Chirurgie generala

Afectiuni chirurgicale superficiale Abcesul cald

Abcesul cald este o colectie purulenta acuta bine delimitata. Pentru ca germenii patogeni sa dea nastere unui abces cald este necesara o solutie de continuitate numita poarta de intrare la nivelul tegumentelor sau mucoaselor. Este produs de asa-numitii germeni piogeni, in special stafilococul auriu si streptococul. In producerea abcesului intervin factori care tin de organism si care tin de germene. Acelasi germen ce patrunde intr-un organism sanatos cu capacitate de aparare buna produce un abces, iar intr-un organism slab cu capacitate de aparare redusa o infectie difuza grava sau chiar septicemie. Cand abcesul s-a constituit, el prezinta un perete numit continator si puroiul sau continutul. Peretele abcesului este format dintr-o retea de fibrina in ochiurile careia se gasesc leucocite si microbi, in afara catre tesuturile sanatoase este un tesut conjunctiv mai dens care creeaza o bariera. Puroiul este format din celule intregi, celule distruse de actiunea microbiana si o serozitate. Daca se pune puroiul intr-o eprubeta, se lasa un timp sau se pune la centrifuga, se separa in 2 straturi : in fund un depozit format din celule si microbi, iar deasupra se gaseste serul. Puroiul este diferit dupa germenul care l-a format, reprezentand un semn de recunoastere al acesteia: - puroiul streptococic este fluid subtire - cel pneumococic este cremos - cel cobacilar este albicios cu un puternic miros de varza stricata - cel produs de anaerobi este seros cenusiu, murdar cu miros extrem de greu Semne locale. La locul unde s-a facut inocularea microbiana apare o mica umflatura care prezinta in centru o zona de roseata care treptat se intinde spre periferie depasind-o. La palpare usoara, zona inflamata este mai calda decat regiunea din jur si dureroasa. Durerea este continua si se accentueaza la miscare. Dupa 3 5 zile de la debutul fenomenului, centrul zonei inflamate capata o culoare deschisa, mai palida, iar prin palpare poate fi deprimata devenind fluctuenta. In aceasta faza de evolutie, daca se tine un deget de-o parte a abcesului, iar cu alt deget se apasa la polul opus, se simte transmiterea unei unde data de miscarea imprimata puroiului. Constatarea faptului ca a aparut fluctuenta abcesului este importanta, intrucat arata ca puroiul s-a colectat si trebuie evacuat. Semne obiective : - cresterea temperaturii in jur de 38C - cresterea numarului de leucocite in sange - cresterea VSH Semne subiective : - stare generala alterata - scaderea poftei de mancare 1

- cefalee, etc. Evolutia abcesului este diferita in functie de factorii care tin de organism, de microb si de sediul abcesului. Daca abcesul este situat superficial, sub piele, evolutia este urmarita cu usurinta. Dupa aparitia fluctuentei, pielea ce acopera abcesul se subtiaza mult catre centru, ia o culoare rosu inchis, apoi violaceu si in final perforeaza (fistulizare). Dupa fistulizare, semnele locale si generale dispar, bolnavul se simte bine, producandu-se de cele mai mult ori o vindecare de buna calitate. Alteori, fenomenele reapar si puroiul se reformeaza. In organismele slabe se complica cu infectii difuze grave. Tratamentul difera in functie de faza evolutiva. La aparitia primelor semne de infectie se poate incerca tratament antibiotic si antiiflamator ce poate reabsoarbe procesul. Se mai pot recomanda sedinte de radioterapie cu doze mici antiinflamatorii, vaccinoterapie, pansamente umede schimbate de mai multe ori pe zi. De indata ce puroiul s-a colectat, orice incercare de tratament medicamentos nu-si mai are rostul. Tratamentul chirurgical al abcesului consta in deschiderea lui printr-o incizie suficient de larga pentru a permite controlul intregii cavitati, iar puroiul sa se elimine in totalitate. Din puroiul rezultat se face antibiograma. Evacuarea continutului abcesului trebuie lasata sa se faca de la sine, fara a stoarce. Pentru aceasta, marginile plagii de incizie se lasa 24 48 ore cu un dren dintr-o lama de cauciuc subtire sau o mica mesa de tifon cu rol in scurgerea resturilor si de a impiedica inchiderea rapida a plagii. Legat de aspectul de producere a procesului septic, atat inainte de incizare, cat si dupa aceasta, tratamentul este completat cu prescrierea unui antibiotic, de preferat in functie de antibiograma.

Furunculul
Furunculul este o infectie provocata de stafilococul auriu la nivelul foliculului polisebaceu pe care il necrozeaza. Exista o serie de factori care favorizeza infectia stafilococica, unele de tip general (stare generala) delimitate, unele boli cronice, in special diabetul si de ordin locala murdaria asociata cu o iritatie locala ce reprezinta poarta de intrare. Cel mai frecvent se dezvolta in regiunea cefei, unde se gasesc intrunite cele 2 conditii favorizante. In conditii speciale, prin lipsa de igiena, infectia stafilococica ia aspect epidemic. Semne generale: - inflamatie la inceput sterse, devenind evidente odata cu evolutia - durere - caldura locala Semne locale. La locul inocularii, se formeaza o mica tumefactie rosiatica, la inceput pruriginoasa, apoi dureroasa centrata pe un fir de par. Dupa o evolutie de 3 4 zile, in zona respectiva se formeaza o masa violacee de marime diferita, avand in centru un mic placard galbui acoperit de o pelicula subtire de epiderm. Aceasta se rupe, lasand sa se scurga putin puroi, iar in varful conului ramanand o ulceratie in fundul careia se observa un dop galbui numit burbion alcatuit din resturi necrozate al foliculului polisebaceu. 2

Intre a 3-a si a 9-a zide evolutie, burbionul se elimina lasand in urma lui un crater care se umple treptat pana la vindecare, rezulta intotdeauna o cicatrice care poate fi pigmentara sau cheloida.

Furunculul antracoid
Furunculul antracoid este o forma particulara a infectiei stafilococice, realizata de evolutia simultana a unei aglomerari de furuncule intr-o anumita zona. Din cauza pruritului produs la nivelul inocularii initiale, bolnavul se scarpina imprastiind singur infectia la folicula pilosi de vecinatate. Acest fel de diseminare este obisnuit in regiunile care sufera frecare (ceafa, fata interna a coapselor si fesele). Daca furunculele sunt foarte apropiate intre ele, ia aspectul unui burete plin cu puroi, se dezvolta in special la diabetici la care prezenta zaharului in tesuturi favorizeza virulenta si cresterea stafilococului. Semne locale : senzatie de prurit intens si durere care imobilizeaza regiunea respectiva, transformata intr-un placard rosu violaceu. Dupa 2 3 zile, pe suprafata acestei zone apar mai multe conuri furunculare in diferite stadii de evolutie, iar craterele rezultate conflueaza dand o supuratie, abundenta cu eliminare de sfaceluri. In final, ramane o ulceratie mare rezultand o cicatrice voluminoasa. Complicatiile furunculozei : a. locale : se pot produce abcese calde, limfangite si prinderea ganglionilor regiunii respective b. generale : poate fi punctul de plecare a unui infectii generale , septicemia cu stafilococ c. secundare : pot apare focare septice la distanta, frecvente fiind osteromielita la copii si infectia pelirenala Tratamentul este local si general. Este preferabil in functie de starea evolutiva. In faza pruriginoasa de la inceput se evita frecarea la nivelul regiunii. Este bine sa se realizeze izolarea regiunii bolnave. Este indicata o toaleta locala care consta in indepartarea prin radere a firelor de par pe o raza de cel putin 2 cm in jurul foliculului, dezinfectie cu alcool si tinctura de iod. Se aplica un leucoplast care este lasat pe loc 24 48 ore. Ca tratament local, se poate asocia sedinte de radioterapie antiiflamatorie. Ca tratament general, se asociaza vaccinoterapie nespecifica si tratament general cu antibiotice. In cazul furunculului simplu, trebuie instituit tratamentul chirurgical daca fenomenele inflamatorii nu cedeaza sau evolutia se prelungeste. Consta intr-o incizie simpla care are drept scop eliminarea burbionului. Nu trebuie efectuata inainte de formarea a acestuia. Pentru furunculul antracoid, tratamentul chirurgical este obligatoriu si trebuie facut in spital, deoarece necesita o buna anestezie sub care se practica o incizie in cruce cu disectia lambourilor si excizia tesuturilor necrozate. Tratamentul trebuie insotit de antibioterapie la care se poate asocia anatoxina stafilococica, o fiola de 2 ori pe saptamana, timp de o luna. Nu se face stoarcerea furunculului, deoarece aceasta manevra agraveaza evolutia prin diseminarea care se produce odata cu ruperea vaselor de sange si strivirea tesuturilor.

De asemenea, se vor evita dezinfectantele puternice si prijnitele, deoarece produce iritarea tegumentelor, macerarea pielii si favorizeza diseminarea infectiilor.

Traumatisme abdominale
Sub denumirea de traumatism abdominal sunt cunoscute tulburarile determinate de actiunea diferitilor factori traumatici asupra peretelui abdominal precum si efectele eventuale ale acestora asupra organelor abdominale. Datorita supletei peretelui abdominal, atingerea viscerala este aproape constanta, lezarea peretelui avand interes secundar. 1. Contuziile abdominale Factori determinanti : - modul de actiune al traumatismului prin percutie sau presiune, directia sa tangentiala sau perpendiculara pe abdomen - intinderea suprafetei lovite influenteaza leziunile care se produc La actiunea agentului vulnerant asupra abdomenului, mai intervine si o serie de factori predispozanti, astfel : inlesnesc actiunea - relaxarea musculaturii parietale - imposibilitatea corpului de a se retrage din fata traumatismului traumatismului si agraveaza leziunea - starea de plenitudinea a organelor cavitare - leziuni inflamatorii cronice - etc. a. Leziunile parietale Sub actiunea traumatismului, leziunile parietale care se produc sunt adesea minime, reduse la simple echimoze sau escoriatii care nu pun probleme deosebite, dar care mascheaza eventuale scheme de interesare viscerala. Uneori insa, leziunea poate consta in ruptura muschiului drept abdominal cu formarea unui hematom. De obicei, hematomul se gaseste intre ombilic si simfiza pubiana si se manifesta prin durere vie si echimoza precoce. Tumora formata de hematom are volum variabil, este barata de linia mediana si este imobila in sens transversal. Tratamentul consta in portul unui bandaj abdominal, iar in cazul in care hematomul creste in volum, este necesara interventie chirurgicala care are drept scop efectuarea hemostazei si eventual refacerea muschiului. b. Leziunile viscerelor cavitare Cel mai frecvent interesat este intestinul subtire. Leziunea este variabila de la simpla contuzie a peretelui pana ala ruptura partiala sau totala a acestuia. Se manifesta prin durere deosebit de violenta, localizata de obicei la nivelul leziunii si oprirea reflexa a tranzitului intestinal. Aspectului general este variabil, uneori cu stare de soc, cu paloare, cu transpiratii reci, respiratie frecventa, puls slab de tot si rapid. Leziunile reprezentate de ruperea completa a peretelui visceral cu deschiderea lumenului in cavitatea peritoneala duc la producerea de peritonita. c. Leziunile viscerelor pline (ficatul, splina, pancreasul, rinichii)

Ficatul, splina, pancreasul, rinichii pot fi atinse in cadrul unui traumatism abdominal. Contuzia determina o ruptura a parenchimului organului, insotita de hemoragie. In cazul in care contuzia nu este prea puternica si capsula organului a ramas integra se formeaza un hematom subcapsular care creste in volu ducand la ruperea capsului cand sangele se varsa in cavitatea abdominala sau retroperitoneala. Se instaleaza semnele hemoragiei interne cu paliditate, cu buze si extremitati decolorate, senzatie de sete, puls rapid la examinarea accidentatului, abdomenul este dureros la palpare si usor balonat. Uneori, hemoragie se produce dupa un interval liber, numindu-se hemoragie in doi timpi. In primul timp, se produce hematomul subcapsular, iar cand acesta devine voluminos, depasind limitele de existenta ale capsulei, aceasta cadeaza si hematomul se revarsa in cavitatea abdominala (timpul doi). Exista si forme mixte in care contuzia determina atat leziunea organelor cavitare, cat si leziuni ale organelor pline. Diagnosticul exact, si ca atare indicatia terapeutiac nu vor putea fi slab decat la examinare repetata. Tratament. Contuziile abdominale cu leziuni viscerale concomitente survin de cele mai multe ori in urma unor traumatisme puternice astfel incat ranitii sunt gasiti in stare de soc. Aceasta stare urma si sunt necesare mijloace medicale si de reanimare. In sindromul hemoragic, interventia chirurgicala poate sa se desfasoare in plina stare de soc deoarece succesul desocarii este in primul rand conditionat de oprirea hemoragiei. In leziunie perforative, interventia chirurgicala trebuie sa se faca cat ma precoce, in maxim 6 ore, intrucat rezultatele obtinute sunt invers proportionale cu timpul scurs de la accident. Interventia chirurgicala consta intr-o explorare atenta a cavitatii abdominale si a organelor continute, oprirea unui eventuale hemoragii, tratamentul peritonitei, refacerea organelor cavitare si refacerea peretelui abdominal. 2. Plagi a. Plagile penetrante sunt definite prin faptul ca agentul vulnerant creeaza o comunicare a cavitatii peritoneale, cu mediul extern, pastrandu-se integritatea viscerelor abdominale. Intr-o plaga parietala larga, caracterul penetrant al acesteia poate fi recunoscut prin prezenta epiplonului si a anselor intestinale la nivelul orificiului extern. b. Plagile perforante. Indiferent de agentul vulnerant care le produce, din punct de vedere al semnelor care il insotesc sunt asemanatoare cu contuziile puternice, asociind leziuni ale organelor intra-abdominale, care se manifesta prin semne de hemoragie interna sau peritonita. Tratamentul. Orice plaga abdominala este o urgenta chirurgicala : mai intai exploratoare, apoi terapeutica. Dupa verificarea integritatii seroase, plaga se rezolva prin sutura si pansament. In plagile penetrante, este indicata o deschizatura larga a abdomnelui pentru a putea verifica viscerele si refacerea leziunilor gasite.

Herniile

Prin hernie se intelege o tumora de volum variabil, formata prin iesirea sub tegument printr-un orificiu preexistent sau creat accidental a unui organ intra-abdominal invelit in seroasa peritoneala. Orice hernie prezinta un continator=sac herniat format din seroasa peritoneala si un continut format din epiplon sau un viscer intra-abdomina, cel mai frecvent o ansa de intestin subtire. In functie de orificiul in care se produce, herniile se clasifica in : - hernii congenitale - hernii dobandite 1. Hernia congenitala se produce printr-un orificiu preexistent in peretele abdominal, care in mod normal nu permite iesirea organelelor abdominale, dar in anumite conditii devine permeabil. In acest sens, mentionam hernia care se produce la nivelul cicatricei ombilicale (hernia ombilicala) sau hernia inghino-scrotala care apare la copil ca urmare a persistentei dupa nastere a canalului de comunicare dintre cavitatea peritoneala si cavitatea scrotala a testicului. 2. Hernia dobandita poate fi de efort sau de slabiciune. a. Hernia de efort se produce la indivizii normali, dar care prin natura profesiei lor fac eforturi deosebite ce cresc presiunea intra-abdominala, determinand iesirea unui organ printr-o zona mai slaba a peretelui abdominal. Localizarile posibile ale herniei sunt numeroase, insa punctele slabe ale peretelui abdominal sunt regiunea ombilizala, inghinala si crurala. b. Hernia de slabiciune apare la indivizii slabiti, denutriti, batrani, etc. Se produce tot in puncte slabe ae peretelui abdominal insa fara sa intervina ca factor determinant un efort deosebit. Semnele subiective ale unei hernii constau in senzatie dureroasa vaga la locul herniei care se poate asocia cu o stare de disconfort digestiv cu greata, varsaturi, diaree, crize de retentie, gaze, etc. Semnele obiective constau in prezenta unui tumori reductibile la palpare sau la decubit care se reface la efort, tuse, stranut, etc. sau chiar la trecerea in ortostatism. Volumul tumorii este variabil de la marimea unui nuci uscate, mici pana la tumora voluminoasa. Evolutia herniei este variabila, dar in nici un cz spre vindecare. Hernia se mareste progresiv, creste volumul herniei ducand la complicatii. Cele mai frecvente si mai grave complicatii fiind incarcerarea si strangularea herniei. Incarcerarea sau ireductibilitate herniei este o complicatie care poate surveni atunci cand din diferite cauze se produce aderenta continutului hernial la continatorul sau. In aceste conditii, tumora herniala nu mai poate fi redusa fiind foarte posibila stragularea herniei. Strangularea herniei este un accident care survine prin constrictia brusca si sustinuta a continutului hernial in sacul sau. Strangularea produce serioase tulburari circulatorii, care pot culmina cu necroza organului herniat si strangulat ce poate duce la perforatie cu aparitia fenomenelor de peritonita. Strangularea se manifesta printr-o durere vie ce reprezinta primul simptom la care se adauga greturi, varsaturi, oprirea tranzitului, gazelor si materiilor fecale.

Tratament. O hernie strangulata reprezinta o urgenta pentru a preveni peritonita prin perforarea organului. Tratamentul chirurgical consta in deschiderea sacului hernial, reducerea continutului in cavitatea abdominala si refacerea orificiului hernial.

Peritonita
Inflamatia seroasei peritoneala, oricare ar fi cauza determinanta poarta denumirea de peritonita. Procesul inflamator poate cuprinde intreaga seroasa generand o peritonita difuza sau poate ramane localizata cand vorbim de o peritonita localizata. Din punct de vedere al cauzelor, avem : - peritonita produsa prin perforatia unui organ cavitar - peritonita infectioasa 1. Peritonita produsa prin perforatia unui organ cavitar Se traduce printr-un sindrom de iritatie peritoneala, dar cel putin la inceput fara semne infectioase (cu febra, leucocitoza, etc.). In schimb, este prezent pneumoperitoneul, adica prezenta de aer in cavitatea peritoneala cu disparitia matitatii hepatice la percutie. La examen radioscopic al abdomenului, se constata o zona claar, subdiafragmatica in forma de corn datorita aerului format la acest nivel. 2. Peritonita infectioasa Se traduce printr-un sindrom de iritatie peritoneala care se asociaza cu semne infectioase (febra, hiperleucocitoza), fara imagine radiologica de pneumoperitoneu. Infectia se poate propaga la seroasa peritoneala, fie prin continuitate de la un proces inflamator intra-abdominal (apendicita acuta, colecistita acuta, etc.), prin ruptuta intraperitoneala a unei colectii deja existente cum ar fi un abces intraperitoneal fie prin infectarea din afara, prin plagi penetrante sau perforante. Simptomatologie. Durerea abdominala este brutala, intensa, cu sediu si iradieri variabile cuprinzand in final tot abdomenul. In special in peritonita prin perforatia unui organ cavitar, durerea este asemuita de bolnav cu o lovitura de pumnal. Mai tarziu survin frecvent : greturi, varsaturi, tulburari de tranzit intestinal si mictiune. De pe intreaga suprafata a peritoneului inflamat se resorb in circulatie o serie de substante toxice, care determina aparitia unor fenomeme generale care pot culmina cu instalarea unei stari grave de soc toxic cu paliditate, facies tras, TA scazuta, respiratie rapida si superficiala, etc. La inspectia abdomenului, se constata ca acesta nu este mobil in timpul respiratiei. La persoanele slabe, abdomenul este plat, scobit, cu muchii contractati. La palpare se constata semnul obiectiv principal : contractura abdominala. Musculatura peretelui anterior, al abdomenului este atat de contractata, incat nu permite deprimarea in nici un punct creand impresia unui ,,abdomen de lemn. Contractura este permanenta si dureroasa, incat orice atingere exacerbeaza durerea. Maximul de contractura corespunde leziunii in cauza. Intensitatea contracturii este proportionala cu gradul de iritatie si nu cu continutul septic. Astfel, intr-o perforatie gastrica datorita efectului iritativ al continutului acid, durerea si contractura sunt maxime inainte de supuratie. La tuseul rectal sau vaginal, fundul de sac Douglas care este singura portiune a peritoneului explorabila direct, este foarte dureros (,,tipatul Douglas-ului). 7

Intr-un stadiu mai avansat al unei peritonite netratate, fenomenele generale se agraveaza in timp ce semnele locale scad sau chiar dispar: - deshidratarea bolnavului se accentueaza - pulsul devine slab si accelerat - TA scade - extremitatile devin reci si cianotice - contractura abdomenului este inlocuita de meteorism abdominal - urinile se reduc pana la anurie - poate apare o diaree toxica - poate apare un sughit foarte suparator pentru bolnav (este consecinta iritatie peritoneale) Tratament. Peritonitele pneumococice si gonococice sunt singurele peritonite in care interventia chirurgicala nu este o urgenta, ele putand beneficia de un tratament intens antimicrobian. Pana la momentul in care se face transportul bolnavului la spital, se va pune o punga cu gheata pe abdomen si se va pastra reapusul absolut la pat. Este interzisa orice alimentatie, inclusiv apa, dupa cum sunt interzise administrarea de purgative sau clisme. In cazurile deosebite se pot administra analgezice minore (algocamin), deoarece morfina sau alte analgezice majore prin efectul pe care il produc mascheaza semnele de peritonita ingreunand diagnosticul. Pentru a avea sanse de reusita, interventia chirurgicala trebuie efectuata in maxim 6 8 ore de la producerea primelor semne de peritonita. Interventia consta in suprimarea focarului infectios, curatirea cavitatii peritoneale si drenajul ei.

Evendratia
Evendratia este constituita prin hernierea unei parti a continutului abdomenului printr-un orificiu care se creeaza intr-o zona slaba a unei cicatrice post-operatorie sau posttraumatice. Elementul dominant in producerea unei evendratii constituie cedarea cusaturii aponevrotice care este zona de rezistenta. Aceasta cedare se produce fie ca urmare a unui deficit de rezistenta (obezi, neoplazici, casectici), fie ca urmare a unei supuratii indelung drenate care lasa in urma sa o zona defectuoasa care ...?\\\\1 rezistenta, fie a calitatii necorespunzatoare a materialului de sutura. Orificiul care se formeaza este la inceput mic, insa creste cu timpul, ajungand sa permira angajarea unei parti din epiplon si din ansele intestinale. Tratament. Este chirurgical si consta in refacerea si suturarea strat cu strat a peretelui abdominal. Se pot folosi placi de material plastic sau benzi aponevrotice care pot sa umple o eventuala lipsa de substanta.

Patologia esofagului
1. Atrezia congenitala a esofagului Este o malformatie care consta in intreruperea continuitatii coductului esofagian prin lipsa dezvoltarii unui segment.

De obicei, segmentele inferioare ale esofagului comunica cu traheea. Atrezia esofagiana este usor de recunoscut la nou-nascut prin faptul ca acesta prezinta o salivatie extrem de abundenta cu crize de cianoza si asfixie. Abdomenul este meteorizat datorita faptului ca prin fistula eso-traheala, aerul patrunde in stomac. Tratamentul este numai chirurgical si consta in suprimarea fistulei eso-traheale si refacerea continutitatii esofagiene prin sutura ,,cap la cap. Operatia este dificila tinand seama de fragilitatea nou-nascutului si de conditiile grele de operativitate. Cand actul operativ curativ nu poate fi efectuat dupa nastere, se face gastrostomie pentru ca acesta sa fie alimentat. 2. Esofagita coroziva Orice plaga sau ulceratie a conductului esofagian poate da nastere unei stenoze cicatriceale. Cea mai frecventa stenoza este urmarea unei esofagite corozive. Aceasta este o leziune provocata de arsura peretelui esofagian determinata de ingerarea intentionata sau accidentala a unui lichid caustic. Arsurile sunt proportionale cu cantitatea ingerata si cu concentratia substantei. Daca substanta este diluata, se produce leziuni superficiale a mucoasei cu inflamatie consecutiva. Leziunile se pot vindeca fara leziunea cicatriceale. Cand substanta este concentrata, se produce o leziune profunda cu necroza, cu interesarea tuturor straturilor esofagiene. In aceste cazuri, tesutul necrozat va fi inlocuit de tesut cicatriceal producand stenoza. Semne clinice. Imediat dupa ingerarea causticului, subiectul are dureri violente, retrosternale, senzatie de arsura in gura si salivatie abundenta. Cand cantitatea de lichid este mare si ca atare acesta a ajuns in stomac, apar dureri epigastrice, varsaturi si hematemeza. Cu ocazia varsaturilor, accidentatul elimina lambouri de mucoasa esofagiana amestecate cu sange, nu poate inghiti instalandu-se regurgitarea. Intre a 12-a si a 15-a zi de la accident, incepe sa se organizeze?! in mod progresiv stenoza esofagiana. Fenomenele dureroase pot dispare, disfagia se mentine tinzand sa devina totala. La inceput, la nivelul zonei stenozate, nu mai trec alimente solide, iar in final nici cele lichide, ducand la aparitia starii de subnutritie impunand alimentatie artificiala, pe cale parenterala. sau gastrotroma. Tratamentul este profilactic si curativ. Tratamentul profilactic consta in tratarea cat mai precoce mai corecta a leziunii inainte de instalarea stenozei, procedand in acest fel chiar daca nu se poate evita aparitia stenozei, aceasta poate fi limitata in atat ca intindere, cat si diametru. In primele 2 3 ore de la ingerarea causticului si daca se cunoaste natura sa, trebuie incercata neutralizarea continutului caustic. In cazul in care este vorba de un acid se va administra pe gura : apa albuminoasa (6 albusuri de ou la 1 l de apa sau lapte). Daca este o baza, se va administra un acid slab (acid citric, acid acetic diluat). Nu se va incerca neutraliza unui acid tare cu o baza tare si invers deoarece se produce o reactie puternica izoterma agravand arsura. Nu se incearca varsaturi sau spalaturi gastrice. Tratamentul curativ este chirurgical. Se face dupa instalarea stenozei si consta in incercarea de dilatare a acesteia printr-o sonda si consta in incercarea de dilatare a acesteia printr-o sonda prevazuta cu balon sau interventie chirurgicala de inlaturare a

zonei stenozate si refacerea continuitatii esofagiene sau inlocuirea esofagului folosind o ansa intestinala prelevata cu vascularizatie proprie.

10