Dup cum se tie, existena uman este condiionat de consumul unor elemente din natur transformate sau nu.

Aceste elemente sunt numite bunuri datorit contribuiei lor pozitive la asigurarea existenei umane. Dinamismul tot mai accelerat al nevoilor umane a fcut s apar o multitudine de bunuri. n aceste mprejurri, studiul tiinific al mulimii bunurilor necesit o clasificare dup anumite criterii. Un prim criteriu folosit este acela al provenienei, respectiv al mo-dului de acces la aceste bunuri. n acest sens, se disting dou mari categorii: a) Bunurile libere, adic acele elemente care provin direct din natur, iar accesul la ele (posibilitatea de procurare) este liber; spre exemplu, aerul, apa, fructele din pduri, energia i lumina solar, ener-gia eolian etc.b) Bunurile economice, adic acele elemente care sunt produse prin efortul omului, necesitnd o prelucrare mai mult sau mai puin elaborat; obinerea lor are la baz desfurarea unei activiti economice. Bunurile economice au un caracter limitat, sunt rare, ele existnd doar n msura n care sunt produse prin activitatea uman. n consecin, accesul la bunurile economice are la baz schimbul(plata sau contraprestaia).n legtur cu bunurile, se mai fac diferenieri asupra modului n care acestea intr n circuitul de consum. Majoritatea acestor bunuri intr n consum prin intermediul schimbului (vnzare-cumprare), fiind denumite mrfuri. O mic parte a bunurilor economice servesc autoconsumului, acestea aparinnd economiei naturale. Important este faptul c aceste bunuri pot intra oricnd n circuitul de schimb sub form de mrfuri. O caracteristic mult mai important a bunurilor economice este materialitatea/imaterialitatea acestora. Se poate constata c nu toate rezultatele activitii umane, care contribuie la bunstarea oamenilor, au un caracter palpabil. De exemplu, vizionarea unui spectacol de teatru nu produce efecte palpabile, sub form materializat, putnd produce doar impresii, atitudini, ori starea de purificare sufleteasc numit de ctre Platon katharsis. Din acest motiv, tiina economic utilizeaz diferenierea bunuri/servicii, ultimele elemente indicnd tocmai acele bunuri intangibile. Acest tip de difereniere este uzual doar n domeniul unor tiine economice aplicative, teoria economic neinsistnd prea mult asupra acestor aspecte. Prin bun economic nelegem att bunurile materiale, ct i serviciile.O clasificare mult mai important a bunurilor economice este n funcie de destinaia acestora. Acele bunuri destinate consumului indivizilor sunt denumite bunuri de consum (satisfactori). n acest caz, consumul este abordat cu precdere ca act individual. Bunurile folosite pentru a se produce alte bunuri sunt numite bunuri de producie (prodfactori). Aria problematic abordat n cadrul prezentei teme va avea n vedere doar bunurile de consum. UTILITATEA BUNURILOR n legtur cu bunurile de consum, intereseaz capacitatea acestor bunuri de a satisface nevoile i dorinele de consum ale indivizilor. Pentru descrierea acestei capaciti se folosete conceptul de utilitate. Utilitatea reprezint capacitatea unui bun de a satisface o nevoie-dorin, capacitate dat de proprietile, nsuirile i caracteristicile bunului respectiv. Chiar dac economitii clasici au sesizat diferenieri ale utilitii bunurilor n funcie de condiiile de consum, preocuprile lor au rmas mai ales n sfera determinrii valorii economice. Paradoxul ap-diamant, formulat de A.Smith, arat clar prioritatea acordat de clasici conceptului de valoare economic i valoare de schimb, chiar n detrimentul celei de utilitate. Abia mai trziu, cnd psihologia va aborda i probleme economice, se vor crea condiii pentru o abordare riguroas a conceptului de utilitate. Aprecierea atitudinii n raport cu acelai bun depinde i de situaia consumatorului. De exemplu, un individ flmnd va aprecia mai mult un fel de mncare dect unul stul, conform proverbului romnesc foamea-i bucate bune. n plus, pot exista diferenieri importante privind obiceiurile de consum (cutume, norme privind modul deconsum, tradiii etc.). Mai mult, va conta i ambiana n care este consumat un anumit bun. De exemplu, diferena dintre acelai fel de mncare, cu aceleai caracteristici, consumat acas sau la un restaurant de lux. Capacitatea de consum a

indivizilor fiind limitat, n raport cu o anumit perioad de timp, se va constata diminuarea dorinei de consum pe msur ce sunt consumate doze succesive dintr-un bun. Elementele de mai sus au determinat o schimbare a modului de abordare a utilitii, o dat cu apariia curentului neoclasic. S-a trecut astfel de la definirea tehnic a utilitii la definirea economic propriu-zis. Utilitatea economic reprezint satisfacia pe care o resimte un individ ca urmare a consumului unei cantiti determinate dintr-un bun, n anumite condiii spaio-temporale.

Bunul economic este un rezultat al utilizrii resurselor economice, un element care satisface o anumit nevoie individual sau social. Bunurile economice pot fi divizate n: bunuri libere ale cror cantitate, raportat la cerinele oamenilor, apare ca nelimitat: aerul, apa, lumina solar; bunuri economice, care au un caracter limitat; bunuri materiale directe, de consum personal i bunuri indirecte de producie; bunuri necorporale (prestrile de servicii). Dup gradul lor de prelucrare bunurile economice pot fi grupate n: bunuri iniiale (materia prim); bunuri intermediare aflate n diferite faze de prelucrare; bunuri finale destinate pentru consumul final personal, colectiv sau productiv.

n economia de pia contemporan majoritatea bunurilor economice se manifest sub form de marf. Marfa reprezint un produs al muncii, destinat pentru schimb prin intermediul mecanismului de cumprare-vnzare. Mrfurile pot fi divizate n mai multe grupe: mrfuri corporale de consum personal; mrfuri n form de capital fix; mrfuri n form de resurse naturale; mrfuri n form de resurse de munc; mrfuri n form de rezultate ale cercetrilor tiinifice; mrfuri n form de servicii manageriale, audit i de marketing; mrfuri n form de hrtii de voaloare.

Orice bun economic n form de marf are dou laturi: utilitate (valoare de ntrebuinare) i valoare (valoare de schimb).

Utilitatea reflect capacitatea mrfii de a satisface o anumit nevoie a omului sau a societii. Utilitile mrfurilor formeaz coninutul material al avuiei. Utilitatea mrfii se manifest sub mai multe forme: utilitate unitar, total, marginal (utilitatea ultimii cantiti dintr-un bun economic care satisface nevoia consumatorului). Valoarea de schimb reflect egalitatea mrfurilor ca produse ale realizrii factorilor de producie.

Evolutia gndirii economice despre servicii Clasicii gndirii economice despre servicii (sec.17-18) nu trateaza serviciile distinct ci n ansamblul activitatilor considerate utile din punct de vedere social. Un prim curent n cadrul acestei gndiri este reprezentat de mercantilisti. Activitatile preferate de acest curent sunt comertul si transporturile maritime, acestea fiind pentru ei activitatile cele mai rentabile deoarece permit exportul. Alti autori din aceasta perioada includ serviciile n ansamblul activitatilor creatoare de bogatie economica. Punctul de plecare al rationamentului lor este constatarea interdependentelor activitatilor. Aceste interdependente sunt determinate de actul consumului. Astfel ceea ce nu este necesar pentru consumul cuiva, altcineva nu produce etc. n consecinta serviciile fiind antrenate n circuitul consumului sunt profesii creatoare de bogatie ca si productia agricola sau manufacturiera. Fiziocratii considera ca din cele trei clase care compuneau societatea, numai proprietarii de pamnt (prima clasa) si cultivatorii (a doua clasa) respectiv capitalul si munca erau productive, n timp ce ceilalti, respectiv artizanii, manufacturierii si comerciantii erau neproductivi. Ei sunt cert utili asigurnd aporturile necesare bunurilor, dar traiesc pe seama celorlalti, neadaugnd nimic la produsul total al pamntului. Adam Smith (1723-1790) face o distinctie categorica ntre munca productiva si neproductiva. El considera ca munca este productiva daca prin prestarea ei se obtine valoare (produsul muncii este vndut) si profit. El considera ca serviciile se pierd chiar n momentul producerii lor si nu lasa nici o urma sau valoare care ar putea fi folosita pentru schimb, pentru cumpararea altor bunuri sau servicii. Este adevarat ca A.Smith vorbeste n general de servicii domestice (servitori). Dar el include n lista activitatilor neproductive si "ordine respectabile" n societate precum: suveranul, militarii, magistratii, medicii, oamenii de litere, etc. n schimb, activitatile marfare cum ar fi comertul sunt considerate productive. n secolul al XIX-lea, ca si n perioada precedenta, serviciile nu sunt tratate distinct, ci tot n contextul discutiilor despre munca productiva si neproductiva. n prima perioada a secolului XX, ntre 1935-1965 marcam aparitia si modernizarea conceptiilor referitoare la sectorul tertiar al economiei. Dupa 1950 ncep sa se afirme ideile si teoriile post-industriale n paralel cu aparitia conceptelor neo-industriale privind evolutia societatii. Societatea post industriala, dupa sociologul american Daniel Bell, s-ar caracteriza prin patru trasaturi esentiale. Prima ar fii aceea ca reprezinta o societate tertiara, respectiv o societate bazata pe servicii. Aceasta trasatura este sustinuta de faptul ca majoritatea populatiei active n societatea post-industriala lucreaza n sectorul tertiar (al serviciilor)

n societatea post-industriala o alta categorie de servicii trece pe primul plan si anume acela de nvatamnt, sanatate, cercetare. A doua caracteristica a societatii post industriale este primatul stiintei si al tehnologiei bazate pe stiinta. Cunoasterea stiintifica devine resursa strategica, iar organizarea activitatii bazate pe informare si stiinta problema centrala a societatii post-industriale. A treia caracteristica esentiala a societatii post-industriale o reprezinta cresterea rolului clasei profesionistilor si tehnicienilor. A patra trasatura a societatii post-industriale este considerata mutatia sistemelor de valori formelor de gestiune a societatii de la modul economic la modul sociologic. Aceasta trasatura se bazeaza pe considerentul ca ceea ce caracterizeaza munca n societatea post-industriala este faptul ca oamenii conteaza mai mult dect masinile n ceea ce priveste teoriile neo-industriale acestea sunt destul de diverse ncercnd sa explice cresterea serviciilor sustinnd n acelasi timp modelul industrial, de fapt neo-industrial de evolutie a societatii. Un prim curent de idei n cadrul acestor teorii este cel structurat pe o baza micro-economica si statistica si denumit: teoria neo-industriala a "self-service-ului" (serviciu propriu). Ideea principala a acestui curent consta n tendinta majora de prefigurare a unei societati de "self-service", bazata pe un consum crescut si rennoit de bunuri industriale n sfera domestica. Astfel paralel cu cresterea consumului final de servicii va avea loc producerea lor de indivizi nsisi, combinnd munca lor cu un echipament menajer si colectiv performant. O a doua categorie de curente neo-industriale acorda o atentie considerabila unitatilor n modul de productie si n tehnologia serviciilor. Unul din aceste curente are ca argumente de baza transformarile n ce si cum ale structurilor productive. argumentele acestei scoli sunt ntr-o economie caracterizata printr-o perfectionare si diferentiere accentuata a produselor si a organizarii productiei expansiunea serviciilor rezulta n principal din nevoia crescuta de servicii intermediare sau complementare destinate fie direct ntreprinderilor producatoare fie distributiei bunurilor, fie formarii capitalului uman adaptat noilor configuratii productive. O alta versiune a acestor teorii considera cauza principala a cresterii serviciilor, cresterea costurilor de organizare. Ideea este ca, dezvoltndu-se, economiile au generat cheltuieli de organizare din ce n ce mai ridicate si cresterea serviciilor nu este altceva dect dezvoltarea activitatilor corespunznd costurilor crescatoare de organizare a sistemului productiv. Un alt curent de idei vede viitorul societatii neo-industriale ca o economie informationala. Aceasta scoala considera informatia ca resursa de baza a societatii, o resursa care spre deosebire de capital(bani) este inepuizabila si autoregenerabila. Ocupatiile informationale sunt concepute n sens larg, iar bunurile si serviciile internationale sunt definite ntr-o optica de "filiera", respective ele cuprind nu numai serviciile informationale clasice private sau publice (cercetare, consultanta, educatie, etc. ) dar si productia bunurilor informationale(televizoare, aparate de fotografiat, xerox,carti) si infrastructurile de servicii informationale(retele informatice, scoli, librarii, retele de telecomunicatii). O alta scoala neo-industriala pune accent pe industrializarea serviciilor, respectiv patrunderea progresului tehnic n acest sector. Este cazul mai ales al transporturilor, telecomunicatiilor, distributiei apei, gazului si electricitatii, bancilor, serviciilor medicale, comert cu ridicata, etc. Dupa anul 1980, tot mai multi specialisti sustin ca societatea viitoare poate fi caracterizata ca o "economie a serviciilor" cu trasaturi specifice diferite de cel al modelului "industrial" sau "neo-industrial" de dezvoltare.

Teoreticienii economiei serviciilor (Orio Giarini, Walter Stahel, Jean Gadrey), fara a nega succesul general al revolutiei industriale, subliniaza ca n ultimii 20-30 de ani modelul clasic industrial de producere a avutiei nationale a ajuns la sfrsitul "carierei" sale. n prezent n majoritatea tarilor lumii traim ntr-o "economie a serviciilor" care se caracterizeaza nu numai prin faptul ca ramuri de servicii financiare, asigurarile, transporturile si telecomunicatiile, serviciile de ntretinere si inginerie se dezvolta nelimitat, dar n cadrul industriei prelucratoare si chiar a agriculturii, majoritatea functiilor ndeplinite si a activitatilor desfasurate implica activitati de servicii. n felul acesta asistam n cadrul economiei serviciilor la integrarea orizontala a tuturor activitatilor productive, ceea ce nseamna sfrsitul teoriei tuturor celor 3 sectoare ale activitatii economice. n realitate, pentru toate cele trei tipuri de societate agrara, industriala si de servicii - problema relevanta consta n alegerea prioritatii n stimularea productiei de avutie si bunastare. ntr-o societate industriala agricultura nu dispare. Dimpotriva productia agricola devine din ce n ce mai eficienta datorita industrializarii sale. n mod similar economia serviciilor nu este complet detasata de structura productiva industriala, ci penetreaza aceasta structura, facnd-o n mod predominant dependenta de performanta functiilor de servicii n cadrul (precum si n afara) procesului de productie. Cu alte cuvinte, noua economie a serviciilor nu corespunde sectorului tertiar n sensul traditional, ci se caracterizeaza prin faptul ca functiile de servicii sunt predominante n prezent n toate tipurile de activitati economice. Cresterea unei economii bazate pe servicii, nu este limitata dect de capacitatea spiritului uman de a imagina activitati mai utile dect cele care exista deja. Aceasta nu nseamna ca economiile pot sau trebuie sa existe fara o capacitate industriala de prima importanta, ci o economie sanatoasa trebuie sa se ocupe att de industrie ct si de servicii. n concluzie, serviciile dezvoltndu-se restructureaza aproape toate ramurile, legaturile fundamentale ntre diferite sectoare ca si economia n ansamblu. Amplificarea importantei serviciilor, mai ales in ultimele decenii, a intensificat eforturile teoreticienilor in directia constientizarii aportului serviciilor la dezvoltarea economica si teoretizarii unor aspecte ale gandirii privind evolutia serviciilor. Astfel, din acest punct de vedere s-au conturat mai multe faze:

nprima faza, debutul procesului de constientizare a importantei serviciilor de catre practicieni, care s-au confruntat cu o serie de dificultati privind lipsa unei teorii economice fundamentale in domeniul serviciilor, in conditiile introducerii si dezvoltarii acestora, mai ales in industria prelucratoare; na doua faza, determinata de un grup de economisti (Orio Giarini, Jean Gadrey, Jaques Nusbaumer, Juan F. Rada), care in urma observatiilor si analizelor efectuate la sfarsitul deceniului 7 al secolului trecut, si-au exprimat opinia potrivit careia serviciile au devenit partea predominanta a sistemelor de productie, avand in vedere alocarea resurselor. Grupul respectiv de economisti a sustinut importanta strategica a serviciilor in alocarea resurselorsi contributia deosebita a acestora la dezvoltarea economica; nfaza a treia a fost determinata de includerea serviciilor pe agenda negocierilor internationale in GATT, la inceputul deceniului 8 al secolului XX, cu urmatoarele efecte benefice: dobandirea de catre servicii a unui statut oficial in cadrul relatiilor internationale; impulsionarea puternica a cercetarii stiintifice in domeniul serviciilor. nfaza a patra a fost marcata de intrarea in vigoare in anul 1995 a Acordului General privind Comertul cu Servicii (GATS) si incorporarea comertului international cu servicii in sistemul comercial global patronat de Organizatia Mondiala a Comertului (OMC). Prin Acordul General privind Comertul cu Servicii (GATS) s-a realizat o liberalizare progresiva a schimburilor internationale cu servicii si de asemenea a fost recunoscuta problematica serviciilor de catre comunitatea internationala. In cursul anului 1997, au fost convenite noi tratate multilaterale de liberalizare in domeniul serviciilor financiare si de telecomunicatii, din perspectiva liberalizarii mai accentuate a pietei internationale de servicii.