FUNCTIUNILE LIMBAJULUI Limbajul ca facultate general umana de a comunica verbal indeplineste anumite rosturi sau functiuni care se exercita

in fiecare limba. Chestiunea studiului limbilor aduce in prim plan functiunile limbii si anume modul in care se definesc in raport cu diversii factori ai comunicarii si prin ce se exercita aceste functiuni. Produs al activitatii umane, limba imparte cu aceasta activitate caracterul de scop, iar analiza lingvistica a unui enunt trebuie sa tina seama si de perspectiva functiei. Din acest punct de vedere limba este un sistem de mijloace apropriate unui scop. Observatia este ca in lingvistica activitatea instrumentului deriva din omul care vorbeste si nu din multimea unitatilor lingvistice carora li se atribuie una sau mai multe functii. Din punct de vedere metodologic utila este definirea functiei ca o relatie intre o anumita forma lingvistica (enunt) si situatia, contextul in carea aceasta forma lingvistica este utilizata. Limbajul serveste la comunicare. Omul se defineste ca fiinta sociala care vorbeste. Omul este in mod esential o fiinta care comunica, iar pe plan social comunicarea presupune si realizarea coeziunii membrilor comunitatii care vorbesc o limba caci ei realizeaza ca se diferentiaza de membrii altor comunitati cu care comunicarea nu se poate realiza. 1.FUNCTIA EMOTIVA vizeaza orientarea mesajului catre emitator care se comunica pe sine. Emitatorul transmite destinatarului ceva din propria personalitate, astfel ca prin functia emotiva se realizeaza comunicarea verbala a unui continut de ordin emotional sau afectiv. Functia numita si expresiva pastreaza deci in mesaj urmele emitatorului. Realizarea acestei functiuni dispune de cateva marci specifice cele mai reprezentative sunt interjectiile in contextul in care stim ca stratul pur emotional al limbajului este constituit din interjectii. Alte metode de realizare: intonatia (prin care se exprima starea, bucuria), prelungirea unei vocale, tempoul vorbirii. Unul si acelasi mesaj rostit de emitator cu intonatii variate transmite si mesaje variate despre dispozitia afectiva in care se afla vorbitorul. Tempoul vorbirii (lent, rapid) poate dezvalui ceva din starea afectiva a emitatorului. Participarea afectiva a vorbitorului la enunt este vizibila si in utilizarea persoanei 1, la pronume si la verb. La nivel lexical functia expresiva actioneaza prin selectia unor termeni cu o anumita incarcatura emotionala, astfel sunt in oricare dintre limbi: termenii luati din argou, limbajele familiare. La nivel sintactic starea psihica a emitatorului poate determina fie constructia de catre emitator a unor enunturi eliptice, simple sau a unor fraze ample, arborescente conform situatiei de comunicare dar si implicariile emitatorului. In concluzie multimea enunturilor care se refera la sentimente starii mentale sau la alte aspecte de genul acestora au ca functie principala cea emotiva care se asociaza functiunii de comunicare. FUNCTIA CONATIVA apare atunci cand limbajul este utilizat, folosit pt a-i influenta pe altii. Se defineste prin orientarea actului verbal al enuntului catre destinatar sau receptor tinzand sa produca o replica, reactie din partea destinatarului. Cu alte cuvinte aceasta functie vizeaza producerea unui comortament activ al emitatorului. Realizarea acesteia dispune de cateva mijloace specifice. Expresiile gramaticale ale ei sunt formele de caz vocativ la substantive: oameni buni asteptati! sau formele de imperativ la verbe: vino aici!. Vocativele si interactivele exprima intentia emitatorului de a schimba actiunea chiar daca e vorba numai de a-i atrage atentia sau de a-l intrerupe din actiune. Mesajele dominate de aceasta functie sunt indemnurile specifice anumitor activitati. Functia isi gaseste expresia la nivel sintactic in propozitii incidentale care vizeaza direct destinatarul si ii reglementeaza comportamentul de receptor prin intermediul unor propozitii de tipul dupa cum stiti, asa cum cunoasteti. Aspectele conative sunt specifice mai ales conversatiei curente, dar apar frecvent si in textele politice, oratorice, ca mijloace specifice de natura lingvistica de a trimite permanent mesajul la receptor pt a-i prelucra comportamentul. Mesajele dominate de functiile emotiva si conativa prezinta particularitatea ca nu pot fi supuse testului adevarului pt ca ele nu sunt expresia verbala ale unor operatii de gandire adica ale unor operatii rationale cum sunt judecatile, ci sunt expresii ale emotilor respectiv ale vointei, deci ambele sunt expresii ale unor fenomene ori procese psihice. 3.FUNCTIA REFERENTIALA aceasta se refera la entitati, stari, evenimente si relatii care alcatuiesc lumea reala sau experientele noastre. Are in vedere faptul ca orice enunt lingvistic are totdeauna un sens prin intermediul caruia se vorbeste despre ceva exterior lui. Enunturile referentiale in stare pura sunt greu de identificat caci asemenea enunturi in afara functiei de comunicare pot transmite si mesaje suplimentare (Vine nr 14). Propozitia spusa in statia de autobuz are pt emitator o functie referentiala indicand prezenta autobuzului. Poate avea si functie conativa in functie de context (Fiti pregatiti sa urcati ca vine autobuzul). Aceste enunturi ar fi strict referentiale, dar au adesea si o valoare utilitara (strada inchisa).

Telegramele in care fiecare cuvant este purtatorul unei informatii au si aceasta functie referentiala. Mesajele in care functia referentiala e dominanta rational fara nici o intentie expresiva emotiva. In concluzie mesajele dominate de aceasta functie pot fi supuse testului adevarului in raport cu functia emotiva si conativa, ceea ce inseamna ca afirmatiile realizate prin aceste tipuri de enunturi pot fi controlate prin raportarea la realitatea obiectiva. FUNCTIA FATICA se contureaza asupra orientarii procesului de comunicare spre factorul contact. Are in vedere mesaje care in mod esential servesc pt a stabili, prelungi sau a intrerupe comunicarea si pt a verifica daca circuitul functioneaza. Este vorba de o accentuare a contactului. Nu exista comunicare in afara unui efort pt a stabili si mentine contactul cu interlocutorul. Specific acestei functii este faptul ca acest contact se realizeaza nu numai prin coprezenta celor doi poli ai actului comunicativ emitatorul si receptorul ci si prin legaturile psihice dintre ei. In structura mesajului exista elemente verbale destinate tocmai acestui scop al mentinerii contactului. Lista lor cuprinde: intrebari fatice de tipul ce spui de?; forme de salut in oricare dintre limbi; alte enunturi: stii?, nu-i asa?, Ma intelegi?, pe care le calificam drept ticuri verbale si cu care presaram frecvent vorbirea pt a ne asigura ca interlocutorul nostru se afla in contact cu noi; interventii de tipul: Nu ma-ntrerupe!, Ai rabdare!, Lasa-ma sa termin!, Da!, interjectie neologica Ho!, verbe de tipul Vezi?, Intelegi? . Toate aceste elemente lingvistice intervin in timpul transmiterii mesajului pt ca emit sa verifice ca celalalt se afla pe receptie iar raportul, la randul lui, confirma emitatorului acest pact. Este specific si convorbirii cotidiene parazitate frecvente ticuri verbale: Intelegi?, Stii?, Auzi? . Prin urmare avem in vedere o legatura intre emitator si receptor prin comunicarea cuvintelor. Omul este o fiinta sociala care manifesta mereu tendinta de a se alatura unui grup, de a fi impreuna cu altii ceea ce inseamna de fapt o legatura psihologica intre parteneri care le permite acestora sa comunice. Este posibila o analogie a acestei functii cu cea conativa, ambele avand in comun exercitarea unui control cu deosebirea ca functia conativa controleaza atentia destinatarului pt a-l implica activ si permanent in procesul de comunicare (receptare) iar functia fatica efectueaza un control asupra canalului. FUNCTIA METALINGVISTICA este reprezentata de orientarea comunicativa verbala catre factorul cod. Termenul de metalingvist e format prin compunere din vechiul meta- iar in vechea gramatica insemna dincolo de si adjectivul lingvistic care inseamna privitor la limba ca instrument de comunicare. Rostul acestei functiuni este de a explica elementele codului, ale sistemului lingvistic in care are loc actul de comunicare in situatia in care codul este numai partial comun celor 2 interlocutori. Ori de cate ori vrem sa ne asiguram de conformitatea expresiei cu codul in uz ne servim de un metalimbaj. De exemplu Ce inseamna cuvantul X? Vreau sa spun asta si nu ce ai inteles! dati-mi voie sa explic! Nu inteleg nimic din ceea ce ai spus inseamna ca receptorul nu intelege elementele codului. Aceasta functie e prezenta in vorbirea obisnuita, cotidiana cand formulam enunturi de tipul: Ce intelegi prin functia fatica? sau intrebari de tipul Cum se spune la voi cutarui cuvant? sau formulari de tipul Nu mai zi misto ca pe bulevard. Prima intrebare (Ce intelegi prin...?) tinde sa duca informatia de ordin semantic cu privire la intelesul unui cuvant pe care receptorul l-a perceput auditiv dar pe care nu-l poate decoda, adica intelege. Functia metalingvistica se produce in textele stiintifice de lingvistica atunci cand calificam un cuvant drept substantiv, adjectiv. FUNCTIA POETICA rezulta din orientarea comunicarii verbale asupra mesajului ca atare. Prin realizarea ei vorbitorul este interesat in primul rand, nu de ceea ce se spune ci de felul in care se spune. Este acea functie a limbajului prin care mesajul se construieste in asa fel incat nu numai sa informeze ci si sa placa receptorului (ex: in cadrul poeziei rima, asonantele). Este specifica nu numai textelor poetice, artistice ci si vorbirii cotidiene daca ne gandim de exemplu la formulari de tipul praful si pulbere, vine val-vartej. Intrun mesaj in proza autorul se preocupa si de alegerea cuvantului nu numai in functii de sensul lor ci si de valoarea lor expresiva. FUNCTIA MAGICA acestei functiuni nu-i corespunde un element destinat in structura actului de comunicare. Ea se manifesta prin transformare / convertire. FUNCTIA PROFILACTICA identificarea acestei functiuni a plecat de la observatia ca se poate realiza o distinctie utila intre canal si contact. Unii specialisti admit ca cele 2 elemente importante ale actului comunicativ pot fi privite impreuna ca un element unitar. In situatia in care facem aceasta distinctie, atunci observam ca e posibil ca elementul canal sa joace un rol important in comunicare mai ales atunci cand el, canalul, este amenintat de bruiaje. Compensarea acestor elemente pun in activitate o functie, cea profilactica, de protejare a integritatii canalului. Exemplele prin care se realizeaza o astfel de functie sunt

multiple ceea ce arata caracterul ei important in comunicare. De exemplu septe in loc de sapte pt a se evita confuzia cu sase, mai ales in convorbirile telefonice. Alt ex este recursul la numeralul masculin doi in locul femininului neutrului doua (doisprezece, nu douasprezece) pt a nu se confunda douasprezece cu nouasprezece. E posibil la fel sa se explice si expresia consacrata linia una in loc de linia intai. Cateodata aceasta functie se manifesta prin mijloace paralingvistice pt ca mesajul actului comun sa domine zgomotul ce afecteaza canalul prin care se transmite comunicarea. De pilda in functie de context un enunt conativ ca vorbiti mai tare, va rog ar putea avea o functie profilactica. FUNCTIA LUDICA a fost disociata de functia poetica. Acesta e motivul pt care ea a primit o definire specifica si anume exercitarea ei in momentul exploatarii in joaca a elementelor limbii. Sunt subsumate aici toate modelele de jocuri de cuvinte generatoare de buna dispozitie uneori cu scopul obtinerii unor efecte comice ca si functia poetica si functia lurica pot fi identificate in limbajul cotidian. De exemplu elementele fonetice specifice limbajului poetic sunt regasibile in aceste enunturi: Dumnezeu sa-l iepure, substantivul final substituie verbul sa-l ierte in virtutea inceputului fonetic comun, adica in virtutea aliteratiei. Intr-un enunt ca La anu si la multi bani substantivul final substituie subs ani in virtutea sfarsitului fonetic comun, adica in virtutea rimei (ex: seamana dar nu rasare) in care vorbitorul exploateaza omonimia dintre 1. a semana, a fi semanator 2. a imprastia seminte pe ogor. In concluzie functiile amintite presupun ca o conditie fundamentala a manifestarii lor functia de comunicare. Daca te exprimi in legatura cu o realitate, daca auzi o incantatie magica, daca mimezi lucrurile o faci totdeauna in numele unei relatii care este relatia de comunicare, sub toate formele sale si intotdeauna limbajul e strans legat de viata sociala a oamenilor, functia lui fundamentala fiind aceea de comunicare. Variatile privind ponderea, prezenta si ierarhia functilor intr-un text depind de factorii implicati in actul lingvistic si ei determina variatile diverselor functii. Posibilitatile de aparitie simultana in acelasi enunt a unor constructii cu functii diferite nu sunt nelimitate si ele prezinta si intr-un mesaj in care apare functia poetica, conativa sau fatica. In timp ce functia fatica e limitata la exprimarea orala caci mai ales in acest spatiu comunicativ se pot intalni dificultati de transmitere a mesajului in limba scrisa, aceasta functie va fi cu totul exceptionala. Un mesaj dominat de functia metalingvistica e incompatibil cu o functie fatica. Nu se poate vorbi de monopolul uneia sau alteia dintre functii ci doar de o diferenta de ierarhie intre functii. Caracteristicile unui mesaj depind de functia dominanta in mod normal diversele functii actioneaza divergent de aceea orice analiza presupune evidentierea functilor multiple pe care un mesaj le contine. Indiferent de numarul de functii, importanta e suprafata de comunicare. Fiecare din functiile enuntate e orientata catre: a) un alt scop, b) comunica ceva propriu, c) cu mijloace lingvistice si paralingvistice specifice.