Capitolul I. DATE SELECTIVE DIN ISTORIA MEDICINE! MILITARE Meseria de medic militar poate parea neprivilegiata in plan economic. Ins8, pe langa umanismul meseriei de medic, ea include ¢i inaltul ideal de dragoste de Patrie, dorinta de a o apara. Ea, de asemenea, include ferma hotirare de a depune toata straduinta pentru a salva ce este mai scump pentru Tara, viata cetatenilor ei si patura cea mai scumpa - tineretul, care o ap&ra cu arma in mana. Ag vrea, in acest context, si aduc ca exemplu cuvintele lui Napoleon adresate medicului-sefal armatei sale — generalului J. Larrey (1766-1842): ,Generalul meu, spada Dumneavoastra cu toate cA nu straluceste, fiind scoasa din teaca pe campul de lupta, eu pretuiesc mai mult decat cele ale altor generali ai mei. Spadele Domniilor lor au un singur inamic = trupele adversarului. Lupta Dumneavoastra cu puterile naturii si cu microbii patogeni este multilaterala, Pentru a obtine biruinta generalilor mei le sunt necesari lupt&tori sinatogi si duri, Toti ei sunt protejati de spada Dumneavoastra, care nu a fost scoas& din teac pe campul de lupta niciodata? Medicina militara, notiune, disciplinele, obiectivele si metodele de studiu Medicina militara este o ramurd a medicinei ce prezinta sistemul de cunos- tinte teoretice si sfera activitatii practice, orientata spre pastrarea $i consolidarea sAndtatii efectivului Fortelor Armate, prevenirea imbolnivirilor gi leziunilor de lupt& ale militarilor, tratamentul efectiv al ranifilor si bolnavilor. Ea include trei parti componente, care interactioneaz4 intre ele: stiinta medico-militara, organizarea medico-militara si practica medico-militara, ce prezinta baza stiinfifica si organizatorico-metodica a ocrotirii sinatafii efectivelor trupelor. Termenul ,ocrotirea sinatatii” este inlocuit in cazul Forfelor Armate in conditii de campanie cu termenul ,,asigurarea medical’, care include urmatoarele complexe de masuri (activitati): de tratament gi evacuare; sanitaro-igienice i antiepidemice; de protectie impotriva efectelor armelor de nimicire in masa; de aprovizionare cu materiale medicale (sanitaro-farmaceutice, tehnica si utilaj medical); de conducere (dirijare) a fortelor si mijloacelor serviciului medical. Termenul ,,administrarea serviciului medical” include tot spectrul de activita- te medicala atat la trupe, cat si in institufiile medicale si in organele de conducere (dirijare) medicala. Medicina militar in cadrul Forjelor Armate realizeaza in prac- ticd inceputul uman al medicinei, care contribuie la realizarea misiunii principale a Fortelor Armate - apararea, pistrarea integritatii si suveranitatii statului. eeeeMedicina militar se afla la intersectia stiintei ,medicina” si ,domeniul militar” si se dezvolta sub actiunea determinat, pe de o parte, de stiinta si practica medical, cat si de stiinta si practica in domeniul militar, pe de alta parte. Realizarile in domeniul militar, medicinei au necesitat diferentierea medicinei militare. Din componenta ei s-au separat gi au devenit discipline de sine statatoa- re: organizarea gi tactica serviciului medical (managementul sanitar), chirurgia de campanie, terapia de campanie, igiena militar, epidemiologia de campanie, toxi- cologia militara, radiologia militara, statistica medico-militara, geografia medico- militara, istoria medicinei militare, aprovizionarea medico-militara, aproviziona- rea cu material sanitaro-farmaceutic, tehnica si utilaj medical (schema 1). Fiecare din aceste discipline isi are obiectul siu de studiu, sarcini si metode de studii, forme si metode de implementare a rezultatelor in practica asigurarii medicale a Fortelor Armate. In oF timp, intre aceste discipline exist multe legitati comune, care reies din conditiile specifice de activitate a serviciului medical si scopurile unice de argumentare a cailor optime gi eficiente de asigurare medicala a trupelor. O important’ major’ in cadrul medicinei milita- re are disciplina , Managementul sanitar in campanie” (organizarea gi tactica serviciului medical), care pre- zinta un compartiment al stiintei medicale militare avand ca obiect de studiu organizarea asigurarii me- dicale a Fortelor Armate. in urma studiilor sunt elabo- rate formele si metodele rationale privind aceasta asi- gurare. Intemeietorul acestei discipline este considerat Nicolae Pirogov, marele invatat rus, care a consacrat numeroase lucrari acestui domeniu, dovedind impor- tanta decisiva a activititii organizatorice a cadrului medical in procesul de asigurare medicala a trupelor. El a argumentat stiintific organizarea cdutirii si scoa- terii ranitilor de pe campul de lupta, evacuarii lor la punctele medicale, lucrului etapelor medicale, triajului medical si insemnatatea acestor masuri in complexul misurilor de tratament si evacuare. © contributie considerabili in dezvoltarea acestei discipline au adus si medicii militari roma- ni: generalul medic, doctor Carol Davila, generalul medic, doctor Mihai Calinescu. Generalul medic, doctor Carol Davila, a ocupat postul de medic- sef al Armatei Romane in razboiul ruso-turc din 1877-1878 si a intemeiat la 4 iunie 1876 ,,societatea C. Davila (1822-1884) Crucea Rosie din Romania”. Generalul medic, doctor NI. Pirogov (1810-1881)V.LITIA V.LNILLS VNIDIGGW EIBACH BUDIPITAL gonneuosoE BUTDIpITA, RAB)EIIUN-ootpou LONSHEIS VaUVLITIAN VNIDIGAW prego BaE;TUI-OoTpaut -OOIPIU BYBAS0ID BaseuoIZzAoidy eae yu le—>| Exe HI UI-oo1paut eaeyyrar youT]paut eLL07S] eyjeaysiuupy {UI BISOJOIIXO |, BIsopoIpey BAEIITUT BIZOTOJET NN aaeyput younu wBojoz14 Teo1pau ININYDIAIas BINED Bae ersoporwmapidy BasBZ]URSIO, oquedures ap euaisy aroeduies ap eidesay, aqueduies ap eidanny) YAVIITIN VNIDIGAW AINLLLSNOO 49 FAVLITIA-OSIGaW ATANITAIOSIC | vmayasMihai Clinescu a ocupat postul de inspector general al serviciului sanitar al armatei Romane in timpul Primului Razboi Mondial (1914-1918). in interesul serviciului medical militar, disciplina ,organizarea gi tactica serviciului medical” aplica cunostintele ce se refera la caracterul, legitatile si metodele de ducere a luptei, operatiei si razboiului in ansamblu, determina influenta acestora la structura serviciului medical si organizarea asigurarii medicale a trupelor. Posedarea acestor cunostinte de catre medicii milita~ ri favorizeazi acordarea asistentei medicale chirurgicale, terapeutice, de alte specialitati, precum si efectuarea masurilor sanitaro-igienice si antiepidemice, aprovizionarea cu materiale medicale. Totodata, alte discipline medico-militare influenteaz4 asupra organizarii si tacticii serviciului medical, in particular, aplicarea cunostintelor despre etiologie, patogenie, tabloul clinic si tratamentul leziunilor de razboi, determinarea structurii serviciului medical si a formatiunilor medico-militare. Toate disciplinele medico-militare reflecta aspectele medicinei militare si anume: de management sanitar; medicina clinica; medicina preventiva; de management farmaceutic. Metodele de studiu al medicinei militare: istorico-descriptiva; analitica; matematica; medico-statistica; modelare (simulare). Obiectivele de studiu al medicinei militare: factorii lezanti ai armamentului, actiunea acestora asupra organismului; patologia specificd aparuta in urma actiunii factorilor lezanti; formele, metodele de organizare a asigurarii medicale in diverse actiuni de lupta; formele, metodele de acordare a asistentei medicale, tratamentul si recupera- rea ranitilor si lezatilor. Unele categorii de forte armate cum ar fi: aviatia; fortele navale; trupele cosmice; trupele rachetare isi au propriile servicii medicale cu particularitatile lor: medicina aeronautica; medicina navala; medicina trupelor rachetare; medicina cosmica. ooeoe oo ee Ce eee eee oeoeePrimele elemente rudimentare ale medicinei militare le putem gisi in oranduirea primitiv’. Medicina luptatorului a precedat medicina militar’. Primii ,,chirurgi” au fost chiar razboinicii. Oamenii raniti in conflictele dintre triburi erau ingrijiti de luptatorii cei mai indemanatici in scoaterea sagetilor, spalarea ranilor, aplicarea bandajelor si oprirea hemoragiilor. Tot ei erau acei care incercau sa insénatoseascA bolnavii in vremurile de liniste. Cu timpul, odata cu diviziunea muncii, secretul lecuirii rinilor incepe sa fie transmis din generafie in generatie. Astfel au aparut primii ,vindecatori” (vraci). Acestia tratau leziunile prin mijloace mecanice si puneau provenienta pe seama vointei zeilor. Ca urmare, zeii hotarau soarta bolnavilor. De altfel, milenii si secole de-a randul omenirea a trait sub stapanirea concepfiilor mitico-magice si empirice despre boli si de aceea nu vom afla decat foarte tarziu despre un serviciu sani- tar organizat. La perfectionarea ajutorului acordat ranitilor a contribuit in special Hipocra- te (460-375 i.e.n.), care este considerat parintele medicinei. El este intemeietorul chirurgiei militare, caci a servit in armata inca din tinerete, iar in perioadele de pace ale poporului grec fi indemna pe toti elevii sai sA se inroleze in armatele straine pentru perfectionarea educatiei lor chirurgicale. Dupa Hipocrate, faclia chirurgiei militare a trecut in mana chirurgilor din Alexandria, mai putin cunoscuti ca chirurgii din Cos (insula unde s-a nascut Hipocrate), insa mai indrazneti in actele chirurgicale. Celsus, numit si Hipocrate latinul, sau Cicero al medicinei, a dus mai departe succesele scolii din Alexandria, transmitandu-le generatiilor urmatoare, ficand precizari asupra hemostazei si preconizand primul procedeu de amputatie prin metoda circulara. Galen (131-201) are meritul de a fi folosit intestinul ca material de ligatura, deci, primul care s-a gandit la nevoia de material resorbabil ca material de sutura ~ viitorul catgut. Tot el a imbogatit arsenalul chirurgical concepand foarfecele, seringa, sonda. in armatele Indiei, Egiptului, Greciei si ale Romei Antice existau forme si metode de acordare a ajutorului medical ranitilor si bolnavilor militari. De exemplu, in armata indiand a fost organizata scoaterea ranitilor de pe campul de lupta. O insemnitate deosebita se atribuia acordarii ajutorului medical ranitilor si bolnavilor in formatiunile armate ale Egiptului si Greciei Antice. In armata lui Alexandru Macedon (sec. IV i.e.n.) 0 mare important avea nu numai ajutorul medical si tratamentul, ci si profilaxia multor boli. In Imperiul Roman medicii erau prezenti in fiecare cohort i legiune. Ei acordau ajutorul medical necesar, dupa care ranitii si bolnavii erau transportati in valetudinarii (prototipul institutiilor sanitare), instalate inauntrul lagarului