UNIVERSUL

Cuprins:
1.1 Formarea universului
1.2 Materia
1.3 Materie necunoscuta
1.4 Destinul final al
universului
1.5 Bibliografie

1.1
Conform celor stabilite de astronomi, universul s-a
format acum 13,73 miliarde de ani in urma (cu o eroare
de 120 milioane de ani), fiind determinat de o explozie
de proportii numita Big Bang. Ultimile cercetari in
domeniu sunt directionate catre determinarea
structurii, comportamentului si evolutiei materiei si
energiei existente. Universul este infinit in timp si spatiu
(afirmatie nedemonstrata) si se presupune ca va avea un
final in timp.

Se crede ca in prima fractiune de secunda de dupa

explozie, universul s-a extins cu o viteza inimaginabila (in
proportie de milioane de ori mai mare decat starea initiala),
iar in urmatoarea secunda miscarea de extindere a inceput
sa scada, universul racindu-se lasand loc formarii
particulelor de materie. Dupa prima secunda de existenta a
inceput formarea protonilor iar in intervalul de timp
urmator, pana la a 1000-a secunda, a urmat era
nucleosintezei, in care s-au format nucleii de deuteriu,
element omnirezent in univers acum. Tot in acest interval sau format si unii nuclei de litiu, beriliu si heliu.
Universul ajuns la varsta de un milion de ani, s-a racit
pana la temperaturi de 3300 grade Celsius in medie, timp in
care protonii si nucleii mai grei s-au format in urma
nucleosintezei, putand apoi sa se combine cu electronii,
formand atomii. Inainte de aceasta etapa, circulatia
radiatiilor prin spatiu era dificila, deoarece radiatiile sub
forma de fotoni traversau spatiul intrand in interactiune cu
electronii. Dupa combinarea protonilor cu electronii
formand hidrogenul, fotonii s-au putut deplasa liber in
spatiu. Radiatiile in forma fotonilor au caracteristicile
gazului. Atunci cand radiatiile au fost eliberate, materia
universului s-a racit pana la -270 grade Celsius, aceasta
radiatie numindu-se radiatie de fond. Acest tip de radiatii au
fost detectate prima data de pe Pamant de catre
radiotelescoape iar din spatiu de catre sonda spatiala COBE.

In intervalul de timp intre 2 milioane si 4 milioane dupa

Big Bang s-au format quasarii, galaxii cu o putere energetica
extrem de mare. O grupare de stele s-a format din praful si
gazul interstelar apoi s-au concentrat prin contractie
formand galaxiile. Aceasta prima populatie de stele se
numeste Populatia I si in aproximativ in intregime din
hidrogen si heliu. Prin evolutie, stelele formate au creat la
randul lor alte elemente mai grele urmate de fuziuni
nucleare. Urmatorul stadiu a fost cel de supernova.
Mai tarziu a luat nastere Populatia II, din care face
parte si Soarele nostru si care contine elementele grele
formate in trecut. Astrul central al Sistemului nostru Solar
s-a format acum 5 miliarde de ani si se gaseaste la jumatatea
varstei sale de evolutie. Se considera ca Soarele va trai
aproximativ 11 miliarde de ani. Sistemul de planete din care
face parte si Pamantul s-a format acum 4,6 miliarde de ani.
Cea mai veche urma a unui organism viu este estimata la
peste 3,5 miliarde de ani.

1.2

Nu exist o definiie universal acceptat a termenului materie.

Cel mai des se nelege prin asta ns partea masiv a
universului. n modelul standard al fizicii de particule, materia
este alctuit din particule elementare, obiecte punctiforme
avnd diverse proprieti. Din aceste proprieti face parte
i masa particulei, o msur a ineriei, dar i a influenei forei
gravitaionale asupra particulei respective. Orice obiect care are
mas i ocup spaiu poate fi considerat deci material.
n teoria relativitii, masa este echivalat cu energia, ceea ce
motiveaz extinderea definiiei materiei pentru a include i unele
fenomene pur energetice, cum ar fi de exemplu cmpurile
de fore. Fizica de particule cuantific acest aspect mprind
particulele elementare n dou categorii: cele care alctuiesc
materia de zi cu zi, care const n mare parte din atomi,
numite fermioni, i aa numiii bosoni, particule elementare
responsabile pentru aciunea forelor. Dup aceast definiie,
numai materia fermionic este considerat materie. Antimateria
este la rndul ei o form a materiei.
n domeniul cosmologiei i astrofizicii se constat o discrepan
ntre comportamentul observat al unor structuri masive (de pild
galaxiile) i prediciile teoretice. Soluia propus este postularea
unui nou tip de materie ntunecat, care alctuiete o mare
parte din materia din univers, dar care nu poate fi observat
direct ntruct nu reflect radiaia electromagnetic (lumin).

1.3
n astronomie i cosmologie, materia ntunecat este n prezent
un tip necunoscut de materie despre care se consider c ar

conine o mare parte din masa total a universului. Materia

ntunecat nu emite i nici nu absoarbe lumina sau radiaiile
electromagnetice sau de alt natur, i deci nu poate fi observat
direct cu telescoapele. Se estimeaz c materia ntunecat
constituie 83% din materia din univers i 23% din masa-energia
sa. Existena ei nc nu a putut fi dovedit pe cale experimental
din cauz c ea nu emite radiaii.
Pentru completitudine, conform teoriilor actuale (2010) restul
materiei universului este format din:

energie intunecata: circa 73% din totalul de masa-energie al

universului; aceasta este tot o substan, o materie, foarte
puin cunoscut, doar c numele ei de energie este
impropriu;
barioni: circa 5 % - acetia constituie lumea material
obinuit pe care o percepem direct, inclusiv stelele,
planetele, galaxiile etc.
neutrini: circa 0,1 %;
radiatia de fond: echivaleaz cu circa 0,01 % din materia
universului.

Exist dovezi teoretice (stabilite de ctre cercettorii

Universitii din Pittsburg, Pennsylvania, SUA, bazate pe
radiaia de fond - radiaia rezidual de la explozia iniial Big
Bang) despre existena materiei ntunecate i a energiei
ntunecate, nedetectate nc. Astfel, s-a constatat c fotonii din
radiaia de fond sunt ncetinii la trecerea lor printre galaxii mai
mult dect se calculase iniial, ntrzierea datorndu-se trecerii
prin materie ntunecat. Prezena materiei ntunecate mai este
dedus i indirect din micarea obiectelor astronomice, n

special a stelelor, galaxiilor i roiurilor de galaxii

("superclustere") (conform lucrrilor lui Martin White).
De asemenea exist teorii, bazate pe certitudinea prezenei
gurilor negre, prin care se demonstreaz existena materiei
ntunecate care este responsabil de expansiunea accelerat a
universului. Pentru prima oar, n vremurile noastre, s-a
observat o gaur neagr care a fost surprins aruncnd jeturi de
energie, dei se tia c gurile negre doar aspir, i nu refuleaz
materia.
Alte teorii ale existenei materiei ntunecate se bazeaz pe
abaterile gravitaionale ce s-au detectat cu privire la micarea
galaxiilor i roiurilor de galaxii n univers, abateri altfel
inexplicabile.
Universul se afl ntr-o permanent expansiune care are loc cu o
vitez mai mare dect s-au ateptat cercettorii spaiului cosmic;
aceast vitez este imprimat de o curioas for numit de
chintesen i generat de vidul cosmic. Vidul cosmic, departe
de a fi gol, constituie sediul unor nebnuite energii. n univers,
n jurul gurilor negre se ngrmdete aa-numita materie
ntunecat, care este pn acum indetectabil, dei constituie
21 % din materia cosmic.
La nceputul anului 2007 astronomii au ntocmit o hart
tridimensional a materiei ntunecate pe care sunt indicate i
stelele i galaxiile. Studiul, publicat n revista Nature, aduce cele
mai importante dovezi de pn acum c rspndirea galaxiilor
corespunde n bun msur cu distribuia materiei ntunecate.
Explicaia const n faptul c materia ntunecat atrage materia
obinuit (galaxii, stele, planete, gaze, radiaii, n total 5 % din
materia universului) prin intermediul cmpului gravitaional.

1.4 Destinul final al universului

Exist mai multe teorii despre soarta Universului.
- S-ar putea dilata la nesfrit, disprnd pur i simplu.

- S-ar putea opri din dilatare i s rman ca atare.

- Ar putea atinge o dimensiune maxim, iar apoi s se contracte
pn la prbuirea datorit gravitii - teoria Big Crunch.
- Ar putea trece prin faze alternative de dilatare i contracie la
nesfrit
Ar putea izbucni un nou Big Bang care va crea la rndul lui un
alt Univers

1.5 Bibliografie

Hubert Reeves,Rbdare n azur, Editura Humanitas, 1993

Stephen W. Hawking, Leonard Mlodinow, O mai scurt
istorie a timpului, Editura Humanitas, 2007

Gh. Stratan, Postfa la cartea "O mai scurt istorie a

timpului"
Jean Guitillon, Grika i Igor Bogdanov, Dumnezeu i tiina,
Editura Harisma, Bucureti, 1992
Dumitru Constantin, Inteligena materiei, Editura Militar,
Bucureti, 1981