Fratii Karamazov-F.M. DOSTOIEVSKI (Ed.

Rao, 1997)
1. Fragmente din dialogul dintre d-na Hohlakova si parintele Zosima (p.91-94) -Inchid ochii si ma gandesc: daca toata lumea crede, atunci de unde vine credinta asta? Dupa unii, credinta s-ar fi nascut in primele timpuri, din spaima de care oamenii erau cuprinsi in fata fenomenelor coplesitoare ale naturii si ca, in realitate, n-ar fi nimic. Si atunci imi zic: o viata intrega am crezut si totusi, daca dupa moarte n-o sa fie decat buruienile crescute pe mormant, cum spune nu stiu care scriitorE groaznic ! Cum as putea sa-mi recapat credinta? Ca sa spun drept, n-am crezut cu adevarat decat in copilarie, cand eram mica de tot; credeam insa numai asa, mecanic, fara sa ma gandesc la nimic Dar cum, cum as putea sa ajung astazi sa ma conving? Ce argumente ar trebui sa-mi mai aduc mie insami ca sa ma conving? -Si totusi, nu se poate dovedi nimic, trebuie numai sa crezi. -Dar cum ? -Prin experienta unei iubiri active. Straduiti-va sa-i iubiti pe cei din preajma dvs., sa-i iubiti din toata inima si neprecupetit.Pe masura ce iubirea va triumfa, veti ajunge sa va convingeti de existenta lul Dumnezeu si sa credeti in nemurirea sufletului Iar daca iubirea de aproape se va desavarsi printr-o deplina uitare de sine, atunci veti crede neaparat, si nici o indoiala nu va mai putea sa se strecoare in sufletul dvs. -Iubire activa ? Mi-ai dat inca o problema de rezolvat. Vedeti dvs, mi-e atat de draga umanitatea, incat, as vrea uneori sa renunt la tot si sa ma fac sora de caritate. Inchid ochii, ma gandesc si visez, si in asemenea clipe simt in mine o putere de nebiruit. Nici un fel de rani, nici un fel de plagi, chiar pline de puroi, nu m-ar face sa dau in laturi. Le-as spala si le-as obloji cu mainile mele, as sta de veghe la capataiul suferinzilor, as fi gata chiar sa sarut ranile acelea deschiseDar cat am s-o pot duce asa ? Dar daca bolnavul, ale carui plagi te ostenesti sa le speli, n-o sa dea nici un semn de recunostinta, atunci, imediat ? Daca, dimpotriva, o sa fie capricios, sacaindu-te in fel si chip, fara a pretui si fara a-si da seama ca tu -l slujesti cu devotament, o sa strige la tine tot timpul, daca o sa-ti porunceasca in tot momentul sa-i aduci ba una ba alta, sau poate chiar o sa te reclame superiorilor tai, ce-o sa faci atunci ? Daca iubirea ta o sa se iroseasca in van ? De aceea m-am cutremurat cand mi-am dat seama ca singurul lucru care ar putea sa stinga flacara iubirii mele pt umanitate este nerecunostinta. -Acelasi lucru mi l-a marturisit candva un medic. Mie, zicea el, mi-e draga umanitatea, si totusi, ma surprinde un lucru : cu cat mi-e draga umanitatea in general, cu atat i iubesc mai putin pe oameni, adica pe indivizii izolati. In visurile pe care le urzesc, adeseori simt o dorinta patimasa de a sluji umanitatea, si poate ca intr-adevar as primi chiar sa port crucea pt altii, daca asa ar cere imprejurarile, si cu toate acestea nu ma simt in stare sa stau doua zile la rand in aceeasi camera cu altcineva, o stiu din experienta. Faptul ca mai e cineva langa mine, prezenta unui alt om ma scoate din fire, imi zgandaraste amorul propriu, imi stinghereste libertatea. Ajunge o singura zi sa-l urasc, oricat ar fi el de cumsecade: pe unul pt ca mananca prea incet, pe altul pt ca are guturai si-si sufla mereu nasul. Eu, din clipa cand vin in contact

cu oamenii ajung sa le fiu dusman. In schimb, nu stiu cum se face, dar am constatat ca, de fapt, cu cat urasc mai mult indivizii luati in parte, cu atat dragostea mea pt umanitate in general e mai fierbinte. -Si ce-i de facut ? -In primul rand, feriti-va de minciuna, de orice fel de minciuna, luati seama sa nu va mintiti singura. Inlaturati orice aversiune, fie ca-i vorba de altii, fie chiar de dvs, caci tot ce vi se poate parea respingator privind in sufletul dvs, se lumineza si se curateste din clipa cand v-ati dat seama de asta. Inlaturati de asemenea teama din inima dvs, desi teama nu este dcat urmarea fireasca a oricarei minciuni. Iar daca s-ar intampla sa aveti momente de lasitate, pe drumul ce duce spre iubire, nu trebuie sa va speriati, dupa cum nici faptele rele nu trebuie sa va inspaimante prea mult. Fata de iubirea contemplativa, dragostea activa pare apriga si infricosatoare. Iubirea contemplativa este insetata de fapte mari, de lucruri pe care sa le infaptuiesti numaidecat si in asa fel, ca toata lumea sa le vada. Iubirea contemplativa te poate indemna chiar sa-ti jertfesti viata, cu conditia numai sa ti-o jertfesti cat mai repede, ca pe scena, sub privirile tuturor, ca sa primesti aplauze. In timp ce dragostea vie inseamna straduinta necontenita si stapanire de sine, pt unii poate chiar o adevarata stiinta. Pot sa va spun totusi, ca in clipele cand veti descoperi cu groaza ca toate straduintele dvs s-au irosit in van si cand vi se va parea ca in loc sa va apropiati cat de cat de telul dorit, v-ati indepartat si mai mult de el, in clipa aceea puteti fi incredintata ca l-ati atins ; atunci veti simti lamurit puterea minunata a lui Dumnezeu, care n-a incetat sa va iubeasca si cara v-a calauzit, fara sa stiti, pas cu pas. 2. Dialogul lui Ivan cu Aliosa (p.366-367) -Eu n-am putut niciodata sa pricep cum e posibil sa-ti iubesti aproapele. Fiindca, cel putin asa cum mi se pare mie, tocmai pe acela care-ti este mai aproape nu poti sa-l iubesti, decat, cine stie, doar asa, de la distanta. Nu poti iubi un om decat daca-si ascunde fata ; e destul sa-i vezi chipul, ca dragostea sa dispara pe loc. -Stiu, fiindca ne-a vorbit si parintele Zosima despre asta ; de multe ori, zicea dansul, infatisarea e o piedica in calea dragostei fata de semeni pt. unii oameni care n-au ajuns inca sa cunoasca viata. Exista totusi pe lume atata dragoste, Ivan, si dragostea asta se apropie foarte mult de cea a lui Hristos. -Eu, ce sa-ti spun, n-am cunoscut inca si nici nu pot pricepe asa ceva-si ca mine sunt multi. Dupa mine, dragostea crestineasca fata de aproapele este un miracol imposibil pe pamant. Hristos a fost Dumnezeu. Adica ceea ce nu suntem noi. Sa presupunem ca eu as avea o suferinta adanca ; nimeni altul insa n-o sa-si dea seama vreodata cat sufar, pt ca este altul, nu eu, si in afara de asta foarte rar intalnesti un om care sa admita ca semenul sau poate fi un martir. Si stii de ce nu vrea sa admita ? pt simplul motiv ca, sa zicem, miros urat, sau mutra mea i se pare stupida, ori pt ca odata, nu mai stiu cand, l-am calcat pe picior. Si apoi, sunt suferinte si suferinte : o suferinta umilitoare, pt mine degradanta, cum ar fi, de pilda, foamea, mai degraba poate sa trezeasca mila cuiva ; daca insa suferinta mea este de un ordin superior, bunaoara daca,

sa zicem, as avea de patimit pt o idee, prea putini ar fi dispusi sa-i dea crezamant si asta doar in cazuri extrem de rare, pt ca, uitandu-se la mine, ar constata ca n-am chipul pe care, dupa parerea lor, ar trebui sa-l aiba omul sortit sa sufere in numele unei idei. Si asta ajunge ca sa-mi retraga pe loc bunavointa lor, si fii sigur ca n-o fac din rautate, nu , catusi de putin ! De aceea, cred eu, cersetorii si, mai ales boierii scapatati n-ar trebui sa scoata niciodata capul in lume, multumindu-se sa ceara de pomana prin gazete. Teoretic, fireste, poti sa-ti iubesti aproapele, dar numai asa, de la distanta, niciodata insa cand este-n preajma ta. Daca totul pe lume s-ar petrece asa ca pe scena, ca intr-un balet, unde milogii apar costumati in zdrente de matase si dantele rupte si cersesc dansand cu cea mai desavarsita gratie, atunci ai putea cel putin sa-i admiri. Sa-i admiri, insa nu sa-i si iubesti. 3. Din invataturile parintelui Zosima (p.497, 498, 502) -Fratilor, nu pregetati, cuprinsi de spaima in fata ticalosiei oamenilor ; iubiti-i asa ticalosi cum sunt, caci astfel iubirea voastra va fi dupa chipul si asemanarea iubirii lui Dumnezeu. Iubiti toata zidirea dumnezeiasca, in intregimea ei, precum si fiecare graunte de nisip in parte. Alege totdeauna dragostea smerita, si astfel nu-ti va fi greu sa cuceresti intreaga lume.Clipa de clipa sa iei aminte la tot ce faci si sa cauti sa fii cumpatat. De s-ar intampla sa cazi in pacat si ticalosia ta te va intrista de moarte , bucura-te pt altii, pt vrednicia celui drept, bucura-te ca, desi tu ai gresit, el a ramas fara de prihana si nu si-a spurcat inima. Daca miselia oamenilor te va umle de manie, daca sufletul tau se va indarji asupra lor, ai grija mai cu seama de leapada de la tine inversunarea ; du-te si cauta truda cea grea pedepsindu-te, ca si cum tu singur ai fi vinovat de tot pacatul ce l-au infaptuit. Primeste suferinta fara sa cartesti, si inima ta se va imbuna, si vei intelege ca numai tu porti cu adevarat pacatul, de vreme ce, ca unul ce ai ramas neprihanit, aveai indatorirea sa luminezi calea celor rataciti si n-ai facut-o. Chiar daca faclia ar fi sa arda de prisos si ti-ai da seama ca lumina ei nu-i duce pe calea mantuirii, ramai neclintit si nu te indoi de puterea luminii ceresti : fii incredintat ca, daca nu s-au invrednicit inca sa se izbaveasca,se vor izbavi mai tarziu. Si daca nu se vor izbavi nici apoi, se vor izbavi odraslele lor, caci faclia ta nu se va stinge chiar daca tu vei inchide ochii. Cel fara de prihana moare, dar lumina lui arde mai departe. Iar mantuirea vine intotdeauna dupa savarsirea mantuitorului.