Metodele indirecte de sprijinire a unor intreprinderi si sectoare se refera la:

a) avantaje fiscale care nu reprezinta transferuri banesti, ci se constituie in facilitati

si degrevari fiscale care micsoreaza sarcina fiscala a intreprinderilor beneficiare.
Ele nu apar inscrise explicit in buget ca si cheltuieli, statul renuntand insa la o
parte din incasarile la care este indreptatit, motiv pentru care ele se numesc si
cheltuieli fiscale. Formele pe care le imbraca avantajele fiscale sunt diverse:
amanarea platii impozitelor fara perceperea de majorari de intarziere (credit
fiscal); dreptul de a practica amortizarea accelerata a capitalului fix; reducerea
impozitului pentru profitul reinvestit sau pentru profitul aferent productiei
exportate; reduceri sau scutiri de taxe vamale pentru importul de tehnologie,
masini si utilaje sau materii prime deficitare; dreptul de a constitui unele fonduri
(de rezerva, de risc) pe seama profitului brut inainte de impozitare;
b) Garantarea de catre stat a imprumuturilor bancare angajate de intreprinderi, statul
asumandu-si obligatia ca, atunci cand debitorul devine insolvabil, sa asigure
rambursarea imprumutului. Riscul ca aceasta cheltuiala virtuala sa devina certa
este mai mare in cazul garantiilor acordate pentru exporturi in tari cu datorii
externe mari si care prezinta riscuri politice.