Sunteți pe pagina 1din 16

Comunismul este un termen care se poate referi la una din

mai multe noiuni: un anume sistem social, o ideologie care


promoveaz acest sistem social, sau o micare politic care
dorete s implementeze acest sistem.
Instaurarea regimurilor de dictatur proletar n Europa
de est dup cel de al doilea rzboi mondial n-a fost
rezultatul tradiiilor de gndire politic din aceste ri.
Ideologia comunist era cunoscut n zon nc de la
sfritul primului rzboiului mondial, ns nu reuise s-i
fac adepi, dimpotriv, era dezavuat de opinia public,
iar n unele ri - cazul Romniei - activitii cu o asemenea
orientare fuseser pui sub interdicia legii, iar
intelectualii care cochetaser cu ideologia comunist n
tineree i-au manifestat public dezacordul fa de
aceasta atunci cnd au descoperit cinismul puterii
sovietice. Ideologia de stnga dominant era social-
democraia.
1.Divizarea Europei in state democratice si
state totalitare
2.Declansarea ,,razboiului rece,, si cortina
de fier
3.Divizarea Germaniei : RFG(Republica
Federala Germania-stat democratic) si
RDG(Republica Democrata Germania-stat
comunist)
4.Aparitia aliantelor militare si economice
STATELE COMUNISTE
Pactul de la Varsovia
(1955)
Consiliul de ajutor economic
Reciproc (CAER)

Alianta militara Alianta economica
Statele democratice
NATO(1949)
Piata comuna
Alianta militara Alianta economica
"Rzboiul rece" nceput n 1947 ca un confict cu temei ideologic
pentru a bara expansiunea comunismului n Europa Rsritean, a
fost de fapt o confruntare ntre cele dou superputeri pentru
hegemonie n lume, dus fr menajamente, cu costuri uriae
pentru toi.
Razboiul rece este o confruntare
nonmilitara dintre 2 grupuri de state
care aveau ideologii si sisteme politice
diametral opuse
Cortina de fier este o sintagm des folosit pentru a desemna
linia de demarcaie n Europa ntre Europa Occidental i Europa
Rsritean, din perioada Rzboiului Rece.
Termenul de "cortin de fier" fusese folosit nc din 1919, cu
sensul de "barier impenetrabil", iar din 1920 a nceput s fie
asociat cu limita vestic a sferei de influen a Uniunii Sovietice.
n timpul celui de-Al Doilea Rzboi Mondial, sintagma a fost
utilizat, ocazional, de ctre ministrul romn de externe, Grigore
Gafencu [1], de ministrul german al propagandei, Joseph Goebbels,
i contele Lutz Schwerin von Krosigk. ns "cortina de fier" nu a
intrat n uz curent dect n urma celebrului discurs al lui Winston
Churchill din 5 martie 1946, n care a remarcat:
"De la Stettin, la Marea Baltic, pn la Trieste, la Marea
Adriatic, o cortin de fier a cobort de-a curmeziul
continentului".

Cortina de fier separa Europa
totalitara de Europa democrata
Caderea Zidului Berlinului(1989)a semnificat
caderea comunismului si reunificarea Germaniei.
Crearea Zidului Berlinului a fost un dezastru propagandistic pentru
Germania Rsritean i pentru blocul comunist ca un tot. Zidul a
reprezentat un simbol al tiraniei comuniste, insistent afiat n lumea
occidental, n special dup mpucarea, intens mediatizat de mass
media occidentale, a ctorva evadai
Zidul Berlinului (n limba germana: Berliner Mauer), un simbol al Razboiului
Rece,a fost construit, iniial, pe 13august 1961 i a fost demolat n sptmnile
de dup 9noiembrie 1989Parte a Cortinei de Fier, Zidul Berlinului a fost cea mai
cunoscut parte a frontierelor RDG-ului.
1. I.V.Stalin U.R.S.S. nume
original: Ioseb
Djugavili, georgian:
, n. 21 decembrie 1878
d. 5 martie 1953) din tat georgian
i mam osetin, a fost
unrevoluionar bolevic i
conductor politic sovietic. Stalin a
devenit Secretar General al
Partidului Comunist al Uniunii
Sovietice n 1922, n urma morii
luiVladimir Ilici Lenin, ctignd n
anii deceniului al treilea lupta pentru
putere cuLev Troki i consolidndu-
i pe deplin autoritatea odat
cu Marea Epurare, o perioad de
represiune crunt al crei apogeu a
fost atins n 1937. Stalin a rmas la
putere pe tot parcursul celui de-al
Doilea Rzboi Mondial, i dup
ncheierea acestuia, pn la moartea
sa. Regimul su de
ideologie marxist-leninist este
adeseori numit stalinism.
2. N.Ceausescu-Romania
3. Lenin-U.R.S.S.
Lenin, pseudonimul lui Vladimir Ilici
Ulianov, om politic sovietic
(Simbirsk 1870-Gorki 1924).
Importanta sa in istoria
contemporana este legata atat de
revolutia rusa din 1917 si de
nasterea URSS, cat si de punerea in
concordanta a ideilor lui Marx cu
dezvoltarea imperialismului si cu
formarea unei miscari revolutionare
mondiale.
1.I.V.Stalin-U.R.S.S.
nume original: Ioseb Djugavili, n. 21 decembrie 1878 d. 5
martie 1953) din tat georgian i mam osetin, a fost un
revoluionar bolevic i conductor politic sovietic. Stalin a
devenit Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii
Sovietice n 1922, n urma morii luiVladimir Ilici Lenin, ctignd n
anii deceniului al treilea lupta pentru putere cuLev Troki i
consolidndu-i pe deplin autoritatea odat cu Marea Epurare, o
perioad de represiune crunt al crei apogeu a fost atins n 1937.
Stalin a rmas la putere pe tot parcursul celui de-al Doilea Rzboi
Mondial, i dup ncheierea acestuia, pn la moartea sa. Regimul su
de ideologie marxist-leninist este adeseori numit stalinism.
Nicolae Ceauescu (n. 26 ianuarie 1918, Scorniceti - d. 25
decembrie 1989,Trgovite) a fost un om politic comunist romn,
Secretar general al Partidului Comunist Romn, eful de stat
al Republicii Socialiste Romnia din 1967 pn la cderea
regimului comunist, survenit n 22 decembrie 1989. La 22
decembrie1989, printr-un decret al CFSN semnat de Ion Iliescu, a
fost constituit Tribunalul Militar Excepional. La 25 decembrie
1989, soii Nicolae i Elena Ceauescu au fost judecai n cadrul
unui proces sumar de acest tribunal, condamnai la moarte i
executai la cteva minute dup pronunarea sentinei.
Lenin, pseudonimul lui Vladimir Ilici Ulianov, om politic sovietic
(Simbirsk 1870-Gorki 1924).


Importanta sa in istoria contemporana este legata atat de
revolutia rusa din 1917 si de nasterea URSS, cat si de punerea in
concordanta a ideilor lui Marx cu dezvoltarea imperialismului si cu
formarea unei miscari revolutionare mondiale.

Prbuirea comunismului
Comunismul s-a dovedit un experiment istoric predestinat prbuirii.
Modelul teoretic al lui Marx era utopic, att prin schematism, ct, mai
ales, prin iluzia c ar putea crea o societate mai dreapt desfiinnd
proprietatea privat, adic nclcnd unul dintre drepturile
fundamentale ale oamenilor. Eecul sistemului socialist vine, ns, i din
contradicia dintre modelul teoretic i condiiile concrete de punere n
practic: n ri aflate n faze incipiente ale capitalismului, cu un
proletariat restrns i nematurizat, cu o economie subdezvoltat,
predominant agrar. Schematismul modelului lui Marx a lsat loc pentru
numeroase improvizaii, care, n contextele socio-economice amintite,
au dus la nclcri grave ale drepturilor omului, la adevrate drame
umane.
Majoritatea autorilor care s-au pronunat asupra colapsului puterii
comuniste au identificat drept cauze majore ale acestuia eecul
economic, competiia cu Occidentul, Gorbaciov, rolul forelor de
opoziie.
Al Doilea Razboi Mondial a fost un conflict armat generalizat, la
mijloculsecolului al XX-lea, care a mistuit cea mai mare parte a
globului, fiind considerat cel mai mare si mai ucigator razboi
neintrerupt din istoria omenirii. A fost prima oara cand un numar
de descoperiri tehnice noi, incluzand bomba atomica, au fost
folosite la scara larga impotriva militarilor si civililor,
deopotriva.
Urmele razboaielor mondiale au ramas
inca vizibile si la noi in tara. Oamenii
care arau sau isi vedeau de treaba in
gospodarii au gasit unele armamente
nedetonate.

INTERNET:http://www.clopotel.ro/enciclopedia/Conducatori_straini_Le
nin-443.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Ceau%C8%99escu
http://ro.wikipedia.org/wiki/Iosif_Vissarionovici_Stalin
http://ro.wikipedia.org/wiki/Comunism
http://library.thinkquest.org/07aug/00858/ro/collapse.html

Curea Maria-Elena (finalizare:animatii,imagini,al
doilea razboi mondial,urmarile
razboiului,comunismul)
Linte Irina (Razboiul Rece, Cortina de
Fier,Zidurile Berlinului)
Toader Teodora (melodie,extinderea si
restaurarea comunismului,bibliografie)
Ciolpan Sergiu (cei mai mari conducatori
comunisti si caderea comunismului)

S-ar putea să vă placă și