orice buget poate fi echilibrat. O astfel de balansare a veniturilor i cheltuielilor bugetare era considerat de coala clasic ca fiind cheia de bolt a finanelor publice i o dovad a strii de sntate a economiei i a finanelor publice. Era firesc deci ca deficitul bugetar s fie considerat un dublu pericol: pericolul frecvent al inflaiei prin manipularea monetar, adic prin aruncarea de bani n circulaie pentru acoperirea unor cheltuieli neproductive, fr ca pe pia s existe mrfuri i servicii suplimentare, pentru ca ei s poat fi resorbii din circulaie i pericolul, mult mai grav, dar mult mai rar, al instabilitii statului care, angajndu-se s cheltuiasc mai muli bani dect poate mobiliza n mod obinuit, nu mai poate face fa obligaiilor de plat asumate, aprnd starea de bancrut. Aceste pericole se leag de soluiile obinuite de acoperire a deficitului: emisiunea bneasc fr acoperire, prin apelul la rotativ, i ndatorarea statului prin contractarea de mprumuturi, care duce la creterea cheltuielilor viitoare cu serviciul datoriei publice, deci la un nou deficit viitor. Aa stnd lucrurile, aprea la fel de firec ca, pe plan teoretic, principiul echilibrrii bugetului s fie dogmatizat i chiar sacralizat, iar din punct de vedere practic s existe preocuparea ca deficitul s fie evitat. Aa se explic faptul c n perioada capitalismului liberal o serie de ri au reuit s aib bugete echilibrate, iar acolo unde au

aprut deficite acestea nu erau cronice i nici periculoase prin proporiile, cauzele i efectele lor. n schimb, n perioada neocapitalismului i mai ales dup marea criz din anii 30, deficitele bugetare se repet an de an i tind s se generalizeze. Deficitul bugetar devine astfel un lucru obinuit, o caracteristic a finanelor publice moderne, iar echilibrul bugetar nu mai este de mult vreme considerat ca o expresie a strii de sntate a economiei i finanelor publice i o premis a echilibrului general economic. Dimpotriv, politicile bugetare de intervenie a statului prin faciliti fiscale, subvenii, investiii publice, protecia social, toate cu efecte asupra reducerii veniturilor i creterii cheltuielilor, au devenit practivi obinuite, fiind folosite pe scar larg pentru asigurarea dezvoltrii economice n condiii de stabilitate i echilibru. Noile realiti din economie oblig doctrina financiar modern s reabiliteze deficitul i s recomande renunarea la cerina tradiional a echilibrrii an de an a veniturilor i cheltuielilor bugetului ordinar. Mai mult chiar, ideea i soluia deficitului sunt agreate nu numai pentru echilibrarea n execuie a bugetului, prin apelul la venituri extraordinare, ci i pentru ntocmirea i aprobarea din start a unor bugete deficitare. Deficitul devenind un fapt real, coala modern a construit politici de asanare a acestuia i anume: politicile contraciclice, politicile compensatorii i politica deficitului sistematic. A. Politicile contraciclice Dificultile ntmpinate de echilibrarea anual a bugetului au dus la renunarea la pretenia echilibrrii anuale a bugetului, conturndu-se soluia unor programe de echilibrare pe termen lung, prin ntocmirea unor bugete multianuale echilibrate ciclic. Susintorii ideii echilibrrii ciclice a bugetului recomand trei soluii tehnice: fondul de rezerv, fondul de egalizare i amortizarea alternativ a datoriei publice. Deosebirea dintre aceste soluii este legat de momentul diferit n care demareaz procedura. Fondul de rezerv se constituie n perioada de prosperitate pe seama impozitelor ncasate n plus, datorit sporirii materiei impozabile, i pe seama reducerii cheltuielilor

cu subveniile, investiiile publice i protecia social, n condiiile n care afacerile private prosper, iar omajul este asanat. n cazul Fondului de egalizare, procedura se declaneaz n perioada de recesiune a ciclului, cnd veniturile statului scad, iar cheltuielile sale cresc. Pentru acoperirea deficitului care apare, statul apeleaz la venituri extraordinare. Ele se nregistreaz ntr-un cont distinct, pentru a putea fi identificat cu uurin. Urmeaz ca apoi, n perioada de prosperitate, pe msur ce cheltuielile statului se reduc, iar veniturile sale cresc, s se constituie un fond de egalizare care s poat fi angajat n lichidarea datoriei contractate pentru asanarea crizei anterioare. Amortizarea alternativ a datoriei publice const n accelerarea ritmului rambursrii mprumuturilor de stat n faza de prosperitate, cnd statul dispune de venituri suficiente, i n ncetinirea acestui ritm sau chiar sistarea plilor n contul datoriei publice n faza de recesiune. B. Politicile compensatorii Cu timpul, economia nceteaz s mai evolueze ciclic, astfel c teza corespondenei ntre fazele de prosperitate i cele de recesiune devine nerealist, iar ansele echilibrrii ciclice a bugetului se dovedesc iluzorii. n locul ciclicitii apar fie perioade de stagnare secular, fie c inflaia de durat se instaleaz ca un fenomen caracteristic. Tocmai de aceea, n locul politicilor contraciclice se nasc cele compensatorii, fr ns ca ideea echilibrrii anuale a bugetului s fie reiterat. Potrivit teoriei stagnrii seculare, ntreprinztorii privai, lsai s acioneze nestingherii, pe baza liberei iniiative, fr nici o intervenie a statului, ncep la un moment dat s fac economii intenionate, afacerile lor lncezesc i muli prefer statutul mai comod de rentieri, prefernd profitului incert dobnda sigur oferit de bnci. Pentru a contracara aceast tendin, care amenin stabilitatea i ritmul de cretere economic, statul intervine i limiteaz economiile intenionate prin nnsprirea fiscalitii. Cu veniturile ncasate n plus, statul finaneaz investiii publice, compensnd insuficiena celor private i ntreinnd climatul concurenial. Ideea este criticat i, pe bun dreptate, deoarece o astfel de politic compensatorie prelungit duce la subminarea

economiei private i la nlocuirea ntreprinztorilor privai cu economia etatist, care nu i-a validat nicicnd i nicieri virtuiile. C. Politica deficitului sistematic n teoria i chiar n practica economic, adoptndu-se modelele de echilibru dinamic, echilibrul bugetar ncepe s fie cu timpul subordonat echilibrului general economic, acreditndu-se ideea c redresarea economiei s-ar putea realiza pe calea deficitului bugetar sistematic. Punctul de plecare l reprezint teoria lui Keynes privind asigurarea folosirii depline a braelor de munc prin politicile bugetare ale statului de stimulare a creterii cererii globale i de sporire a produciei la nivelul cererii globale. Aceste obiective s-ar putea realiza prin sporirea cheltuielilor publice pentru investiii i subvenii i prin reducerea impozitelor. Ori majorarea cheltuielilor, simultan cu reducerea veniturilor ar duce la deficit. Acesta ar urma s fie acoperit pe baza mprumuturilor de stat. Pe aceast cale veniturile tezaurizate ar fi atrase i ar fi folosite pentru finanarea unor investiii productive. Prin aceasta se creeaz noi locuri de munc, omajul este asanat. Economia revine la normal, echilibrul economic i social se restabilete prin provocarea i ntreinerea deficitului sistematic. Redresarea economiei aduce cu ea venituri sporite la buget i economii la cheltuielile publice, astfel c restabilirea echilibrului economic general va duce i la reechilibrarea bugetului public. ntr-o astfel de concepie, rolul deficitului sistematic ar fi doar acela de a amorsa o economie stagnant. Dup producerea demarajului economic, statul retrage treptat facilitile fiscale i reduce cheltuielile pentru economie. Tocmai de aceea, ideea care s-a conturat n perioada folosirii soluiei deficitului sistematic este aceea c deficitul nu trebuie s rmn sistematic, ci s fie limitat n timp i spaiu i supus controlului riguros al statului. 4.6. Principiul specializrii bugetare

Specializarea bugetar reprezint principiul potrivit cruia veniturile bugetare se nscriu i se aprob de ctre parlament pe surse de provenien, iar cheltuielile bugetare se grupeaz dup natura lor economic i destinaia lor. Aplicarea acestui principiu presupune elaborarea prealabil i aprobarea de ctre Ministerul Finanelor Publice a unei scheme unitare de grupare a veniturilor i cheltuielilor bugetare. Aceast schem poart numele de clasificaie bugetar. O clasificaie bugetar bine conceput trebuie s rspund la cel puin dou cerine: - s fie ct mai concis, simpl i clar astfel nct s poat fi neleas cu uurin i de ctre cei care nu au o pregtire special n domeniu; - s cuprind informaiile necesare pentru a se putea desprinde fr dificultate orientarea politicii bugetare a executivului, modul de repartizare a serviciilor fiscale i modul de cheltuire a veniturilor bugetare. Tipurile de clasificaii bugetare, ntlnite n practica financiar internaional, inclusiv n Romnia, au fost prezentate, n ceea ce privete cheltuielile n capitolul 7, iar n ceea ce privete veniturile n capitolul 8. 4.7. Principiul (regula) specificitii cheltuielilor Aceast regul prevede c fiecare cheltuial bugetar are o destinaie precis i limitat i este determinat de autorizrile coninute n legi specifice i n legile bugetare anuale. Totodat, n cazul n care nu exist o baz legal, nici o cheltuial nu poate fi nscris n buget i nici angajat i efectuat. Mai mult, nici o cheltuial din fonduri publice nu poate fi angajat, ordonanat i pltit dac nu este aprobat potrivit legii i nu are prevederi bugetare. 4.8. Principiul unitii monetare i principiul publicitii Principiul unitii monetare const n obligativitatea exprimrii tuturor operaiunilor bugetare n moned naional.

Publicitatea bugetului este principiul potrivit cruia bugetul trebuie s fie adus la cunotina opiniei publice, astfel nct s fie asigurat transparena cu privire la proveniena i modul de utilizare a banilor publici. Publicitatea bugetului se realizeaz prin mass media att n faza de proiect, ct i n faza de aprobare, n timpul dezbaterilor parlamentare, i n faza de execuie. Cifrele nscrise n buget sunt date publicitii n presa scris i audio vizual. Legea privind adoptarea bugetului i contul de ncheiere a exerciiului bugetar pentru anul precedent celui n curs sunt publicate n Monitorul Oficial i n culegeri de legi. Publicitatea bugetului se impune ca o necesitate i n contextul participrii fiecrei ri la relaii economice, financiare i monetare internaionale, n cadrul crora statele partenere solicit informaii cu privire la situaia finanelor publice, evoluia veniturilor i cheltuielilor bugetare, starea de echilibru sau dezechilibru bugetar, nivelul fiscalitii, evoluia serviciului datoriei publice i alte asemenea date, pe baza crora s poat fi stabilit gradul de bonitate i de risc al rii respective. n Romnia, sistemul bugetar este deschis i transparent, aceasta realizndu-se prin: dezbaterea public a proiectelor de buget cu prilejul aprobrii acestora; dezbaterea public a conturilor generale anuale de execuie a bugetelor, cu prilejul aprobrii acestora; publicarea n Monitorul Oficial al Romniei a actelor normative de aprobare a bugetelor i conturilor anuale de execuie a acestora; mijloacele de informare n mas, pentru difuzarea informaiilor asupra coninutului bugetului. 4.9. Principiul realitii bugetului Principiul realitii bugetului figureaz i el printre principiile consacrate, fiind stipulat n Legea finanelor publice din 1996, ns n noua lege din 2002 nu se mai formuleaz un astfel de principiu. n literatura strin, dar i n unele lucrri romneti, se prezint n locul acestui principiu metodele clasice i moderne de evaluare a veniturilor i cheltuielilor bugetare care, cu toate performanele lor, asigur doar o evaluare aproximativ a cifrelor bugetare. Aa cum a fost el conceput iniial, principiul realitii bugetului pretinde ca veniturile i cheltuielile bugetare s fie stabilite pe baze reale, adic s reflecte, pe de o

parte, nevoile reale i indispensabile ce trebuie satisfcute prin nfptuirea programului economic i social de guvernare, iar, pe de alt parte, resursele pe care statul le va putea realmente mobiliza pentru susinerea efortului bugetar. Gradul de reflectare a realitii depinde de: veridicitatea informaiilor pe care le ofer bncile de date cu privire la starea economiei i finanelor rii, de temeinicia studiilor de fundamentare a opiunilor bugetare i, nu n ultim instan, de acurateea metodelor de evaluare folosite. Practica bugetar a fcut progrese notabile n privina metodelor de evaluare folosite. Ea a consacrat mai nti metodele clasice, mai puin performante: metoda automat, metoda majorrii sau diminurii i metoda evalurii directe. A apelat apoi la metoda analizei cost beneficiu, preluat cu timpul ca o etap distinct n derularea programelor moderne de dimensionare a indicatorilor bugetari. A. Metode clasice de evaluare Metoda automat const n evaluarea forfetar a veniturilor i cheltuielilor bugetare pe baza datelor din ultimul buget ncheiat. Cum elaborarea proiectului de buget pentru anul urmtor ncepe nc din vara anului n curs, nseamn c ultimul exerciiu ncheiat este cel al penultimului an n raport cu anul pentru care se ntocmete bugetul. De aici i denumirea de metoda penultimei (perioade de gestiune bugetar). Cifrele din ultimul buget aprobat se transpun aproape automat n proiectul bugetului urmtor. Aproape automat, pentru c dac apar modificri legislative ce vor influena veniturile i cheltuielile viitoare, cifrele preluate din bugetul ncheiat se vor corecta n consecin. Dei prezint avantajul c este o metod simpl i nu reclam un volum mare de lucrri, metoda automat are neajunsul c evoluia este cu totul aproximativ, iar un astfel de buget este departe de a reflecta realitatea. Pentru nlturarea acestui neajuns s-a conceput metoda majorrii sau diminurii. n acest caz nu se mai transpune automat situaia dintr-un singur an n proiectul noului buget, ci se ia n considerare tendina menifestat n ultimii cinci sau mai muli ani consecutivi. Aceast tendin se proiecteaz i n bugetul anului urmtor. n acest scop se determin rata medie anual a veniturilor i cheltuielilor din perioada analizat sau coeficienii creterii sau descreterii acestora, care se aplic asupra veniturilor i cheltuielilor bugetului anului n curs, stabilindu-se cifrele bugetare pentru anul urmtor.

Dei metoda este superioar celei anterioare, nici ea nu asigur evaluarea corect, deoarece tendina conturat n perioadele anterioare poate s nu mai fie valabil i n anul care urmeaz. Tocmai de aceea, cu timpul s-a trecut la folosirea metodei evalurii directe. Ea este o metod analitic i deci extrem de laborioas, evaluarea fcndu-se pentru fiecare venit i pentru fiecare cheltuial n parte, pornindu-se de la execuia preliminat a acestora pe anul n curs i lund n considerare evoluiile previzibile cu implicaii bugetare n anul care urmeaz. Metoda evalurii directe, dei superioar celor anterioare, din punct de vedere al gradului de reflectare a realitii, are i ea limitele sale. Cifrele nscrise n buget se dovedesc fie prea optimiste, fie uneori prevederile sunt subevaluate, astfel c adesea volumul veniturilor i cheltuielilor efective difer mult fa de previziunile iniiale. B. Metode moderne de dimensionare a indicatorilor bugetari Pe lng neajunsul lor comun privind evaluarea aproximativ a veniturilor i cheltuielilor bugetare, metodele clasice nici nu permit aprecierea necesitii, oportunitii i eficienei obiectivelor ce urmeaz a fi finanate din bugetul statului. Astfel, au luat natere modele mai performante. Primul a fost modelul american PPBS (Planned Programmed Budgeting System), aplicat la nceput n domeniul aprrii, iar din anul 1965 s-a aplicat n ntreaga administraie public american. Modelul a fost conceput ca un instrument de lucru la ndemna organelor de decizie n vederea raionalizrii opiunilor bugetare i a nfptuirii deciziilor ntr-un mod ct mai eficace. Realizarea acestui scop presupune parcurgerea a trei etape, indisolubil legate ntre ele: - faza de planificare, n care, prin studii prospective, se stabilesc obiectivele pe termen lung i strategia realizrii lor; - faza de programare, care presupune definirea tacticii prin elaborarea de studii alternative, de programe de optimizare a drumului ales pentru atingerea obiectivului urmrit;

- bugetarea, adic transpunerea n termeni bugetari a veniturilor i cheltuielilor aferente programului adoptat, cu precizarea creditelor bugetare ce trebuie nscrise n fiecare an n buget, pe fiecare titular i pe fiecare destinaie i respectiv a veniturilor pe care le genereaz. Deoarece veniturile i cheltuielile bugetare se supun aprobrii anuale a organelor de decizie politic, care urmresc cu acest prilej i modul de realizare a acestora n anii anteriori, faza bugetrii anuale are i semnificaia unei faze de control asupra realizrii programului. PPBS cuprinde trei documente: - nomenclatorul programelor, pentru fiecare obiectiv ntrocmindu-se cte un program; - programul fizic i analiza financiar pentru fiecare program din nomenclator; - programul memorandum, ce cuprinde aprecieri cu privire la programe i recomandri. Aceste trei documente se nainteaz n fiecare an Biroului Bugetar, ce pregtete proiectul de buget i se supun dezbaterii Congresului, pe baza lor aprobndu-se prin bugetul federal creditele bugetare i veniturile bugetare. Eficacitatea metodei este apreciat diferit, dar opinia general este aceea c modelul poate fi mbuntit, iar pentru ca riscul ca decizia politic s devin predeterminat s fie nlturat este necesar ca experii s prezinte decidenilor toate soluiile, indiferent de performanele lor, pentru a lsa acestora posibilitatea seleciei. Dup 1980 n SUA a nceput s fie folosit metoda de bugetare cu baz zero ZBB (Zero Based Budgeting). Intenia a fost aceea de a prentmpina creterea cheltuielilor bugetare de la un an laaltul. Pentru aceasta se examineaz critic toate cheltuielile (inclusiv cele nscrise n programele adoptate anterior) prin prisma oportunitii i utilitii lor. Este ca i cum s-ar porni de la zero pentru toate cheltuielile. Aplicndu-se i aici analiza cost beneficiu, se elaboreaz n prealabil o mulime de programe alternative, alegndu-se varianta ce asigur cel mai convenabil raport ntre costul dat i efectele obinute. Pornind de la modelul american i adaptndu-l specificului economiei proprii, francezii au conceput propria lor metod de Raionalizare a Opiunilor Bugetare

RCB (Rationalisation des Choix Budgetaires), metod bazat pe folosirea tehnicilor de calcul i analiz, de previziune, de organizare i gestiune. RCB se prezint ca un demers coerent de pregtire, execuie i control al deciziilor la fiecare nivel de responsabilitate, dar i ca o metod coerent de elaborare a bugetului, prin definirea obiectivelor i alegerea mijloacelor posibile de utilizat, de execuie a acestuia, prin programare i gestiune, i de control, prin compararea rezultatelor i formularea previziunilor pentru viitor. Aa cum este el, de regul, nfiat, acest procedeu cuprinde patru faze interdependente i anume: studiul formularea problemei, cercetarea obiectivelor i a mijloacelor de realizare a lor i confruntarea soluiilor propruse; decizia alegerea obiectivelor i programelor i includerea lor n buget; execuia aplicarea n practic a deciziei i identificarea efectelor obinute; controlul reevaluarea opiunilor i reajustarea programelor. Rezult deci c prima preocupare a unei instituii publice care aplic aceast metod este definirea obiectivului urmrit. n funcie de acesta se stabilesc aciunile ce trebuiesc ntreprinse, se precizeaz mijloacele ce urmeaz a fi folosite, se examineaz soluiile alternative, se compar ntre ele i se selecteaz n funcie de performanele lor. Pentru aciunile stabilite se alctuiesc programe cu orizont pe termen mijlociu, se determin costurile programelor, iar prin analiza cost beneficiu se evalueaz fiecare program. Programul este considerat punctul central al metodei, deoarece prin studiul pe care l presupune, prin calculele i analizele pe care le reclam, el ofer elementele de judecat necesare pentru luarea deciziei. Analiza efectuat n timpul elaborrii programelor vizeaz obiectivele, mijloacele existente i previzionate, localizarea i ealonarea lor, legturile dintre instituiile i servciile participante, dintre aciunile n curs de realizare i cele n pregtire. Aceast analiz concepe soluii, formuleaz ipoteze de lucru, creeaz modele. Pentru realizarea programelor se stabilesc sumele necesare ce se nscriu n bugetele pe programe, iar n funcie de mersul execuiei n fiecare an se prevd creditele aferente n bugetul de stat la dispoziia beneficiarilor.

Adoptarea prin metodele moderne a unor obiective cu orizont pe termen lung sau mijlociu, care antreneaz cheltuieli i efecte pe mai muli ani i la care particip una sau mai multe instituii, d aciunilor guvernamentale coerena necesar, fcnd din politica curent un instrument tactic de aplicare a strategiei generale.

DIAGNOSTIC OBIECTIVE MIJLOACE

PLAN DE ACIUNE

PREVIZIUNI DE

PREVIZIUNI DE

PREVIZIUNI DE

BUGETE

Fig. nr. 3.2. - Etapele construciei bugetelor Bugetele alctuite pe fiecare loc generator de costuri, atelier, firm, brigad, ct i pe ntreprindere sunt folosite pentru a dimensiona volumul de activitate, pentru a se stabili cuantumul i condiiile de alocare i utilizare eficient a resurselor, precum i rspunderile i competenele cu privire la gospodrirea mijloacelor alocate i la realizarea obiectivelor propuse. n vederea construirii unitare a sistemului de bugete este necesar s fie luate n considerare o serie de elemente, ca: delimitarea sectoarelor de activitate i integrarea lor n sistemul bugetar; capacitatea de producie a sectorului (locului de activitate) bugetat; volumul programat de activitate i modul de evaluare; felul i mrimea consumului fizic de resurse i ali indicatori specifici fiecrui buget; volumul vnzrilor programate avnd n vedere prospectarea pieei; costurile pe elemente primare i articole de calculaie; calcularea costului pe unitate de lucrare, produs serviciu; alocarea volumului de activitate planificat pe destinaie; alegerea criteriilor de repartizare (alocare) a resurselor; controlul

i analiza costurilor; stabilirea nivelului i a limitelor de responsabilitate privind gestiunea bugetului; asigurarea bazei de date pentru decizii la nivelul ierarhic; integrarea n sistemul de prelucrare automat a datelor. Managerii sau cei nsrcinai cu elaborarea bugetelor trebuie s in seama de urmtoarele cerine4: S lucreze n armonie i s adopte o viziune practic pe parcursul elaborrii, ceea ce implic evaluarea realist a veniturilor i utilizrii capacitilor productive, costurilor directe i a celor indirecte, a lichiditilor etc. S stabileasc obiective realizabile, ntruct un buget ce prevede indicatori nerealizabili este posibil s fie respins de ctre personalul implicat n execuia sa. Resursele limitate s fie distribuite n funcie de necesiti, producie, investiii, cercetare, marketing etc. ceea ce presupune discuie, negocieri i acceptarea unor compromisuri. S cunoasc faptul c ntre bugete exist o strns legtur, ele se condiioneaz reciproc. Dac un buget este influenat de un anumit factor, efectul influenei acestuia se propag asupra altor bugete. S participe la discuie n scopul stabilirii obiectivelor i al formulrii strategiei necesare atingerii obiectivelor toate persoanele interesate. Necesitatea stabilirii unui program de elaborare a bugetelor, nct la nceputul perioadei respective bugetul n ansamblu s poat fi pus n aplicare. Pregtirea n avans a bugetelor reprezint una din condiiile eseniale ale unei bugetri eficiente. S ia n calcul schimbrile ce pot interveni n ceea ce privesc ipotezele ce au stat la baza ntocmirii bugetelor. Aceasta impune elaborarea de bugete flexibile, care s poat fi revizuite n funcie de schimbrile aprute n mediul firmei. S stabileasc angajailor responsabilitile privind execuia fiecrui buget, tehnic cunoscut sub denumirea de control prin responsabiliti. Persoanele responsabile cu execuia bugetului sunt obligate s menin cheltuielile, n limita din buget, explicnd cauzele depirii lor. S urmreasc periodic (lunar) modul de execuie a bugetelor.

Leslie Chadwick, Contabilitate de gestiune, (traducere), Editura Teora, Bucureti, 1998, p. 107-109

Procesul de elaborare a bugetelor se desfoar ntr-un cadru uman i de aceea factorii comportamentali nu pot fi ignorai. Comportamentul oamenilor, reacia lor privind utilizarea bugetelor este influenat de modul n care bugetul a fost conceput, de implicarea lor n elaborarea bugetelor, de modul n care li s-au adus la cunotin prevederile din bugete, de gradul de instruire i pregtire al oamenilor etc. Dup elaborarea bugetelor, acestea sunt transmise persoanelor responsabile de execuia lor. Reprezentnd un mod de gestiune pe termen scurt i nglobnd toate aspectele activitii ntreprinderii, ntr-un ansamblu coerent de previziuni cifrate, bugetele trebuie s vizeze activitile de exploatare, aprovizionare, desfacere, investiii etc. innd seama de interdependena dintre ele, bugetele de vnzare i de producie reprezint bugetele care determin parametrii tuturor celorlalte bugete.

5. Bugetul vnzrilor n economia de pia, cifra vnzrilor reprezint indicatorul dominant al activitii economice a unei ntreprinderi, deoarece n funcie de vnzri se regleaz producia, aprovizionarea, numrul i structura personalului i investiiile necesare. Bugetul vnzrilor prezint cantitativ i valoric vnzrile ce urmeaz a fi realizate pe perioade, produse i/sau grupe i destinaii. n elaborarea lui se disting dou etape: - previziunea vnzrilor cantitativ i valoric i a cheltuielilor de desfacere; - defalcarea prevederilor (anuale) bugetare, pe trimestre, luni, produse sau grupe de produse, beneficiari. Previziunea vnzrilor constituie cea mai important etap, incluznd totalitatea studiilor i evalurilor pieei poteniale de desfacere i a prii pe care firma intenioneaz s o menin i s o cucereasc. Previziunea vnzrilor ntr-un cadru bugetar se situeaz la articularea previziunilor pe termen lung i a celor pe termen scurt. De fapt, cercetarea coerenei ntre planul de dezvoltare pe termen lung, mediu i buget este indispensabil pentru a evita

luarea de decizii pe termen scurt ce antreneaz ntreprinderea pe o alt direcie dect cea stabilit prin strategie. n domeniul previziunilor pe termen scurt, serviciile comerciale utilizeaz fie modele bazate direct pe evoluia trecut a vnzrilor, fie modele integrate pe previziune. Studiile de marketing, ce apeleaz la modele integrate pe previziune, iau n considerare: - produsele deja existente pe pia i fabricate de ntreprindere, ct i produsele noi ce urmeaz a se fabrica; - volumul vnzrilor anterioare; - obiectivele anuale de vnzare; - mediul extern (concurena, starea economiei, comportamentul cumprtorilor, nivelul preurilor etc.); - mediul intern (capacitatea de producie existent, politica comercial, competenele agenilor comerciali, politica de preuri a ntreprinderii, fluctuaia sezonier a activitii etc.). Rezultatele previziunii vnzrilor se vor concretiza n estimri privind: a) volumul fizic al vnzrilor posibile (QV), care rezult din relaia: QV = Si + Qf Sf, n care Qf reprezint volumul fizic al produciei ce urmeaz a se fabrica; Si, Sf = stocurile iniiale i finale de produse finite. Stocul final este influenat de politica de stocaj a ntreprinderii, care, la rndul ei, este n funcie de raportul dintre volumul fizic al vnzrilor i gradul de utilizare a capacitii instalate. Volumul fizic al produciei ce urmeaz a fi fabricate este preluat n bugetul produciei. valoarea vnzrilor (cifra de afaceri CA) determinat cu ajutorul preului de vnzare unitar (pv). CA = Qv x pv ntre cei doi indicatori exist o strns corelaie, un volum mare de vnzri face posibil reducerea preului de vnzare unitar i invers. De aceea, previziunea vnzrilor

se face prin simulri succesive ntre diferite volume de vnzri i volumul unitar de vnzare. Interdependent de previziunea vnzrilor se efectueaz previziunea cheltuielilor de desfacere, elaborndu-se bugetul cheltuielilor de desfacere. O problem important o constituie separarea cheltuielilor de desfacere n cheltuieli variabile (ambalaje, materiale de ambalat, salariile distribuitorilor, comisioane, cheltuieli de transport etc.), cheltuieli semivariabile (salariile personalului din compartimentul comercial etc.) i cheltuieli fixe (amortizarea, nclzirea i iluminatul depozitelor, publicitate, studii de pia, deplasri) n raport cu volumul vnzrilor. Pentru aceasta se folosesc procedeele de soluionare a costurilor indirecte. n ultima etap a elaborrii bugetului vnzrilor, prevederile privind vnzrile i cheltuielile de desfacere anuale i globale pe ntreprinderi se defalc pe produse sau grupe de produse i pe perioade scurte de timp (trimestre, luni). Un exemplu de buget se prezint n tabelul nr. 3.1. Bugetul vnzrilor trebuie corelat cu bugetul de producie, trezorerie i al cheltuielilor de desfacere (fig. nr. 3.3.).

Bugetul vnzrilor

Bugetul produciei

Bugetul trezoreriei

Bugetul cheltuielilor de desfacere

Fig. nr. 3.3. Corelaia dintre bugetul vnzrilor i celelalte bugete.

Tabelul nr. 3.1. Bugetul vnzrilor din anul _____________ Tr. I5 Tr. II Tr. III Tr. IV An

1.

Explicaia Cifra de afaceri (CA) - produs A - produs B CA = Qv x pv Rabaturi acordate Cifra de afaceri net (CA) Cheltuieli de desfacere din care: a) variabile - ambalaj - salariile distribuitorilor b) fixe - publicitate - deplasri - amortizare - iluminat c) semivariabile - salariile personalului din comp. comercial Marja comercial (CA D)

2. 3. 4.

5.

6. Bugetul produciei

n cadrul trimestrului detalierea se poate face pe luni.

Bugetul produciei alturi de bugetul vnzrilor constituie bugetele principale, care determin dimensionarea celorlalte bugete rezultante. Elaborarea bugetului produciei presupune: a) Prelucrarea informaiilor din bugetul vnzrilor cu privire la cantitile de produse ce urmeaz a se fabrica (programul de producie). b) Ealonarea n timp, pe trimestre, luni a cantitilor de produse prevzute i pe centre de producie. c) Evaluarea volumului fizic al produciei Obiectivul principal al planului de producie este corelarea prevederilor din bugetul vnzrilor cu capacitatea de producie, n condiiile utilizrii depline a ei. Volumul fizic al produciei bugetate (Qv) este preluat din bugetul vnzrilor i rezult din relaia: Qf = Qv Si + Sf n care Qv reprezint cantitatea de produse prevzut a se vinde; Si, Sf = stocuri iniiale i finale de produse finite. Previzionarea programului de producie trebuie s respecte anumite restricii privind caracterul limitat al factorilor de producie n privina volumului i a randamentului acestora, urmrindu-se utilizarea optim a lor n funcie de capacitatea instalat; realizarea programului de producie n condiiile maximizrii profiturilor etc., ceea ce relev complexitatea acestei probleme. Pentru aceasta se recurge, adesea, la programarea liniar, metoda PERT, teoria firelor de ateptare, optimizarea stocurilor, tehnici informatice (programe de programare optim a produciei), liste de amenajri, modernizri, extinderi de capacitate, programe de consumuri de materii prime i de utilizare a personalului direct i indirect productiv. Cantitatea fizic de produse ce urmeaz a se fabrica, preluat din bugetul de vnzri, este evaluat la preul de vnzare, asigurndu-se corelaia dintre cele dou bugete. Dup stabilirea produciei fizice i valorice din exerciiul bugetat se trece la ealonarea n timp a acestuia pe trimestre, luni i pe centre de producie. n figura nr. 3.4. se prezint corelaia bugetului produciei cu celelalte bugete. Bugetul produciei

Bugetul vnzrilor

Bugetul costurilor

Bugetul aprovizionrii

Fig. nr. 3.4. Corelaia bugetului produciei cu celelalte bugete

7. Bugetul costurilor de producie Bugetul costurilor de producie este un buget de sintez, care estimeaz, pe de o parte, totalitatea costurilor de exploatare pe centre de costuri, iar, pe de alt parte, pe purttori de costuri pentru producia ce urmeaz a se defalca. 8. Bugetele centrelor de costuri Bugetele centrelor de costuri se elaboreaz n mai multe etape, n fiecare etap rezultnd bugete pariale, care se integreaz n bugetul general al centrelor de cost i anume: a) elaborarea bugetului costurilor seciilor auxiliare; b) elaborarea bugetelor sectoarelor principale de fabricaie; c) elaborarea bugetului costurilor generale de administraie. Elaborarea bugetelor pentru activitatea de producie presupune, n primul rnd, ntocmirea bugetelor seciilor auxiliare datorit problemelor specifice pe care aceste secii le ridic i anume: decontarea serviciilor reciproce, activiti concretizate n servicii

proprii legate de activitatea seciei i care sunt costuri indirecte ale locului de activitate i activiti prestatoare de servicii seciilor principale sau la teri. 9. Elaborarea bugetului seciilor auxiliare Pentru fiecare activitate auxiliar (secie) considerat centru de costuri trebuie s se stabileasc modul de evaluare a volumului de activitate n unitatea de msur caracteristic; ncrcarea capacitii pe baza unui nomenclator de lucrri i servicii prestate i a destinaiei acestora; procedurile pentru evaluarea i decontarea serviciilor reciproce ntre seciile auxiliare, determinarea costurilor i serviciilor executate. Costurile seciilor auxiliare, considerate centre de costuri, sunt structurate pe criteriul contabilitii, coninutul lor n a) costuri proprii, care, prin raportarea la numrul unitilor de lucru specifice centrului, permit determinarea costului propriu bugetat i b) costuri preluate, prin decontare, de la alte centre de cost, asigurndu-se determinarea unui cost complet bugetat al centrului. Costul propriu bugetat servete analizei i controlului gestiunii centrului, prin prisma responsabilizrii factorului de autoritate delegat, fiind costuri controlabile, la nivelul centrului. Costul complet bugetat permite imputarea costului centrului n funcie de destinaia prestaiilor ctre alte centre de responsabilitate, viznd analiza i controlul resurselor alocate prin prisma purttorilor de valoare care le-au ocazionat. 10. Elaborarea bugetului sectoarelor principale de exploatare Sectoarele de producie organizate pe baza tehnologiei de fabricaie, ca centre operaionale principale, pot fi percepute sub aspectul analizei i controlului de gestiune centre de profit, la nivelul crora este posibil afectarea n mod rezonabil a cheltuielilor i veniturilor identificate sub aceeai autoritate i responsabilitate. Centrele de profit corespund activitilor unde accentul este pus fie pe rezultatul obinut la nivelul lor, fie pe contribuia acestora la profitul obinut de ntreprindere.

Cheltuielile centrului, structurate dup natura lor, pot fi regrupate n funcie de controlabilitate n: a) costuri proprii ale centrului, grupate n costuri directe i costuri indirecte n raport de grupa de produse fabricate, n cadrul sectorului respectiv, divizare util pentru urmrirea i controlul costurilor de producie i b) costurile prestaiilor primite prin decontare de la alte centre. Bugetarea costurilor cu materii prime i materiale directe

Costurile directe cu materiile prime i materialele se determin pe baza normelor de consum stabilite pe feluri de materii prime i materiale, separat pentru fiecare produs ce urmeaz a fi fabricat, preurile unitare standard (normate) de materiale i programul de producie al perioadei bugetate. Norma de consum este principalul instrument de bugetare i de normare a utilizrii resurselor materiale. Elementele care dimensioneaz norma consumului de materiale n majoritatea ramurilor industriale sunt: consumul util (net) de materiale (Cu), pierderile tehnologice (pt) i pierderile netehnologice (pnt)6. Prin delimitarea acestor elemente de coninut se formeaz dou categorii de norme de consum, care au o deosebit utilitate operaional-decizional n autogestiunea economic, iar n cadrul acesteia n gestiunea costurilor, i anume: norme de consum tehnologic i norme de consum de aprovizionare. Norma de consum tehnologic (nc t) este definit n literatur metodologii i considerat n practic ca mrime care fixeaz cantitatea de materie prim, combustibil, energie etc. necesar a se consuma n procesul tehnologic pentru fabricarea unei cantiti de produs n condiii tehnico-organizatorice normale de producie. n structura acesteia

Consumul util de materiale (Cu) este consumul specific net, respectiv cantitatea de materii prime prevzut (efectiv) ncorporat n pies sau produsul finit. Este principalul element al normei de consum. Pierderile tehnologice (pt) sunt considerate acele cantiti din materia prim (de baz) care intr n procesul tehnologic i care n urma prelucrrii nu se regsesc n structura material a piesei sau a produsului i sunt considerate pierderi inerente ale procesului de producie i tehnologiilor folosite (capete, resturi, fii, pan etc.). Pierderile netehnologice (pnt) sunt cantiti de materiale irosite n afara procesului tehnologic, din cauze datorate condiiilor tehnico-organizatorice (folosirea unor materiale necorespunztoare dimensional sau calitativ, pierderi din transport, manipulare, pstrare, depozitare).

sunt cuprinse cantitatea aferent elementelor consumului util, Cu i pierderile tehnologice, pt. nct = Cu + pt Norma de consum de aprovizionare (nca) reprezint cantitatea de materiale care este necesar a fi aprovizionat n vederea executrii unei uniti de produs, potrivit procesului tehnologic i n condiii tehnico-organizatorice normale. Ea este format din consumul tehnologic nt c i pierderile netehnologice, pnt. nca = nct + pnt Bugetarea costurilor cu manopera direct

Costurile cu manopera direct se determin prin calcul analitic pentru fiecare produs fabricat, folosind ca elemente de fundamentare normele de munc, tarifele de salarizare pe unitate de timp i programul de producie al perioadei bugetate. Norma de munc (nm) reprezint consumul necesar pentru executarea unor produse, operaii, lucrri, servicii sau pentru exercitarea unor funcii de ctre executant, care are calificarea corespunztoare i lucreaz cu intensitate moral, n condiii tehnice i organizatorice precizate. Normele de munc pot fi exprimate n mai multe forme: norma de timp (nmt), care exprim consumul de timp pentru efectuarea unei uniti de produs sau a unei operaii; norma de producie (nmp), care exprim cantitatea de produse ce trebuie realizat ntr-o unitate de timp; sfera de atribuii (ns) prin care se apreciaz zona n care executantul i ndeplinete atribuiile din cadrul procesului de munc la care particip. Pentru normarea costurilor directe cu manopera, de regul se utilizeaz norma de timp, n structura creia se cuprinde: timpul de pregtire i ncheiere, timpul operativ, timpul de deservire a locurilor de munc, timpul de ntreruperi reglementare. Din cele prezentate se desprinde ideea c metodologia costurilor normate directe cu resursele materiale i de munc vie cuprinde urmtoarele elemente: normele de consum tehnologic (nct); normele de timp (nmt); preurile sau tarifele n vigoare (p); categoria tarifar de ncadrare a lucrrii (e); retribuia tarifar a categoriei (rte). Cu ajutorul lor se determin costul normat direct pe unitatea de produs:

cnd =

n
i =1

ctj

pi + n mtj rtej
j =1

Normarea costurilor directe presupune, deci, dou mari categorii de activiti: determinarea normelor fizice de consum; evaluarea normelor fizice de consum. n cadrul acestui buget, pe lng manopera direct se mai includ i alte cheltuieli salariale suportate de firm, reprezentnd contribuia la asigurri sociale i fondul de omaj, calculate prin aplicarea cotelor procentuale stabilite de lege la salariile directe. Bugetarea costurilor indirecte ale centrului productiv

Aa cum s-a menionat, costurile indirecte ale fiecrei secii, atelier etc. se divid n costuri proprii ale centrului i costuri ale prestaiilor primite prin decontare de la alte centre. Estimarea costurilor indirecte proprii ale centrului are n vedere comportamentul lor fa de volumul produciei. Astfel, pentru costurile indirecte variabile proprii (combustibil, energie, ap din afar etc.) se procedeaz n mod similar ca la costurile directe, dac exist posibilitatea determinrii lor pe baz de calcule sau pe baz de corelare cu volumul produciei, innd seama de realizrile perioadelor precedente i de indicele de inflaie. Pentru costurile cu caracter fix, se procedeaz n mod diferit, n funcie de coninutul acestora: cheltuielile cu salariile personalului indirect productiv se estimeaz n funcie de politica de personal, de modificrile previzibile n structura personalului i de nivelul salarizrii prevzut pentru perioada bugetat; amortizarea se calculeaz avnd n vedere sistemul de amortizare adoptat i de modificrile prevzute n structura mijloacelor fixe; materialele consumabile i alte cheltuieli n funcie de realizrile perioadei precedente, cu coreciile impuse de conjunctura economic a perioadei bugetate. n buget se evideniaz la costuri indirecte pe grupe separate costurile prestaiilor primite prin decontare de la alte centre (prestaiile seciilor auxiliare etc.), rezultnd volumul total al costurilor indirecte de producie. n vederea includerii n costuri a costului de achiziie a materialelor, se adaug la valoarea acestora n pre standard de achiziie, costul de stocaj decontat de centrul de

cost. Aprovizionare, determinat n funcie de costul mediu de stocaj bugetat i de volumul materiei prime i materialelor destinate consumului productiv pe centrul de profit respectiv. De asemenea, n grupa de cheltuieli a fiecrui centru se mai include costul administraiei generale decontat din bugetul Administraiei generale i costul distribuiei, decontat de centrul de cost Distribuie (Desfacere). n acest mod, fiecare centru de profit ofer posibilitatea determinrii, pe de o parte, a costurilor controlabile de ctre responsabilul centrului, reprezentate de costurile proprii ale centrului; pe de alt parte, prin adugarea costurilor decontate de alte centre rezult volumul total al costurilor de producie aferente produciei bugetate i costul complet al produciei vndute. Separarea costurilor n variabile i fixe asigur construcia unui buget flexibil pentru costurile indirecte. Veniturile centrului de profit sunt estimate n buget, n funcie de volumul produciei vndute, evaluat la pre de producie, la care se adaug valoarea produciei decontate altor centre, evaluat n cost de producie standard (normat). Din bugetul centrului de profit rezult profitul aferent produciei bugetare, ca diferen ntre venituri i cheltuieli. n literatura i practica internaional s-au conturat unele tehnici de raionalizare a cheltuielilor generale, dintre care prezentm: a) analiza valorii cheltuielilor generale; b) bugetarea cu baza zero (zero base budgeting). Aceste tehnici prezint analogii n anumite puncte, dup cum remarc M. Gervais, ele aprnd simultan n S.U.A. prin anii 70. Prima aplicaie a analizei valorii cheltuielilor generale a fost realizat de societatea Mc Kensey, iar cea de bugetare cu baz zero, de Peter Pyhrr, la Texas Instruments. a) Analiza cheltuielilor generale const n examinarea sarcinilor generatoare de cheltuieli generale, stabilind activitile n care pot fi efectuate, fr riscuri, reduceri ale inconvenientelor renunrii la aceste servicii i n decizia de reducere a cheltuielilor generale pentru serviciile la care economia de cost prin abandonarea lor este mult mai mare dect inconvenientele rezultate. Reducerile de costuri sunt propuse, n acelai timp,

de responsabilii serviciilor (furnizorii) i de ctre cei care beneficiaz de ele (utilizatorii), iar decizia general este luat de direcia general. Analiza valorii cheltuielilor generale permite deci diminuarea cheltuielilor prin reconsiderarea radical a valorii activitilor, responsabilii fiind mai sensibilizai la raportul costuri/beneficii. b) Bugetarea pe baz zero const n reconstrucia aparatului funcional, plecnd de la zero, ncepnd, n acest scop, cu modulele de activiti, cele mai utile, cele mai puin utile fiind eliminate. Iniiatorul acestei tehnici, Peter Pyhrr, o descrie astfel: Dect s se procedeze la o ajustare superficial a bugetului existent, mai degrab ar trebui reconsiderate total activitile i prioritile i reconstruit un ansamblu de alocare a resurselor nou i mai bun pentru anul bugetar; este un procedeu de planificare i bugetare care pretinde din partea fiecrui responsabil dintr-un centru de decizie de a justifica n detaliu i chiar de la originea sa (de unde i diminuarea de baz zero) toate posturile bugetului asupra crora are autoriti i pentru care ofer dovada necesitii de a efectua aceste cheltuieli7. Repartizarea lor pe centre de costuri se face n funcie de anumite criterii luate ca baz (costul de secie sau alte criterii). 11. Bugetele costurilor pe purttorii de costuri Bugetele centrelor de costuri estimeaz costurile directe i indirecte pe centre de costuri, stabilind responsabilitatea pe fiecare centru, nerezultnd costurile pe purttori de costuri. De aceea este necesar determinarea costului unitar antecalculat pe fiecare produs, lucrare sau serviciu i a bugetului purttor de costuri, adic a costurilor produselor planificate. Costul unitar antecalculat pe produs se calculeaz pe articole de calculaie, n funcie de metoda de calculaie adoptat. n cazul metodelor absorbante de calculaie, aa cum am vzut, el rezult din relaia: Cup = Cd + Ci
7

P. Pyhrr, International Conference for the Planning ExecutiveInstitute, New York, mai 1972, citat de M. Gervais n opera citat, p. 440.

n care: Cup = costul unitar, Cd = costurile directe, Ci = costurile indirecte Costurile indirecte sunt estimate pe centre de costuri i repartizate pe fiecare purttor de costuri n funcie de procedeele de repartizare cunoscute. La metodele de calculaie pariale, costul unitar al produsului este un cost incomplet, cuprinznd numai costurile variabile n raport cu volumul produciei rezultnd din relaia: Cup = Cdv + Civ n care: Cdv = costurile direct variabile, Civ = costurile indirect variabile Pe baza costului unitar antecalculat al fiecrui produs i a cantitii de produse ce urmeaz a se fabrica din fiecare produs, preluat din bugetul produciei, se elaboreaz Bugetul costurilor pe purttori de costuri (fig. nr. 3.5.).

Costul unitar pe produs

Bugetul produciei

Bugetul costurilor pe purttori de costuri

Bugetele pe centre de costuri

Fig. nr. 3.5. Bugetul costurilor pe purttori de costuri Bugetul costurilor pe purttori de costuri estimeaz pentru fiecare produs cantitatea ce urmeaz a se fabrica, costul unitar i costul total, rezultnd n final totalul costurilor pe purttori de costuri pentru toate produsele. Totalul costurilor n structura pe purttori de costuri trebuie s fie egal cu suma costurilor n structura bugetelor pe centre de costuri.

12. Utilizarea analizei valorii n fundamentarea bugetelor de costuri

n procesul valorificrii resurselor i a fundamentrii bugetelor de costuri, analiza valorii s-a dovedit a fi metod avansat i eficace pentru ridicarea performanelor tehnico-economice ale activitii produciei Analiza valorii constituie un amplu studiu al relaiilor reciproce ntre proiectare, funcie i costurile acestora prin modificri n proiect, n tehnologie, a consumului de materiale, prin schimbarea surselor de achiziie ori prin eliminarea sau adugarea unor pri la produsul respectiv. problema de baz a acestei metode nu const n cum producem cel mai ieftin produsul, ci cum asigurm n modul cel mai raional funcia produsului. Urmrindu-se satisfacerea unor necesiti cu ajutorul diferitelor produse, prin analiza valorii se definesc funciile produsului care se refer la serviciile sau la nevoile pe care produsul respectiv le satisface. Pe aceast baz nu se evolueaz costul la nivelul produsului sau al piesei, ci la nivelul unor funcii ale acestora. Costul unei funcii trebuie s fie egal cu cel mai mic pre care trebuie pltit pentru ca serviciul cerut s fie satisfcut, innd seama de ansamblul condiiilor existente. Procesul de gndire n analiza valorii cuprinde urmtoarele etape: analiza necesitilor actuale i n perspectiv i a modului n care produsul, prin serviciile aduse, satisface aceste necesiti pe baza funciilor produsului; stabilirea n structura material a produsului, a costurilor necesare pentru obinerea funciilor; evidenierea pentru fiecare funcie a prii din structura material care servete direct la obinerea serviciului; analiza funciei de concepie care are pondere important n costul produsului, determinat de structura adoptat i de elementele interioare ale produsului; analiza fiecrei piese din care se compune produsul, identificarea i evaluarea costurilor pentru funciile elementare. Analiza complex a funciilor produsului i a costului acestora pune n eviden posibiliti de optimizare a parametrilor i costului prin determinarea i examinarea funciilor principale, elementare i de concepie i a costului acestora, precum i structura costului pe funcii de serviciu-scop i pe funcii de concepie constructiv. Corelaia dintre importana funciilor i costurile acestora este stabilit i caracterizat cu ajutorul indicilor de cost i funciilor, calculai prin raportul dintre

ponderea costului funciei i ponderea importanei funciei n ansamblul produsului. Indicele de cost cel mai corespunztor este 1 sau 1. Indicii de cost ai funciilor subunitari exprim costul redus de obinere a acestei funcii, iar cel supraunitar, costul ridicat al realizrii elementelor constructive pentru acea funcie. Avantajele deosebite pe care le ofer analiza valorii n optimizarea economic a produciei i creterii eficienei economice o recomand pentru a fi nsuit i aplicat n fiecare unitate autogestionar n vederea concretizrii i realizrii programelor de modernizare i ridicare a nivelului tehnic i calitativ al produciei pe care se ntemeiaz dimensionarea normativelor de costuri.

Capitolul IV. Coninutul, rolul i clasificarea taxelor

n economia de piata, un rol deosebit de important si cu implicatii multiple, l au problemele fiscale si bugetare. Astfel, impozitul reprezinta un instrument cu caracter istoric si cu influente asupra sferei economice si sociale, fiind ntotdeauna un mijloc traditional de constituire si totodata una din importantele surse de finantare a cheltuielilor publice. Materia impozitului este, deci, tot att de veche ca si nsasi organizarea societatii. Chiar daca la conducerea problemelor obstesti s-au aflat biserica si nobilii feudali, statul totalitar sau statul de drept, nevoile acoperirii cheltuielilor publice, ntotdeauna au necesitat o forma de redistribuire a veniturilor individuale. Notiunea de impozit a aparut odata cu primele forme de organizare statala si a evoluat n strnsa legatura cu functiile si sarcinile statului. Dintre formele foarte vechi ale impozitului se poate aminti impozitul pe terenuri. Dupa unii autori, notiunea de impozit provine dintr-un termen n limba latina care nseamna a stabili o obligatie baneasca fata de stat n sarcina unei persoane. Paul Cauves sustinea ca impozitul nseamna preluarea ce o cere puterea suverana individuala, n virtutea principiului de solidaritate nationala, pentru a participa la

acoperirea cheltuielilor de interes general si la sarcinile datoriilor statului, iar economistul Rugiero ntareste definitia de mai sus afirmnd ca statul are chiar dreptul de proprietate asupra unei cote din bunurile cetatenilor, pna la cuantumul impozitului datorat, ceea ce arata caracterul de obligativitate pentru plata impozitului.1 {ntr-o alta definitie, data de specialisti romni, se afirma ca: Impozitul este plata baneasca obligatorie, generala si definitiva, efectuata de persoane fizice si juridice n favoarea bugetului statului, n cuantumul si la termene precis stabilite de lege, fara obligatia din partea statului de a presta platitorului un echivalent direct si imediat. Impozitul e o contributie baneasca obligatorie si cu titlu nerambursabil, datorata, conform legii bugetului de stat, de catre persoanele fizice si persoanele juridice pentru veniturile pe care le obtin sau bunurile pe care le poseda. Caracteristicile care se desprind din aceasta definitie sunt: - impozitul este o contributie baneasca n sensul ca, persoanele fizice si juridice sunt datoare sa participe dupa anumite criterii la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societatii necesare finantarii unor trebuinte social-economice n folosul ntregii colectivitati. - impozitele sunt prelevari cu titlu nerambursabil n sensul ca, odata facute n scopul formarii fondurilor generale ale societatii, ele sunt utilizate numai la finantarea unor actiuni si obiective necesare tuturor membrilor societatii. - impozitele sunt datorate conform dispozitiilor legale, n sensul ca nici un impozit al statului nu se poate stabili si percepe dect n puterea unei legi. - impozitele sunt datorate de catre persoanele fizice si persoanele juridice, reprezinta o modalitate de participare a acestora la constituirea fondurilor generale ale societatii. - impozitul se datoreaza pentru veniturile realizate si bunurile detinute, n sensul ca subiectele impozabile datoreaza contributia numai n cazul cnd realizeaza veniturile prevazute de lege ca impozabile sau dobndesc, sau poseda bunuri care, conform prevederilor legale sunt impozabile. Pentru cetateanul contribuabil, impozitul este nainte de toate perceput ca o restrictie a libertatii sale, a posibilitatilor sale materiale, tocmai ca urmare a elementului de autoritate. Puterea publica rezulta din monopolul de stabilire a impozitului, de care dispun autoritatile competente, parlament, guvern pentru autoritatile centrale si de

asemenea,

organele executive locale pentru prelevarile colectivitatilor

locale.

Pentru ca prin impozite sa se poata realiza obiectivele urmarite de catre stat la introducerea lor, este necesar ca reglementarile fiscale sa fie cunoscute si respectate att de organele fiscale ct si de platitori. Drept urmare, n legea prin care se instituie un impozit se precizeaza persoanele n sarcina carora cade plata impozitului, materia supusa impunerii, marimea relativa a impozitului, termenele de plata, sanctiunile ce se aplica persoanelor fizice sau juridice care nu-si onoreaza obligatiile fiscale la termenele stabilite, sustrag materia impozabila de la impunere sau ncalca alte dispozitii ale reglementarilor fiscale. 1. Cheltuielile publice pentru actiuni social-culturale In epoca contemporana (dupa 1950), efectuarea acestor cheltuieli se bazeaza pe conceptia statului bunastarii (welfare state), ale carui principii sunt: garantarea unui venit minim, independent de forma de proprietate; cresterea securitatii sociale in special pentru categoriile defavorizate (bolnavi, batrani,handicapati,orfani,someri, s.a); asigurarea unui standard de viata ce evolueaza pozitiv, pe baza unor servicii sociale predominate de regimul politico-statal, de traditii, de nivelul de cultura si civilizatie deja atins. In cadrul acestei conceptii s-au individualizat actiuni vizand securitatea sociala si actiuni vizand protectia sociala. Securitatea sociala se refera la actiuni cu adresa, directe, de care beneficiaza cei stabiliti prin lege. Protectia sociala se refera la actiuni de orice natura, directe sau indirecte, specifice sau generale, initiate de stat fata de fenomene sau activitati cu efect negative asupra populatiei. De exemplu, cheltuielile in infrastructura scolara (scoli noi, clase noi, dotari, etc.) sunt incluse in protectia sociala, deoarece au un caracter general, vag, neidentificabil pe un anumit beneficiar, dar cu posibil efect favorabil pentru oricare cetatean al tarii: copilpentru ca este sau va fi elev, tanar- pentru ca ar putea deveni student, adult- pentru ca ar

putea beneficia pentru copiii sai sau chiar pentru sine insusi in contextul educatiei continue. Cheltuielile de invatamant pentru burse sunt incluse in securitatea sociala pentru ca au ca adresa directa numai pe cei care indeplinesc anumite conditii legale: sunt elevi/studenti, au anumite rezultate in pregatire, au un anumit statut social,etc. Principalele surse utilizate pentru finantarea cheltuielilor social-culturale sunt: Fondurile bugetare, care constituie in cele mai multe cazuri sursa porincipala si care, in Romania, include bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si unele fonduri speciale; Cotizatii sau contributii ale persoanelor fizice sau juridice, care alimenteaza unele fonduri predestinate cum sunt fondul de asigurari sociale, fondul pentru ajutor de somaj, fondul pentru sanatate, etc. ; Fondurile proprii ale intreprinderilor publice sau private, pentru actiuni privind protectia muncii, perfectionarea pregatirii profesionale a angajatilor, actiuni sociale initiate de respectivele firme; Venituri ale unor institutii social-culturale din propria lor activitate; Veniturile populatiei, din care aceasta suporta prin tarife/preturi etc., costul unor servicii/bunuri de factura social-culturala; Fondul organizatiilor nelucrative (fundatii, asezaminte, societati filantropice, organizatii neguvernamentale, institutii de cult, s.a.). Surse externe din partea unor organizatii internationale (Banca Mondiala, Organizatia Mondiala a Sanatatii, UNICEF), organisme regionale (UNESCO, Uniunea Europeana) sau state. Intre cheltuielile social-culturale si dezvoltarea economica exista o relatie de tip feed-back: dezvoltarea economica asigura crearea de resurse (materiale si financiare) pentru sustinerea sau amplificarea sustinerii cheltuielilor social-culturale; aceste cheltuieli asigura un nivel de educatie si de sanatate in crestere, care mareste capacitatea creativa a populatiei si, prin aceasta, perpetueaza dezvolatrea economica. In acesta relatie, cheltuielile social-culturale pot fi interpretate ca o investitie pe termen lung si foarte lung pe care societatea o face pentru a-si asigura dezvolatrea viitoare; de aceea, acete cheltuieli sunt denumite investitii in resurse umane. Termenul a fost introdus de Gary S Becker (SUA, Premiul Nobel pentru economie, 1992), care a dezvlotat analiza economica la

comportamentul si relatiile umane, dupa care alti mari economisti (Philipe Salomon, Milton Friedman s.a) au completat cu propriile contributii acest nou domeniu al cercetarii economice. In present, investitiile in resurse umane sunt definite a fi orice cheltuieli care conduc la cresterea aptitudinilor fizice si intelectuale ale indivizilor, considerati agenti producatori actuali si/sau viitori. In structura acestor investitii se regasesc trei componente principale: investitia intelectuala, investitia de sanatate si investitia culturala. Ulterior, a fost introdus conceptul de dezvoltare umana. Acest concept defineste un nou domeniu de cercetare economica, ce circumscrie investitia in resurse umane si pentru care PNUD (Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare) a propus un indicator complex de evaluare: indicatorul dezvoltarii umane (IDU). PNUD defineste trei astfel de indicatori specializati: longevitatea, nivelul de educatie, standardul (nivelul) de viata. 1. Longevitatea este speranta de viata la nastere exprimata in ani, cu alte cuvinte durata medie de viata la care poate spera un nou-nascut. 2. Nivelul de educatie este exprimat in: 2.1 gradul de alfabetizare populatiei); 2.2 gradul de cuprindere in invatamant (ponderea celor ce urmeaza cursuri de educatie/instruire/formare profesionala in totalul populatiei, intr-un interval de timp dat, de regula un an). 3. Standardul (nivelul) de viata este exprimat prin produsul intern brut (PIB) pe locuitor, exprimat in USD si corectat anual cu puterea de cumparare (cota inflatiei pe care o suporta USD). 2. Cheltuieli publice pentru invatamant Cheltuielile publice pentru invatamant reflecta politica educationala a statului. Dimensiunea acestor cheltuieli este determinata de trei categorii de factori: demografici, cu impact preponderant direct proportional; in aceasta categorie de factori se include si structura pe varste a populatiei, care atenueaza imapctul direct al numarului populatiei; pe de alta parte, in multe tari s-a initiat si extins sistemul (ponderea cunoscatorilor de carte in totalul

de educatie/invatare numit al formarii continue, care atenueaza impactul invers al acelor structuri demografice in care predomina contingentele in varsta; economici, cu impact preponderant direct proportional; dezvoltarea economica si progresul tehnic necesita munca bine calificata si, prin aceasta, genereaza cerere pentru activitatea educationala; in acelasi timp, creaza si posibilitati financiare sporite pentru sustinerea invatamantului; sociali si politici, incluzand politica educationala, legislatia referitoare la invatamant (durata invatamantului obligatoriu, gradul de cuprindere a populatiei de varsta scolara, crearea resurselor de finantare, etc), normele de dotare pentru invatamant etc. Dimensiunea finantarii si sursele de provenienta au specificitate in raport cu nivelul si tipul de invatamant. Clasificatia UNESCO prevede urmatoarele categorii de invatamant : prescolar, primar, secundar, superior si alte tipuri. Practic, in multe state, la toate aceste categorii de invatamant se intalnesc atat sectorul public (invatamant public), cat si sectorul privat (invatamantul privat). Finantarea invatamantului privat se face din taxe de scolarizare suportate de beneficiari, respective de familiile lor, darn u sunt excluse sursele alternative (donatii, sponsorizari, contravaloarea unor prestatii effectuate de respectivele unitati). Finantarea invatamantului public se face, pentru nivelele preuniversitare, in principal din bani publici: bugetul de stat si bugetele locale, precum si, in mai mica masura, din sursele alternative de genul celor mentionate mai sus. Finantarea invatamantului public universitar este mai diversificata: surse bugetare, credite bancare pentru studii, surse extrabugetare (contravaloarea unor servicii de cercetare stiintifica, expertiza, consultanta, s.a), sponsorizari, donatii, burse acordate de unele institutii, fundatii, etc. Diversitatea finantarii este determinate in principal de caracterul optional (in toate tarile) pe care il are pregatirea de acest nivel, astfel incat statul se implica in mai mica masura si numai prin bugetul central, nu si prin cele locale. In organizarea invatamantului universitar actioneaza doua principii care au impact inclusiv asupra finantarii:

egalitatea de sansa, adica toti aspirantii sa aiba sansa reusitei si toti studentii sa aiba sansa absolvirii, ambele independent de statutul lor etnic, rasial, religios, familial, etc.;

echitatea, adica toti studentii sa se bucure de efecte similare decurgand din alocatiile bugetare.

In tarile dezvoltate, cheltuielile unitare de scolarizare la nivelul invatamantului superior sunt de circa 1500 $/an / student (la nivelul anului 1996), iar in Romania circa 900 $/an / student pentru anul universitar 2000/2001. Eficienta acestor cheltuieli poate fi evidentiata prin indicatori de mare sinteza, cum sunt: gradul de cuprindere al populatiei scolare, numarul de studenti la 100.000 de locuitori, durata medie a instructiei scolare, s.a. Sunt utilizati si indicatori de natura financiara, cum sunt: costul formarii profesionale (suma actualizata a costurilor unitare anuale de scolarizare), sporul de PIB sau de venit national la o unitate monetara de cost. Ponderea cheltuielilor publice pentru invatamant in totalul cheltuielior socialculturale, in totalul cheltuielilor publice si in PIB Nr.crt Tara An de referinta Ponderea cht. publice pt invatamant in total cht in total cht in PIB (%) social1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Canada S.U.A Austria Danemarca Finlanda Franta Germania Grecia Irlanda Luxemburg 2000 1999 1994 2000 1998 1993 1996 1998 1997 1995 culturale(%) 20.3 30.8 16.1 17.1 19.3 13.3 11.6 27.5 20.4 16.4 publice (%) 7.8 19.3 9.6 8.1 6.6 9.2 7.7 11.0 5.1 7.4 5.8 3.5 5.3 4.4 6.3 5.3

3. Cheltuieli publice pentru sanatate

Cheltuielile publice pentru sanatate reflecta politica sanitara a statului. Dimensiunea acestor cheltuieli este determinata, in principal, de factori cu actiune directa, intre care cei mai importanti sunt: Factorii demografici, respectiv numarul populatiei si structura ei pe varste; tendinta cresterii numerice este cvasigenerala si este insotita de o crestere a ponderii populatiei de varsta a III-a; intre aceste tendinte si calitatea actului medical (atat preventiv cat si curativ) exista o relatie pozitiva, al carui efect, in plan financiar este cresterea cheltuielilor publice pentru sanatate; Factorii sociali, in primul rand nivelul de trai si gradul de instruire, care determina o preocupare mai intensa a individului pentru conservarea propriei sanatati, dar si exigente sporite fata de actul medical si de modul in care statul se implica in problemele de sanatate; Cresterea preocuparilor privind prevenirea; Cresterea costurilor atat in faza preventiva cat si in cea curativa, datorita perfectionarii si modernizarii asistentei medicale si a tratamentului, a amplificarii caracterului sofisticat al analizelor medicale, al aparaturii si al medicamentelor. Sistemul de ocrotire a sanatatii include un sector public (majoritar sau puternic majoritar in cele mai multe state) si un sector privat. Finantarea sectorului public se face din urmatoarele surse: fonduri alocate din buget, cotizatii de asigurari de sanatate, resursele populatiei si ajutoare externe. Finantarea actiunilor privind sanatatea prezinta o mare varietate de forme (sisteme), dintre care trei sunt mai frecvente: Sistemul Bismark, practicat in mai multe tari din Uniunea Europeana, in care finnatarea publica este secundara si ea prin cotizatii este predominanta;cotizatiile sunt platite si de salariati si de intreprinderi si sunt gestionate de case de asigurari de boala; Sistemul Beveridge, practicat in Anglia, in care finantarea se face din impozite, iar gestionarea banilor este in sarcina Ministerului Sanatatii;

Sistemul American, practicat in S.U.A, bazat in principal pe asigurarile private de sanatate.

Cotizatiile sunt suportate de catre salariati (prin impozitul pe salarii) si de catre personele juridice (prin cote calculate la fondul de salarii). Din bugetul de stat sunt finantate: functionarea unitatilor sanitare publice, a institutiilor administrative de sanatate, a unitatilor sanitare specializate. Ponderea cheltuielilor publice pentru sanatate in totalul cheltuielior social-culturale, in totalul cheltuielilor publice si in PIB Nr.crt Tara An de referinta Ponderea cht. publice pt invatamant in total cht in total cht in PIB (%) social1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Canada S.U.A Austria Danemarca Finlanda Franta Germania Grecia Irlanda Luxemburg 2000 1999 1994 2000 1998 1993 1996 1998 1997 1995 culturale(%) 26.3 29.7 20.2 10.8 6.1 26.3 23.4 18.0 37.1 2.87 publice (%) 10.1 18.7 12.1 7.8 2.1 18.3 15.6 23.6 1.9 6.6 7.1 7.2 5.1 1.1 10.5 8.9 2.2 11.4 0.9

4. Cheltuieli publice pentru cultura Cheltuielile publice pentru cultura au in vedere organizarea, functionarea si intretinerea institutiilor culturale legate de orice arta (biblioteci, muzee, teatre, filarmonici, patrimoniu-cultural), dar si presa, edituri case de film s.a. Aceste cheltuieli reflecta politica culturala a statului. Principalele surse de finantare sunt fondurile bugetare, incasarile proprii ale institutiilor respective, donatii, sponsorizari.

Specificul finantarii este legat de modul in care se finalizeaza activitatea acestor institutii: In cazul finalizarii in bunuri acestea presupun vanzarea in conditii economice, adica astfel incat preturile practicate sa acopere cheltuielile si sa rezulte chiar si un profit; In cazul finalizarii prin servicii acestea se fac adesea cu titlu gratuit sau cu tarife modice; in acest caz finantarea se face preponderent prin buget in completarea incasarilor proprii respectivelor institutii. Finantarea acestor activitati se face in cea mai mare parte din bugetele locale. In multe tari (inclusiv Romania) in categoria acestor cheltuieli se includ si cele pentru culte, activitatea sportiva, actiuni pentru tineret si recreare/divertisment. Finantarea prin sponsorizare, in tara noastra, este stimulata prin faptul ca sponsorul poate beneficia de o reducerea cu 5-10% a bazei impozabile a impozitului pe profit, in functie de tipul de activitate (cultura, de culte, sportiva, pentru tineret, pentru recreare) pe care a sponsorizat-o. Ponderea cheltuielilor publice pentru cultura,religie,actiuni cu activitate sportive si de tineret in totalul cheltuielior social-culturale, in totalul cheltuielilor publice si in PIB Nr.crt Tara An de referinta Ponderea cht. publice pt invatamant in total cht in total cht in PIB (%) social1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Canada S.U.A Austria Danemarca Finlanda Franta Germania Grecia Irlanda Luxemburg 2000 1999 1994 2000 1998 1993 1996 1998 1997 1995 culturale(%) 1.9 1.8 1.6 3.5 1.9 2.6 2.2 3.2 1.6 4.9 publice (%) 0.7 1.1 0.9 2.5 0.7 1.8 1.5 1.0 3.3 0.5 0.4 0.6 1.7 0.4 1.0 0.8 0.4 0.5 1.6

Impozitul Notiunea de impozit provine din limba latina, de la cuvntul impositus si din limba franceza de la cuvntul impt. Impozitul reprezinta o contributie baneasca obligatorie cu titlu nerambursabil datorata potrivit legii bugetului de stat de catre persoanele fizice sau juridice pentru veniturile pe care le obtin sau bunurile pe care le poseda. Impozitul are caracter universal ca o consecinta a suveranitatii statului si el este o institutie de drept publica fara de care nu se poate concepe existenta statului, facnd parte organica din el. In momentul introducerii unui impozit se are in vedere ca acesta sa aiba un randament fiscal ridicat, sa fie stabil si elastic. Prin elasticitate se intelege capacitatea impozitului de a se adapta la cerintele statului. Spre exemplu in momentul in care cheltuielile la bugetul de stat cresc, impozitul este necesar sa poata fi majorat corespunzator sau invers. Prin introducerea unui impozit, statul urmareste doua directii si anume: producerea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice si folosirea impozitului ca instrument de impulsionare a unor ramuri economice, stimularea ori reducerea productiei sau consumul unor marfuri, extinderea sau, dimpotriva, restrangerea relatiilor comerciale cu strainatatea. In cazul in care statul doreste sa impulsioneze dezvoltarea unei ramuri sau subramuri economice stabileste taxe vamale ridicate pentru produsele din import, reduce sau scuteste de plata impozitelor produsele autohtone, micsoreaza impozitele directe stabilite in sarcina intreprinzatorului care isi plaseaza capitalurile in ramura sau subramura respectiva, facilitand armonizarea accelerata a capitalului fix din acest domeniu, ceea ce conduce la reducerea profitului impozabil al societatii de capital din ramura sau subramura respectiva. Pentru a creste consumul unei anumite marfi, statul poate dispune micsorarea sau chiar suprimarea impozitelor indirecte percepute la vanzarea acesteia.

Extinderea relatiilor comerciale cu starinatatea poate fi stimulata prin masuri fiscale constand in restituirea partiala sau integrala a impozitelor indirecte aferente marfurilor exportate: reducerea nivelului taxelor vamale percepute de catre stat la importul anumitor marfuri utilizate pentru fabricarea de produse destinate exportului. Limitarea accesului marfurilor straine se poate realiza prin practicarea unor taxe vamale cu caracter protectionist la importul anumitor marfuri, iar restrangerea exportului anumitor marfuri straine se poate realiza prin instituirea de taxe vamale la exportul acestora. Acest procedeu se practica in tarile in curs de dezvoltare pentru a limita exportul de materii prime si semifabricate si pentru a incuraja exportul de produse manufacturiale. Impozitele sunt plati care se fac catre stat cu titlu definitiv si nerambursabil, n schimbul acestora platitorii nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egala sau apropiata. Impozitele pot fi folosite ca mijloc de redresare a situatiei economice. Spre exemplu, pentru stimularea investitiilor particulare, in unele tari a fost adoptata masura de reducere a impozitului aferent venitului investit in masini, utilaje si alte echipamente utile. In vederea reducerii inflatiei se recurge frecvent la masura de majorare a impozitelor. In vederea aderarii la Uniunea Europeana, Romania trebuie sa indeplineasca anumite conditi. In cadrul Uniunii Europene trebuie sa existe unitate intre toate statele membre. Conform Tratatului de la Maastricht cu privire la Uniunea Europeana, tratat semnat la 7 februarie 1992, de catre cei 12 sefi de stat si de guvern, Uniunea Europeana isi propunea urmatoarele obiective: moneda unica, eliminarea taxelor vamale si a restrictiilor cantitative la intrarea si la iesirea marfurilor, o politica comerciala comuna, un regim care sa asigure o concurenta pe piata interna, o piata interna caracterizata prin abolirea, intre statele membre a obstacolelor la libera circulatie a marfurilor, a persoanelor, a serviciilor si capitalurilor etc. Romania trebuie sa fie pregatita pentru aderarea la U.E. in 2007, iar capitolul Fiscalitate din Tratatul de Aderare tara noastra trebuie sa respecte conditiile impuse de statele membre ale Uniunii Europene. In cadrul rapoartelor U.E. cu privire la stadiul

reformei fiscale in Romania sunt precizate masurile pe care statul trebuie sa le ia in urmatoarea perioada. Continuarea reformei pe plan fiscal este o clauza obligatorie in vederea aderarii la U.E. Viziunea Guvernului Romaniei in domeniul politicii fiscale este centrata pe asigurarea unui rol stimulativ si orientativ al impozitelor si taxelor, in scopul cresterii si dezvoltarii economice, al n situatiile n care veniturile bugetare ordinare se dovedesc a fi insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor publice sau cnd, n timpul executiei bugetare se nregistreaza goluri temporare de trezorerie, autoritatile publice apeleaza, de cele mai multe ori, n vederea obtinerii de resurse financiare, la persoanele fizice sau juridice detinatoare de disponibilitati banesti n vederea unui mprumut. Astfel, sub forma unor mprumuturi, sunt atrase resurse financiare care au caracter extraordinar. mprumutul Definitie mprumutul sau creditul public este o obligatie baneasca rezultata dintr-un contract prin care statul obtine fonduri de la persoane fizice sau juridice (creditoare), angajndu-se totodata sa ramburseze suma acestui mprumut mpreuna cu cheltuielile aferente acestuia (dobnzi, cstiguri etc.) ntr-o perioada determinata. Creditul public reprezinta mprumutul facut de stat sau de unitatile administrativ-teritoriale de la persoane fizice sau juridice, detinatoare de mijloace banesti, prin institutii specializate care colecteaza disponibilitatile banesti de pe piata si le ncredinteaza statului pentru o perioada determinata de timp. Avnd aceleasi surse de constituire, respective sumele de bani disponibile la un moment dat n economie, creditul public va intra n concurenta cu creditul privat. Principalul avantaj pe care l-ar avea creditorii la mprumutul public l reprezinta solvabilitatea statului, sau a unitatilor administrativ-teritoriale. Creditul public reprezinta mprumutul facut de la persoanele fizice sau juridice, detinatoare de mijloace banesti, prin institutiile specializate (banci), care colecteaza disponibilitatile banesti de pe piata si le ncredinteaza statului pe o perioada determinata de timp.

De regula mprumutul public este utilizat pentru acoperirea necesitatilor de trezorerie, pentru necesitatile de echilibru bugetar, pentru finantarea serviciilor publice etc. Pentru fiecare mprumut contractat, statul emite nscrisuri (titluri, hrtii de valoare, obligatiuni) de o anumita valoare. Valoarea mentionata pe fiecare nscris mprumutului respective, reprezinta valoarea nominala. Suma care poate fi obtinuta pe nscrisul respective prin vnzarea ei la bursa reprezinta valoarea reala. Caracteristicile creditului public. a) are caracter voluntar si contactual de drept public, exprimnd acordul de vointa al partilor. Statul stabileste conditiile mprumutului, iar eventualii subscriptori pot accepta sau refuza aceste conditii, dar nu pot solicita tratament preferential; b) statul nu ofera subscriptorilor o garantie speciala n afara de veniturile sale bugetare viitoare. mprumutul reprezinta, de fapt, o modalitate de anticipare a resurselor viitoare; c) mprumuturile de stat au caracter rambursabil, suma subscrisa rambursndu-se la un termen fix, sau amortizndu-se treptat; d) mprumuturile sunt purtatoare de dobnzi sau de cstiguri sau ofera ambele tipuri de avantaje. Elementele tehnice ale creditului public. Un mprumut de stat presupune stabilirea unor elemente tehnice care l definesc din punct de vedere juridic si n functie de care eventualii subscriptori decide cu privire la oportunitatea unei alocari a resurselor financiare disponibile consolidarii fiscale si al dezvoltarii si intaririi clasei de mijloc.

Impozite i taxe locale Caracterizarea general a impozitelor i taxelor

ntre TAXA si IMPOZITexista deosebiri esentiale, de neconfundat, att din punct de vedere semantic (al sensurilor cuvintelor), ct si din punct de vedere al continutului lor economic, al interpretarii fiscale. Din punct de vedere semantic,deosebirea dintre impozit si taxaeste pusa n evidenta, n modul cel mai clar, prin Dictionarul explicativ al limbii romne, n care se arata ca IMPOZITUL reprezinta Plata obligatorie stabilita prin lege pe care cetatenii, institutiile etc. o varsa din veniturile lor la bugetul statului; pe cnd TAXA constituie o Plata efectuata n favoarea bugetului de stat de catre diferite persoane fizice sau juridice n cazul cnd acestea se bucura de anumite servicii sau drepturi. Suma de bani care se plateste unor institutii n schimbul unor servicii prestate sau al unor drepturi. Din punct de vedere fiscal (al continutului economic) TAXELE sunt platile facute de bunavoie, facultative de persoanele fizice sau juridice pentru serviciile prestate acestora de catre stat. Deci o persoana fizica sau juridica, pentru orice taxa platita, beneficiaza din partea statului de un serviciu, pe ct posibil direct si imediat(exemplu: taxa de timbru). Nivelul taxei depinde si de felul si de costul serviciului prestat (de cheltuielile pe care le suporta statul pentru efectuarea serviciului respectiv). Taxele mai reprezinta si pretul dreptului de folosinta acordat de sta unor persoane fizice sau juridice pentru utilizarea unor bunuri ale sale (exemplu: taxa pentru folosirea locurilor publice ). IMPOZITUL, n general, reprezinta plata baneasca obligatorie, generala si definitiva efectuata de catre persoanele fizice sau juridice n favoarea statului, n cuantumul si la termenele precis stabilite prin lege, fara obligatia din partea statului de a presta platitorului un echivalent, nici direct si imediat si nici indirect sau ulterior. n cazul taxelor, plata acestora este benevola (daca are nevoie sau nu, daca vrea sau nu persoana fizica sau juridica sa beneficieze de un anumit serviciu din partea statului ), pe cnd, n cazul impozitelor, plata acestora este nu numai obligatorie, dar si precis stabilita (anticipat) sub aspectul cuantumului, termenelor de plata, sanctiunilor pentru neplata n cuantumul si la termenele stabilite prin lege, procedura de executare silita etc. n cazul taxelor avem de-a face cu platitori, cu persoane fizice sau juridice care si achita contravaloarea serviciilor prestate de stat, pe cnd n cazul

impozitelor avem de-a face cu contribuabili, cu persoane fizice sau juridice obligate prin lege sa plateasca impozite. Sunt si cazuri n care, pentru taxa platita, contribuabilii beneficiaza de un serviciu din partea statului dar nu direct si imediat. Spre exemplu, taxa pentru folosirea mijloacelor de transport, platita de contribuabili pentru fiecare autovehicul (n functie de capacitatea cilindrica) si/sau remorca (n functie de tonaj) pe care le detin, nu reprezinta altceva dect contravaloarea lucrarilor efectuate de stat pentru realizarea, ntretinerea si modernizarea drumurilor si soselelor. n cazul impozitului, prestarea unui serviciu direct si imediat din parte statului lipseste cu totul, pe cnd pentru taxe se presteaza de catre stat un serviciu direct si pe ct posibil imediat. La impozite, termenele de plata se stabilesc n prealabil, n timp ce termenele de plata a taxelor se stabilesc, de regula, n momentul solicitarii sau chiar dupa prestarea serviciilor (imediat sau ntr-un anumit termen, precis stabilit prin lege). Deci , taxele reprezinta plati efectuate de persoanele fizice sau juridice pentru serviciile prestate acestora de institutiile de drept public. Spre deosebire de impozite, taxele presupun existenta unei contraprestatii. Prin varsamnt se ntelege plata unei sume, efectuata de un agent economic sau o institutie publica ori financiara n vederea stingerii unei obligatii legale. Continutul bugetului public local este format din: 1. Venituri locale; 2. Cheltuieli locale. Veniturile bugetare sunt resurse banesti care se cuvin bugetelor locale, bugetelor institutiilor si serviciilor de interes local, bugetelor activitatilor finantate integral din venituri extrabugetare, n baza unor prevederi legale, formate din impozite si taxe, alte varsaminte. Cheltuielile bugetare sunt cheltuieli aprobate si efectuate din bugetele locale, din bugetele institutiilor si serviciilor publice de interes local si din bugetele finantate integral din venituri extrabugetare, n limita si cu destinatia stabilite prin bugetele respective.