COMUNICAREA IN GRUP Comunicarea oficiala si neoficiala de grup

Pentru orice sef, comunicarea reprezinta elementul viu, dinamic, prin care el cunoaste starea de spirit din compartimentul condus, il influenteaza in sensul dorit. Fara comunicare este de neconceput functionarea corecta a oricarui sistem social, performanta conducerii depinzand de continutul, de forma de oprtunitate si de fluenta acestui proces, intr-un cuvant de eficienta ei. Schimbul sistematic de informatii care de fapt este esenta comunicarii, ofera subordonatilor posibilitatea sa cunoasca intentiile sefului, modalitatile de actiune, mijloacele afectate, restrictiile, criteriile de apreciere a rezultatelor, etc.. Pe langa toate acestea, comunicarea mai joaca un rol deosebit: permite sefului sa afle si sa ia in considerare problemele de viata ale participantilor la activitati, stiut fiind ca neglijarea acestora, ignorarea lor sub pretextul ca subordonatul este dator sa execute ordine si atat, duce in mod sigur la esecuri, nu odata dureroase. Legatura ce se stabileste intre sef si subordonati faciliteaza cunoasterea oamenilor, nu numai dupa nume si fizionomie, ci si dupa aspect intelectual, temperamental, afectiv, caracterial si motivational. Ca urmare, interventiile prin care se urmareste corectarea conduitelor disfunctionale pot fi efectuate nu in orb, la intamplare ci in cunostiinta de cauza, cu luare in calcul a particularitatilor individuale, deci cu sorti sporiti de izbanda. Cunoasterea temeinica a subordonatilor, in cea mai mare parte, rod al comunicarii eficiente, ajuta substantial la selectia si repartitia lor stiintifica pe posturi, la promovarea celor mai valorosi, la stimularea celor ramasi in urma. Situata in zona sensibila si atat de dinamica a raporturilor interumane, comunicarea constituie un proces complex care necesita o foarte buna pregatire de profil a sefilor. Aceasta pregatire nu poate fi, in zilele noastre doar in rodul acumularii spontane de experienta personala, drumul fiind mult prea lent, intortochiat, presarat cu prea multe esecuri. Ea se cere insusita pe cat posibil prin invatare de tip scolar, adica organizata si sistematica, dar si prin studiul individual prin decantarea propriei experiente. Invatarea din practica activitatii curente, la locul de munca are o componenta spontana, dar principala ei latura ramane cea condusa de sefii nemijlociti. Acestia sunt datori prin natura atributiilor de serviciu, sa vegheze ca procesul comunicational sa se desfasoare corect, in toate imprejurarile prevenind erorile, corectandu-le la timp pe cele care totusi apar. Prin originea ei, comunicarea umana este partial instinctiva, dar cea mai mare parte are, trebuie sa aiba, caracter elaborat constient, gandit. Formele elaborate, opuse celor instinctive si celor spontane, joaca un rol imens in viata oamenilor. Dar. . . Dar, ca tot ce fac oamenii si comunicarea este de buna sau proasta calitate. De calitatea ei depinde eficienta. Si eficienta nu-i o treaba secundara. Motiv pentru care imbunatatirea comunicari este urmarita cu asiduitate. mai ales in colectivitatile avide de eficienta. Seful poate fi considerat un centru comunicational. El primeste mesaje de la superiori, de la cei de pe aceeasi treapta ierarhica si de la subordonati si, totodata, emite masaje spre cei de mai sus. Dar membrii grupului de care raspunde comunica la randul lor intre ei.
1

O parte dintre mesaje contin informatie oficiala (retransmiteri, repetari, detalieri), iar alta consta din mesaje emise din proprie initiativa. Cele mai multe vizeaza aspecte conexe celor formale, oficiale, pe cand altele reprezinta informatie subterana. Este vorba despre informatie pe care cei ce o colporteaza o feresc cu grija de urechi nedorite, motiv pentru care ea nu este adresata intregului grup, ci doar celor apropiati, prietenilor cu care impartasesc acleasi gusturi, opinii, convingeri, interese. De obicei, este vorba de remarci, aprecieri si comentarii, de cele mai multe ori negative, la adresa altor persoane, inclusiv a sefilor, a masurilor luate de acestia. In multe cazuri, informatia subterana ramane ca atare, alte ori insa iese la iveala, subminand moralul celor implicati, influentand in rau comportamentul lor. Adesea, tensiunile izbucnesc sub forma comentarii deschise a ordinelor, se transforma in cazuri de neexecutare a acstora, in altercatii, in ruperea sau reducerea la minim a contactelor cu cei ce devin antipatici, nesuferiti. Este limpede ca ajunsa intr-o asemenea faza, comunicarea subterana dauneaza coeziunii grupului, cerand grabnice masuri de indreptare. Membrii oricarui grup primar alcatuiesc o adevarata retea originala de canale de comunicare. Aceasta difera de altele ca amprentele digitale. elementele de diferentiere constau din orientarea liniilor ce reprezinta relatiile unilaterale sau reciproce de atractie, de respingere ori de indiferenta, domeniul de manifestare si intensitatea lor. Oamenii care sunt apropiati unii de altii, care se stimeaza si se simpatizeaza comunica mai frecvent si in volum mai mare, deopotriva sub aspect formal si informal. Ei isi impartasesc si satisfactiile si necazurile. Prin contrast, schimbul de mesaje decurge anevoios cand intre membrii unui grup exista respingeri, adica antipatii, animozitati, sentimente de dispret, incordari de orice fel, mergand pana la ura si conflicte deschise. Chiar si indiferenta, ignorarea unilaterala sau reciproca ridica anumite piedici in calea fluxului informational reglementat. In asemenea situatii putem vorbi despre asa-numitul camp psihologic anormal, in care se pot afla doua sau mai multe persoane. Grupul normal in care exista diade sau triade negative este lipsit de omogenitate, de coeziune, atat de necesara colectivelor militare. Ca problematica, frecventa, volum si ca aspect, comunicarea, mai ales cea orala, depinde de caracterul relatiilor dintre comunicatori, iar acestea, printre altele, de climatul din subunitate sau din compartimentul dat. Referitor la natura mesajelor care circula pe canalele informationale, ar fi multe de spus, dar ma limitez la aspectul ca acestea sunt de doua feluri: cu informatie de serviciu si cu in formatie neoficiala. Daca prima decurge din natura atributiilor functionale, a doua exprima in mod direct relatiile interumane ce scapa reglementarilor, constand din acel schimb de informatii, ce tin mai ales de simpatiile, de prieteniile dintre oameni, de puternica lor nevoie de a discuta, si altceva decat despre ordine,misiuni etc. Atata vreme cat cele doua tipuri de informatie nu interfereaza, dand nastere la tensiuni si uneori chiar la conflicte deschise, nu ar exista nici un motiv de ingrijorare, decat cel mult referitor la timpul consumat inutil cu discutii parazite, in raport cu problemele serviciului. In principiu, la serviciu se discuta chestiuni legate de indeplinirea sarcinilor profesionale, si este un semn rau cand timpul de munca se consuma cu frecvente schimburi de masaje de alta natura. Ori cei in cauza nu au ce face si, plictisindu-se, irosesc timpul cu altceva, ori spiritul lor de raspundere pentru calitatea muncii depuse este de nivel scazut, iar controlul exercitat de sef este neeficient. Lucrurile i-au o turnura negativa cand persoanele implicate sunt membre ale unui canal subteran de comunicare, mesajele schimbate intre ele fiind in mare parte tot de serviciu, dar cu orientare diferita sau opusa celei oficiale, indiciu ca in grup exista tensiuni, precum si structuri care le genereaza.

Frecventa mesajelor se afla in raport direct cu specificul activitatii. Astfel, munca din
unele birouri se desfasoara ore la rand in deplina liniste, fiecare fiind ocupat cu propria sa lucrare. In altele, cei prezenti sunt nevoiti sa se consulte mereu, sa-si confrunte ideile, solutiile preconizate si concluzile la care au ajuns. Aceste forme de comunicare sunt fie spontane, fie organizate si conduse de catre seful colectivului. Cand persoanle cu mai putina experienta apeleaza des la altii pentru a le cere lamuriri, este semn ca intre cei implicati s-au stabilit relatii pozitive, de intrajutorare. Volumul comunicarii si lungimea mesajelor sunt variabile. Uneori se discuta mai multe ore pe marginea unui subiect, situatii, etc., alteori doar cateva minute. Elaborarea multor lucrari de genul manualelor, diferitelor studii, instructiunilor, etc., presupune, de obicei, numeroase consultari bilaterale. Exista deasemenea si consultari multilaterale organizate de obicei de sefi sub aspectul consfatuirilor, convocarilor, sedintelor de lucru. Cele mai interesante, si uneori mai dificile probleme le ridica aspectul comunicarii, tonul folosit de participanti si climatul in care se produce schimbul de mesaje.

Canale de comunicare preferentiale

Canalele si retelele de comunicare pot fi oficiale (formale) si neoficiale (informale)
cum sunt de pilda retelele de prieteni sau discutiile dintre acestia. Primele exprima relatii de comunicare ce decurg din organigrame, in sensul ca intre treptele unei anumite structuri organizatorice exista un schimb sistematic si intens de mesaje descendente, ascendente si orizontale. Fara aceste mesaje, precis reglementate, subordonatii nu ar primi ordine, sefii ar fi lipsiti de rapoarte, iar cooperarea intre paliere egale nu ar fi cu putinta.

Canale oficiale si neoficiale, canale subterane

informale vehiculeaza de regula informatia care nu-si gaseste loc pe cele oficiale, dar de care oamenii au totusi nevoie. De regula, cand in grup exista tensiuni generate de nepriceperea sefului de a comunica in mod autentic cu subordonatii lui, apar, la nivelul microgrupurilor formate din prieteni, asa-numitele canale subterane de comunicare. Semnificatia termenului se refera la o anumita tenta negativa, deoarece se acorda prioritate ascunderii informatiei critice la adresa unor aspecte privind exercitarea conducerii. De obicei, lucrurile nu depasesc faza de comentare a situatiilor, netrecandu-se la organizarea de actiuni potrivnice oficialitatii. In principiu, canalele subterane de comunicare, sunt daunatoare coeziunii grupului, dar raspunderea pentru existenta lor nu trebuie pusa in primul rand si totdeauna pe seama celor care comunica in ascuns. Cel mai adesea vina este a sefului, care nu stie cum sa inlature neantelegerile ivite. Desigur, nu sunt excluse cazurile cand unii oameni, cu conceptii si cu obisnuinte de viata net opuse celor promovate de societate sau de grupul de referinta, isi transmit mesaje subterane pentru care seful nu este direct raspunzator. Pe de alta parte, comunicarea pe canale subterane este deosebit de eficienta. Mesajele sunt interiorizate (asimilate) rapid si devin vectori de conduita disfunctionala si ca urmare a faptului ca cei implicati sunt nevoiti sa le ascunda cu grija (tentatia lucrului oprit).

Canalele

Pe timpul regimului dictatorial, pe canalele informale circulau o serie de comentarii

critice la adresa realitatilor politice, economice,sociale si morale tot mai greu de suportat. O mare parte a mesajelor de acest fel constau in anecdote, formate doar din cateva propozitii, dar al caror efect era pur si simplu devastator in comparatie cu propaganda oficiala. Se intelege ca respectivele bancuri circulau pe canale subterane. O gluma buna, subterana, demoleaza o intreaga campanie propagandistica, la fel cum o usoara inghiontire a vecinului cu cotul sau cu genunchiul, o tuse usoara ori dregerea semnificativa a vocii, in momentul potrivit, spulbera efectele unui sir lung de argumente aduse de comunicator. Seful poate condamna canalele subterane de comunicare din cadrul organizatiei pe care o conduce, dar asta nu serveste la nimic, decat cel mult la consolidarea lor. Sociologia a dovedit imposibilitatea alocarii complete a canalelor informationale subterane, ba mai mult presiunea oficiala este mai mare in acest sens, cu cat comunicarea ascunsa devine mai subterana. Masurile ce se impun sunt de alt ordin, tinand de inlaturarea surselor de tensiune din grup si eventual de dispersarea organizatorica a subiectilor in cauza, ori cel putin a liderului. Uneori este util discreditarea acestuia, dar de obicei, lanivelul militarilor in termen, persoanele care trebuie s-o faca (comandantul de grupa si cel de pluton) nu sunt destul de calificate sub raport psihosociologic. Se recomanda consultarea psihologului unitatii, daca exista, ori a sefilor cu mai multa experienta.

Sociograma radiografie comunicationala

Fenomenele de respingere dintre unii membrii ai grupului coexista cu cele de atractie
dintre altii dand nastere celor mai variate configuratii. Structura acestora este pusa in evidenta cu ajutorul sociogramelor scheme simple pe care, prin cerculete si linii de felul: o------o = indiferenta unilaterala ; o---->o = preferinta unilaterala; o----< o = respingere unilaterala o>---< o = respingere reciproca; o < ---> o = atractie reciproca; o < ---- < o = dragoste neampartasita sunt reprezentati membrii grupului si relatiile de indiferenta, de atractie si de respingere unilaterala sau bilaterala. Evidentierea raporturilor interpersonale din grup si, implicit structura canalelor de comunicare, se obtin usor dispunand cerculete intr-o forma convenabila. Pentru identificare, in fiecare cerc se inscrie un numar sau numele prescurtat al individului la care se refera. Persoana care ocupa locul central (liderul, centru de atractie) se stabileste, prin reasezari repetate, abia dupa trasarea tuturor liniilor. De obicei, in grupurile primare mai mari, cum este plutonul, apar doi sau mai multi centri de atractie, la fel cum exista unul sau mai multi subiecti ce intrunesc respingeri mai numeroase ajungand cateodata in postura de ostracizati. Cei grupati in jurul unui lider constituie un asa-numit grup mic (microgrup), structura neoficiala, dar demna de luat in seama, deoarece, pe baza aparitiei psihologiei de microgrup si

a unor valori morale specifice, este influentata vizibil comportarea membrilor sai in multe situatii. Mai semnalez ca in mod frecvent liderul informal nu coincide cu cel oficial, seful institutional nu intruneste, de regula, cele mai multe preferinte. Sigur, de dorit ar fi ca tocmai el sa constituie un centru de atractie, dar fiind inzestrat cu autoritate formala, pe care nu stie sa o foloseasca corect in toate imprejurarile, este uneori fie respins de multi dintre subordonati, fie privit cu indiferenta, ceea ce nu-i prea grav daca dispozitiilepe care le da sunt, totusi, executate la timp si in bune conditii. Aceasta scurta incursiune de natura sociologica se justifica prin semnificatia deosebita a relatiilor interpersonale din grup si a centrilor informali de atractie, adevarati lideri neoficiali, dar cu influenta certa asupra celor care graviteaza in jurul lor. Cunoscandu-i, facandu-si-i aliati, seful capata posibilitatea de a dirija mai bine fluxul informational in grup, creand un climat psihomoral pozitiv si exercitand, astfel, o conducere mult mai eficienta. Sociograma constituie un procedeu foarte comod si expresiv de consemnare si evidentiere a constattarilor facute de sef cu privire la relatiile interumane din grup. Cosntatarile rezulta fie din observarea directa a modului in care comunica oamenii in procesul activitatii si traiului in comun, fie prin procedeul ceva mai pretentios al administrarii unor teste de tip creion-hartie, care pun in evidenta preferintele si respingerile, asa cum le vede fiecare angajat. Testele pot cere subiectilor sa arate doar propriile lor preferinte si respingeri (nu mai mult de trei-patru, in ordinea importantei), sa indice cum cred ei ca sunt priviti de ceilalti sau sa se pronunte numai asupra relatiilor dintre membrii grupului fara referiri la propria persoana. Important in acest sens este ca intrebarile sa nu fie directe, de tipul Pe cine preferi? sau Pe cine respingi?, ci mai subtile, de genul Cu cine ti-ar placea sa mergi la un film?. Intrebarile pot fi formulate de asemenea natura incat sa scoata in relief preferintele si respingerile interpersonale, vizand activitati diferite (de munca, de petrecerea timpului liber, etc.). Rezulta ca, in realitate, pot fi alcatuite mai multe sociograme, fiecare reflectand o latura distincta a vietii organizatiei, ceea ce serveste sefului sa constituie echipe in care sa nu existe motive de discordie. La trasarea liniilor apar aspecte deosebit deinteresante: de obicei, subiectii nu se vad cu aceeasi ochi cu care sunt priviti de catre colegi. De exemplu, A il prefera pe B, dar B manifesta indiferenta sau chiar ostilitate laadresa lui A, faptde care acesa nu este totdeauna constient. Totodata, nici atractia, nici respingerea dintre cupluri nu sunt identice ca intensitate.. De pilda, intre doi oameni lipsa simpatiei reciproce poate merge de la o simpla antipatie bia constientizata pana la ura. Sociograma trebuie sa reflecte asemenea stari de lucruri, o posibilitate la indemana fiind aceea a folosirii liniilor punctate ( .. . . .>), intrerupte (< ----- >), continue, ingrosate ori recurgand la culori, potrivit unui cod arbitrar. Cazurile de ignorare nu se reprezinta prin linii, ci prin omiterea lor. Ca orice lucru tinand de gusturile, opiniile si de atitudinile oamenilor, sociograma trebuie actualizata din timp in timp, deoarece relatiile interumane evolueaza continuu. Prieteniile se mai deterioreaza, antipatiile slabesc, pe masura adancirii cunoasterii reciproce pe care viata si munca in comun o faciliteaza. De remarcat ca reprezentarea grafica la care ma refer scoate in relief centrul de atractie (liderii neoficiali), pe cei de respingere, precum si pe ostracizati, usurand considerabil sefului, sarcina alcatuirii corect a echipelor carora li se incredinteaza misiuni mai dificile, ce reclama coeziune ridicata.

merg si mai departe. Se poate alcatui o sociograma pe care relatiile interumane nu sunt trasate asa cum le vad cei in cauza, ci cum le percep colegii lor. Se intelege ca studiul nu se refera doar la A si B, ci la toti membrii grupului primar. Compararea celor trei reprezentari este de mare utilitate sefului care doreste sa intervina, in cunostiinta de cauza, in sensul eliminarii tensiunilor frictiunilor dintre subordonati. Nu va apucati sa concepeti si sa administrati asemenea teste fara sa consultati mai intai un sociolog ori inainte de a fi studiat problema in mod temeinic. Intrebarile nu sunt de felul Pe cine preferi? sau Care dintre colegi iti este mai antipatic?. Formularile trebuiesa fie mult mai elaborate, mai putin brutale, mai cu seama ca preferintele sau respingerile difera substantial daca cel intrebat i se cere sa se arate cu cine ar merge la o petrecere sau la munca. Pentru a evita erorile cu urmari nedorite, este utila observarea atenta de catre sef a conduitei subordonatilor, in raport cu cei din jur, si schita unei sociograme peaceasta baza. Grupuletele de doi, de trei, mai rar de patru oameni ce comunica mai mult intre ei, nu au totdeauna caracter nociv la adresa coeziunii grupului primar. De multe ori, participantii isi satisfac anumite nevoi de comunicare specifice, bazate pe preferinte periferice comune, ceea ce nu este daunator (discuta despre filmele preferate, despre carti, despre sporturile agreate, etc.). Tensiunile se manifesta intre egali sau intre unii dintre acestia si sefi. Antipatia poate fi reciproca sau unilaterala. Alte ori respingerea este unilaterala, la celalalt pol existand indiferenta sau chiar atractie. Daca eforturile de apropiere intreprinse de unul dintre interlocutori nu dau rezultate, fiind privite cu dispret de celalelt, ceea ce seamana cu o dragoste neampartasita, animozitatea se transforma in ostilitate deschisa. Respingerea ca atare cunosate intensitati diferite de la caz la caz, mergand de la lipsa de simpatie la dispret moderat sau puternic, la dezgust represibil, antipatie violenta, chiar laura si ostracizare. Numeroase colective cunosc si cazuri cand doi sau mai multi membrii sunt respinsi pentru motive apropiate. In scurt timp, ei formeaza un microgrup bazat pe afinitatea dintre oameni confruntati cu probleme de acelasi fel. Comunicarea devine intensa intre membrii grupului mic si foarte slaba cu ceilalti. Discutiile purtate sunt considerate secrete de catre interlocutori. respinsii capata constiinta de grup, se simt solitari, percep clar interesele lor asemanatoare, dar opuse majoritatii, se ajuta, se apara unul pe altul, isi petrec impreuna timpul liber. Unul dintre ei devine lider, purtator de cuvant neoficial. Din acest moment comunicarea intragrupala devine tot mai anevoioasa, de parca s-ar folosi limbi diferite. Includerea in echipe cu sarcini mai deosebite a celor care se resping reciproc se soldeaza frecvent cu neandeplinirea misiunilor. Unele cazuri de respingere intre egali se rezolva prin presiunea exercitate de alti egali sau de catre superior. De obicei, persoanele in cauza se deprind sa se suporte, asemenea atitudinii sustragandu-se demersurilor rationale menite sa le inlature. Apropierea autentica survine mai rar si atunci imbracand un caracter superficial. Comunicarea interumana, calitatea ei exercita un rol de profunzime si de durata a asupra procesului de structurare treptata a unei stari psihomorale de grup pozitive, tonice. Felul cum se transmit ordinele, se formuleaza dispozitiile, cum se fac observatiile, cum se exprima criticile, cum se fac aprecierile, cum se acorda recompensele si cum se aplica sanctiunile potentiale, formarea psihologiei colective, se repercuteaza in stare psihomorala a grupului. Are loc dupa caz, sensibilizarea oamenilor, in sensul stimularii dorintei lor de a se

Lucrurile

comporta potrivit cerintelor specifice institutiei sau dimpotriva, pasivizarea lor, inrairea prin nastere de tensiuni, de animozitati. In mod concret, o observatie nedreapta, ocritica nejustificata venita din partea sefului, la capatul unor eforturi istovitoare, pe parcursul carora oamenii au dat tot ce au putut, genereaza discomfort psihic, descurajeaza, demobilizeaza pe subordonati, determina scaderea brusca a tonusului combativ, iar in lupta face din grup in efectuarea sarcinilor sufera o scadere a randamentului. Daca antipatia sau respingerea reciproca fatisa se manifesta intre sef si unul dintre subordonatii lui, cel din urma este cel defavorizat, putand fi sicnat oricand de catre detinatorul autoritatii institutionale. Mai cu seama daca primul nu are capacitatea de a se autodomina, de a-si controla reactiile elementare, daca este deficitar sub raportul structurii morale. Deteriorarea grava a relatiilor interpersonale ajunge pana la noncomunicare, ceea ce inseamna fie intreruperea completa a schimbului de mesaje, fie discuti tensionate, fara sa se ajunga la o intelegere (neacceptarea mesajului). Cum se vede, noncomunicarea nu se refera la nefunctionarea canalelor de transmitere a mesajelor, cu alte cuvinte la eventualele defectiuni de ordin pur tehnic. Desii nedorite, adesea cu urmari negative, acestea se remediaza infinit mai usor decat neantelegerile dintre oameni, care discuta uneori foarte mult chiar pe ton ridicat, insa . . . pe lungimi de unda diferita. Mai toti stim din proprie experienta cat de greu ne vine sa discutam, sa intretinem raporturi aparent normale cu persoanele cu care nu ne potrivim dintr-unul sau mai multe puncte de vedere.

BIBLIOGRAFIE

1. BERGER RENE, Arta si comunicare, Editura Meridiane, Bucuresti, 1975; 2. DINU MIHAI, Introducere in teoria comunicarii, Universitatea Bucuresti, 1993; 3. PEASE ALLAN GARNER, Limbajul vorbirii, Editura Polimark, Bucuresti, 1996; 4. PITARU D. HORIA, Managementul resurselor umane, Editura All, Bucuresti, 1994; 5. SMITH E. PERRY, Asumarea responsabilitatii, Editura S.P.P., Bucuresti; 6. UMBERTO ECCO, Psihosociologia organizatiilor si conducerii, Editura Stiintifica si
Pedagogica, Bucuresti, 1982.