Cel mai vechi document pstrat scris n limba romn este o epistol datat 1521, trimis de Neacu de la Cmpulung

judelui de la Braov, Hans Benkner. Cultura Romn a fost puternic influenat de cretinism de la nceputurile sale, chiar Sfntul Apostol Andrei, Cel dinti chemat fiind propovduitor al Sfintei Scripturi n aceste locuri. Cu toate acestea, primele scrieri religioase apar din Biserica Ortodox, aduse n ar de ctre slavi. De aceea, cele mai devreme efectuate traduceri ale crilor n limba romn au fost textele religioase ale Bisericii Slavone ale secolului 15. Psaltirea Scheian, Psaltirea Voroneean,Psaltirea Hurmuzaki i Codicele Voroneean sunt texte rotacizante, a cror traducere a fost alctuit n partea sud-vestic a rii, iar copiile au fost efectuate n Moldova. Prima carte imprimat n Romnia a fost o carte religioas n slavon, n 1508, Liturghierul luiMacarie, iar prima carte imprimat n limba romn a fost Catehismul de la Sibiu din 1544, care ns s-a pierdut. Prima tipritur care s-a pstrat este Evangheliarul slavo-romn a lui Filip Moldoveanul (Sibiu, 15511553). Prima tipritur romn cu litere latine este culegerea deCntece religioase calvine din 1560 a episcopului romn Pavel Tordasi.[1] Alte traduceri greceti i slavone au fost tiprite n secolul al XVIlea. Dosoftei, un moldovean publicat nPolonia n 1673, a scris cele mai vechi poezii romneti cunoscute. Primele eforturi de a publica Biblia n limba romn au nceput n a doua jumtate a secolului al XVI-lea, cu tiprirea n 1582 n Ortie a Paliei de la Ortie - o traducere a primelor cri aleVechiului Testament - de Diaconul erban (fiu al Diaconului Coresi) i Marien Diacul. Palia a fost tradus de Episcopul Mihail Tordasi et al., iar traducerea a fost verificat pentru corectitudine, folosindu-se traducerile Bibliei existente n limba maghiar. Totui, ntreaga Biblie a fost publicat n limba romn abia la sfritul secolului al XVII-lea, cnd clugrii de la mnstirea Snagov, de lng Bucureti, au tradus i tiprit o biblie n romn n1688 (Biblia de la Bucureti). Aceast ediie are la baz traducerea Vechiului Testament facut de Nicolae Milescu ntre anii 16611668.

Sa constatam ca acest depozit de raspunsuri literatura romana veche (ii propunem cititorului sa accepte, macar pentru discutia de fata, aceasta sintagma impusa de o traditie a cercetarii) este tratat, in anii din urma, cu tot mai putin interes. Se intampla acest lucru, in chip bizar, tocmai in vremea care, pe de o parte, a eliminat toate oprelistile ridicate candva in cercetarea aportului Bisericii si a literaturii ei furnizoare a cartii si a propunerilor privind cele dintai temeiuri pentru o miscare cu caracter cultural si literar cat de cat coerenta, constienta de menirea ei intr-un timp cand spatiul unde s-a nascut acest neam fremata de primejdii, cand asezarile politice erau incipiente, iar ordinea sociala abia isi cauta, trudnic, rosturile si capabila sa produca, in timp, elementele unor definiri particulare, iar pe de alta parte, ofera toate deschiderile trebuincioase unor cercetari in stare sa dovedeasca mersul sincron (in genere) al scrisului romanesc cu evolutiile europene.

Sfnta Liturghie Icoana mpriei

Conf. Dr. Ciprian STREZA* 1. Sensul termenului de Liturghie

n limba greac, termenul de nseamn slujire comun a poporului, sens indicat i de etimologia acestui cuvnt compus din dou substantive, i anume, din: , care nseamn fapt, treab, lucrare, ndeletnicire, i din: , care provine de la sau n dialect atic , i care definete orice slujire public, sau lucrare fcut pentru stat sau pentru popor.[1] Verbul nseamn a svri ceva pentru popor, iar era o aciune, o lucrare ndeplinit n folosul poporului.[2] Cu acest sens este folosit des termenul att n Vechiul, ct i n Noul Testament[3], dar prin analogie cu nelesul pe care l avea acest substantiv n lumea antic, termenul de Liturghie a ajuns s defineasc n cretinismul primar n mod generic toate actele cultice prin care se exprima att mulumirea sau recunotina poporului credincios adus lui Dumnezeu, dar i lucrarea sfinitoare a lui Dumnezeu pentru popor.[4] Cu timpul ns, acest termen a ajuns s defineasc n chip exclusiv svrirea Jertfei euharistice el referindu-se deopotriv, att la formele ei cultice de manifestare supuse evoluiei vremii, ct i la esena ei imuabil i venic.[5] Teologia Liturgic a definit Sfnta Liturghie ca fiind slujba sau rnduiala sfnt n cursul creia se svrete sau se aduce jertfa Noului Legmnt, avnd la originea ei Jertfa Sfnt adus n chip sngeros de ctre Mntuitorul pe Cruce pentru mntuirea lumii...[6] sau ca fiind locus theologicus prin excelen, manifestarea Bisericii n ceea ce este ea cu adevrat, participarea real la evenimentele vieii Fiului lui Dumnezeu rstignit, prezen n lumea aceasta a mpriei cerurilor.[7] Ca Taina prezenei lui Dumnezeu printre oameni, Sfnta Liturghie este experiat ca unica i deplina Teofanie, cerul pe pmnt, bucuria creaiei fa de Creator, transfigurarea ntregului cosmos prin om, arvuna vieii viitoare i icoan a mpriei Cerurilor. Fiind rugciunea prin excelen a Bisericii, Liturghia juxtapune ntr-o singur imagine prezentul i trecutul i viitorul, vizibilul cu invizibilul, reliefnd ntr-un mod unic diversitatea armonic a planului divin de ndumnezeire a omului.[8] Teologia patristic a neles ns ntotdeauna acest termen i n sens mai larg i mai profund ca definind comuniunea de iubire venic dintre Persoanele Sfintei Treimi, de care sunt chemate s se mprteasc prin har toate fiinele create, comuniune druit primilor oameni n rai i accesibil acum tuturor cretinilor prin Jertfa i nvierea Mntuitorului i prin venirea i lucrarea Sfntului Duh n Biseric.[9] Iubirea dintre Persoanele divine este Liturghia la care credincioii particip prin actele cultice vzute, este suflul de via care a creat lumea i care o reface i o rezidete n chip nou ca Biseric, pregtind-o pentru tainele vieii viitoare.[10] Prinii Bisericii Rsritene consider c la originea lumii i la temelia existenei tuturor lucrurilor st dragostea jertfelnic, altruist, generoas i dezinteresat a Sfintei Treimi, pe care Ea a dorit s o sdeasc i s o comunice dintru nceput tuturor fiinelor raionale create. Aceasta este Liturghia perpetu i venic pentru care omul a fost creat i, gustnd din aceast comuniune, omul trebuia s uneasc n jurul su ntreg cosmosul, devenind un mediator ntre creat i necreat, ntre inteligibil i sensibil, ntre cer i pmnt, ntre paradis i lumea aceasta i ntre brbat i femeie. [11] Cderea n pcat a adus o deturnare a omului de la aceast misiune sintetizatoare i privarea lui de Liturghia cereasc. Reintrarea n bucuria comuniunii cu Dumnezeu s-a fcut prin ntrupare i prin Jertfa i nvierea lui Iisus Hristos, Care a adus pe pmnt toate bogiile cereti, tot adevrul dumnezeiesc, toat fericirea raiului pierdut prin neascultare.[12] Doar o Jertf putea readuce pe om n comuniunea de iubire a Sfintei Treimi i de aceea Fiul lui Dumnezeu s-a fcut Fiu al omului i, murind pe Cruce, el a devenit Arhiereul venic, Ofranda perpetu, Altarul suprem i nepieritor. El a intrat n Cortul Ceresc, dincolo de catapeteasm (Evr 6, 20), aducndu-Se pe Sine Tatlui ca Jertf curat bine mirositoare i rmne acolo pentru totdeauna, svrind o Liturghie nencetat. Starea Lui de jertf permanent o descrie Sfntul Chiril al Alexandriei ca fiind druirea nencetat a Fiului ca om Tatlui ntr-o ascultare

desvrit prin care a restaurat firea uman n troposul filiaiei primordiale: i Hristos e naintea Domnului, adic n ochii Tatlui. Cci cnd s-a fcut ca noi, a i intrat n Sfnta Sfintelor prin cortul cel mai mare i mai desvrit, adic n cer, ca s se arate acum pentru noi, precum am spus, n faa lui Dumnezeu (Evr 9, 24). Cci Se nfieaz pe Sine n faa Tatlui i pe noi ntru Sine, care am czut de la faa i de la ochii Lui, din pricina neascultrii lui Adam i a pcatului care a stpnit peste tot. n Hristos am dobndit deci apropierea i ndrzneala spre intrarea n Sfnta Sfintelor, precum ne-a spus neleptul Pavel (Ef 2, 18). Cci precum ne-am sculat i am ezut ntru cele nalte n Hristos, tot aa n El am ajuns n faa Tatlui[13]. Starea aceasta de jertf e considerat de ctre teologia patristic a fi fundamentul ceresc al Sfintei Liturghii svrite sub forme sensibile n cultul Bisericii, cci, spune tot Sfntul Chiril al Alexandriei: Mijlocind Hristos i aducndu-ne lui Dumnezeu Tatl, vom fi primii i noi, aducnd rugciunile noastre pentru pcatele noastre.[14] El Se aduce continuu pe Sine pentru noi ofrand Tatlui iar mpreun cu Sine aduce i darurile noastre, sau, mai bine spus, pe noi nine ne aduce cu Sine jertfe vii, urcndu-ne la nlimea i bucuria iubirii Sfintei Treimi, acolo unde a urcat El ca om prin nviere. Astfel, se poate spune, afirm marele teolog Dumitru Stniloae, c toat Liturghia celebrat n Biseric este o jertf a lui Hristos i a noastr din puterea Jertfei Lui, o jertf care culmineaz n Euharistie, care este druirea de Sine a lui Hristos Tatlui i nou, dar care nu se realizeaz fr rugciunea noastr, hrnit la rndul ei din Jertfa cereasc a lui Hristos.[15] Liturghia euharistic fiind celebrarea Liturghiei cereti venice ntr-o form vzut, sub chipurile materiale ale lumii acesteia, este pregustarea nc de aici a fericirii mpriei cerurilor. Ea unete pe om cu Dumnezeu i pe oameni ntre ei i ea descoper sensul eshatologic al existenei umane: Prin Sfnta Liturghie noi suntem permanent chemai la Nunta Fiului lui Dumnezeu, afirm Pr. Stniloae, iar darurile acestei venice i netrectoare cine de tain sunt preuite cu scumpul snge al Dumnezeului nostru i de aceea evenimentele vieii Mntuitorului nu sunt pentru noi un simplu trecut de care ne aducem aminte, ci ele sunt permanent prezente i lucrtoare, prin celebrare cultic prin care le re-trim i le actualizm. Ospul Fiului de mprat nu s-a terminat. El continu n cer acum, dar i pe pmnt prin Sfnta Euharistie. Mereu are loc cstoria cea mai plin de iubire ntre Fiul mpratului i noi, mereu participm la ospul acestei nuni, naintm spre cstoria i ospul desvrit al mpriei viitoare. Trim sub zorile eshatologiei pregtindu-ne pentru ntlnirea cu Soarele atotstrlucitor al zilei nesfrite.[16] Dup aceast scurt ncercare de precizare terminologic se poate vedea cu uurin ct de complex este termenul de Liturghie, iar pentru a putea surprinde specificul celebrrii euharistice i al experierii ei n concepia Rsritului Ortodox vor fi analizate, n cele ce urmeaz, cteva aspecte definitorii pentru modul n care Sfnta Liturghie este receptat i trit n cretinismul rsritean. 2. Originea i evoluia Sfintei Liturghii Ca orice organism spiritual, Liturghia cretin n-a luat natere dintr-odat, ca o creaie spontan, n ntregime nou i fr nici un precedent n trecut. Istoria ei nu ncepe abia odat cu apariia cretinismului. Dac n ceea ce privete esena ei, adic misterul n sine, ea este ntemeiat de Mntuitorul la Cina cea de Tain, n ceea ce privete ideile principale care alctuiesc nucleul sau smburele ei originar, precum i formele ei externe de manifestare, acestea provin dintr-o adnc vechime, continund o tradiie i un ritual inspirat din Vechiul Testament i legndu-se de revelaia primordial i de nceputurile istoriei sfinte a mntuirii noastre[17]. Izvoarele Liturghiei cretine trebuie cutate n lumea biblic a iudaismului secolelor I . Hr.-I d. Hr. i nu n eflorescena exotic a universului religios sincretist specific religiilor de mistere ale universului

elenistic.[18] n cutarea rdcinilor Euharistiei cretine s-a pornit de la formularul euhologic de binecuvntare (berakah), care nsoete toate actele cultice centrale ale cultului iudaic, iar n mod special, de la binecuvntarea dup cin (birkat-ha-mazon), pe care se presupune c i Mntuitorul a rostit-o la Cina cea de Tain, i care a fost vzut ca modelul de la care anaforaua cretin a preluat structura euhologic ntr-o formulare i un coninut cu totul nou, marcnd astfel transformarea ritualului n sacrament.[19] Schematic, se poate zice c, formal, cele dou pri ale Liturghiei cretine au preluat elemente din cultul iudaic: Liturghia catehumenilor este vizibil o preluare i o prelucrare a cultului public sinagogal (lecturi biblice, cntri), iar cea a credincioilor este continuarea ospului ritual iudaic familial sau de comunitate mic, convertit i investit cu funcii sacramentale inedite i inuzitate n iudaism. Cercetrile biblice i liturgice din ultimele decenii au demonstrat, credem limpede, pe baza analizei referatelor biblice (cel mai vechi, databil cca. 53 d.Hr. 1 Co 11, 23-25; i cele evanghelice Mc 14, 2225; Mt 26, 15-20; Lc 22, 15-20), c la Cina cea de Tain, instituind Euharistia, Hristos a mplinit un rit iudaic preexistent, sacramentaliznd obiceiul iudaic strvechi al meselor festive familiale i comunitare, conferindu-i ns o semnificaie i o realitate complet nou.[20] Sfnta Liturghie nu este o creaie din nimic, ci este rodul unui ndelungat proces de cristalizare i aternere n scris a tradiiei orale eclesiale. Ea este opera ntregii Biserici, chiar dac poart fie numele Sfntului Ioan Gur de Aur, fie pe cel al Sfntului Vasile cel Mare. Aceti mari prini ai Bisericii au cunoscut acest nepreuit dar al Sfintei Tradiii, l-au experiat, l-au asimilat i l-au aternut n scris prin personalitatea lor plin de sfinenie i rafinament teologic, fcnd astfel ca textul euharistic pe care l-au prelucrat s fie o sintez a ntregii nvturi dogmatice a Bisericii i o form inspirat de exprimare a misterului prezenei lui Dumnezeu n cult. Sfnta Liturghie este astfel spaiul privilegiat al Parousiei liturgic-sacramentale a Domnului, teofania desvrit, cerul pe pmnt, bucuria creaiei de Creator, transfigurarea ntregii lumii prin om, arvuna vieii viitoare i icoana mpriei cerurilor. Liturghiile bizantine aflate astzi n uzul Bisericilor Ortodoxe sunt rezultatul unui ndelung proces de evoluie. Nucleul lor, sau mai bine spus esena lor inalterabil i venic, este un dat, care a rmas neschimbat n toate secolele, ein Gegebenes, dup expresia lui Anton Baumstark,[21] dar ele sunt i un devenit, ein Gewordenes, pentru c formele lor de exprimare care au mbrcat actul liturgic n cuvinte au cunoscut o continu evoluie. Svrit pentru prima dat de Mntuitorul la Cina cea de Tain, repetat apoi la porunca Lui de Sfinii Apostoli i de urmaii acestora, Liturghia cretin primar a fost, n nucleul ei, un tot unitar, ns n formele ei de manifestare n decursul timpului ea a devenit un compus, una cosa cipollata, dup expresia lui Robert Taft,[22] n care doar prin ndeprtarea straturilor mai noi se poate ajunge la formele ei de expresie originare. Important de remarcat este faptul subliniat de cercetarea liturgic modern c n epoca primar nu au existat originale ale vreunei rugciuni folosite n cultul cretin, ci au existat dintru nceputuri o varietate de tradiii orale, care, mai trziu, au fost supuse standardizrii treptate de ctre autoritatea bisericeasc. Procesul acesta de uniformizare i de stabilizare va fi luat sfrit abia n secolul IV al erei cretine, cnd a fost fixat n scris coninutul textelor euhologice.[23] Astfel, Liturghia Bisericii primare a cunoscut un proces de evoluie de la diversitate spre unitate, n sens invers dect cel conceput de Ferdinand Probst la sfritul secolului XIX.[24] Procesul de omogenizare a nceput odat cu luptele antieretice ale secolului IV i a exprimat dorina de coeziune i de unitate dogmatic i liturgic a

Bisericii. Anaforaua metropolei s-a impus, numeroasele tradiii locale au fost nlocuite de altele parial sau total i au supravieuit doar anaforalele cele mai cunoscute i cele impuse de uzana metropolei.[25] Cele mai cunoscute anaforale i cele ale metropolelor s-au impus, alctuind diferitele rituri liturgice sau familii de liturghii aa cum sunt ele cunoscute astzi.[26] Robert Taft distinge patru etape n procesul dezvoltrii Liturghiei euharistice i al formrii riturilor liturgice [27]: 1. ntr-o prim etap, Cina Domnului s-a separat de agap, fiind prefaat de ceea ce mai trziu se va numi Liturghia Cuvntului. 2. A doua etap este cea a Rnduielilor bisericeti *Church Orders+, n care apar formulare liturgice fixate deja n scris. Toate difer ntre ele, indicnd faptul c nici una nu este Liturghia apostolic, sursa originar din care ar fi derivat toate anaforalele de mai trziu. 3. Dup Edictul de la Milan din 313, cultul cretin a devenit cultul oficial public i astfel dezvoltarea formularelor euhologice se accentueaz. Acum diferitele rituri euharistice se unific, variantele textelor anaforice mai puin folosite sau mai puin cunoscute sunt nlturate. Bisericile locale se grupeaz n federaii n jurul scaunelor patriarhale, proces care a stimulat i o unificare i o standardizare corespunztoare a practicii liturgice. Prin urmare, procesul formrii riturilor nu a fost unul de diversificare, ci de unificare, i ceea ce poate fi gsit n textele euhologice rmase pn astzi nu este sinteza a ceea ce a fost mai nainte, ci mai curnd rezultatul unei evoluii selective, n care au supravieuit acele formulare mai cunoscute i mai folosite, iar nu n mod necesar cele mai bune. 4. ntr-o ultim etap, familiile liturgice au continuat s se dezvolte, dar acum ca entiti deja formate i distincte ntre ele. Familia liturgic a Rsritului Ortodox numit i ritul bizantin este cel mai cunoscut i mai rspndit rit liturgic aflat pn astzi n uz, i aceasta nu doar pentru fastul i splendoarea ceremonialului i pentru polivalena simbolismului liturgic pe care l conine,[28] ct mai ales pentru faptul c istoria i evoluia lui au fost strns legate de cea a Constantinopolului, marea metropol a Imperiului Bizantin. ntregul sistem liturgic bizantin nu este dect o inspirat i reuit sintez a ritului Antiohiei i celui al Ierusalimului, elaborat i definitivat ntre secolele IX-XIV n marile mnstiri ale Ortodoxiei, ncepnd cu perioada de lupt mpotriva iconoclasmului. Evoluia ritului bizantin a cunoscut cteva etape eseniale n care treptat el s-a cristalizat i s-a format, etape ce se definesc ca parte integrant a istoriei Imperiului Bizantin[29]: 1. Perioada paleo-bizantin este epoca n care cultul practicat n Bizan, vechiul ora grecesc devenit mai apoi, la 11 mai 330, capitala Imperiului Bizantin, era unul cu puternice influene antiohiene, datorit jurisdiciei Antiohiei exercitate i asupra acestui teritoriu. Astfel, o serie de schimburi i vizite reciproce, cu ocazia sinoadelor ecumenice sau a sinoadelor locale, s-au efectuat ntre episcopii i preoii celor dou metropole, cea mai semnificativ fiind venirea la Constantinopol, n februarie 398, a Sfntului Ioan Gur de Aur, pe atunci nc preot la Antiohia, care a adus cu sine vechea anafora a Sfinilor Apostoli, pe care a i revizuit-o pentru a fi folosit n noua capital a Imperiului Bizantin.[30] 2. Perioada de aur a cultului bizantin este cea marcat de domnia lui Iustinian (527-565) i de imediaii lui succesori. Construirea impozantei catedrale Hagia Sofia, mbogirea i diversificarea fastului liturgic, introducerea n Liturghie a unor texte teologice, ca urmare a controverselor dogmatice ale vremii,[31] marile procesiuni liturgice ce se desfurau pe strzile capitalei imperiului,[32] toate acestea au dus foarte curnd la conturarea unui cult specific al Constantinopolului, care a fost adoptat de toate regiunile asupra crora se exercita influena capitalei.[33] Era creat astfel o familie liturgic sau un rit liturgic, cu caracteristici proprii bine definite, care se va detaa net de celelalte forme cultice ale

teritoriilor care nu intrau n sfera de influen a marii capitale bizantine. Acesta era doar nceputul unui vast proces de evoluie,[34] care va continua printr-o fuziune a ritului constantinopolitan cu cel al Ierusalimului, prin cele dou sinteze ce au avut loc, prima legat de mnstirea Studion din Constantinopol, iar cea de a doua de mnstirea Sfntul Sava din Palestina.[35] 3. Perioada iconoclast (726-843), cu toate disputele ei dogmatice, a fost una de consolidare i codificare a ritului bizantin, dup cum indic i Tipiconul Marii Biserici a Constantinopolului, o reglementare i o descriere n amnunt a principalelor probleme legate de celebrarea cultic datnd din secolul X.[36] Capitala imperiului avea un calendar propriu,[37] o Liturghie euharistic proprie,[38] un ritual sacramental propriu,[39] precum i o proprie liturghie a ceasurilor, numit i j Asmatik;h j Akolouqvia, adic slujba cntat.[40] La nceputul mileniului, textul anaforalei Sfntului Ioan Gur de Aur a fost adugit i stilizat cu mprumuturi din anaforaua Sfntului Vasile cel Mare, pentru ca n aceast form s devin principalul formular euharistic al Bizanului.[41] n dorina de a restaura cultul icoanelor i de a reforma viaa monahal, monahii studii au apelat la tradiia cultic monastic palestinian, fcut cunoscut capitalei imperiului prin desele contacte ale Studionului cu mnstirea Sfntul Sava, tradiie pe care au prelucrat-o, infuzndu-i elemente din j Asmatik;h j Akolouqvia, dnd natere astfel unui sinteze unice: un cult palestinian monahal cu psalmodia i imnele ei, grefat pe schema general a slujbelor Bisericii din Constantinopol.[42] Ocupaia latin asupra Constantinopolului (1204-1261) marcheaz nc un moment de criz din istoria Bizanului, n care monahismul nu a fost doar conducerea i linia spiritual a Bisericii, dar i factorul de seam al creativitii liturgice. Intensele legturi pstrate ntre centrele monahale ale Ierusalimului i cele ale Constantinopolului au dus ca n secolul XI monahii din Palestina s prelucreze sinteza studit i s o adopte la propriile lor necesiti. Aceast prelucrare savait avea mai apoi s se rspndeasc n toat lumea ortodox prin intermediul Sfntului Munte, devenit important centru monahal prin nflorirea micrii isihaste.[43] Filotei Kokkinos, egumen al mnstirii Marea Lavr iar mai apoi patriarh al Constantinopolului (1351-1376), avea s atearn n scris i s codifice aceast nou sintez savait n cele dou cri ale sale normative i astzi n lumea ortodox: (Rnduiala ierodiaconiei) i (Rnduiala Sfintei Liturghii). Astfel, cultul celebrat n mnstirile palestiniene ale secolului XIV i consacrat mai apoi de practica atonit a nlocuit cu timpul vechiul tipicon studit i a dat natere actualului tipicon folosit n ritul bizantin.[44] Cele dou anaforale principale ale acestui rit, cea a Sfntului Ioan Gur de Aur i cea a Sfntului Vasile cel Mare, urmeaz fidel schema general a textelor euhologice de tip siro-occidental, iar pe aceast structur i-a imprimat fiecare dintre popoarele ortodoxe, n textul anaforalei, nota aparte a spiritualitii sale. 3. Sfnta Liturghie Taina ntlnirii personale a omului cu Dumnezeu. Modurile prezenei lui Hristos n Sfnta Liturghie Biserica primar a avut dintru nceput contiina prezenei nevzute, tainice a lui Hristos n cultul ei iar Sinaxa Euharistic a fost vzut ca fiind continuarea Cinei celei de Tain n care are loc misterul negrit al prefacerii pinii i vinului n Trupul i Sngele Mntuitorului, recapitularea ntregii iconomii a mntuirii n Iisus Hristos cel Rstignit i nviat, precum i trirea anticipat a mpriei lui Dumnezeu ca participare la Liturghia venicei iubiri a Sfintei Treimi.[45] ntlnirea aceasta a omului cu Dumnezeu se petrece n ambiana Bisericii n mediul spiritual al celebrrii liturgice. Dup nviere i nlarea la cer, ntlnirea cu Hristos se petrece ntr-un mod cu totul nou, cci Mntuitorul devenit Duh i dup umanitate Se slluiete n om i i sdete n adncurile sufletului o nou via, druindu-i o nou existen, cea a umanitii Sale ndumnezeite. Totul ns are loc prin intermediul materiei vzute care devine astfel mijlocul descoperirii prezenei lui Hristos n Biseric, cci

cele vzute ale Domnului s-au transformat n Tainele Bisericii, dup cum mrturisete Leon cel Mare.[46] n locul prezenei corporale a lui Hristos n lume, a pit prezena spiritual prin credin i prin Sfintele Taine, care ns nu e mai slab ca aceea, ci mai intens, pentru c se ntemeiaz cu totul pe Duhul Sfnt[47] Hristos este slluit n noi i noi simim taina prezenei Lui i cu El ne ntlnim de acum n interiorul nostru, spune Printele Dumitru Stniloae. A trebuit s Se scufunde Fiul lui Dumnezeu n natura omeneasc i s moar i s nvieze pentru ca noi scufundndu-ne n apa Botezului, s putem s l primim pe Sine cu totul n noi sau mai bine zis s ne scufundm cu totul n viaa Lui dumnezeiasc, s ne mprtim de toate darurile de care natura Lui omeneasc s-a umplut prin Patimile i nvierea Sa.[48] Prezena lui Hristos n Sfnta Liturghie se descoper progresiv i toate actele cultice vzute i toat ambiana eclesial conduc treptat pe cel credincios spre descoperirea i experierea misterului prefacerii pinii i vinului n Trupul i Sngele Fiului lui Dumnezeu. Tradiia patristic a Rsritului Ortodox vorbete de mai multe moduri ale prezenei i lucrrii lui Hristos n Sinaxa euharistic, n care are loc att o anamnez, o epifanie i dezvluire crescnd a prezenei personale a lui Iisus Hristos Cel ntrupat, rstignit, nviat i nlat, ct i un urcu spiritual continuu al credincioilor, o prefacere luntric a lor prin umplere sacramental obiectiv i etic ascetic mai apoi de harul jertfei euharistice. Hristos este prezent real n Sfnta Liturghie de la nceputul ei, desigur, n moduri diferite, iar aceast prezen devine plenar odat cu prefacerea darurilor de pine i vin n Trupul i Sngele Mntuitorului. Cuvntul Evangheliei i tlcuirea lui, rugciunea credincioilor, mprtirea euharistic-sacramental i mplinirea poruncilor i a virtuilor sunt tot attea moduri de prezen a lui Hristos i de mprtire duhovniceasc cu El.[49] a. mprtirea de Hristos prin cuvnt n Sfnta Liturghie Liturghia a avut dintru nceput n nucleul ei vestirea Evangheliei mntuirii ca fiind o modalitate nu doar de propovduire a nvturii lui Hristos cel rstignit i nviat ci mai ales un mod prin care Dumnezeu lucreaz asupra credincioilor, descoperindu-le voia Sa i chemndu-i la comuniunea cu Sine. Cuvntul lui Dumnezeu este n Liturghie mai nti de toate aciune, intervenie personal, prezen care se afirm i care realizeaz i mplinete ceea ce anun n inimile celor care ascult. Prin cuvntul Evangheliei Persoana lui Hristos ptrunde n fiina persoanei creia i se adreseaz. Aceast energie pornete din fiina Lui i prin urmare duce ceva din ea n cel cruia i vorbete, i se descoper pe Sine, l cheam, l revendic, ptrunde i schimb, configurndu-1 dup modelul Su, cci, n cuvntul lui Dumnezeu ctre noi, spune printele Dumitru Stniloae, ni se face cunoscut i simit dragostea Lui ctre noi, dar nu fr s trezeasc i dragostea noastr fa de El. Prin rugciune ne exprimm dependena i afeciunea noastr fa de El, dar nu fr s simim i rspunsul dragostei Lui la ea. Prin amndou ne-am introdus n spirala micrii nesfrit suitoare n comuniunea ntre noi i Dumnezeu[50]. Cuvntul lui Dumnezeu este darul care angajeaz. El nu doar definete cadrele existenei fericite a omului mpreun cu Dumnezeu, ci cunoaterea i mplinirea lui pecetluiete un nou popor ales, creeaz o comuniune ntr-o astfel de msur nct acelai cuvnt inspirat devine revelaie a lui Dumnezeu i n acelai timp laud i mulumire a omului. Rugciunea este, astfel, rspunsul credincioilor la auzirea Cuvntului lui Dumnezeu, la chemarea lui Hristos prin care cretinii arat c prin binecuvntare, prin mulumire i prin cerere, ei l simt pe Acesta prezent n interiorul lor ca pe un Tu Care le vorbete, i cheam, i angajeaz. Ea este cuvntul lui Dumnezeu asimilat n fiina credincioilor, un mijloc de trire mai simit a prezenei i lucrrii lui Hristos cel jertfit i nviat, un foc care aprinde i nal spre cer fiina noastr ca jertf i care devine

flacra ce nete din cldura credinei, adus n suflet de Duhul Sfnt prin cuvnt, dup cum afirm printele Dumitru Stniloae. [51] Rugciunea urmeaz cuvntului, dar i cuvntul urmeaz rugciunii mbogit i nclzit de ea, cci prin ea se experiaz dragostea negrit a lui Dumnezeu, artat n ntruparea, n jertfa, n nvierea i nlarea lui Hristos i n venirea Lui la noi prin Duhul Su cel Sfnt. Rugciunea se aprinde tot mai mult din cuvnt i cuvntul se lumineaz tot mai mult i mai adnc din rugciune.[52] Tlcuirea cuvntului lui Dumnezeu vestit prin Evanghelie este un alt mod prin care vorbete i lucreaz Hristos n Liturghie. Predica i omilia au rostul nu doar de a tlcui i a descoperi adncimile nesfrite ale cuvntului divin, dar mai ales de a nclzi rugciunile Liturghiei prin explicarea i iniierea, credincioilor n taina prezenei lui Dumnezeu n cultul Bisericii.[53] Cuvintele preotului au un rol mistagogic. Ele au menirea de a introduce n misterul, n tainicul comuniunii omului cu Dumnezeu, n semnificaia profund a actelor sacramentale, de a deschide sufletele credincioilor spre nelegerea i simirea lucrrii lui Dumnezeu n Liturghie, dar i de a le pregti pentru ntlnirea cea mare cu Hristos n mprtirea euharistic. Semnificativ este faptul c n Liturghie exist o cretere gradual a cuvntului lui Dumnezeu pn ce el atinge forma de rugciune, iar cea mai nalt rugciune este cea epicletic care produce cel mai nalt grad de simire a prezenei lui Dumnezeu[54], prin care coboar harul Sfntului Duh prin gesturile preotului prefcnd pinea i vinul n Trupul i Sngele Mntuitorului. Aici se vede legtura indestructibil dintre Cuvnt i Tain n Liturghia ortodox, cci fiecare gest i fiecare cuvnt al ei sunt pline de puterea i lucrarea Duhului Sfnt. De fapt, n ntreg ritualul euharistic Hristos este prezent i lucrtor n diferite grade i moduri mpreun cu Sfntul Duh, cci, unde nu e numai cuvntul despre Hristos, sau al lui Hristos, ci i lucrarea lui n inimi... e i Duhul Sfnt. Cuvntul e al lui Hristos, dar puterea de a ptrunde n inimi, de a preface materia e prin Sfntul Duh, dup cum afirm printele Dumitru Stniloae.[55] Cuvntul este indestructibil legat de Tain iar aceast legtur indivizibil face ca fiina Bisericii s se realizeze ca o continu ntrupare a Cuvntului, o continu umplere a lui de lucrarea tainic a Sfntului Duh, dup cum se spune n Faptele Apostolilor: Cuvntul cretea i se nmulea(12, 24). Comuniunea cu Hristos se realizeaz n cult tocmai prin aceast unitate dintre Cuvnt i Tain iar atunci cnd Tainele se rup de cuvnt, care este ntotdeauna cuvnt despre Hristos, ele se rup, se separa ntrun anumit sens de Hristos, spune printele Alexandru Schmemann. Desigur, Hristos rmne, i n teologie i n evlavie, ntemeietorul Tainelor, dar nceteaz s fie coninutul lor, Tainele nu mai sunt Darul prin care Hristos se druiete pe Sine nsui i viaa Sa divin-uman Bisericii i credincioilor... Prin ruperea Cuvntului de Tain, Taina este ameninat s fie neleas ca magie, iar Cuvntul fr Tain s fie redus la o doctrin.[56] b. mprtire euharistic n tradiia patristic rsritean mprtirea cu Trupul i Sngele Mntuitorului reprezint raiunea i scopul final al Liturghiei cci ea este svrit pentru sfinirea darurilor n vederea sfinirii credincioilor. Sfnta mprtanie este, dup Nicolae Cabasila, piscul cel mai nalt al vieii duhovniceti, la care dac am ajuns odat, nimic nu mai lipsete, ca s dobndim fericirea dorit... Este Taina cea mare, pentru c mai ncolo de ea nu se poate merge, nici nu se mai poate aduga ceva... Dup Sfnta mprtanie, ns nu mai este loc unde s peti, de aceea trebuie s te opreti aici, i s te gndeti cum s faci s poi pstra pn la sfrit comoara pe care ai dobndit-o.[57]

Primirea Euharistiei este izvor de bunti, via, neptimire, foc i lumin care arde spinii pcatului i care umple de mireasma dumnezeirii[58], este gustarea din fericirea vieii viitoare, scufundarea existenei umane n viaa infinit a lui Dumnezeu i prin aceasta sorbirea unei viei nemuritoare i plenare ce i druiete nemurire.[59] Mod deplin al mprtirii cu Hristos, Euharistia se druiete celor botezai spre iertarea pcatelor i spre viaa de veci ca o umplere de o nou via, de viaa umanitii ndumnezeite a Fiului lui Dumnezeu. Prin mprtire trupul lui Hristos nu rmne numai n trupul celui ce se mprtete de El, ci ptrunde i n sufletul lui i, dup cum spune Sfntul Ioan Damaschin, rmnnd n fiina lui, fiind cauza conservrii i mijlocul curirii de orice pat[60]. Tradiia patristic rsritean subliniaz faptul c Trupul lui Hristos se druiete credincioilor ca unul ce venic este frnt spiritual i jertfit pentru pcatele oamenilor. Liturghia este, astfel, nu o simpl anamnez a actelor iconomiei mntuirii, ci gustarea i mprtirea din starea de jertf perpetu a lui Hristos, din predarea Sa total ca om Tatlui predare pe care, aflndu-Se El n trup capabil s moar, a dus-o pn la capt, acceptnd moartea sngeroas i pe care dup moartea trupeasc o menine ca predare spiritual total a umanitii Sale Tatlui, pentru a fi umplut desvrit de dumnezeire.[61] n Euharistie Hristos nu d numai o iradiere a strii Sale de jertf i de nviere, ci nsui trupul Su n aceast stare, iar n acest trup al Su, viu i plin de via dumnezeiasc, sunt cuprinse i simirile sufletului Lui omenesc ndumnezeit care se imprim i n sufletul celui ce se mprtete de El, cci, n Trupul Lui dat mie, spune printele Dumitru Stniloae, se simte mila Lui care este nsi dragostea Lui care mi se mprtete prin trupul Lui mereu frnt spiritual pentru mine. Trupul viu al cuiva este un mijloc de comunicare al simirilor lui sufleteti. Ca att mai mult, trupul Cuvntului dumnezeiesc, n care mereu i triete, cu o simire ce ntrece orice simire omeneasc, frngerea din mil pentru noi[62]. n esen, Sfnta Euharistie nu este nimic altceva dect ntlnirea n ambiana Bisericii n Duhul Sfnt a dou eu-ri spirituale care i comunic simirile prin intermediul materiei vzute care ns este copleit i transfigurat prin umplerea ei de harul divin al vieii venice. n acest sens, n Centuriile lui Calist i Ignatie Xantophol apare un text al Sfntului Macarie Egipteanul n care se afirm c Duhul dumnezeiesc se amestec att de mult cu Sngele lui Hristos, nct cel ce l bea pe acesta se adap cu nsui Duhul Sfnt Care se mbib desvrit n suflet: Precum vinul se amestec n toate mdularele celui ce bea i se preface n el i el n vin, aa cel ce bea sngele lui Hristos se adap cu Duhul dumnezeiesc i acesta se amestec n suflet n chip desvrit i sufletul n El.[63] Euharistia ca mod plenar de mprtire cu Hristos este un dar care angajeaz, care presupune i ateapt un rspuns din partea celui care l primete, fiind un schimb de daruri ntre Dumnezeu i om. Hristos Se aduce necontenit jertf Tatlui pentru noi, dar nu n mod juridic, spune printele Dumitru Stniloae, ci El ne deschide prin aceasta calea spre Tatl ... i pentru aceasta Se pune El la dispoziia noastr n Euharistie: ca odat cu Sine s ne ofere i pe noi Tatlui. Cci, ntruct la Tatl nu putem intra dect n stare de jertf curat, starea aceasta de jertf curat n-o putem dobndi dect numai din starea de jertf curat a lui Hristos, Care n sensul acesta Se aduce continuu Tatlui, pentru a ne da puterea s ne aducem i pe noi cu Sine. Dar Hristos ne aduce ca jertfe nu ca pe nite obiecte, ci ca persoane, deci ca jertfe care ne aducem i noi pe noi nine. Aceasta trebuie s o facem noi printr-o via trit pentru Dumnezeu i moart patimilor plcerilor egoiste care ne leag de lume, sau ne nchid n noi nine.[64] Acest schimb de daruri ntre om i Dumnezeu este vizibil n Liturghie prin aducerea ofrandelor de ctre credincioi. Pinea pe care ei o aduc este cea care ntreine viaa lor i gestul aducerii ei la sfntul altar indic simbolic aducerea i druirea ntregii lor existene lui Dumnezeu. Miridele scoase pentru ei la proscomidie prin pomenirea numelui lor reprezint predarea lor tainic lui Dumnezeu dup asemnarea lui Hristos, pentru a se putea umple de toat bucuria vieii noi a umanitii Sale ndumnezeite. Dar

pinea ca i viaa proprie o au ca dar de la Dumnezeu, iar prin ofranda euharistic ei ntorc acest dar Druitorului, indicnd simbolic c i ntreaga lor via o druiesc Ziditorului, pentru ca Acesta s le-o druiasc napoi plin de Duhul Su cel Sfnt. Jertfa noastr a devenit jertfa Lui n faa Tatlui, spune Printele Dumitru Stniloae, iar Tatl Fiului lui Dumnezeu i arat afeciunea printeasc i fa de El ca om, i prin El i fa de noi toi care ne mprtim cu Trupul i Sngele Su. Jertfa Fiului este primit ca jertfa noastr, iubirea Lui ca iubirea noastr.[65] Acest fapt face ca Euharistia s fie perceput n snul Bisericii att ca un dar ct i ca un imperativ: jertfa lui Hristos ateapt jertfa noastr ca o rodire a ei n noi, prin viaa de ascez i de practicare a virtuilor, ca moarte a egoismului nostru personal care aduce umplerea sufletului de buna mireasma a harului Sfntului Duh. Rspunsul acesta la iubirea lui Dumnezeu artat n primirea dumnezeietii Euharistii a fost definit n tradiia Rsritului ortodox ca fiind un alt mod de mprtire de Hristos, purtnd denumirea de mprtire duhovniceasc sau de via n Hristos, cuprinznd toate eforturile cretinilor pentru a pune darurile primite n lucrare prin ascez, prin paza sfintelor porunci i prin dobndirea virtuilor. c. mprtirea duhovniceasc Tradiia patristic ortodox, prelund terminologia paulin, vorbete despre o bipolaritate a vieii i anume: a fi n Hristos definete mprtirea prin Sfintele Taine de nsi umanitatea curat a Mntuitorului, prin care viaa Trupului Su ptrunde n toate mdularele celor botezai, a celor care devin mpreun-sdii cu Hristos, fiind cuprini n dinamica vieii Lui prin moartea i nvierea mpreun cu El prin Sfintele Taine. Gustarea din aceast via nou determin i un rspuns plin de responsabilitate din partea omului, determinndu-l ca toate faptele vieii lui s fie expresii ale prezenei lui Hristos n el. Hristos este viaa cea nevzut, seva divin, ce circul n fptura cea nou, ns viaa aceasta nu rodete n om n chip mecanic, ci ea crete n msura n care acesta o asimileaz, sau, mai bine zis, dup msura n care este asimilat ei, printr-o aciune liber i contient, prin pzirea sfintelor porunci, prin curia contiinei, prin viaa de ascez i nfrnare. Acest fapt nseamn a tri n Hristos i a te mprti duhovnicete de Hristos, punnd n lucrare darurile primite de la El prin Sfintele Taine. Aceast ntreptrundere ntre mistic i ascez, aceast corelare ntre a fi i a tri n Hristos este specificul spiritualitii ortodoxe i ea exprim ntreaga dinamic a trecerii omului de la chip la asemnarea cu Dumnezeu. Prin mplinirea poruncilor, prin viaa de ascez, omul pune n lucrare harul primit prin Sfntul Botez, fortificndu-i firea i pzind libertatea druit n apele baptismale. Harul primit la intrarea n Biseric pentru a fi descoperit i pus n lucrare presupune un anumit mod de existen, i anume, cel al umanitii lui Hristos. Mntuitorul intr prin Botez n sufletul fiecrui cretin, spune Printele Dumitru Stniloae, iar legtura aceasta cu El devine efectiv prin credina n El i paza poruncilor Lui, astfel nct fora umanitii Lui devine fora umanitii noastre. De aceea, asceza noastr este o moarte treptat cu Hristos, ca desfurare de putere, ca o moarte a omului vechi i ca o prelungire prin voin a botezului. Nu este numai o imitare a lui Hristos, ca n Apus, ci o mortificare eroic cu Hristos i n Hristos. Noi suntem unii cu Hristos nc nainte de starea culminant a unirii tainice cu El, nc n actul prelungit al mortificrii noastre. Nu numai c nviem cu Hristos, ci i murim cu El; sau, nu nviem cu Hristos dac nu i murim cu El, mai nti. Ceea ce s-a ntmplat tainic, n Taina Sfntului Botez cnd cretinul a murit i a nviat prin imitarea morii i nvierii lui Hristos[66], se prelungete apoi , prin lucrarea sfintelor porunci, n viaa de zi cu zi a celui nou botezat, ca o perpetu rstignire i nviere mpreun cu Hristos. Hrana i susinerea n aceste eforturi ascetice le primesc cei credincioi n Taina Sfintei Euharistii astfel, nct mprtirea sacramental d natere mprtirii duhovniceti cu Hristos prin ascez i paza sfintelor porunci, iar aceste eforturi ascetice

imprim n ei starea de jertf i de total disponibilitate i ascultare de Dumnezeu, Care i ajut s se apropie iari cu credin i cu dragoste de Sfnta Euharistie. Sfntul Nicodim Aghioritul vorbete despre aceast complementaritate i profunzime a mprtirii cu Hristos n Liturghie: Aceast Sfnt Tain (Sfnta mprtanie) poate lucra n dou feluri: ea poate fi primit tainic-sacramental, ori de cte ori poate cineva, dac nu-i oprit de duhovnic, cu pregtirea cuvenit, cu zdrobire de inim, cu spovedanie, mplinirea canonului i postire dup putere, i ea poate fi primit duhovnicete i mintal, n fiecare ceas i n fiecare minut. De aceea s-o primeti deseori n al doilea fel i cnd poi n primul fel[67]. Imperativul vieii cretine este acela de a trece nencetat de la mprtirea tainic-sacramental la mprtirea duhovniceasc.[68] Cci, dei prin mprtire nu putem primi pe Domnul dect o dat pe zi, totui duhovnicete i mintal l putem primi n orice or i n orice minut, prin svrirea tuturor virtuilor i poruncilor, ndeosebi a dumnezeietilor rugciuni, mai ales a rugciunii minii. Cci, Domnul se afl ascuns n virtui i n sfintele porunci i cine face o virtute i mplinete o porunc primete n sufletul su pe Dumnezeu Cel ascuns n ele.[69] Iar aceast mprtire sau unire duhovniceasc cu Hristos nu are capt, fiind o cretere nesfrit n cunoaterea sau simirea prezenei harice a lui Hristos. mprtirea duhovniceasc cu Hristos, gustarea , adic prin lucrare din darurile Sale se face prin toate eforturile ascetice pe care tradiia patristic le rezum n mod special la mplinirea sfintelor porunci i la dobndirea virtuilor. Prin ele rodete n sufletul cretinilor viaa cea nou n Iisus Hristos dobndit prin Sfintele Taine. Imperativele etice i ascetice ale Evangheliei i ale tradiiei apostolice primare sunt condiii ale pstrrii i punerii n lucrare a darurilor dobndite prin Sfintele Taine. Prin ele Hristos primit sacramental ia chipul virtuilor, fcndu-i simit prezena vie i personal i plin de dragoste n sufletul celui care se nevoiete de a-i conforma viaa dup cea a Fiului lui Dumnezeu. Sfntul Marcu Ascetul afirm c Domnul se afl ascuns n poruncile Sale i cei ce-L caut pe El, l gsesc pe msura mplinirii lor[70]. Fiina tuturor virtuilor zice Sf. Maxim Mrturisitorul este nsui Domnul nostru Iisus Hristos, fiindc El ni s-a fcut nou de la Dumnezeu, nelepciune, dreptate, sfinire i mntuire (1 Co 1, 30)... i dac-i aa, orice om care se mprtete de virtute printr-o deprindere neclintit, se mprtete nendoielnic de Dumnezeu, fiina virtuilor i devine dumnezeu, ca unul care a adugat, prin libera alegere, la binele natural al Chipului asemnarea prin virtui[71]. mplinirea poruncilor i lucrarea virtuilor nu aduce nici un merit n faa lui Dumnezeu, ci ele sunt un rod al sinergiei, al colaborrii omului cu Creatorul su. Prin ele se imprim n sufletul cretinilor starea de jertf i de profund predare a lor lui Dumnezeu, fapt care i face capabili de a gusta i mai mult i de a nelege prin lucrare jertfelnicia lui Iisus Hristos cel rstignit i nviat druit lor prin Sfintele Taine. d. mprtirea spre viaa de veci Biserica Ortodox nva c, pe lng mprtirea tainic-sacramental i duhovniceasc cu Hristos, exist o mprtire eshatologic de Hristos n viaa viitoare, pe care o anticipeaz mprtirea euharistic. Aceasta este doar o arvun a buntilor viitoare i o anticipare a mpriei veacului viitor, pe care o avem deja i nc nu deplin aici. Sfntul Ioan Damaschin arat c pinea aceasta este prga pinii viitoare, care este spre fiin, cci cuvntul spre fiin, indic fie pinea ce va s fie, adic pinea veacului viitor, fie pe cea care o lum pentru conservarea fiinei noastre... Pinea i vinul se numesc antitipuri ale celor viitoare, nu pentru c n-ar fi cu adevrat trupul i sngele lui Hristos, ci pentru c acuma ne mprtim prin ele de dumnezeirea lui Hristos, iar atunci mintal prin contemplaia singur[72].

Contiina pregustrii nc din lumea aceasta a darurilor mpriei ce va veni o exprim credincioii la fiecare Liturghie cnd mulumesc pentru primirea Sfintei Euharistii prin rostirea unui tropar din Canonul Patilor: O, Patile cele mari i preasfinite, Hristoase; O, nelepciunea i Cuvntul lui Dumnezeu i Puterea. D-ne nou s ne mprtim cu Tine mai adevrat n ziua cea nenserat a mpriei Tale.[73] Prin el se arat c Euharistia se ia pentru viaa de veci i c ea este ncoronarea Iconomiei dumnezeieti ducnd la scopul ultim i fericit pentru care Dumnezeu a fcut lumea, i anume unirea desvrit ntre creaie i Hristos, n care Dumnezeu va fi cu totul n toate (1 Co 15, 28)[74]. e. Complementaritatea modurilor de mprtire de Hristos n Sfnta Liturghie Tradiia patristic rsritean ncearc s explice prezena lui Hristos n Liturghie n toat profunzimea i complexitatea ei. Prin toate actele liturgice credincioii se ntlnesc cu Cel Care a fost rstignit i a nviat, iar prezena Lui crete gradual, ncepnd cu proscomidia i ajungnd la manifestarea ei plenar n prefacerea darurilor. Tot ritualul liturgic simbolizeaz i iconizeaz ntreaga iconomie a mntuirii, dar mprtirea prin el a harului mpriei cerurilor este o realitate incontestabil: Astzi noi nu ne mai putem atinge trupete de Hristos, ci Hristos cel viu, aflat de-a dreapta Tatlui, ni Se druiete nou ntreg prin harul Sfntului Duh, meninndu-ne astfel n aceast comuniune i bucurie, spune Printele Dumitru Stniloae. n Persoana Mntuitorului sunt concentrate toate evenimentele iconomiei mntuirii, iar prin amintirea lor n cadrul cultului, ele sunt actualizate prin harul Sfntului Duh pentru cei ce le amintesc. Noi, acum, cugetnd la Hristos i intrnd n legtur cu El prin cntri i rugciuni, ne mprtim de dragostea Lui artat nou prin toate actele iconomiei Lui mntuitoare i totodat suntem contemporani cu El n drumul Su mplinit pe pmnt pentru noi, sau mai bine spus El se face contemporan cu noi n acest drum strbtut de El. Aceast mpreun cltorie a lui Hristos cu noi prin ntreg cultul Bisericii este o tainic realitate care aduce n inimile noastre bucuria fiecrui praznic mprtesc.[75] n toat Liturghia Hristos este prezent i lucrtor n diferite grade i moduri, mpreun cu Duhul Sfnt[76] prin vestirea Evangheliei, prin rugciunile preotului i ale credincioilor, prin cntrile liturgice, prin simbolismul bogat al ritualului liturgic i mai ales prin prefacerea darurilor la epiclez, iar toi cei care particip la sinaxa euharistic se folosesc i ei de prezena i lucrarea lui Hristos i nu numai cei ce se mprtesc cu Trupul i Sngele Domnului la sfrit. Acest lucru l afirm deosebit de frumos Sfntul Maxim Mrturisitorul n Mistagogia artnd c: harul Sfntului Duh, care e pururea n chip nevzut prezent, dar n mod special i mai ales n timpul Sfintei Liturghii, preface, transform i remodeleaz cu adevrat pe fiecare din cei ce se afl de fa, rezidindu-l n chip mai dumnezeiesc, potrivit cu nsuirile lui i nlndu-l spre cele ce se indic prin tainele ce se svresc, chiar dac acela nu simte, n cazul c e nc dintre copii n cele dup Hristos, i nu poate vedea adncul celor ce se svresc. El activeaz n acela harul mntuirii, indicat prin fiecare din dumnezeietile simboale ce se svresc, conducndu-l pe rnd i dup o ordine de cele apropiate pn la captul final al tuturor ... Cci la sfritul tuturor se face mprtirea Tainei cu preacuratele i de via fctoarele Taine care i preface pe cei ce se mprtesc cu vrednicie n chipul ei i asemenea dup har i participare, Binelui prin esen, nefiind lipsii ntru nimic de El, dumnezei prin har, pentru c Dumnezeu ntreg i umple deplin i nu las nimic din ei gol de prezena Lui.[77] Din aceast perspectiv trebuie s fie neleas viziunea patristic privind complementaritatea modurilor de mprtire cu Hristos n Liturghie. Nu poate fi vorba de o punere pe acelai plan a diferitelor moduri de prezen i lucrare ale lui Hristos, ntruct mprtirea euharistic-sacramental le ntrece pe toate i este captul final al tuturor i scopul final al Liturghiei credincioilor. Totui, i cei care nu pot i nu au destul pregtire pentru primirea preacuratelor Taine se zidesc i folosesc i ei prin participarea la

Sfnta Liturghie, iar mprtirea aceasta duhovniceasc de Hristos are menirea de a-i atrage la cea sacramental. De aceea Ortodoxia subliniaz faptul c mprtirea euharistic nu poate i nu trebuie s fie privit exclusiv n sine, detaat de ansamblul Sfintei Liturghii, a nvturii i spiritualitii ortodoxe.[78] 4. Liturghia dup Liturghie rspunsul cretinilor la dragostea jertfelnic a Sfintei Treimi Orice dar implic i o angajare. Dragostea inexprimabil a Sfintei Treimi care a mers pn la jertf, atenia Ei plin de mil i compasiune fa de om este darul cel mare al existenei umane primit prin Sfnta Liturghie. Darurile lui Dumnezeu pe care le primim prin celebrare cultic nu sunt nite simple cadouri impersonale, druite dintr-o simpl mil comptimitoare, ci sunt daruri pline de mireasma iubirii jertfelnice a Sfintei Treimi, care dau sens vieii umane. Aceste daruri angajeaz i mic sufletul uman pentru a i le face proprii i a le mprti i altora. Astfel, Liturghia arat c toat viaa omului este destinat s fie un schimb de daruri ntre el i Dumnezeu: Creatorul i Ziditorul a toate dorete s i Se druiasc omului cu toat iubirea Sa jertfelnic prin Iisus Hristos cel rstignit i nviat, pentru ca i omul s se poat drui mpreun cu Hristos Tatlui. Liturghia face ca acest dialog al dragostei s fie extins spre toi oamenii, spre toi semenii prin lucrarea sfintelor porunci, prin svrirea faptelor bune, prin milostenia artat sracilor care izvorsc toate din acest circuit al iubirii dumnezeieti. De aceea, unirea cu Hristos i unirea cu sracii sunt, pentru tradiia ortodox dou aspecte ale unei unice realiti. Milostenia este att criteriu de acces la Taina Sfintei Euharistii, ct i consecin a mprtirii cu Trupul lui Hristos. Unirea cu Hristos este intrarea ntr-un mod de via caracterizat de logica druirii de Sine a altruismului cretin. Individualismul, egoismul modern i Euharistia se exclud reciproc. n general se subliniaz ideea unei continuiti dintre Liturghie i viaa cotidian, dar sintagma Liturghie dup Liturghie risc s pstreze tragica separare ntre dou compartimente ale modului de via cretin, i anume: viaa liturgic i viaa social a Bisericii. Socialul i Liturgicul trebuie s alctuiasc o unitate ntre ele. Nu exist dect o singur Liturghie, o singur participare la iubirea Sfintei Treimi, un singur dialog de iubire ntre Dumnezeu i om, care cuprinde toate aspectele vieii noastre. Aadar, milostenia nu reprezint o fapt bun oarecare, una dintre multele pe care svrindu-le ne ctigm vreun merit sau o vrednicie naintea lui Dumnezeu, ci ea este nsuirea i gustarea vieii celei noi a lui Hristos, care ne preschimb i ne preface ontologic pe fiecare din noi. Intrat n acest circuit al iubirii jertfelnice a Sfintei Treimi, omul simte c toate sunt daruri i c ele trebuie ntoarse Druitorului i nelege, prin smerenie, c nu face nimic altceva dect ceea ce este dator s fac (Lc 17, 10). Pentru tradiia patristic rsritean, milostenia, unit cu smerenia, este un mod de via i anume este modul de via al comuniunii noastre cu Hristos, cci: Noi tim c am trecut de la moarte la via, pentru c iubim pe frai; cine nu iubete pe fratele su rmne n moarte (1 In 3,14). * Conclusiv se poate afirma c ncercarea de definire a Sfintei Liturghii nu este o sarcin deloc uoar. Doar cteva aspecte ale acestei realiti spirituale i eshatologice au putut fi scoase n eviden aici. Tradiia patristic a Bisericii Ortodoxe a vzut n Sinaxa euharistic spaiul privilegiat al Parusiei liturgicsacramentale a Mntuitorului Iisus Hristos, cerul pe pmnt, bucuria creaiei de Creator, transfigurarea lumii prin om, arvuna vieii viitoare, icoana mpriei cerurilor. Liturghia este mediulntlnirii i comuniunii omului cu Dumnezeu iar Hristos i face simit prezena n diferite i complexe moduri care

toate sunt inseparabile i complementare, i prin toate credincioii se mprtesc de dragostea lui Dumnezeu, de harul mpriei Sale venice. Sfnta Euharistie aduce ns mprtirea desvrit cu aceast iubire negrit a lui Hristos. Prin ea omul primete n interiorul lui pe nsui Izvorul harului, pe Fiul lui Dumnezeu aflat n stare de druire nencetat de Sine nsui Tatlui i de sensibilitate comptimitoare continu cu toat umanitatea. Starea aceasta de jertf a lui Hristos este fundamentul ceresc al Liturghiei euharistice de pe pmnt iar scopul ei este de a-i da omului putina de a participa real la aceast jertf venic, de a se jertfi pe sine asemenea lui Hristos, murind plcerilor egoiste ale lumii acesteia i trind o via umplut de altruismul i druirea de sine a umanitii ndumnezeite a Fiului lui Dumnezeu. Avnd aceast contiin, cretinii Rsritului Ortodox tiu c apropierea de jertfa curat a lui Hristos presupune o pregtire ascetic care este absolut necesar pentru a putea simi, nelege i gusta profunzimea druirii de sine a lui Hristos n Euharistia Bisericii. Umplndu-se de aceast stare de dragoste comptimitoare, omul este chemat la o Liturghie dup Liturghie, la o punere n lucrare a darurilor primite, pentru a putea reitera sacramental, dar i etic ascetic ntreaga via a lui Hristos. Urcuul spre piscul nalt al mprtirii euharistice este ajutat n Liturghie prin mprtirea cu Hristos prin Cuvntul Su, prin rugciunile preotului, prin cntrile i rugciunile credincioilor, prin scoaterea miridelor pentru vii i mori, care sunt tot attea ntlniri i mprtiri de Hristos i sporirii n comuniunea cu El i cu toi membrii Bisericii. mprtirea euharistic-sacramental este pentru toi cretinii punctul de plecare al mprtirii duhovniceti continue cu Hristos, prin ascultarea i mplinirea Cuvntului Su i a tuturor poruncilor Lui, precum i prin rugciune mult, prin care acetia pun n lucrare darurile primite i contientizeaz prezena lui Hristos i se unesc cu El nu doar sacramental, dar i etic i ascetic. EXPLICAREA SFINTEI LITURGHII IN LITERATURA TEOLOGICA ROMANEASCA I. Consideratii generale Sfanta Liturghie ocupa in viata Bisericii un loc central. Este cunoscut faptul ca organizarea primelor comunitati crestine s-a facut in functie de savarsirea Sfintei Euharistii. Deci cei ce au primit cuvantul Lui s-au botezat; si in ziua aceea s-au adaugat ca la trei mii de suflete. Si staruiau in invatatura Apostolilor si in comuniune, in frangerea painii si in rugaciuni (Fapte II, 41-42). In primele secole cei care doreau sa devina crestini erau pregatiti in chip special. Catehumenaul, se poate spune, constituia nu numai invatarea doctrinei crestine, ci si o initiere in vederea intelegerii lucrarii tainice a lui Dumnezeu prin Biserica in lume. Catehumenii erau pregatiti pentru intelegerea tainei tainelor, Sfanta Euharistie. Dintru inceput, credinciosii se straduiau sa inteleaga adevarurile de credinta si sa participe, prin traire, la cult. In nazuinta de a intelege ceea ce se savarsea s-a simtit nevoia unei explicari a randuielii si a simbolismului actelor cultice. Se poate spune, in acest sens, ca cei ce participau la Sfanta Liturghie in care se recapituleaza simbolic activitatea Mantuitorului intrupat, inviat si proslavit, traiau bucuria comuniunii cu Dumnezeu. Fata de alte servicii religioase, Sfanta Liturghie era inteleasa chiar si cand limba de cult era straina. La inceputul secolului al XVI-lea, deci descriind situatii si mai vechi, un preot sas din Bistrita, Adalbert Wurmloch, scrie unui prieten al sau din Breslau ca preotii romani explica epistolele Sfantului Pavel si Evanghelia in limba romana, dupa ce le-au citit in slavona, pe care mirenii n-o inteleg. Asadar, prin explicarea textelor, preotii cultivau si ei limba romaneasca in biserica si trebuie sa intelegem ca aceasta era pe atunci o mare indrazneala. Stefan Metes spune, pe drept cuvant, ca in acea vreme credinciosii se

rugau in mod sigur in romaneste si putem adauga la aceasta ca, fara nici o indoiala, se spovedeau la preot si acesta ii dezlega in romaneste, de vreme ce nu intelegeau slavona 1. Catre aceste concluzii conduce logica lucrurilor. Remarcam in acest sens si faptul ca in randuiala Liturghiei, ecfonisele si tot ceea ce se rosteste cu voce tare in unele Liturghiere sunt redate in limba poporului, iar rugaciunile care se citeau de catre preot in taina erau, spre exemplu, in limba greaca. In felul acesta a fost conceput Liturghierul aroman, in care exceptind rugaciunile care se citeau de catre preot in taina erau, spre exemplu, mult mai bogate in Liturghierul romanesc (ceea ce este si explicabil, scopul traducerii fiind acela de a se face inteles serviciul divin de catre aroman, in timp ce tipicul este acelasi, indiferent de limba in care se fac slujba), continutul strict al Liturghiei, ceea ce se citeste cu glas tare, nu in taina, adica ecfonisele toate cate se zic in Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, sunt intocmai si in Liturghierul aromanesc 2. Explicarea si intelegerea Sfintei Liturghii in consensul invataturii Bisericii a fost ceruta si de nevoia de aparare si propovaduire a dreptei credinte. Primul Liturghier tiparit si care dateaza din 1570, reprezinta, de fapt, raspunsul Bisericii Ortodoxe Romane din Transilvania la propaganda calvina. Aprobarea tiparirii acestui Liturghier a fost o capitulare a propagandei calvine, o capitulare a prozelitismului calvin in fata rezistentei ortodoxe 3. Aceste cateva consideratii preliminare ne indreptatesc sa afirmam ca fiii Bisericii noastre stramosesti, cu toate ca mai multe veacuri au avut ca limba de cult o limba straina, au inteles si au pretuit Sfanta Liturghie cu multa si adanca evlavie. Pentru a intelege mai bine locul pe care l-a ocupat Sfanta Liturghie in preocuparile teologilor romani este necesar, mai intai, o succinta prezentare a istoricului savarsirii Sfintei Liturghii la noi. Nu avem documente care sa ateste structura Sfintei Liturghii si felul cum se savarsea ea la straromani. Argumentul filologic privind raspindirea crestinismului la stramosii nostri se dovedeste, prin fapte de limba, ca limba folosita in Biserica era limba latina populara. Caracterul latin al crestinismului romanesc nu mai poate fi pus la indoiala de nimeni in vremea noastra 4. Si, de vreme ce se atesta raspandirea crestinismului inca de la inceput la romani trebuie sa admitem ca stramosii nostri si-au manifestat evlavia prin cult si in primul rand prin participarea la savarsirea Sfintei Liturghii. Primul manuscris care cuprinde randuiala Sfintei Liturghii dateaza, potrivit concluziilor la care au ajuns cercetatorii nostri, din anul 1419. El cuprinde de fapt Liturghia Sfantului Vasile cel Mare 5. Au existat si numeroase manuscrise. Timpul si vitregiile care s-au abatut in nenumarate randuri asupra pamantului romanesc au facut ca aceste marturii ale evlaviei si ostenelilor stramosilor nostri sa dispara. Faptele de limba sustin aceasta afirmatie. Analizind limba Liturghierului lui Ion din Suiug, Gh. Serban Cornila scria: Cred ca arhaismul formelor gramaticale, precum si anarhismul lexicului din textele pe care le vom reproduce mai jos, vor proba ca avem de a face cu o carte a carui original a fost scris cel putin cu doua secole mai inainte de data cand a fost copiat 6. Acest manuscris dateaza, potrivit insemnarii autorului, din 22 august 1724. Comparind limba Liturghierului mitropolitului Dosoftei al Moldovei (1679) si a Liturghierului preotului Petru din Tinod (1679), regretatul Pr. Ciuhandru ajunsese la concluzia ca ambele Liturghiere reproduc

un prototip comun, iar diferenta ce exista intre ele s-ar datora felului diferit cum au copiat cei doi copisti unul si acelasi text7. Prin urmare, inainte de a se tipari Liturghierul a circulat mai intii in manuscrise. Numarul acestor manuscrise era destul de mare, iar aria de raspindire era intreg tinutul romanesc din vremea noastra. Dupa aparitia tiparului, Liturghierul, a fost cartea cea mai des tiparita8. Tipariturile care cuprindeau textul Sfintei Liturghii au o mare importanta atit din punct de vedere liturgic cit si lingvistic. Ele reflecta nivelul de cultura pe care-l aveau oamenii vremurilor respective. Traducerea Liturghierului s-a facut, asa cum aratam mai sus, din motive de a intelege mai bine taina Sfintei Liturghii, dar si cu scopul de a apara dreapta credinta impotriva prozelitismului religios. Traducatorii Liturghierului cunosteau foarte bine bogatia si frumusetea Liturghiilor ortodoxe. Ion Neculce a consemnat un fapt graitor in acest sens. Este vorba de slujbele pe care Mitropolitul Dosoftei, luat in surghiun, le facea in Polonia, Dupa ce l-au dus la Jolfa, il punea craiul Sobietki de se imbraca cu hainele cele scumpe si odoarele Mitropoliei tarii noastre si facea Liturghia de zile mari si Iordan la Boboteaza, dupa obiceiul tarii noastre, de sa mira craiul, si toti domnii lesesti si lauda frumoasa taramonie ce are biserica tarii noastre9. In concluzie, putem spune ca Liturghierul, alaturi de Sfinta Scriptura, a fost cartea cea mai des tiparita si de cel mai folos pentru evlavia si spiritualitatea romaneasca. De-a lungul veacurilor Sfinta Liturghie a constituit obiectul a numeroase explicari. Acestea s-au facut fie sub aspect dogmatic, fie mistico-simbolic. Ele aveau menirea sa antreneze pe credinciosi la intelegerea rinduielii si simbolismului Sfintei Liturghii si implicit la o mai profunda traire a vietii duhovnicesti. Fara indoiala preotii slujitori explicau credinciosilor Sfinta Liturghie, mai ales in predica. Primele explicari ale Sfintei Liturghii in limba romana sunt insa traduceri. In cele ce urmeaza ne vom stradui sa prezentam, pe scurt, care sunt explicarile Sfintei Liturghii in teologia romaneasca.

A. Traduceri Una din lucrarile cele mai de seama privind explicarea Sfintei Liturghii o datoreaza Biserica Ortodoxa Sfintului Simion, Arhiepiscopul Tesalonicului au fost traduse in romaneste pentru prima data in 1765, sub titlul: Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului. Care acum intii intr-acest chip s-au tiparit si s-au diortosit dupa ellinie pre limba Luminatului si invatatului Domnului nostru Io Stefan Mihaiu Racovita voevod. Cu blagoslovenia si cu toata cheltuiala a Prea Sfintitului Mitropolit al Ungrovlahiei Kir Grigorie la Sfinta Mitropolie in Bucuresti La anul de la zidirea lumii leat 7203 (1765). De Iordache Stoicanu i Tipograful. Incercarea, redactata sub forma unui dialog intre un arhiereu si un cleric, cuprinde zece parti in care autorul trateaza probleme teologice cu caracter dogmatic, cultic si liturgic. In partea intiia trateaza despre existenta lui Dumnezeu si combate ereziile care au aparut in sinul Bisericii. In partea a II-a se ocupa de Sfintele Taine, 7 la numar, aratind ca Iisus Hristos este izvorul tuturor tainelor, despre invierea mortilor si afirma ca Sfinta Liturghie a fost savirsita pentru prima data de catre Mintuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taina. Partea a III-a trateaza despre Mirungere si arata cum se face sfintirea Marelui Mir.

Partea a IV-a invataturi despre Sfinta Liturghie este cea mai importanta din punctul nostru de vedere. Sfintul Simeon explica simbolismul actelor si actiunilor liturgice, incepind cu pogorirea arhiereului din scaun, numarul vesmintelor arhieresti si preotesti, imbracarea slujitorilor, Proscomidia, vasele Liturgice, darurile: Piinea dospita si vinul; staruie asupra folosirii piinii dospite si arata de ce nu folosim azima. Daca am folosi azima, cum fac romano-catolicii, ne-am face partasi cu iudeii, ar trebui sa jertfim mielul si sa tinem simbata. Arata ca potrivitEvangheliei, Iisus a adus Jertfa piine dospita, a facut cina inainte de ziua azimilor ci mai inainte de azima era si iudeii nu au intrat in divan ca sa nu se spurce caci era mare ziua aceea. Iisus a instituit Pastile cele noi si adevarate si acestea era pohtit ca sa le dea mai inainte pina a patimi, pentru ca sa ramina cu noi, ca sa fie adevarat precum a zis: Cel ce maminca Trupul Meu si bea Singele Meu, in Mine petrece si Eu in el. Drept aceea nu toate ale legii au facut la cine aceea, ci au facut spalarea si au sezut si blid era intru care a intins Iuda. Sfintul Simeon demonstreaza ca practica folosirii piinii dospite si a vinului ametescat cu apa pe care o tine Biserica Ortodoxa este in deplin acord cu invatatura dogmatica despre unitatea firilor in persoana divi-umana a Rascumparatorului. El afirma ca unii eretici foloseau numai apa. Aceasta practica este gresita, dupa cum si cea a armenilor care foloseau numai vinul: Dar nici vin singur numai sa se puie precum fac ereticii armei care alt eres voind sa strice la mai rau eres au cazut. Ca voind acestia asta impotriva lui Nestorie; carele despartire au invatat a fi la Hristos si deosebesc cuvintul adeca Dumnezeirea si deosebirea omenirea, i-au zis ca o fire iaste intru Hristos, intruparea Lui lepadind-o ticalosii. Sfintul Simeon al Tesalonicului insista asupra acestor pentru ca in vremea sa se adusese deja in discutie modul de prefacere a Sfintelor Daruri. Tot in partea aceasta se ocupa de scoaterea miridelor, aratind ordinea acestora, da unele explicatii despre strana, arata de ce se tamiiasa la Proscomidie, ce este Sfintul Altar si Sfinta Masa. Partea a V-a trateaza despre Biserica, tirnosirea ei, lucrurile care se pastreaza intr-insa, despre Taina Hirotoniei, Pocaintei, Nuntii si Sfintului Maslu. In partea a VI-a se ocupa de rugaciunile Bisericii, cuprinse in cele 7 laude bisericesti, avind in centrul lor Sfinta Liturghie. Se dau explicatii aspura Litiei, Ceasurilor, Liturghiei, Darurilor mai inainte Sfintite si pomenirii mortilor. Partea a VII-a cuprinde explicatii date Botezului si Sfintului Mir, Biserica ca lacas de inchinare si revine cu explicari asupra vesmintelor de slujba si a momentelor mai importante din Sfinta Liturghie oficiata cu Arhiereu. In partea a VIII-a explica simbolul credintei si impotriva cui s-au ridicat afirmatiile sale. In partea a IX-a trateaza sub forma de dialog unele invataturi dogmatice, iar in ultima parte, a X-a, da povete celor ce vor intra in cinul monahal sau se vor face preoti. Din aceasta simpla insiruire a problemelor pe care Sfintul Simeon al Tesalonicului le-a ridicat si tratat in lucrarea sa ne dam seama de bogatia temelor, aduse in discutie si de actualitatea lor, raportate la epoca respectiva. El nu a reusit o tratare sistematica, a revenit asupra unor teme, a adus mai multe interpretari mistice si le-a aratat, intotdeauna, temeiul dogmatic. Interpretarile pe care le da, le raporteaza la Intruparea, unitatea celor doua firi in Persoana Mintuitorului, la patimile si invierea Domnului. Lucrarea Sfintului Simeon al Tesalonicului s-a bucurat de multa pretuire in sinul Bisericii noastre. De aceea s-a facut o noua traducere sub titlul: Sfintul Simeon la Tesalonicului. Tratat asupra tuturor dogmelor credintei noastre ortodoxe dupa adevaratele principie puse de Domnul nostru Iisus Hristos si urmasii Sai. Retiparita dupa originala traductie din limba elena cu data 1765 si indreptata in stil pe

alocarea. In zilele Prea Inaltatului Domn Principatelor Unite Romane Alexandru Ioan I, cu binecuvintarea Inalt Prea Sfintitului Arhiepiscop si Mitropolit al Ungro-Vlahiei si Primat al Romaniei S. D. Nifon, de Toma Teodorescu. Suburbia Muntuleasa, strada Plantelor nr. 9 . Partea aVII-a se intituleaza: Explicarea a acetuiasi Parinte pentru Sfinta Biserica si pentru cei ce slujesc intr-insa, diaconi, preoti, arhierei si pentru adaugirile cu care slujesc oricare dintr-insii. Pentru dumnezeiasca Taina a Sfintei Liturghii aratindu-i pricina fiecareia din cele ce se savirsesc la dinsa si care explicare s-a trimis la crestinii cei din Kritus (p. 251-268). Este de fapt un rezumat al primei lucrari. Cel mai de seama liturgist al Bisericii Ortodoxe este insa, fara indoiala, Nicolae Cabasila. El s-a nascut in jurul anului 1300. Si-a facut o frumoasa cultura la Bizant. Dupa terminarea studiilor a venit la Ierusalim fiind una dintre personalitatile cele mai remarcabile care au ilustrat istoria politica, religioasa si culturala a lumii bizantine din secolul al XIV-lea10. Liturgistii considera lucrarea lui Nicolae Cabasila Tilcuirea Dumnezeiestii Liturghii cea mai buna erminie sau tilcuire care a ajuns pina la noi. In limba romana lucrarea a aparut purtind titlul: Nicolae Cabasila. Tilcuirea Dumnezeiestii Liturghii. Traducere din greceste si lamuriri introductive de diaconul Ene Braniste, asistent la universitar. Cu o prefata de Pr. Petre Vintilescu, Decanul Facultatii de Teologie din Bucuresti. Cuvint inainte si ilustratii ingrijite de I. D. Stefanescu, profesor universitar. Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1946. In introducerea lucrarii, autorul traducerii, da citeva stiri despre viata lui Nicolae Cabasila si lamuriri asupra tilcuirii sale liturgice. Asa cum arata P.C. Pr. Prof. Ene Braniste, erminia lui Nicolae Cabasila are un pronuntat caracter dogmatic si mistic si este cea mai completa, mai profunda si mai celebra dintre tilcuirile liturgice clasice ale ortodoxiei11. Impartita in 53 de capitole, sistematic rinduite, lucrarea prezinta Sfinta Liturghie, urmarind desfasurarea ei. In cap. I Nicolae Cabasila face o prezentare generala a Liturghiei care are un indoit scop: sfintirea darurilor si sfintirea credinciosilor. Cap. XVI Simbolismul Sfintei Liturghii, pe scurt este cum remarca traducatorul o repetare aproape cuvint cu cuvint, a ultimei parti din Cap. I12. In capitolele II-XI se ocupa cu interpretarea Proscomidiei; Cap. XII-XV si XVII-XXVII cu Liturghia catehumenilor si cea a credinciosilor, pina la momentul Sfintirii darurilor sau jerfei liturgice sub toate aspectele. Apoi in cap. XXXVIII-XLI, continua interpretarea Litrughiei pina la impartasirea credinciosilor. Insista in cap. XLII-LII, asupra efectelor, esentei si modului sfintirii credinciosilor prin Sfintele Taine, Cap. LIII- este consacrat ultimelor acte liturgice. In comparatie cu alte erminii bizantine, subliniaza traducatorul, Nicolae Cabasila trece foarte repede peste unele amanunte liturgice, neglijind, in general, gesturile si actiunile liturgice. Astfel, la el nu gasim nici o mentiune despre unele acte si ceremonii care intrasera deja de multa vreme in rinduiala Liturghiei, ca de exemplu, imbracarea Sfintitilor slujitori, spalarile rituale si nici despre tamiieri sau cadiri, dintre care abia pomeneste, in treacat, de cea de la acoperirea darurilor, la sfiristul proscomidiei (cap. XI). El nu se ocupa, de asemenea, nici de sfintul locas, de vesmintele si de vasele liturgice, a caror interpretare cuprinde cea mai mare parte din comentariul atribuit lui Gherman al Constantinopolului si din opera liturgica a Sfintului Simeon al Tesalonicului13. S-a remarcat, de asemenea, faptul ca el nu citeaza textul rugaciunilor, ci multumindu-se indica inceputul si sfirsitul, rezumind personal continutul acestora.

Asa cum sublinia in cuvintul introductiv regratatul preot profesor Petre Vintilescu, aceasta Erminie de neintrecuta valoare, care in cultura unui teolog si mai ales in pregatirea unui liturghisitor constient, nu poate fi suplinita de nici o alta lucrare trebuia deci sa fie tradusa si in limba romana. Este usor de inteles, deci, ce eminent serviciu face Teologiei romanesti Parintele asistent Diacon Ene Braniste, dind din limba greaca in cea romana aceasta subtila tilcuire14. In sfirsit, o alta lucrare care tilcuieste Sfinta Liturghie si care a fost, in ultimul timp, tradusa in romaneste este Istoria bisericeasca si privire mistica a lui Gherman, Arhiepiscopul Constantinopolului. Sfintul Gherman a trait intre anii 650-733. A fost patriarh al Constantinopolului intre 715-733 si alaturi de Sfintul Ioan Damaschin a luptat pentru restabilirirea adevaratei invataturi despre Sfintele icoane. Lucrarea sa este dupa parerea cercetatorilor foarte importanta pentru epoca bizantina. Este tradusa in romaneste si prefatata de Pr. Prof. Nicolae Petrescu de la Seminarul teologic din Craiova15. Pina acum a aparut in revista Mitropolia Olteniei an. XXVI (1974), nr. 9-10, p. 825-832, sub urmatoarele titluri puse de traducator dintr-o necesitate didactica, deoarece textul grecesc nu are nici un fel de titlu sau subtitlu: Despre biserica, lacasul divin si drepre toaca, despre primele doua Taine: Botezul si Mirungerea, despre absida Altarului, despre obiectele din Altar, despre iconostas si despre naos, despre inchinare catre rasarit si despre ingenunchere, despre tunderea capului preotului, despre vesmintele preotesti si simbolismul lor. In aceeasi revista, anul XXVII (1975), nr. 1-2, p. 74-80, a aparut comentariul asupra Proscomidiei si Liturghiei catehumenilor pina la antifonul III; in nr. 3-4, p. 213-219 este continuarea explicarii Liturghiei catehumenilor pina la sfirsit; in nr. 7-8, p. 544-557 este tilcuirea liturghiei credinciosilor pina la Sa ne iubim unii pe altii... ultima parte fiind in curs de aparitie. Dupa cum se vede autorul a acordat atentie si s-a preocupat de biserica-lacas de cult, de vesminte si numai dupa aceea despre tilcuirea Sfintei Liturghii. Sfintul Gherman al Constantinopolului prezinta istoric faptele liturgice, le tilcuieste simbolic. Interpretarea mistico-contemplativa domina in Liturghia catehumenilor si a credinciosilor. Asa cum sublinia traducatorul, acest comentariu are meritul ca reda tilcuirea ortodoxa a tuturor elementelor Sfintei Liturghii din primele opt secole si devine temei de tilcuire a Sfintei Liturghii si pentru perioada de dupa schisma din 1054, cind au aparut celelalte tilcuiri liturgice ale lui Pseudo-Sofronie al Ierusalimului, Teodor de Andida (sec. XII) si a lui Nicolae Cabasila (sec. XIV). El contribuie deci la pastrarea invataturii ortodoxe cu privire la explicarea serviciului divin al Sfintei Liturghii16. Traducerea acestei lucrari in limba romana, imbogateste numarul lucrarilor cu caracter liturgic traduse la noi si reflecta atentia pe care teologii romani din toate timpurile au acordat-o literaturii patristice si lucrarilor de teologie ortodoxa in general. Un alt ostenitor in domeniul Liturghiei a fost Eremia Cacavela care prin tilcuirea ce o face contribuie la cunoasterea Sfintei Liturghii la romani: Invatatura sfinta adeca sfintei si dumnezaestii liturghii tilcuire de pe limba greciasca pe limba rumaneasca, Iasi, 1697. Eremia Cacavela s-a nascut in insula Creta cam pe la 1651 si a invatat in manastirea Rethymo, calatoreste foarte mult prin Asia Mica, Viena etc., agonisind o vasta cultura. In 1686 il gasim in Tara Romaneasca, in Bucuresti, unde traduce din italiana in greceste Asediul Vienei, iar in 1687 il gasim egumen la manastirea Plaviceni. Vorbim despre el, Dimitrie Cantemir il numeste monah foarte iscusit. In 1688 vine la Iasi chemat de Constantin Voda Cantemir, iar in aceasta perioada cit sta in Moldova face traducerea de care ne ocupam a Sfintei Liturghii 1793, dupa Nicolae Vulgaris. In aceasta preocupare de traducator l-a avut ca ostenitor si purtator de

grija pe hatmanul Bogdan, cumnatul lui Antioh Cantemir. Prelucrarea lui Eremia Cacavela a circulat la romani in stare de manuscris si a fost drept manual pentru instruirea preotilor pina in secolul trecut.

B. Lucrari originale Organizarea si dezvoltarea invatamintului teologic la noi a adus de la sine si nevoia aparitiei unor manuale de Liturgica. Dintre acestea remarcam pentru valoarea si extinderea lor, tratatele de Litrugica. Dintre acestea remarcam pentru valoarea si extinderea lor, tratatele de Liturgica ale lui Vasile Mitrofanovici si Badea Cireseanu. 1. Liturgica Bisericii Ortodoxe. Cursuri universitare de dr. Vasile Mitrofanovici fost profesor p.o. teologia practica la facultatea teologica din Cernauti. Prelucrate, completate si editate de Prof. Dr. Teodor Tarnavschi si acum din nou editate si completate de Dr. in teologie si filosofie Nectarie Nicolae Cotlarciuc, Arhiepiscop si Mitropolit al Bucovinei, fost profesor universitar pentru Teologia practica, Cernauti, 1929, Editura Eparhiei ort. rom. din Bucovina. Este precum se vede fructul stradaniilor a trei profesori universitari. Vasile Mitrofanovici (1864-1888), Teodor Tarnavschi (1896-1914) si Nicolae Cotlarciuc (1919-1923). Fiecare dintre ei au adus completari, dezvoltari si imbunatatiri prelegerilor universitare, tinute initial de Vasile Mitrofanovici. Acestea au fost publicate pentru prima data in anul 1909. Editia din 1929 cuprinde doua parti. Fiecare parte este impartita in capitole, acestea in sectiuni, iar sectiunile in articole. Despre Vasile Mitrofanovici stim ca s-a nascut in 1831, la Budenit in Bucovina, a facut liceul si Teologia la Cernauti si s-a specializat pentru teologia practica la Viena. In 1856 a fost numit preot si i s-a incredintat suplinirea catedrei de Teologie practica la Institutul teologic din Cernauti. In 1859 a fost numit administrator parohial la Vicovul de Sus pentru a face practica pastorala. In 1861 a devenit profesor agresat, iar in 1864 profesor titular la catedra de Teologie practica a Institutului teologic cernautean. Infiintindu-se in 1875 Universitatea din Cernauti, a fost numit profesor titular al Facultatii de teologie. Intre anii 1876-1882 a fost Decan al acelei Facultati. In 1879 a fost facut doctor honoris causa. A murit in 1888 la Mariebod, suferind de inima. Lucrarea lui este impartita astfel: Partea I, Liturgica generala (p. 80-451), care cuprinde cap. I Cerintele si conditiile pentru executarea rinduielilor liturgice si cap. II Formele generale comune rinduielilor liturgice. Partea a II-a, Liturgica speciala (p. 454-906), cuprinde: cap. I Cultul public comun adica rinduielile bisericesti publice comune sau rinduielile bisericesti fixe, stationare; cap. II Rinduielile bisericesti particulare sau rinduielile bisericesti periodice. Autorii s-au ocupat despre Sfinta Liturghie in partea a II-a, cap. I, sectiunea I, articolul II, p. 497-602, tratind despre Sfinta Liturghie culmea cultului divin si centrul intregii vieti religioase a crestinului17. Liturgica spune autorul se poate privi sub punctul de vedere al sacrificiului si sub punctul de vedere al sacramentului. Aici avem a privi Liturghia din punctul cel dintii18. De aceea se ocupa mai intii de conceptul de sacrificiu, sacrificiile Vechiului Testament, scarificiul lui Hristos pe cruce si sacrificiul euharistic. Apoi trateaza, cu temeinicie, despre necesare pentru serbarea Sfintei Liturghii, ministrul Sfintei Liturghii, Liturghiile Bisericii Ortodoxe Rasaritene, norme rituale vechi ale Litughiei. In continuare autorii prezinta Partile Liturghiei Sfintului Vasile cel Mare si a Sfintului Ioan Gura de Aur; Proscomodia, Litughia catehumenilor si Liturghia credinciosilor. Impletind consideratiile istorice cu explicarile

dogmatice si mistice date de Sfintul Simeon al Tesalonicului, Sfintul Gherman al Constantinopolului si Nicolae Cabasila, autorii sintetizeaza si pun in lumina elementele fundamentale ale Sfintei Liturghii. Liturghia Bisericii Ortodoxe, in forma editiei din 1929 constituie un izvor important de documentare si intelegere a Sfintei Liturghii. 2. Al doilea tratat de Liturgica a aparut in trei volume intre anii 1910-1912. El este opera activitatii profesorale si stiintifice depuse de-a lungul a 17 ani de catre Badea Cireseanu. Lucrarea este intitulata: Tezaurul liturgic al Sfintei Biserici crestine ortodoxe de rasarit. Vol. I Bucuresti, 1910, vol. II Bucuresti 1911, vol. III Bucuresti, 1912. Lucrarea, cu bogate temeiuri biblice si patristice, a aparut la un an dupa aceea a lui Vasile Mitrofanovici. Se pare ca Badea Cireseanu nu cunoastea lucrarea aparuta in 1909 la Cernauti. De aceea se considera nu deschizator de drumuri nu numai in teologia romaneasca, ci in Ortodoxie. Bine documentata, expusa intr-un stil limpede si structurata intr-o viziune mai larga decit domeniul liturgic ne referim la vol. II in care face referiri la arhitectura precrestina si crestina, lucrarea lui Badea Cireseanu constituie un izvor de referinta pentru specialisti. Vol. I se ocupa de istoria literaturii liturgice, vol. II despre lacasurile de cult: iconografia bisericeasca, slujitorii altarelor, odoarele liturgice si simbolica cultului crestin. Vol. III, prezinta cultul dumnezeiesc public, sarbatorile, Tainele, ierugiile si posturile. Despre Badea Cireseanu se stie ca s-a nascut in sinul unei familii de tarani in 1859, in comuna Spineni, judetul Olt. Tatal sau era cintaret. A urmat scoala primara la Slatina, Seminarul la Curtea de Arges si cu ajutorul episcopului Ghenadie al Argesului, Seminarul Central din Bucuresti. In 1883, a fost numit profesor de caligrafie la Seminarul de la Curtea de Arges, unde a functionat trei ani. Apoi s-a inscris la Facultatea de teologie din Cernauti, unde si-a luat doctoratul in Teologie. In 1891 a fost numit profesor suplinitor la Facultatea de teologie din Bucuresti la catedra de Liturgica, Pastorala, Catehetica si Omiletica. In 1892 a fost numit profesor provizoriu, iar in 1895 profesor definitiv (Pentru amanunte vezi: Pr. Prof. Al. Moisiu, Un pionier al Liturgicii romanesti: Prof. Badea Cireseanu, in S.T., an. XXVIII (1976), nr. 3-6, p. 520-522). Ceea ce intereseaza cu osebire lucrarea de fata gasim tratat in lucrarea lui Badea Cireseanu, Tezaurul Liturgic, in capitolul II: Unele lamuriri stiintifice asupra serviciului divin, in care pentru inceput vorbeste despre vechimea Sfintei Liturghii si pregatirile pentru savirsirea ei, cuprinde articolul I inflorirea serviciului liturgic rasaritean cu trecerea treptata a timpului serviciul divin in Vechiul Testament, Liturghia in timpul Sfintilor Apostoli, in secolul al II-lea; Liturghia Constitutiunilor Apostolice din secolul al III-lea si jumatatea prima a secolului la IV-lea Liturghia Sfintului Apostol Iacob fratele Domnului, Liturghia Sfintului Marcu; cele Trei formulare liturgice ale Bisericii ortodoxe; sacrificiul euharistic si numirile lui, si articolul II cuprinde conditiile trebuincioase pentru savirsirea Sfintei Liturghii; vrednicia si pregatirea ministrului liturghisitor, timpul pentru savirsirea Sfintei Liturghii, odoarele trebuincioase la servire a Sfintei Liturghii si spicuiri asupra sectiunii I-a. Sectiunea a II-a intitulata: Sfinta Liturghie se ocupa in capitolul I de cele 7 laude bisericesti si originea lor impartind prezentarea acestora in laude dumnezeiesti de seara (art. I) si laude dumnezeiesti de dimineata (art. II); iar in capitolul II Explicatiuni asupra liturghiilor sfintilor Parinti Vasile cel Mare, Ioan Hristodomul si Grigorie Dialogul, p. 157-239 Proscomidia, p. 158-168, despre Liturghia Catehumenilor si Liturghia Credinciosilor in articolul II, p. 178-207, iar in articolul III, despre Liturghia Sfintului Grigorie Dialogul sau a celor mai inainte sfintite, p. 222-239.

Badea Cireseanu, considera ca Sfinta Liturghie are partile ei deosebite, dar nedespartite intre ele19. Proscomidia, Liturghia catehumenilor si aceea a credinciosilor formeaza o unitate, caci nu pot sa limpezeasca cele doua, daca s-a inceput Proscomidia20. Ca si tratatul aparut la Cernauti in 1929, Tezaurul Liturgic al lui Badea Cireseanu este o lucrare bine inchegata, bogat si stiintific documentata, mai ales pentru vremea aparitiei. El priveste sub unghi istoric dezvoltarea Sfintei Liturghii si sustine totul cu temeiuri biblice si patristice. O alta lucrare de mare importanta pentru Teologia liturgica romaneasca, este cea a Diaconului Ene Braniste, Explicarea Sfintei Liturghii dupa Nicolae Cabasila, Bucuresti, 1943, Tipografia Cartilor Bisericesti. Autorul lucrarii s-a nascut in comuna Suseni in judetul Arges la 12 octombrie 1913 intr-o familie de invatatori. Scoala primara o face in satul natal, apoi Seminarul Neagoe-Voda din Curtea de Arges si Facultatea de teologie din Bucuresti pe care o termina in iunie 1938. Odata cu inscrierea la doctorat o sustine in 1942 cu titlul de mai sus. Este numai apoi profesor de Liturgica si Pastorala avindu-l ca indrumator pe regretatul Pr. Prof. Petre Vintilescu. Teza de doctorat o sustine in 1942 cu titlul de mai sus. Este numai apoi profesor de Liturgica la Facultatea de teologie din Bucuresti, post ce il ocupa si in prezent, ostenindu-se atit pentru studentii teologi cit si pentru cursantii la doctorat. Lucrarea se inscrie ca o contributie de prim ordin pentru Liturgica romaneasca. In introducere, p. 3-18, autorul arata care sunt erminiile liturgice in rasarit pina la Nicolae Cabasila. Vorbind despre lipsa explicarii Sfintei Liturghii in primele trei secole ale crestinismului spune: Aceasta lipsa se explica probabil prin aceea ca, dupa cum remarca un liturgist german contemporan, in antichitatea crestina nici nu s-a simtit asa de mult nevoia unei explicari a litrughiei, ca in timpul de mai tirziu21. Sec. IV si V, aduc in aceasta problema citeva comentarii ale Sfintului Kiril al Ierusalimului Catehezele, Sf. Ioan Gura de Aur (+407), Teodor de Mopsuestia (+428), Sfintul Dionisie Areopagitul, Gherman al Constantinopolului, Sfintul Teodor Suditul (+826), Teodor episcop de Andida, incununind cu cea mai desavirsita opera liturgica al lui Nicolae Cabasila Explicarea Sfintei Liturghii. Partea I, p. 21-58, descrie pe autorul lucrarii, viata si intinsa lui opera, cu referinte speciale asupra cuprinsului Erminiei. Partea a II-a, p. 59-202 in cap. I si II sunt comentate punctele din Explicarea Sfintei Liturghii cuprinzind scopul Liturghiei, acela de sfintire a darurilor si sfintire a credinciosilor, jertja liturgica in institutia si esenta ei, materia darurilor de jertfa, Proscomidia, sfintirea darurilor si apologia epiclezei. Cap. III vorbeste despre sfintirea credinciosilor, mijloacele liturgice, efectele sfintirii si participarea celor vii si a celor morti la efectele jertfei euharistice. Cap. IV Liturghia ca mijloc al cultului crestin: raportul nostru fata de Dumnezeu, formele latreuticii in Liturghie, euharistia ca nota predominanta a jertfei liturgice, Liturghia ca rugaciune de cerere si de multumire si sensul pomenirii Sfintilor in Liturghia Sfintului Ioan Gura de Aur. Cap. V cuprinde semnificatia simbolico-mistica a rinduielii liturghiei in care se ocupa de Liturghie ca pomenire sau comemorare, semnificatia Proscomidiei, a Sfintei Liturghii pina la epicleza si a ritualului Sfintei Jertfe. Partea a III-a, p. 203-238 in cap. I se ocupa de valoarea si meritele lui Cabasila ca tilcuitor al Liturghiei si cap. II Influenta Eremiei liturgice a lui Cabasila in teologia greaca si latina aratind ca meritul de capetenie al interpretarii lui Cabasila este simtul critic si respectarea sensului istoric, insusiri ce lipsesc nu numai comentariului lui Gherman ci, in mare parte, tuturor celorlalte comentarii liturgice grecesti22.

Se poate spune, pe buna dreptate, ca Pr. Prof. Ene Braniste prin lucrarile sale, faca un mare serviciu Teologiei romanesti, inscriindu-si numele alaturi de marii liturgisti ortodocsi, la locul de onoare al celor ce se ostenesc mereu in domeniul vast si sacru al Sfintei Liturghii. De o deosebita valoare este si lucrarea regretatului preo profesor Petre Vintilescu, Liturghierul explicat, Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 1972, 384 pagini. Nascut la 25 septembrie 1887 in comuna Cateasca, judetul Arges dintr-o veche familie preoteasca, a urmat cursurile primare, apoi urmeaza un an la Seminarul Central din Bucuresti pe care il absolva in 1907 iar in 1911 este licentiat al Facultatii de aici. Hirotonit preot da dovada de multa abnegatie, cistigindu-si un deosebit prestigiu prin scrisul sau. Intre 1924-1926 urmeaza cursurile de doctorat la Facultatea din Bucuresti. Este pensionat la 1 martie 1950, in care timp (1954 si 1966) detine functia de presedinte al Consistoriului Central Bisericesc. Se stinge din viata dupa o lunga si rodnica activitate carturareasca, in noaptea de 11 spre 12 iunie 1974. Dupa marturia autorului, lucrarea reuneste iarasi 14 volume, asa cum fusesera concepute si redactate initial in stare de manuscris, capitolele publicate disparat intre anii 1953-1964 in revistele Bisericii Ortodoxe Romane. Ele au ca obiect prezentarea istorica, exegetica si tipiconala a slujbelor bisericesti de seara, de dimineata si a Sfintei Liturghii, servicii care alcatuiesc continutul principal si major al cartii numita Liturghier23. Lucrarea are doua parti, dar se deschide cu asa-zisul capitol: Cartea numita Liturghier, in care autorul trateaza despre denumirea si cuprinsul Liturghierului, problema unui formular al Liturghiei in primele veacuri crestine, formatul si structura Liturghierului in manuscrise, editii si traduceri (p. 9-25). In partea I a Liturghierului explicat: Serviciile premergatoare Liturghiei (p.28-72) autorul face unele consideratii generale, apoi trateaza despre oficiul Vecerniei sau slujba de seara, ceasul al IX-lea si Vecernia propriu-zisa, Litia, oficiul Mezonopticii si acela al Utreniei. Partea a II-a Liturghia (p. 79-324) trateaza, rind pe rind despre pregatirea sfintitilor slujitori pentru oficiul liturghiei, ritualul Procomidiei, Dumnezeiasca Liturghie comentata in oficiul si in textul ei: Liturghia catehumenilor, Liturghia credinciosilor, impartasirea in cadrul Sfintei Liturghiei si rugaciunea apolisului Liturghiei. Lucrarea se incheie cu doua anexe: Miruirea si Anafora sau Antidoron (p. 347-377). Fiecare capitol are subcapitole si paragrafe. Materialul este bine sistematizat si tratat cu multa probitate stiintifica. Sunt aduse in discutie opinii teologice sau practici liturgice; se analizeaza totul prin prisma evolutiei istorice; se pun in lumina tilcuiri cu caracter dogmatic, simbolic, mistico-contemplativ. Totul face dovada unei lucrari temeinic inchegata si de mare utilitate nu numai pentru clerici si studentii teologi, ci deopotriva, pentru specialisti si pentru toti cei ce doresc sa cunoasca mai bine trecutul si importanta Sfintei Liturghii si a cultului crestin in general.

C. Lucrari de popularizare Asa cum am arata mai sus, credinciosii simt nevoia de a intelege mai adinc si a trai mai intens, in cadrul Sfintei Liturghii, bucuria comuniunii cu Dumnezeu.

Alaturi de profesorii de specialitate, ierarhi ai Bisericii noastre sau preoti slujitori24 au venit intru intimpinarea acestor dorinte ale credinciosilor si le-au daruit in forma de predica si cu multa grija, explicari ale Sfintei Liturghii. Am putea numi aceste daruri duhovnicesti, lucrari de popularizare. In cele ce urmeaza ne vom referi in ordinea aparitiei, la trei lucrari de acest gen: 1. Episcopul Nicodim, staretul manastirii Neamt, Seminte Evanghelice pentru Ogorul Domnului, vol VIII. Cuvintari Liturgice. Dumnezeu si dreptatea lui. Mina lui Dumnezeu in lumea vazuta. Scurta explicare a Sfintei Liturghii. Originale si prelucrari. Editura Tipografiei Sfintei Monastiri Neamtu, 1933, 416 p. Prelucrarea arhiereului Ioanichie Evantias: Scurta explicatie partii I-a si a II-a a Sfintei si Dumnezeiestii Liturghii, editia a II-a, Bucuresti, Tipografia Stefan Rossidescu, Strada Germana nr. 2, 1866, 268p. Lucrarea isi propune sa prezinte cititorilor explicarea Sfintei Liturghii. Partea a III-a urma sa apara. Primele doua parti trateaza despre Sfinta Liturghie cu cele trei parti (p. 1-33); in cap. I-III, trateaza despre Proscomidie, darurile euharistice, piinea trebuie sa fie dospita, simbolizind unitatea tuturor crestinilor, rinduiala pe scurt a Proscomidiei. Cap. IV trateaza despre luarea binecuvintarii de la arhiereu; cap. V despre inchinarea slujitorilor; cap. VI despre spalarea miinilor, care simbolizeaza curatia si nevinovatia liturgistilor; cap. VIII scoaterea Agnetului, care preinchipuie nasterea in pestera Betleemului; cap. IX despre simbolismul prescurilor, cap. X-XXI despre scoaterea miridelor; cap. XXII despre acoperirea sfintelor daruri; iar capitolul XXIII, care incheie prima parte, trateaza despre aprinderea candelelor si a luminarilor chiar in ziua cind nu este nevoie de lumina. Partea a II-a incepe cu Tilcuirea Sfintei Liturghii, binecuvintarea, ectenia mare (p. 35-187), antifoanele (p. 189-198), Veniti sa ne inchinam (p. 199-228). Autorul se straduieste sa puna in lumina invatatura dogmatica in primul rind. Este o lucrare meritorie daca ne gindim la timpul cind apare. Este un volum de predici in cea mai mare parte liturgice, ramase de la Nicodim Munteanu, fericitul intru adormire patriarh al Romaniei, pe cind era staret la Minastirea Neamt. Sub titlul Cuvintari liturgice, publica 13 predici (p. 5-119), in care prezinta limpede si sumar, invatatura despre Biserica, despre slujbele care se savirsesc in Biserica (I-IV) si explica Sfinta Liturghie (V-XIII). Tot cu caracter liturgic explica fericirile in capitolul Dumnezeu si dreptatea lui (p. 123-197); iar in cel intitulat Mina lui Dumnezeu in lumea vazuta (p. 209-260) vorbeste despre insemnatatea si semnificatia religioasa a anotimpurilor anului. Capitolul intitulat: Scurta explicare a Sfintei Liturghii. Cum se cuvine sa stea crestinul in Biserica la slujba Sfintei Liturghii (p.279-369), este cel mai intins si mai important. Se dau indrumari de felul cum trebuie sa mearga crestinul la biserica, ce daruri sa aduca si cum sa stea la slujba (I-VIII). In predicile IX-XXVI insista asupra unor momente mai importante din Sfinta Liturghie, privite sub unghiul de vedere al credinciosilor si nu al slujitorilor: Citirea Apostolului, cintarea Heruvicului, iesirea cu Sfintele Daruri, impartasirea cu Sfintele Taine, ce este anafora? cind, cui si pentru ce se da?, ce trebuie sa faci, crestine, dupa iesirea din Biserica? Cum trebuie serbata ziua Duminicii si sarbatorile? etc.

Ultima parte: Pomenirea in rugaciuni a viilor si mortilor (p. 377-405) cuprinde VIII predici. Lucrarea se incheie cu doua povatuiri privind Evangheliile si Apostolii care se citesc la pomenirea mortilor si Starea sufletelor noastre dupa moarte (p. 406-411). 2. Pr. Econom Constantin Moisiu, Sa stam bine, sa stam cu frica. Povatuitor liturgic pentru preoti si popor. Tipografia cartilor bisericesti, Bucuresti, 1941, 318 p. Asa cum ne arata titlul, lucrarea era adresata poporului credincios. Cuprinde 10 capitole. In cap. I-III (p. 3-92), trateaza in ordine, despre Biserica lacas de inchinare, podoabele si odoarele bisericii, artele in slujba ei, pictura, arhitectura, sculptura, muzica, cartile de cult si vesmintele de slujba. Capitolele IV-IX (p. 93-191), se refera la sfintitii slujitori, cultul divin, participarea si tinuta credinciosilor la biserica, rugaciunea si importanta ei, vremea slujirii, slujbele de seara si de dimineata. Capitolul X (p. 207-310) se ocupa de savirsirea, insemnatatea si impartirea Sfintei Liturghii. Explica ce cuprinde fiecare parte a Liturghiei: Proscomidia si Sfintul Agnet, Liturghia catehumenilor, a credinciosilor, raspunsurile, sfintirea darurilor, impartasirea slujitorilor si impartasirea credinciosilor. Este o lucrare care poate fi folosita inca si astazi. 3. Vasile, Episcopul Oradiei, Cuvintari Liturgice, Editura Episcopiei Ortodoxe Romane, Oradea, 1973; p. 266. Cuprinde 67 de predici pe care P.S. Sa le-a rostit intr-o prima forma, in biserica Sfinta Adormire din Brasov-Cetare. Multe dintre ele au fost rostite si in alte biserici si publicate in revistele noastre bisericesti, mai ales in Mitropolia Ardealului, Mitropolia Banatului, si Telegraful Roman. P.S. Vasile, citindu-l pe Homiacov numai acela intelege Biserica, care intelege Liturghia, arata in cuvintul introductiv importanta pe care o are Sfinta Liturghie care a fost un neintrerupt pedagog al crestinilor catre Dumnezeu si a exercitat mereu o patrunzatoare influenta asupra vietii spirituale a acestora, modelindu-o dupa chipul sublim de traire, dat noua de Hristos Domnul25. Cuvintarile de impart in trei grupe: a) cuvintari pregatitoare pentru participarea la Sfinta Liturghie, in numar de 8 (p. 5-36), b) Cuvintari cu caracter general teologic-liturgic, in numar de 20 (p. 37-120) si c) Explicarea Sfintei Liturghii in ordinea desfasurarii ei, 39 de cuvintari (p. 121-266). P.S. Sa a voit ca odata cu tilcuirea liturgica sa puna in lumina si adevarurile marturisirii de credinta. Astfel, fiecare cuvintare dintre acestea se poate imparti in doua: una in care infatisam momentul liturgic in desfasurarea lui, cu simbolismul sau, si partea a II-a, consacrata adincirii sensului duhovnicesc ce se rasfringe din acest moment liturgic26. Urmarind acest scop, P. S. Vasile a pus la indemina slujitorilor un foarte bun si pretios material omiletic si, in acelasi timp, a venit in ajutorul credinciosilor pentru a le usura intelegerea rinduielii si simbolismului Sfintei Liturghii. Desi aparent predicile lasa impresia unor colectii: Jerfa inimii in rugaciune, Liturghiile Bisericii Ortodoxe, Simbolismul intrarii cu Sfintele Daruri, Marturisirea credintei etc., ele au o strinsa legatura intre ele, formind o unitate. Dupa aceasta scurta prezentare a stradaniilor liturgistilor romani, putem spune, cu indreptatire, ca ei sau aplecat cu multa daruire si au lucrat cu deosebit simt de raspundere in domeniul teologiei liturgice.

Ei au avut neincetata grija fata de adevarul credintei noastre ortodoxe si au cautat ca aportul lor sa se armonizeze si sa se integreze celui al liturgistilor ortodocsi. Pe aceasta linie se inscriu contributiile liturgistilor romani. Daruirea lor este vrednica de toata lauda si pretuirea, iar ostenelile depuse in vederea pastrarii tezaurului de credinta si mai ales al redarii, in toata bogatia si frumusetea, credinciosilor zilelor noastre, atrag admiratia noastra a tuturor. Pr. Drd. Vasile Ungureanu, "Glasul Bisericii", nr. 1-2/1978, pag. 125-138. 1. Episcop Dr. Antonie Plamadeala, Clerici ortodocsi ctitori de limba si cultura romaneasca, Bucuresti, 1977, p. 6; cf. Stefan Metes, Istoria Bisericii romanesti din Transilvania, vol. I, Sibiu, 1935, p. 112-113 2. Caragiu, Matilda-Marioteanu, Liturghier aromanesc. Un manuscris anonim inedit, Editura Academiei Republicii Populare Romane, Bucuresti, 1962, p. 41 vezi si recenzia Pr. prof. Marin M. Braniste, in "Mitropolia Olteniei", an. XIV (1962), nr. 5-6, p. 415 3. Cindea, Spiridon pr. prof, Primul Liturghier romanesc tiparit, in "Mitropolia Ardealului", an.IV (1959), nr. 9-10, p. 729 4. Giurascu, Constantin C. si Giurascu, Dinu, Istoria Romanilor, vol. I, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1974, p. 140-146 5. Zugrav, I. pr.dr., Un manuscris din anul 1419, al Liturghiei Sfantului Vasile cel Mare, Cernauti, 1938 6. Cornila-Serban, Gh., Un manuscris pretios din Bihorul instrainat: Liturghierul popii Ion din Suiug, in "Revista Teologica", an. XXXI (1941), nr. 1-2, p. 16-17 7. Teodorescu, Barbu, Cartea veche romaneasca, 1508-1830, in "Mitropolia Olteniei", an. XI (1959), nr. 9-12, p. 601 (enumera tipariturile Liturghierului). 8. Neculce, Ion, Letopisetul Tarii Moldovei, Editie ingrijita de Iorgu Iordan, E.S.P.L.A., Bucuresti, 1955, p. 176. 9. Ibidem, p. 77. 10. Nicolae Cabasila, Tilcuirea Dumnezeiestii Liturghii, trad. din greceste si lamuriri introductive de Diaconul Ene Braniste asistent universitar, Bucuresti, 1946, p. 8. 11. Ibidem, p. 8. 12. Ibidem, p. 9 si 51. 13. Ibidem, p. 10. 14. Ibidem, p. 11. 15. Tilcuirea Sfintei Liturghii, de Sfintul Gherman, Arhiepiscopul Constantinopolului, Prezentare, traducere si note de Pr. Prof. Nic. Petrescu, in "Mitropolia Olteniei", an. XXVI (1974), nr. 9-10, p. 824. 16. Ibidem, p. 825. 17. Liturgica Bisericii Ortodoxe ..., p. 497. 18. Ibidem, p. 497-498. 19. Tezaurul Liturgic..., vol. II, p. 157. 20. Ibidem. 21. Diaconul Ene Braniste, Explicarea Sfintei Liturghii dupa Nicolae Cabasila, Bucuresti, 1943. 22. Ibidem, p. 211. 23. Autorul, In loc de prefata. 24. Astfel de lucrari de popularizare consideram a fi pentru inceput la noi urmatoarele: "Scurta explicatie a partii a I-a si a II-a a Sfintei si Dumnezeistii Liturghii, culeasa si prelucrata de arhiereul Ioanichie Evantios. Dupa care va urma si partea a III-a, Bucuresti, 1866; I. Felea, "Simboluri liturgice", Arad, 1924 si

Pr. C. Dron si C. Vuiescu, Sfinta Liturghie lamurita pe intelesul tuturor, Editie a II-a, Bucuresti, 1943. 25. Vasile al Oradiei, Cuvintari Liturgice-in Introducere, p. 3.

[1]

Liddl and Scott; Arndt & Gingrich, A Greek-English Lexicon of the New Testament and Other Early Christian Literature, Chicago, 1957, p. 472.

[2]

Pr. Petre Vintilescu, Liturghierul explicat, Bucureti, 1972, p. 140. A se vedea i: Lawrence Madden, Liturgy, n: Peter Fink (ed.), The New Dictionary of Sacramental Worship, Collegeville, 1990, p. 74

Concluzii cu privire la spiritualitatea ortodox, aa cum se reflect ea din Penticostar

Concluzii cu privire la spiritualitatea ortodox, aa cum se reflect ea din Penticostar

Spiritualitatea ortodox este una i unitar. Ea prezint procesul ndumnezeirii omului precum i ncununarea acestuia, cu starea de maxim participare la viaa dumnezeiasc. n unitatea i unicitatea ei, spiritualitatea ortodox, are mai multe nuane, diferite de la o srbtoare la alta, de la un timp liturgic la altul, nuane care i dau varietatea i strlucirea ei. n privina principalelor perioade liturgice din cursul unui an bisericesc, timpul Octoihului reliefeaz activitatea nvtoreasc a Mntuitorului. n perioada Triodului l avem n vedere pe Hristos ca Preot i Jertf n acelai timp, aceasta fiind perioada, cnd noi, cugetnd la Jertfa lui Hristos, ne urcm duhovnicete spre praznicul nvierii, srbtoare ce inaugureaz perioada Penticostarului. Odat cu nvierea lui Hristos se deschide timpul mpriei lui Dumnezeu, timp evocat de imnele i rugciunile Penticostarului. mpria lui Dumnezeu este mpria Sfintei Treimi. Perioada de la Pati pn la Rusalii, este o ascendent revelaie a Treimii, o continu punere n evident a triadologiei, doctrina fundamental a cretinismului, mrturisit n simbolul de credin.[1] La Pati, ntreaga fptur se bucur de nvierea lui Hristos, Cel ce a omort moartea i ne-a mpcat cu Tatl, inaugurnd mpria venic. La patruzeci de zile dup Pati, Mntuitorul nostru s-a nlat la cer, n snurile Tatlui, pentru a-L trimite n lume pe Mngietorul. Cincizecimea este termenul final al iconomiei ntruprii, precum i capul iconomiei Duhului Sfnt i al istoriei Bisericii. Dac la Pati, Hristos se artase n lumin, la Rusalii El trimite flacra Duhului peste

adunarea Apostolilor. Cincizecimea este srbtoarea Treimii i srbtoarea Bisericii. Legtura inseparabil dintre iconomia Fiului - Unsul, i iconomia Duhului Sfnt - Ungerea[2], este clar reliefat de trimiterea n lume a Mngietorului de ctre Fiul. n centrul srbtorii st Persoana Duhului Sfnt, care descoper Persoana Cuvntului ntrupat, care la rndul ei arat Persoana Tatlui. Fiul i Duhul sunt cele dou mini ale lui Dumnezeu, dup o expresie a Sfntului Irineu de Lyon[3], de care Tatl sa folosit pentru a-l repune pe om n demnitatea iniial, pentru a-l ntoarce n mpria dragostei treimice. Mngietorul este cel care prin Biseric, n absenta fizic a lui Iisus, asigur prezenta lui Dumnezeu n lume i revars harul divin, revrsndu-se El nsui sub forma darurilor. Spiritualitatea Penticostarului este model de via dumnezeiasc, cosmosul fiind cuprins n mpria dragostei treimice. Pe pmnt se triete precum i n cer. Pentru a prezenta roadele mpriei, Biserica a aezat n prima Duminic dup Rusalii, Srbtoarea Tuturor Sfinilor, praznic la care i pomenim pe toi cei ce au valorificat roadele mntuirii, trind o via dup modelul treimic, ntrupnd mpria. Sfinii sunt pentru noi modele de oameni ndumnezeii, spre care privind, ncercm s-i urmm, trind i noi iubirea treimic. n timp ce spiritualitatea Octoihului i mai ales cea a Triodului, prezint urcuul nostru spre Dumnezeu, spiritualitatea penticostar este aceea a plintii vieii dumnezeieti, a vieii n har, n mpria lui Dumnezeu, aa cum se vede ea n comuniunea sfinilor. Spiritualitatea Penticostarului, culmea spiritualitii ortodoxe, este ncadrat n alte chipuri de spiritualitate, care ne arat cum putem urca spre Dumnezeu, la care, dac lum aminte, trindu-le, putem nzui s trim i spiritualitatea penticostar, s fim membri ai mpriei. Aa cum se vede din slujbele ntregii perioade a Penticostarului, spiritualitatea acestuia, are cteva dimensiuni eseniale. Hristocentrismul. ntregul Penticostar este o continu revelare a lui Hristos i a roadelor operei mntuitoare a Lui, astfel nct hristocentrismul este baza tuturor celorlalte dimensiuni ale spiritualitii perioadei Cincizecimii. Belugul de daruri revrsat asupra noastr este posibil doar n i prin Hristos i nvierea Lui, Hristos fiind centrul ntregii spiritualiti ortodoxe, n gndire i trire, i centrul spiritualitii, aa cum ni se nfieaz ea n Penticostar. Hristos a nviat din mori, cu moartea pe moarte clcnd, i celor din morminte via druindu-le.[4] Universalismul.Lucrarea rscumprtoare a lui Dumnezeu, ne-a avut n vedere pe toi cei ce zceam n moartea pcatului.Nu ntmpltor, prima catavasie a Utreniei Patilor cheam toate popoarele s se bucure de nviere. Ziua nvierii, popoare s ne luminm! Patile Domnului, Patile! C din moarte la via i de pe pmnt la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-i cntm cntare de biruin.[5] Bucuria. Faptul c prin Hristos, Dumnezeu ne-a trecut din moarte la via i de pe pmnt la cer[6],c prin nvierea lui Hristos ni s-au deschis porile raiului, este pentru noi izvor de bucurie. Bucuria nvierii se transform n bucuria de a petrece n mpria lui Dumnezeu, astfel nct spiritualitatea Penticostarului este o chemare la bucuria de a fi mpreun cu Dumnezeu. Dragostea. Sfnta Treime este modelul dragostei desvrite. Din dragoste pentru noi, Dumnezeu a ntreprins ntreaga lucrare mntuitoare, de roadele creia ne bucurm. Penticostarul, dup ce ne prezint dragostea divin revrsat asupra noastr, se ncheie cu prezentarea sfinilor, ca oameni ce au

ntrupat n ei aceast dragoste. Acest sfrit este o chemare adresat nou tuturor. Dragostea treimic, trebuie s aib asupra noastr, asupra vieii noastre cotidiene un efect nu mai puin dect revoluionar. Creai dup chipul i asemnarea lui Dumnezeu n Treime, oamenii sunt chemai s reproduc pe pmnt taina iubirii reciproce din Treimea cereasc.[7] Eshatologismul.ntreaga spiritualitate ortodox este orientat eshatologic. Aceast dimensiune este puternic reliefat i de ntregul Penticostar, care ne prezint n special dou lucruri: dragostea treimic ndreptat spre om, manifestat n ntreaga oper de mntuire a acestuia, i viaa cereasc de care se bucur cei care i nsuesc roadele binefctoare ale acestei opere dumnezeieti, comuniunea dintre Dumnezeu, Care se pogoar asupra omului, i omul ce se ridic pentru a petrece n snul Treimii. O Patile cele mari i prea sfinite, Hristoase! O nelepciunea i Cuvntul lui Dumnezeu i Puterea! Dne nou s ne mprtim cu Tine mai adevrat, n ziua cea nenserat a mpriei Tale.[8] Nou nu ne rmne prin urmare dect s ne curim simirile i s vedem pe Hristos strlucind cu neapropiata lumin a nvierii[9]i s-L auzim zicnd (i ctre noi), Bucurai-v[10],iar noi, cntndu-I cntare de biruin, S mnecm cu mnecare adnc, i n loc de mir cntare s aducem Stpnului i s vedem pe Hristos, Soarele Dreptii, tuturor via rsrind.[11]