Tema 2.

Balanţa de plăţi externe

1. Balanţa de plăţi externe: concept, rol, structură, factori de influenţă.
2. Metode de echilibrare şi ajustare a Balanţei de plăţi externe.
3. Interpretarea Balanţei de plăţi externe.
Importanţa balanţei de plăţi pentru dinamica economiilor mici şi deschise a devenit unul din subiectele cele mai dezbătute în ultimele
decenii. Principalele controverse privesc rolul contului curent şi finanţarea acestuia în dinamica economiilor naţionale atît în ceea ce priveşte
creşterea economica în sine, cît şi pentru fluctuaţiile acesteia.
În activitatea financiar-valutară a unei ţări intervin o serie de operaţiuni din care unele măresc venitul naţional, iar altele îl micşorează, de
aceea este neapărat necesar de a se menţine un echilibru între cele două genuri de operaţiuni pentru a nu ajunge la pierderi de venit naţional.
Echilibrul valutar este o componentă a echilibrului general economic. Echilibrul valutar se realizează în cazul în care există o echivalenţă între
încasările şi plăţile în valută, a unei ţări, într-o perioadă de timp determinată. Echilibrul total se referă la egalitatea generală a încasărilor şi plăţilor în valută:
Ex + Cr.pr. = Im + Cr.ac.
Calitatea echilibrului valutar constă în realizarea lui prin cât mai puţine credite, adică să nu apară ca realizat prin contractarea unei datorii în străinătate.
Echilibrul valutar trebuie astfel realizat încât să permită importul de materii prime, servicii. tehnologii etc. necesare progresului economic, fără consum prea mare de
valută.
Instrumentul care reflectă şi în acelaşi moment serveşte la realizarea echilibrului valutar este Balanţa de Plăţi Externe.
1. Balanţa de plăţi externe: concept, rol, structură, indicatori, factori de influenţă.
Balanţa de Plăţi Externe (BPE) reflectă poziţia unei economii naţionale în raporturile ei cu
restul lumii, alături de poziţia investiţională internaţionala (PII)1.
Balanţa de plăţi externe reprezintă un tablou statistic sub formă contabilă care
înregistrează sistematic ansamblul fluxurilor reale, financiare şi monetare intervenite între
rezidenţii unei economii şi restul lumii, în cursul unei perioade (de regulă un an) [FMI, "Balance
of Payements Manual", Ed. 5, 1994].
Obiectul balanţei de plăţi îl constituie tranzacţiile şi, de aceea, aceasta include mai
degrabă fluxuri, decît stocuri2. Astfel, balanţa de plăţi conţine evenimente economice care se
petrec într-o anumită perioadă de timp şi nu totaluri ale activelor şi pasivelor economice care
există la un moment dat.
Elaborarea balanţei de plaţi se bazează pe un set de reguli care definesc agenţii, natura tranzacţiilor şi
modalitatea de înregistrare a acestora. Distincţia dintre agenţii rezidenţi şi nerezidenţi constă în centrul principal de
interes al activităţii lor. Ca urmare, pentru a fi considerată rezidentă a unei economii, o entitate economica trebuie sa
aibă un centru de interes economic în acea economie. Se considera că centrul de interes economic al unei persoane
fizice sau juridice se află într-o ţară atunci cînd aceasta are plasamente (sediu, loc de fabricaţie etc.) pe teritoriul
economic al ţării respective, unde (sau de unde) s-a angajat (sau intenţionează să se angajeze) în activităţi sau
tranzacţii economice, pe o perioada de timp nedefinită sau pe o perioada finită.
Tranzacţiile, în marea lor majoritate între rezidenţi şi nerezidenţi, se referă la fluxurile economice care
reflectă crearea, transformarea, schimbul, transferul sau stingerea unei valori economice şi care presupune
schimbarea de proprietate asupra bunurilor sau a drepturilor financiare, prestarea de servicii sau disponibilizarea de
forţă de munca şi capital.
O însemnătate deosebită se atribuie preţului la care se înregistrează tranzacţiile şi momentului înregistrării
tranzacţiilor.
Evaluarea tranzacţiei se face la preţul pieţei, preţ care este definit, conform metodologiei Fondului Monetar
Internaţional, ca fiind suma de bani pe care un potenţial cumpărător o plăteşte pentru a achiziţiona ceva de la un
potenţial vânzător, în condiţiile în care ambii parteneri sunt părţi independente, iar considerentele care stau la baza
tranzacţiei sunt strict comerciale.
Momentul înregistrării tranzacţiei este, conform metodologiei Fondului Monetar Internaţional, momentul în
care are loc transferul de proprietate.
Caseta 1. Concepte metodologice importante utilizate la elaborarea BPE3,4 :
rezident / nerezident
teritoriu economic
fluxuri reale / fluxuri financiare

1
Pozitia Investiţională Internaţionala (PII) are în vedere stocul de creanţe (drepturi) şi angajamente (obligaţii) financiare ale unei economii faţă
de restul ţărilor lumii la un moment dat (de obicei la sfîrşitul anului).
2
Stocurile sunt reflectate în PII
3
“Regulamentul privind reglementarea valutară pe teritoriul Republicii Moldova” din 13 ianuarie 1994 // www.bnm.org
4
“Regulamentul cu privire ala raportarea informaţiei aferente balanţei de plăţi” din 11 septembrie 1997 // www.bnm.org
1

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

 Printre cele mai utilizate forme de balanţă de plăţi externe sunt:
Balanţa de plăţi globală înregistrează toate operaţiunile economice ale unei ţâri cu
restul lumii;
Balanţa de plăţi regională înregistrează toate operaţiunile economice ale unei ţâri cu
un grup de ţâri, uniune economică sau monetară;
Balanţa de plăţi bilaterală înregistrează operaţiunile economice între două ţări;
Balanţa de plăţi program este varianta proiectată pe un orizont de timp viitor,
proiecţiile referindu-se în principal la contul curent şi la investiţiile nete în economic. în
funcţie de valorile proiectate se va determina necesarul de resurse pentru a acoperi
eventualele deficite de cont curent şi care se pot obţine din credite externe sau din activele
de rezervă;
Balanţa de piaţă are în vedere fluxurile de încasări şi plăţi în valută înregistrate pe o
perioadă determinată (de regulă mai mică de un an). În cazul acestei balanţe sunt
înregistrate şi previziunile cu privire la încasările / plăţile potenţiale.
Balanţa de plaţi externe poate fi una statică (când sunt surprinse toate creanţele şi obligaţiile de plată la
acel moment, indiferent de scadenţa lor) sau dinamică când sunt înregistrate fluxurile ce au luat naştere în cadrul
unei perioade determinate, inclusiv fluxurile restante dar scadente (exigibile) în perioada curentă şi care au fost
plătite / încasate până la data întocmirii balanţei de plăţi.
În BPE se manifestă următoarele tipuri de activităţi:
- activitatea economică ( export-import de bunuri şi servicii);
- activitatea financiară ( mişcări de capitaluri pe termen lung);
- activitatea de creditare( mişcarea de capital pe termen scurt);
- activitatea monetară ( mişcări de sume în monede şi valute).

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

 Formele de prezentare a balanţei de plăţi
In practica economică se utilizează două forme fundamentale de prezentare a
balanţei de plaţi externe: forma standard şi forma de bilanţ analitic.
Forma standard presupune înregistrarea datelor statistice cu privire la fluxurile reale şi
financiare într-o structură proprie sau după structura recomandată de FMI. în vederea asigurării
comparabilităţii între ţări, FMI a întreprins eforturi susţinute în vederea elaborării unor reguli
standard cu privire la structura şi ia metodologia de înregistrare a datelor în BPE. Trebuie
remarcat faptul că ţările membre ale FMI sunt obligate să utilizeze structura recomandată.
Schema preconizată în manualul FMI cu privire la BPE, cuprinde trei părţi:
1. Partea 1: Bunuri şi servicii, transferurile unilaierale (fără
contrapartidă);
2. Partea II: Mişcarea capitalurilor şi activele de rezervă;
3. Partea III: Corelarea între partea 1 şi partea II (erorile şi omisiunile).
Forma de bilanţ analitic a balanţei de plăţi presupune în plus o utilizare a unor tabele
ajutătoare care să permite o analiză atentă din partea specialiştilor care recomandă politici şi
strategii de urmat care să asigure o poziţionare mai bună în tranzacţiile economice internaţionale.
Această formă de balanţă este mult mai detaliată şi mai complexă decât forma standard.
Chiar dacă în denumirea acestui instrument sintetic cuvântul „plăţi externe” este determinant, în noua
accepţiune a FMI balanţa de plăţi înregistrează nu numai fluxurile de încasări / plăti aferente tranzacţiilor
economice internaţionale ce presupun contrapartidă, ci şi operaţiuni derulate cu străinătatea ce nu presupun o
contraprestaţie sau o plată în bani din partea rezidenţilor / nerezidenţilor: cazul donaţiilor, asistenţei financiare
nerambursabile, ajutoarelor, compensaţiilor (barter sau clearing), operaţiunilor comerciale legate sau paralele
(reexport, lohn, buy – back) etc.
Principala convenţie care stă la baza construcţiei balanţei de plăţi externe se referă la
principiul dublei înregistrări: orice tranzacţie este reprezentată prin două înregistrări avînd
valoare egală şi semn opus, adică un debit (-) şi un credit (+).
Schema generală de înregistrare a tranzacţiilor în balanţa de plăţi poate fi prezentata astfel:
Tranzacţii Credit (+) Debit (-)
A. Mărfuri şi servicii Export de mărfuri, servicii Import de mărfuri, servicii
prestate nerezidenţilor prestate de către nerezidenti
B. Venituri Primite de la nerezidenţi Plătite nerezidenţilor
C. Transferuri (curente şi Primite de la nerezidenţi Transmise nerezidenţilor
de capital)
D. Tranzacţii cu active Majorarea angajamentelor Micşorarea angajamentelor
şi pasive financiare faţă de nerezidenţi, faţă de nerezidenţi, majorarea
micşorarea creanţelor faţă de creanţelor faţă de nerezidenti
nerezidenţi
Conform regulilor înregistrărilor în partidă dublă suma tuturor creditelor este identică
cu suma tuturor debitelor. În acest mod, soldul net al tuturor înregistrărilor din balanţă teoretic
este egal cu zero şi balanţa de plăţi externe este întotdeauna echilibrată. În practică însă,
sistemul de înregistrare în BPE nu este perfect şi deoarece datele înregistrate sunt obţinute
din surse diferite, apar o serie de diferenţe valorice care sunt reportate într-un cont special de erori
şi omisiuni. Interdependenţele profunde între forţele care guvernează spaţiul economic global
şi cele aferente părţilor sale componente au făcut ca balanţa să reprezinte interfaţa
relaţiilor naţionale cu restul lumii, în timp viziunea FMI asupra acestei probleme a
evoluat continuu. Iniţial balanţa de plăţi era structurată pe două conturi – contul curent şi
contul de capital şi financiar, ulterior apărând structura pe trei conturi în care contul de
capital era separat de contul financiar (care includea şi activele de rezervă şi erorile si
omisiunile)
In varianta pe două conturi sau pe trei conturi, se putea vorbi deficitul balanţei de
plăţi externe (sau de dezechilibre în BPE), existând practic o întreagă teorie cu privire la
metodele de reechilibrare a acesteia. În prezent, în condiţiile actualei structuri îmbunătăţite,
balanţa de plăţi teoretic nu mai poate fi deficitară.
În realitate însă, balanţa de plăţi externe cunoaşte pe: termen scurt modificări
permanente ale conturilor sale intermediare, echilibrul general fiind un obiectiv pe termen
3

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

 mediu / lung pe care fiecare guvern încearcă să-l atingă, folosind toate instrumentele de
reechilibrare de care dispune (stimularea exporturilor, investiţiilor, finanţarea prin credite
externe, creşterea activelor de rezervă etc.).
Conform ultimelor recomandări ale FMI în materie de
balanţă de plăti externe - Structura unei balanţe de plăţi externe este:
1 CONT CURENT
Balanţa comercială
A Export (FOB)
Import (FOB}
B Balanţa serviciilor
C Venituri
D Transferuri curente
2 CONTUL DE CAPITAL ŞI FINANCIAR
A Transferuri de capital
Investiţii directe, din care:
B
în economia naţională
C Investiţii de portofoliu
Alte investiţii
D
Active ___pasive
E Erori şi omisiuni
3 BALANŢA GLOBALA
FINANŢAREA
Modificarea activelor de rezervă
In interiorul acestei scheme, fiecare ţară îşi realizează propria detaliere.
Structura statistică coerentă a balanţei de plăţi externe oferă BPE rolul:
§ permite compararea sub raport cantitativ şi calitativ a schimburilor reale şi financiare ale
unei ţări cu străinătatea;
§ permite evaluarea avantajelor şi dezavantajelor pe care fiecare naţiune le are în
schimburile comerciale cu ţările terţe;
§ măsoară competitivitatea externă a economiei naţionale;
§ pe baza BPE se poate măsura gradul de atractivitate a mediului de afaceri intern pentru
investitorii rezidenţi şi nerezidenţi;
§ instrument important în modelarea şi coordonarea politicilor comerciale externe;
§ balanţa de plăţi constituie fundamentul pentru formularea şi monitorizarea unei serii de
politici macroeconomice: fiscale, monetare, valutare, comerciale (tarifare şi netarifare)
etc.
In acelaşi timp, pe piaţa internaţionala financiar-valutară, calitatea balanţei de plăţi a unei
ţări constituie un criteriu important în acordarea de credite şi în stabilirea condiţiilor acestora.
Evoluţia balanţei de plăţi a unei ţări este în strânsa legătură cu evoluţia economică a ţării
respective, şi reflectă, într-un anume moment, gradul şi modul în care ţara respectiva este
angrenata în circuitul economic mondial.
Asupra situaţiei BPE influenţează o multitudine de factori atît de ordin intern, cît şi extern.
Factorii interni de destabilizare a BPE:
§ Reducerea semnificativă a exporturilor cauzată de calamităţi naturale sau de evenimente
fortuite (revoluţii, războaie civile);
§ Creşterea importurilor / diminuarea exporturilor pe baza intensificării cererii interne;
§ Diminuarea competitivităţii externe a produselor autohtone (calitate scăzută, preţuri
ridicate);
§ Scăderea gradului de prelucrare al exporturilor;
§ Deteriorarea climatului de afaceri intern;
§ Insuficientă promovare / stimulare a exporturilor;
§ Politică comercială (tarifară / netarifară) ineficientă;
§ Structura pe ramuri a economiei naţionale.
Factorii externi de destabilizare a BPE:
§ Dereglarea preţurilor mondiale la produsele cu pondere mare în structura comerţului
exterior;

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

 § Politica comercială a altor state (atât cea tarifară cât şi cea netarifară);
§ Lipsa avantajelor competitive (comparative) reale;
§ Dereglarea fluxurilor comerciale zonale ca urmare a unor conflicte / dispute comerciale
internaţionale.
2.Metode de echilibrare şi ajustare a Balanţei de plăţi externe.
Ca urmare a înregistrării tranzacţiilor economice cu restul lumii în partidă dublă, balanţa
de plăţi externe a unei ţări este în mod necesar echilibrată, în sensul că activul este egal cu
pasivul (creditul este egal cu debitul). Conceptele de dezechilibru pot caracteriza anumite
posturi sau conturi (părţi) ale balanţei de plăţi externe. Dezechilibrul cel mai mare al unei
balanţe de plăţi, provine de la dezechilibrul schimburilor comerciale.
Conceptul de echilibru extern depinde de distincţia care se face între tranzacţiile
autonome şi tranzacţiile de compensare (finanţare) precum şi de poziţionarea liniei imaginare
care le desparte. Dacă fluxurile contului curent sunt considerate singurele tranzacţii autonome,
atunci echilibrul extern se realizează (făcând abstracţie de transferurile unilaterale şi de venituri)
cînd importurile sunt egale cu exporturile. Dar, pot fi considerate autonome şi unele fluxuri ale
contului de capital, caz în care sunt incluse în calculul echilibrului extern alături de tranzacţiile
contului curent. O a treia posibilitate consideră toate tranzacţiile de capital ca fiind autonome,
conceptul de echilibru extern fiind studiat la nivelul întregii balanţe de plaţi externe, iar deficitele
/surplusurile fiind acoperite prin scăderi/creşteri ale rezervelor oficiale. Prin urmare, conceptul
de echilibru extern poate fi definit ca: egalitatea dintre tranzacţiile externe autonome din debit
cu cele din credit pentru contul curent şi pentru contul de capital şi financiar.
In condiţiile echilibrului extern5, cererea şi oferta de moneda străina sunt egale.
Echilibrul contului curent, în absenţa transferurilor unilaterale şi a veniturilor, este exprimat ca fiind:
X–M=0 (2.1)
Echilibrul contului de capital şi financiar poate fi exprimat astfel:
K=0 (2.2)
unde K reprezintă ieşirile nete de fluxuri financiare şi de capital. Iar, echilibrul extern poate fi scris ca fiind:
(X – M) – K = 0 (2.3)
Ecuaţia de mai sus indica faptul ca surplusurile /deficitele contului curent trebuie să
corespundă deficitelor /surplusurilor contului de capital şi financiar pentru a se atinge echilibrul
extern. Echilibrarea balanţei de plăţi externe se efectuează prin fluxuri de capital, care se
înregistrează în posturile respective. Astfel, excedentul contului curent determină în contul de capital şi
financiar:
1- un export de capital sub formă de investiţii în străinătate sau împrumuturi acordate altor ţări;
2- o sporire a rezervelor monetare internaţionale ale ţării; sau
3- o reducere a propriei datorii faţă de străinătate.
Deficitul contului curent este acoperit prin următoarele mecanisme, specifice contului de capital şi
financiar, folosite fie alternativ, fie împreună:
1- import de capital sub forma de investiţii străine în propria economie sau a împrumuturilor contractate în
străinătate;
2- cheltuirea unei părţi din rezervele monetare internaţionale ale ţării pentru a achita plăţile devenite
scadente în anul de referinţă;
3- amânarea rambursării datoriei externe contractate anterior şi crearea de “arierate” financiare în
raporturile cu creditorii externi.
Prin urmare, mecanismele de echilibrare a balanţei de plaţi externe, prin intermediul
conturilor care o compun, sunt, în esenţă, două:
1- dezechilibrul într-un sens al contului curent se contracarează, fie şi parţial, printr-un
dezechilibru invers al contului de capital şi financiar, mai puţin postul “active de rezerva”;
2- eventualul rest al acestei operaţiuni influenţează activele de rezervă ale autorităţii
monetare centrale.
Atît în practică, cît şi în teorie, se pune accent pe deficitele contului curent (şi nu pe
excedentele acestuia), deoarece procesul de ajustare determina reducerea rezervelor
internaţionale ale ţării şi supune ţara la presiunea măsurilor corective.

5
Condiţia realizării echilibrului extern consta în anularea soldului balanţei de plăţi. Deficitul/ Surplusul balanţei de plăţi are aici sensul acceptat
de FMI, înţelegînd deficitul/ surplusul contului curent la care se adaugă soldul din modificarea activelor şi pasivelor sistemului ne-bancar.
Deficitul/ Surplusul balanţei de plaţi va fi finanţat din fluxurile financiare ale sectorului bancar.
5

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

 Modul în care balanţa de plăţi a unei ţări se echilibrează reprezintă o informaţie deosebit
de sensibila în privinţa cursului valutar.
În privinţa echilibrului balanţei de plăţi externe există în literatura de specialitate două accepţiuni
diferite:
I. echilibrul balanţei de plăţi este indus automat de echilibrul economic general,
II. sau echilibrul poate fi obţinut prin promovarea unor politici macroeconomice sau prin
utilizarea unor tehnici de echilibrare specifice.
I. Ajustarea automată a BPE
Unul din mecanismele care produc ajustarea automată a balanţei de plăţi externe este mecanismul preţurilor
(accepţiune susţinută în teorie de Ricardo şi Hume). Acest mecanism al preţurilor explică ajustarea automată a unor
dezechilibre apărute în balanţa comercială (exporturi < importuri). Mecanismul este relativ simplu: un deficit în
balanţa comercială atrage după sine o scădere a masei monetare aflate în circulaţie (banii se vor localiza în bancă în
urma cumpărării de devize de pe piaţă necesare plăţii excedentului de importuri, operaţiune care a avut ca efect
diminuarea activelor de rezervă). Teoria cantitativă a banilor stipulează că o scădere a masei monetare va produce
implicit o scădere a preţurilor. Această scădere a preţurilor va constitui un stimulent pentru exporturi şi ca o frână în
calea importurilor.
Exporturi < importuri Creşte cererea de valută pe
piaţă

Încurajarea exporturilor
Descurajarea importurilor
Reducerea masei monetare
aflate în circulaţie

Scăderea preţurilor

Figura 2.1. Mecanismul de ajustare automată a BPE prin preţuri.

Condiţia de bază a unui astfel de mecanism este ca raportul valoric între monede (cursul de schimb) să nu
sufere modificări semnificative (depreciere pronunţată).
Echilibrarea automată balanţei de plăţi se va produce şi de faptul că deflaţia generată de scăderea masei
monetare aflate în circulaţie va atrage după sine o creştere a nevoii de fonduri în economie, care implicit va duce la
o creştere a dobânzilor. Atraşi de dobânzile mai mari oferite, investitorii străini îşi vor orienta capitalurile către
această piaţă, fapt ce va duce la o reechilibrare a balanţei de plăţi. Acest mecanism de ajustare automată poartă
denumirea de finanţare compensatoare, diferenţialul de dobândă fiind elementul care reechilibrează balanţa de plăţi
(dezechilibrul din balanţa comercială este compensat de un aport suplimentar de fluxuri financiare externe).

Exporturi < importuri Creşte cererea de valută pe

piaţă

Investiţii străine
Reducerea masei monetare
aflate în circulaţie
Creşterea dobânzilor

Deflaţie

Figura 2.2. Mecanismul de ajustare automată a BPE prin finanţarea compensatorie.

Atât teoria de ajustare automată a BPE prin mecanismul preţurilor cât şi cea prin finanţarea
compensatorie se bazează pe ipoteza unor cursuri de schimb stabile.
II. Politici de ajustare a BPE
Statul are la dispoziţie mai multe politici pe care le poate utiliza în vederea ajustării
deficitelor din balanţa de plăţi externe:
1. Politici monetare: ratele de dobândă, operaţiuni pe piaţa liberă efectuate de Banca Centrală, rezervele
minime (bancare) obligatorii. Aceste politici pot avea o influenţă directă asupra fluxurilor de capital în
sensul atragerii lor printr-o creştere a ratelor de dobândă.
2. Politicile bugetare: politici care vizează creşterea veniturilor din impozite şi taxe (se poate realiza printr-o
fiscalitate sporită sau printr-o mai bună colectare a fondurilor datorate statului) şi reducerea cheltuielilor
6

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

 bugetare. Aceste politici au rolul de a limita dimensiunea deficitului bugetar intern care de multe ori este
finanţat extern prin fonduri împrumutate (mai ales în cazul ţărilor în curs de dezvoltare). În plus, aceste
deficite sunt adesea finanţate inflaţionist prin emisiune de monedă, fapt ce poate fi dăunător exporturilor,
agravând şi mai mult deficitul contului curent.
3. Devalorizarea cursului de schimb: parte integrantă a politicii monetare are ca efect direct încurajarea
exporturilor şi descurajarea importurilor (care devin mai scumpe în monedă naţională). Condiţia de bază
este ca deprecierea să fie mai mare decât creşterea preţurilor interne.
4. Instituirea de bariere tarifare şi netarifare în calea importului cu rol în limitarea cantitativă a
importurilor. Barierele fanfare constituie în prezent una din piedicile majore în calea fluxurilor
comerciale internaţionale, existând în prezent o mare varietate de astfel de bariere, unele dintre ele greu de
identificat şi contracarat.
5. Stimularea şi promovarea exporturilor prin diferite metode (subvenţii de export, credite de export
subvenţionare, facilităţi fiscale, asigurarea şi garantarea creditelor de export etc.) conduce la
reechilibrarea balanţei comerciale.
6. Finanţarea deficitelor de BPE se referă la posibilitatea acoperirii unui deficit: comercial printr-un credit
extern acordat din diferite surse (FMI prin mecanismul de finanţare lărgită sau emisiune de obligaţiuni
guvernamentale pe piaţa internaţională). Avantajul acestei politici este unul pe termen scurt, pe termen lung;
creditele nu fac altceva decât să amâne rezolvarea cauzelor reale ce au dus la acest deficit comercial. în plus,
nu trebuie neglijat faptul prin înregistrarea remunerării acestor credite (dobânzi plătite) în debitul contului
de venituri (contul curent) deficitul este reportat pentru o perioadă viitoare.
7. Atragerea de investirii străine directe şi de portofoliu contribuie la reechilibrarea balanţei de
plăţi prin capitalul străin injectat în economie care poate reduce din presiunile asupra cursului de schimb
generat de o balanţă comercială deficitară.
In concluzie, statul poate interveni direct prin numeroase pârghii şi mecanisme pentru a reechilibra balanţa de
plăţi externe. Raţiunea pentru a interveni în sensul echilibrării BPE este dată de absenta ajustării automate şi de efectele pe
care le poate avea dezechilibrul BPE asupra echilibrului economic general. Balanţa de plăţi rămâne principalul instrument
de măsurare a valorii şi a competitivităţii externe a unei economii, fiind în acelaşi timp un instrument deosebit de util pentru
configurarea principalelor politici macroeconomice.
Modalităţile de analiză a dezechilibrului extern şi a procesului de ajustare a acestuia se
limitează la studiul comportamentului contului curent.
3.Interpretarea Balanţei de plăţi externe.
Fiind un tabel de sinteză detaliat pe conturi şi subconturi analitice elaborate pe o anumită
perioadă, balanţa de plăţi permite compararea sub raport cantitativ şi calitativ a schimburilor
reale şi financiare ale unei ţări cu străinătatea.
Balanţa de plăţi nu este doar o simplă înregistrare descriptivă a unor operaţiuni comerciale
sau financiare, ea furnizând elementele de diagnostic care permit evaluarea avantajelor şi
dezavantajelor pe care fiecare naţiune le are în schimburile comerciale cu ţările terţe, cu
creditorii / debitorii sau cu organismele financiare internaţionale.
Din analiza balanţei de plăţi externe şi a soldurilor conturilor acesteia se pot trage o serie de
concluzii cu privire la competitivitatea externă a economiei naţionale, în special în ceea ce
priveşte comerţul cu bunuri şi servicii. Pe baza balanţei de plăţi se poate determina de asemenea
poziţia investiţională internaţională a unei economii care arată sintetic poziţia net - debitoare /
creditoare a unei ţări precum şi gradul de atractivitate mediului de afaceri intern pentru
investitorii rezidenţi şi nerezidenţi (atunci când mediul de afaceri se deteriorează investitorii îşi
orientează capitalurile către alte pieţe mai atractive).
Oferind posibilitatea analizei raporturilor de schimb la nivel macroeconomic, balanţa de
plăţi se constituie ca un instrument important în modelarea şi coordonarea politicilor comerciale
externe. Atunci când apare un dezechilibru cronic la nivelul balanţei comerciale (exporturi mai
mici decât importuri), teoretic acesta poate fi redus printr-un pachet de măsuri de natură fiscală
(creştere de taxe vamale, facilităţi fiscale pentru investitorii străini, subvenţii, credite
preferenţiale) sau de natură comercială (promovarea şi stimularea exporturilor). În aceste situaţii
BPE constituie fundamentul pentru şirul de politici macroeconomice: fiscale, monetare, valutare,
comerciale (tarifare şi netarifare) etc.
În dependenţă de scopul politicilor economice, soldul deficitar cît şi soldul excedentar
al posturilor separate ale BPE pot fi apreciate şi în plan pozitiv, şi în plan negativ.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

 Există patru grupe de indicatori de analiză statistică a BPE a unei ţări, indicatori care pot furniza informaţii utile unui
om de afaceri versat pentru luarea de decizii raţionale la nivelul propriilor sale interese comerciale şi financiare:
1. Indicatori ai semnificaţiei (gravitaţii) dezechilibrului
Notaţii folosite: X – încasări de la nerezidenti (intrări, înregistrări în creditul BPE), M – plăţi către nerezidenţi (ieşiri,
înregistrări în debitul BPE), S – soldul contului BPE: S = X – M. Fiecare capitol sau post prezintă un sold parţial sj = xj – mj,
astfel încât, pentru întregul cont al BPE S = ∑sj, unde cu subscriptul j s-au simbolizat cele n componente ale unui cont al BPE.
Gravitatea dezechilibrului unui cont al BPE se evidenţiază prin soldul ce se obţine comparând intrările de valuta
(Creditul) cu ieşirile de valuta (Debitul). Se obţine astfel mărimea absoluta a dezechilibrului la nivelul unui cont, al unui capitol
sau al unui element al BPE:
– soldul contului BPE: S = X – M; – sold parţial sj = xj – mj.
Mai mult decât valoarea absoluta a deficitului sau excedentului unei componente a BPE, contează mărimea relativa a
dezechilibrului (ce semnifica acest dezechilibru).
Exista mai multe modalităţi pentru a evidenţia cat de mare este dezechilibrul, cat de dramatica este situaţia BPE sau a
uneia dintre componentele sale:
a) compararea cu PIB al ţării este o modalitate potrivita pentru a aprecia semnificaţia deficitului/excedentului global al
contului curent sau al contului de capital şi financiar al BPE a unei ţări6:

O valoare de pana in ±5% este considerata ca fiind acceptabila pentru economişti. Niveluri ale acestui indicator cuprinse
intre ±5% i ±10% sunt menite sa ridice semnale de alarmă factorilor de decizie in vederea corectării dezechilibrelor apărute.
Valori de peste ±10% arata dezechilibre grave ce pot fi corectate numai prin masuri şi politici susţinute.
b) compararea cu volumul total al tranzacţiilor (încasări şi plăţi) evita neajunsul procedeelor de conversie a PIB din
moneda naţionala in USD sau Euro:
- la nivelul unui cont al BPE:

Pentru acest indicator, specialiştii considera ca acceptabil un nivel inferior pragului de ±10%.
- Acest indicator se poate calcula şi la nivelul unui capitol sau al unui post din BPE:

c) compararea – prin raportare – a incasarilor cu platile aferente fiecarui fel de tranzacţie înregistrata separat in BPE
ca post (element constitutiv) al acesteia. Rezulta astfel gradul de acoperire a platilor prin incasari din tranzactii de acelaşi fel – o
mărime relativa de coordonare tipică analizei unei balanţe.
2. Indicatori ai dinamicii dezechilibrului este analizata în doua feluri. O prima modalitate constă în determinarea
indicilor soldului prin compararea directă a soldurilor înregistrate în diferite perioade de referinţă:
- la nivelul unui cont al BPE:

O altă modalitate de analiză a dinamicii dezechilibrului dintre încasările şi plăţile generate de tranzacţiile internaţionale
constă in determinarea indicelui gradului de acoperire a plăţilor prin încasări:
La nivelul unui cont al BPE:

sau
3. Indicatori de analiza structurala a dezechilibrului - Analiza structurala a dezechilibrului unui cont al BPE se
foloseşte, de obicei, de o mărime relativă numită rata de contribuţie la dezechilibrul general. Ea se obţine calculând ponderea
deficitelor înregistrate în capitolele (posturile) unui cont in deficitul total, respectiv, ponderea excedentelor parţiale în excedentul
cumulat de întregul cont supus analizei.

4. Indicatori pentru compararea dezechilibrelor din BPE a două ţări. Compararea dezechilibrelor din BPE a doua tari
se bazează pe selectarea atentă a indicatorilor relevanţi. Intr-un context dat, se poate imagina şi compararea directă a doua
deficite (sau a doua excedente) înregistrate de cele două ţări, evident în acelaşi an de referinţă. Mult mai interesanta este insa
compararea mărimilor relative care arata semnificaţia dezechilibrului pentru fiecare economie (pe baza indicatorului S/PIB).
Spre exemplu, Franţa şi Elveţia au înregistrat în anul 2000 acelaşi sold excedentar de 25 mild. USD. Dacă în cazul Franţei
acest excedent reprezintă numai 0,7% fata de produsul intern brut, în cazul Elveţiei raportul ajunge la 10 procente, subliniind
existenta unui dezechilibru serios al contului curent. Compararea poate fi făcută şi pe baza celorlalte două mărimi relative care
exprima gravitatea dezechilibrului, cel mai uşor calculând gradul de acoperire a plaţilor prin încasări (GA).

6
O serie de analişti ridica insa un semn de întrebare asupra comparabilităţii internaţionale a acestui indicator, dat fiind faptul ca, in timp ce soldul
contului curent este determinat in USD sau, mai nou, in tarile europene in Euro, PIB se estimează in moneda naţionala, iar metodologiile de
conversie in USD sau Euro pot diferi de la o ţară la alta.
8

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

 9

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com