Uriasul cu ochii albastri – de Nazim Hikmet

A fost odata ca niciodata

Un urias cu ochi albastri
Indragostit de o femeie maruntica,
Ea visa sa aiba o casuta foarte mica
Cu o gradina sub fereastra
Si in gradina mult caprifoi cu florile-n lumina
Dar uriasul, cu mainile lui de urias
Menite sa inalte un intreg oras
Nu putea construi visul femeii
Adica, o casuta foarte mica
Cu o gradina sub fereastra
Si in gradina mult caprifoi cu florile-n lumimna
Iar intr-o zi cand soarele-a apus
Ea ochilor albastri le-a spus
"Ramaneti cu bine!"
Caci a venit unul cu avere si stare
Si a dus-o pe femeia maruntica
La visul ei, adica
La o casuta foarte mica,
Cu o gradina sub fereastra
Si in gradina mult caprifoi cu florile-n lumina
De atunci uriasul e singur pe lume
Singur de tot
Dar si-a dat seama
Ca dragostea lui de urias
Menita sa inalte un intreg oras,
Nu ar fi putut incapea
Intr-o casuta foarte mica
Cu o gradina sub fereastra,
Si in gradina mult caprifoi cu florile-n lumina

Deci a fost odata ca niciodata

Un urias cu ochi albastri
Indragostit de o femeie maruntica,
Femeia....visa.
Mircea Cărtărescu - Adio! La Bucureşti

un timp am fost atât de apropiaţi amândoi

încât îmi aminteam episoade din copilăria ta
şi visam visele tale
şi când tu îţi mâncai curcubeul la lactobarul de lângă scala
eu schimbam feţe - feţe...
un timp am fost atât de fericiţi amândoi
încât stăteam la facultate în aceeaşi bancă
şi fondul de ten de pe fruntea ta mi se părea mai important pentru omenire
decât marile descoperiri geografice.
şi apoi treceam dizolvând în culoarea de televizor în culori a umbrelei
magazinele cu frapé-uri, furouri şi doftorii din pasaj
cei o sută cinci zeci şi patru de centimetri ai tăi
măturau asfaltul în faţa noastră
şi spintecau cu lanternele întunericul bulevardului
în dreptul teatrului foarte mic
şi îţi cărau în memeorie alte glasuri, alte încăperi...

dar s-a sfârşit, s-a sfârşit! de-acuma cu care amant

te mai împleticeşti pe sub stele, pe sub bolovanii de diamant?
de-acum patina timpului aproape-a virat
pe patinoarul părului tău patinat.
adio!
adio!
Adio!
la revedere, dragoste, în toamna aceasta!
de-acum amorul nostru sparge asfaltul pentru lucrările de canalizare
ca să ne asigure o existenţă decentă.
vreau să-ţi mai spun
că aseară s-a prăbuşit de singurătate
romarta copiilor.

Mircea Cărtărescu - Toamna Cu Luna Anii '60

Toamna cu luna
când porţi peste pulovar o niciodata căptuşită cu totdeauna
când ştii că ai mai iubit şi ai să mai iubeşti
printre taxiuri nefireşti.

Toamna cu luna
când cabinele de telefon scânteiază
când ştii că nimic nu durează
când până şi vitrinele graseiază
şi vocea le tremură, şi serviciile de porţelan se fac zob.
Toamna de sticlă
când magnetofoanele se fac zob
când mixerele de plastic pălesc
când aspiratorul asudă rece
când trusa de şurubelniţe hohoteşte
când maşina de spălat cu ochiul rotund
şi coniacul cu patru stele
se-ngălbenesc şi cad de pe ramura minţii mele
şi toamna de vermut se crede tânără uneori...

Noi n-o să mai ţinem unul la altul.

N-o să ne mai facă plăcere să ne vedem feţele, râsetul.
Noi n-o să ne căsătorim,
n-o să avem copii
şi n-o să îmbătrânim împreună.
Mi-e aşa de clar lucrul asta acum.
Iar vieţile noastre n-or să fie îndelungate
ci scurte, haotice.
Zi, noapte, zi, noapte, zi, noapte
august, decembrie, aprilie...

Toamna cu luna
aş vrea atât de tare să fim acum împreună
să privim vitrinele împreună
să numărăm taxiurile împreună
şi să ne ningă frunzele-ngălbenite.

Mircea Cărtărescu - Poema Chiuvetei

într-o zi chiuveta căzu în dragoste

iubi o mică stea galbenă din colţul geamului de la bucătărie
se confesă muşamalei şi borcanului de muştar
se plânse tacâmurilor ude.
în altă zi chiuveta îşi mărturisi dragostea:
- stea mică, nu scânteia peste fabrica de pâine şi moara dâmboviţa
dă-te jos, căci ele nu au nevoie de tine
ele au la subsol centrale electrice şi sunt pline de becuri
te risipeşti punându-ţi auriul pe acoperişuri
şi paratrăznete.
stea mică, nichelul meu te doreşte, sifonul meu a bolborosit
tot felul de cântece pentru tine, cum se pricepe şi el
vasele cu resturi de conservă de peşte
te-au şi îndrăgit.
vino, şi ai să scânteiezi toată noaptea deasupra regatului de linoleum
crăiasă a gândacilor de bucătărie.

dar, vai! steaua galbenă nu a răspuns acestei chemări

căci ea iubea o strecurătoare de supă
din casa unui contabil din pomerania
şi noapte de noapte se chinuia sorbind-o din ochi.
aşa că într-un târziu chiuveta începu să-şi pună întrebări cu privire la sensul existenţei şi obiectivitatea ei
şi într-un foarte târziu îi făcu o propunere muşamalei.
... cândva în jocul dragostei m-am implicat şi eu,
eu, gaura din perdea, care v-am spus această poveste.
am iubit o superbă dacie crem pe care nu am văzut-o decât o dată...
dar, ce să mai vorbim, acum am copii preşcolari
şi tot ce a fost mi se pare un vis.

Mircea Cărtărescu - Posedai Tot Felul De Obiecte Electrice

tu eşti altfel făcută decât mine. tu mă înspăimânţi.

tu eşti un monstru. mi-e frică de tine.
ai lucruri pe care eu nu le am. ai sâni, de pildă,
ai tupeu.
ai o grămadă de rochii, ai rude cu grade universitare.
şi, doamne cum îţi picură părul până pe şale
ca un camion fructexport, fantomatic şi moale
care ar trece pe dorobanţi.
şi ai şolduri, şi ai pandalii, ai amanţi...

inconştientul tău trebuie să fie aşa uriaş

încât ar putea să reducă el singur diferenţa dintre sat şi oraş
să pună capăt valului de violenţă şi pornografie
cu doar un gest, sau o alifie.
nu, dacă tu ai fi un film documentar despre valenţele elementelor chimice
iar eu o tablă pe-un acoperiş de siloz
tot n-am fi fost aşa de străini
în realitatea cu atheneuri, caberneturi, maşini.

tremur când mă atingi. mi se face rău când îţi aud vocea la telefon.
de ce trebuie să existe o fiinţă ca tine?
şi de ce trebuie acum să nu mai existe?
bestie, pistruiato şi fufo,
feregea peste maxilare de tinichea,
gâsco.

Mama
de Mircea Micu

Imi scrie mama "Ti-am facut mormant,

ca nu se stie ce si cum si cand,
tu chiar daca te tii in Bucuresti,
stiu eu cat de strain si singur esti.
Are gardut de fier ce ne desparte,
dar fi-vom mai aproape dupa moarte,
e din beton sa nu fi suparat,
dar toti vecinii s-au asigurat.
Ti-am pus compot de visini si gutui
si daca vrei sa ti-l trimit sa-mi spui.
A venit toamna, vremea e ploioasa
si nu stiu daca ai sa poti veni pe-acasa.
Sa nu te culci tarziu stiu eu cum esti
si sa te-mbraci mai gros sa nu racesti.
Noroc si sanatate, dragul meu!
Mormantul de beton l-am platit eu..."

M-ai inselat c-o portocala! –Emil Brumaru

M-ai inselat c-o portocala!

Si tu si ea, in pielea goala,

Erati in camera impura
Cand v-am surprins gura in gura,
Deasupra dansa si alaturi
Vesmintele-i, coji printre paturi,
Mai transpirau dorinti din pori
Naintea marei dezmierdari
Cu tot dichisul si alaiul.

Apoi m-ai inselat cu ceaiul!

Puericultura- de Serban Foarta

Acum, când scade rata
natalităţii-n ţară,
şi vindem prunci de gata
pagânilor de-afară,

ni-i dor de vremea-n care

n-aveam habar de planning
şi, la răstimpuri rare,
facând amor în trening,
cu plapumile puse
în cap, până-n aprilie,
şi-n şoaptă, ca să nu se
audă în familie

(sau la vecinii care,

habar n-aveau de planning,
şi, la răstimpuri rare,
făceau amor în trening

sau lenjuri anti-baby,

pe înfundate, ca să
nu-i dibuie efebii
şi fetele din casă), -

eram ceva mai plodnici

şi cu prăsilă multă...
Pentru că, dragi logodnici,
copiii nu rezultă

din liberul arbitru,

ci din fatalitate, -
după ce bei un litru
de proastă calitate

Ion Minulescu

Acuarelă

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână

Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galantare.

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână

Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,
Numărând
În gând
 Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă...

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână

Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg ţinându-se de mână...

Emil Brumaru - Sonet pentru Yvonne de Bourgogne

Nu-ti cer nimic, vreau numai sa existi

...Tu nu pricepi ca ingerii sunt tristi
Daca ating cu -aripa lor un nufar,
Nu fiindca i-ar durea penele moi,
Ci din amaraciunea ca in miezul
Florii deschise nu le este crezul;
Ei cred stii bine doar in ce va fi apoi!
De-aceea taci si asculta-ma cum plang
Cand cerurile patimesc de Cristi
Ce s-au urcat spre soare din adanc.
Nu-ti cer nimic, vreau numai sa existi.

Emil Brumaru - Cantec naiv

De ce nu vrei să-nnebuneşti la ora cinci

După-amiază, când e-atât de bine,
Şi în sufrageriile adânci
Să faci pe preşuri tumbe dulci cu mine?

M-aş milogi-n dulapuri vechi să-ţi pui

Rochia moale şi, rămasă goală,
Ne-am bate cu lichioruri amărui
De chimion şi mentă glacială.

Iar către-amurg, făr-a mai ţine minte

Cine suntem, aproape de mătasă,
Îngenunchind pe paturile sfinte,
Am da cu sufletele noastre foc la casă!