Imperiul generalilor trzii

n fiecare dimineat se trezea brusc, ridicndu-se n capul oaselor nc mahmur, si abia dup cteva clipe deschidea ochii cu un efort cazon. Rmnea putin nemiscat, fr s vad nimic. Apoi pleca s se spele. Era un vechi obicei, pstrat de acum peste cincizeci de ani, de pe vremea primei scoli militare, pe cnd nu putea sti dac ceea ce l-a trezit a fost desteptarea sau o alarm de situatie exceptional. n acea zi de miercuri a fost la fel. Pe cnd apa i rcorea pleoapele ngreunate de somn, si aminti de cnd astepta ziua de azi. "O lovitur de maestru, gndi el."O lovitur pe care putini o pot da." Trecea apoi la buctrie, unde-si lsa seara pregtit pipa, pe care-o aprindea cu gesturi grbite si nesigure. Se nvluia ntr-un nor de fum aromat care i alunga repede, cu o ciudat alchimie a somnului si treziei, orice urm de mahmureal. si imagin c Elena l-a auzit cnd a intrat n buctrie si acum se d jos din pat, si caut papucii si se ndreapt spre us. Nu mai dormeau mpreun de peste douzeci de ani, pentru c noaptea trupul ei se fcea rece, oasele ei l atingeau cu un frig strin si chemau n el visuri urte si gnduri negre. Elena deschise usa si-l privi ncercnd s prind dintr-o privire dac va fi o zi bun sau una nefast, n care sotul ei va fi prost dispus pn seara din cauza imprevizibilelor lui insomnii. - Bun dimineata, spuse ea. Apoi, fr a astepta rspuns: - Cum ai dormit ? El rostogoli cuvintele, pripit si dezlnat: - Asa si-asa. Am adormit trziu. Iar astzi m asteapt o zi foarte important. Ea nu era la curent cu nimic. De obicei stia totul, dar de data asta el se pregatise ndelung si meticulos, fr s scape ctre ea nici o vorb. Elena tcu si se aporpie de aragaz, ca s pregteasc cafeaua. Fcuse de curnd saizeci de ani si nu mai vedea bine, mereu punea prea putin zahr n cafeaua care nu trebuia s fie prea tare. Imima lui, se gndea ea n fiecare dimineat, inima lui. l cunoscuse pe cnd ea avea douzeci de ani si el revenise de la studii si lucra ca ofiter de stat major la o mare unitate din Ardeal. Mai n vrst dect ea cu sapte ani, cuvntul lui contase totdeauna n familie. Pentru el, ea renuntase s aib un loc de munc vreodat si i dedicase ntreaga viat. Tot ceea ce fcea ea acum, la btrnete, tinea de devotamentul de alt, transformat demult n instinct. Dup ce bur cafeaua si terminar primele felii de pine cu unt, Elena se astept ca el s nceap s-i povesteasc. Dup decembrie 1989, cnd fusese reactivat n serviciul militar cu mai vechiul su grad de general maior, el rencepu s o tin

la curent cu toat actualitatea politic si militar a trii, nu cea care se citeste n ziare ci cealalt , cea real, a adevratei exercitri a puterii. - Era mai simplu nainte, cnd lucrai la Armat, spunea ea uneori. Sotul ei, generalul, tria o a doua tinerete, si ea era cea dini care simtea asta. i iubea cu un devotament matern gesturile cu care si aprindea pipa si si stergea ochelarii, cuvintele care spuneau n trei silabe totul, deciziile cumptate si bazate pe tactica eternei asteptri. Clipa micului dejun era pentru Elena de o intensitate att de mare nct i umplea toat ziua. Apoi nu-l mai vedea dect seara, trziu. El era toat societatea ei, cercul ei de cunostinte, de prieteni, el era tara, el era lumea. Ascultndu-l si uneori dndu-i cte un sfat, ea se simtea dispunnd de o delicat putere, pe care nimeni n-ar putea-o ntelege. Prin asta, ea se simtea fericit. Uneori cte o timid previziune a ei se adeverea, si atunci spunea: "- Ai vzut ? Simteam eu !" Sau: "- Se va vedea la alegerile din septembrie ! Le va veni lor rndul s ias cu coada ntre picioare din Minister." Pe cnd el ceru ceaiul medicinal, n acea dimineat de miercuri, ea l ntreb: - Azi aveti conferint de pres ? - Ai nceput s uiti, spuse el dnd din cap. La Ministerul de Interne nu se fac conferinte de pres miercurea, ci vinerea. Ne e tuturor mai simplu asa. Apoi ea ncerc: - Vroiai s-mi spui ceva ? El zmbi siret. Stia foarte bine c o fcuse curioas, dar nc nu considera c e timpul sa-i spun. De aceea, o repezi: - Nu-ti mai bga nasul n toate ! Pe toate vrei s le stii ! - Tu ai vrut s&a-mi spui, se dezvinovti ea. - N-am vrut s-ti spun nimic. Dect c azi e o zi important. Dup micul dejun, el trecu s se mbrace. si alese pentru nceput cmasa, pe care nu o purta dect dac avea un guler impecabil. - Te mbraci militar ? se mir ea. n ultimele zile, el preferase costumul gri, civil. El nu-i rspunse nimic. Hotrse singur si nu avea nici un rost s se explice cu ea. - Dac nu este o conferint de pres important, atunci mcar o sedint a comisiei superioare... Atunci el se ntoarse ctre Elena si o privi linistit si rece, cu acei ochi gri despre care toti cei care i-au privit de aproape au sustinut c au forta, dar n nici un caz nu au pur si simplu culoare. Era o privire pe care ea i-o cunostea si, ori de cte ori i era adresat, i fcea fric. - Te rog, spuse el, te rog du-te n hol si f-mi pantofii.

Trecu prin fata oglinzii si se msur n treact cu privirea. Uneori se juca atunci cnd fcea cte o nou cunostint ( lucru greu si rar s se mai ntmple, pentru c-n acest Bucuresti febril si n plin schimbare toat lumea prea s-i cunoasc pe cei investiti cu putere ) si ntreba: - Ce vrst mi dati ? Acela, prevenit sau nu, estima dup vrsta de pensionare a cadrelor din politia romn: - Cincizeci si cinci ? Ori poate cincizeci si sase ? El tcea si zmbea cu ochii pe jumtate nchisi. Avea saizeci si sapte de ani, fcuse nalte studii militare la Moscova si la Academia de la Frunze, si inima ncepea sa-i bat haotic la cea mai mic ironie din pres relativ la vrst, studii sau abstract geografie a Estului. n fiecare dimineat, ca si n aceasta de miercuri, se privea n oglind cu un ochi rece si cercettor pe care, n vremurile bune, l-ar fi rezervat pentru altii. Se uit n treact la Elena care, aplecat greoi pe un scaun din hol, i lustruia pantofii, si trecu pentru ultima oar ( conform tabietului diminetii ) n buctrie. Pe o policioar erau asezate, ca un pluton al vietii si mortii, tuburile cu pastilele pentru inim. naintea lor, n pozitie privilegiat, se aflau picturile, pe care le numr ncet, fr grab, una cte una, ntr-o can cu ceai care ncepuse s se rceasc. Apoi strecur nuntru cele dou pastile efervescente. Iar la urm nsir pe mas celelalte sase pastile, pe care obisnuia s le ia cu ceaiul devenit amar de la picturi si vitamine. n fiecare dimineat urmau sase nghitituri scurte, la intervale perfect egale, ritmat. Nu se gndea la nimic, nu era grbit, nu simtea amrciunea, nu simtea c ceaiul s-a rcit. n dimineata aceea de miercuri, iesi din bu ctrie, se nclt grbit cu pantofii de-acum impecabili, nu auzi urrile de zi bun ale Elenei, iar ctre ea nu mai spuse nimic. *** Plutonierul Duma asteptase n dimineata zilei de miercuri exact cinci minute n fata blocului. Lucra de peste un an de zile cu generalul si ajunsese s-l cunoasc bine. - S triti, domnule general, spuse el. Dar acesta nu-i rspunse nimic. Intr n masin si-si pregti cu gesturile lui msurate pipa cu tutun aromat. Cnd masina por ni, generalul spuse: - Ce mai faci, Duma ? - Bine, domnule general. Apoi adug, dup o clip: Multumesc pentru ntrebare. - Prin oras ce mai e ?

- Liniste. - Azi noapte la Minister a fost ceva ? Pentru c plutonierul Duma ridica masina de la garajul Ministerului de Interne dis-de-dimineat, el era printre cei dinti care se puteau informa dac n cursul noptii interveniser schimbri spectaculoase sau evenimente exceptionale. Rareori se ntmpla cu adevrat ceva, dar schimbrile erau atunci incredibile. n plus, toat lumea si dorea ca ntr-o dimineat, ca printr-o minune, lucrurile s fie altfel. - Domnule general, raportez: n-am auzit s fie ceva nou. n urm cu exact sase luni, soferii de la garaj fuseser cei dinti care aflaser decizia surprinztoare a presedintelui de a trece n rezerv, peste noapte, opt generali n vrst de peste 60 de ani care fuseser reactivati toti n zilele fierbinti ale lui decembrie 1989, si fuseser toti avansati cu atta glorie de parc ar fi cstigat numai ei, singuri, rzboaiele rentregirii. Ca s scape de trecerile n rezerv care se fceau n acest rstimp tulbure, generalul a avut nevoie de un abil joc de culise. Aici, era nentrecut. Nu era greu s obtii dou avansri n grad succesive, cum fcuser aceia care acum primeau pensia, ci ca vrsta s fie fcut neobservat celor care decid si ar putea s-o vad. - Astzi, Duma, o s lucrm pn trziu. Dup-mas am de fcut niste drumuri. O s dureze pn ctre sear. - Cum ordonati, domnule general. Masina cotea pe lng Casa Poporului si se ndrepta, pe lng Dmbovita, ctre capul Cii Victoriei, pe unde la prima or a diminetii treceau cei mai importanti oameni ai momentului. Generalul spuse: - Pentru nceput, mergem la Arhive. Plutonierul Duma ndrept masina la stnga, pe chei, spre cldirea Arhivelor. Este situat aproape de Ministerul de Interne si de policlinica aceluiasi Minister, n acea parte a orasului unde dintotdeauna, la anumite ore ale zilei, strzile devin gri-albastre de uniforme. Pe una dintre acele strdute aparent insignifiante ndrept plutonierul Duma masina. Era o Dacie alb, de serviciu, comun, pentru a nu atrage nimnui atentia ( de cnd masini ale politiei arseser n strad ca niste chibrituri n timpul unor manifestatii ), nu era nici prea curat si nici murdar, ntr-un mod att de ostentativ obisnuit nct pentru un ochi cunosctor nu putea s fie un secret crei institutii apartine. De la general si pn la plutonierul Duma, nimeni n Minister nu prea s stie lucrul acesta. Cnd ajunser la sectia de documente istorice, Duma parc masina cu gesturi scurte, nervoase, pentru a cstiga timp. Generalul sri din masin si, fr s mai astepte ca Duma s-i aduc servieta diplomat, aps pe clanta uriasei porti de metal.

Poarta masiv, veche de peste o sut de ani, nu se clinti. Generalul se uit la ceas. Era opt fr zece. njur cu sete, birjreste, apoi spuse: - stora de la Arhive ar trebui s li se dea cte o alarm pe zi. La ei nici plutonierul de la poart nu-si face datoria. Nu putea tolera dou lucruri: indisciplina si lipsa de punctualitate. Gsea c n aceste dou rele si afl explicatia totul, de la dezastrul economic al Romniei si pn la faptul c strzile sunt prost mturate. Vzndu-i enervarea, plutonierul Duma ncerc s-i spun: - Domnule general, la Arhive programul ncepe totdeauna la opt. Se mai uit o dat la ceas. - Si cu cteva minute naintea nceperii lucrului nu-i nimeni aici, nici mcar subofiterul de la poart ? Cnd generalul se aprinse si ncepu s zgltie poarta, nu-i rspunse dect fierul ruginit care duduia ca o tob urias, la intrarea n infern. Lng el, plutonierul Duma sttea linistit, mbrcat n civil, purtnd n mna dreapt o serviet diplomat de general. Undeva, n fundul curtii, fr s se grbeasc, apru un sergent major cu centura n diagonal si cu banderola rosie, de serviciu, pe brat. si aranja cureaua de la pantaloni. Purta ochelari cu lentile groase, asa c nu vzu la distant cine e omuletul rotofei si nervos care face atta zgomot. Plutonierul Duma l privi pe sergentul major care, desi tnr, avea s-si petreac toat viata n aceast curte, pentru defectul su la ochi care trebuie c se accentuase dup admiterea n scoala militar. Si el, plutonierul Duma, lucrase cndva n directia a cincea, n serviciul cu cei mai buni soferi din tar pn cnd, la un examen medical de rutin la care unitatea prezidential era supus periodic, iau gsit ceva la ochiul stng. De atunci, ajunsese la Ministerul de Interne. Apropiindu-se, sergentul major care nu vedea bine la deprtare rmase nmrmurit: - S triti, domnule general ! Acesta i rspunse rcnind scurt amenintri amestecate cu njurturi. n urma acestei ntmplri, sergentul major avea s aib cteva sptmni de insomnii, convins c e numai o chestiune de ordinul orelor ca s fie trecut n rezerv disciplinar, si c va trebui s-si caute de lucru. Iritat, generalul intr val-vrtej n cldirea unittii militare, pe care toti o desemnau cu nume fr echivoc: Arhivele. n linie ierarhic era superiorul direct al unittii acesteia, de la nfiintarea comisiei culturale a Ministerului, al crei sef era, si care se ocupa printre altele si de patrimoniul istoric. n cei trei ani de nesiguranta si perpetu virtualitate

electoral, era mai simplu s se conduc mereu contestatul Minister de Interne prin comisii care se nfiintau si se desfiintau periodic, cu o precizie de metronom. Fiecare comisie analiza activitatea cadrelor compromise n timpul regimului comunist, si nainta liste cu propuneri ministrului. Practic, n perioada existentei unei comisii la esalonul superior, toti comandantii care depindeau de ea i se subordonau orbeste. De exemplu, generalul stia de pe acum c ncepnd de sptmna viitoare comisia de cultur se va desfiinta prin surprindere, pentru a face loc unei comisii de asigurare a linistii n campania electoral, al crui sef avea s fie numit. Se pregtea chiar s mimeze surprinderea la aflarea acestei vesti. n plus, aflase c vor exista trei comisii care se vor ocupa de campania electoral, cu atributii care se suprapuneau, pentru a fi obligate s se verifice una pe alta. Parcurse curtea, dup ce i smulse din mn plutonierului Duma servieta diplomat, fr ca acesta s fie mirat de vreunul dintre gesturile generalului. Acesta stia unde se afl biroul comandantului, stia cldirea ca pe propriul su buzunar, cu labirintul ei de etern arhiv prfuit prin care rtcise de zeci de ori. l irita faptul c pe coridoare nu ntlnea pe nimeni. Aici, viata militar nu se simtea. n biroul de stat major se afla numai secretara, care aranja ceva lng un platou de cesti. Vzndu-l pe general, zmbi profesional si, nainte de a apuca s zic ceva, auzi ntrebarea: - Maiorul Criuleanu a venit ? Nu venise nc. Generalul intr singur n biroul comandantului si si puse cascheta n cuier ca un om care se stie acas. Cu un gest grbit o concedie pe secretar, invitnd-o s-si vad de treburi. Rmas singur, se asez la biroul din lemn lcuit, cum au toate sediile de politie din tar, si puse servieta sa diplomat peste mapa de note a lui Criuleanu. Scoase din map un dosar cu cteva file, ostentativ de subtire, apoi astept cteva clipe cu el pe serviet. S-ar putea s nu trebuiasc s i-l arate. O lovitur de maestru, se gndi, cum nimeni altul n-ar fi conceput. Atunci se deschise usa si comandantul sectiei de documente istorice intr n birou cu o veselie att de artificial nct generalul nu se putu stpni s nu se felicite pentru alegerea acestei zile de miercuri. - Am onoarea, domnule general. - Ia loc, si hai s stm putin de vorb, l invit generalul, ca si cum sar fi aflat n propriul su birou. Privindu-l pe general peste biroul cu care era familiarizat si zrindu-i privirea gri, rece, care contrasta cu acea cldur teatral din vocea superiorului, maiorul Criuleanu se simti strin si n nesigurant ntr-o ncpere departe de lume, dar care-i apartinuse cndva. - Mi biatule... Te cunosc, printr-un joc al vietii, de cnd erai n scoala militar si v-am fcut o inspectie. ti mai aduci aminte ? Cred c sunt aproape douzeci de ani ! Pe vremea aceea, tu erai un tnr timid

si subtire... Eu m ocupam cu aprarea antiaerian la Marele State Major si inspectam totul. Se opri din cuvnt si-si puse pipa pe mas, privind-o pe ea, numai p e ea. - As vrea din toat inima s te ajut. Numai tu s-mi dai prlejul s-o fac. n curnd, ti vor veni niste controale serioase aici... Maiorul Criuleanu zmbi, cu veselia lui voluntar. Vru s spun ceva, dar generalul continu ridicndu-si privirea de p e birou, agresiv, n ochii celuilalt: - Vreau s vd imediat, si am ordin de la ministru s fac controlul sta, sapte documente. Le vd, si apoi redactez un raport. Depinde de tine dac numele tu o s stea scris n raport sau nu. Generalul scoase o list din buzunarul de la piept, din interior, al vestonului. Pe msur ce citea, chipul maiorului Criuleanu devenea imobil, se pietrifica o dat cu fiecare cuvnt: - Atestarea documentar a comunei Livada cu pecetea lui Vlad Tepes, vnzarea mosiei Dumbrava de Jos din 1702, cu semntura lui Brncoveanu, testamentul boierului... (se opri o clip silabisind) Dumitrache Fgdu, de la 1743, atestarea comunei Lipova cu semntura lui Radu de la Afumati. Si nc trei: de la Mihai Viteazu, Caragea si Alexandru Ioan Cuza. Le stii tu. Toate astea, vreau s le vd. Maiorul Criuleanu rmase imobil si livid. Att de nalt si att de ghemuit n fotoliu. Nu ntelegea. Dar nu arta asta. Generalul izbucni ntr-un rs care tinea loc de explicatie, un rs cu un chicotit inconfundabil. - Frumos. Documente putin cunoscute, putin importante la prima vedere, din punct de vedere istoric. Dar fiecare avnd ceva pretios: o pecete sau o semntur rar, o autentificare dintr-un an de cium sau mai stiu eu ce criteriu. Nu-i asa ? Si fratele dumitale care zboar nti la Rotterdam, apoi la Bologna... Dar maiorul Criuleanu si reveni repede: - Nu stiu ce vreti s spuneti, domnule general. Ct despre documente, dureaz s le gsim. n cteva zile le aduc eu la dumneavoastr, la Minister. Generalul ridic din umeri: - Nu m pot ntoarce n Minister fr. Ministrul trziu, s-l fac chiar n dimineata aceasta, dup mi-a dat lista documentelor. propos, interesante Dracula... Un colectionar occidental, nu-i asa ? pufni n Maiorul Criuleanu se fcu din nou c nu aude: mi-a ordonat asear, ce fac verificarea. El gusturi, semn tura lui - si, zicnd acestea, rs.

- Nu stiu dac sunt documente importante si, v mrturisesc, am avut un moment de ezitare pentru c nu le cunosc. N-am auzit niciodat de ele. Dureaz s le gsim. - Pe naiba ! De-aia v-am adus calculatoare, ca s gsiti orice hrtoag n trei minute ! Voi ati raportat c aveti nevoie, si eu v-am adus tot ce v trebuie ca s fiti o super-arhiv ! Generalul se ridic n picioare si parcurse, tcnd, jumtate din ncpere. Se asternuse o tcere penibil. Murmur: - Rotterdam sau Bologna ? Mine o s urle ziarele. Maiorul se ridic n picioare. l ntreb: - V servesc cu o cafea ? Numai s spun secretarei. Generalul l privi din cap pn-n picioar e. La ce se gndeste acum maiorul ? Ce vrea ? Ce fel de zi va fi aceasta ? - Mi biatule... Te cunosc de cnd erai locotenent. Stii cti ani de munc am eu? Cum crezi c as putea reactiona eu cand aflu de "mprumutarea" peste hotare a sapte documente din patrimoniul national ? Dar s stii... mie nu-mi place nici s lovesc n cariera unui om... Dup cum vezi, nici nu mai vorbesc de dosarul penal ! Ministrul mi d ordin s verific. Eu verific. Si te cunosc de atta vreme ! C&atillde; veni vorba, ai un Cod Penal pe aici ? Rsfoieste-l si ai s vezi. Se asezase la birou, n vreme ce maiorul Criuleanu rmsese n picioare, ca la scoal. - Ai un foc ? Maiorul i ddu cutia lui de chibrituri, si-l urmri pe cnd si aprindea pipa. Din clipa c realizase c se poate discuta cu generalul, se mai linistise. Dar senzatia de amenintare nc nu-i dispruse. Lu o caraf cu ap de ieri, sttut, si-si turn n pahar. Bu repede, cu nghitituri mari. Apoi zise: - Nu stiu cum ati aflat. - Lucrurile astea se afl la noi cel mai repede. Si uite c eu am aflat. Poate nu de la ministru. Poate de la un prieten. Maiorul Criuleanu se ncrunt, speriat de orice perspectiv de schimbare a joclului. Nu stia de unde vine amenintarea. Zise: - V pot ajuta cu ceva, domnule general ? - Dumneata nu. Dumneata chiar deloc. Dar fratele tu, da. Fratele maiorului Criuleanu era un cunoscut om de afaceri, care licitase cu succes cteva spatii de magazine pe Calea Victoriei, la Bucur Obor si n Centrul Civic, crease o retea comercial puternic si nvrtea Bucurestiul pe dou degete. ntre afaceri si politic, nimeni nu a stiut niciodat de unde a avut banii cu care si-a nceput ascensiunea.

Se vorbea ns tot mai mult despre influenta lui asupra unora dintre persoanele importante ale momentului. - Da, domnule general, spuse maiorul Criuleanu, luminat dintr-o dat. Fratele meu. Din fotoliul su, generalul zmbi: - Si ca s vezi c sunt om de cuvnt, nainte de a auzi ce-ti cer s-mi rezolve fratele dumitale, am s limpezesc apele cu hrtoagele. O s dau dou telefoane, sub ochii dumitale. Puse mna pe telefonul care ddea legtura cu orasul si, cu gesturi sigure, chem redactia celui mai vndut cotidian al trii, si ceru cu secretarul geenral de redactie. i vorbi cu "dragul meu", si i spuse: - Te rog, trimite la Arhive un reporter, la comandantul unittii, da, noteaz-ti, maiorul Criuleanu. Da, stiu c numele ti sun cunoscut. El o s-ti dea o list cu documente care vor fi expuse marelui public ncepnd de sptmna viitoare, pentru prima oar n ultimii cincizeci de ani. Da, desigur... articolul poate s apar cnd vrei tu, azi sau mine... Dar nu mai trziu. Cnd nchise telefonul, i explic maiorului: - Vom expune ceva si toat lumea va vedea, nimeni nu se va gndi s verifice. Ziarele vor scrie, radioul si televiziunea vor vorbi si vor relata ce documente sunt expuse. Centrul atractiei vor fi niste hartii pe care o s le cauti tu chiar acuma, dup ce plec eu. Stii tu, s coincid semnturile, Brncoveanu, Cuza... Ce vrei mai clar ca dovad c ele exist ? Iar un control amnuntit aici, cu specialisti, am eu grij s nu se fac n urmtorii zece ani. ntre timp, o s rulm trei-patru comandanti n biroul acesta. Apoi form la telefon un al doilea numr, la Casa Central a Armatei. La cellalt capt al firului, cu numr direct, un alt general, cu care era prieten din timpuri imemoriale. - Deci ne dai sala voastr pentru expozitia de documente ? Da, desigur. Alo... Da, asa cum am vorbit sptmna trecut. De o lun pregtesc expozitia, am lucrat cu bietii. Da, si ziarele voastre. Binenteles, si emisiunea armatei de la televiziune. Ca un lucru bine fcut, cum stiam noi s facem altdat... Iar cnd ncheie convorbirea telefonic, l privi rece pe maiorul Ion Criuleanu: Cred c te-ai convins c acum pot semna un raport despre existenta documentelor. Iar dac la un moment dat eu nu le vd, nimeni nu le vede. Asta e clar. Ministrul, totusi, vrea raportul. Eu i-l duc. Ct despre fratele dumitale, ascult: el are relatii pe care si le-a fcut n ultimii doi ani si-l fac exact att de influent ct avem noi doi nevoie. As vrea s-l ntlnesc n cursul serii de azi, dup ce dumneata i vei spune de mai vechea preitenie care ne leag pe noi doi...

Dup ce rmase singur si aceast ntlnire se ncheie, maiorul Criuleanu si desfcu larg nodul de la cravat, ca cineva scpat din neasteptata mbrtisare a unui leu. *** De la clrea arhivelor pn la Minister sunt cteva zeci de pasi. n dreapta, se vede Dmbovita. n stnga, dincolo de vuietul bulevardului, Cismigiul. Plutonierul Duma astepta n masin, citind un ziar. Deschise usa generalului si fu fericit s-l vad ntorcndu-se linistit si mpcat cu sine nsusi, cum nu-l mai vzuse demult. Poate c astzi, desi fusese prevenit, scap mai devreme. Porni imediat masina, acceler, si n c teva secunde o potrivi la intrarea n Minister. Abia atunci se ntoarse s-l priveasc pe general. Acesta atipise. Tot mai dese si neasteptate, accesele lui de somn erau cel mai clar semn al btrnetii, pe care nu vroia s si-o accepte. Nu trebuia s picoteasc dect o secund pentru a se cufunda ntr-un somn surprinztor de adnc, punctat uneori de vise durnd ct un fulger, dar care n realitatea sa interioar preau adevrate epopei, care i puteau schimba dispozitia ntregii zile. - Domnule general, spuse ncet plutonierul Duma. El se trezi brusc, discernnd ntre alarm si desteptarea de altdat. Cobor din masin fr s spun nimic, si intr n Minister trecnd grbit printr-un sir de sergenti majori care-l salutau pietrificati, si un alt sir, de santinele inutile, pstrate pe coridorul de la intrare de pe vremea evenimentelor din iunie. Ajuns pe scri se opri si-si scoase din buzunarul de la piept o a doua list. Erau sarcinile pe care singur si le trasase pentru aceast zi de miercuri. La nceput trebuia s treac pe la un birou situat la parter, pe latura cldirii dinspre sediul S.R.I., pe usa cruia scria Comunicatii speciale. n biroul din fund se afla colonelul Rosu, si el un vechi cadru de infanterie, mutat dup decembrie 1989 ntr-un serviciu al politiei. - Mi-ai rezolvat problema ? ntreb generalul. - Domnule general, nc nu pot. Stiti bine - Nu credeam s m blochezi tocmai tu, spuse el cu amrciune. - Nu v blochez n nici un fel, dar un fir direct cu Cotroceni nu se mai d dect cu ordin scris. - Iar eu ti spun c am ordin verbal de la presedinte s am cea mai direct legtur, ncepnd de sptmna vitoare, cnd ncepe campania electoral. Discutar cteva minute bune, amndoi n picioare, ncercnd fiecare s explice celuilalt fapte de domeniul evidentei, nvrtindu-se ntr-un cerc vicios care nu se rupea nicieri.

- Mine ti aduc hrtie scris, ncheie generalul discutia. Dar am s te tin minte pentru ce mi-ai fcut luna asta. Generalul iesi pe coridor si urm covorul lung de cincizeci de metri, rosu, care ducea la scri. Nu lua liftul pentru c ( i spusese doctorul ) chiar si acest singur etaj urcat zilnic pe jos i fcea bine la inim. Avea un birou de sef de c omisie ministerial, tip cabinet, cum aveau toti cei douzeci de generali aflati la etajul nti al cldirii de pe, Cheiul Dmbovitei, fie ei btrni trecuti pe linie moart, fie potentiali ministri sau consilieri prezidentiali. Dup birou, nici unuia nu puteai s-i ghicesti viitorul. Intr ntI n antecamer, unde secretara i spuse "S triti !", desi asta l irita la culme. Nu erau cuvinte s fie rostite de vocea unei femei. De aceea nu-I rspunse, ci se ncrunt cu ochii lui care ntreau aerul ncperii. - S vii s-ti dau s bati ceva la masin. Pregtit de cu sear, raportul ctre ministru relativ la Arhive consemna nc de ieri o anticipare: totul e n ordine, documentele sunt la locul lor. Secretara lu raportul si ntreb: - n cte exemplare ? - n trei. Le vreau acum. Si anunt la cabinetul ministrului c solicit s fiu primit. Ct si asez cascheta si mapa diplomat la locurile lor, secretara i ddu rspunsul: - Domnul ministru este la Palatul Victoria. Cum soseste si v poate primi, ne anunt de la cabinet. - Bine. Tu bate materialul la masin si trimite-I la naiba pe toti cei care sun la telefon, cu exceptia ministrului. Se asez pe fotoliu ct mai comod cu putint si, dintre toate mapele cte se aflau pe birou cu corespondent, cercetri deschise si dosare de avansri, toate primite n dimineata aceea cu curierul de la ora opt, el alese mapa cu presa. La prima or, fiecare personaj important al Ministerului si primeste propria sa map cu pres. Ofiterii de la biroul de prs ncepeau s lucreze la ora patru dimineata, cnd primeau primele cotidiene, citind si selectnd absolut toate ziarele care apreau pe teritoriul Romniei. Articolelor pe care le considerau interesante, n sensul c˜ vizau institutia, le fceau un numr de c pii egal cu numrul mapelor pe care le aveau de pregtit. Calomniilor, stirilor de senzatie, le fceau mai putine cpii, doar pentru persoana vizat si ceilalti doi-trei oameni din Minister direct interesati de cariera aflat n discutie. Cititnd mapa cu

pres, fiecare risca s afle din ziare senzationala avansare a unui rival de-o viat, pe care nimeni nu ndrznea, de cteva zile, s i-o raporteze. Anul trecut, generalul maior Dumitrascu, care avea si el aproape saptezeci de ani si fusese reactivat n decembrie '89 pentru c era specialist n lupta antiterorist, a fcut preinfarct citind n mapa de pres c nu este tatl singurului su copil, zvon care fusese notoriu n Bucurestii de acum patruzeci de ani si care azi nu mai interesa pe nimeni. Articolasul, publicat ntr-un ziar de scandal, fr semntur, fusese copiat de biroul de pres numai pentru generalul Dumitrascu, ntruct institutia Ministerului ci articolul discuta doar persoane particulare. Pentru gestul su de slbiciune ( preinfarct ! ) generalul Dumitrascu a fost repede trecut n rezerv, pe motive de sntate. Rsfoind articolele, generalul czu toropit de o nou criz de somn. Puse capul pe birou si rmase asa, sprijinit pe mini, cteva clipe. Se gndi: "Numai de-ar tine combinatia !" Apoi adormi. De data asta vis ceva. Se fcea c se vd din nou gutuile din copilrie, undeva pe Calea Victoriei, foarte aproape de Minister. Erau mari, galbene si parfumate, semn c s-au copt de curnd. Peste cteva clipe, secretara l deranj: - Domnule general domnule generals-a ntors domnul ministru si v asteapt chiar acum. Se trezi perfect lucid, fr nici o ameteal, cu dunga mnecii de la vestonul de general ntiprit pe obraz. ntreb: - Ai dactilografiat raportul ? Da, raportul era gata. Se ridic n picioare, trecu n antecamer, apoi iesi pe culoarul cel lung, ncadrat de attea usi capitonate nct ai fi zis c aici cuvintele rmn prizoniere n ncperile unde au fost rostite. Cnd ajunse n holul principal, de la etajul nti al Ministerului, privi coloanele aurite care imitau caricatural stilul doric, apoi tablourile mari, ct tot peretele, nftisnd fiecare cte un alt tip de furtun, a cror oribilitate li se prea tuturor celor ce treceau prin acel hol art. De acolo, generalul intr fr s bat la us n antecamera de la cabinetul ministerial. Seful de cabinet nu se ridic n picioare. Era un locotenent foarte tnr si foarte ndrznet, care le vorbea cu "dumneata" generalilor. Pe ei i deranja asta, dar nu aveau cum riposta. n plus, era la curent cu toate zvonurile despre treceri n rezerv surpriz si despre avansrile neasteptate si se comporta ca atare, ca cineva care poate anticipa realitatea. La intrarea generalului, nu se ridicase niciodat n picioare. "Pe sta trebuie s-l tin minte. Pe sta si pe la de la telefoane, se gndi generalul. Pe cnd se pregtea s intre, fr a-l privi mcar pe seful de cabinet, acesta suier printre dinti: - S stiti ca domnul ministru e foarte obosit.

Asa era. Generalul ptrunse n cabinet si privi lungul covor persan mbcsit de praf, masa lung pentru sedinte, cu dousprezece scaune, fotoliile de catifea cu dantele, biblioteca cu operele complete ale lui Rebreanu si Slavici rmase n vitrin de pe vremea lui Postelnicu, volume pe care nimeni nu le rsfoise niciodat, si ntr-un trziu zri, n semintunericul ncperii, capul cret si figura cu buze groase a ministrului, cu ochii nchisi sub o frunte ncruntat. Spuse: - S triti, domnule ministru. Nici o miscare. ntr-un trziu, ministrul I fcu semn s se apropie, undeva lng cele dou fotolii de catifea. Generalul nu ntelese dac trebuie s ia loc sau nu, si prefer s rmn n picioare. - Domnule ministru, am efectuat controlul pe care l-ati ordonat la Arhive. Permiteti s raportez c totul e n regula. Am redactat si semnat raportul. Apropiindu-se, simti c ministrul mirosea teribil a coniac. Era mai tnr cu treizeci de ani dect generalul si venise la Interne n urma unor evenimente care fcuser s ard cteva institutii din Bucuresti si s fie devastat Universitatea. Era nevoie de un tnr la Interne, cu o activitate subtire nainte, necompromis, jurist, si un om ct mai de nteles, pentru c veneau vremuri tulburi. Asa ajunsese ministru. Nu avea dect meteahna buturii, de care politistii, oameni versati si oricnd pregtiti s speculeze fantoma oricrui viciu, aveau grij cum stiau ei mai bine. n fiecare sear avea invitatii la cte o degustare si, n cteva sptmni de la sosirea n Minister, nu mai avea de fcut altceva dect s accepte ori s resping ofertele care veneau odat cu ora asfintitului. ntr-o sear, au amnat o important sedint a consiliului de comand al Ministerului pentru c ministrul era att de "obosit" nct nu se mai putea tine nici n scaun. n ziua aceea de miercuri, ministrul venise de la Poiana Brasov unde un sef de politie din Ardeal i pregtise o lad de coniac frantuzesc si-l invitase la o caban a Ministerului. Era dup o noapte alb, ncheiat cu o sedint de guvern la Palatul Victoria, de care nu stiuse dinainte, si unde a trebuit s tac, s nu se vad nimic. Acum era nnebunit de somn, si simtea capul greu si vroia s expedieze toate problemele ct mai repede. - Acesta este raportul, spuse generalul, ntinzndu-I o foaie de h rtie. Iar pentru expozitia de la Casa Centrala a Armatei am anuntat presa, dup cum ati aprobat ieri. Ministrul l privi confuz pe general si ncerc s-si aminteasc exact cnd si ce aprobase. Uitndu-se la el, I se pru acesta se uit la el ca la un cadavru. Era o privire cenusie care l nspimnta. Pentru a-si reafirma autoritatea, spuse: - O s verific personal prezenta documentelor n arhivele noastre. Poate la expozitie.

"O s verifici pe dracu", gndi generalul. "Vezi si nici nu stii ce vezi, te joac stia pe degete". Ministrul continu: - S pregtesti dumneata personal dosarul comisiei culturale, al crei raport l vei sustine sptmna asta, smbt dimineata. Apoi, vreau s vd mine dosarul acela de la Bacu, cu care te-am amnat luni. Tcu o clip, epuizat de exercitarea puterii, apoi zise, vrnd parc s-i arunce celuilalt oboseala lui: - Sptrmna asta am de redactat raportul cu trecerile n rezerv la limit de vrst. Nu l-am fcut nc. Pentru c nu m-am hotrt nc. Mai ai ceva de raportat ? *** Secretara l astepta cu notita zilnic de cereri ale statului major, ale telefoanelor care l-au cutat, majoritatea importante, si de care el nu vru s stie. - Mai trziu, i spuse secretarei. Acum s nu m deranjeze nimeni. l dureau umerii si ametea putin. Se ntinse pe canapeaua din birou si se gndi c n aceeasi clip, n cmruta din spatele cabinetului de ministru, si ministrul face la fel: se aseaz pe spate si ncearc s adoarm. Generalul si spuse: " E o form de santaj de cea mai joas spet. De sptmna viitoare sunt desemnat s rspund de alegeri. Nu vrea s m treac n rezerv, nici nu poate, vrea numai s fac presiuni asupra mea. Are ceva s-mi cear !" Adormi pentru c nu mai vroia s se gndeasc la asta. Adormi pentru c amenintarea cu scoaterea la pensie, de data aceasta pentru a doua oar si pentru totdeauna, i se prea mai cumplit dect moartea. Toat lumea stia ct de vulnerabil este la punctul acesta. Inclusiv ministrul. De aceea se purta asa. De aceea si ncerca s-l foloseasc. Ce golan Cum l-au adus anii acestia n prim-planul vietii politice ! Un tnr care altdat n-ar fi avut nici o perspectiv, ar fi rmas ani de zile jurist-consult la vreo fabric de conserve, sau secretar de partid cine stie pe unde. Asta n cel mai bun caz pentru el. Nu vis nimic. Trecuse peste o jumtate de or, poate o or, cnd cineva l prinse de umr si l legn usor. El mormi: - Ti-am ordonat s nu m deranjezi. - Eu sunt, mi, nu m recunosti ? Deschise ochii abia acum, si pret de cteva secunde nu vzu nimic. Apoi ncperea ncepu s se lumineze si zri draperiile, harta politic a lumii mare ct tot peretele, apoi chiar n fata lui o uniform kaki. Era generalul Petru Mihalache,

care lucra acum la Armat, ca si totdeauna, un prieten vechi, de pe vremea studiilor la Moscova. Acesta l ntreb ceva. - Tu nu m deranjezi niciodat, i spuse generalul. Numai c sunt putin obosit - Dac lucrezi si tu prea mult - N-am avut si eu norocul tu, s m ntorc la noi, la armat. Toti militarii pusi la comanda politiei, fie c erau marinari avansati amirali, fie c erau aviatori sau artileristi si primiser stelele de generali la Minsterul de Interne, regretau pozitia avut cndva n Armat si se visau la conducerea ei. - Las, zise Mihalache, c nu ai de ce te plnge. Am auzit c-ti merge bine. - Ct e ceasul ? ntreb cellalt, nc pe canapea. - E aproape de prnz. - As avea nevoie de o cafea. Chem secretara si i ordon s comande la bufet dou cafele, si s amne toate telefoanele care-l caut pentru mai trziu. Acum, s nu-l deranjeze nimeni. Dup ce venir cafelele, de la bufetul care se afla la etajul ntI al Ministerului, de unde nu puteau comanda dect functionarii de la director si general n sus, cei doi rmaser de vorb. - Am auzit dou zvonuri despre tine, zise generalul Petru Mihalache. Numai c se bat cap n cap. Petru Mihalache era mai n vrst si recunostea glumind c nervii iau cedat demult. Era aproape senil. Din pur noroc nu fusese trecut n rezerv de conducerea Armatei, poate pentru c se arta resemnat si nu prea c-ar vrea s obtin nici functii, nici mai multe stele pe umr. Aceasta, doar aparent. Prea vesnic distrat. Umbla tot timpul mbrcat militar. Pe cap, prul i mai crestea doar pe tmple, unde-i sttea mai totdeauna zbrlit, si era cu desvrsire alb. Fuseser pensionati mpreun, n 1980, si ani de zile se ntlniser s joace sah, vara n Cismigiu, iarna la unul dintre ei acas. Pe vremea aceea umbla mereu cu o cutie de sah sub brat, cu carouri rosii si negre, cu piese sculptate n fildes si lemn greu, primit cadou ntr-o vizit oficial n Ghana. Nu obisnuia s joace sah cu civilii. I plcea s vorbeasc mult n timpul partidei, si mereu de-ale lor, despre armat. ncepea toate partidele cu un gambit spectaculos, cu dou sacrificii interesante, o combinatie pe care o nvtase de la un gruzin pe vremea cnd studiase la Academia de la Frunze. - Ce zvonuri ? - Primul dintre ele, si care zic eu c te intereseaz cel mai mult, e c dup alegeri esti vizat pentru numirea ca Ministru al Aprrii. Am auzit

c ai pe rol niste combinatii prin care toate partidele te vor cere. Al doilea zvon, invers, e c-ar exista un decret prin care, curnd, urmeaz s fii trecut n rezerv. Generalul nu reaction n nici un fel. Cellalt l privi descumpnit. Chiar nu-l interesa ? De aceea l ntreb: - Nu e asta ? Atunci ce ? Consilier la Presedintie ! Sau poate la conducerea Grzii Financiare ? Nu rspunse, ci zmbi: - Mai bine hai s jucm un sah. Mihalache, care altdat numai de sah avea chef, fcu un gest de lehamite: - Las asta acum ! Vine campania electoral. Sortii, stii si tu, se pregtesc cu mult timp nainte. Stia c celalalt fusese ntotdeauna mai bun ca el att n sah ct si n combinatiile de culise. - Spune-mi ce pregtesti ! Si mai ales, nu m uita si pe mine Stii c nu vreau nimic. S m fac general colonel si apoi ies la pensie. Singur o s cer. Ct despre tine, sunt sigur c lucrurile se vor aranja. Sunt sigur ! Ne cunoastem de attia ani, de pe vremea scolii Stiu c dac o s poti, o s ai grij de mine. Pe stia tinerii, care sunt acum n conducere, nici nu-I cunosc bine. Eu eram fcut deja general cnd ei nu erau nici mcar soldati. Generalul i spuse: - Azi am pus n aplicare o schem perfect. Nu are nici o bres. Am si eu garantiile mele. Am si o ntlnire, pentru disear. Cred c azi e cea mai important zi din viata mea. Se ridic si deschise fereastra. Se sufoca si avea nevoie de aer. Trase ndelung, n piept, aerul zgomotos si prfuit adus de vnt dinspre Lipscani, si continu: - Ministrul mi face mereu mizerii. Nu stiu nc ce vrea s-mi cear, dar e si sta un semn. Cu el, m descurc eu. Cellalt se simti dintr-o dat, ascultndu-l, mai putin singur n lumea aceasta de tineri. - Tu te-ai descurcat ntotdeauna, spuse. - Dar acum e un pas mult mai important si mai greu. Noi facem parte din generatia care nu umbl nici dup bani, nici dup afaceri. Si nu near fi fost mai simplu s ne multumim doar cu att ? Cellalt rse si el. - Asa ne-a nvtat viata.

- Da, confirm, asa ne-a nvtat, si de aceea uneori m ntreb: ce nvrtim noi aici ? Amndoi rdeau sincer. Aveau aceleasi preri, se ntelegeau din jumtti de cuvinte. Si din priviri. Generalul era multumit de el si astepta cu ncredere sptmnile care urmau s vin. Cellalt, desi obisnuia s stea cu orele cnd i fcea cte o vizit ( Pentru c nu avea nici o treab ), se ridic n picioare. Spuse c pleac, adugnd: - Trebuie s mai trec pe undeva si, uite, e aproape unu. Se srutar la desprtire pe amndoi obrajii, apoi ddur mna. Dup aceasta, se salutar militreste, cu capul gol, n joac. Cnd generalul rmase singur, se duse lng fereastr si privi afar. Trase ndelung aer n piept si-si pregti pipa. si simtea gura uscat si amar. Foarte amar. Gndi: "Ce ciudat ! Aveam chef s joc sah cu el. mi plcea s-l bat mereu, s-l vd cum se strduieste si eu s-l bat." Veni la birou si se asez n fotoliu. "Doar un fotoliu de sef de comisie," se gndi din nou. Apoi privi masa de lemn lcuit, ca la toate sediile de politie din tar, pe care sedeau dou cesti de cafea, goale, pe fundul crora se vedea zatul. Somnul i se risipise, era perfect odihnit. si aminti de influentul frate al maiorului Criuleanu si de norocoasele sale relatii de la care astepta aproape totul. Vzu apoi mapele de lucru pe care trebuia s le citeasc si s le semneze. Gustul amar din gur deveni insuportabil, greu, gretos. Simti o ghear n piept, de muschi rebel care strnge cnd nu trebuie. Vru s strige dup secretar, dar nu putu scoate dect un sunet rgusit, nearticulat. Vru s se ridice de la birou si s ias n antecamer, n cabinetul su era prea putin aer, si din cauza asta se sufoca. Czu pe covor. Vroia s se ridice. Vedea picioarele scaunului, cosul de hrtii, pipa care se rostogoli pn n pragul usii, burta de lemn a mesei, canapeaua pe care acum o jumtate de or dormea. n cuier, o caschet de general. Prin fereastra deschis btea vntul. "Si ce combinatie fericit aveam !" i trecu prin minte. Cnd, ntr-un trziu, secretara intr n birou s cear mapele semnate, clc pe pip, care pocni sonor si se sparse. Ea i v privirea cenusie devenit acum de un albastru splcit, purtnd n ea accentele aceluiasi fel de nghet ameninttor. Secretara se sperie si alerg pe hol, printre falsele coloane dorice, de-a lungul unui nesfrsit sir de usi capitonate care acum nu mai ddeau nicieri, nestiind pe cine s anunte, pe cine s cheme, cui s se roage si ce.