Popa Tanda de Ioan Slavici I Ierte-l Dumnezeu pe dasclul Pintilie! Era cntret vestit. Si murturile foarte i plceau.

Mai ales dac era cam rgusit, le bea cu glbenus de ou si i se dregea organul, nct rsunau ferestrele cnd cnta Mntuieste, Doamne, norodul tu! Era dascl n Butucani, bun sat si mare, oameni cu stare si socoteal, pomeni si ospete de bogat. Iar copii n-avea dasclul Pintilie dect doi: o fat, pe care a mritat-o dup Petrea Tapului, si pe Trandafir, printele Trandafir, popa din Srceni. Pe printele Trandafir s-l tin Dumnezeu! Este om bun; a nvtat mult carte si cnt mai frumos dect chiar si rposatul tatl su, Dumnezeu s-l ierte! si totdeauna vorbeste drept si cumpnit, ca si cnd ar citi din carte. Si harnic si gri jitor om este printele Trandafir. Adun din multe si face din nimica ceva. Strnge, drege s i culege, ca s aib pentru sine si pentru altii. Mult s-a ostenit printele Trandafir n tineretea lui. Scolile cele mari nu se fac numai iac-asa, mergnd si venind. Omul srac si mai are, si mai rabd. Iar cu capul se lucreaz mai greu dect cu sapa si cu furca. Dar toate s-au fcut si nici n-au rmas lucru zadarnic. Trandafiric a ajuns pop n satul ttne-su, n Butucani, bun sat si mare, oameni cu stare si cu socoteal, dar la pomeni si la ospete printele Trandafi r nu mergea bucuros. Minunat om ar fi printele Trandafir dac nu l-ar strica un lucru. Este cam greu la vorb, cam aspru la judecat: prea de-a dreptul, prea verde-ftis. El nu mai sucest e vorba, ci spune drept n fat, dac i s-a pus ceva pe inim. Nu e bine s fie omul asa. Oamenii se prea supr cnd le lum cciula din cap. Si e bine s trim bine cu lumea. Aceasta s-a vzut si cu alde printele Trandafir. Un om ca el nici doi ani n-a putut s stea n Butucani. Cnd una, cnd alta: odat da cu vorba-n steni, alt dat-n protopop. Si este stiut c, mai ales cu protopopul, preotii trebuie s nu fac mult vorb. Dect vorbele, la protopopi, darurile au mai mult nteles. Iar asta printele Trandafir nu voia s-o priceap. Nu-i vorb! drept avea printele Trandafir. Este numai c dreptul e treaba celor mai mari n putere. Cei mai slabi trebuie s si-l arate pe-ncetul. Furnica nu rstoarn muntele, dar l poate muta din loc: ncet ns, ncet, buctic dup buctic. Poate c stia si printele c este asa n lume; dar el avea legea lui: "Ce-i drept si adevrat, n ici la dracul nu-i minciun!" Acesta era cuvntul lui; cu acest cuvnt si-a fcut si calea din Butucani... Adic nu tocmai el a fcut-o, ci stenii. O vorb si nc ceva, pentru mai bun ntelegere, la protopop, o cale la episcopie, si aici o vorb bun de la protopop: lucrurile se fac, numai dac le stim face. Cu mult, cu putin, printele Trandafir fu trimis de la Butucani la Srceni pentru buna ntelegere ntre credinciosi. Pop-n Srceni? Cine stie ce vrea s zic pop-n Srceni! Dar asa-i trebuie printelui Trandafir! Cine vrea s sar peste groap, arunce-si mai-nainte desagii peste ea. Printele Trandafir n-avea ns dect nevast si doi copii: desagii i erau deserti. Pentru aceea i era att de greu s sar din Butucani la Srceni. * Pe Valea-Seac este un sat pe care oamenii l numesc Srceni. Un sat "Srceni" pe o vale "seac": mai ru nu poate s sune nsemnarea unui loc. Valea-Seac! "Vale", pentru c este un loc nchis ntre munti; "seac", pentru c prul ce si-a fcut cale pe mijlocul vii este sec aproape ntregul an. Iat cum st valea. n dreapta este un deal numit Rpoasa. n stnga sunt alte trei dealuri numite: Fata, Gropnita si Alunis. Pe Rpoasa cresc stnci; pe Fata sunt holde; pe Gropnita este satul, iar pe Alunis sunt mormintele satului ntre aluni si mesteacni. Asa-n dreapta si asa-n stnga: dar lucrul de cpetenie este tocmai n fund. Aici sunt muntii; de aici vine ce vine.

Dincolo, peste Rpoasa, este Valea-Rpitii, o vale mai adnc dect ValeaSeac si numit asa pentru c prin ea curge Rpita. Rpita este suprcioas, mai ales n timp de primvar, iar prul de pe ValeaSeac este un crac al Rpitii. Primvara, cnd se topeste neaua pe munti, Rpita se supr, vars o parte din mnia ei n cracul de pe Valea-Seac, si asta nceteaz de a mai fi "seac". n cteva ceasuri Srcenii sunt numai prea bogati n ap. Asa o pat aproape n fiecare an. Cnd semnturile din vale par mai frumoase, Valea-Seac minte cu numele si spal tot ce-i pic n cale. Ar fi nc bine dac aceast npdire ar tinea numai scurt vreme. Apa rmne ns pe vale, formnd multe locuri de adpost pentru neamul broscresc. Iar n locul grnelor, pe lng blti, cresc rchite si se mbuib slcisul. Este oare minune dac n urma acestora srcenenii s-au fcut cu vremea cei mai lenesi oameni!? Este nebun acela care seamn unde nu poate secera ori unde nu stie dac va putea ori nu s secere. Pe Fata locul este nisipos, grul creste ct palma si ppusoiul ct cotul; pe Rpoasa nici murele nu se fac, iar n vale apa mnnc rodul. Unde nu e ndejde de dobnd lipseste si ndemnul de lucru. Cine lucreaz vrea s cstige, iar srcenenii si-au fost scos gndul de cstig; pentru aceea nici nu se aflau ndemnati s lucreze. Ct puteau, petreceau vremea ntinsi la rcoare; nu puteau, si mncau zilele lucrnd prin alte sate nvecinate. Cnd venea apoi iarna... vai si amar! Iar cine e deprins cu rul, la mai bine nici nu gndeste; srcenenilor le prea c, dect asa, mai bine nici nu poate fi. Pestele-n ap, pasrea-n aer, crtita n pmnt si srcenenii n srcie! Srcenii? Un sat cum Srcenii trebuie s fie. Ici o cas, colo o cas... tot una cte una... Gardurile sunt de prisos, fiindc n-au ce ngrdi; ulit este satul ntreg. Ar f i prost lucru un horn la cas: fumul afl cale si prin acoperis. Nici muruiala pe pere tii de lemn n-are nteles, fiindc tot cade cu vremea de pe dnsii. Cteva lemne cldite laolalt, un acoperis din paie amestecate cu fn, un cuptor de imal cu prispa btrneasc, un pat alctuit din patru tapi btuti n pmnt, o us fcut din trei scnduri ntepenite c-un par crucis si cu altul curmezis... lucru scurt, lucru bun. Cui nu-i place s-si fac altul mai pe plac. n vrful satului, adic la cel mai nltat loc, este o alctuial pe care srcenenii o numesc "biseric". Ce s fie asta? Este o grmad de grosi btrni, pusi unii peste altii n chip de pereti. n vremile btrne, cndva, nu se stie cnd, acest fel de pereti se aflau cu partea de din sus privind tocmai spre cer; acum ns, nici ast a nu se stie de cnd, ei se afl n supus plecare spre acea parte, care avea s tin locul unui turn. Asta pentru c stlpii din fat, fiind putreziti de cnd a btut vntul cel mare, s-au plecat spre rbdtorul pmnt, trgnd cu sine ntreaga alctuial. Asa a si rmas apoi, fiind biserica, cel putin n Srceni, un lucru de prisos. Pop? Se zice c nu e sat fr de pop. Pesemne cine-a fcut zicala asta n-a stiut de Srceni. Srcenii erau un sat fr pop. Adic era sat cu pop, numai c popa lor totdeauna era pop fr sat. Un lucru singur n felul lui cu Srcenii stia. Mai c n-a fost nc pop care s fi stat mai mult dect trei zile n Srceni; si care a stat mai mult vreme aici s-a curtit de pcate. Iar acum printele Trandafir ajunsese la acest canon de pocint. El nu mai putea s astepte c va face ca altii, s vin o zi, s stea alta si s se duc n a treia. St c s-a pus prea ru la protopop pentru ca s poat crede c-l va trimite n alt sat. Iar fr' de sat nu putea s rmn. Pop fr' de sat; roat fr' de car, jug fr' de boi, cciul pus ntr-un vrf de par. si puse dar de gnd ca s-o ieie precum i se face, s fac din nevoie drag si s stea bucuros n Srceni. Era un sat cel putin de nume: nimeni nu putea zice "c e pop fr' de sat". Si ntr-adevr, mai potrivit sat nici cu bobii nu s-ar fi putut gsi. Traista popii se potrivea cu pragul poporenilor. Chiar de la nceput, printele Trandafir a nteles un lucru: cum c n Butucani era mai bine dect n Srceni. Oamenii aveau cte ceva; iar de unde este poti lua. n Srceni ns toate ncuietorile erau de lemn. Si apoi printele judeca: popa face treaba satului, iar satul s ngrijeasc de traista popii.

Mult vreme n-a trecut pn ce printele a nceput s prind ncredintarea c cu desvrsire prosti n-au fost oamenii care au nceput cu pomenile si cu ospetele. "Este un lucru folositor, zicea el, cnd oamenii se adun spre a se mngia si veseli mpreun. Chiar Mntuitorul a nceput cu pomenile si cu nunta de la Cana Galileii." Asa gndea acum printele Trandafir: dar n Srceni nu erau nici pomeni, nici ospete. "Un lucru! si zise printele mai n urm. n satul srac popa nici spice n-are de unde culege. Ct vreme vor fi srcenii lenesi, ei vor rmnea sraci si eu flmnd!" si puse dar de gnd ca s fac din poporenii si oameni harnici. Omul harnic mnnc piatr, scoate cas din ap de balt si secer fir de gru unde au crescut cucute. "Apoi, sfrsi popa, cnd are vaca hran, ea nu rmne stearp!" Asa a zis; asa s-a pus s si fac. Un om care n-are ce s mnnce si face treab din treaba altora. Nici acum nu face bine! Orbul n-ajut pe olog; flmnzii nu-ndreapt treaba satului; cnd gstele pzesc stratul, putin i rmne grdinarului. Ei, dar printele Trandafir e vrtos la cap: unde pleac, merge si ajunge, ori moare pe drum. * n cea dinti duminic, printele Trandafir tine o predic naintea oamenilor ce s-au adunat n numr mare ca s vad pe popa cel nou. Nu este mai mare multumire pentru omul ce doreste binele altora dect aceea cnd vede c este ascultat de ctre altii si c vorbele lui prind rdcini. Gndul bun se-nmulteste, cuprinznd loc n mai multe suflete, si cine l are si poart, mai ales atunci dac l pretuieste, se bucur cnd vede c-si face cale-n lume. Printele Trandafir se simtea norocit ntr-acea zi. Niciodat el n-a fost ascultat cu atta luare-aminte ca ast dat. Prea c oamenii aceia ascult ceea ce stiu, dar nu stiu bine, si-i sorbeau vorbele cu atta sete, nct prea c ar voi s-i scoat sufletul, ca mai usor s culeag din el nvttura. S-a citit n ziua aceea evanghelia asupra fiului rtcit. Printele Trandafir a artat cum Dumnezeu, n nesfrsita lui iubire de oameni, l-a fcut pe om spre fericire. Fiind omul n lume, Dumnezeu voieste ca el s simt toate plcerile curate ale vietii, pentru c numai asa poate s o iubeasc si s fac bine ntr-nsa. Omul care din vina sa ori n urma altor ntmplri simte numai amar si necazuri ntr-ast lume nu poate iubi viata si, neiubind-o, dispretuieste n chip pctos acest nalt dar dumnezeiesc. Ce fac ns oamenii lenesi, oamenii care nu-si dau nici o silint, care nici mna nu si-o ntind ca s ia darul? Sunt pctosi! cci nu numai dorinte avem, ci si pofte trupesti. Poftele cele curate sunt date omului ca s le astmpere prin rodul muncii; dorinte i sunt date n suflet ca s cuprind lume si Dumnezeu n sine si, fericit, s le priveasc. Lucrarea este dar legea firii omenesti, si cine nu lucreaz greu pctuieste. Dup aceste, printele a artat cu vorbe care dau gndurilor chip vietuitor ct este de ticloas viata unui pieritor de foame, si a dat credinciosilor si sfaturi, zmislite n mintea lui nteleapt, cum ei ar trebui s lucreze n primvar, n var, n toamn si n iarn. Oamenii au ascultat; n fetele lor era scris vorba printelui, iar mergnd spre cas, ei vorbeau numai despre ceea ce auziser n biseric si fiecare se simtea cu un om mai mult dect pn acuma. Erau poate multi si de aceea asteptau numai s treac sfnta duminic pentru ca n cea dinti zi de lucru s nceap. Asa pop n-a mai fost n Srceni! gri Marcu Florii Cucului, desprtinduse de vecinul su Mitru. Pop, chiar pop, ca la un sat cinstit, rspunse Mitru; ca si cnd ar fi simtit c cinstit satul su, tocmai cinstit nu este. Au venit apoi alte duminici. Printele Trandafir a mai dat ns ndrt cu predicile. Chiar n a doua duminic n-avea cui s vorbeasc. Era vremea cam ploioas si oamenii au rmas pe acas. Alte duminici ns era vreme frumoas: pesemne atunci nu se ndurau oamenii de vreme; le venea greu a se desprti de cerul lui Dumnezeu. Asa cte o bab btrn, cte un mosneag slab la auz mai avea printele prin biseric. Adeseori rmnea numai cu Cozonac, clopotarul. Asa nu se face treab. Dac ar fi fost altfel de om, s-ar fi oprit aci. Printele Trandafir e ns ca si capra n grdina cu curechi. Cnd l scoti pe us, ti intr prin gard; cnd astupi gardul, dai c sare peste gard si ti face mai mult pagub, stricnd si streasina gardului. Dar tin-l Dumnezeu! e numai vorb! tot bun om rmne printele Trandafir. Asteptati! gri el. Dac nu veniti voi la mine, m duc eu la voi! Si apoi porni popa la colind. Ct e ziua de mare, gura lui nu se mai oprea. Unde prindea

oamenii, acolo i tinea la sfaturi. La cmp dai de pop; la deal d popa de tine; mergi la vale, te ntlnesti cu popa; intri-n pdure, tot pe popa l afli. Popa la biseric, pop a la mort, popa la nunt, popa la vecin: trebuie s fugi din sat dac voiesti s scapi de popa. Si unde te prinde te omoar cu sfatul. Vrun an de zile a dus-o printele Trandafir cu sfatul. Oamenii ascultau bucuros; le plcea s stea de vorb cu popa si chiar se prindeau de sfaturi. Atta ns, si mai departe tot povestea cea veche: stiau oamenii cum s fac, dar nu fceau. Printele se cam necjea. De la o vreme a fost sfrsit cu sfaturile. Nu era om n sat asupra cruia s nu fi descrcat ntreaga sa nvttur: nu mai avea ce s spun. "Ei! c nu e bine asa! gri iarsi preotul. Nu merge cu sfatul. S- ncep cu ceva mai aspru." Se ncepu batjocura. Unde afla un om, printele Trandafir ncepea a-l face de rs si a-si bate joc de el n tot chipul. Trece pe lng-o cas, care nu e tocmai de ieri acoperit: " Mi! dar istet om mai esti tu! grieste ctre stpn, si prin vrful casei ai ferestre. Tare iubesti lumina si sfntul soare!" Afl o femeie cu cmasa nesplat: "Uite mi! dar de cnd ati nceput voi s purtati rochii de postav?" Se ntlneste cu un copil nesplat: "Auzi, nevast, mult lictar aveti voi de se mnjesc copiii att de tare." D de un om culcat la umbr si-i zice: "... Bun lucru! bun lucru!" Iar dac omul se scoal, l roag s nu se lase de lucru, c are copii. Asa ncepe si o duce mai departe tot asa. A ajuns treaba ntr-att, nct oamenii cale de-o post se feresc din drumul popii. A ajuns ca si ciuma. Dar mai ru dect toate este una: dup atta tndlitur, oamenii i-au pus numele "Popa Tanda". Apoi Popa Tanda a si rmas. Vorbind drept, stenilor numai ntr-un chip nu le plcea felul popii. Fiestecare rdea bucuros cu popa de altii; nici unuia nu-i plcea, ns, cnd altii rdeau de dnsul. Asa e firea omului: fiecare pune bucuros saua pe iapa vecinului. Si de ast a le plcea printele Trandafir poporenilor si; cu atta ns popa nu se multumea. Nici n-a trecut anul, pn ce toti oamenii din sat erau batjocoriti; n-a mai rmas de cine s-si bat joc, cci de la o vreme si cei batjocoriti ncepeau s rd. Aici apoi s-a sfrsit. A rmas numai una: ca satul s-si bat joc de popa. Doi ani de zile au trecut fr ca printele Trandafir s fi miscat satul nainte, mcar numai atta ct e de la vorb pn la suprare. Oamenii ajunseser atta de sftosi si atta de batjocoritori, nct ziua ntreag stau grmezi, cteodat la sfat, cteodat la batjocur. Era lucru minunat: oamenii cunosteau binele, rdeau de ru, dar nu se urneau din loc. Ei! spun om cu suflet: s nu se supere printele Trandafir? Ba s se mnie, greu s se mnie! El s-a si mniat. A nceput s ocrasc oamenii. Cum a purces la sfaturi, la batjocuri, asa acum la ocri. Unde prindea omul, acolo-l ocra. Dar acum n-a dus-o departe. La nceput oamenii se lsau ocrti. Mai trziu, mai rspundeau si ei cte ceva, asa, pe sub cciul. n sfrsit, ns, vznd c merge prea gros, ncepur si ei s ocrasc pe popa. De aici nainte trebile se nclcir. Mergea cnd crucis, cnd curmezis. Oamenii ncepur s spun popii vorba c nu se vor lsa de rs si de ocar, ci vor merge la episcopie si-l vor scoate din sat. Numai asta i trebuia popii. Au nimerit-o poporenii! S-l scoat din Srceni: acuma ncepu popa cu adevrata ocar. Asa a si mers; poporenii s-au pus n car. La protopop, si de acolo la episcopie. * Este n cartea nvtturilor despre viata lumeasc o scurt nvttur: binevoitorii de multe ori ne sunt spre stricare si ruvoitorii spre folos. Printele Trandafir ast dat n-a avut noroc s trag folos din ruvoitorii si. Episcopul era un suflet bun, vrednic ca s fie pus n toate pomelnicele de pe fata pmntului. I s-a fcut mil de bietul pop si i-a dat dreptate, ocrnd pe poporeni. Adic tot n Srceni a rmas Popa Tanda. *

ndeobste, nenorocirile se grmdesc asupra omului. Una naste pe cealalt; sau c ele sunt surori de cruce. Destul c le aflm totdeauna ca umbra si lumina, una lng alta. Printele Trandafir avea acum trei copii. Cnd sosi acas de la episcopie, gsi pe preoteasa n pat. Era a patra bucurie la cas. O sotie bolnav, trei copii mici, al patrulea de lapte, o cas numai hrb: prin pereti se furisa neaua, cuptorul afuma si acoperisul era tovars cu vnturile, iar hambarele goale, punga desart si sufletul necjit. Printele Trandafir nu era omul care s fi putut afla calea pe care s ias din aceast ncurctur. De ar fi fost altii n starea lui, el le putea da ajutor; pe sine nsus i nu se putea mngia. El stete mult vreme gnditor la opaitul ce arunca lumin somnoroas; mprejurul lui dormeau toti. Si bolnava dormea. Apoi nimic nu ndeamn mai mult spre ntristare dect tocmai privegherea ntre cei ce dorm. Iar acesti dormitori erau iubitii lui, iubiti de a cror fericire el avea s rspund, iubiti prin care el vietuia si a cror iubire da pret vietii sale. Gnd se nsir cu gndul n capul lui. Sufletul i trecea n trecut si n viitor, si viitorul, n starea n care se afla, nu pute a s si-l nftiseze dect cu cele mai triste culori. Copiii lui! sotia lui! ce va fi de dns ii!? Inima i era grea, dar nu afla un singur gnd mntuitor, un singur chip de scpare; n lume nu afla nimic de unde ar fi putut prinde sperant. A doua zi de dimineat era duminic; printele se duse la biserica cea nchinat spre pmnt, ca s citeasc utrenia. Ca ndeobste oamenii, printele Trandafir niciodat nu si-a dat seam despre cele ce fcea. Era preot si era bucuros. i plcea s cnte, s citeasc evanghelia, s nvete crestinii, s mngie si s dea ajutor sufletesc celor rtciti. Mai departe nu se gndea. De s-ar fi ntrebat, cndva, dac cuprinde el si nalta sfintenie, tainicul nteles al chemrii sale, ar fi rs poate n tcere de toate acele pe care omul numai n momentele grele le pricepe. Este n firea omului c dup ce mintea pricepe un sir de lucruri mai ascunse, ea pune aceeasi msur pe lumea ntreag si nu mai crede ceea ce nu poate ntelege. Nu totdeauna ns omul gndeste. Sunt ntmplri n fata crora mintea st locului: n primejdie, cnd sufletul nu mai afl ajutor, n bucurie, cnd el nu afl izvorul din care i curge norocul, si n nsirarea gndurilor sale, cnd el nu le mai afl legtura. Atunci cnd omul n orice chip a ajuns la locul unde putinta ncepe s se ating cu neputintele sale, nceat a mai gndi, gndind n locul su firea omeneasc. Printele Trandafir intr n biseric. Dar totdeauna precum intr furarul n furrie. Acuma ns l prinse o fric nenteleas, merse ctiva pasi nainte, se opri, si ascunse fata n amndou minile si ncepu s plng greu si cu suspin nbusit si fioros. De ce plngea el? naintea cui plngea? Din gura lui numai trei cuvinte au iesit: "Puternice Doamne! Ajut-m!..." Si oare credea el c acest gnd, cuprins cu atta nfocare n disperarea lui, i va putea da ajutor? El nu credea nimic, nu gndea nimic: era purtat. II Sfnta Scriptur ne nvat c ntocmai precum plugarul trieste din rodul muncii sale, si pstorul sufletesc, care slujeste altarului, din slujba sa, de pe altar, s triasc. Si printele Trandafir si ntr-asta era credincios ctre sfnta nvttur; el totdeauna a lucrat numai pentru povtuirea sufleteasc a poporenilor si, asteptnd ca acestia, drept rsplat, s se ngrijeasc de traiul lui zilnic. Nu ns totdeauna lumea este ntocmit dup cum este scris si este porunc; asa era numai popa, iar nu si poporenii. Din slujba sa printele trgea foarte putin folos, att ct nu era destul, adic: patru bucti de pmnt la tarin, birul de la poporeni si folosul de la cei nscuti si cei morti. Toate la un loc nimic, fiindc pe pmnt nu rsare aproape nimic, birul nu este dect de nume, cei nscuti se boteaz de mil si celor morti li se face poman de ctre popa. n apropierea bisericii se afl o cas pustie, numai dup nume cas. Stpnul casei ar fi tinut vitele ntr-nsa, dar n-avea vite. Lng cas era un loc de grdin, grdina ns nu era, fiindc zis a fost cum c garduri n Srceni nu sunt. Printele

Trandafir cumprase casa cu loc cu tot si locuia n ea. De cnd casa era a popii, prea multe ndreptri nu i se fcuser, si acum era tot hrb, peretii ciur si acoperisul mrej. Printele numai de ale altor case purta grij. Masa popii nu era mai bun dect casa. Vorba cu lumea ghebosilor: omul se ndreapt dup oameni, chiar si cnd ar voi s-ndrepteze oamenii dup sine; popa tria n felul satului. Noroc avea numai cu zestrea preotesei; dar de unde numai se ia, mult vreme nu se ia; si asta se apropia de postul cel mare. * "Nu merge! gri printele Trandafir. Asa nu merge!" ncepu a se face si el om ca lumea, a se ngriji mai-nainte de toate de binele casei sale. Numaidect n primvar lu un tigan, l puse s frmnte imal si-si lipi casa. n cteva zile toti patru peretii erau lipiti si muruiti. Acum printele sedea mai buc uros afar dect n cas, fiindc din cas nu se vedea att de bine muruiala casei; si era frumos lucru o cas muruit n Srceni, mai ales cnd omul si putea zice: "Asta e a mea!" Era ns un lucru care defel nu se potrivea. De cte ori ochii printelui scptau peste pereti si acoperis, el intra n cas; i prea c-a vzut acuma destul. Nu privea bucuros la acoperisul stricat si, totusi, de cte ori voia s vad peretii, vedea tot acoperisul. Afurisitul de acoperis! Nu mai era chip s-l lase precum era. Colo jos n vale, pe unde sunt bltile cele multe, nu cresc numai slcii si rchite; pe ici, pe colea este si sovar, pipirig, papur, ba chiar si cte un fir de t restie. "Asa voi s fac!" gndi popa. Lu un om, l puse la sovar, la pipirig, la papur si trestie. Smbt era plin mprejurul casei, tot snopi legati cu nuiele de rchit; iar n cealalt smbt acoperisul era crpit si tivit pe vrf cu snopi de trestie, peste care erau ntinse dou prjini legate cu furci. Acuma lucrul era chiar bun, si nu scump. Oamenii treceau pe lng casa popii, cltinau din cap si ziceau cteodat: "Popa e omul dracului!" Iar popa petrecea bucuros pe afar. Dar nici ast bucurie n-a tinut mult vreme. Tot se mai afla un lucru care nu se potrivea. Popa se simtea prea n cmp. Ca si a lui cas nu mai era nici una n sat; s-ar fi potrivit ca ea s fie cumva desprtit de sat. Printele se cam sfia a zice "la mine acas", fiindc vedea c "la el" este "n sat". Un gard trebuia nc si o portit, pe care s intre oamenii cnd vin la popa; s fie gard numai de nume, s fie portita numai prleaz, dar s se stie c, mai-nainte de a intra n casa popii, trebuie s intri n curtea lui. Popa iarsi lu om, l trimise s taie spini si pari, btu parii n pmnt, puse spinii printre pari si gardul fu gata. naintea casei, nspre biseric, loc de vreo 40 0 de stnjeni, locul fu ngrdit: iar portita se fcu din patru pari ntepeniti cu alti doi, car e erau pusi crucis. Mai ales preoteasa se bucura foarte cnd se vzu asa ngrdit; mai ales popa se bucura cnd vedea c se bucur preoteasa. Nu era zi n care popa ori preoteasa s nu le zic copiilor de vreo zece ori: "Auziti? s nu iesiti afar din curte! Jucati-v frumos aici, acas!" Cnd omul a fcut nceputul, el nu mai ajunge la capt. O dorint naste pe cealalt. Acuma preotesei i-a intrat un lucru n cap. Stii tu ce, pop? zise ea ntr-o dimineat. Eu as gndi c ar fi bine s fac cteva straturi colo de-a lungul gardului. Straturi? Da! s semnm ceap, morcovi, fasole, barabule si curechi. Printele rmase uimit. i prea c asta ar fi peste putint. Straturi n Srceni!... Dar cteva zile capul i era plin de straturi, de barabule, de curechi si fasole; asa, peste iar ct eva zile locul era spat, straturile erau fcute. Nu era ziu n care att popa, ct si preoteasa s nu fi mers mcar de zece ori la straturi, pentru ca s vad dac nu erau rsrite semintele. Mare a fost bucuria ntr-o zi. Popa s-a sculat mai de dimineat. Muiere, scoal! Ce-i?

Au rsrit! Toat ziua aceea popa si preoteasa cu copii cu tot au petrecut vremea seznd pup ntre straturi. Care vedea mai multe seminte ncoltite, acela era mai norocos. Iar stenii treceau pe lng casa popii, priveau printre spini la straturile popii si-si ziceau si ast dat: "Popa e omul dracului!" Auzi tu, preoteas, gri acum popa. Oare n-ar fi bine s smnm ppusoi pe lng gard si mprejurul straturilor? Ba bine, zu asa! Mie-mi place ppusoiul verde! Si mie, mai ales copt pe jratic! Lucru nou! popa se-nconjur cu ppusoi. i rdea inima cnd gndea ct se va face de frumoas treaba, cnd jur mprejur ppusoiul va creste si va acoperi spinii din gard, care ncepeau a nu-i mai plcea printelui. Dar tot vorba cea veche: un necaz naste pe cellalt. n dosul casei era nc o bucat de loc, de vreo cinci ori mai mare dect acea ngrdit. Asta nu mai iesea din mintea popii. Pentru ce s stea goal? Oare n-ar putea el pune ppusoi si n dosul casei? n tarinile de pe Fat oamenii arau si semnau, n sat ns neatins era pmntul, pentru c aici era sat. Marcul Florii Cucului, vecinul popii, avea un plug cam stricat... dar plug, iar Mitru Ctnas, vecinul lui Marcu, avea doi boi slabi si un cal spetit. Popa, Marcu, Mitru, boii si calul mpreun muncir o zi de dimineat pn seara; locul fu arat si semnat cu ppusoi. Popa de aci nainte sta mai bucuros n dosul casei. Era lucru minunat si frumos asa brazde si printre brazde, pe ici pe colea, cte un fir de ppusoi abia ncoltit. C u toate acestea, popa se scrpina cteodat, ba foarte adeseori, dup ureche. Prea c tot i mai apas ceva pe inim. Era lucru greu, de care nu cuteza a se prinde: pmnturile din tarin. Pn acum le-a fost dat n parte; acum nu stia ce s fac cu ele. I-ar fi plcut ca s le lucreze nsusi. S-si vad el semnturile lui, s mearg la ele cu preoteasa, apoi la toamn... Era lucru foarte ademenitor! S-a fcut mult vorb cu preoteasa asupra acestui lucru. Trebuiau cai, trsur, plug, slug, grajd. O multime de lucruri trebuiau. Iar popa nu se prea pricepea la plugrie... Si totusi, straturile erau verzi, ppusoiul ncoltea. Popa si ntri gndul; lu rmsita din zestrea preotesei, care sta nc ncuiat n lad, si se apuc de munc. Plugul Marcului era bun pentru nceput. Un cal cumpr popa de la Mitru; alt cal se afla la un om din Valea-Rpitii; Stan Schiopul avea un car cu trei roate, p opa l cumpr, fiindc a cstigat o roat de la Mitru, ca adaos la calul spetit. Cozonac Clopotarul se prinse s fie slug la popa, fiindc casa lui era numai la o sritur de aici. Popa btu apoi patru stlpi la captul casei, doi mai nalti, doi mai scurti, alctui trei pereti de nuiele, fcu acoperis de sovar, si grajdul fu gata. n vremea asta, printele Trandafir a mbtrnit cu zece ani; dar ntinerea cnd ncrca preoteasa si copiii n trsur, da bici la cai si mergea ca s-si vad holdele. Stenii l vedeau, cltinau din cap si iarsi ziceau: "Popa e omul dracului!" Preoteasa avea ns necazurile ei muieresti. Ea avea o icoan frumoas, pe care a fost cptat-o n cinste de la feciorul popii din Vezura. Si acum icoana zcea pus n fundul lzii, nvelit n hrtie. Ar fi dorit mult s-o pun ntre feresti, s pun si flori de busuioc mprejurul ei, s-o vad mai adeseori, fiindc icoana era chipul Sfint ei Maria, Maica Domnului, si pe fiica preotesei o chema Maria. Era si un alt lucru ce o supra pe preoteasa: o fereastr era astupat cu bsic de porc, iar n celelalte dou erau trei ochi sparti si crpiti cu hrtie. Era cam ntuneric n cas. Pastile se apropiau. Nu mai erau dect cinci zile pn-n Sptmna cea Mare. Dac popa voia s petreac Pastile cu preoteasa mpreun, nu-i rmenea dect s cstige trei lucruri de cpetenie: var pentru pereti, ferestre pentru cas si privaz p entru icoana Sfintei Mariei, Maicii Preacurate tot lucruri care numai n oras se pot cpta. La trg dar! Avea popa cai, avea si trsur. l cam suprau ns lesele, din care n-au fost rmas dect spinarea cu coastele. l prindea apoi rusinea, ca pop ce era, s mearg

fr de lese la trg. n mprumut nu putea lua, fiindc se afla n Srceni, unde nici popa n-avea lese cumsecade. Nevoia este cel mai bun nvttor. Printele trimise pe Cozonac n vale, dup nuiele, btu doi pari n pmnt, ntre pari, tot la deprtare de o palm, btu betigase mai subtirele si apoi popa, preoteasa, copiii si Cozonac se puser la mpletit. Mult vreme nu trecu pn ce lesele si fur gata. De minune nu era lucrul: erau ns cele mai bune lese n Srceni, bune, nct Cozonac nu se putu rbda s nu-si zic: "Popa e omul dracului!" La trg si de la trg acas, printele se fli cu lesele sale; afl c altii au, ba chiar cumpr mai rele lese dect acelea pe care le fcuse el. Ce faci, pop? Lese. Dac doar ai! Fac pentru cei ce n-au. Dup Pasti, Cozonac ncepu s curete bltile de nuiele, iar popa s mpleteasc lese. Cu ct mergea lucrul mai-nainte, cu att mai bine mergea; cea din urm leas era totdeauna cea mai bun. Marcu Florii Cucului era om sftos. i plcea s stea de vorb cu popa. Cozonac curt nuiele, popa mpleteste, iar Marcu zace ntins pe burt cu capul pe pumni si priveste n drag voie. Nuiaua asta e cam lung, zise printele, msurnd o nuia cu privirea. Mi Marcule! ia d-mi toporul cela, ca s-o fac mai scurt! Toporul era la picioarele lui Marcu; Marcu ridic partea de dinainte a trupului, se reazem pe cot, ntinde piciorul si moscoteste, voind s trag toporul cu piciorul. Tare ti-e degrab! i grieste popa, si-i trage una cu nuiaua. Marcu sare si se ncredinteaz c el este cu mult mai sprinten dect credea. n urm, ast ncredintare ia fost de mare folos. nainte de Rusalii, printele a gtit un car de lese, cu care avea s mearg la trg, si Marcu stia foarte bine c, dac popa vinde lesele, si el va s aib srbtori bune. I-a fost ajutat popii cteva sptmni, si lucrul totdeauna i aduce folos celui ce-l face. nainte de Rusalii ncepur ns niste ploi, care prea c nu vor mai nceta. Nu stiu, zu, eu ce voi face, zise popa. Parc m-oi lsa cu trgul pn dup Rusalii. Mi-e groaz s plec pe ploaia asta. Dac n-o sta ploaia pn joi, apoi eu, unul, nu m duc! Marcu se scrpin dup urechi, dar nu zise nimic. Vedea si el c popa nu se cade s fie plouat. l supra ns lucrul si-l fcea s se gndeasc. Oare, gri el ntr-un trziu, ncetnd a mpleti, oare n-am putea noi mpleti o rogojin? Sovar, rogoz si pipirig este n vale! Mi, poate c ai dreptate, i rspunse popa. Si aceea tot cam asa trebuie s fie ca si asta ce facem noi. Dndu-i ajutor popii, Marcu a nceput s fac mai bune lese dect popa. Rogojina a iesit n cinstea lui; iar popa n-a venit plouat, ci cu punga plin de la tr g. Ziua sfintelor Rusalii ast dat a fost zi bun. Preoteasa avea rochie nou, cei trei ma i mrisori aveau papucasi din oras, Mriuca cea mai micut avea o plrie de paie cu dou flori rosii, iar peretii erau albi chiar si pe dinafar, ferestrele erau ntregi, casa era luminoas si icoana Sfintei Mariei Maicii Preacurate se vedea bine cum era pus sus, ntre ferestre, si mpodobit ci florile crescute pe marginea straturilor. Fin alb, carne, unt, ba chiar si zahr a adus popa de la oras. Printele o iubea pe preoteasa ; ei ns niciodat nu s-au srutat. Preoteasa a nceput s plng nu stie de ce --, iar printele Trandafir era s plng cnd a sosit n biseric; a vzut ns oamenii pe la icoane si a intrat n altar cu lacrimile n ochi. Zic oamenii c el niciodat n-a cntat mai frumos dect ntr-ast zi. A rmas vorba: "Cnt ca popa la Rusalii!" * Vremurile vin; vremile se duc: lumea merge nainte, iar omul, cnd cu lumea, cnd mpotriva ei. III

Drumul de tar vine din oras, trece pe lng Valea-Seac si merge mai departe pe la Valea-Rpitii. Unde se ntlnesc drumurile, la mpreunarea celor dou vi, pe Rpita, este o moar, lng Rpita este o rug, lng rug este o fntn, iar lng fntn sunt opt paltini frumosi. Locul acesta se zice: "La rug la Srceni!" De aici pn la Srceni nu este dect cale de un ceas. Cu toate aceste, de cte ori vine din oras, srceneanul se opreste aici, adap caii si mai st putin vreme, asteptnd ca s vie vreun drumet care s ntrebe: "Ce sat e acela unde se vede biserica cea frumoas cu pereti albi si cu turn sclipitor?" Fiind ntrebat astfel, el si netezeste musttil e si rspunde privind flos spre acel loc: "Acolo sus pe Gropnita? Acela e satul nostru, Srcenii. Dar clopotele s le auzi; ce clopote sunt n turnul acela!... S-aude cale de trei ceasuri!" Unde se despart drumurile este un stlp cu dou brate: pe un brat st scris: "Spre Valea-Rpitii", pe cellalt: "Spre Valea-Seac". Drum ca acela care trece prin Valea-Seac nspre Srceni jur-mprejur nu este. Neted ca masa si vrtos ca smburele de cireas. Se vede c srcenenii l-au fcut de dragul lor. n dreapta si n stnga, tot zececincisprezece pasi unul de altul, sunt niste nuci stufosi, la care omul priveste cu drag. Albia prului rmne la dreapta: drumul trece pe coaste, mai pe sus, ca s nu-l ating npdirea apei. Srcenenii au trebuit s sfarme stnci n calea lor; dar au fcut-o bucuros, fiindc din stnci si-au fcut drumul. Pe aicea srceneanul se simte acas, pentru aceea mn numai n pasi. De altminterea, nici nu i se urste. Aproape la tot pasul ntlneste cte un cunoscut, cu care mai schimb vorba "de unde si pn unde". sta duce un car de var, cellalt un car de poame; mai apoi vine unul cu mpletituri, altul cu un car de roate, doage, ori alt lemn lucrat. Iar pe marginea drumului, din cnd n cnd, d de pietrarii care ciocnesc din zori de zi pn la apusul soarelui. Ast cale nu e pustie! Unde coteste valea si drumul, acolo sunt vrriile. Aici apoi e trg ntreg. Unii ncarc var, altii descarc piatr si lemne; pietrarii fac tocot; vrarii arunc lemne n foc; stpnii fac larm unul pentru cinci. De la acest loc si satul se vede mai bine. Grdinile sunt ns prea ndesate cu pomi; numai printre crengi ori peste pomi vedem pe ici, pe colea, cte o bucat din peretii si acopermintele caselor. Casa popii este tocmai lng biseric: nici din asta nu vedem ns dect cinci ferestre si un acopermnt rosu cu dou hornuri. n fat cu biserica e scoala. Casa, din care nu vedem dect o bucat de perete cu dou ferestre mari si acopermntul, este a lui Marcu Florii Cucului. Iar zidirea cea mare, care se vede mai n vale, este primria. Dac satul nu ar fi att de ndesat, ar trebui s ni se nftiseze foarte frumos. Asa ns rmne nvelisul, din care trebuieste s urmm la cele ce nu vedem. Toate s-au schimbat; numai printele Trandafir a rmas precum a fost: verde, vesel s i harnic. Dac prul crunt si barba crunt nu ar vesti vremea lui, am crede c copilasii cu care se joac nspre sear la laita cea de dinaintea casei sunt copilasii lui. Unul dintre copilasi, pe care l-a ridicat ca s-l srute, i fur plria din cap si fuge cu ea nstasnic. Mriuca deschide fereastra si strig: "Trandafiric al mamei, nu lsa pe mos-ttuca cu capul gol". Apoi fuge de la fereastr, pentru ca s prind pe Ileana, care a furat ceapta bunichii, s-a mpodobit cu ea si vine s se fleasc la mos-ttuca. Mosttuca rde din toat inima; i place gluma. Tocmai vine de la vecernie si printele Coste, si prinde att pe Ileana ct si pe Mariuca, le srut si apoi se pune pe lait lng socrul su. Marcu, vecinul, vechiul prieten, socrul Mriuci, om de cas, vede alaiul si vine si el s stea de vorb. "Btrnule! na-ti cciula, nu sta cu capul gol!" grieste bunica, ntinznd cciula pe fereastr. Un om din sat trece, le pofteste "bun odihn" si-si zice: "Tine-l, Doamne, la multi ani, c este omul lui Dumnezeu!"