RADIAIILE IONIZANTE 1.

DEFINIIE SI CLASIFICARE Radiatiile ionizante sunt radiaiile care au proprietatea de a ioniza materia asupra careia actioneaza deoarece la locui impactului ele cedeaza energiile mari pe care le poarta. Ca urmare, prin interaciunea cu substratul iradiat, rezult particule ncrcate electric sau perechi de ioni i ruperea legturilor moleculare. Radiaiile ionizante sunt reprezentate de: Radiaii electromagnetice formate din fotoni: gamma i rontgen (X). Diferena ntre ele const n originea lor: radiaiile gamma sunt emise de nucleu i ntotdeauna nsoesc radiaiile alfa i beta, iar radiaiile X sunt emise n straturile electronice. Radiaiile electromagnetice au o putere mare de penetrare, deci sunt foarte periculoase n iradierea extern a organismului, nsa au un grad mai mic de ionizare, deci sunt mai puin periculoase n iradierea intern a organismului. Radiaii corpusculare: alfa, beta, fluxuri de electroni, neutroni i protoni. Particulele alfa sunt nuclei de heliu, n general emise de radionuclizii naturali, au o putere mic de penetrare, datorit cedrii energiei n mediul pe care l strbat, dar produc ionizri multiple. Datorit acestor proprieti aceste radiaii sunt foarte periculoase n iradierea intern a organismului. Particulele beta sunt electroni de vitez mare cu o putere de penetrarte mai mare fa de particulele alfa i deci implicate n iradierea extern i cu rol mai redus n iradierea intern. Neutronii nu au sarcin electric i sunt produi n reactori. Ca i radiaiile gamma au o putere mare de penetrare, neavnd sarcin electric. Teoretic au nocivitate foarte mare, ns probabilitatea de a ptrunde n organism este foarte mic. 2.UNITILE DE MSUR Inca de la sfarsitul secolului XIX su fost utilizate o serie de unitati de masura pentru definirea radiatiilor ionizante si a efectelor biologice produse, care in anul 1975 au fost supuse unor reformulari in cadrul Sistemului International de Unitati (Si).

Radioactivitatea Radioactivitatea sau activitatea unui radionuciid este definita prin viteza de dezintegrare a atomilor sai. Unitatea de masura veche este Curie (simbol Ci), care reprezinta numarul de dezintegrari pe unitatea de timp (secunda) intr-un gram de rad iu si corespunde la3,7*10 10

dezintegrari/secunda. Unitatea SI (adoptata de Comisia Internationala pentru Masuri si Greutati in anul 1975) este Bequerel (simbol Bq) care reprezinta 1 dezintegrare/secunda. Rezulta ca 1 Ci = 3,7*10 10 Bq, respectiv 1 Bq = 27 ,03 *10 12 Ci (sau 1 Bq=27,03 pCi). Expunerea la radiaii iomzante Prima unitate pentru estimarea expunerii la radiaii ionizante a fost Rontgen (simbol R), care reprezinta doza de radiatie X sau gamma, care (in conditii standard de 0 C si 760 mm Hg) produce in 1 cm3 de aer uscat ioni negativi sau pozitivi a caror sarcina electrica este egala cu 1 unitate electrostatica. In Si unitatea de masura este Coulomb/kilogram (C kg -1 ), sar relatia de transformare este 1C * kg -1 = 3 876 R. in aceste conditii, debitul ds expunere exprimat in Rontgen s-1 devine in Si Coulomb s-1

Doza absorbita Poza absorbita reprezinta o marime care exprima distribuirea energiei absorbite in unitatea de masa a materialului iradiat, importanta practica a dozei absorbite rezida in faptul ca efectul biologic este consecinta procesului de transfer energetic do la campul de radiaii catre materia in care se realizeaza absorbtia. Unitatea de masura veche este Rad (radiation absorbed dose), care corespunde absorbtiei a 100 erg pe 1 g de substrat iradiat. In sistemul international actuai unitatea de masura este Gray (simbol Gy) si reprezinta absorbtia unei cantitati de energic de 1 Joule pe kiloqram de substrat iradiat (1J kg -1 ) Doza absorbita pe unitatea de timp se exprima prin Rad s-1 (unitatea veche), respectiv Gy s-1 (in SI), Relatiile de transformare sunt 1 Gy = 100 rad respectiv 1 Gy s-1 = 100 Rad s-1 .

Doza echivalenta Doza echivalenta sau echivalentul dozei este o unitate de masura folosita numai in radioprotectie, care pleaca de la considerentul ca energia transferata tesuturilor umane, si implicit actiunea biologica produsa, este dependenta de doza absorbita, de factorul de calitate al radiatiei (care exprima calitatea biologica) si de factorul ponderal al organului iradiat (respectiv importanta organului, prin comparatie cu intregul corp, in determinarea unui efect stocastic), In vechiul sistem de unitati doza echivalenta se exprima in Rem (rontgen equivalent man), iar in Sistemul International unitatea de masura este reprezentata de

Sievert (simbol Sv). Relatia de transformare este 1 Sv = 100 Rem. 3.SURSELE DE RADIAII IONIZANTE Sursele de radiaii ionizante sunt clasificate in doua mari categorii: naturale si antropice, care determina iradierea naturala sau iradierea antropica a factorilor ambientali si a organismului uman. Organismul uman poate recepta variate doze de radiaii ionizante prin iradiere externa (de la surse dinafara corpului uman - aer, sol) sau prin iradiere interna (de la radionuclizii patrunsi in organism prin inhalare sau ingestie). Sursele naturale de radiaii ionizante sunt reprezentate de radiaiil cosmice si de radiaiile telurice (terestre), Acestea pot determina iradierea externa (radiaiile gamma terestre) sau iradierea interna, in cazul patrunderii in organismul uman prin inhalarea sau ingestie unor radionuciizi naturali ambientali. In cadrul circumstantelor uzuale de expunere a colectivitatilor umane la radiaiile ionizante, sursele naturale contribuie cu aproximativ 87 % din doza receptata (figura 4.1).

Toate formatiunile geologice de pe Pamant contin cantitati variate de substante radioactive naturale (radionuclizi naturali) a caror varsta corespunde varstei geologice a Pamantului, aspect datorita caruia au fost denumite radionuclizi primordiali; Uraniu-235, Uraniu-238, Thoriu-232, Radiu-226, Potasiu-40 s.a. Marea lor majoritate au semi-viata (timpul de injumatatire) de ordinul milioanelor de ani. Radionuclizii primordiali impreuna cu produsii de dezintegrare radioactiva determina existenta fondului radioactiv natural terestru a carui radioactivitate este relativ

constanta. Acesti radionuciizi pot actiona asupra organismului uman prin doua circumstante de expunere: iradiere externe si iradiere interna.

4.IRADIEREA NATURALA TERESTRA EXTERNA Iradierea externa este produsa de radiaiile gamma emise in timpul dezintegrarii radionuclizilor primordiali sau a descendentilor acestora. Intensitatea expunerii depinde de concentratia elementelor radioactive din scoarta terestra, fiind mai mare in teritoriile in care exista depozite naturale mai mari de uraniu si toriu, unde predomina rocile bazaltice si sisturile.

Pe plan mondial, iradierea naturala externa determina absorbtia unei doze medii de este 1x10 3 gray pe an, iar echivalentul dozei efectiv este estimat la 55-100x10 5 sievert pe an si persoana. In Moldova, iradierea naturala telurica are valoarea medie de 7x10 4 gray pe an {0,7 mGy pe an), cu anumite variatii regionale care oscileaza in jurul acestei valori. In unele teritorii de pe Pamant nivelul radiaiilor telurice este mai crescut deoarece structurile geologice contin concentratii crescute de substante minerale radioactive naturale. Un asemenea mineral este monazitul (principalii radionuclizi din monazit sunt cei din seria 232 Th , dar si unii descendenti ai uraniului si 226 Ra ), a carui concentratie este mai crescuta in Brazilia, India (coasta de sud-vest), Iran, Sudan si China, regiuni in care nivelul de iradiere naturala externa depaseste valoarea de 38x10 3 Sv/.

4.IRADIEREA NATURALA TERESTRA INTERNA Iradierea naturala interna este consecinta patrunderii in organismul uman a elementelor radioactive din sol pe doua cai: prin ingestia radionuclizilor primordiali telurici prin intermediul apei sau a

alimentelor. Amploarea riscului datorat consumarii produselor alimentare (cereale, legume radacini, lapte, carne, peste) poate fi amplificat prin concentrarea elementelor radioactive in urma parcurgerii verigilor lantului trofic; prin inhalarea gazelor radioactive - radon si thoron - provenite din sol, a caror

concentratie este crescuta indeosebi in minele de minereu radioactiv sau cele de mare adancime, dar si locuintele si cladirile situate deasupra pivnitelor sau spatiilor tehnice insuficient ventilate. Concentratia atmosferica a radonului din asemenea spatii limitate depaseste pe cea din atmosfera libera. In organismul uman radionuclizii telurici se distribuie inegal: cel patrunsi pe calea digestiva se acumuleaza cu predilectie in tesutul osos ( 226 Ra ,238 Th ,40K,87 Ra ,210 Po ,220 Pb ), in timp ce gazele radioactive si produsii lor de filiatie se cumuleaza in tesutul pulmonar. O forma particulara a iradierii naturale o constituie iradierea naturala modificata tehnologic, reprezentata de iradierea provocata de materialele naturale supuse unor prelucrari tehnologice care le-au crescut radioactivitatea: arderea carbunelui pentru producerea de energie, proces care poate determina

pentru populatia din jurul centralelor termice receptarea EDE ( echivalentul dozei efectiv) de pana la 2x10 -4 sievert pe an (0,2 mSv/an); cenusa de la centralele termoelectrice utilizata la fabricarea cimentului si a betonului

(unele betoane pot contine pana la 80% cenusa de carbune). In asemenea situatii , intr-o locuinta din beton EDE/locatar poate ajunge la valoarea de 7x10 -5 Sv pe an (0,07 mSv/an); prin comparatie, valoarea de baza corespunzatore unei locuinte din lemn este de 3x10 -4 Sv pe an (0,03 mSv/an); arderea petrolului in centralele electrice, prin care poate rezulta un nivel de

iradiere caracterizat prin EDE de 1x10 -6 Sv pe an (0,001 mSv/an); folosirea rocilor fosfatice de origine sedimentara (care contin concentratii mult

mai mari de si produsii sai de dezintegrare decat solurile normale) pentru obtinerea ingrasamintelor complexe de sinteza NPK. Pentru populatie, riscul iradierii suplimentare apare prin consumarea produselor alimentare cultivate pe terenurile fertilizate cu ingrasaminte chimice fosifatice sau datorita depozitarii fosfogipsului (deseu rezultat in urma procesului de obtinere a ingrasamintelor fosfatice, caracterizat printr-un continut de radiu-226 de 10-15 ori maa mare decat in sol); utilizarea apelor geotermale pentru incalzirea locuintelor, ca apa menajera, in

unele procese semi-industriale (topitul inului si a canepei) sau ca factor terapeutic balneoclimateric. Amploarea riscului de iradiere suplimentara, desi este in curs de evaluare, poate ajunge ia un EDE cuprins intre 2x10 -5 -22x10 -4 Sv pe an (0,02 - 2,2 mSv/an).

Tehnici de radioterapie Administrarea radiaiilor in scop terapeutic recunoate dou modaliti tehnice fundamentale: iradierea extern i iradierea intern . A. In timpul tratamentului cu radioterapie extern pacientul nu devine radioactiv, nu transmite radiaia persoanelor din jur, ca urmare nu trebuie s evite colectivitatea sau familia. B. Radioterapia intern: folosete radioizotopi artificiali ca I-131, P32, Au 198 introdui in organism cu implant definitiv i pe cale metabolic; afinitatea acestora pentru anumite esuturi permite concentrarea lor la nivelul esuturilor respective, pe care le iradiaz in mod selectiv. Din cauza acestor surse radioactive introduse in organism, este necesar aplicarea unor metode de protecie pentru persoanele din jur; fiecare pacient va primi, in aceste cazuri, informaii legate de perioada de timp i metodele prin care trebuie s-i protejeze pe cei din jur (familie, personal medical).