Viata ca spectacol si lumea ca "scena de teatru" sunt clisee care au facut istorie.

Perspectiva sociologica subliniiaza insa ca "analogia teatrala" trebuie privita in parte ca "retorica" si in parte ca "manipulare". A influenta inseamna a face sa apara, prin manipulari contextuale, un sens care se impune interlocutorilor si ii determina sa actioneze in consecinta. Daca sensul unui fenomen sau al unui obiect este relativ la contextul in care se gaseste - fiind relativ la situatia din care face parte, atunci manipularea sensului devine o manipulare a situatiei. Intr-adevar, modificand caracteristicile situatiei, modificam de fapt sensul fenomenului, de vreme ce semnificatia lui depinde de situatie. Sensul nu este insa continut de actele performate de "actorii sociali", ci se naste dintr-o punere in relatie, sau, altfel spus, sensul unui obiect se creeaza din situarea lui in context, indiferent daca acest context este constituit din celelalte obiecte sau din situatia care ii serveste drept cadru de existenta si de functionare. Analizand ceea ce se intampla in cadrul comunicarii, realizam ca "actorii" aflati in relatie de comunicare nu pot sa nu se refere la pozitiile lor relative. Acestea constituie elemente ale situatiei, formand contextul "pozitionarii". A intelege felul in care o comunicare intervine asupra sensului a ceea ce se petrece in cadrul situatiei se va transforma, partial, in a intelege felul in care comunicarea respectiva a modificat "pozitionarea actorilor". Numerosi sociologi pun accentul in special pe "locurile" relative ocupate de diferitii interlocutori in cadrul comunicarii, pentru ca activitatea "actorului" nu se rezuma la emiterea mesajului, ci el performeaza si cu identitatea celorlalti interlocutori, atribuindu-le diverse locuri. Notiunea de "loc" trebuie net delimitata de notiunea de "rol" si de cea de "statut". Putem vorbi despre rol si statut intr-un sistem social definit si organizat, in care regulile si legile sunt create de un grup social sau de o parte a acestuia, determinand activitatile fiecarui membru. Insa, pentru a se realiza o comunicare nu este necesar sa existe o organizare preconstruita, pentru ca regulile si legile pot lua nastere in decursul schimbului de mesaje. Ceea ce este necesar este ca fiecare sa-l poata localiza pe celalalt, ca locurile lor relative sa fie recunoscute. "Locul" este, intr-o oarecare masura, identitatea pe care sio asuma "actorul" in contexul comunicarii si fata de interlocutorii sai, aici si acum, in functie de intentia sa de comunicare si de modul cum isi reprezinta mizele schimbului. In timpul comunicarii ne cautam o pozitie si incercam sa ne facem recunoscuti in acea pozitie. Aceasta este o modalitate de interventie comunicativa legata de existenta sociala. Nu putem exista fara a fi definiti in raport cu ceilalti - existam intotdeauna in raport cu pozitiile globale ocupate de ceilalti si comunicam pornind de la locul pe care il ocupam. Astfel, comunicarea devine principalul instrument al pozitionarii existentiale. In orice situatie de comunicare interumana, fiecare "actor" interpreteaza un "rol" destinat sa ii asigure controlul asupra situatiei sau recunoasterea in rolul pe care si l-a definit. Spre deosebire de performerul teatral, actorul individual este un sine real ce se confrunta cu situatii reale si imprevizibile, pe care trebuie sa le analizeze rapid si eficient, intrucat de rezultatul interactiunilor pe care le instituie depinde propria integritate. Intervenind prin intermediul comunicarii asupra pozitiilor ocupate de interlocutorii prezenti in cadrul situatiei, este posibil sa dea nastere unui sens care-i determina pe ceilalti interlocutori sa faca ceea ce el doreste sa faca, sau sa creeze si sa intretina in acestia impresia cultivata. Comunicarea trebuie vazuta ca un proces complex, in care informatia si mesajul sunt mai putin importante decat chestiunea esentiala de a sti cui te adresezi. Acest proces comunicational aparent este strans legat de raporturile dintre "locuri", care se formeaza si se schimba in

interactiune. Introducand notiunea de "loc" in interactiune, este abordat de fapt un important aspect al dinamicii comunicarii. Preocupat de dinamica proceselor comunicationale, Erving Goffman abordeaza in cartea cotidiana ca spectacol" problematica "dramaturgiei sociale", deschiderea pe care

"Viata

interactiunile sociale le instituie in permanenta vietii de zi cu zi. Pentru Goffman fiecare individualitate este atat "actor" cat si "personaj", dar si o "masca" asumata pe scena interactiunilor sociale. Actorul social se prezinta pe sine si este preocupat de generarea anumitor impresii printr-o expresivitate specifica.

Cnd sufletu-mi noaptea veghea n extaze, Vedeam ca n vis pe-al meu nger de paz, ncins cu o hain de umbre i raze, C-asupr-mi c-un zmbet aripele-a-ntins; Dar cum te vzui ntr-o palid hain, Copil cuprins de dor i de tain, Fugi acel nger de ochiu-i nvins. Eti demon, copil, c numai c-o zare Din genele-i lunge, din ochiul tu mare Fcui pe-al meu nger cu spaim s zboare, El, veghea mea sfnt, amicul fidel? Ori poate!... O-nchide lungi genele tale, S pot recunoate trsurile-i pale, Cci tu - tu eti el.