Clipa dă sens!
ZONA
Interferenţelor
POETICE
File de jurnal poetic al Cenaclului de Seară.
ZIP nr. 4 / 21.07.2008 Gabriela Radu, Tudor Meiloiu, Constantin Rădulescu, Adina Stoicescu,
Un scriitor este un cititor care îi citeşte pe cititori.
Nichita Stănescu
Publicaţie tipărită în 4000 de exemplare distribuite gratuit
LIT-TERRA-TORA - OPINII
Ioana RĂŢOI
Arta a avut întotdeauna aparentul neajuns de a nu propune un
scop precis (chiar dacă artistul îşi stabileşte unul) şi un efect prea
puţin previzibil. Aceste două aspecte o fac incompatibilă cu orice
altă ramură care presupune inovaţia şi exclud aproape
instantaneu ideea de profit concret.
Contrar oricăror altor domenii în care evoluţia duce automat la
simplificarea proceselor, arta, şi, în special, literatura se remarcă
prin acordarea sensului global unor evenimente sau stări
prezentate individual. De aici, concluzia imediată că aceasta nu
suportă simplificări ale conţinutului şi nici o artificializare notabilă a
expunerii.
Luând în cosiderare aceste două „reguli”, scriitorul îşi poate
permite asocierea oricăror elemente, fără bariere lingvistice (deşi
nu se poate nega că o exprimare sonoră facilitează receptarea
mesajului) pentru a-şi contura ideile.
Ceea ce afectează literatura în mod cosiderabil este însă
preluarea repetată de simboluri si motive (mai greu de evitat în
condiţiile unei istorii literare consistente), care poate fi consecinţa unui
exces tehnic. In cazul poeziei, apare şi senzaţia de insuficienţă a
cuvintelor şi, mai ales, a asociaţiilor de cuvinte. In cazul prozei, obsesia
se concentează asupra subiectului (adică a viziunii) prezentat printr-o
expunere parţial remodelată. Erorile de mai sus pot proveni din dorinţa
autorului de a prevedea interpretarea si efectul operei sale. lucru care
se întâmplă, de altfel, foarte des în ziua de azi. Ironic, acesta se
ghidează inconştient după opere precedente, considerate valori literare.
Ca rezultat, originaliatea dorită se rezumă în cel mai fericit caz la şoc.
Există şi percepţia eronată ce conduce la cealaltă extremă în care se
presupune că inovaţia este realizată prin ignorarea tuturor procedeelor
anterioare din creaţie, fapt care conduce la acelaşi efect, ca si
reasocierea celor vechi – şocul – şi oferă acelaşi produs, adică formă
nouă cu idei vechi.
Interesant este că ideea unui text literar depinde de tehnică pentru a fi
evidenţiata, dar tehnica nu depinde de idee, ceea ce conduce, probabil,
la concluzia pripită că o expunere nouă schimbă mesajul textului. In
realitate, viziunea diferită a autorului ar trebui să dea naştere unei forme
diferite (care însă nu apare prin eliminare sau recombinare ca în
situaţiile de mai sus). (continuare în pagina 3)
“ÎNTÂLNIREA CU SCRIITORII”
DUMITRU BĂLĂEŢ – ,,filosofie‘‘ şi ,,mitologie‘‘
La Biblioteca Metropolitană Mihail Sadoveanu din Bucureşti, în
ultima seară a lui Cireşar 2008, a avut loc ,,Întâlnirea cu scriitorii‘‘,
eveniment organizat lunar de poeta Victoria Milescu.
De astă dată invitatul este scriitorul Dumitru Bălăeţ. Cele peste
cincizeci de apariţii editoriale, expuse pe rafturile bibliotecii din
sala ,,Mircea Eliade‘‘, unde are loc întâlnirea, dovedesc contribuţia
pe care a avut-o în literatura română invitatul acestei seri.
Participarea este numeroasă şi totodată valoroasă, în sală aflându-
se scriitori de seamă care, cu o deosebită consideraţie, sunt
prezentaţi de poeta Victoria Milescu, spre adevăratul scop al
întâlnirii – “să ne cunoaştem scriitorii”: Mariana Ionescu, Aureliu
Goci, Florentin Popescu, Ion Lazu, Ion Horea, Iuliu Raţiu,
Constantin Carbarău, Gheorghe Grosu, Gheorghe Zarafu, Ioana
Piersică, Emil Lungeanu, Virginia Meheş, Marin Codreanu, Gabriel
Puşcă şi mulţi alţii.
Seara s-a dovedit a fi deosebită, tocmai prin temele pe care le
Breaza 06.10.2007 Arhiva C.D.S. de la stânga la dreapta : Sanda Golea,
Ion Gabriel Puşcă. Foto : Tănase Silviu
Pălăria de fetru
Ion Gabriel PUCĂ
Am fost cu ceva vreme în urmă invitat la o lansare de carte unde
am cunoscut un om interesant, Nicolae Săcăliş, director al Sălii
Dalles. În discuţiile care s-au desfăşurat acolo, domnul Săcăliş a
pomenit despre acea degradare a societăţii şi, implicit, a simţului
artistic, care operează în preajma schimbărilor de atitudine
socială, la nivel de planetă. Tehnic, noi, ca formă de viaţă, ne
aflăm, într-adevăr, în pragul unei schimbări esenţiale pentru
planetă. Suntem în perioada de început a globalizării, am făcut
chiar câţiva paşi importanţi pe drumul către Republica Terra. Dar
nu despre problemele de geopolitică aş dori să
vorbesc în pălăria de fetru pe care o scot astăzi în faţa d-lui
Săcăliş, ci despre pierderea treptată a acestui atât de necesar
simţ al ridicolului cu care se presupune că scriitorul, lucrătorul cu
noţiuni, sensuri şi judecăţi estetice ar trebui să fie înzestrat.
Drumul Literaturii este împărţit în etape cunoscute publicului sub
denumirea de curente literare (vezi Clasicismul născut pe baza
teoriilor aristoteliene, Naturalismul cu accente puse pe faptele
particulare sau Realismul, ca să numim doar cateva dintre
curentele de „prim rang”, cum le denumeşte Crăciun Gheorghe în
cartea domniei sale, Introducere în teoria literaturii). La o privire
mai atentă asupra momentelor de trecere de la un curent la altul,
observăm că se pleacă de la o convieţuire paşnică a curentului
vechi cu noul curent literar, care câştigă adepţi în timp şi
formează ideologii solide din mers, dar acordă o perioadă de timp
necesar şi suficient pentru cristalizarea/limpezirea ideilor
ajungându-se la o bruscare/violare a fenomenului, o înăsprire a
modului de impunere a curentului literar, o superficializare a
ideologiilor şi, implicit, la o reducere a speranţei de viaţă a
curentului literar respectiv.
Aşa au apărut şi s-au stins unul câte unul, pe fondul unui
postmodernism decedat, mă refer doar la spaţiul carpato-
danubiano-nistro-pontic, dar nedefinite suficient de clar, curente
ca pseudoliteratura lui Soviany, transmodernismul lui Codreanu,
fracturismul lui Ianuş, boierismul criticului Felix Nicolau,
postliteratura lui Foarţă sau individualismul lui Zabet.
Cu ce inovaţii literare au venit cei mai sus menţionaţi? Nu cu
multe, exceptând înjurăturile birjăreşti sau exacerbarea
sexualităţii până la prostituţie literară, ori nevoia acută de a
denigra curentul/curentele mai vechi sau mai puţin vechi.
Care este înţelesul acestor cvasicurente (de joasă tensiune), fără
ecou, apărute peste noapte? Nevoia de a face valuri, dragi
prieteni! Nevoia de a nega totul pentru că lumea, debusolată de
atâtea schimbări la suprafaţă şi dornică de un leader de opinie
sau de o structură coerentă susţinută ideologic, ar putea să-l
urmeze pe cel care neagă. În traducere liberă, pentru
VIZIBILITATE.
Ia să vedem ce mai fac românii noştri pentru vizibilitate?
Primesc zilele acestea un mail cu o invitaţie de aderare la o
mişcare literară. Curios şi intrigat, intru pe linkul respectiv ca să
văd cu ce mă ademeneşte românca noastră, pentru că o
reprezentantă a sexului frumos a pornit această cruciadă literară.
i aşa încep durerile de cap. Selectez doar câteva perle din
exprimarea celei care vrea să înfiinţeze un curent literar şi care ne
„ameninţă” că este soţia unui „nobil italian”.
„Orce manifest bine ticluit'”, „Orce manifest devine mişcare , deci timp
cunoscut prin spatiu”, „Nervoşi spărgători de iluzii şi coregrafici
manevraţi de “maqueta” ale cuvintelor”, „A venit timpul să vorbesc
şi despre mine, (...) prin revelaţie , scriitoare, femeie, ciob de azur ca
oricare din fiicele marei Mame originare', „pentru când ne vom da
seama să am greşit şi vom ispăşi'”, „veţi apărea cu părerile
voastre ”răutăzioase”.
(continuare in pagina 3)
 pagina2
Semn de carte
Tinereţea lui Făt-Frumos
George Irava condamnă prin volumul său
„Tinereţea lui Făt-Frumos” orice tendinţă
de conformare la denaturarea inevitabilă a
spaţiului, timpului şi a sinelui. Poezia sa
este o relatare explicită a neputinţei
separării de umanitate, fapt care are ca
rezultat „descompunerea” propriei
identităţi.
Volumul este structurat în patru capitole şi
este deschis cu o „rugăciune a
condamnatului” prin care autorul iniţiază
ideea de pierdere a personalului. Întreaga
primă parte oferă imagini incomplete care
se concentreză asupra aspectului şi a
naturii elementelor (de unde, poate, şi
titulatura de poezii ale „culorilor
concrete”).Toate reflectările au la bază
obsesia originii până la revenirea la
elemente primordiale. Pentru George
Irava, creatorul şi creaţia, posesorul şi
ceea ce posedă, victima şi atacatorul sunt
părţi ale aceleiaşi entităţi iar schimbarea
rolurilor generează interacţiunea cu mediul.
Poetul nu caracterizează exteriorul, ci doar
efectele pe care acesta le are asupra sa.
Apar scurte avertismente şi resemnări în
urma încercărilor repetate de a-şi asuma
libertatea zborului şi a propriei imagini.
Cea de-a doua parte se compune dintr-o
serie de cântece ale eşecului („Cântecul
neputinţei de a alege”, „Cântec de rotund”
etc.), în care, de această dată, se face
referire la fenomene a căror influenţă
concretă este constantă şi relativ generală.
Contacul cu oricare dintre elementele
descrise este dureros. Poemul „Cântec de
înfrângere a lui Făt-Frumos” concretizează
starea martirică în care eul liric se află în
cadrul acestei părţi. Autorul nu îşi
canalizează însă trăirile spre un anumit
scop. Poeziile sale sunt (exceptându-le pe
cele din ultima parte, „Semnul prezenţei”),
fie simple constatări, fie mărturii sau
declaraţii fără nici un indiciu asupra unei
posibile intervenţii reale (active) a eului
liric. Durata stărilor este şi ea aproape
imposibil de ghicit, deşi după intensitate
par a fi descrise posturi şi frământări
prelungite, sau chiar permanente, ale
căror efecte actuale sunt detaliate şi cele
viitoare nespecificate.
Partea a treia este dominată de aluzii la
mitologie şi religie („Adam şi Eva”, „Narcis”,
„Prometeu”), prin care autorul continuă să
extindă sfera mesajului său pe principiul
„Ce-a fost atunci trebuie să mai fie şi
acum”. Totodată, „peisajele” devin
principalul indicator al trăirilor („Plouă
murdar, plouă cerşind”, „Orfan”). Apariţia
bruscă a raporturilor cu exteriorul actual
lămureşte cititorul asupra poziţiei reale a
eului liric.
* ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE! * ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE! *
* Asociaţia ADSUM * Cont IBAN RO57RNCB0722099169100001 * BCR Agenţia Tudor Vladimirescu, Bucureşti, Sector 6 *
Zona Interferenţelor Poetice – 21 iunie 2008
NE SPUNEM ÎNCĂ
Ne spunem încă stoarse veşti
i mustul fierbe-n frigul orei
Se-mbibă oasele sub noi
Ucisă pasăre-n căuşul vetrei
i lângă turlă se-adânceşte-n
plete
Un chip nesărutat în veci
Albastră iarnă fără de poteci.
----------
CEAS TÂRZIU
„Peisaj cu haită”, poemul al cărui nume îl Cum stai aşa, cu-obrazul pe o
poartă întreaga secţiune, dă prin cruzimea blană
cadrului impresia unui mediu inchis, în care A fiară hăituită mirosind,
doar instinctul si urmărirea propriului interes Ne intră-n casă foşnet
oferă o soluţie, fie ea şi provizorie. Friguros.
Ultima parte a volumului ne indică încă din titlu Pumnalele strivita răsuflare
o prezenţă definită. Poeziile lui George Irava Îşi lasă-aici precum
au brusc un destinatar concret („Semnul Văpaia lasă după răfuială
prezenţei amorfei tale”, ”Lan de grâu cu ochii Doar cenuşă.
albaştri”, ”Pânza Penelopei”). Odată cu apariţia
De voi ghici în măruntaie clipa
acestuia, eul liric îşi manifestă fie o dorinţă, fie Rupturii crude,
o intenţie. Autorul foloseşte fecvent în poemele
Vei fi aceeaşi, însă alta,
sale noţiunea de minereu. Insistenţa asupra
oaptă, sare...
originii şi naturii lucrurilor determină folosirea
Zâmbeşti în blana picurând
acestui termen pentru a simboliza sursa brută.
Apar aproape la fel de des zeul (fără referiri la La ceas târziu.
religie, ci, mai degrabă, la o entitate capabilă
de a privi întotdeauna în ansamblu) şi oglinda. ------------
Limbajul este relativ dur si rigid, cu anumite
exagerări lingvistice (de plidă, „tu eşti chiar *
timpul fără timp”, „Frumoasa neîntâmplată”), El se zăreşte răsuflând pieziş
iar versul alb, cu muzicalitate redusă, poetul Împleticit în fum şi în frunziş
concentrându-se exclusiv asupra mesajului si Fecioara-n vânt îşi toarce
intensităţii acestuia. visul
Poezia lui George Irava, fără a se adresa El se zăreşte stând orizontal
neapărat unui cititor, oferă o viziune sumbră, i gândul i s-a spart în cuburi
dar sinceră, asupra lumii. de metal
Ioana RĂŢOI Clopote sclipind amar
Cresc merele cu jind
Sub casele de var
Vibrează oseminte
La clinchetele cinei aburind.
---------------
CATREN
O noduroasă mână de
tâmplar
Ar vrea să ne sugrume
glezna, vorba.
Vezi, apele se-ncruntă
arămiu,
Ca luna zimţii să-şi ascută iar.
Robert Toma
Cenaclulde Seară
 Zona Interferenţelor Poetice – 21 iulie 2008 pagina 3

SFERTUL ACADEMIC I U L I E 2 0 0 8 Parcă stând de vorbă cu propriul suflet, domnul Dumitru

„am să deschid fereastra măcar să te presimţi” Bălăeţ vorbeşte grav, aproape în şoaptă; ,,Orice poet are
POETUL-COPIL nevoie de recunoaştere ca om. Conversaţia cu stelele este o
legătură extraordinar de profundă; nu-mi pare rău că am
Gellu Naum (1 august 1915 – 29 septembrie 2001)

Ar trebui să ştim din capul locului că el cercetat ani în şir; colecţiile au început să se distrugă în
mai vieţuieşte sub cerul nesfârşit Bibliotecile Academiei; în interiorul pământului sunt glasuri
înfăţişând rigoarea unor limite deloc care descoperă comori, eventual sacrificiul; Trophonius mă
neînsemnate urmăreşte pentru că m-a urmărit ca un Pre-Faust;
Trophonius a făcut legământ cu Diavolul; Trophonius este
şi, de asemenea, să ni-l înfăţişăm cu
punctul nevralgic al creaţiei mele; Trophonius vrea să se
baioneta sfredelindu-i pieptul şi purtând salveze prin construcţie; omul se salvează prin muncă;
Gellu Naum în anii ’90 pe umeri materia fundamentală a durerii Trophonius aştepta să primească nemurirea, dar a obţinut
petrecerea, cântecul; Trophonius este un erou al zbaterilor în
sau să-l privim pe calea cea închisă cum îl conduc orbitele care ne aflăm astăzi; cel care aruncă comorile este
umplute cu tenebre şi cum adună laolaltă respingeri hotărâte constructorul într-o fază mefistofelică; văgăunile lui
şi risipiri de oase tari şi de fragile simţăminte Trophonius reprezintă raportul între Meşterul Manole şi
Mioriţa. Am muncit cincisprezece ani şi a rezultat acest
el, care trece aproape nebăgat în seamă pe la porţi şi scoate poem. Miturile sunt o întoarcere a omenirii în istoria existenţei
la iveală sărăcia tristă a rădăcinilor uitate sale. Am constatat că în Iliada sunt vreo două sute de cuvinte
româneşti‘‘. Cele spuse în încheiere de invitatul serii i-au
fără să dea de bănuit că ar fi totuşi trandafirul care aleargă impresionat într-un mod deosebit pe cei prezenţi în sală.
prin grădină Păreau a fi destăinuiri în jurul unui foc sacru şi parcă mă
vedeam pe mine făcându-i destăinuiri mamei, la vatra focului
fotografia şi textele sunt preluate de pe site-ul www.gellunaum.ro al din casa părintească, singurul loc în care puteam să-mi
Fundaţiei Gellu Naum, cu acordul domnului Dan Matei, preşedinte descarc sufletul de taine. Deosebită seară, dar parcă prea
“ÎNTÂLNIREA CU SCRIITORII” scurtă!
DUMITRU BĂLĂEŢ – ,,filosofie‘‘ şi ,,mitologie‘‘ IOANA STUPARU
(continuare din pagina 1) 1 iulie 2008, Bucureşi
abordează în scrierile domniei sale Dumitru Bălăeţ: ,,filosofia‘‘
şi ,,mitologia‘‘. Enumerând titlurile volumelor, poeta Victoria
Milescu se referă în mod special la poemul ,,În căutarea lui Pălăria de fetru
Trophonius‘‘ – mit al unui trac ascunzător de comori, în cazul (continuare din pagina 1)
de faţă, comorile cuvântului. Îmi trag bine pălăria de fetru pe ochi ca să scap de vedenia acestei
Impresionată fiind de mitologie, respectiv de ,,Trophonius‘‘, individe agramate căreia simţul ridicolului i s-a atrofiat, dar care
doamna Mariana Ionescu insistă pe această temă, considerând are pretenţii de nobilă intelectuală. Desigur, se vor găsi câţiva
oportunişti care să se alăture acestei distinse reprezentante a
că invitatul serii dă dovadă de o aviditate bine controlată, de
inculturii, care promite, printre altele, şi avantaje materiale celor care
erudiţie, că ştie să caute valorile poporului nostru pentru a-şi se vor alia cu ea. Ruşine, nobilă agramată!
construi propriul univers. Mânată de curiozitate, şi-a manifestat De fapt, în jurul nostru sunt destule personaje care s-au apucat de
dorinţa de a avea un dialog cu scriitorul Dumitru Bălăeţ, prin făcut versuri/proză înainte de a fi citit – măcar – gramatica. Aşa că
care acesta să-i răspundă la întrebările: ,,Ce crede că trebuie revin la problema ridicată la începutul acestei pălării de fetru...
să urmărească scriitorul când constată că există evenimentul Prieteni, dacă ne pierdem simţul ridicolului şi nevoia de
acela extraordinar cu care călătoreşte în suflet? Cine a stabilit autocenzură, vom ajunge să trăim în castele de nisip şi să ne
momentul, cum şi când?‘‘. hrănim cu cenuşă. Îngrijiţi-vă inima şi mintea ca să putem salva
Deşi pare simplă, ca de la suflet la suflet, ,,mărturisirea‘‘ literatura!
La bună revedere! Lupişor
domnului Dumitru Bălăeţ este profundă şi impresionantă.
Călător pe cărările bătătorite ale unui suflet creat cine ştie din
ce străvechi timpuri, uimeşte auditoriul păstrându-şi modestia,
,,fiindcă, spune tot doamna Mariana Ionescu, se ştie aşezat cu
LIT-TERRA-TORA - OPINII
(continuare din pagina 1)
rost în mijlocul cetăţii, născut la sat, acolo unde s-a născut
Cartea avantajoasă (din punct de vedere financiar) continuă să fie
veşnicia. Acesta este, în opinia mea, Dumitru Bălăeţ – patriot‘‘. totuşi cea care nu necesită o interpretare complexă sau care oferă
Referindu-se la poeziile a căror temă este iubirea, scriitoarea o imagine clară în urma numeroaselor interpretări. Acest lucru nu
Mariana Ionescu descoperă că ,,lumea devine un paradis, este înseamnă neapărat un interes scăzut pentru lectura valoroasă. ci
cuprinsă într-o imagine edenică: Iubirea vieţii şi a lumii şi poate fi determinat de rolul pe care cititorul cotidian îl atribuie
Iubirea Lui Dumnezeu. Dumitru Bălăeţ merită iubit pentru că literaturii.
ne-a oferit atâtea comori‘‘. Istoricul şi criticul Aureliu Goci Un român este rareori citit cu scopul precis de a acumula informaţii
consideră că ,,domnul Dumitru Bălăeţ este o prezenţă activă sau cunoştinţe noi, deşi lectura are evident acest efect, el nu poate
publicistică şi scriitoricească, unul dintre poeţii serioşi ai zilei de fi atribuit unei anumite cărţi.
Literatura constituie din acest punct de vedere un mijloc de relaxare,
azi, cu o poezie abstractă, cerebrală, în care tema nu este o
apoi un material cultural, ceea ce nu este greşit! Pardoxal, nu
inspiraţie uşoară, ci un subiect profund, spre exemplu, complexitatea textului îl îndepărtează pe cititor. Preferinţa pentru
Trophonius – variantă mitologică a lui Orfeu, Meşterul Manole, cărţile „simple” în locul celor deja consacrate (mai ales, în cazul
Mioriţa. Filosofie şi mitologie – aici sunt poeziile sale” – spune tinerilor) nu reflectă decât o analizare excesivă a acestora din urmă.
domnul Aureliu Goci. ,,Este un poet oarecum nedreptăţit, care Interpretarea proprie este influenţată de cele anterioare şi, de cele
nu se bucură de întâmpinarea şi critica meritată‘‘, specifică mai multe ori, considerată inferioară chiar şi înainte de citire. Ca
domnul Florentin Popescu, după ce îl felicită pentru poezie, rezultat, interesul scade o dată cu motivaţia pentru lecturare.
proză, eseistică. Întrecându-se iarăşi în a măiestri cuvinte, O operă literară (ca orice altă realizare, de altfel) nu poate fi
epigramiştii Gheorghe Zarafu şi Gheorghe Grosu au dat citire apreciată corect decât în raport cu perioada în care a fost creată, iar
aparenta stagnare a literaturii nu este altceva decât o încadrare
creaţiilor făcute pe loc şi la obiect.
neclară şi parţială a perioadei actuale.
* ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE! * ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE! *
* Asociaţia ADSUM * Cont IBAN RO57RNCB0722099169100001 * BCR Agenţia Tudor Vladimirescu, Bucureşti, Sector 6 *
pagina 4
poezie absurdă despre cum
am ajuns în insula tânguielii
în ultimul an şchiopătam
dureri de la gleznă
până la jumătatea fluierului
la 33 de ani
mi-am înlocuit piciorul drept
de sticlă
cu unul de cristal
în general
lucrurile astea se ascund
cui îi place să umble cu
etichetă
ori să fie dus în insula
tânguielii
aşa m-am născut
fără el
dimineaţa
mă trezeam mai devreme să-l ea are aer de divă jazz cel puţin din cauza feţei mai
vopsesc
în culoarea pielii
iubitul meu îşi acorda discret întors
diapazonul
într-un clinchet cristalin
ca să nu mă supere
se făcea că nu ştie
sunt mulţi oameni
care poartă un picior drept
de sticlă
ei merg foarte înţepat
ori şchiopătează
de regulă îi auzi rostind
discursuri despre fericire
sau tot despre asta or să
vorbească la infinit
într-un mod voalat
fără voia mea
într-o zi m-am dat de gol
acum, se ştie,
fac parte
din categoria celor discriminaţi hello,
când m-am apucat să vorbesc
fără mine
despre acces
am spus că unii au de toate
şi îşi bagă piciorul în ele
pe loc au venit doi oameni
şi mi-au pus eticheta pe umăr life is not fair îi spune şi se întâmplă că iubesc dincolo
iar alţii şchiopătează
am mai spus
aceia
nici nu mai au dreptul
atunci
m-au luat şi m-au dus
Zona Interferenţelor Poetice – 21 iulie 2008
BREASLA
CUVÂNTARILOR
Adina UNGUR - Cluj-Napoca
şampanie delice în rolul lui dumnezeu
câteodată în cafeneaua life is life e linişte dar nu e şi despre cum pătrunde negrul hainelor prin piele, în
pace carne şi suflet
cum să fie, că nu toţi oamenii suntem la fel
pe tejghea se dă din partea casei câte o sticlă pentru au fost oameni pe care nu speram să-i pot ierta
fiecare client uşor
fidel sau întâmplător ăla cu bisturiul a primit o avertizare exact în cord
întotdeauna cineva este bandit şi l-am iertat, pe aia cu trădarea şi pe ea
el vrea mai multe delicii decât cele care i s-ar cuveni pe cea care a întors spatele urmează să o mai
şi pe care deja le are iert acum
căci pe ăla care a plecat l-am iertat
cineva desenează nu oiţe, deşi e vremea păstorilor şi bine mi-a fost
cineva desenează femei obsesiv, covârşitor
dinspre scaunul înalt femeia lui pare mai mult insipidă cel mai greu este să joci rolul lui dumnezeu şi să
decât altcumva ierţi
aproape urâtă ar putea părea oricui, numai dinspre te ţine ceva legat de mâini şi de picioare şi ţi se
colţul cu şevalet privită înnoadă buzele
ţi se lipesc când vrei să rosteşti, iar tu trebuie să
degrabă cioplite o faci firesc
sau a vârstei care deja depăşeşte pragul unui scaun aşa cum ai apăsa un buton de tastă, fără
resentimente şi
nici să nu regreţi ce faci
căldura devine insuportabilă
bandiţii trag cu ochiul şi în dreapta şi în stânga rolul acesta nu ştiu cum îmi iese, dar niciodată nu
secunde în care mi-am permis
mă trezesc că desenez în cuvinte şi spumă să interpretez ceva prost
mai cu sârg decât domnul desenator o femeie
care de fapt nici nu mă interesează
nespus de greu este să-l joci pe dumnezeu
cine cu cine atunci când nu mai ai nimic şi alţii îţi repetă
care cu care continuu că multe ai şi bune
in cafeneaua life is not good sau că ai tot
stau doar trei oameni
in picioare unii văd libertatea ca pe cel mai mare dar, alţii dacă
sunt liberi
bărbaţii nu poartă armele cu ei niciodată se simt trişti şi părăsiţi, adevărul este că tânjim de
îşi fac dintr-o palmă un cuţit multe ori după
din cap, un baros sau un buzdugan ameţit cu grade ceea ce nu ni se dă, dar ni se arată
lichide adevărul este că cel mai greu este să te mulţumeşti
din genunchi un pat de puşcă pe care-l înfundă în cu puţin
gura iubitelor şi să îl joci pe dumnezeu chiar atunci şi
atunci când sunt bădărani sau atunci când sunt aşa
adoraţi şi ele îi sărută pe trup
numai femeile poartă pistolet la ciorap o să mă duc în nenice, de data aceasta cu totul
singură
şi otravă pe buze
nu mai iau pe nimeni să stea pitit şi clandestin în
bordul sufletului meu
avem în dotare spun cuvântul ăsta, nenice, de parcă aş pleca pe
trei moluşte în călduri, altă lume
trei obuze o să mă duc cu un ghiozdan plin de poeme şi-am
un bandit să dorm pe el, altă avere n-am
cu două muze aş putea chiar să mor pe drum, poate că ar fi o idee
şi asta
oricum nu mai aparţin de nimeni
atunci îmi amintesc că totuşi în cafeneaua de alături
aşteptam eu şi nimic
şi acolo în definitiv e locul meu
încă apăs din instinct butoanele şi-mi descleştez
de logică pe altcineva dinţii
care chiar îmi este pereche în mintesexinimă încă se mai adună resturi de fapte de mântuit şi
şi îngheţ la loc, plec fără să mă întorc încă nu am obosit
sunt ca o şampanie sau un deliciu după care tânjesc pe un alt continent ar mai fi un om la care îi ziceam
bandiţii pe nume, dar şi tată
căruia, dumnezeule din mine, când apeşi butonul,
ei rămân cu ghinionul
eu mă reîntorc camera de schimb spune-i că l-ai iertat
şi chiar fără să te mire în vreun fel, că de toate
şi mă retrag, spre norocul meu
la timp astea lui ce-i pasă.
 Zona Interferenţelor Poetice – 21 iulie 2008
NUME UITAT
Răstorn încovoiată
semnele de întrebare ale lumii.
Caut un nume
care nu mi-a trebuit şi l-am uitat.
Cutreier furtuna de nisip a incertitudinii. un loc frumos, cu oameni drepţi, un loc
De ce vrea să-mi trebuiască?
Alt nume mă strigă
din bolovani risipiţi către glie.
Astâmpăr dor de trăire
în oseminte crestate de tăcere.
Nu ştiu să mă chem cu nume uitate,
nici orizont de trăiri nu ştiu să chem în
priviri
Mă opresc la o răspântie de drum pietruit obrajii bucălaţi. La chindie, iarba
agăţat de o troiţă, lângă un câmp
adunat doar din maci,
adulmec şi sfărâm cu pumni de ţărână pământ, aşa cum numai peste umerii
orizont înecat în tăcere.
Strig mută către cer rugăciune
şi cer doar un nume
să-mi fie fulger titanic
din cremene spart în amnar.
Nu mai am zaruri să-mi joc viaţa.
nici în palmă să-mi ghicesc trecutul.
Zaţ nu mi-a rămas din cafea.
să-mi măture, negru, noroi în urme
Doar margine de lan sprijină seminţe de pletele
sori
alungaţi de alte lumi...
Clipesc galben
în corole de soare
spre apus, apoi spre răsărit
şi doar pe retină mă doare tare amurgul.
MIRELA NICOLETA HINCIANU
Irlanda
* ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ
I DE TINE! * ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ
I DE TINE! *
* Asociaţia ADSUM * Cont IBAN RO57RNCB0722099169100001 * BCR Agenţia Tudor Vladimirescu, Bucureşti, Sector 6 *
Poveşti din Archiud -1-
Archiudul mileniului al III-lea l-am
descoperit în primele două zile ale
anului bisericesc 2007-2008, adică 1-2
septembrie, la invitaţia prietenei
noastre Vârvăruţa-Melania Cuc,
scriitoare, om, mamă, soţie şi
archiudeancă.
Au fost la Archiud şapte membri ai
Cenaclului de Seară, cenaclu literar
care îşi desfăşura sesiunile deschise
de lucru – pe vreme aceea – în
Rotonda Muzeului Naţional al
Literaturii Române din Bucureşti.
Drumul către Archiudul mileniului al III-
lea a început cu o ploaie toreţială,
care, departe de a ne speria, ne-a
adus aminte de zicala din popor – că
doar mergeam la românii din Archiud –
“cele bune să se-adune, cele rele să
se spele”.
i noi ne-am adunat în Piaţa Romană,
iar cele rele s-au spălat în urma
noastră, aşa că am plecat curaţi,
luminaţi şi cu sufletele deschise spre
mirosind a pită caldă şi a slană lată
de-o palmă. N-o să vă povestim
peripeţiile drumului, nici prima întâlnire
cu archiudenii, pentru că acestea sunt
alte întâmplări.
Astăzi o să vă povestesc despre
apusul de soare din Archiud.
În Archiud, la chindie, soarele e roşu
cum numai pruncii după o zi de alergat
prin luminişurile pădurilor pot fi în
zâmbeşte mângâiată pe frunte de
coastele cerului şi aerul e încărcat cu
fuioare de lumină căzând grele peste
fetelor cad cosiţele împletite.
Întunericul iese din fântâni – cărări
către cealaltă lume – zămislind umbre
de zmei şi căpcăuni, pentru noi dulci la
privit, dar atât de înfricoşătoare în
mintea pruncilor neastâmpăraţi,
zburdând ca nişte iezi peste imaş. În
Archiud teama de întuneric se alungă
cu foc.
Un foc înalt ca un flăcău vânjos ieşit la
horă, un foc dansând şi aruncându-şi
spre adâncimile cerului,
zvârlind bănuţi fierbinţi spre salbele de
stele agăţate la gâtul nopţii.
pagina5
Archiudul este un loc de poveste,
prieteni. Un loc sfânt, de înnoire fericită
şi fecundă, un spaţiu de îngemănare
între cer, pământ, pălincă şi foc.
Iar chintesenţa acestor elemente este
archiudeanul. Omul care, zăvorându-şi
adânc în inimă grija zilei de mâine, te ia
de mână şi îţi arată cum cresc stejarii din
pieptul dealului, îţi arată biserica, apoi
şcoala, ca pe o a doua biserică, şi îţi
pune în faţă un blid cu slană, brânză şi
roşii din grădină alături de sfânta pită.
Nimeni n-a studiat până acum făptura
archiudeanului. Născut între tălpile
norilor şi vârful ierbii, archiudeanul
îmbină supleţea bradului cu tăria
stejarului, este mlădios ca vântul, iute ca
lupul tânăr în mişcări, dar aşezat şi
cuminte în vorbă ori poveţe.
... Iar archiudeanca, heheeeeiiii... de nu
mi-ar fi hărăzit Dumnezeu ardeleancă din
Agrij pe lângă casă, păi numai în Archiud
mi-aş fi căutat femeie. Zâmbitoare, cu
mers uşor legănat, cu fluturi dansând pe
umărul stâng, strălucitoare ca roua,
înmiresmată ca grâul copt, odihnitoare la
privit ca somnul de dimineaţă şi
frumoasă de-ţi vine să o sorbi de trei ori
din căuşul palmei la fiecare răsărit.
Prieteni, în Archiud civilizaţia şi natura nu
sunt în contrast, ci merg mână în mână,
dăinuind, apus după apus, de trei milenii
şi mai bine.
Archiudenii împrumută vigoarea şi
frumuseţea naturii, care, la rândul ei,
împrumută căldura şi generozitatea
oamenilor de aici.
Mulţumim, archiudeni, pentru clipele de
fericire trăite alături de voi sub acel
minunat asfinţit care a sfinţit prietenia
noastră.
Mulţumim, Melania, Cosânzeană a
Archiudului şi prietenă dragă a
Cenaclului de Seară.
Vom mai scrie despre Archiud, dar, mai
ales, vom mai zâni acolo curând, întrucât
acolo va fi prima Casă a Breslei
Cuvântarilor, cu ajutorul lui Dumnezeu,
chiar în toamna asta.
Et in Archiudia ego.
Ion Gabriel PU
CĂ
pagina 6 Zona Interferenţelor Poetice – 21 iulie 2008

Omar Lara, Nueva Imperial, Chile, 9 iunie 1941

In 1964, fiind student la Universitatea Australă din Valdivia, a fondat şi a condus
Grupul Trilce de Poezie şi Revista de Poezie Trilce, publicaţie care, aflată la cea
de-a treia serie, este editată în prezent la Concepcion, tot sub conducerea lui Omar
Lara.
Pe lângă opera sa literară – care cuprinde vreo douăzeci de volume, printre
care Los Buenos Dias, Memoria, Vida Probable, Fuego de Mayo, Voces de
Portocaliu, La Nueva Frontera, Delta –, Omar Lara este traducător din română,
muncă pe care a făcut-o încă din timpul exilului la Bucureşti, între anii 1974 şi 1981
(exil care îl purtase înainte la Lima şi apoi la Madrid). Editurile din România, Spania,
Chile şi Peru au publicat multe dintre traducerile sale.
A primit Premiul Casa de las Americas pentru cartea sa Oh Buenas Maneras
(Havana 1975), Bursa de Creaţie John Guggenheim (1983), Medalia Mihai
Eminescu pe care o acordă Guvernul României (2001), Medalia Prezidenţială
Centenarul Pablo Neruda (2004), Premiul Municipal pentru Difuzare Culturală
(Valdivia, 1972), Premiul Municipal pentru Artă (Concepcion, 1992), Premiul
Regional pentru Arte Literare Baldomero Lillo (Concepcion, 2004). În calitatea sa de
director al Revistei Trilce, a primit Premiul Societăţii Scriitorilor din Chile 2006,
acordat de foştii preşedinţi ai Societăţii. În 2007 a fost distins cu Premiul Naţional de
Poezie Americană (Madrid) şi Premiul Internaţional de Poezie al oraşului Triest
(Italia).

he encontrado una muchacha en la calle am întâlnit pe drum o fată jugada maestra

He encontrado una muchacha en la calle.
La conocí
hace tiempo
en un lejano país.
Recordamos que pudimos habernos amado.
En ese tiempo.
(Hoy en esas ciudades
en que un día vivimos
crecen muertos y una historia se hace en
silencio.)
Hemos cortado ramos de un arbusto
es come el cedrón
y de nuevo nos abandonamos a aquel tiempo
en que pudimos habernos amado.
Ese tiempo.
He encontrado una muchacha en la calle.
cavalerul fuge de ce i-e scris
Până şi frunzele acestei dimineţi
vor cădea în cele din urmă
pe iarba umedă ori pe ciment.
Automobile le vor face una cu pământul
de la primele ore
ţâşnind cu viteze ameţitoare.
(trad. Lucia Uricaru)
Am întâlnit pe drum o fată. Ya ni te pido que descanses,
Am cunsocut-o pequeñisima
cu mult timp în urmă impostergable mujer mía.
într-o ţară îndepărtată. Porque esta broma del amor, esta
Ne-am amintit c-am fi putut să ne iubim. jugada maestra de sentirnos
În acea vreme. necesarios
ha ganado terreno, nos ha solicitado
sabiamente:
(Azi în oraşele acelea
nos hemos vuelto locos.
unde cândva am trăit
cresc morţi şi o istorie se face în tăcere.) Hemos resuelto que esto es el amor.
Sólo falta saber cómo lo utilizaremos
Am rupt ramuri dintr-o tufă de qué buena manera para todos
parc-ar fi cedru y antes que sea demasiado tarde.
şi iarăşi ne-am lăsat în seama acelei vremi
în care-am fi putut să ne iubim.
Vremea aceea. lovitura măiastră
Nu-ţi mai cer nici măcar să te
Am întâlnit pe drum o fată.
odihneşti, micuţa
(trad. Victor Ivanovici)
mea femeie de neamânat.
Căci gluma asta a iubirii, această
el caballero huye de su destino măiastră lovitură de a ne şti necesari
a câştigat teren, ne-a împresurat cu
Incluso las hojas de esta madrugada bună-ştiinţă:
caerán fatalmente noi minţile ni le-am pierdut.
al pasto húmedo o al cemento.
Y los automóviles arrasarán con ellas Am hotărât că asta e iubirea.
a primera hora Rămâne de ştiut cum o vom folosi,
a altas velocidades. în ce chip fericit pentru toată lumea
şi înainte de a fi prea târziu.
(trad. Victor Ivanovici)
recad.
în forţa brută a viscerelor tale
Recad într-o zburătăcire oarbă;

iată-mă astronaut al spaţiului tău.

iată-mă poartă acoperită de muşchi,
fără prezenţa ta biciuitoare,
trup;
iată-mă umbră nevrednică, sterp
din tandra ta nemijlocire,
Desprins din prezentul tău

recad într-o zburătăcire oarbă

reincido.
en la fuerza bruta de tus entrañas
Reincido en aleteo ciego;

héme astronauta de tu ámbito.

héme enmohecida puerta,
sin tu presencia restallante
cuerpo;
héme sombra irrisoria, árido
de tu tierna inmediatez
Desprendido de tu presente

reincido en aleteo ciego

(trad. Victor Ivanovici)

* ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE! * ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE! *
* Asociaţia ADSUM * Cont IBAN RO57RNCB0722099169100001 * BCR Agenţia Tudor Vladimirescu, Bucureşti, Sector 6 *
 Zona Interferenţelor Poetice – 21 iulie 2008 Pagina Vulcanului de Poezie www.e-poezie.net Pagina Vulcanului de Poezie pagina 7

Uită-te în ochiul meu Iubind femeia... oapte

( desperado!... ) multi-Janus
Ochiul întors nu vede nimic. În fără vise roze nopţi sordide "Să nu te rătăceşti!" forever
Nu prinde cheag, nici nu mai În care luna nu îşi face rond, mi-ai zis aseară...
zburdă. Mimând un mariachi vagabond, Dar câte nu se pierd
ade cuminte în scoc. Ploaia nu Poemele aş vrea, aride, în vânt? A câta oară
Să-nsăilez din sloiuri translucide, Ochiul sacru
îl inundă, pe pământ necunoscutul
căci secetă e pe tot pământul.
Să-ngheţ simţirea îngerului blond
ne-nconjoară? tace macru.
i-n hohote de râs să pot ucide Ochiul blând,
Amorul mincinos şi rubicond!
Ochiul întors nu are rost. "Aşteaptă !" mi-ai strigat. aici, pe
Cu rădăcinile-n sus, e chiar Aş vrea, dar zilele-s coride Dar eu cu pasul îndoit pămînt…
obscen. În care eu sunt taurul, şi-n fond, am colindat
Pleoapa mai e doar o idee. Nu Neizbutind să fiu James Bond, să-mi aflu drumul ochi-copil,
clipeşte defel, Mă sfâşie şi micile canide... rătăcit prin bezna
ce pe pleoape-a poposit. pass! trotil!
căci el s-a uscat în orbită. ochi-de-fată,
i-ajung, desen pe anticele blide,
Un Ajax 'nnebunit după silfide!... "Te vei găsi la răsărit!" de altădată…
Ochiul întors e doar al meu. ai mai şoptit aşa...
Tot ce-a rămas după ispită, 'ntr-o doară.
particulă nudă în vid.
Tu şi eu... ochiul-femeie,
i am plecat alunecând în lume,
Trofeul unui război inutil, într-o tu... pe-o rază ce coboară...
zi va fi depus pendul navigând înfiptă-n tâmplă, îndoială.
nedeie.
jertfă-n templul unui alt zeu. între două puncte de suspensie, ochi-de-
despletind timpul bătrână,
Atenţie la coborâre cu incantaţiile întrebărilor de-o secundă Aştept de-o veşnicie sare păgână…
cât o viaţă...
În amonte s-a spart stăvilarul. câte întrebări poţi pune? În vechiul turn
izvorând una din alta, viaţă din viaţă!... ochiul pierdut,
Noi ne dospim fericirea în eu îţi aştept sărutul
înger căzut.
tramvaiul să-mi fie veşnicie,
eu...
bătătorind alene Ochiul de
cu nume frumos de album, inerţia echinocţiului de toamnă,
ne transportăm în comun trecutul de sub tălpi, Mamă,
rupând anul acesta inelul de logodnă
spre o destinaţie clară. dăruit de naşul-timp, prin haine ponosite, toarce o
Potopul va coborî mai pe seară, punând "fine" jocului apocrif în piesa întoarce-mi pleoapa stângă taină…
dar noi până atunci colaj de subiecte anonime, şi nimeni să nu ştie
vom fi deja ajunşi. întind mâna... că este sărbătoare o taină a Firii
în cuşca mea cu şerpi.
şi atunci...
şi a Iubirii,
Iubire, în fugă am uitat acasă ce mi-aş dori din gradina lui OZ?!... ştiută ab ovo,
Învăluie-mă-n umbră,
pliantul, dar nu mai contează - linţoliu să îmi fie, de Ochiul de
îţi spun eu că acolo sunt şapte puţin, pe pajiştea cu rouă Sus,
sori doar un descânt aripa tremurând,
ce îmbracă cerul în veşnice zori, hrănind un sâmbure de piersică, să-mi încolţească iarba
nu există mâine, doar un din el crescând, … care tace
în fruntea străvezie,
perpetuu acum, cu pufu-i galbior, întreagă, tu!... … care iartă
şi de-am să-mi pierd cărarea
nu există întrebări, decât poate iar eu tu poartă-mă de mână … care trece
câte-un răspuns, să pot ce n-am ştiut o viaţă … ne petrece
prin poarta larg deschisă,
că trebuie-nvăţat:
acolo deja s-a trăit tot ce era de să îţi fiu gând!...
din cuşcă evadând.
trăit, făr’ să piardă
s-a scris fiecare cuvânt şi deja ochiul meu să-ţi fie cer, din vedere,
s-a şi citit, privirea-mi, raza ta de soare Îşi plânge dorul azi ghitara să nu piară
tot ce era de construit s-a şi şi pleoapa, vălul nopţii nici o fiară,
demolat, sub care să ne-ntrecem o auzi cum curge?
iar tramvaiul odată sosit va fi în ţesături din umbre chinezeşti, pe fiecare strună-i poposeşte
explodat. visând!... ploaia rea sau bună,
şi-n fiecare notă-i plânge-un nor. îi e tăt una,
şi ce mi-aş mai dori?!... să fie dor? izvor de lacrimi efemeride,
Nu-mi lăsa mâna, hotaru-i
înnodate bazo-acide…
aproape, iubire magică să sune spre buze-nsângerate
nu adormi! Ce dacă-i noapte? a clinchet vesel de Crăciun în sărutările din noapte?
şi-un curcubeu, din dor nebun îi este sunetul scrisoare efemere…
Nu, nu te-ncrunta! Nu acum! să-mi duc-arcada în April'!... ce-şi tânguie cu fiecare apăsare mere
Iubire, e ultimul zbucium! să fiu din nou copil zbaterea spre tainele ştiute. mer
chiar dacă-nveşmântat în toamnă...
un Peter Pan al vremii de acum,
cu mângâieri de degete firave me
Ai grijă, veşnicia ne-aşteaptă îşi toarce cântu-n încăperi volute.
iar tu, regina lacului m
rânjind să trecem de haltă - adoarme-apoi ca vântul
şi-a spiriduşilor grădinii doamnă!... .
zâmbeşte şi ţine-mă strâns, prin ramurile rupte,
Iubire, nu!! deja ne-a prins... eşti eu, sunt tu... iar dintr-un nor îi plânge-o notă. Liloo
de-acum!... să-i fie dor?
Crateria Gabriel Machbet
* ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE! * ACEASTĂ PUBLICAŢIE POATE FI SPONSORIZATĂ I DE TINE! *
* As o c i a ţ i a ADS UM * Con t I B AN RO 5 7 RNCB0 7 2 209 9 1 6 9 1 0 0 00 1 * B CR A g e nţ ia Tu d o r V l a dim i r esc u, Bu cu r e şt i, S ect o r 6 *
pagina 8 * Pagina Cenaclului de Seară * Pagina Cenaclului de Seară * Pagina Cenaclului de Seară * Pagina Cenaclului de Seară *
Aserţiune
Dumnezeu
În numele credinţei oarbe
Se fac omoruri cu duiumul…
Ce zice Dumnezeu, le doarme?
Ori s-a-nţeles cu Căpcăunul?
Se-nchină oameni, miliarde,
În sinagogi, biserici şi geamii,
Dar Pământul geme, arde
De-atâtea crime şi stihii…
Eu am o sfântă bănuială:
Văzând El omeneasca dramă,
Dumnezeu şi-a luat de seamă
i obosit de veşnicii
S-a dus în alte Galaxii !
Florin IORDACHE
Pentru a putea apărea în paginile revistei noastre aşteptăm materialele
dumneavoastra pe adresa de mail cenacluldeseara@gmail.com Vă aşteptăm!!!
Efectul de piramidă
Adina Stoicescu
pentru că altfel n-ar învia cu fiecare răsărit.
Simt cum cresc ca aluatul
frământat cândva de bunica.
Îmi cresc lacrimi imense şi calde în ochi Spun că umbra păşeşte în tăcere în urma
şi-un zâmbet complet îmi înconjură faţa,
Coloana vertebrală mi se face infinită –
nu, nu ca a lui Brâncuşi –
infinită pentru că nu are nici început –
aşa, ca meridianul zero,
care nu trece neapărat prin Greenwich,
dar întotdeauna prin cei doi poli.
Mâinile îmi cresc şi se fac Ecuator
de-mi intră tot Pământul în braţe
şi aerul pe care îl respir miroase
a pită bine+crescută, scoasă din cuptor
şi pusă de bunica să zică Tatăl Nostru
(copil fiind nu pricepeam nicidecum
ritmul atât de lent în care
pâinea zice rugăciunea)…
Din mugurii gândurilor
îmi cresc azi cuvinte-ndrăzneţe
de-mbrăţişat fiecare aproape al meu.
Ah! Era să uit – piramida.
Să nu mă-nţelegeţi greşit –
Piramida o port în suflet
între lacrimi şi zâmbet.
Tranziţie
La celălalt capăt al meu este surâsul:
roşul transparent al sângelui
ce-ţi năvăleşte în obraji
atunci când săruţi veşnicia;
a avut nemurirea şi nu a ştiut ce e,
ai spus... şi de atunci
îmi lipesc timpanul de pieptul tău
pentru a auzi cum creşte iarba;
de ce scriu de acum altfel nu voi fi ştiut
decât (poate) ieri...
sau de ce respiraţia-mi sacadată
se topeşte în vena cavă.
Andrada Măluţan, Cluj-Napoca
Căinţă
Când o să cântăresc cât o frunză
o să m-aşez pe rana ochiului tău drept,
cerându-i stângului îndurare.
Deocamdată sunt grea şi pentru o talpă de
pantof.
Andrada Măluţan, Cluj-Napoca
* Pentru incultură o compensaţie ar putea fi vorbele de
duh.
* Insignifianţa multor zile te-ar exaspera dacă nu le-ai
atribui un anume sens.
Aforisme şi Reflecţii Robert TOMA
SPUN
Spun că soarele moare în fiecare apus
trupului
pentru că altfel ar tulbura
liniştea prea linişte a şoaptelor,
iar strigătul meu ţi-ar fi tăcere.
Spun că fiinţa-mi este ghem în trupu-ţi
pentru că altfel aş rătăci singură înghiţită
de noapte.
Spun că secolele devin secunde
pentru că altfel mi-ar spinteca fiinţa
atâta zbatere de inimă.
Spun că fluturii sunt minuni pentru o zi
pentru că altfel...aş muri într-o secundă
de-atâta sorbire de viaţă...
Spun... pentru că... altfel...
m-aş închide într-o lacrimă
şi m-aş naşte doar în privirea ta...
MIRELA NICOLETA HINCIANU,
cu inima la Galaţi
Zona Interferenţelor Poetice – 21 iunie 2008
Caseta Redacţiei Z.I.P. Nr. 3-06-2008
Director: Ion Gabriel Puşcă tel: 0728586680
email: europolis.edit@yahoo.com
Redactor şef: Adina STOICESCU
email: cenacluldeseara@gmail.com
Redactori: Ana COJOCARU, tefania VÂRBAN, Robert TOMA,
Ioana RĂŢOI, Laura BOTUAN
Grafică: BOLOHAN Cătălin
Contact: str. Ion Ţuculescu, nr. 19, bl. C37, ap. 7, Bucureşti,
sect. 3. - tel 0728586680
Editura Z.I.P. Bucureşti
Tipar executat la tiografia SCNoraTipcom SRL
issn : 1844 - 6701
editu ra Z .I.P.
e-mail editurazip @yahoo.com,
e d i t u r a z i p @ g m a i l . c o m
Să nu... sau poate nu vei şti
să nu te doară, Liuba,
când braţul stâng mi-l voi tăia.
din el va curge vântul în rafale
şi-am zis; cui trebuie furtună ?
sunt nori destui ce umbresc
pământul,
iar apele ce ies din matcă
nu mai contenesc să spele
lespezile pe care dorm cuvinte
acceptate-n tăgăduieli.
e timpul de odihnă, Liuba!
îmi voi ascunde privirea
sub frunzele ce-şi leapădă culoarea
ţinându-i negrului căldură.
tăcerea-mi va fi căpătâi,
iar fruntea mi-o voi odihni pe cruci.
mă voi acoperi-n veşmânt de cioburi,
iar sângele-n răscruci va şterge urme.
palori vor colora apusul începutului
fără capăt.
voi dormi, Liuba!
aşa cum dorm pruncii nenăscuţi.
Mara Mina
Închinarea la ereţi
ion gabriel puşcă- Lupişor
iubita mea cu turme de comete
sclipind prin ochi a goană,
ne-aşteaptă patul să ne-mbete,
ne-aşteaptă patul ca o rană.
să ne iubim ca doi ereţi
înzăpeziţi pe-un pisc de pernă,
cu caii verzi de prin pereţi
să ne-ncropim o fermă,
să rupem ordinea firească
iubindu-ne pe câmpi cu scaii
şi fără teamă să ne pască
spre dimineaţă caii.
să ne săpăm în trupuri o tranşee,
până la stelele pestriţe
şi să rodim din ea, femeie,
trei prunci şi-un sân de mioriţe.
să-mbătrânim – apoi – aşa, ’ntr-o doară,
iubindu-ne pe piscuri în surdină
şi să vedem – când ne-om uita pe-afară -
că lumea... la Ereţi se-nchină.