ZIP

File de jurnal poetic al Cenaclului de Seară. Clipa dă sens!

ZONA
Interferenţelor
POETICE
21.03.2008
”Când nu mai suntem copii suntem deja morţi!”
Brâncuşi ZIP nr. 0

Zece Aglomeraţie urbană

Sunt îndrăgostit de
sârma ghimpată
ce vâ kârpeşte kopiii
iubesk fierul beton
al umerilor voştri
sărut moale azbestul
kald al tâmplelor…
sunt ultimul în viaţă
şi de karne…
mă închin amintirii
păsărilor
şi urlu:
sunt cel din
urmă kare vă mai
poate iubi!
Conu Marius
”Revolta”
Întotdeauna l-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea un strop din
Marea lui Milă. Şi m-am întrebat cât e un strop din infinitate. Şi
am spart infinitatea şi am văzut o infinitate de stropi. Şi mi-am
spart inima şi am văzut o mână de stropi. Şi mi-am spart viaţa
şi am găsit un pumn de stropi. Şi stropul de inimă era mai mare
ca acela de viaţă, pentru că toate iubirile mele, toate tristeţele şi
bucuriile, toate dezamăgirile şi speranţele depăşiseră viaţa din
care mulţi ani – poate zeci – dormisem. Şi visele mele nu erau
egale visurilor mele. Şi stropii de visuri erau infinit mai bogaţi
decât fărâmele de vis.
Şi mi-am spart gândurile. Doamne, câtă pulbere s-a ridicat! Şi
au rămas sclipind în soare infime cioburi, sfărâmături de aur, de
azur, de floare, de iubire, de credinţă, de speranţă, de suflet, de
milă, de dor. Şi s-au adunat toate fărâmele şi-au format VIAŢA
MEA – stropul din Marea Milă a lui Dumnezeu.
Fragment din romanul “Fructe, Flori, Frunze”
De primăvară…
Despuiatu-s-au
de blănuri, Adevărata noapte
De cojoace,
De pulovere,
Am uitat să vă spun…
De jerseuri,
Se răzvrătesc şi zburdă prin trup celule
De rochii,
Florin Iordache
Ritm alert.Gânduri înşirate
aiurea.
Sunetul ploii ce cadenţează
aprig
În fereastra fumurie a încăperii
destinului.
Aglomeraţie şi lumea prinsă-n
Zgomotul şi haosul produs de
o sirenă
Ce aruncă-n braţele omenirii
Fiorii unei vieţi pierdute-n abis.
Aer închis
Şi cerul mohorât cu
Soare străveziu
Ce-a uitat să mai zâmbească
deasupra oraşului trist.
Laura Botuşan
C.N. „Gh. Lazăr” , cls. a X-a
Floarea Necşoiu
Pălăria de fetru
Fiecare dintre noi se află acolo unde trebuie să fie.
Sunt doi ani şi trei luni de când un proiect frumos,
pornit boem dar continuat metodic, a început să şteargă
din inimile si cugetele unor oameni graniţele ridicate de
omniprezenta societate de consum în care trăim. Nu am
scris întâmplător ”unor”.
Sunt doi ani şi trei luni plini doar de realizări şi de
bucurii. Un timp petrecut frumos într-o harnică activitate
din care condeiele noastre au căpătat o mai mare
precizie şi o vigoare sănătoasă, demonstraţia acestei
afirmaţii fiind cărţile publicate de membri
Cenaclului de Seară . Micile neînţelegeri, răutăţi şi orgolii
exagerate le-am uitat aşa cum i-am uitat şi pe autorii lor.
După doi ani şi trei luni începem încă un proiect,
începem o foaie-jurnal a Cenaclului, prin care dorim să
se permită şi să se înlesnească tinerilor scriitori dar şi
celor mai vârstnici, membri ai Cenaclul de Seară şi ai
sit-ului www.e-poezie.net , accesul la publicul larg.
ZIP, nu este o foaie protestatară, nu urmăreşte
să înjure sau să denigreze pe nimeni ci doar atrage
atenţia asupra unor tineri scriitori, talentaţi sau
marchează prezenţa unor scriitori mai vârstnici care nu
sunt apreciaţi la justa lor valoare.
Pălaria de fetru este locul unde marcăm
persoanele sau acţiunile în faţa cărora ne scoatem sau
nu , pălăria. Deocamdată…
Primul om care merită să primească acest
omagiu din partea redacţiei ZIP , dar mai ales din partea
mea este scriitorul IOAN LILĂ membru fondator al
Cenaclului de Seară despre care din păcate nu mai ştim
nimic de ceva vreme. Fără sprijinul lui nu am fi fost aici
unde suntem acum.
Ne vom scoate pălăria de fetru în faţa
prietenilor CDS - maestrul Dan Alexandru
Condeescu, Omul care ne-a impulsionat cu vorbe blânde
şi ne-a dat acea gură de aer curat de care aveam nevoie

nebune cu pofta de a sparge zidul de

De taioare, acum un an. Dumnezeu să-l odihnească!
aer al viului, iar când un petec de ziuă
De blugi, - scriitorul veşnic pribeag Aurel Ifrim, cel care
vrea să astupe o rană vin atomii durerii
De pantaloni, ne-a înlesnit drumul către alt mod de percepţie a
şi încep să adoarmă secundele pe
De sutiene, fenomenului literar.
tâmplă.
De bikini, Ne vom scoate de asemenea pălăria de fetru în
Adevărata noapte nu moare niciodată,
Despuiatu-s-au faţa tuturor celor care prin ceea ce fac sprijină
ea numai naşte!
de primăvară LIBERTATEA CUVINTELOR dar mai ales FIREASCA
În piaţa visării, între două surcele ale
Despuiatele, lor întrupare în literatură.
eşecului, un fluture alb moare pe
La timpul florilor
umărul stâng al unei statui.
şi al mirositorilor, Ioan Gabriel Puşcă aka Lupişor
Al. Ciocioi
trec graţiile
pe Calea Victoriei.
Unei creaţii artistice superioare, demontate până la ultimele şuruburi, tot i se mai aude un tic-tac.
Vin americanii! Robert Toma - Aforisme
Căluşarul Mâinile fug
printre ramuri...
Am uitat să vă spun…
Când anotimpurile încep să facă dragoste pe inimia ta, dă drumul cuvintelor …şi spinii
adormite în gesturile dinlăutru. aruncă tăceri
Paşii vor ieşi din rând călcând din adevăr în adevăr şi deseori împleticindu-se în soarelui de argint.
aerul rarefiat al înălţimilor coborâte pe tâmpla încinsă de aşteptare. Părăsite prin ceruri,
Se zbat între umeri secunde încleştate pe silabe ce se vor eliberate de dogme şi dor zboruri de inimi,
cioburi. Silabe ce au culoarea unor ursitoare alungate la marginea întâmplării. aşteaptă din muguri explozii
Eliberează-ţi trupul de strigătele cărnii, înfăşurată în sârmă ghimpată şi umblă şi pier.
strigând: Eu sunt căluşarul! cel care are jocul mângâiat de îngeri, cel care sărută
pământul, bătucind începuturile în fiecare poartă spunând că vecernia este o Primăvară de vulturi,
dimineaţă măsurată în roua din zâmbetul pruncilor. închişi printre ziduri,
Eu sunt căluşarul! cel care liber fiind pot fi preotul ce vă cunună cu steaua pură şi ferestre păzesc
sacră moştenită dintr-o cană de lut. să smulgă suspine,
să poarte în gheare
XXIV. (ultima scrisoare ...) Al. Ciocioi emoţii, iluzii,
să le-arunce ca hrană
Aş vrea să fie asta o ultimă scrisoare,
Aforisme unui simplu mister...
Cei care au înţeles greşit vor să
E doar o coală albă sub palma tremurândă.
se mântuiască cu poezia. Izvoare de gânduri
Şi inima, şi gândul, aşteaptă ca-ntr-o pândă
Puterea de-a descrie cărarea spre uitare. amorţesc printre pietre...
Vorbele învârtite nu Libera cale,
Se-mpleticeşte timpul, curaju-mi aţipeşte,
sedimentează. prin ape-şi urmează
Doar buzele năuce, mimând viaţa, mute,
Încearcă să propună cuvinte nenăscute, pasul uitat
Interzisă debranşarea de la în iubirea de umbre.
Din călimară, pana, nimic nu o clinteşte.
poezie!
Am nemişcat trei pagini, albindu-le cu
Ivănescu M. Ariana Rătăcite de freamăt,
gânduri.
O simt curgând din ele, răceala siderală păsări ascultă
Cenaclul de Seară vă foşnet de frunze
Încremenindu-mi mâna cu teama imorală aşteaptă în fiecare sâmbătă
De-a mâzgăli hârtia cu nedorite rânduri. nenăscute prin ramuri.
de la orele 17.00 la Colegiul Învaţă iubirea- fără glas,
Naţional Bilingv ”G.Coşbuc” tandru ger...
Zeci de răvaşe astfel, aşteaptă neatinse,
Iscălituri de lacrimi din ochii mei prelinse. pentru a participa la sesiunile
deschise de lectură şi AnneMarie Bejliu
conversaţie critică ale
Ovidiu Oană – Pârâu
cenaclului. Clipa dă sens!

Se moare pe tăcute
Se moare pe tăcute după o
singură viaţă
Pe un pat ce-a zămislit durere,
În vocale tăinuite în lutul acesta de
om.
Strânge-mă inimă, gloată,
Netezind cutele în veri
Ce poate or să mai vină!
Se renaşte nisipul în palme
Cu aluni sărutând genunchii
Încolţind după iertare
Şi tot ce nu am spus
Îmi străluceşte-n ochi bolind
Ca fulgii pe la geam,
Lipiţi curat în flori îngheţate.
Şi se moare pe tăcute
Cu dans nebun pe spinarea
timpului
Cu zmei spânzuraţi,
Şi omizi mirosind a luncă
În bocet concav.
Acolo, dincolo de cerul răsucit
La ţărmul fără vârstă
Se moare cu mâna atingând
Solia luminii înrămată frumos
În copacul pâinii.
Mirela Burhuc - Galaţi
• Cine crede în lumină, se umple de ochi.
• Păşind, lasă-te zgâriat de mărăcini; astfel vei şti cât poţi umbla.
• Adeseori mulţimea e precum un câine: îi arunci un os şi tace.
• Vicleniei, din orice unghi ai privi-o, îi vezi numai profilul.
• Dragostea – o suavă plantă carnivoră. Aforisme-Robert TOMA
Geneză Metalic
Ştefania Vârban Ilinca Mănescu
Plouă cu îngeri. Stropi de plumb
În necuvântul din gând Se izbesc de geamuri...
Se lasă seara… La fereastră, pisica toarce
Şi-n fiecare picătura de ploaie Metalic...
Izbită de tâmpla mea Un ac de lumina
Plouă cu îngeri. Mi s-a înfipt scâncind
În spaţiul dintre eternitate şi veac În palmă...
Se simte abur de noapte şi început de Uşa de fier a geamului sălbatic...
cuvânt, Ochiul de oţel al timpului
Iar palmele mele muncite M-a răscolit din umbră,
Nasc îngeri. Hieratic...
Ca un prolog la Evanghelia cuvintelor, A oxidat clipa în care speram
Tălpile mele au apărut. Că vei veni...
Sunt om
Din dragostea unei ploi pentr-un înger…
SFERTUL ACADEMIC
Adam Puslojic la casa lui Nichita – 31 martie 2007 Fără inimă

Sunt atât de fericit astăzi de parcă mi-aş lua la revedere

de la viaţă, de parcă mi-aş băga în inimă un măr ca să nu
mai bată ci ca să stea dracului, – ca să pot să mă apropii
de tine şi să-ţi spun: - Mă, ţi-o fi sete, ia şi tu şi muşcă un
măr!
Nichita Stănescu
Pe data de 31 martie maestrul Nichita Stănescu va
împlini 75 de ani! Te iubim, Nichita!

Dimineţile Cenaclului De Seară – Colegiul Naţional ”Gheorghe Lazăr” – Bucureşti

Drumul pe care ne-am

clasa a 11-a
Fluturii

Aruncaţi într-un deşert întins

Vlad Onețiu
Apa care va ţâşni din piatră;

Răbdător, mereu sperând...

O voce se opune vantului...
Pur şi simplu s-a dărâmat?

Uitatǎ-n mijlocul deşertului

Cautăm în zadar, înadins

(Un înger ne-ntinat care

Au nervuri bine conturate

Suspină...aşteptând...
şi peţioluri lungi,
Ca ale castanilor.
Au câştigat?

Am auzit eu

“Nu vă temeţi!”
să ne vadă)...
Că-n zbor
Chiar şi arborilor
Le cresc aripi.
aflat...

însă fluturii
Nu se tem de copaci.
şi asta pentru că frunzele lor
Nu vor avea niciodata culori
Să se scurgă din rădăcini…. Litere

*** Flori de întuneric trec peste mine într-o încercare de a mă ocoli. Noaptea
curge uşor, mă lasă în tăcerea transparentă a dorinţelor moarte în vârful
Îţi mulţumesc că m-ai lasat degetelor. Credeam că pot să văd doar lumina, dar întunericul m-a lovit
Sa dorm în urma ta de pas. primul. Nu ştiam cât de frumoasă poate fi amintirea până nu i-am simţit
Ai grija! s-ar putea uneori lipsa. De ce era atât de frig? De ce acum nu mai e la fel?
să te împiedici şi tu de prag. Intensitatea dură a luminilor din cer mă ascunde sub moliciunea nopţii.
E aşa intuneric la voi… Aripile s-au rupt demult, încercând să mă ridice. Au fost sfâşiate de stele,
cu atingerea lor mult prea glacială. Catifeaua albastră a bolţii nu se
Ar trebui să muţi ceasornicul întinde deloc. S-a cocoloşit undeva departe, iar acum cerul prezintă lumini
ăla mare de pe perete. ciudate, de eclipse de sentimente şi dorinţe imposibile. Mi-e rău dacă mă
Când vine dimineaţa, uit la cer. Îmi aminteşte de neputinţa mea de a fi ceea ce am vrut.
Secundele se împrăştie La fel, aerul e contaminat de căldură, poluat de soare şi distrus de alţii.
Pe podeaua ta veche. Flash-uri de transparenţă verde îşi fac loc prin în mintea mea şi vor cu
ardoare să-mi amintesc. De ce să-mi amintesc atunci când vreau să uit?
E aşa întuneric la voi… Culorile s-au schimbat, soarele a apus demult, iar lumina apare doar
Până şi clipele altundeva. Eu încă visez la o copilărie însorită, dar am devenit
Se ciocnesc între ele îndrăgostită de întuneric. Sunshine is gone. Long live the dark.
şi ajung pe podea Ieri mi se părea că noaptea nu ştie nimic. Azi cred că ştie prea multe, dar
Tăcute decenii. nu vrea să-mi spună nimic. Mă lasă să-i descopăr singură misterele.
Încercam să ştiu, să ating, să cunosc, să pipăi, să disting. Dar nu...Fluturi
*** de lumină se învârt în jurul meu, îmi coboară pe umeri, iar eu îi las.
Închide-ţi ochii! Aureola lor de tăcere mă înconjoară şi-mi impune să tac, aşteptând...
Sufletul meu s-a vărsat astăzi Picură cu noapte, plouă cu vise care-mi zboară prin vene, ninge cu
în zbor, întuneric de catifea albastră. Acele de gheaţă din cer mă înţeapă trist,
şi toate sentimentele parcă părându-le rău că am abandonat lumina. Din nori coboară adieri de
Mi-au devenit păsări! vise care mă împresoară, mă îmbrăţişează în tristeţea lor de gheaţă. Nici
un foc nu încălzeşte noaptea asta, totul e rece în jurul meu. Nici flacăra
Ştefania Vârban din mine nu mai e. A murit încercând să scrie...
clasa a 11-a
Irina Bortoi clasa a 11-a
Salvare
Mi-au înmormântat în abdomen
o iepuroaică albă,
ce miaună şi
toarce căciuliţe vişinii din hârtie
creponată
de proastă calitate.
În timpul liber se zvârcoleşte
precum o şerpoaică şi
se hrăneşte cu iarba crescută
pe plămânul meu stâng,
ronţăindu-şi apoi urechiuţele
din obişnuiţă.
Când sunt singură îmi imaginez că
zbor
prin univers, agăţată de un leagan din
sfoară,
iar iepuroaica mă înghite cu totul
în burtica ei fierbinte,
salvându-ma de la durere,
digerându-mă matern şi profund.
Elvira Ioniţă clasa a 9-a
C.N.B.”G.COŞBUC”
Îmbracă-te iubito
Îmbracă-te iubito, cu iia de la bunici
şi hai prin poieni cu stejari să urcăm .
să urcăm spre piscul tivit cu arnici
din floare de colţ,
şi acolo iubito, să ne mirăm
că firul maramei împletit acum este
în bucla-noptată a părului tău
că nici eu nu mai sunt doar tomnatic
flăcău
şi din urmă ne prinde o altă poveste.
Îmbracă-te iubito cu iia de la bunici
Am multe să-ţi spun şi mai multe să-ţi
fac
În vreme ce tu, lâna mioarelor de-aici
O treci cu migală printr-al mâinii darac.
Cu caprele negre-om împărţi aşternut
Eu voi fi peste ierni Get beGet Împărat
Iar tu vei privi, sub timpul pe pajişti
cernut
Cum creşte-ne pruncul când eu merg
la arat.
Îmbracă-te iubito cu iia de la bunici
şi hai prin poieni cu stejari să urcăm,
să urcăm spre piscul tivit cu arnici
din floare de colţ, şi-acolo iubito
de nimic,
de nimic ,
de nimic
să nu ne mirăm .
Ioan Gabriel Puşcă-Lupişor
I. (zădărnicie ...)
Din turnul meu de fildeş privesc spre larga
zare,
Strivind cu pasul molcom tăcerea din odaie,
Doar jarul de la pipă şi-un muc de lumânare
Mai întregesc lumina şi frigul îl înmoaie.
Din mine ghemuită, se naşte întrebare,
Se-amestecă în aer, se risipeşte-n ploaie,
Se-ascunde-n întuneric, aşteaptă clipa-n
care
Răspunsul ce-o ucide, ţâşni-va vâlvătaie.
Târziu, cetatea nopţii, cuprinsă de-mpăcare
Mă strânge-n aşternuturi sub zgomot de
şiroaie,
Nelămurite gânduri şi greaua zbuciumare
Strivindu-le în palmă, le-aruncă-ntre gunoaie.
A meritat, crezi oare, această frământare,
Tutunul ars în pipă şi-un fir de lumânare?
Ovidiu Oană-Pârâu
Aşteptare
În întuneric
Doar coaja secundelor
Pocnind între dinţi
Adina Stoicescu
PAJIŞTE CU ÎNGERI Am să-ţi propun o
pajişte cu îngeri, Două dureri - caliciu şi pistil
- Retraşi sub o tăcere-n care sîngeri Iubindu-
ne printre figuri de stil Am să te scot din
Valea Marii plîngeri. Netulburaţi de viaţa ce
dispare Am să cobor cu mine împăcat; Poate
şi cel mai grea, dar simplu "oare"?!, Eternă
risipire în păcat - Te mai aşteaptă-nfometat
de soare. Rămînem la ideile celeste.
Aproape am ajuns la malul spart; Cînd peste
mine trece orice veste, Hotarul cel din urmă îl
împart Echidistant, între "a fost" şi "este"!
George Tei
Această publicaţie este distribuită
gratuit de Asociatia Culturală ADSUM
Materiale şi părerile dvs. pot fi trimise
pe adresa
cenacluldeseara@gmail.com
Director: Ioan Gabriel Puşcă
Redactor şef: Adina Stoicescu
Redactori: Ştefania Vârban, Robert
Toma, Lura Botuşan.
Tipar executat în 4000 de exemplare.
Editura Anamarol-Bucureşti
Fără Cuvinte
La început a fost Cuvântul iar
Cuvântul era Dumnezeu. Şi
atât!Şi se plictisea datorită
tendinţei fireşti de a concentra
expresia verbală. Atunci
Dumnezeu a făcut Îngerii,
frumoşi ca silabele. Şi le-a dat
Dumnezeu, îngerilor aripi cu
pene albe, pufoase şi dese ca
clipele. A văzut Dumnezeu că
e bine şi s-a bucurat. Apoi a
început hărmălaia... Şi era
Raiul plin de pene pufoase şi
înşirate ca clipele. S-a supărat
Dumnezeu, a strâns toate
penele şi le-a dat foc. A văzut
Dumnezeu că e bine, iar s-a
bucurat şi a numit locul acela
Iad iar pe îngerii care -din
curiozitate!- şi-au ars aripile i-a
numit draci. Şi trăiau în
bătătura lui Dumnezeu, îngerii
şi dracii şi Dumnezeu. Îngerii
făceau lucruri îngereşti dracii
făceau lucruri drăceşti, iar
Dumnezeu lucruri
dumnezeieşti. A văzut
Dumnezeu că e bine şi s-a
bucurat.Şi atât! Şi iar s-a
plictisit Dumnezeu că prea era
grea veşnicia de atâţia îngeri
şi draci aflaţi mereu unul în
vizită la altul, ca nişte
personaje tolstoiene. Aşa că i-
a făcut pe toţi oameni. Şi atât!
Ioan Gabriel Puşcă-
Lupişor
Sâmbătă,22 martie 2008, vă
aşteptăm la Palatul ŞUŢU,
(Universitate) la orele 17.00
pentru a sărbători împreună
Ziua Internaţională a
Poeziei, Ziua mondială a
teatrelor de păpuşi.
Invitat de onoare teatrul de
păpuşi”Libelula”.
Clipa dă sens!