Sunteți pe pagina 1din 3

ASA NU !!!

O replica dintr-un film celebru spunea: ,,Nu te intreba ce poate face tara ta pentru tine, gandeste-te mai intai ce poti face tu pentru ea. Pentru ca, de obicei, ne gandim mai intai la foloasele noastre personale iar mai apoi la cei din jur. Atata vreme cat suntem simple persoane faptele noastre nu au mare impact asupra celor din jur, dar odata ajunsi persoane publice atitudinea chiar conteaza. Si mai spune o vorba inteleapta, din batrani, ca atunci cand esti in ,,noroi pana la gat nu trebuie sa mai faci valuri . Desi se vor gasi si persoane care sa ne critice, vom aduce in prim plan faptele unei persoane publice care nu fac deloc cinste statutului de ales local, ba dimpotriva. Pripasit de doar cativa ani in comuna noastra, omul nostru (vrem-nu vrem acum este al nostru) nu intelege si nu poate in ruptul capului sa se adapteze vietii de cetatean al comunei Voinesti. ,,Stabilit intrun chiosc tip Aprozar, care a devenit pe rand casa de locuit, centru colectare fructe pentru industrie, magazin cu de toate, sediu de partid, sediu de campanie electorala, cu toaleta si haznaua prin vecini, s-a extins usor-usor acaparand cu japca pamant, inca jumatate din ceea ce a cumparat. Ca deh, daca e la discretie de ce sa nu profite de ocazie Desi trebuia stiut de la bun inceput, din primii sapte ani de viata, ca orice lucru pe care nu l-ai platit si ti-l insusesti nu se poate numi decat ca l-ai furat. La un moment dat i s-a atras atentia asupra acestui fapt si de atunci a pornit razboiul personal, de aparare a ceea ce ,,a dobandit. De 3 ani a inceput o lupta cu Primaria Voinesti si implicit cu dumneavoastra cetatenii acestei comune , aproape un sfert din corespondenta zilnica a primarului reprezentand-o hartuiala cu adrese si cereri aberante despre aceleasi lucruri la care a primit zeci, daca nu sute, de raspunsuri pertinente si la obiect. Una singura este cauza: raspunsurile nu i-au fost pe plac, pe principiul nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie Procesele intentate Primariei si primarului comunei Voinesti sunt de ordinul zecilor. Toate s-au finalizat cu aceeasi solutie: au fost respinse de catre instantele judecatoresti, ca nefondate. In urma unei campanii electorale a fost ales ca reprezentant in consiliul local, dar deja a pierdut notiunea si limitele acestei functii si se crede inalt demnitar, considerand ca i se cuvine cabinet de audiente, secretara personala si masina la dispozitie. In doar doua luni de mandat a bombardat secretariatul Consiliului local cu zeci de cereri prin care solicita documente care deja exista prezentate in publicatiile de profil. In conditiile in care de patru ani incoace absolut toate bugetele, cheltuielile, demersurile si proiectele Primariei au fost prezentate amanuntit atat in Gazeta de Voinesti

cat si pe site-ul Primariei, sunt palpabile , pot fi verificate oricand si fiind dj verificate de un control al Curtii de conturi. Dar pentru a avea acces la toate acestea trebuie mai intai sa deschizi un ziar sau, mai complicat, un calculator si ce e cel mai important, sa citesti. In consiliul local, in doar 3 sedinte a ,,reusit sa nu fie de acord cu unele proiecte, chiar indraznete, care vizeaza viitorul comunei noastre. Asadar,, semne bunemandatul are. Daca nu stiati , domnule consilier, aceasta functie onoreaza si in acelasi timp obliga Obliga la o conduita ireprosabila cu un singur tel, comun de altfel tuturor celor 15 consilieri locali: dezvoltarea si modernizarea comunitatii pe care o reprezentati. Parerile dumneavoastra sunt conform viziunii si doctrinei partidului pe care il reprezentati si trebuiesc respectate ca atare. V-am vazut cu totii cand ati jurat ,,sa respectati Constitutia si legile tarii si sa faceti, cu buna-credinta, tot ceea ce sta in puterile si priceperea dumneavoastra pentru binele locuitorilor comunei Voinesti. Asa sa va ajute Dumnezeu! V-am vazut la tv, din greseala, spunand ca in comuna Voinesti au votat la referendum 2500 de persoane pe listele electorale permanente iar 700 de persoane pe listele suplimentare, insinuand astfel ca locuitorii acestei localitati sunt niste lasi si acuzand administratia locala de furt si hotie Pentru cultura dumneavoastra generala, in cazul altor aparitii,,pe sticla, va informam noi ca si-au exprimat votul fix 3617 persoane, reprezentand 72,90% din numarul de cetateni cu drept de vot, si au votat 3149 (87.06%) cu DA si 422 (11,66%) cu NU. Asadar va solicitam public incetarea hartuirii, amenintarilor si minciunilor care defaimeaza si murdaresc obrazul comunei noastre. Va atragem pe aceasta cale atentia ca traim intr-o comuna cu vechi renume si cu radacini puternice, infipte in pamantul acestei tari si ca nu va putem tolera la infinit toanele si apucaturile de persoana iresponsabila care prin metode josnice de dezinformare, minciuna si fatarnicie a reusit sa patrunda in forul decizional al comunei noastre. Daca doriti sa incheiati socotelile cu aceasta lume si ati solicitat public eutanasierea este problema dumneavostra, pe care ar fi bine sa nu o lasati nerezolvata, dar nu incercati sa eutanasiati comuna noastra. Chiar suntem curiosi daca fata de cei ce v-au ales v-ati onorat de promisiuni, de fapt de unele dintre ele, ca ploaia mult trambitata si promisa nu ati reusit

sa o aduceti la timp, fapt pentru care ne chinuim care cum putem sa ne salvam productiile agricole din ghearele secetei. Sau cumva ati dus ploaia doar la cei cave v-au votat? Si ca sa revenim la inceputul acestui material si sa incheiem intr-o nota optimista: Draga domnule consilier atoate-stiutor, vesnic nemultumit daca chiar nu ati putut si nu puteti face nimic pentru aceasta comunitate incercati in alta parte unde poate veti fi inteles si sprijinit. Si poate veti reusi in final sa va duceti planurile la capat perseverand, poate nimeriti undeva unde eutanasierea este legala si atunci totul se va rezolva de la sine.. Niste voinesteni

S-ar putea să vă placă și