le discours est toute enunciation supposant un locuteur

et un auditeur et chez le premier lintention dinfluencer

lautre en quelque maniere
E. Benveniste

Argumetare, Receptare, Persuadare

Discursul este conceptual cheie al lingvisticii discursive si textuale. Acest concept
antreneaza o perspectiva interdisciplinara a faptelor de limba in care se intilnesc logica,
filosofia limbajului, sociologia, psihologia si teoria comunicarii. Analiza discursului
implica depasireanivelului frastic si luarea in calcul a numerosi factori pragmatici,
extralingvistici si situationali, fara de care un studiu complet al semnificatiei nu ar fi
posibil. Diferitele acceptiuni ale discursului difera dupa scolile lingvistice si dupa
metodele de analiza a limbajului. Etimologia paradigmei discurs se afla in latinescul
discursus, preluat in romana prin limba franceza discours (=expunere facuta in fata unei
adunari-cuvintare; tratare in scris a unui subiect de natura stiintifica sau literara <
D.E.L.R.) In limba engleza termenul desemneaza miscarea inainte; actul de a intelege
ceva, de a trece de la premise de demonstratie; puterea de a judeca. Din perspectiva
lingvisticii discursul este o enumerare ce presupune un locator si un auditor si intentia
locutorului de a-l influent ape celalalt. Definit din punct de vedere semiotic discursul
este un act care localizeaza procesul de semnificare intr-o situatie spatio-temporala unde
cineva (=destinatarul sau subiectul) produce un ceva (=mesaj) pentru altcineva
(=destinatar). Discursul este un element langajier care presupune folosirea limbiide catre
un enuntiator si receptarea mesajului de catre un auditor (alocutor sau destinatar). Este un
enunt sau o suita de enunturi considerate din punctul de vedere al mecanismelor
producerii sale adica intr-o situatie de comunicare. Dupa cum vedem analiza discursului
nu este posibila in afara factorilor urmatori: enuntiator; -destinatar sau alocutor; -intentia
de comunicare a enuntiatorului si a destinatarului (care se refera la date referentiale,
culturale, etc.) Asadar discursul este rezultatul unei constructii. Enuntiatorul foloseste
situatia comucationala pentru a construi discursul.
Dintr-o alta perspective discursul este considerat un ansamblu de strategii
discursive. Acestea pot fi luate in calcul numai in conditiile existentei anumitor elemente
ca: -o situatie de incertitudine, legata fie de comportamentul imprevizibil al unui partener
fie de ignorarea structurii situationale; -un scop vizat in mod constient sau nu de locator;
-reguli ale jocului care sa permita evaluarea situatiilor succesiv; -un plan logic.
Discursul va construi in derularea sa un cimp discursiv (ansamblu structurat de
semnificatii care sa trimita la referent) si un sistem de relatii care-I leaga pe interlocutori
intre ei si ii ancoreaza in discurs. Orice tip de discurs are o orientare argumentativa, adica
o clasa de concluzii sugerate destinatarului (Mariana Tutescu).
Cristalizarea unei teorii a argumentarii se situeaza la confluenta a trei directii de
gindire: retorica, logica si teoria discursului. Argumentarea se bazeaza pe receptarea
logicii discursului in contextual situational dar si pe competenta comunicativa a
locutorului. Aceasta competenta reprezinta cunostintele si abilitatile necesare unui individ
pentru ca el sa poata utilize limba in forma ei semnificanta dar si logica. A intelege o
argumentare inseamna a identifica elementele prin care emitatorul incearca sa apere sau
sa sustina o teza, o opinie personala si sa-l convinga pe destinatar sa-si schimbe parerile
si/sau comportamentul. Discursul argumentativ prezinta fapte si detalii concrete.

El degaja o interpretare abstracta a acestora si nu se situeaza nici in timp nici in spatiu ci

in domeniul gindirii. Exista texte care cauta sa avanseze o teza noua sau sa rspinga o teza
admisa in asa fel incit sa modifice gindirea receptorului si eventual comporetamentul
acestuia. Dinamica discursului argumentativ se aseamana cu cea a discursului narativ.
Ambele pot inversa ordinea sau pot lasa unul din elemente implicit. Putem distinge texte
in care autorul argumenteaza impotriva sustinatorilor unei teze fara ca aceasta sa-I
apartina sau numai pentru faptul ca teza refuzata constituie un stadiu al propriei gindiri.
In alt tip de texte nici teza propusa nici cea refuzata nu sint formulate ca atare. Ordonarea
dinamica a celor trei elemente: teza refuzata, procesul de argumentare si teza propusa
rezulta din faptul ca orice text argumentativ este in mod obligatoriu orientat.
Propunem in continuare un text extras din piesa de teatru Cintareata cheala a lui
Eugen Ionescu, exemplu de punere in prim plan a legaturii dintre presupozitie pragmatica
si argumentatie in procesul de argumentare;
D-na Smith: Iaurtul este excelent pentru stomac, rinichi, apendicita si apoteoza. Mi-a
spus-o doctoral Mackenzie-king care ingrijeste copiii vecinilor nostri, sotii Johns. E un
medic bun. Poti avea incredere in el. Nu prescrie niciodata alte medicamente decit acelea
pe care le-a experimentat el personal. Mai inainte de a-l determina pe Parker sa se
opereze, s-a operat el insusi de ficat, desi nu era deloc bolnav.
D-l Smith: Atunci Mackenzie nu-i un medic bun. Operatia ar fi trebuiot sa reuseasca la
amindoi, sau amindoi sa moara.
D-na Smith: De ce?
D-l Smith: Un medic constiincios trebuie sa moara odata co bolnavul, daca nu se pot
vindeca impreuna. Comandantul unei nave piere odata cu nava, in valuri. Nu-i
supravietuieste.
D-na smith: Nu se poate compara un bolnav cu o nava.
D-l Smith: De ce nu? Si nava are bolile ei. Dealtfel, medicul tau e tot atit de teafar ca si o
corabie; iata un motiv in plus pentru care ar trebui sa piara odata cu bolnavul, ca si
comandantul si vasul sau.
D-na Smith: Ah! Iata ceva la care nu m-am gindit Poate ca ai dreptate Si atunci, la ce
concluzie ajungi?
d-l Smith: Ca toti medicii nu sint decit niste sarlatani. Si bolnavii de asemenea. Numai
marina este onesta in Anglia.
d-na Smith: Dar nu si marinarii.
D-l Smith: Fireste.
In teoria actelor de limbaj a vorbi o limba inseamna a realiza acte de limbaj: a
afrma, a da ordin, a promite, etc. Interceptarea unui discurs trebuie sa se intemeieze pe
respectarea anumitor norme inerente producerii enunturilor. Aceste norme, legi ale
discursului, trebuie respectate de catre interlocutori. Enuntiatorul si receptorul au in
vedere incadrarea propriului discurs in limitele acestor legi dupa ce, mai intii s-au
asigurat ca partenerul le-a respectat. Legile discursului permit locutorilor sa deduca, sa
prevada si sa intimpine sau sa preintimpine, sa evite anumite reactii ale interlocutorilor.
Urmind trasaturile informationale si explicative ale enuntarii normele amintite faciliteaza
interpretarea unor sensuri ascunse ale enuntului, a unor informatii stocate in substratul
discursiv al subintelesurilor. Herbert Paul Grice numeste aceste legi maxime
conversationale si le asociaza interactiunilor de tip dialog sau conversatie. Dupa acest
autor maximile conversationale conduc la reusita comunicarii si depind de principiul

cooperarii. In interpretarea discursului, cind pornim de la acest principiu pornim de la

idea ca emitatorul intentioneaza sa fie sincer (maxima calitatii), sa fie concis (maxima
cantitatii), sa fie relevant (maxima relatiei) si sa fie clar (maxima modalitatii). In textul
citat mai sus, daca lum in calcul aceasta ipoteza dar si cunostintele pe care interlocutorii
le au despre lume, observam ca acestia apreciaza sensul discursului fara dificultati.
Defectele discursului constau nu in nerespectarea exigentei schimbului de informatii
(maximele sint respectate) ci, in utilizarea, in mod special, a continutului explicit al
limbajului. Discursul pacatuieste prin folosirea abuziva a rationamentelor. Acest lucru
este insa explicabil atit timp cit textul este unul literar si nu stiintific iar intentia autorului
este simbolizarea si nu explicatia. Abundenta de rationamente vizeaza in perspectiva
autorului ingustimea logicii membrilor societatii burgheze (domnul si doamna Smith
doar in acest fel comunica).
Rationamentele folosite de d-na Smith pentru a-si demonstra teza: doctoral
Mackenzie-king e un bun medic dovedesc ignoranta nu numai in domeniul medicinei ci
si in cel al moralei si al bunului simt (nu poti dezvolta un subiect in legatura cu care esti
nepriceput, nu numai pentru ca ai putea transmite informatii eronate, ci si pentru ca, prin
dezinformare, ai putea jigni partenerul de discutie). Interactiunea analizata iese insa din
preocuparile politetii sau ale teoriei fetelor pentru ca cei doi soti nu se conduc dupa
maximele conversationale asa incit ei pot vorbi fara a spune nimic.
Din perspectiva procesului argumentativ d-na Smith foloseste mai intii un
argument categorico-ipotetic atunci cind sustine ca doctoral e bun pentru ca nu
recomanda bolnavilor alte medicamente decit cele cu care el insusi s-a tratat. Dar atunci
cind aduce cu titlu de argument faptul ca inainte de a-l determina pe Parker sa se
opereze s-a operat el insusi de ficat, desi nu era deloc bolnav ea invalideaza primul
rationament pentru ca, daca a te opera presupune a fi bolnav, a nu fi bolnav presupune a
nut e opera, fapt infirmat de concesiva desi nu era deloc bolnav. Acest fapt rstoarna tot
rationamentul. Trebuie sa tinem seama de faptul ca orice enunt este formulat in functie de
capacitatea de intelegere a alocutorului (= d-l Smith nu este foarte priceput) dar si in
functie de cunostintele emitatorului in ceea ce priveste subiectul dezbatut (D-na Smith
este insuficient informata si incapabila sa convinga prin argumentare). Intrebarea D-lui
Smith: De ce operatia care reusise la doctor n-a avut success si la Parker contine o
presupozitie doctoral nu e bun ci e prost _=implicitul, subintelesul dupa legile
discursului).Negarea acestui rationament ar fi ca unui doctor bun ii reusesc operatiile si
nu ca amindoi ar fi trebuit ori sa moara ori sa traiasca.
Din punct de vedere pragmatic descoperim, in acest punct al dialogului, o simetrie
a relatiei, dat fiind faptul ca partenerii se comporta intr-un mod apatic. Argumentele nu au
forta pentru ca acestia nu se confrunta in adevaratul sens al cuvintului./ Ei vorbesc pur si
simplu, fara a avea un veritabil interes cognitiv. La fel de bine ar fi putut vorbi despre
razboi sau despre ciuperci. Sotii Smith folosesc asa zisele acte de limbaj pe post de
ambient, de mediu propice siestei si nu pentru a se informa. Este o conversatie ce se
desfasoara in afara analizei logice a limbajului care trebuie sa separe propozitiile cu sens
de cele fara sens. Asa se explica analogia pe care D-l Smith o face intre medic si
capitanul care piere odata cu nava. D-na Smith foloseste termenul concluzie nu pentru ca
s-ar fi gindit la structurarea discursului sau la coerenta limbajului ci intr-o maniera mai
degraba inconstient pretentioasa. In aceeasi maniera ilogica D-l Smith afirma ca toti
medicii si toti bolnavii sint niste sarlatani. Rationament fals, pentru ca nu toti

comandantii mor odata cu nava rationament pe care el si-a construit afirmatia si in

plus marinarii ar putea fi si ei bolnavi (deci sarlatani). Numai marina este onesta in
Anglia spune D-l Smith, argument prin care se autocombate; marina insemnind
marinarii care ar putea fi bolnavi si implicit sarlatani.
Cintareata cheala, anti-piesa lui E. Ionescu nu-si propune unitate nici inlantuire
logica sau progresie dramatica. Este o tragedie a limbajului (asa cum indica subtitlul),
un joc al antilimbajului. Din perspectiva receptorului cititor sau spectator piesa este o
viziune realista a autorului despre lume, bazata pe cuplul antagonic adevarat/fals.
Discursul vizeaza universal social burghez si respecta, in viziunea lui E. Ionescu,
conventiile specifice acestuia: limbaj, maniera de exprimare, de figurare, logica
discursiv-argumentativa, etc. Textul lui E. Ionescu este o analiza a vicierii dialogului prin
argumente de persuasiune (ex. argumentul experimentarii medicamentelor de catre medic
inainte de a le prescrie bolnavilor pentru sustinerea tezei medicul e bun). De fapt avem
de a face cu o istorie argumentativa care, intr-adevar contine elementele de baza ale
argumentarii:
-faptul dezbatut-un element al realului (sanatatea, medicii si bolnavii) a carui existenta
este indiscutabila. Acest fapt este situat in timp si spatiu;
-opinie (un element discutabil al discursului) care poate fi pozitiva sau negativa si care
exprima acel punct de vedere care trimite la o pozitie intr-o disputa medicii sint buni
sau sarlatani;
-tema domeniul de referinta caruia ii apartin faptele prezentate si asupra caruia sint
formulate opiniile (calitatea si profesionalismul medicilor in societatea burgheza);
-problema consista in conflctul de opinii si de teze opuse: medical e bun pentru ca s-a
operat fara sa fi fost bolnav / medicul e prost pentru ca n-a murit odata cu Parker.
Rezolvarea problemei inseamna rezolvarea conflictului, trecerea in sistem a tezei si a
antitezei (toti medicii nu sint decit niste sarlatani. Si toti bolnavii de asemenea. Numai
marina este onesta in Anglia). Discursul autorului este o dovada pertinenta ca nu exista
adevaruri universal admise. Receptorul poate avea cu totul alta parere despre societatea
incifrata de mesajul artistic. Dar cum nu exista adevaruri admise de toata lumea, a
argumenta inseamna a actiona asupra unor adevaruri partiale in vederea intaririi sau
slabirii lor, a valorizarii sau a dezvoltarii lor cu scopul de a-l influenta pe destinatarul
argumentatiei
Bibliografie:
1.Adriana-gertruda Romedea, Actele de discurs o perspective semiotica, Editura Stefan
Lupascu, Iasi, 1999;
2.Elena Bonta, Conversatia- ipostaza a interactiunii verbale, Editura Alma Mater, 2004;
3.Eugen Ionescu, Teatru, Editura Humanitas, 2003;
4.Maria Karpov, Introducere la semiologia literaturii, Editura Univers, Bucuresti, 1978;
5.Mihaela Scanteie, Introducere in semiotica, Editura Pygmalion, Arad, 1994;
6.Thomas Sebeok, Sinele: o introducere in semiotica, Editura Univers, 2002.