Curs Drept Comercial: 24.02.

2014 (1)
OC = obligatii comerciale
In cazul OC, inclusiv la contractele speciale, Codul civil nu mai face decat rareori
deosebirea intre calitatea de profesionist sau nu. Cu titlu de principiu, putem spune ca OC sunt
acele obligatii reglementate de Codul civil pe care un profesionist comerciant si le asuma, fie ca
drepturi, fie ca obligatii in sens restrans, in desfasurarea activitatii intreprinderii sale. Asta
confirma si acele articole din Codul civil care prezinta sau reglementeaza derogari numai pentru
intreprinzatori. Asta confirma ideea ca in materie de OC specificul lor este dat nu de natura
obligatiilor, ci de calitatea pe care si-o asuma, recte cea de comerciant. Avem si situatii de
exceptie (titlurile de valoare), unde obligatiile au o natura preponderent comerciala.
Raportul intre dreptul public si dreptul privat in materia obligationala.
Daca, in esenta, regula este ca libertatea de vointa (autonomia de vointa) nu este
definitorie pentru ele deci partile au o pozitie de egalitate juridica totusi, sunt situatii in care,
datorita optiunilor legiuitorului de a proteja interese de ordin general (sociale, economice care
priovesc intreaga societate sau majoritatea ei) intervine cu norme imperative si impune o anumita
conduita pentru cei care participa la raportul obligational.
Specificul in dreptul comercial este ca din ce in ce mai mult, cel putin in sistemul UE,
continental, legiuitorul intervine pe scara tot mai mare in relatiile dintre profesionistii
comercianti sau intre acestia si necomercianti, principala categorie fiind consumatorii, si deroga
de la principiul libertatii de vointa prin intermediul unor norme imperative de ordine publica.
Efectul este ca in materie comerciala, intalnim situatii in care raportul obligational la care
participa profesionistul comerciant nu este guvernat de norme dispozitive, ci de norme
imperative. => argument: Si in materie de OC avem elemente de distinctie care ne permit sa le
vedem separat de obligatiile pur civile.
Specificul OC:
o Prevederi din codul civil care se aplica tuturor tipurilor de contracte.
In materie de incheiere a contractelor, nu avem elemente deosebite in general pentru OC
raportat la obligatia pur civila. Avem cateva lucruri particulare legate de viciile de consimtamant.
Ceea ce merita abordat, desi legiuitorul nu face distinctie, este ca avem niste situatii in care se
reflecta o realitate economica: situatia in care una dintre parti (de regula, creditorul) are o putere
de negociere semnificativ mai mare fata de cealalta parte a raportului obligational (debitorul).
Aici avem, pe de-o parte, cateva elemente de sanctionare a exercitarii abuzive a acestei puteri
disproportionat de mare si intalnim chiar in materia viciilor de consimtamant cateva exemple.
Astfel, astazi putem vorbi, de exemplu in cazul violentei care e in general un viciu rar in
civil, despre violenta economica ar putea fi un element care sa vicieze incheierea unui contract.
o Violenta economica = inducerea in mintea celeilalte parti a unui temeri prin
exercitarea de catre autorul violentei a amenintarii cu puterea pe care el o are in
materie de negociere, deci se exercita o presiune, presiune care creeaza temere,
temere care duce la incheierea contractului de catre victima in alte conditii decat
daca acea presiune nu s-ar fi exercitat.
1216 1218 NCC (mai ales 1217 + 1218) se muleaza pe situatiile care se pot intalni
mai des in materie comerciala decat civila. Ex: o parte se afla in nevoia de a incheia un anumit
contract. Acest lucru este cunoscut celeilalte parti care ar putea sa ofere prestatiile/bunurile de
care are nevoie prima parte. Aceasta mizeaza pe necesitatea de a incheia cat mai repede
contractul cu prima parte si impune o serie de clauze care, cel putin partii care se afla in nevoie i
se par abuzive.
Este o situatie la limita normalului in care o parte nu poate sa obtina mai mult pentru ca
se afla in mod obiectiv intr-o situatie nefavorabila de a negocia sau este o situatie de violenta
economica?
Daca se retine violenta economica drept viciu de consimtamant este nevoie ca partii in
nevoie sa i se fi introdus o temere ca, daca nu se va incheia contractul in acele conditii, atunci
starea de nevoie va deveni dezastruasa sau va produce consecinte dezastruase pentru partea in
nevoia respectiva. Intre consumator si profesionist, consumatorul fiind partea mai slaba,
consumatorul e protejat prin lege tocmai de asemenea situatii, cand se profita de starea de nevoie
sau de necunoastere. Problema este insa mai dificil de rezolvat in relatiile profesionist
profesionist. Un comerciant este mult mai puternic in raport cu cel care negociaza => partea care
a fost dezavantajata a fost ea fortata sa incheie contractul sau plateste pretul pentru faptul ca nu a
facut mai mult sa obtina anumite avantaje. Fundamentala este folosirea starii de necesitate /
nevoie a partii mai slabe pentru a induce temerea ca daca nu se incheie contractul in conditiile
respective situatia partii in nevoie va deveni dezastruasa.
Cazul cand se invoca eroarea in cunoasterea legii:
1207(3)
Conditiile sunt insa destul de restrictive. Aceasta eroare trebuie sa poarte asupra unor
norme de drept care nu sunt usor accesibile si previzibile (discutie: nu voi putea invoca
necunoasterea codului civil, dar daca sunt norme in ordine ale unor ministri sau ale unor
autoritati locale se poate concepe caracterul scuzabil al necunoasterii normelor respective si
imprevizibilitatea la acel moment). Cel care invoca trebuie sa fi facut diligente rezonabile pentru
a cunoaste sau a intelege toate reglementarile care i se aplica in asumarea unor obligatii la data
incheierii contractului, astfel incat sa inteleaga, pana la urma, intreaga structura / design al
obligatiei pe care si-o asuma.
Ultima conditie: persoana care ulterior invoca eroarea sa nu fi fost in cunostinta de cauza
la incheierea contractului, in sensul ca banuia sau trebuia sa stie ca ar putea fi niste norme, pe
care nu le stia la acel moment, care ii guverneaza obligatia, dar si-a asumat riscul sa nu caute /
inteleaga acele norme.
In materie comerciala, eroarea, ca viciu de consimtamant, poate fi invocata?
Relatia (comerciant comerciant) trebuie sa fie o obligatie esentiala
Problema vine din faptul ca actualul Cod civil prezuma faptul ca profesionistul este supus
unui standard mai inalt de diligenta, de comportament, in raport cu alte subiecte civile decat
persoanele necomerciante. Un standard mai inalt presupune ca nimeni nu ar trebui sa incheie un
contract sau sa isi desfasoare activitatea fara sa stie foarte bine normele care i se aplica activitatii
lui. Prin urmare ar trebui sa cunoasca toate normele, indiferent de sursa, care i se aplica => va fi
mai greu de justificat, daca nu chiar imposibil, eroarea ca viciu de consimtamant <=> cazuri cu
totul exceptionale.
In legatura cu clauzele specifice care apar in diverse tipuri de contracte care au o
reglementare derogatorie in materie comerciala fata de materia civila, in ceea ce priveste pretul,
acesta este un element esential al contractului, prin urmare el trebuie sa fie determinat sau cel
putin determinabil, inclusiv de catre un tert prezent la incheierea contractului, in caz contrar
contractul respectiv find nul relativ.
1233: daca pretul nu este nici determinat, nici determinabil, inclusiv prin supunerea
mecanismului de determinare la arbitrajul unui tert, atunci contractul e valabil, doar ca in acest
caz pretul este un pret legal, determinat legal, deci nu mai este determinat / -bil de anumite
criterii stabilite de parti, ci legiuitorul trimite la 1233 => pretul practicat in mod obisnuit in
domeniul respectiv. Cu alte cuvinte, daca partile nu au fost destul de inteligente sa isi stabileasca
pretul, atunci trebuie sa il caute. Daca nu exista un asemenea element de comparatie, contractul
ramane valabil, moment in care legiuitorul introduce un criteriu foarte vag pretul rezonabil.
Cel mai sigur, probabil ca judecatorul va trebui sa vada care e pretul rezonabil, prin propria
intelepciune sau cu ajutorul unor expertize.
Clauza de adeziune:
1175: o clauza sau un contract devine de adeziune atunci cand clauza este esentiala
pentru un anumit contract si este impusa SAU redactata de catre una dintre parti. Cu toate ca una
dintre parti se afla intr-o situatie mai proasta de negociere, contractul nu este viciat => aceasta
parte o accepta, neavand alta posibilitate.
o Clauza de adeziune = clauza pe care o parte mai slaba economic trebuie sa o
accepte de la cealalta parte care a generat-o intr-un sens sau altul.
Importanta: existenta ei NU atrage caracterul nelegal, deci e legala, insa atrage anumite
efecte juridice si acestea sunt mai bine intelese cand ne uitam la anumite tipuri de clauze 1202
[clauze standard] si 1203 [clauze neuzuale].
o Clauza standard este o clauza de adeziune care e in mod repetat inclusa in
contracte si impusa de partea mai puternica. E valabila. Legiuitorul spune ca daca
exista negocieri in legatura cu aceste clauze si partile ajung sa agreeze elemente
diferite de cauza standard, atunci elementele acelea vor prevala. Este un fel de
norma contractuala.
Daca partile negociaza in legatura cu clauza standard si nu ajung la un compromis, atunci
contractul se considera incheiat, dar partea mai slaba poate sa isi dea consimtamantul sub protest
in legatura cu clauzele standard pe care nu a putut sa le negocieze. Deci nu a fost de acord =>
legiuitorul ii da voie sa nu fie tinut de clauzele standard respective, deci sanctiunea este pentru
cel care le impune, deoarece nu se poate prevala de ele, isi pierd menirea pentru care au fost
impuse. <=> Se va asigura ca va exista undeva in contract o mentiune ca partea in deplina
cunostinta de cauza a incheiat contractul in conditiile respective, deci e mult mai dificil de
demonstrat de catre partea slaba ca a incheiat un contract de adeziune sub protest.
1203 spune ca aceste clauze standard, daca ele au un anumit obiect, sunt NEUZUALE si
atunci legiuitorul, pentru ca ele sa produca efecte juridice, le leaga de acceptarea lor expresa de
catre partea mai slaba. Deci ca aceasta sa fie legata de clauzele neuzuale, trebuie sa le accepte in
scris si in mod expres => ca a inteles si si-a asumat acele clauze.
1175 nu fac referire la profesionistii comercianti, deci teoretic se aplica si intre 2
necomercianti. Sfera unde le regasim este, mai degraba, cea comerciala.
O prevedere derogatorie: prin referire directa la calitatea de profesionist, fara sa fie
specificat profesionist comerciant sau civil => prezumtie de solidaritate: 1443 1446: atunci
cand sunt mai multi debitori ei sunt considerati solidari fata de creditor daca acest lucru este
stipulat in contract.
1446: in cazul in care obligatia pe care a contractat-o a fost generata in exercitiul
activitatii unei intreprinderi (nu spune daca apartine creditorului sau debitorului, cert este insa ca
e vorba de OC, prezumtie care poate fi rasturnata).
Alte aspecte derogatorii: daunele interese si prejudiciul
Dupa 1990 s-a tot discutat situatia in care contractul avea o predeterminare a
prejudiciului: neexecutarea unei obligatii banesti sau neexecutarea unei obligatii de a da, a face,
de a da un bun etc.
Clauze penale compensatorii NU moratorii: cand obligatia nu s-a efectuat la timp se
platesc daune moratorii, dar cand ea nu se poate executa ele sunt compensatorii, prin urmare
trebuie sa primesti ceva in schimb, o despagubire.
In materie baneasca, poti sa cumulezi clauza penala si cu alte dezdaunari de interese daca
in acest fel se poate acoperi integral prejudiciul?
Scopul clauzei penale este acela de a da o certitudine partilor la momentul incheierii
contractului cat costa fiecare parte. Instantele au fost foarte reticente sa permite acest cumul,
mai mult intalnit in arbitraj, in cazuri cu totul exceptionale. Aceasta regula a fost pastrata si in
materia Codului civil, insa ce a adus legiuitorul nou, facand distinctia intre daunele moratorii si
compensatorii, a permis in cazul celor moratorii, in legatura cu o obligatie de a face, sa poata fi
suplinita daca prejudiciul este mai mare. In materie de obligatii banesti, legiuitorul a decis ca
atunci cand dauna moratorie e stabilita la nivelul dobanzii legale, iar prejudiciul e mai mare, sa
fie posibil sa fie acoperit integral, un plus fata de ceea ce tu ai prevazut initial in contract: 1535
1536.
Legiuitorul a facut o nuantare a principiului conform caruia daunele moratorii nu se
cumuleaza cu exercitiul in natura. Dar 1539 spune ca in asemena situatii, totusi, legiuitorul poate
obtine suplimentar si o despagubire, dar aceasta despagubire nu are natura compensatorie e o
dauna moratorie care nu a fost prevzauta in contract.
Obligatia creditorului, atunci cand debitorul nu executa, sau nu executa la timp sau in
mod corespunzator, este de a fi activ, de a face ceea ce este necesar pentru a reduce prejudiciul.
Nu exista in VCC, dar exista in Conventia ONU asupra contractelor de vanzare internationala de
marfuri 1980. Chit ca debitorul e in culpa, creditorul are obligatia de a incerca sa reduca
prejudiciul 1534(2): minima diligenta e o chestiune care trebuie discutata de la caz la caz.
o Prin executarea cu activa creditorul e obligat sa isi reduca prejudiciul

Particularitati privind proba, in materie comerciala
o Sunt derogari in ceea ce ii priveste pe profesionisti.
In materie de procedura, exista o interdictie de principiu: nu sunt admise probe
preconstituite. Probele trebuie sa fie obiective, fie create de ambele parti (ex: inscrisuri), fie
provin de la terti (martori la incheierea contractului). In materie comerciala, aceasta
preconstituire a fost permisa dintotdeauna, prevedere preluata de NCPC: 280.
Ex: registrele doar daca au fost completate conform legii. Daca registrul se constata ca
nu e regulat tinut, atunci cel care il tine pierde beneficiul de a-l invoca drept proba, in schimb
cealalta parte poate sa il foloseasca impotriva lui drept sanctiune. In orice situatie, nu poti sa
scindezi continutul.
O alta particularitate in materie de proba a raporturilor intre profesionisti este
posibilitatea de a demonstra cu martori contra unui inscris. Regula este ca orice inscris care are o
valoare de peste un anumit prag nu poate fi combatut prin proba cu martori. Insa, in materie
comerciala, judecatorul are libertatea de a accepta martori care pot sa puna in discutie ceea ce
reflecta inscrisul respectiv sau martori care completeaza acele inscrisuri.