INTRANSIGENŢA LUI DUMNEZEU ŞI

POLITEŢEA DIAVOLULUI

1. Simţeam că cedez nervos. Aberaţia lumii în care

trăiam, problemele financiare, interminabilele
„şedinţe” care nu se deosebeau aproape cu nimic de
cele din „epoca de aur”. S-a schimbat doar decorul,
substanţa putredă a rămas aceeaşi. În plus, prietena
mea îşi găsise pe altul. Un gin, ce-aş mai bea un gin...
Nu mă mai atinsesem de alcool de ani buni, pentru a
evita un soi de crize pe care le făceam la beţie. Dar
acum părea o ispită aproape irezistibilă.
Și, începând din acel moment, am auzit, pe rând, două
voci distincte care mi s-au adresat.
„Cum poţi să nu te gândeşti decât la tine şi la
simţurile tale? Asta vrei să fii, un animal mai evoluat?
Vrei să faci din nou acele crize?”.
„Ştiu că eşti un bărbat adevărat. Ai dovedit-o în pat
cu Sonia, în cercurile literare, în relaţia cu rudele.
Acum traversezi o criză care nu se va termina prea
curând. Bea un gin... îi mai ţii minte aroma?”.
N-am mai rezistat şi am intrat într-un bar, unde am
comandat unul dublu.

2. Colegul meu de birou începuse să mă calce pe

nervi. El ştia cel mai bine, el avea de spus ultimul
cuvânt, el era „masculul” după care întorceau capul
toate femeile. După părerea mea, nu era decât un
monument de infatuare şi autosuficienţă. Eram unul
dintre puţinii care ştiau că are o relaţie cu soţia
şefului, în cel mai strict secret, dar se vede că nu
suficient de strict, de vreme ce aflasem. Şi dacă... i-aş
face-o? Ha, ha... aproape că m-a umflat râsul. Boss-ul
l-ar da afară în mai puţin de 24 de ore - altele poate că
le-ar înghiţi, dar pe asta în mod sigur nu.
„Ştii că îi eşti superior în multe. Aşa vrei să-ţi
manifeşti superioritatea, printr-o intrigă josnică, prin
pumnalul înfipt pe la spate? În plus, i-ai distruge viaţa
şi ei”.
„Dacă nu-i dă nimeni o lecţie, va avea pretenţii din
ce în ce mai mari. Toţi cei din redacţie au uitat de tine
pentru că îl văd doar pe el. Chiar şi fata aia care îţi
plăcea ţie. Acum e momentul - altă ocazie nu ţi se va
mai ivi. Termină-l!”.
M-am întâlnit în local cu şeful. „Hai să-ţi spun una
tare. Te rog să mă ierţi, departe de mine gândul să mă
amestec în viaţa ta privată, dar ştiu cât o iubeşti pe
Corina...”.

3. Nu îmi mai ajungeau banii. Câştigam relativ bine,

dar şi cheltuielile erau pe măsură. Dacă n-ar trebui să-
i dau şi surorii mele atâţia... Ştiu că nu se mai
descurcă şi că viaţa e din ce în ce mai grea, dar nu mai
am ce să fac ca să o scot la capăt. În plus, banca îmi
refuzase cererea de împrumut, invocând nişte motive
obscure şi birocratice din cauza cărora am simţit că
înnebunesc, efectiv.
„Bunăstarea materială e ceva trecător, dragostea faţă
de o rudă apropiată e ceva nepreţuit. Iar faci greşeala
de a crede că îţi poţi cumpăra fericirea cu bani?”.
 „Dacă nu-i tai subvenţiile chiar acum, sora ta va
crede că poate să îţi ceară oricât, oricând, oricum.
Chiar aşa să ajungi, să nu-ţi mai poţi permite nici
măcar un costum de firmă sau o ieşire sâmbăta din
Bucureşti, doar ca să aibă ea de cheltuială? Arăţi
obosit. E timpul să mai faci ceva şi pentru tine”.
„Anca, te rog să mă ierţi. Traversez o perioadă
proastă nu doar financiar, dar chiar în general, şi
trebuie să schimb ceva în viaţa mea. În condiţiile
astea, nu cred că te mai pot sprijini”.

4. „Dacă public materialul ăsta, o să mă umplu de

bani. Dar e o minciună, fir-ar să fie, e o minciună
gogonată. Muncitorii ăia chiar au dreptate”.
Pendulam nehotărât între bar şi casă, între serviciu
şi aleile Cişmigiului. Mi-am adus aminte de filmul
„La Piovra”. În fond, ce e lumea decât o imensă tablă
de şah a absurdului, în care câştigă doar cel care e
suficient de tare ca să rămână în picioare mereu, prin
orice mijloace. În fond, ce e viaţa, decât un lung şir de
evenimente neplăcute, întrerupte de altul, şi mai
neplăcut.
„Nu poţi face aşa ceva. Pune-te o clipă doar în locul
lucrătorilor - tocmai tu să le dai lovitura de graţie?”.
„Vrei să-ţi spun care e procentul de nedreptate, de
minciună, de decadenţă în lume în acest moment,
comparativ cu cinstea şi cu principiile de care faci
atâta caz? Tinde către 90%. Crezi că îi pasă cuiva de
moralitatea ta? Crezi că o să-ţi ridice cineva statuie?
Aiurea, or să se îmbete cu toţii, ba chiar or să râdă că
ai fost atât de fraier. Oricum, dacă n-o faci tu, o va
face altcineva în locul tău. Nu crezi că ţi-ar prinde
bine o vacanţă în Grecia?”.
„Boss, am un material senzaţional. Răstoarnă totul
cu 180 de grade. Ştii, afacerea aia...”.

5. În locul Soniei nu mai apăruse nimeni în viaţa

mea. Dar chiar nimeni, astfel încât devenisem tot mai
preocupat de această latură erotică. Damele de
consumaţie îmi păreau un mijloc prea vulgar şi de
prost gust pentru a-mi satisface instinctele.
Observasem că fata vecinului, care avea numai 16 ani,
îmi arunca tot mai des ocheade. Era la vârsta la care
„lua foc”, pur şi simplu, iar eu mai aveam puţin şi mă
aprindeam la rându-mi.
„E încă o copilă visătoare şi idealistă. Uită-te în
interiorul tău şi vei vedea că nu-i doreşti decât trupul.
Într-o lună ai să te plictiseşti de ea şi ai s-o laşi baltă -
dar ea, spre deosebire de tine, pune suflet. Iubeşte.
Adu-ţi aminte cum erai la vârsta ei, nechibzuitule!”.
„Puştoaica asta te doreşte. Îţi vine să crezi că de câte
ori rămâne singură în cameră nu se gândeşte la altceva
decât la cum s-ar dezbrăca în faţa ta? Trupul ei fraged
aşteaptă ceva, tânjeşte după ceva... după mâinile tale
mature, după experienţa unui bărbat adevărat care să o
înveţe ce e extazul. Fii tare! Va fi a ta!”.
Rămăsesem până seara târziu în faţa televizorului,
urmărind absent un nou discurs politicianist al unui
etern candidat la ecranizarea pieselor lui Caragiale -
ba chiar a nuvelelor lui Kafka, aş fi putut spune.
Soneria m-a trezit brusc din amorţeală.
 - Bună, n-ai un pic de ness? Trebuie să învăț și am
rămas fără...
- Crede-mă, am mult mai mult decât atât, i-am şoptit
fetei în timp ce-i băgam febril mâna pe sub bluză.

6. Un Fiat ultimul tip frână violent, fără a putea însă

să evite o bătrână care traversa regulamentar, pe
trecerea de pietoni. Apoi a demarat în trombă.
Strigătele mulţimii şi imaginea şocantă a bătrânei
zăcând într-o baltă de sânge m-au paralizat şi pe mine,
nu însă înainte de a apuca să reţin numărul maşinii.
Doamne! Era maşina băiatului primarului, ştiam asta
sigur, o mai văzusem la o petrecere monstruoasă la
care aterizasem din întâmplare aproape, cu câteva luni
în urmă.
Am ajuns acasă bulversat. Am băut un coniac pentru
a-mi domoli emoţiile. Ce să fac? Mă omoară ăla dacă
depun mărturie împotriva lui, n-am nici o şansă
împotriva mafiei. Dar sunt singurul care nu şi-a
pierdut capul şi a reţinut numărul maşinii.
„Nu va fi uşor, dar dacă depui mărturie, vei fi
protejat să nu păţeşti nimic. Dreptatea e un cuvânt
care şi-a pierdut înţelesul pe Pământ, dar măcar unul
trebuie să dea dovadă de caracter”.
„Ştii ce face chiar acum băiatul primarului?
Vorbeşte cu toţi acoliţii să înfunde pe oricine ar fi
văzut ceva mai mult. Retrage-te cât mai ai timp. N-ai
ce să-ţi reproşezi, oricum nu puteai face nimic.
Oricum, bătrâna aceea nu mai avea mult de trăit. Ştiu
că nu poţi să-i suferi, dar n-are nici un sens să faci pe
eroul. În plus, e posibil ca, vrând să evite încă o
victimă, să încerce să-ţi ofere bani”.
După o noapte nedormită, am decis să tac.

7. Încercam din răsputeri să-mi fac timp să mai

merg la biserică. Aveam nevoie de linişte, de
reculegere. Nu credeam prea tare în spovedanie sau
împărtăşanie, dar în astfel de momente în care să mă
simt singur cu Creatorul, da. Dar nu mai apucam,
viaţa mea devenise un fel de cursă de Formula 1, de
raliu nebunesc într-o epocă a vitezei şi tehnologiei.
Când mă gândesc cum era când începusem de-abia să
intru în viaţă, când încă mai credeam în cuvântul
ideal...
„Vino! Nu e totul pierdut. Sunt lucruri pe care nu le
poţi înţelege, sunt raţiuni superioare pentru care
omenirea îşi trăieşte, de fapt, ultimele clipe. Nu
încerca să înţelegi. Deschide-ţi sufletul. Adu-ţi aminte
de vremurile de început, de sentimentele care te
încercau atunci. Nu vezi cât te-ai schimbat?”.
„Cred că n-am apucat să-ţi spun ce fac preoţii. Nu
toţi, fireşte, dar sunt atâţia care... iau şpagă de zeci de
ori mai mare ca a ta. Se destrăbălează cu minore mai
abitir decât ai făcut-o tu cu fata vecinului. Beau până
cad jos. Şi tu în casa preoţilor vrei să te duci să te
linişteşti, acolo vrei să-ţi descarci sufletul? Am uitat
să-ţi spun că preotul tău e alcoolic. Vrei să ai într-o zi
un şoc din care să nu-ţi mai revii niciodată, vrei să
înţelegi ce nu se poate înţelege? De ce, te-ai întrebat
măcar o dată de ce Dumnezeu şi-a trimis fiii în beznă?
Şi nu doar că i-a trimis, dar mai are şi cinismul de a-i
lăsa acolo? Deschide-ţi orizonturile. Discută şi cu
mine, întreabă-mă şi pe mine ce cred despre lume”.
Am luat Biblia de pe masă şi am aruncat-o. Oricum
nu îmi mai folosea la nimic.

8. Epilog - sau ultimele dialoguri.

Nu dormeam. Voiam să ațipesc, însă mă aflam într-o
stare de semitrezie. Din întuneric, a răzbătut către
mine un glas cald:
„Sunt Fiul Omului. Îți amintești oare? Îmi iubesc
semenii ca pe mine însumi și tot astfel te-am iubit și te
iubesc și pe tine. Fiul meu, dragul meu fiu, aproape te-
am pierdut! Nici nu ştii cât am ţinut la tine, nici nu ştii
câtă dragoste se ascundea în spatele intransigenţei
mele! Adam şi Eva, dacă ţi-ai fi adus măcar o dată
aminte de Adam şi Eva... Şi de şarpe, bineînţeles.
Simt durerea rătăcirii tale, dar refuz să te îndepărtez
de la Mine. Aștept întoarcerea ta, a fiului risipitor”.
Apoi am auzit o altă voce, metalică, rece, sacadată:
„Acum mişcă, sclav nenorocit! Otreapă! Chiar ai
crezut, măcar o singură clipă, că îmi pasă de tine şi de
BINELE tău? Că m-ai impresionat, fie și o dată, cu
frământările tale infantile?”.
Și am înțeles, în ceasul al doisprezecelea, că diavolul
găsise întotdeauna argumentul potrivit pentru a-mi
influența deciziile.