SEMNALUL MINIM DETECTABIL

Puterea totală a zgomotelor la ieşirea unui cuadripol, determinată cu

relaţia (5.2) în condiţii de adaptare cu o sursă de semnal echivalentă, pentru
care TA = T0 , poate constitui o metodă de cuantificare şi de comparare a
performanţelor unui receptor. Această putere, debitată pe sarcină în condiţii
de adaptare, PΣ(2) = kT0 Be FK p , este o funcţie de banda echivalentă de
zgomot, factorul de zgomot şi coeficientul de amplificare în putere al
sistemului şi reprezintă pragul de zgomot raportat la ieşirea acestuia. Relaţia
(5.2), luând în considerare întregul sistem interfaţă analogică-interfaţă
digitală, devine:

B 
[ ]
PzΣieş = kT0 Be FR K p 0 = [ FR ] ⋅ [ kT0 (1Hz ) ] ⋅  e  ⋅ K p 0 , (8.16)
1Hz 

unde au fost scoase în evidenţă patru părţi distincte: FR - care reprezintă

factorul de zgomot al sistemului; kT0 (1Hz ) - puterea zgomotelor termice într-
o bandă de 1Hz, la temperatura T0 = 290K , Be - banda echivalentă de
zgomot a sistemului şi K p 0 - coeficientul de amplificare în putere al
acestuia. Puterea zgomotelor termice pentru orice sistem cu pierderi, într-o
bandă de 1Hz, la T0 = 290K , este:

N1Hz = kT0 (1Hz ) = 4,002 × 10 −21 W = −174dBm . (8.17)

Convertind relaţia (8.16) în decibeli, obţinem pragul de zgomot de la
ieşirea receptorului:

10 log( PzΣieş ) = −174dBm + 10log( Be ) + 10 log( FR ) + 10 log( K p 0 ) . (8.18)

Semnalul minim detectabil în absenţa zgomotelor externe MDS (când

receptorul este excitat de o antenă echivalentă cu TA = T0 ), se raportează la
intrarea receptorului şi reprezintă nivelul semnalului aplicat la intrare pentru
care puterea semnalului la ieşire este egală cu pragul de zgomot, astfel încât
acesta va fi:

MDS = −174dBm + 10log( Be ) + 10 log( FR ) . (8.19)

 Aceasta se reflectă în mod direct în distanţa maximă dintre receptor şi
emiţător, la care comunicaţia mai este posibilă. Deoarece pragul de zgomot
este direct proporţional cu lărgimea de bandă a receptorului, pentru
micşorarea acestuia este absolut necesar să reducem banda de trecere la
valoarea minimă posibilă, fără a elimina porţiuni din spectrul semnalului
util. Posibilităţile de minimizare a benzii de trecere a receptorului rezultă din
analiza fig. 8.3.

Fig.8.3

În cazul unor transmisiuni de date, pe măsură ce rata de transfer creşte

trebuie mărită şi banda de trecere a receptorului. Aceasta însă este limitată de
nivelul minim detectabil al semnalului util impus, astfel încât, în astfel de
situaţii vor apare întotdeauna probleme privind optimizarea ratei de transfer
şi a benzii ocupate în cazul unei anumite tehnici de modulaţie.
O influenţă similară asupra nivelului minim detectabil al semnalului
util în absenţa zgomotelor externe, o are şi factorul de zgomot al
receptorului, deoarece puterea totală a zgomotelor la intrarea în receptor ia
în considerare şi zgomotul adăugat de acesta, transferat la intrare. Prin
urmare, atunci când se impune, se va urmări minimizarea factorului de
zgomot al receptorului printr-o alegere judicioasă a parametrilor fiecărui etaj
al acestuia ( K pi , Fi ).
 Fig. 8.4 Semnalul minim detectabil MDS

În fig. 8.4 se poate observa modul de evaluare a semnalului minim

detectabil pentru un receptor de tip superheterodină.

RAPORTUL SEMNAL/ZGOMOT

Am văzut că semnalul minim detectabil la intrarea receptorului

determină o putere în sarcina acestuia egală cu pragul de zgomot raportat la
ieşire. Pentru a putea extrage semnalul din zgomot, majoritatea receptoarelor
au nevoie la de un semnal util care să depăşească pragul de zgomot. Altfel
spus, pentru a se putea extrage semnalul din zgomot cu o anumită fidelitate a
reproducerii informaţiei, este necesar să avem un anumit raport între puterea
semnalului şi cea a zgomotului, specific formei de undă recepţionate.
Raportul semnal/zgomot minim necesar (sau de prag) mai este denumit şi
raportul purtătoare/zgomot.
Am văzut anterior că nivelul minim detectabil al semnalului util ia în
considerare atât zgomotele sursei de semnal la TA = T0 , cât şi zgomotul
adăugat de receptor, transferat la intrare acestuia. Prin urmare acest nivel nu
reprezintă pragul real de zgomot la intrare ci un prag fictiv, pentru că
zgomotele adăugate de receptor se fac simţite la ieşirea acestuia şi nu la
intrare. Pragul real de zgomot la intrare este de fapt determinat de puterea
zgomotelor sursei de semnal, existente în banda echivalentă de zgomot a
receptorului, debitată pe rezistenţa de intrare a receptorului în condiţii de
adaptare. Astfel, pentru TA = T0 vom avea:
10 log( N int ) = −174dBm + 10log( Be ) , (8.20)
iar pentru TA = t AT0 :
 10 log( N int ) = −174dBm + 10log( Be ) + 10log( t A ) . (8.21)
În aceste condiţii, raportul semnal/zgomot la intrarea receptorului va fi
mai mare decât raportul semnal/zgomot de la ieşire. Raportul semnal/zgomot
minim necesar (sau de prag) depinde de o mulţime de parametri ai
sistemului de radiocomunicaţii. Schema de modulaţie, distorsiunile datorate
întârzierii de grup a filtrului de frecvenţă intermediară, liniaritatea
detectorului, distorsiunile armonice şi o mulţime de alţi parametri pot
contribui la stabilirea raportului semnal/zgomot minim necesar. Fidelitatea
reproducerii informaţiei joacă, de asemenea, un rol important în stabilirea
raportului semnal/zgomot minim necesar. În cazul recepţiei unor emisiuni
analogice de voce, fidelitatea reproducerii informaţiei se stabileşte în urma
transmiterii şi recepţiei de logatomi specifici limbii vorbite, folosind
operatori umani. În cazul recepţiei unei emisiuni de date, stabilirea calităţii
recepţiei se face pe baza ratei erorii de bit sau a probabilităţii de recepţie
eronată a biţilor. Rata erorii de bit stabileşte care este numărul de biţi
recepţionaţi eronat din numărul total de biţi transmişi. Aceasta este
influenţată de jitter-ul de fază ce apare la recepţie din cauza zgomotelor din
sistemul de radiocomunicaţii, de liniaritatea detectorului, de răspunsul în
frecvenţă al filtrului, de lărgimea de bandă a acestuia şi de alţi parametri. În
fig. 8.5 este reprezentată dependenţa probabilităţii de eroare de raportul
semnal/zgomot pentru diferite tipuri de modulaţii.

Fig. 8.5 Dependenţa probabilităţii de eroare de raportul semnal/zgomot

 Se poate constata că probabilitatea de eroare are o dependenţă
neliniară în funcţie de raportul semnal/zgomot. Cu cât nivelul semnalului
este mai mare decât semnalul minim detectabil cu atât rata erorii de bit va fi
mai mică. Dacă raportul semnal/zgomot scade, probabilitatea de eroare
creşte dramatic.
Schemele de modulaţii complexe necesită un raportul semnal/zgomot
mai mare pentru a avea o rată a erorii de bit acceptabilă. Cu cât rata de
transfer a datelor este mai mare, cu atât schema de modulaţie este mai
complexă. Dacă biţii ar fi transmişi serial cu o rată de transfer mare, aceasta
ar necesita o lărgire a benzii ocupate şi, implicit, a benzii echivalente de
zgomot. Creşterea benzii echivalente de zgomot va conduce la creşterea
nivelului semnalului minim detectabil, ceea ce nu este de dorit. Schemele de
modulaţie care transmit simboluri în loc de biţi recuperează o parte din
pierderile datorate lărgimii de bandă.