Iordache Alexandru

Anul II
KMS A
Legislatia romaneasc i europeana
privind frauda electronic.

Introducere
Domeniul comertului electronic in Romania a fost
impulsionat in mod substantial prin cresterea
rapida a numarului de servicii prestate prin
mijloace electronice, care a atras atentia atat a
companiilor, cat si a consumatorilor asupra
acestui domeniu, prin marea viteza de efectuare
a tranzactiilor, dar si prin costurile lor reduse.
Tranzactiile efectuate prin mijloace electronice au
dat un imbold major intreprinderilor mici si mijlocii
sa utilizeze internetul pentru a-si dezvolta
afacerile si au oferit posibilitatea consumatorilor
din Romania de a accesa bunuri si servicii la care
altfel acestia nu ar fi avut acces.
In fata unei asemenea expansiuni, au aparut si
probleme specifice semnificative la care trebuiau
identificate solutii de exemplu, cum sa fie
garantata protectia datelor personale ale
consumatorilor; modul de securizare a
contractelor incheiate ori mijloace electronice;
cum sa fie evitate spam-urile. Ca raspuns la
aceste chestiuni si avand in vedere integrarea
Romaniei in Uniunea Europeana (UE), in
Romania a fost adoptata Legea 365/2002 privind
comertul electronic (Legea 365), care de fapt
transpune prevederile Directivei adoptate in acest
domeniu la nivelul UE. Exista de asemenea si
alte legi ce reglementeaza diferite aspecte ce
privesc comertul electronic.
Libertatea de a furniza servicii ale
societatii informationale
In concordanta deplina cu prevederile directivei adoptate la
nivelul UE, Legea 365 stabileste pricipiul libertatii de furnizare a
serviciilor societatii infromationale, ceea ce inseamna ca o
persoana nu are nevoie de o autorizare prealabila pentru a
furniza asemenea servicii, aceasta activitate desfasurandu-se in
conformitate cu principiile concurentei libere si loiale. Potrivit
Legii 365, un serviciu al societatii informationale inseamna
orice serviciu care se efectueaza utilizandu-se mijloace
electronice si care prezinta urmatoarele caracteristici: este
efectuat in considerarea unui folos patrimonial, procurat
ofertantului in mod obisnuit de catre destinatar; nu este necesar
ca ofertantul si destinatarul sa fie fizic prezenti simultan in
acelasi loc; este efectuat prin transmiterea informatiei la cererea
individuala a destinatarului. Destinatarul este definit drept orice
persoana fizica sau juridica ce utilizeaza, in scopuri comerciale,
profesionale sau de alta natura, un serviciu al societatii
informationale, in special in scopul cautarii de informatii sau al
furnizarii accesului la acestea.

Libertatea de a furniza servicii ale societatii
informationale este asigurata de principiul
controlului tarii gazda, ceea ce inseamna ca un
singur stat va controla legalitatea activitatilor
prestate de un furnizor de servicii ale societatii
informationale, si acesta este statul pe teritoriul
caruia este stabilit respectivul furnizor.
Comunicari comerciale. Spam
In comertul electronic, utilizarea comunicarilor comerciale este esentiala
in scop publicitar. Legea 365 defineste comunicarile comerciale drept
orice forma de comunicare destinata sa promoveze, direct sau indirect,
produsele, serviciile, imaginea, numele ori denumirea, firma sau
emblema unui comerciant ori membru al unei profesii reglementate. Mai
mult, Legea 365 stabileste conditiile minime pe care trebuie sa le
indeplineasca furnizorii de servicii ce efectueaza comunicari comerciale,
principiul de baza fiind acela ca transmiterea comunicarilor comerciale
prin e-mail este interzisa, cu exceptia cazului in care destinatarul si-a
dat consimtamantul de a primi asemenea comunicari. Consimtamantul
destinatarului poate fi obtinut in orice forma si poate fi demonstrat prin
orice mijloace de catre furnizorul de servicii. Legea 365 si normele sale
de aplicare descriu in detaliu conditiile pe care trebuie sa le
indeplineasca un consimtamant transmis prin mesaj electronic.
Destinatarul unei comunicari comerciale are dreptul de a-si revoca
acest consimtamant de primire a comunicarii, prin simpla notificare a
furnizorului. De asemenea, furnizorul are obligatia de a implementa o
procedura gratuita, accesibila si prin mijloace electronice, prin
intermediul careia destinatarul sa-si poata revoca propriul
consimtamant, iar furnizorul trebuie sa faca aceasta procedura publica
pe pagina sa de internet, precum si in mesajele ce contin comunicari
comerciale.
Transmiterea de mesaje publicitare nesolicitate
prin internet a crescut in mod dramatic in ultimii
ani, generand consecinte grave ajungand pana la
frauda electronica. Asemenea comunicari
comerciale nesolicitate sunt uneori denumite in
limbaj nespecializat drept spam, un termen
definit in legislatia altor tari, cu toate ca persoane
ce activeaza in institutiile romane competente in
acest domeniu considera ca spam-ul reprezinta
mai mult decat comunicarile comerciale
nesolicitate, spammingul reprezentand un aspect
semnificativ de potentiala frauda electronica,
precum si o mare pierdere de timp si bani pentru
partile implicate in proces.
Intr-o incercare de limitare a potentialelor pericole
generate de spam-uri, Legea 365 reglementeaza in
detaliu conditiile ce trebuie indeplinite de comunicarile
comerciale ce reprezinta servicii ale societatii
informationale ori parte a acestora, in scopul de a fi
permise drept comunicari comerciale: sa fie clar
identificabile ca atare; persoana fizica sau juridica in
numele careia sunt facute sa fie clar identificata;
ofertele promotionale, precum reducerile, premiile si
cadourile, sa fie clar identificabile, iar conditiile ce
trebuie indeplinite pentru obtinerea lor sa fie usor
accesibile si clar prezentate; competitiile si jocurile
promotionale sa fie clar identificabile ca atare, iar
conditiile de participare sa fie usor accesibile si clar
prezentate; orice alte conditii impuse prin dispozitiile
legale in vigoare.
Dat fiind faptul ca transmiterea comunicarilor comerciale
presupune existenta unei intregi baze de date cu informatii
personale ale potentialilor clienti, si avand in vedere
importanta protejarii dreptului la viata privata, Romania a
adoptat o lege specifica, si anume Legea 506/2004 privind
prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii
private in sectorul comunicatiilor electronice. Drept
exceptie la interdictia de a transmite comunicari
comerciale prin e-mail fara consimtamantul prealabil al
destinatarului, Legea 506/2004 stabileste ca, in cazul in
care o persoana fizica sau juridica a obtinut adresa de e-
mail a unui client cu ocazia vanzarii catre acesta de bunuri
sau servicii, atunci acea persoana fizica sau juridica este
indreptatita sa utilizeze ulterior respectivul e-mail in scopul
transmiterii catre client de comunicari comerciale
referitoare la produse sau servicii similare, insa cu conditia
sa ofere clientilor posibilitatea clara si expresa de a elimina
aceasta modalitate de utilizare a adresei lor de e-mail intr-
o maniera simpla si gratuita.
Contracte incheiate prin mijloace
electronice
In scopul facilitarii tranzactiilor electronice, Legea 365
contine prevederi specifice privind incheierea
contractelor prin mijloace electronice. Dat fiind faptul
ca aceste contracte nu solicita prezenta simultana a
partilor, ele pot fi analizate drept contracte la distanta,
reglementate de Ordonanta Guvernului nr. 130/2000,
in cazul in care sunt incheiate intre furnizori de servicii
si consumatori, definiti drept persoane fizice si juridice
care actioneaza in alte scopuri decat cele ale
activitatii lor comerciale sau profesionale. Contractele
incheiate prin mijloace electronice produc toate
efectele pe care legea le recunoaste pentru celelalte
contracte, atunci cand sunt indeplinite toate conditiile
lor de validitate. Printre aceste conditii de validitate nu
se afla si obligativitatea ca ambele parti sa-si dea
consimtamantul pentru utilizarea mijloacelor
electronice.
Deoarece incheierea contractelor prin mijloace
electronice presupune anumite riscuri, Legea 365
instituie garantii specifice care sa asigure
transparenta activitatii furnizorilor de servicii,
indeosebi obligatia de informare a acestora.
Aceasta obligatie de informare a furnizorilor de
servicii poate fi analizata din dubla perspectiva:
obligatia furnizorilor de informare a destinatarilor
si obligatia furnizorilor de informare a
consumatorilor.

In primul caz, furnizorul de servicii are obligatia de a
pune la dispozitia tuturor destinatarilor, inainte ca
destinatarii sa transmita oferta de a contracta sau
acceptarea ofertei, cel putin urmatoarele informatii,
care trebuie sa fie exprimate in mod clar, neechivoc si
intr-un limbaj accesibil: etapele tehnice ce trebuie
urmate pentru a incheia contractul; daca respectivul
contract, odata incheiat, este stocat sau nu de catre
furnizorul de servicii si daca este accesibil sau nu;
mijloacele tehnice pe care furnizorul de servicii le
pune la dispozitia destinatarului pentru identificarea si
corectarea erorilor survenite cu ocazia introducerii
datelor; limba in care se poate incheia contractul;
codurile de conduita relevante la care furnizorul de
servicii subscrie, precum si informatii despre modul in
care aceste coduri pot fi consultate prin mijloace
electronice; orice alte conditii impuse prin dispozitiile
legale in vigoare.
In cazul consumatorilor, acestia trebuie sa fie
informati cu privire la datele de contact ale
furnizorilor de servicii, precum si cu privire la
numarul de inregistrare la autoritatile romane
competente in domeniul comercial si fiscal. De
asemenea, furnizorii de servicii trebuie sa publice
pe pagina lor de internet informatii cu privire la
preturile produselor si serviciilor lor, daca aceste
preturi includ sau nu costurile de livrare, si care
sunt aceste costuri. Preturile trebuie indicate cu
respectarea deplina a legislatiei aplicabile,
mentionand daca TVA-ul este inclus sau nu si
mentionand de asemenea cuantumul
respectivului TVA.
Obligatia de informare este extinsa, de asemenea, si cu privire la
metodele de incheiere a contractului. Furnizorul de servicii
trebuie sa informeze consumatorii cu privire la maniera in care
pot alege produsele ori serviciile, pasii de urmat pentru
comandarea unui produs, metoda de plata, livrare, precum si
dreptul de incetare a contractului. Pentru a transmite comanda,
cosumatorul trebuie sa completeze un formular electronic in care
sa includa urmatoarele informatii: nume, adresa, numar de
telefon, adresa de e-mail si parola de inregistrare. Aceasta
parola il poate ajuta pe consumator sa urmareasca stadiul
comenzilor efectuate si scurteaza timpul necesar pentru
introducerea de fiecare data a informatiilor sale personale.
Contractul se considera incheiat in momentul in care acceptarea
ofertei este primita de catre furnizorul de servicii, daca partile nu
au stabilit altfel. Atunci cand destinatarul transmite prin mijloace
electronice oferta de a incheia un contract sau acceptarea unei
oferte, atunci furnizorul de servicii are obligatia de a confirma
faptul ca a primit respectiva oferta sau acceptare a acesteia.
Incheierea contractelor prin mijloace electronice
presupune de asemenea si alte chestiuni
specifice, cum ar fi semnatura electronica,
reglementata prin Legea 455/2001, aceasta fiind
definita drept orice date in forma electronica, care
sunt atasate sau asociate in mod logic cu alte
date in forma alectronica si care servesc ca
metoda de identificare.
Raspunderea furnizorilor de
servicii
Regimul sanctionator aplicabil in cazul incalcarii
prevederilor Legii 365 a fost stabilit luandu-se in
considerare imposibilitatea practica de a efectua un
control eficient si deplin asupra activitatilor prestate in
domeniul electronic. Astfel, in cazul contractelor
incheiate prin mijloace electronice, Legea 365
stabileste ca sanctiune nulitatea relativa a acestor
contracte, in cazul in care furnizorul de servicii si-a
incalcat obligatia legala de informare a celeilalte parti.
Prin urmare, legea stabileste de fapt prezumptia ca, in
cazul neinformarii celeilalte parti contractante in
conformitate cu dispozitiile legale, contractul a fost de
fapt incheiat printr-un viciu de consimtamant al
respectivei parti. In plus, legea instituie amenda civila
drept sanctiune.
Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei
Informatiei, care este autoritatea de reglementare
in materie, a creat o adresa de e-mail speciala
unde pot fi raportate abuzurile in acest domeniu -
abuzuri@mcti.ro, astfel incat sa existe
posibilitatea de a corecta intr-o maniera mai
eficienta si cat mai rapida problemele generate in
practica de tranzactiile efectuate prin mijloace
electronice.
Legea 365 stabileste in mod expres ca, in cazul
litigiilor referitoare la serviciile societatii
informationale, furnizorul de servicii este cel ce
are obligatia de a depune dovezi cu privire la
indeplinirea obligatiilor sale, precum si a
obligatiilor privind transmiterea comunicarilor
comerciale, atunci cand cealalta parte
contractanta este consumator.
Concluzii
Intr-o economie in rapida dezvoltare, canalele
alternative de vanzare si viteza crescuta de
comunicare, precum si metodele publicitare rapide si
facile reprezinta fara indoiala aspectele pozitive ale
tranzactiilor desfasurate prin mijloace electronice
pentru furnizorii de servicii. Pentru consumatori,
comertul electronic reprezinta un consum redus de
timp si ofera o mai mare varietate de optiuni, intrucat
magazinele virtuale pot fi vizitate usor si rapid de
oriunde din Romania unde exista un calculator. In
timp ce comertul electronic prezinta o serie de riscuri
pentru consumatori, derivand din imposibilitatea
acestora de a viziona si testa produsele pe care le
achizitioneaza, precum si din diversele mecanisme
puse in functiune pentru obtinerea datelor lor
personale, incluzand informatiile bancare, totusi
beneficiile aduse consumatorilor au fost imbunatatite
prin adoptarea unei legislatii specifice in Romania.
Bibliografie
Articolul a fost publicat cu aprobarea:
Rubin Meyer Doru & Trandafir
SOCIETATE CIVILA DE AVOCATI / LAWYERS
PROFESSIONAL CORPORATION
IN ASOCIERE CU / AFFILIATED WITH
HERZFELD & RUBIN, P.C.
http://www.hr.ro
http://economie.hotnews.ro/stiri-companii-
6057014-legislatia-din-romania-domeniul-
comertului-electronic.htm