CURSUL II

FACTORII ECOLOGICI SI INFLUENTA LOR ASUPRA

ORGANISMELOR VII
1. SISTEMELE BIOLOGICE
Sistemele biologice au urmtoarele caracteristici:

Integralitatea: reprezint rezultatul interaciunii dintre prile componente ale

sistemului i dintre sistem i mediu. n cadrul unui sistem elementele constitutive
legate organic ntre ele constituie un tot, pierzndu-i determinarea cantitativ proprie.

Caracterul istoric: reprezint capacitatea de autodezvoltare i evoluie a sistemului.

Caracterele actuale ale fiecrui organism reprezint rezultatul interaciunii genotipului
cu condiiile concrete ale mediului n care a trit. n concluzie, exprimarea fenotipic
(fenotipul reprezint suma nsuirilor biochimice, morfologice, fiziologice i de
comportament ale unui organism ca rezultat al interaciunii deintre genotip i mediu)
i genotipic a unei populaii la un moment dat, conine condensat ntreaga istorie a
luptei pentru existen.

Caracterul informaional. Prin caracterul lor istoric, biosistemele dispun de o

bogat zestre informaional transmis de generaiile anterioare, alturi de
informaiile furnizate de mediul intern i extern al acestuia. Sistemul informaional al
vieuitoarelor este capabil de a recepiona, prelucra, acumula i de a transmite
informaii prin intermediul fluxului de energie. Pe aceast baz biosistemele pot
elabora programe de autoconservare etc.

Echilibrul dinamic: reprezint schimbul de energie, substan i informaie a

sistemelor biologice cu mediul.

Heterogenitatea: reprezint diversificarea elementelor interne constitutive ale

biosistemelor. Aceast cretere a heterogenitii st la baza evoluiei biosistemelor.

Autoreglarea: reprezint controlul i reglarea automat a propriei funcionaliti i se

realizeaz prin recepia, circulaia, stocarea i prelucrarea informaiilor.

Calitatea de sistem deschis. Fenomenologia celor mai multe sisteme naturale arat
c o mare parte a lumii conine structuri coerente la neechilibru, cum ar fi celulele de
convecie, reaciile chimice autocatalitice i viaa nsi.
Termodinamica este aplicabil tuturor sistemelor ce implic energie i lucru mecanic:

sisteme de tipul temperatur volum presiune, sisteme cinetice, sisteme chimice,

sisteme electromagnetice, sisteme cuantice.
Termodinamica se ocup cu explicarea comportrii sistemelor n trei cazuri:
cazul sistemelor la echilibru termodinamica clasic; de exemplu sistemele nchise;
cazul sistemelor aflate la o anumit distan de echilibru i care revin la echilibru;
cazul sistemelor scoase din starea de echilibru i forate de anumii gradieni s rmn la
o anumit distan de echilibru, de exemplu dou incinte ntre care exist un gradient de
presiune i o diferen mare de molecule.
Energia variaz din punct de vedere calitativ sau al capacitii ei de a efectua un lucru
mecanic util. Energia reprezint msura capacitii maxime (abilitatea) a unui sistem
energetic de a efectua un lucru mecanic util, n timp ce tinde spre o stare de echilibru cu
mediul.
3.4 Sisteme disipative-deschise
Sistemele deschise sunt cele care prezint schimburi energetice i de substan cu
mediul i constau din stri cvasistabile aflate la distan de echilibru. Pentru realizarea
proceselor de autoorganizare, sistemele organizate nevii, cum ar fi celulele de convecie,
tornadele i laserii precum i sistemele vii depind de fluxurile exterioare de energie.
Aa cum a artat I.Prigogine, sistemele deschise sunt structuri disipative meninute
departe de echilibru prin schimb de energie si substan. Astfel el propune un nou
principiu ce poate fi definit prin ordine prin fluctuaie.
In realitate structurile disipative pot fi considerate o nou stare de ordine a materiei
indus printr-un flux de energie liber n condiii de neechilibru termodinamic. Aceast
organizare presupune creterea entropiei sistemului global care include i sistemul
considerat. n sistemele disipative schimbul total de entropie reprezint suma dintre
entropia sistemului, care este totdeauna mai mare sau egal cu zero, i entropia cedat de
sistem. Schimbul energetic cu mediul al oricrui sistem poate fi negativ, egal cu zero sau
pozitiv. Pentru ca sistemul s se menin ntr-o stare de neechilibru constant, schimbul

de entropie S M, trebuie s fie negativ i egal cu entropia produs prin procesele

interne, ca n cazul metabolismului.
Studiul acestor sisteme se realizeaz utiliznd un corolar al Principiului Unificat al
Termodinamicii al lui Kestin. Atunci cnd un sistem a fost scos din echilibru, el va
utiliza toate posibilitile pentru a contracara gradienii aplicai. Dac gradienii
cresc, crete i abilitatea sistemului de a se opune unei i mai mari ndeprtri de
echilibru.
Acest corolar al Principiului Unificat reprezint de fapt o nou formulare a
principiului al II-lea al termodinamicii. n sistemele chimice, principiul lui Le Chatelier
este o exemplificare a principiului al II-lea reformulat prin acest corolar.
Sistemele termodinamice ale cror principali parametrii de stare sunt temperatura,
presiunea i echilibrul chimic, se opun tendinei de a fi scoase din starea de echilibru, iar
atunci cnd asupra lor acioneaz o constrngere ele i schimb starea ntr-un mod care se
opune constrngerii i ncearc s readuc sistemul la starea de echilibru. Cu ct sistemul
este ndeprtat mai mult de la starea de echilibru, cu att sunt mai complicate i mai
sofisticate mecanismele prin care sistemul se opune. Atunci cnd condiiile dinamice i
cinetice permit, apar procese de autoorganizare care au ca efect disiparea gradientului
perturbator.
n aceste situaii din dezordinea specific i caracteristic sistemelor la echilibru,
apar structuri organizate tocmai pentru a nu permite distrugerea echilibrului. Avem de a
face cu crearea ordinii din dezordine sesizat de Schrodinger n formarea structurilor
disipative.
Gradienii termodinamici dirijeaz autoorganizarea sistemelor prin mecanisme
specifice. Astfel, gradienii chimici duc la reacii autocatalitice disipative. Sistemele cu
reacii autocatalitice sunt o form de feedback pozitiv n care activitatea sistemului se
amplific n forma reaciilor de autontrire, activitate cu caracter autoorganizator ce
reprezint o modalitate important de cretere a capacitii disipative a sistemului.
Noiunea de sistem disipativ se aplic sistemelor fizice i chimice la neechilibru i
descrie procesele de apariie i dezvoltare a sistemelor complexe.
Conceptul de ordine a lui Schrodinger se refer la apariia acestor sisteme
disipative, fenomen observat n special n cea de a treia clas a sistemelor termodinamice.

FACTORII ECOLOGICI SI LEGILE ECOLOGIEI

Componentele mediului de viata care actioneaza direct asupra organismelor in
diferitele faze ale dezvoltarii lor se numesc factori ecologici.

A. Legile
Factorii ecologici actioneaza asupra raspindirii organismelor vii pe Pamint, modifica
procentul de fecunditate, elimina unele specii etc.
Pe baza interactiunii ereditatii (genofondul) cu factorii de mediu se realizeaza noi
genotipuri, se desfasoara evolutia organismelor. Factorii ecologici determina vietuitoarele
sa se adapteze in permanena la condiiile de mediu existente. Plasticitatea genetica a
organismelor le d posibilitatea ca ele sa raspunda adecvat noilor conditii. In acest
caz factorii ecologici au o actiune favorizanta. Daca insa ei frineaza dezvoltarea
organismelor vii, ei se numesc limitanti.
Actiunea factorilor ecologici este guvernata de o serie de legi:
1. Legea minimului formulata de J. von Liebig in sec al XIX lea arata ca rolul
determinant in dezvoltarea vietii il are nutrientul care se gaseste in cantitate
mica, de exmplu oligoelementele necesare dezvoltarii organismelor.
2. Legea tolerantei arata ca orice factor are anumite limite (minima si maxima)
in interiorul carora organismele se dezvolta de exemplu limitele de toleranta
termica pentru animale sunt 0-50 C.

3. Legea interactiunii factorilor arata ca un factor actioneaza impreuna cu alti

factori asupra dezvoltarii organismelor vii. Efectul depinde de asnsamblul
factorilor care este integrat (temperatura, umiditate, lumina)
Factorii ecologici se clasifica in: abiotici, factori alimentari si factori biotici.

1) Factorii ecologici abiotici

a) Temperatura Pentru fiecare specie exista o valoare minima si maxima efectiva
de temperatura intre care organismele vii duc o activitate normala. Temperatura la
care activitatea organismului viu se desfasoara cu randament maxim se numeste
temperatura preferentiala. Aceasta temperatura este diferita de la o specie la alta
si variaza in functie de stadiul de dezvoltare. Temperatura la care viata unei
vietuitoare nu mai este posibila se numeste temperatura letala. Fiecare specie
prezinta o temperatura letala inferioara si una superioara. Preferintele termice sunt
modificate de activitatea fiziologica (foame).
Dupa modul in care suporta variatiile de temperatura organismele vii se impart in:
Stenoterme-suporta variatii mici de temperatura- si Euriterme-suporta variatii
mari de temepratura. Temperatura, impreuna cu alti factori ecologici influenteaza
urmatoare aspecte legate de biosfera: repartitia geografica a speciilor, activitatea
lor vitala, cantitatea de hrana pe care o consuma, adaptari morfologice, variatii de
metabolism, amortirea, estivatia (prevenirea hipertermiilor), hibernarea.
b) Umiditatea Apa este unul dintre constituentii principali ai materiei vii.
Organismele vii contin intre 50% si 98% (unele meduze) apa. Tesuturile tinere

c)

d)
e)
f)
g)
h)

i)
j)

k)

l)
m)

sunt mai bogate in apa fata de cele mai batrine. Dupa gradul de umiditate de care
au nevoie organismele, se disting:
i) specii higrofile- traiesc in medii saturate sau aproape saturate de apa;
ii) mezohigrofile-au nevoie moderata de apa-animalele
iii) xerofile-au nevoie redusa de apa.
Umiditatea influenteaza hotaritor dezvoltarea si longevitatea vietuitoarelor. In
adapostul animalelor este nevoie de o anumita umiditate relativa, intre 75-85%.
Ploile pot afecta pozitiv viata animalelor de ex. le curata blana, le activeaza
circulatia- sau negativ. Cantitatea de umiditate pe care o au la dispozitie poate
produce modificari morfologice _cocoasa camilei sau tegumente unor animale.
De asemenea influenteaza raspindirea geografica a speciilor. Umididtatea este un
factor fundamental in structurarea biocenozelor.
Lumina Actioneaza prin: intensitate, lungime de unda si durata. Intensitatea
luminii determina activitatea unor animale. Lungimea de unde de ex ultravioletele
stimuleaza producerea de ergosterina vit D2 sau influenta nefasta cantitate prea
mare distrug. Rolul ecologic esential al luminii consta in intretinerea ritmurilor
biologice prin alternanta zi/noapte.
Vintul, curentii de aer influenteaza schimburile termice si hidrice cu mediul,
zborul pasarilor si insectelor, vegetatia.
Presiunea atmosferica afecteaza densitatea animalelor; aceasta scade odata cu
scaderea presiunii.
Ionizarea aerului ionii pozitivi inainte de furtuna produc o activare, agita; ionii
negativi apar dupa furtuna si au efect calmant.
Cimpul electric se pare ca influenteaza activitatea fiintelor vii.
Oxigenul factor ecologic fundamental pentru viata. In aer, apa, spatii inchise,
cantitatea de oxigen este variabila. Organismele vii si-au creat adaptabilitatea la
cantitatea de oxigen pe care o au la dispozitie.
Presiunea hidrostatica importanta pentru mediul marin.
Factorul pH. Sunt specii acidofile, bazofile si neutrofile. Majoritatea speciilor
sunt neutrofile, astfel pestii mor daca pH-ul scade la 3-3.5. pH-ul solului permite
dezvoltarea unei flore si faune specifice.
Undele mecanice si vibratiile, sunetele, infrasunetele au efecte epuizante pentru
psihicul uman si stresante pentru animale domestice din mari complexe. Prezinta
prag letal.
Oscilatiile termice pot produce slabirea rezistentei la actiunea agentilor patogeni
declansind boli infectioase si parazitare
Mediul acvatic Proprietatile fizice-(temperatura, presiune, turbiditate), proprietati
chimice (pH, mineralizare, oxigen dizolvat, H2S, CO2, acizi humici) actioneaza ca
factori ecologici fundamentali.

2) Solul
Solul reprezinta un biotop complex fiind populat cu flora si fauna diversa. Dintre
factorii abiotici ai solului mentionam: continutul de apa, structura, textura, aeratia,
salinitatea, pH-ul, continutul in elemente minerale. Indirect solul poate influenta
dezvoltarea speciilor de animale prin productia vegetala- cantitatea de producatori, prin
focare de microbi sau virusi patogeni pe anumite suprafete.

3) Factorii alimentari
Pentru crestere si dezvoltare animalele au nevoie de hrana care reprezinta unica sursa de
energie. Din acest motiv factorii alimentari joaca un rol decisiv pentru viata fiintelor vii.
Factorii alimentari contribuie la adaptarea organismelor la conditiile concrete din
biotopuri.

4) Factorii biotici
Flora si fauna, de la virusi la mamifere, sunt componente ale mediului ambiant. Efectele
interactiunii dintre vietuitoare, precum si dintre acestea si mediu, produc modififcari in
structura si functionalitatea biocenozelor. iar relatiile dintre indivizii diferitelor specii
care traiesc in acelasi biotop definesc raporturi interspecifice.
a) Relatiile intraspecifice Relatiile dintre indivizii aceleiasi specii in actiunile de
hranire, reproducere si aparare se definesc ca relatii intraspecififce, sunt in
general cele de canale de comunicare prin semnale: acustice, optice, biochimice
prin feromoni care stabilesc relatii ierarhice, de aparare, de reproducere, de
marcare a teritoriului. Efectul de grup reflecta interactia in grupul de indivizi de
densitate optima care isi asigura hrana, se apara de dusmani si se reproduc in
conditii avantajoase. Competitia intraspecifica apare in anumite conditii de
desnitate avind ca mobil asigurarea hranei. Efectul de masa si supraaglomerare
sunt defavorabile speciei i apar in competiia pentru ctigarea locului de viaa
sau a sursei de hran la populaii supraaglomerate.
b) Relatiile interspecifice Relatiile dintre speciile unei biocenoze se manifesta intr-o
mare deversitate asa incit nu s-a reusit pina astazi o sistematizare completa. In
general intactiunile pot fi pozitive- cresterea numerica- , negative descresterea
numerica de ex. sau neutre. Deci dupa efecte aceste relatii pot fi clasificate ca
avantajoase sau conflictuale. Astfel distingem:
i) Neutralismul- relatii de indiferenta;
ii) Cooperarea- relatii de asociere interspecifica avantajoase, neobligatorii; un
complex de interaciuni unilateral sau reciproc, favorabile organismelor.
iii) Simbioza- asociere avantajoasa intre parteneri obligatorie pentru ambele
populatii;
iv) Concurena sau competiia- interacie cu consecine negative la populaii din
aceeai nia ecologica; animalele care coexist n aceai biocenoz pot intra
n competiie. Dac dou specii de animale au o alimentaie deosebit sau
dac ele sunt active n diferite anotimpuri sau ore din zi atunci ntre acestea nu
se angajaz competiia. Aadar supravieuirea n aceeai biocenoza dou
specii de animale nrudite, care folosesc o hran asemntoare este posibil
numai atunci cnd i-o procur din nie diferite. De exemplu dou specii de
cormorani pot convieui pentru c se hrnesc o specie cu peti care triesc la
suprafaa apei iar alii cu peti de fund. Competiia are i o importan i n
reglarea densitii unei populaii, mai ales n cazul pdurilor, unde arborii mai
puin robuti sunt eliminai progresiv cu mbtrnirea populaiei.
v) Pradatorismul- relatii interspecifice antagonice obligatorii cu efect pozitiv
pentru pradator si efect negativ pentru gazda. Pradatorii sunt factori regulatori
ai biocenozelor.

vi) Parazitismul- interrelatia dinte parazit si gazda in care parazitul foloseste

gazda ca sursa de hrana si biotop, transferind astfel gazdelor, si in detrimentul
acestora, rezolvarea reglarii relatiilor reciproce si cu mediul inconjurator.
Astfel, parazitii devin dependenti biologic si ecologic de alte specii.
Parazitismul este extrem de raspindit in lumea animala si vegetala. Poate fi
facultativ sau obligatoriu iar dupa durata si stadii se poate clasifica in:
temporar, stationar, periodic permanent. Hiperparazitismul este un dublu
parazitism.