Concert (gen muzical)

De la Wikipedia, enciclopedia liber Concertul este o compoziie muzical in mai multe micri (sau pri) pentru un solist i orchestr.

Cuprins
[ascunde] 1 Baroc o 1.1 Concerto grosso o 1.2 Concertul pentru un solist 2 Clasicism 3 Romantism i secolul XX

4 Bibliografie

[modificare] Baroc
[modificare] Concerto grosso
n concerto grosso sunt confruntate un grup de solisti (numii in ansamblu concertino) cu orchestra (numit ripieno sau tutti). Compoziiile lui Arcangelo Corelli sunt printre primele scrise in acest gen. Exemplele cele mai bine cunoscute de concerti grossi sunt cele ase Concerte Brandenburgice de Johann Sebastian Bach.

[modificare] Concertul pentru un solist

Primele concerte cunoscute pentru un solist i orchestr sunt lucrri de Giuseppe Torelli de la sfritul secolului XVII. Antonio Vivaldi este unul din cei mai importani compozitori cu numeroase concerte pentru vioar, violoncel sau alte instrumente. In perioada barocului numrul i tipul miscrilor este variabil.

[modificare] Clasicism
n perioada clasic concertul capt, in timp, o form in trei micri in tempo repede-lentrepede.

Prima miscare corespunde in linii mari cu forma de sonat, cu prile caracteristice separate de pasaje muzicale pentru orchestr (numite ritornello). A doua miscare poate fi un rondo, o tem cu variaiuni sau o form de roman. A treia miscare este de obicei un rondo sau un dans.

Wolfgang Amadeus Mozart (23 de concerte pentru pian i cinci pentru vioar) i Ludwig van Beethoven (cinci concerte pentru pian i un concert pentru vioar) sunt considerati cei mai importani compozitori in acest gen ai perioadei clasice.

[modificare] Romantism i secolul XX

In perioada post-clasic, concertul a ramas unul din genurile preferate de expresie muzical urmnd, in general, forma concertului clasic.

[modificare] Bibliografie

"The new Grove Dictionary of music and musicians", Macmillan Publishers Ltd. 2001. "The Harvard Dictionary of Music", Harvard University Press, editia a 4-a, 2003.

MUZICA
Muzica clasica isi are originea in Renasterea italiana. Reforma si Contrareforma acorda un loc tot mai important cantecului in cursul slujbei, ceea ce da nastere oratoriului in Italia, cantata in tarile germane si marelui motet in Franta. Marii compozitori isi pun in evidenta talentul prin intermediul unui instrument privilegiat, orga, aspirand la titlul de capelmaistru.La sfarsitul secolului XVI apare un nou gen, opera ilustrata in 1607 de Orfeu compus de Claudio Monteverdi. Opera castiga teren in Franta cu Rameau si Lully ,iar in Anglia cu Purcell. Concertul se modifica prin crearea de noi instrumente, vioara si clavecinul. Muzica, deja prezenta in tipul de educatie aristocratica, devine problema profesionistilor, deseori aflati in serviciul unui nobil sau traind din comenzi. A. Vivaldi (1678-1748) domina concerto, termen care dateaza de la sfarsitul secolului al XVI lea si care desemneaza o opera de o anumita amploare pentru instrumente si voci.Concerto grosso, care foloseste la inceput in aceeasi masura toate instrumentele, va ceda treptat locul opozitiei dintre flaut si vioara, apoi dintre pian si restul orchestrei, de-a lungul a trei miscari; rapida, lenta, rapida.

Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791). In ciuda unei vieti scurte si nefericite, el ambogateste traditiile musicale.A compus in toate genurile, dand dovada de o inepuizabila inventivitate melodica.Va trebui insa asteptat mijlocul secolului XX si venirea marilor muzicologi, a lui Alfred Einstein in special, pentru ca opera sa sa fie cu adevarat descoperita. A lasat o imensa mostenire, alcatuita din sonate, concerte, simfonii si opera (Nunta lui Figaro, Don Juan, Flautul fermecat). Geniul lui Ludwig van Beethoven (1770-1827), prin foarte buna stapanire a compozitiei instrumentale, prin romantismul sau lyric, eclipseaza toti contemporanii. Amploarea operei sale, ca si varietatea acesteia fac ca Beethoven sa fie maestro prin excelenta al inceputului de secol XIX . Principalele sale opere sunt: 1792-1822: 32 de sonate pentru pian: Patetica, In lumina lunii, Appassionata. 1822-1826: 17 cvartete. 1794-1809: 9 simfonii: in mi bemol major sau Eroica, in fa major sau Pastorala. un concert pentru vioara. o opera, Fidelio (1814) o misa in re, Missa Solemnis (1823) RobertSchumann (1810-1856) reia aceasta sursa de inspiratie, Dragostea si viata unei femei, ciclu de lieduri dar se consacra, in afara liedului, lucrarilor scrise pentru pian, revolutionand stilul de executie la acest instrument. Mare admirator al lui Bach, el este impreuna cu Mendelssohn (1809-1847) la originea Bachgesellschaft-ului, prima publicare integrala a operei maestrului.Totusi, Mendelssohn este cel care, in 1829, redescopera Pasiunea dupa Sf.Matei. Johann Sebastian Bach (1685-1750) a fost fara indoiala cel mai remarcabil dintre muzicienii Germaniei din prima jumatate a secolului al XVIII- lea.A fost capelmaistru la capela din Weimar, organist de Curte la Koelhen din 1717 pana in 1723 si cantor la Leipzig.In aceasta perioada compune Concertele brandenburgice.Datorita talentului sau, orchestra va capata o noua forta de expresie, rezervata pana atunci compozitiilor vocale.Muzica religioasa ii domina opera, dar si muzica instrumentala ocupa

un loc important.Familia Bach va da nastere unei intregi generatii de muzicieni. In a doua jumatate a secolului al XVIII-lea,Viena devine centrul muzicii europene.Acest renume ii este dat de doi mari compozitori: Joseph Haydn (1732-1809) si Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791). Claudio Monteverdi (1567-1643), capelmaistru la biserica San Marco din Venetia din 1613 pana in 1643, este primul care foloseste vocile umane alaturi de instrumente, in scopul obtinerii unui lirism dramatic.Compozitia a capella este imbogatita de un acompaniament instrumental. Heinrich Schutz (1585-1672), capelmaistru la Dresda, se inspira de la Monteverdi si Giovanni Palestrina (1525-1594).El isi allege textile din traducerea Bibliei a lui Luther, o parte importanta a operei sale fiind acordata muzicii sacre, funebre sau psalmice.Este autorul primei opera germane, Daphne(1627). Din anii 60 muzica este influentata de teatrul musical si de o intoarcere spre traditie, ilustrata prin muzicile repetitive. Teatrul musical are drept finalitate depasirea folosirii clasice a instrumentului, utilizat de artist ca sursa muzicala, dar si ca obiect purtator de sens, de care trebuie sa se foloseasca precum un actor de un accesoriu din teatru; in felul acesta, un contrabass poate ilustra in mainile sale formele voluptoase ale unui corp feminine.In1970,Mauritio Kagel impinge experienta mai departe, ilustrata de opera sa Staatsteater.