Fundamentele liberalismului

Ocupndu-ne, n continuare, de analiza fundamentelor spirituale ale liberalismului din

perspectiv sintetic, trebuie s remarcm c marii gnditori liberali au fost preocupati de
cercetarea acestora deoarece au urmarit mereu legitimarea teoretica n plan filosofic, etic sau
religios a atasamentului lor pentru libertatea individului si guvernarea limitata. Rezumnd, pentru
nceput, propria noastr poziie, putem afirma ca n cautarea unei sinteze a fundamentelor spirituale
ale liberalismului vom urmari trei mari directii de argumentare. Opinia noastr este c aceste trei
direcii argumentative se ordoneaz n orizontul filosofiei politice ntr-o serie cresctoare prin fora
de cuprindere, puterea explicativ i capacitatea de generalizare. Astfel, o prim direcie de
legitimare a principiilor liberalismului este cea oferit pe baza drepturilor naturale ale individului.
Este o direcie ce parcurge un traseu spiritual ce porneste de la argumentarea directa a lui John Locke
si ajunge la argumentarea indirecta a lui Robert Nozick. A doua directie argumentativa este furnizat
de filosofia moral kantian, mai precis, metafizica moravurilor. A treia directie argumentativa
pleaca de la etica utilitarista a lui John Stuart Mill si ajunge la teoria anti-utilitarist a dreptii
elaborate de John Rawls. Vom parcurge, n continuare, n cutarea sintezei evaluativ-critice a
fundamentelor spirituale ale liberalismului, fiecare din aceste trei trasee ideatice.

Drepturile natural ale omului. De la Locke la Robert Nozick

Premisa filosofic esenial a statului liberal, neles ca stat limitat n opoziie cu statul
absolut o constituie doctrina drepturilor omului, elaborat de coala dreptului natural. Conform
doctrinei drepturilor naturale, omul, toi oamenii fr discriminare, au n mod natural, adic
independent de voina lor i, a priori, independent de viaa ctorva sau a unui singur, anumite
drepturi fundamentale, ca dreptul la via, la libertate, la siguran, la fericire, drepturi pe care
statul, sau, mai corect, cei care ntr-un anume moment istoric dein puterea legitim de a exercita
fora pentru a obine supunerea, trebuie s le respecte fr a le nclca i s le garanteze
mpotriva oricrei posibile nclcri din partea altcuiva. Astfel, fiintele umane poseda drepturi
morale n virtutea propriei lor naturi de fiine umane. Drepturile atribuite oamenilor sunt
naturale, deoarece sunt pre-convenionale, moralmente prioritare oricror instituii sociale sau
nelegeri contractuale. Posednd asemenea drepturi naturale, oamenii pot avea pretenii
ntemeiate privind libertatea lor n raport cu ceilalti, cu societatea sau cu guvernarea. Drepturile
naturale sunt, conform filosofiei lui John Locke, expresia unei legi mai profunde, a unei
adevarate legi a naturii. Conform acestei legi, drepturile umane sunt considerate ca necesare din
punct de vedere moral deoarece reprezinta principiile conduitei drepte ce decurg dintr-un bine
uman identificabil n mod independent.
Doctrina lui Locke privind drepturile naturale nu poate fi pe deplin nteleasa dect n
contextul conceptiei sale referitoare la legea naturii ca expresie a naturii divine. La Locke, drepturile
naturale se refera la conditiile necesare oamenilor pentru a-si proteja viata conform legilor naturale
date umanitatii de catre divinitate. Principalele doua asemenea drepturi naturale sunt, pentru Locke,
dreptul la libertate si la dobndirea proprietatii. n calitate de creaturi ale lui Dumnezeu, oamenii pot
obtine drepturi nelimitate asupra naturii si a obiectelor pe care le-au creat, cu conditia de a ramne
sub autoritatea legilor divine. Acest complex de idei, n care drepturile liberale privind proprietatea
sunt legitimate n contextul teismului crestin, a ramas caracteristic liberalismului englez i dupa
publicarea principalelor scrieri politice ale lui Locke.

Filosofia moral kantian

O abordare alternativ a justificrii drepturilor liberale ce evit orice referin la drepturile
naturale, la natura si bunastarea umana provine din filosofia lui Immanuel Kant, mai precis, din
metafizica moravurilor nteleasa ca un sistem al conceptelor pure si universale. Conceptul kantian
de metafizica a moravurilor cuprinde n sine att teoria asupra virtutii ct si teoria asupra dreptului,
pe temeiul ca att dreptul ct si virtutea implica obligativitatea; obligativitatea supunerii fata de o
lege exterioara n cazul dreptului, obligativitatea supunerii fata de legea morala interioara n cazul
virtutii. Unirea virtutii cu dreptul explica viziunea lui Kant asupra ntregului social; att una ct si
cealalta regleaza comportamentul fiintei sociale fata de sine si de semeni, ca si fata de formele
institutionalizate ale existentei. Dualitatea sociala data de drept si de moralitate reproduce, n planul
socialului, dualitatea filosofica fenomenal-noumenal a umanului: ca fiinta fenomenala, omul este
supus normei juridice, dar e sanctionat de legea morala interiorizata sau de justitia divina.
Asadar, metafizica moravurilor are sensul extins de sistem al principiilor rationale care ntretin
viata sociala a indivizilor. De aceea, ei au datoria sa cultive si sa desavarseasca metafizica, ntruct
omul este, prin natura sa, o fiinta metafizica ale carei potente spune Kant se manifesta n dovezile
de decizie si actiune conforme unei legislatii universale, chiar si n lipsa unor principii morale a priori
deprinse expres.
Din aceasta filosofie morala conceputa ca metafizica a moravurilor decurge definirea
kantiana a dreptului ca, totalitatea conditiilor, conform carora liberul arbitru al unui om se poate uni
cu liberul arbitru al altui om, conform unei legi universale a libertatii
1
. La baza definirii kantiene a
dreptului, sta principiul universal al dreptului: este dreapta acea actiune conform careia sau conform
maximei sale, libertatea liberului arbitru al unui om poate coexista cu libertatea tuturor, dupa o lege
universala. (). Legea juridica universala este: actioneaza n exterior n asa fel, nct ntrebuintarea
libera a liberului tau arbitru sa poata coexista cu libertatea tuturor, conform unei legi universale, ceea
ce este o lege care mi impune obligativitatea
2
. Din metafizica moravurilor si principiul
universal al dreptului decurge idea conform careia oamenii sunt posesori ai unor drepturi
fundamentale la libertate si dreptate deorece ei sunt ntotdeauna scopuri n sine si niciodata
numai mijloace n slujba scopurilor altora. Numai un principiu care confera maximum de
libertate egala tuturor oamenilor adica principiul clasic al liberalismului ar putea satisface
cerinta universalitatii cerute de imperativul categoric kantian. Societatea liberal apare, astfel,
drept singura ordine social acceptabil pentru persoanele ce se consider ageni raionali
autonomi i scopuri n sine.

Depirea utilitarismului. De la Mill la Rawlls


1
Immanuel Kant, Introducere la teoria dreptului, n volumul Scrieri moral-politice., p.87.
2
Ibid., pp. 87-88.