O vaza se lovi de peretele verde si se spare in mii de cioburi cu un zgomot puternic.

Bucatile de sticla cazura jos,dar nu apucara se sa aseze bine pe parchetul de stejar

ca pe ele ajunsera genunchii unei fete ,iar apoi pe podea se prelinse sangele
rezultat in urma interactiunii dintre pielesi cioburile ascutite.Plangea ,dar nu din
cauza ranilor de pe picioare,ci in cauza celor din suflet, care acum ii era
sfasiat...Iar,iar o tradase..acum il ura..si in acelasi timp il iubea....suspina intruna,iar
lacrimile i se prelingeau pe obraji,iar apoi de pe barbie picurau jos,sacadat.Dupa
cateva minute bune de plans, se ridica de pe podea si se duse sa-si curete ranile si
sa le bandajeze,apoi isi dadu cu apa rece pe fata.Inspira adanc de cateva ori,apoi se
duse in living si se aseza pe canapea.Livingul era o incapere spatioasa, de un roz
pal . Avea o masuta de sticla, 2 fotolii si o canapea de piele neagra,iar pe masuta
statea un laptop argintiu.Pe un perete avea atasata o plasma, iar pe un altul un
tablou cu un peisaj de primavara nipona, pictat de ea.Se intinse pe canapea si
inspira adanc. Ramase cateva minute asa,apoi se ridica si se duse in camera ei,se
duse la dressing de unde-si alese un tricou alb imprimat si o pereche de blugi gri.
Se duse apoi la baie si isi aranja parul,il prinse intr-o coada si iesi .Isi lua o pereche
de conversi albi cu gri si pleca din casa.Incuie usa si porni pe drumul nu foarte
aglomerat.Era liniste,si asta-i facea bine.Merse fara tinta,si totusi ajunse in parc.Se
plimba printre copacii inverziti si dupa un timp se aseza pe o banca,care se afla
langa un lac pe care se plimbau niste lebede. Ramase acolo mult timp,si cand se
plictisi se ridica si porni spre casa.Arata atat de fericita in exterior,si suferea atat de
mult in interior...Drumul fu plictisitor,desi nu dura foarte mult si cand ajunse
acasa,descuie usa,intra in casa,inchise usa,se descalta si apoi urca in graba scarile
si se arunca in patul ei ravasind lenjeria albastra de pe acesta. Isi fixa privirea in
tavan si ofta. Inchise ochii pentru o clipa si mintea ii fu indundata de amintiri
placute,momentele petrecute cu el nu-i dadeau pace,chinuindu-i sufletul sfasiat.Dar
de data asta ochii nu i se mai umezira,ca altadata,ci pur si simplu tot ce se derula
sub ochii ei pareau secvente dintr-un film,parca nu mai simtea aceeasi durere acuta
ca atunci cand se despartisera.Trecuse aproape o luna,si totusi,inca-l mai iubea,dar,
asa cum se spune,timpul vindeca ranile.Se parea ca timpul tinea cu ea,ajutand-o sasi cicatrizele leziunile sufletesti.