Sunteți pe pagina 1din 47

Capitolul IV

Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale


Sectiunea 1. Notiunea de drepturi si libertati
Pretutindeni, astazi, statele democratice pleaca in edificarea democratica
statala de la construirea unui sistem juridic care sa asigure indivizilor o protectie si o
garantare reala a drepturilor si a libertatilor lor. S-a afirmat in doctrina ca drepturile
si libertatile fundamentale reprezinta o limba comuna a tuturor oamenilor.
In privinta notiunilor, sunt utilizate in practica atat notiunea de drept, cat si
cea de libertate. Ambele notiuni au aceeasi valoare juridica, singura diferenta
fiind una de ordin terminologic. Libertatile sunt, de regula, drepturi naturale,
inerente fiintei umane (libertatea constiintei, libera circulatie etc), in timp ce
drepturile sunt cele statuate si garantate de catre stat (dreptul la invatatura, la
munca etc). Caracteristicile tuturor drepturilor si libertatilor fundamentale
sunt insa faptul ca ele toate sunt individuale prin titularul lor si toate sunt
indivizibile.
De asemenea, intalnim sintagma de drepturi si libertati ale omului si
drepturi si libertati ale cetatenilor. Distinctia dintre cele doua consta in
titularul dreptului. In cazul drepturilor si libertatilor omului, titularul este omul vazut
in calitatea sa de fiinta umana, indiferent daca este cetatean, strain sau apatrid. In
cazul drepturilor si libertatilor cetatenilor, titularul este omul vazut in calitatea sa de
cetatean. Totdeauna sfera drepturilor si libertatilor omului este mai mare decat cea
a drepturilor si libertatilor cetatenilor.
Sunt utilizate in practica si sintagmele de drepturi si libertati si
drepturi si libertati fundamentale. Ceea ce le deosebeste, este faptul ca cele
fundamentale sunt inscrise in texte de legi fundamentale de catre puterea
constituanta, fiecare stat avand libertatea de a introduce in textele fundamentale
acele drepturi si libertati pe care le considera importante.

Sectiunea a 2-a. Aparitia si evolutia drepturilor

1. Primele reglementari in materia drepturilor omului


In Orientul Antic Codul lui Hammurabi, legile lui Manu si Codul lui Mu
In Grecia si Roma Antica ideile lui Heraclit, Cicero sau Seneca
In epoca feudala conceptiile lui Toma DAquino
Perioada capitalista au fost enuntate teze si idei de referinta privind
drepturile omului.

Originea protectiei drepturilor omului, asa cum este ea intalnita in ziua de azi,
se gaseste in dreptul intern. Exemplu in acest sens sunt: Magna Charta
Libertatum din 1215, Petition of rights din 1628, Habeas Corpus Act din
1679, Bill of rights din 1689 si Declaratia drepturilor omului si
cetateanului din 1789. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, au aparut o serie de
documente internationale care au reglementat drepturile omului intr-o maniera
universala.

2. Declaratia Universala a Drepturilor Omului


A fost proclamata in anul 1948 ai a marcat primul moment in care societatea
internationala a fost interesata de o protectie legala a drepturilor omului. Este un
act international cu caracter politic, el necreand nicio modalitate de control in
privinta nerespectarii drepturilor sau a incalcarii lor, acest act a constituit doar
punctul de pornire, el fiind urmat de o serie de alte acte, precum: Pactul
international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale din
1966 si Pactul international cu privire la drepturile civile si politice din
1966.
Declaratia Universala a Drepturilor Omului constituie piatra de temelie a
dreptului international al drepturilor omului si totodata semnifica o noua era in
dezvoltarea si promovarea ideii de protectie a drepturilor fundamentale ale omului.
Evolutia ideilor si a institutiilor la nivel national si international a dus la o
conceptie moderna asupra problematicii drepturilor omului fondata pe doi piloni:
a. Drepturile omului sunt cele enuntate pe plan international de
O.N.U si institutiile sale specializate
b. Notiunea de drepturi este intim legata de de aceea de stat
Aparitia dreptului international s-a fundamentat pe trei idei:
a. Reafirmarea, dezvoltarea si codificarea materiei drepturilor omului
b. Instituirea unor mecanisme de aplicare a normelor constitutionale
c. Educarea cetatenilor in spiritual respectarii prevederilor existente
in material drepturilor omului
Dintre sistemele regionale ezistente la nivel international (cel european,
interamerican si african), cel european este unul dintre cele mai dezvoltate.

3. Sistemul european de protectie a drepturilor omului


Acest sistem isi are izvorul juridic in doua acte juridice:
a. Conventia pentru Apararea
Fundamentale
b. Carta sociala europeana

Drepturilor

Omului

si

Libertatilor

3.1.
Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale (CEDO 1950)
Initial, Conventia garanta urmatoarele drepturi: dreptul la viata, dreptul la
libertate, la siguranta persoanei, la viata privat, de a nu fi supus unor tratamente
degradante sau inumane, dreptul la intrunire etc. Titularul drepturilor consacrate de
Conventie este orice persoana aflata in jurisdictia statelor parti la Conventie,
cetatenia persoanei neavand nicio relevanta. Catalogul drepturilor garantate de
Conventie a fost extins prin protocoalele aditionate la Conventie (dreptul la
proprietate si dreptul la educatie si a fost abolita pedeapsa cu moartea).
3.2.

Carta sociala europeana (1961)

Aceasta completeaza Conventia care garanteaza numai drepturiele civile si


politice, stabilind un sistem european regional de protectie pentru drepturile
economice si sociale. Carta proclama o lista de 19 categorii de drepturi si principii,
incluzand dreptul la munca, dreptul la remuneratie echitabila, la organizare si la
negociere colectiva. Totodata, Carta proclama dreptul la protectia copiilor, tinerilor
si femeilor angajate, dreptul la ocrotirea sanatatii etc.
3.3.

Carta de la Paris pentru o noua Europa (1990)

Carta de la Paris pentru o noua Europa reconsidera dimensiunile colaborarii


europene in contextul schimbarii raportului de forte, prabusirii sistemelor totalitare
in Europa de Est si trecerii la economia de piata. Carta enunta de la inceput cadrul
fundamental schimbat al desfasurarii actuale a raportului dintre statele europene si
ierarhizeaza in mod nou problemele colaborarii europene (democratia si statul de
drept, libertatea economica si responsabilitatea, libertatea si pluralismul politic,
care sunt elemente necesare in realizarea obiectivului de dezvoltare a economiei de
piata pentru o crestere economica sustinuta, prosperitate si justitie sociala.

Drepturile, libertatile si indatoririle omului devin din ce in ce mai


numeroase odata cu evolutia democratica a societatii umane, iar
respectarea ori nerespectarea oricaruia dintre principiile ce se gasesc in
documentele internationale cu caracter universal sau regional tin de
cultura fiecarui popor.

Sectiunea a 3-a. Promovarea si protejarea drepturilor omului

Elemente de preistorie a drepturilor omului la noi au existat inca din secolul al


XV-lea cu ocazia redactarii asa-numitelor Pravile- de la Targoviste (1452),
Putna (1581), Bistrita (1681), dar si in alte codificari precum: Indreptarea
legii(1652), Codul Calimah (1817), Legea Caragea (1818).
Regulamentele Organice (1831-1832), cat si in perioda pasoptista.

In Romania am putea vorbi pentru prima oara de o protectie a drepturilor


omului, intr-un cadru institutionalizat bazat pe un sistem democratic, odata cu
adoptarea legii electorale din 1864, apoi cu Constitutia din 1866, respectiv
cea din 1923.
In perioada constitutiilor socialiste, preocuparea guvernantilor nu a fost
aplicarea conventiilor la care faceau parte, ci inventarea unor mecanisme de
eludare a acestor legi. Punctul de cotitura l-a reprezentat insa, adoptarea
Constitutiei democratice din 1991, cand Romania a devenit un stat de drept,
democratic si social in care deminitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor
erau garantate. Astfel, drepturile omului sunt private ca drepturi subiective, ele
exprimand identitatea fiintei umane, in care sunt reunite trei elemente esentiale:
integritatea fizica si psihica, demnitatea si libertatea.

Sectiunea a 4-a. Definitia juridica a drepturilor fundamentale

Prin notiunea de drepturi fundamentale sunt desemnate acele


drepturi subiective care, fiind esentiale pentru existent fizica si psihica a
indivizilor, pentru dezvoltarea materiala si intelectuala a acestora, precum
si pentru asigurarea participarii lor active la conducerea statului sunt
consacrate de Constitutie si garantate de aceasta si de celelalte legi ale
statului.

Sectiunea a 5-a. Natura juridica a drepturilor fundamentale

1. Conceptii cu privire la drepturile fundamentale


In ceea ce priveste stabilirea naturii juridice a drepturilor fundamentale ale
cetatenilor, exista doua conecptii referitoare la acestea:

1.1.
Drepturile fundamentale sunt puteri garantate de lege vointei
subiectului activ al raportului juridic
Intr-o prima conceptie, drepturile fundamentale ale cetatenilor nu pot fi
intelese ca o categorie aparte de drepturi subiective, caci, drepturile fundamentale
sunt puteri garantate de lege vointei subiectului activ al raportului juridic.

O asemenea conceptie asupra drepturilor fundamentale se indeparteaza de ideea


sustinuta de scoala dreptului natural, potrivt careia aceasta categorie juridical ar
cuprinde un numar de dreptrui innascute pe care cetateanul le dobandeste in afara
de orice reglementare legala, prin insasi calitatea lui de om si care sunt anterioare,
superioare si opozabile omului. Realitatea arata ca reglementarea drepturilor

considerate fundamentale variaza de la o tara la alta si de la un moment istoric la


altul.
1.2.

Drepturile fundamentale limiteaza puteriler statului

Intr-o alta conceptie se recunoaste ca drepturile fundamentale nu pot fi


caracterizate ca fiind innascute, odata ce ideea contractului social este abandonata
si se afirma ca ele isi au originea in faptul ca omul este singura fiinta libera si
responsabila, iar natura lor specifica este consecinta imprejurarii ca ele limiteaza
puterile statului, fara sa-i impuna acestuia efectuarea unor prestatii in folosul
cetatenilor.

Ele nu impun efectuarea unor prestatii pozitive in folosul indivizilor. Consacrarea


unor drepturi fundamentale ca dreptul la invatatura, dreptul la educatie, la
sanatate, etc, arata ca o asemenea teorie este perimata.
De asemenea, putem spune ca drepturile fundamentale nu se deosebesc de alte
drepturi subiective prin natura lor si nici prin obiect. Unele drepturi fundamentale
au acelasi obiect ca alte drepturi subiective nascute in cadrul raporturilor de drept
al muncii, de exemplu, in cadrul raporturilor juridice de drept civil sau in materie de
procedura penala. Drepturile fundamentale sunt temelia juridica a ansamblului
drepturilor cetatenesti.
2. Trasaturile drepturilor fundamentale
a. Drepturile fundamentale sunt drepturi subiective sunt
posibilitati pe care le are o persoana de a avea o anumita conduita si de
a cere o conduita corespunzatoare celorlalti, conduita impusa de lege.
b. Drepturile fundamentale sunt drepturi esentiale pentru viata
omului aceasta trasatura este cea mai importanta. Drepturile
fundamentale se deosebesc de celelalte drepturi, aceasta deosebire
fiind realizata de cel ce adopta Constitutia plecand de la anumite criterii
sociale in care se gaseste statul respectiv.
c. Drepturile fundamentale sunt stabilite in acte juridice specifice
(Constitutii, Declaratii de drepturi etc), inscrierea lor fiind rezultatul
selectiei valorice facute de legiuitor pe baza criteriilor stabilite de el.
Drepturile fundamentale sunt acele drepturi prevazute si
reglementate in constitutiile fiecarui stat
Astazi, ele isi gasesc ocrotirea si intr-o serie de documente
internationale precum Declaratia Universala a Drepturilor Omului
din 1948, cele doua Pacte privitoare la drepturile omului din 1966.

Sectiunea a 6-a. Corelatia dintre reglementarile interne si


cele internationale in materia drepturilor omului (carte
paginile 195- 198)

Sectiunea a 7-a. Garantii oferite protectiei drepturilor


fundamentale
Modalitatile de garantare a drepturilor omului sunt, pe de o parte,
consacrarea drepturilor fundamentale, iar pe de alta parte, consacrarea
autoritatilor care sa asigure aplicarea si respectarea acestora.
1. Curtea Constitutionala
Reprezinta garantul suprematiei Constitutiei, asigurand aplicarea si
respectarea drepturilor fundamentale ale omului in Romania.
2. Autoritatile judecatoresti
Instantele judecatoresti, Ministerul Public si Consiliul Superior al
Magistraturii contribuie la garantarea si protejarea drepturilor omului
in Romania.
3. Avocatul Poporului
Este o institutie noua in Romania, consacrata pentru prima data in
legislatia tarii noastre prin Constitutia din 1991
3.1.
Istoric
In Suedia, Avocatul Poporului se numeste Ombudsman si a aparut in 1766,
pentru ca in 1809 institutia aceasta sa fie reglementata si prin Constitutia suedeza.
Aceasta institutie se caracterizeaza prin:
a. Independenta functionala fata de celelalte institutii statale
b. Activitate permanenta si continua in cadrul apararii intereselor cetatenesti
c. Competenta de a primi si de a solutiona plangeri din partea persoanelor
vatamate intr-un drept al lor de catre o autoritate a administratiei publice:
etc
Aceasta institutie este definite in mod diferit de la un stat la altul, precum Aparator
al drepturilor, in Franta; Comisar parlamentar al administratiei, in Anglia sau
Aparator al poporului, in Spania.
3.2.

Functonarea institutiei Avocatului Poporului

Ea se caracterizeaza prin:
a. Independenta functionala fata de celelalte institutii aceasta
independent trebuie inteleasa ca o delimitare a institutiei fata de celelalte
autoritati (legislativa, executiva si judecatoreasca), dar si fata de sfera
politicului.
b. Activitate permanenta si continua in cadrul apararii drepturilor si
libertatilor activitatea acestei institutii se desfasoara pe tot parcursul
anului
c. Dreptul de a primi si solutiona plangerile din partea persoanelor
vatamate intr-un drept al lor de catre o autoritate a administratiei
publice se au in vedere atat drepturile, cat si interesele legitime ale
persoanelor;
d. Posibilitatea de a obtine informatii si dreptul de a solicita si de a i
se pune la dispozitie informatiile si documentele necesare

solutionarii cererilor venite din partea persoanelor vatamate aceste informatii nu pot fi folosite decat pentru solutionarea cererii primite
si ele nu pot fi date publicitatii decat in cadrul raportului pe care il incheie
Avocatul Poporului cu privire la cererea primita si numai cu acordul partilor
care au facut cererea.
e. Posibilitatea de a emite recomandari in solutionarea cererilor
primite aceste recomandari se adreseaza autoritatilor administratiei
publice care au incalcat drepturile persoanei. Recomandarile nu pot fi
supuse controlului parlamentar si nici celui judecatoresc.
3.3.

Atributii
Apararea drepturilor si libertatilor persoanelor fizice in raporturile
acestora cu autoritatile publice;
Are dreptul de a cere autoritatilor publice documente si informatii
necesare in rezlovarea cererilor autoritatile sunt obligate sa sa
comunice aceste informatii Avocatului Poporului, in cazul solicitarii;

3.4.
Cine se poate adresa acestei autoritati
Persoanele fizice in apararea drepturilor lor, in cazul in care au fost
prejudiciate intr-un drept sau o libertate a lor
Persoanele juridice, in conditiile prevazute de legea de organizare si
functionare a Avocatului Poporului
Persoanele lipsite de capacitate juridica de exercitiu sau care au
aceasta capacitate restransa ( minori, incaoabili etc)

3.5.

Cum se poate adresa acestei autoritati

Printr-o cerere, in scris, din care sa rezulte datele personale ale petentului,
date referitoare la autoritatea/functonarul care l-a lezat, descrierea faptelor in cauza
sau poate obtine o audienta.
3.6.

Ombudsmanul European

Este reglementat, la nivel Uniunii Europene, in Carta drepturilor


fundamentale a Uniunii Europene ca fiind Ombudsmanul European orice
cetatean europen, persoana fizica sau juridica, ce are resedinta intr-un stat membru
UE, poate sesiza Ombudsmanul.

Sectunea a 8-a. Clasificarea drepturilor (carte-paginile 204-208)

Sectiunea a 9-a. Drepturile principii


1. UNIVERSALITATEA - ART. 15 (1)
Universalitatea reprezinta unul dintre principiile aplicabile drepturilor,
libertatilor si indatoririlor fundamentale. Acest principiu se refera la doua aspecte:
a. Sfera drepturilor, libertatilor si a indatoririlor din acest punct de
vedere, universalitatea presupune faptul ca cetatenii beneficiaza de toate
drepturile si libertatile prevazute de Constitutie si legi si sunt tinuti de toate
indatoririle inscrise in aceste texte.
b. Titularii drepturilor, libertatilor si indatoririlor universalitatea
presupune ca toti cetatenii sa beneficieze de drepturile si libertatile
prevazute de Constitutie si legi si sa fie tinuti de toate indatoririle prevazute
de acestea (fidelitatea fata de tara, apararea tarii, contributiile
financiare la cheltuielile publice, exercitarea cu buna-credinta a
drepturilor si libertatilor). Universalitatea nu inseamna ca cetatenii isi
exercita toate drepturile inscrise in Constitutie si legi. Pot exista unele
drepturi la care cetatenii sa nu fie nevoiti sa apeleze (ex. Protectia
persoanelor cu handicap este un drept fundamental, dar la el pot face apel
doar acele persoane aflate in situatia de handicap).
Instituirea principiului universalitatii in Constitutia Romaniei este in acord si cu
pactele, tratatele internationale pe care Romania le-a incheiat. Este vorba despre
Pactul international cu privire la drepturile civile si politice si cel cu privire la
drepturile economice, sociale si culturale, dar si Declaratia Universala a Drepturilor
Omului din 1948.

2. NERETROACTIVITATEA LEGII ART. 15 (2)


Principiul neretroactivitatii legii (lex retro no agit) consta in faptul ca legea nu
se poate aplica decat pentru situatiile viitoare momentului intrarii ei in vigoare,
legea nu se poate aplica situatiilor juridice constituite si reglementate sub imepriul
legii vechi.
Textul constitutional foloseste expresia legea dispune numai pentru viitor.
Prin termenul de lege, trebuie inteles sensul general al notiunii (lato sensu),
deoarce toate legile, indiferent de emitent, trebuie sa se aplice numai pentru viitor.
Momentul intrarii in vigoare al unei legi este momentul aducerii la cunostinta
publica a textului de lege sau un alt moment ulterior stipulat in chiar textul de lege.
De la regula principiului neretroactivitatii legii exista si exceptii:
a. Legea penala mai favorabila
b. Legea contraventionala mai favorabila

In doctrina, s-a sustinut faptul ca exista si a treia exceptie, si anume,


legea interpretativa, insa aceasta nu poate fi retinuta, intrucat prin
interpretare se lamureste intelesul unei norme de drept avuta in vedere
de legiuitor. Prin interpretare, nu se poate adauga sau completa o norma
de drept, ci doar se pot clarifica anumite dispozitii.

Retroactivitatea legii penale:


Codul penal prevede urmatoarele situatii in care in care se poate aplica legea
penala mai favorabila:

In cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a


cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea
penala mai favorabila.
Aceleasi prevederi se aplica si in cazul actelor normative declarate
necosntitutionale, precum si a OUG aprobate de Parlament cu modificari
sau completari ori respinse, daca in timpul cand au fost in vigoare au
cuprins dispozitii penale mai favorabile.
Cand, dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si pana la
executarea complete a pedepsei inchisorii sau amenzii a intervenit o
lege care prevede o pedeapsa mai usoara, sanctiunea aplicata, daca
depaseste maximul special prevazut de legea noua pentru infractiunea
savarsita, se reduce la acest maxim.
Daca dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare la
detentiune pe viata si pana la executarea ei a intervenit o lege care
prevede pentru aceeasi infractiune numai pedeapsa inchisorii, pedeapsa
detentiunii pe viata este inlocuita cu maximul inchisorii prevazut pentru
acea fapta.
Daca legea noua prevede in locul pedepsei inchisorii numai amenda,
pedeapsa aplicata se inlocuieste cu amenda, fara a se putea depasi
maximul special prevazut in legea noua.
Masurile educative neexcutate si neprevazute in legea noua nu se mai
executa, iar cele care au corespondent in legea noua se executa in
continutul si limitele prevazute de aceasta, daca este mai favorabila.
Acelasi lucru se intampla si cu pedepsele complementare si masurile de
siguranta neexecutate si neprevazute.

Retroactivitatea legii contraventionale:


A fost introdusa cu ocazia revizuirii Constitutiei din 2003, iar solutia a fost
impusa de unele situatii din practica in care anumite sanctiuni contraventionale au
un regim aproape similar celor penale.

3. EGALITATEA - ART. 16 (1) SI (2)

Egalitatea in drepturi este un principiu al dreptului intalnit in toate ramurile


dreptului. Ea este prevazuta ca principiu si in Carta drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene.
Egalitatea este un principiu constitutional complex ce se
defineste atat prin raportare la diferenta, cat si prin raportare la discriminare.
a. Egalitatea inseamna in primul rand oferirea de sanse egale tuturor
cetatenilor. Acesta este sensul prevederii constitutionale conform careia
cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor pubilce, fara privilegii si
fara discriminari. Faptul ca nimeni nu este mai presus de lege ne arata ca
intentia legiuitorului este de a crea un stat de drept in care legea este cea
care guverneaza si nu vointa indivizilor.
b. In al doilea rand, egalitatea inseamna nediscriminare- in acest fel,
art. 16 din Constitutie trebuie coroborat cu art.4 (2) din Constitutie. In timp
ce art. 16 instituie principiul egalitatii, art. 4 stabileste criteriile dupa care
se realizeaza aceasta egalitate. (fara deosebire de rasa, de
nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de
opinie, de apartenenta politica etc). Egalitatea poate insemna, pe de o
parte, o egalitate pur formala (ex: orice salariat are dreptul la un salariu
sau la munca egala), dar si o egalitate relativa, tinandu-se cont de
situatia in care se gaseste o persoana (ex: dreptul la un nivel de trai care
este un drept cu un continut diferit pentru fiecare individ in parte).
c. In jurisprudenta sa, CCR a considerat ca egalitatea inseamna si
posibilitatea instituirii unui drept la diferenta pentru situatii juridice
diferite (ex: in cazul pensionarii, CCR a ajuns la concluzia ca egalitatea in
drepturi inseamna interzicerea discriminarii negative, dar nu si a celei
pozitive).
4. EXPULZAREA ART. 19
Expulzarea reprezinta actul prin care un stat constrange unul sau mai
multi straini sau apatrizi care se afla pe teritoriul sau sa il paraseasca in
cel mai scurt timp posibil.
Statul care adopta masura expulzarii nu este dator sa dea explicatii cu privire
la motivele expulzarii statului caruia ii apartin cetatenii expulzati sau statului de
unde au venit apatrizii. Expulzarea este o institutie juridica intalnita atat in dreptul
constitutional, cat si in dreptul international public, fiind considerata o masura
administrativa. Desi implica concursul organelor judiciare, fiind hotarata numai de
justitie, ea nu este o masura de ordin penal. Ea apare ca urmare a faptului ca
persona in cauza devine indezirabila statului care a dispus masura expulzarii.
Persoana expulzata nu poate reveni in tara decat daca:
a. Ordinul de expulzare a fost anulat
b. A dobandit cetatenia statului care l-a expulzat
Conditiile expulzarii:

Are in vedere apararea securitatii nationale a statului si poate fi


dispusa numai fata de straini sau apatrizi care, prin faptele lor, au
devenit persoane indezirabile statului;
Potrivit Constitutiei Romaniei, cetateanul roman nu poate fi
expulzat.
Masura expluzarii este reglementata si la nivel European in acte precum:
Pactul international cu privire la drepturle civile si politice, dar si in
Carta drepturilor fundamentale a UE.

Procedura expulzarii:
Expulzarea este atributul exclusiv al instantelor de judecata, doar ele pot
decide expulzarea unui strain sau apatrid de pe teritoriul Romaniei si tot ele,
conform principiului simetriei, pot decide anularea ordinului de expulzare.
Dreptul de sedere al strainului inceteaza de drept la data la care s-a dispus
masura expulzarii. Instanta de judecata poate dispune ca strainul sa fie luat in
custodie publica pana la efectuarea expulzarii, fara ca perioada acestei masuri sa
depaseasca 2 ani. Daca strainul nu poseda document de trecere a frontierei de stat
sau mijloace financiare suficiente, va fi prezentat misiunilor diplomatice sau oficiilor
consulare acreditate in Romania ale statelor ai caror cetateni sunt, pentru eliberarea
documentelor.
Un strain nu poate fi expulzat intr-un stat in care exista temeri justificate ca
viata ii este pusa in pericol. De asemenea, masura expulzarii nu se poate dispune,
iar in cazul in care a fost dispusa, nu se poate executa, daca strainul:
a. Este invinuit sau inculpat intr-o cauza penala si magistratul dispune
instituirea masurii interdictiei de parasire a localitatii ori a tarii;
b. A fost condamnat, prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si are de
executat o pedeapsa privativa de libertate.

5. EXTRADAREA
Extradarea reprezinta actul prin care este predat autorul unei
infractiuni de catre statul care il detine unui alt stat, la cererea acestuia,
pentru a fi judecat sau pentru a executa o pedeapsa la care a fost
condamnat. Este o masura de asistenta juridica interstatala in materie penala prin
care se realizeaza transferal unei persoane, urmarita sau condamnata penal, din
domeniul suveranitatii judiciare a unui stat in domeniul celuilalt stat.
Temei juridic: conventiile de extradare si, in lipsa acestora, conventiile
multilaterale prin care sunt incriminate unele infractiuni grave, precum genocidul
sau crimele contra pacii.
In mod exceptional, cetatenii romani pot fi extradati, dar numai in baza
conventiilor internationale la care Romania este parte, in conditiile legii si pe baza
de reciprocitate, iar in ceea ce priveste cetatenii straini si cei apatrizi, acestia pot fi

extradati, dar numai in baza unei conventii internationale sau in conditii de


reciprocitate.
Conditiile extradarii:
Extradarea se admite doar pentru acele infractiuni care sunt definite ca atare
in reglementarile juridice ale statelor implicate in procesul de extradare. Pot fi
extradate, la cererea unui stat strain, persoanele aflate pe teritoriul sau care sunt
urmarite penal sau sunt trimise in judecata pentru savarsirea unei infractiuni, ori
sunt cautate in vederea executarii unei pedepse sau a unei masuri de siguranta in
statul solicitant.
In dreptul international, pentru realizarea extradarii se cer intrunite doua
principii:
a. Cel al reciprocitatii in ambele state sa existe aceeasi optica asupra
faptei care face obiectul solicitarii
b. Cel al specializarii presupune ca fapta sa fie prevazuta in legislatia
ambelor state, iar judecarea si pedepsirea persoanei respective sa aiba loc
numai pentru fapte pentru care s-a cerut extradarea.
Procedura extradarii:
In dreptul romanesc, procedura este reglementata prin Legea 302/2004 privind
cooperarea judiciara internationala in materie penala. De asemenea, sunt
reglementate si persoanele exceptate de la extradare:
a. Persoanele straine carora li s-a acordat dreptul de azil in Romania;
b. Persoanele straine care se bucura in Romania de imunitate de jurisdictie, in
conditiile si in limitele stabilite prin conventii sau prin alte intelegeri
internationale
c. Persoanele straine citate din strainatate in vederea audierii ca parti,
martori sau experti in fata unei autoritati judiciare romane solicitante, in
limitele imunitatilor conferite prin conventie internationala.
In materie de extradare la nivel european, se au in vedere dispozitiile
Conventiei privnd simplificarea procedurii de extradare intre statele membre al UE
si Conventia privind extradarea intre statele membre al UE etc.
6.

PROTECTIA JURIDICA A CETATENILOR ROMANI IN STRAINATATE


ART. 17

Explicatie: Legatura permanenta intre individ si statul pe al carui teritoriu


locuieste, astfel statul este obligat sa acorde sprijin cetatenilor sai, indiferent de
locul unde se afla.
Mijloacele de protectie: Legea 156/2000 care reglementeaza modalitatile
de protectie a cetatenilor romani in strainatate si la nivelul Uniunii Europene- Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii.
In schimbul acestei protectii, cetatenii au si obligatii fata de stat obligatia de
fidelitate fara de tara, obligatia de a contribui cu taxe si impozite la cheltuielile

publice etc. Exceptie fac doar acele obligatii care nu sunt compatibile cu absenta lor
din tara (ex: neparticiparea la actiuni menite sa preintampine o calmitate).

7. PROTECTIA JURIDICA A CETETNILOR STRAINI SI A APATRIZILOR IN


ROMANIA
Din acest punct de vedere, Constitutia face referire la doau aspect:
a. Prevede faptul ca cetatenii straini si apatrizii care locuiesc in
Romania se bucura de protectie generala a persoanelor si a
averilor;
Prin protectia persoanelor, textul constitutional are in vedere
acele drepturi naturale, inerente fiintei umane: dreptul la viata,
dreptul la integritate psihica si fizica etc.
Prin protectia averilor, se au in vedere acele drepturi patrimoniale
ale persoanelor, si anume: dreptul de proprietate, libertatea
economica, dreptul de mostenire etc.
Aceasta protectie se acorda doar cetatenilor straini si apatrizilor ce locuiesc legal in
Romania. Chiar daca textul constitutional nu prevede expres acest aspect, OUG a
Guvernului privind regimul strainilor reglementeaza acest lucru.
b. Dreptul de azil de care pot beneficia cetenii straini si cei apatrizi si
care se acorda si se retrage in conditiile legii, cu respectarea tratatelor si a
conventiilor interationale la care Romania este parte. (Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene, Protocolul privind statutul refugiatilor
etc)
8. OCUPAREA FUNCTIILOR SI A DEMNITATILOR PUBLICE ART. 16 (3) SI
(4)
Ocuparea unor functii sau demnitati publice presupune intrunirea unor conditii
prealabile, in acest sens, textul constitutional prevede doua: persoana care doreste
sa ocupe o functie sau demnitate publica trebuie sa aiba cetatenie romana si
domiciluiul in tara. Pe langa aceste doua conditii, legile subsecvente Constitutiei
pot institui si alte conditii: varsta, vechime in munca, pregatire profesionala
etc.
Distinctia dintre functii si demnitati publice:
Relatia dintre cele doua este de la intreg la parte. Astfel, prin functii publice
se intelege acele functii care presupun autoritatea statului si pentru care persoana
care indeplineste aceasta functie este obligata sa depuna juramant de credinta.
Demnitatile publice sunt o categorie de functii publice. Ele sunt, de regula, cele
care presupun un mandat din partea cetatenilor acordat in vederea exercitarii
prerogativelor de suveranitate. Pot fi alese (senatori, deputati etc) sau numite
(Avocatul Poporului).
Totodata, textul acestui articol 16 trebuie aplicat si interpretat in stransa
corelatie cu cel al art. 54, legat de depunerea juramantului de catre functionarii

publici. Nici unul dintre cele doua articole nu face distinctia intre functiile publice
civile sau militare din punct de vedere al obligatiei depunerii juramantului de
credinat fata de tara.
Fata de reglementarea constitutionala anterioara revizuirii din anul 2003,
actualul text nu mai prevede obligativitatea ca cel care doreste sa indeplineasca o
functie sau o demnitate publica civila sau militara sa aiba numai cetatenia
romana. Explicatie: Romania accepta dubla cetatenie + instituirea cetateniei
europene.
De asemenea, odata cu revizuirea din 2003, statul roman garanteaza
egalitatea de sanse intre barbati si femei in privinta ocuparii acestor
functii sau demnitati. Statul ofera egalitate de sanse, adica legea trebuie sa ofere
aceleasi sanse si barbatilor si femeilor. Exista diverse modalitati de realizare a
acestui aspect. Spre exemplu, in Franta, este instituita obligativitatea ca un numar
minim de candidati in alegerile parlamentare sa fie femei.

9. ACCESUL LIBER LA JUSTITIE ART. 21


TITULARII DREPTULUI: Sunt persoanele, indiferent de calitatea lor de
cetateni. Straini sau apatrizi, caci justitia este un serviciu public ce trebuie oferit
oricarei persoane.
CONTINUTUL DREPTULUI: are in vedere apararea unui drept, a unei
libertati sau a unui interes legitim. Interesul legitim este acel interes care
este in acord cu ideea de legalitate si cu cea de stat de drept.
SENSUL NOTIUNII DE JUSTITIE: Termenul de justitie are doua intelesuri.
Intr-un prim sens se intelege sistemul instantelor judecatoresti: judecatorii,
tribunale, curti de apel, Inalta Curte de Casatie si Justitie. Intr-un al doilea sens,
prin justitie se intelege activitatea de solutionare a cauzelor deduse in fata
instantelor de judecata: cauze civile, penale etc.
ACCESUL LIBER SI NEINGRADIT: Accsul liber si neingradit nu inseamna un
acces fara niciun fel de reguli, pentru ca accesul liber la justitie nu est eun drept
absolut. De asemenea, accesul liber la justitie nu inseamna un acces gratuit pentru
ca justitia presupune costuri. De aceea, legile stabilesc anumite taxe judiciare.
PROCES
ECHITABIL
SI
TERMEN
REZONABIL:
Dupa
revizuirea
constitutionala din 2003, au fost instituite doua noi alineate legate de procesul
echitabil si termen rezonabil. Procesul echitabil constituie o garantie a principiului
egalitatii, iar termenul rezonabil constituie o garantie a faptului ca justitia, ca
serviciu public, asigura apararea drepturilor si a libertatilor cetatenesti. Sunt avute
in vedere trei lucruri distincte:
a. Procesul trebuie sa fie echitabil, adica just, bazat pe rigorile legii;
b. Trebuie sa fie impartial, deoarece legea este una pentru toti fara niciun fel
de discriminare, iar judecatorul este cel care este in masura sa aplice legea

c. Judecarea cauzelor trebuie sa se faca intr-un termen rezonabil, fara o


prelungire nejustificata a situatiei incerte in care se afla o persoana.
Introducerea in Constitutie a dreptului partilor la un process echitabil
desfasurat intr-un termen rezonabil a fost necesara avand in vedere si principiile
justitiei europene care il consacra si il aplica in solutionarea litigiilor. Acest principiu
a fost reglementat si la nivel european in Declaratia Universala a Drepturilor Omului
din 1948, dar si in Conventia pentur apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale.
Independenta si impartialitatea judecatorului constituie expresia
conceptului de process echitabil. Independenta presupune dispozitii apte sa
asigure libertatea de decizie (conditie de numire, de desfasurare a carierei etc).
Impartialitatea face apel la calitatile personale ale judecatorului, la rigoarea sa
intelectuala si morala, avand sarcina sa aplice legea, trebuie sa fie neutru.
Ultimul alineat al acestui articol se refera la JURISDICTIILE SPECIALE
ADMINISTRATIVE care sunt facultative si gratuite.
Exista o jurisdictie de drept comun infaptuita de organelle
judecatoresti prevazute de Constitutie si legi (Inalta Curte de
Casatie si Justitie, curtile de apel, tribunale si judecatorii).
O jurisdictie speciala ce functioneaza in anumite materii si care
da posibilitatea participarii in cadrul acestora si a unor persoane
din afara magistraturii.
Jurisdictiile speciale pot fi de drept public (constitutionale, administrative etc)
sau de drept privat (de munca ori de arbitraj commercial etc). Jurisdictiile speciale
sunt caracterizate prin faptul ca ca nu reprezinta instante speciale sau extraordinare
si functioneaza pe principii asemanatoare principiilor justitiei. Jurisdictiile speciale
nu beneficiaza de toate garantiile oferite de catre instantele judecatoresti precum
independent si inamovibilitatea judecatorilor etc.
Ele au in vedere doar acele activitati de solutionare a litigiilor care se
desfasoara in fata unui organ administrativ jurisdictional prin emiterea unui act
administrativ-jurisdictional. Sunt prevazute expres de lege si sunt reglementate
pentru anumite categorii de litigii, astfel incat ele nu isi pot proroga competenta si
la alte cazuri similare. Constituind exceptii de la regula jurisdictiilor de drept comun,
jurisdictiile speciale administrative sunt de stricta interpretare si aplicare la situatiile
care prevad aceste jurisdictii. De asemenea, ele nu pronunta hotarari definitive sau
irevocabile si nici nu sunt investite cu titlu executoriu.
Jurisdictiile administrative sunt facultative. Acest caracter trebuie inteles
in sensul ca nimic nu impiedica legiuitorul sa instituie organe administrative
jurisdictionale si sa reglementeze proceduri administrative jurisdictionale inainte de
sesizarea unei instante judecatoresti. Nu exista insa aceasta obligatie.
10.
CARACTERUL DE EXCEPTIE AL RESTRANGERII UNOR DREPTURI
SAU LIBERTATI ART. 53

Avand in vedere ca niciun drept nu este absolut, Constitutia prevede cu titlu de


exceptie, posibilitatea legiuitorului de a restrange, in anumite cazuri, exercitiul unor
drepturi sau libertati. Nu doar Constitutia Romaniei prevede acest lucru, ci si
documente internationale in materia drepturilor omului, precum: Declaratia
Unuversala a Drepturilor Omului din 1948 sau Carta drepturilor fundamentale.
Domeniul de aplicare: CCR a stabilit, prin jurisprudenta sa, ca numai
drepturile fundamentale sunt vizate de acest text constitutional, nu si celelalte
drepturi subiective.

Conditiile restrangerii exercitiului unor drepturi sau libertati:


a. Restrangerea trebuie facuta numai prin lege in acest sens, se are in
vedere doar legea ca act juridic al Parlamentului. Insa, in practica, CCR a
aratat ca restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati se poate face
si prin acte juridice cu forta echivalenta legii. Cu toate acestea, dupa
revizuirea din 2003, articolul 53 trebuie interpretat prin corelatie cu art.
115, referitor la delegarea legislativa. O asemenea interpretare ne
arata ca restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati nu se
mai poate face decat prin lege, ca act juridic al Parlamentului.
b. Restrangerea se face numai daca se impune pentru: apararea
securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a
drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei
penale; prevenirea consecintelor unor calamitati naturale, ale unui
dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Acest lucru arata
natura exceptionala a masurii restrangerii exercitiului unor drepturi,
ipostazele enumerate fiind strict limitative.
c. Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesar intr-o
societate democratica acesta conditie impune necesitatea restrangerii
doar pe o anumita perioada de timp, intrucat numai o restrangere
temporara ar fi in acord cu natura democratica a unei societati.
d. Masura
restrangerii
trebuie
sa
fie
aplicata
in
mod
nediscriminatoriu aceasta conditie impune autoritatilor si statului
abtinerea de la a lua masuri in mod arbitrar. Acest lucru reprezinta si o
garantie a aplicarii democratice a restrangerii exercitiului unor drepturi sau
libertati.
e. Masura restrangerii trebuie aplicata fara a aduce atingere
existentei dreptului sau libertatii ceea ce se poate restrange este
exercitiul dreptului, nu si dreptul in sine. Suprimarea unui drept nu este o
masura democratica. Ea contravine principiilor unei societati democratice.

Sectiunea a 10-a. Inviolabilitatile

1. DREPTUL LA VIATA SI LA INTEGRITATE FIZICA SI PSIHICA ART. 22

DREPTUL LA VIATA este unul dintre drepturile fundamentale naturale ale


omului. Acest drept este reglementat de toate constitutiile nationale, dar si de acte
juridice internationale, precum: Declaratia Universala a Drepturilor Omului, dar
si de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Strans legat de dreptul la viata este interzicerea pedepsei cu moartea.
Pentru o protectie si garantare reala a dreptului la viata s-a considerat necesar ca
pedeapsa cu moartea sa fie interzisa. Chiar daca astazi pedeapsa cu moartea este
inca prezenta in legislatiile penale ale unor state precum China sau Iran, ideea
abolirii acesteia pedepse este una pregnanta, considerandu-se ca lumea a evoluat
si ca aplicarea unor predepse de reeducare a infractorului este mult mai elocventa.
Din punct de vedere al dreptului romanesc, traditia este aceea a abolirii pedepsei cu
moartea, desi ea a fost prevazuta pana in 1989, in Codul Penal din 1864, dar si in
unele Constitutii.
DREPTUL LA INTEGRITATE FIZICA este parte componenta a vietii unei
persoane. Orice atingere a integritatii fizice a unei persoane inseamna o lezare a
dreptului la viata. Integritatea fizica nu trebuie confundata cu notiunea de handicap
fizic. Acesta din urma poate interveni din diverse motive, uneori independent de
vointa persoanei (nasterea cu un handicap a unei persoane), alteori in mod voit
(automutilarea).
Textul constitutional prevede ca nimeni nu poate fi supus torturii si nici unui fel
de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant. Nefiind un drept absolut, si
dreptului la integritate fizica i se pot aduce limitari. Spre exemplu, amputarea unui
membru pentru a se salva viata persoanei. Exercitiul dreptului la integritate fizica
poate fi si restrans in baza articolului 53.
DREPTUL LA INTEGRITATE PSIHICA este si el un drept strans legat de
dreptul de viata. Integritatea psihica nu poate fi disociata nici de integritatea fizica.
De regula, o atingere adusa integritatii fizice afecteaza si integritatea psihica. Pot
exista insa si anumite situatii in care afectarea integritatii psihice sa nu antreneze
neaparat si afectarea integritatii fizice. Textul constitutional face referire la
interzicerea oricarei forme de tortura ori pedeapsa inumana sau degradanta, pentru
ca tortura poate fi atat fizica, cat si psihica.

In protejarea si garantarea dreptului la viata si la integritate fizica si


psihica, exista, pe de o parte, obligatia statului de proteja individul
impotriva oricaror atingeri aduse acestor drepturi de catre alte persoane
sau grupuri de persoane, pe de alta parte, exista o obligatie a statului
de a nu recurge la masuri care sa afecteze aceste drepturi in actiunile
sale de protejare a valorilor societatii sau a drepturilro altor persoane.

2. LIBERTATEA INDIVIDUALA ART. 23


Libertatea individuala vizeaza libertatea fizica a persoanei si dreptul
sau de a se comporta liber, netinut de nicio restrictie. Alaturi de libertatea
individuala, textul constitutional foloseste si expresia de siguranta persoanei.

Siguranta persoanei constituie ansamblul garantiilor oferite de lege prin care este
protejata persoana in cazul in care impotriva ei se iau de catre stat masuri privative
de libertate. Intre cele doua exista o relatie de la intreg la parte, dar si o relatie de
interdependenta.
Libertatea individuala este consacrata si la nivel international, in documente
precum: Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul international cu privire la
drepturile civile si politice, Conventia pentru apararea drepturilor si a libertatilor
fundamentale etc. Nefiind un drept absolut, libertatea individuala contine si
restrangeri pe care statul le poate aduce acestui drept. Este vorba despre
perchezitie, retinere si arestare limitele legale ale libertatii individuale.
a. Perchezitia reprezinta o masura dispusa de Codul de procedura penala
prin care sunt ridicate anumite obiecte sau inscrisuri ce pot servi ca
mijloace de proba in procesul penal. Acest articol are in vedere insa numai
perchezitia corporala, nu si cea domiciliara.
b. Retinerea este o masura preventiva privativa de libertate care poate fi
dispusa de procuror sau de catre organul de cercetare penala. Retinerea se
face in cazul in care o persoana este suspectata ca a savarsit o fapta penala. Celui
retinut trebuie sa i se aduca la cunostinta, in limba pe care o cunoaste, motivele
retinerii. Retinerea nu poate dura mai mult de 24 de ore. Numai in situatia retinerii
persoanei in caz de flagrant delict, legislatia procesul penala prevede retinerea pe o
perioada fixa de 24h, in restul cazurilor, retinerea poate sa fie mai mica de 24h,
daca nu sunt necesare toate. Ascultarea retinutului se face in prezenta avocatului.
c.
Arestarea este tot o masura privativa de libertate. Trebuie facuta
distinctia intre arestarea preventiva si arestarea in vederea executarii unei pedepse
(incarcerarea). Incarcerarea este deja o masura privativa de libertate ca urmare a
unei hotarari definitive de condamnare. Arestarea preventiva se face numai in
cursul procesului penal si numai de catre un judecator.
Daca arestarea s-a dispus in cursul urmaririi penale, ea se face numai pentru o
durata maxima de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii cu cate cel mult 30 de zile,
fara ca durata totala sa depaseasca 180 de zile.
In faza de judecata, instant este obligata, in conditiile legii, sa verifice periodic, si
nu mai tarziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive si sa
dispuna, de indata, punerea in libertate a inculpatului, daca temeiurile care au
determinat arestarea preventiva au incetat sau daca instanta constata ca nu exista
temeiuri noi care sa justifice mentinerea arestarii preventive. Celui arestat trebuie
sa i se aduca la cunostinta, de indata, motivele arestarii, in limba pe care o intelge.
Numai judecatorul poate lua masura arestarii preventive si tot el poate prelungi
aceasta masura. Toate deciziile instantei privind arestarea preventiva sunt supuse
cailor de atac prevazute de lege, intrucat, pana la ramanerea definitiva a hotararii
de condamnare, persoana este considerata nevinovata.
Punerea in libertate a celui retinut sau arestat este obligatorie, daca
motivele acestor masuri au disparut. Aceasta este o garantie a rezonabilitatii
masurilor privative de libertate, punerea in libertate neinsemnand o absolvire de
vina.

Liberarea provizorie consta in posibilitatea persoanei arestate


preventiv de a cere punerea sa in libertate provizorie, sub control judiciar
sau pe cautiune. Conditiile de control judiciar si cuantumul cautiunii sunt stabilite
de catre instanta de judecata.
Legalitatea pedepsei este una dintre conditiile strict prevzute de textul
constitutional in ceea ce priveste aplicarea de catre instanta de judecata a unei
pedepse persoanei care a savarsit o fapta penala. Legalitatea vizeaza atat
temeiul stabilirii unei pedepse, cat si conditiile, nimeni nu poate fi sanctionat
pentru o fapta care nu este interzisa sau sanctionata de lege in momentul savarsirii
ei. De asemenea, nimeni nu poate fi pedepsit altfel decat prevede legea.
Prezumtia de nevinovatie are in vedere regula conform careia, pana la
ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, persoana este considerata
nevinovata.
Natura juridica a sanctiunii privative de libertate nu poate fi decat penal.
Nu poate fi instituita o sanctiune privativa de libertate prin norme civile,
administrative etc.
3. DREPTUL LA APARARE ART. 24
Dreptul la aparare este unul dintre drepturile fundamentale prevazute atat
in legislatia interna, cat si in cea internationala: Declaratia Universala a Drepturilor
Omului, Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, dar si Conventia
pentru apararea drepturilor si a libertatilor fundamentale.
Notiunea dreptului de aparare: cunoaste doua acceptiuni:
a. Dreptul oricarei persoane de a beneficia de un aparator calificat, un avocat
b. Posibilitatea oricarei persoane de a beneficia de toate garantiile oferite de
lege pentru dovedirea nevinovatiei in cursul unui proces.
Continutul dreptului: are in vedere toate acele garantii oferite de lege si
puse la dispozitia oricarei persoane pentru a se putea apara in cursul unui proces.
Astfel:

Daca partile nu isi permit angajarea unui avocat, statul va asigura din oficiu un
avocat acestora;
Invinuirile care se aduc de catre organele de cercetare sau de urmarire penala
trebuie facute in prezenta unui avocat si cu ascultarea persoanei invinuite, prin
intermediul unui interpret, in cazul in care, persoana in cauza nu cunoaste limba.
Legea ofera chiar posibilitatea oricarei persoane de a se apara singura in cazul in
care doreste acest lucru. Pentru situatiile speciale, legea ofera chiar posibilitatea
asigurarii unui aparator platit de catre stat.
Poate solicita acordarea ajutorului public judiciar orice persoana fizica, in situatia in
care nu poate face fata cheltuielilor unui proces sau celor e care le implica obtinerea
unor consultatii juridice in vederea apararii unui drept sau interes legitim in justitie.
Ajutorul public judiciar se poate acorda in urmatoarele forme:
a. Plata onorariului pentru asigurarea reprezentarii, asistentei juridice si, dupa
caz, a apararii, printr-un avocat numit sau ales.

b. Plata expertului, traducatorului sau interpretului folosit in cursul procesului;


c. Plata onorariului executorului
d. Scutiri, reduceri, esalonari sau amanari de la plata taxelor judiciare;

4. DREPTUL LA LIBERA CIRCULATIE ART. 25


Libera circulatie face parte din drepturile inerente fiintei umane. De aceea,
in doctrina, s-a afirmat ca libera circulatie face parte din drepturile de prima
generatie, orice persoana, prin natura ei, avand libertatea de a circula
Acest drept este reglementat si la nivel international, in documente precum:
Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul international cu privire la
drepturile politice si civile sau Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Continutul dreptului: are in vedere doua aspecte:
a. Libera circulatie in interiorul tarii
b. Posibilitatea de a parasi interiorul tarii
Libera circulatie in interiorul tarii presupune doua componente:
a. Libertatea de deplasare in interiorul tarii este un drept garantat
oricarei persoane. Asigurarea acestui drept nu inseamna si ca statul are
obligatia de a asigura plata cheltuielilor pentru deplasare. Acest drept poate
fi uneori restrans in baza articolului 53 din Constitutie.
b. Libertatea de stabilire a domiciliului sau a resedintei in orice
localitate din tara textul constitutional are in vedere doar libertatea de
stabilire a domiciliului sau a resedintei intr-o alta localitate. Termenul de
localitate trebuie interpretat prin prisma legislatiei referitoare la
organizarea administrativ-teritoriale.
Posibilitatea de a parasi interiorul tarii, de a emigra si de a reveni in
tara, trebuie analizata in corelatie cu cateva elemente:
a. Asigurarea mijloacelor materiale de calatorie in strainatate;
b. Indeplinirea unor conditii prealabile necesare parasirii teritoriului;
c. Acceptarea de catre statul pe teritoriul caruia doresti sa calatoresti;
Acestea sunt conditii necesare pe care o persoana trebuie sa le
indeplineasca pentru a circula liber in strainatate. De asemenea,
restrangerea exercitiului se poate face in baza articolului 53 din
Constitutie.

5. DREPTUL LA VIATA INTIMA, FAMILIALA SI PRIVATA - ART. 26


La o prima analiza a dreptului, se poate spune ca acesta se refera de fapt la un
singur drept, viata intima, care are doua componente, intima familiala si
intima privata. Este un drept fundamental care face parte din prima generatie de
drepturi si care isi are reglementarea si la nivel intern, cat si la nivel international:

Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul international cu privire la


drepturile civile si politice, dar si Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Viata intima familiala are in vedere viata de familie a persoanei. Prin
familie, din punct de vedere juridic, se intelege acel grup de persoane intre care
exista drepturi si obligatii reciproce ce izvorasc din raporturile de casatorie, rudenie
etc. Ocrotirea de catre stat, prin lege, a vietii intime familiale reprezinta o obligatie.
Viata de familie este ocrotita si prin alte norme constitutionale: dreptul la familie,
protectia copiilor si tinerilor, dreptul la mostenire etc. Protectia familiei este
consacrata si prin alte acte normative, precum Codul civil, Codul familliei, Codul
penal etc.
Viata intima privata - se refera, de regula, la intimitatea sau
confidentialitatea pe care o persoana intelege sa o pastreze in jurul ei (viata
sentimentala, starea de sanatate, preferinte religioase sau sexuale etc). Tot aici
intra si zonele aflate la confluenta dintre spatiul intim si cel comunitar, cum ar fi
datele cu caracter personal, nume, varsta etc, dar si secretul corespondentei,
inviolabilitatea domiciliului, cat si dreptul la propria imagine
(publicarea unor
fotografii fara acceptul persoanei fotografiate).
Dreptul persoanei de a dispune de ea insasi conform textului
constitutional, persoana fizica are dreptul sa dispuna de ea insasi, daca nu incalca
drepturile si libertatile altora, ordinea publica si bunele moravuri. Acest drept are in
vedere libertatea corporala si dreptul persoanei de a dispune de propriul corp.
Situatii precum examenul obligatoriu al sanatatii inainte de casatorie, vaccinarile
obligatorii sau examenele medicale pentru depistarea unor boli venerice sau
contagioase nu reprezinta incalcari ale dreptului unei persoane de a dispune de ea
insasi.

6. INVIOLABILITATEA DOMICILIULUI ART. 27


Textul constitutional garanteaza inviolabilitatea domiciliului si a resedintei
oricarei persoane, stabilind ca nimeni nu poate patrunde sau ramane in domiciliuiul
ori in resedinta unei persoane fara invoirea acesteia. Protectia domiciliului si a
resedintei unei persoane este reglementata atat la nivel intern, cat si la nivel
international, in documente precum: Declaratia Universala a Drepturilor Omului,
Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, dar si in Conventia
pentru apararea drepturilor si a libertatilor fundamentale.
Notiunea de domiciliu are in vedere locul unde o persoana locuieste in
mod permanent. In dreptul constitutional, prin domiciliu se intelege locul unde o
persoana locuieste singura sau impreuna cu familia sa. Domiciliul cuprinde nu doar
camera in care locuieste o persoana, ci si dependintele acesteia: curte, garaj etc.
De asemenea, in dreptul constitutional nu se face distinctia pe care o intalnim in
dreptul civil intre domiciluiul de drept comun, cel legal si cel conventional.
Notiunea de resedinta se refera la locul in care o persoana locuieste in
mod temporar sau ocazional (o camera de hotel, casa de vacanta etc.).

Exceptii de la regula inviolabilitatii domiciliului aceste exceptii privesc


situatia in care se poate patrunde in locuinta unei persoane cu sau fara acceptul
persoanei.
a. Executarea unui mandat de arestare sau a unei hotarari
judecatoresti are in vedere situatia in care chiar legea da posibilitatea
patrunderii in locuinta unei persoane pentru asigurarea eficientei justitiei. In
acest caz, nu este nevoie de acceptul persoanei in cauza pentru
patrunderea in locuinta sa, deoarece persoana respectiva este cea care
trebuie sa raspunda juridic pentru faptele sale.
b. Inlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau
bunurile unei persoane are in vedere o stare de necesitate. In acest
caz, desi legea nu ordona patrunderea in locuinta unei persoane, nu este
sanctionata acesta patrundere, deoarece ea se face avand in vedere o
situatie speciala in care persoana se afla (spre exemplu: stingerea unui
incendiu).
c. Apararea securitatii nationale sau a ordinii publice chiar legea
ordona patrunderea in locuinta persoanei fara acceptul acesteia.
Mentinerea ordinii publice si apararea securitatii nationale sunt masuri de
ordin general care impun interventia autoritatilor statului in vederea
protejarii drepturilor si libertatilor celorlalte persoane.
d. Prevenirea raspandirii unei epidemii legea ordona patrunderea in
locuinta unei persoane. In acest caz, are loc o limitare a dreptului unei
persoane in vederea protejarii drepturilor celorlalte persoane. Patrunderea
in locuinta se face numai dupa ce autoritatile au constatat existenta unei
epidemii si au ajuns la concluzia ca nu exista alta cale de stopare a acelei
epidemii.
Perchezitia domiciliara este tot o forma de limitare a inviolabilitatii
domiciliului. Aceasta reprezinta o activitate procesual-penala ce consta in
cercetarea domiciliului unei persoane pentru gasirea si ridicarea unor obiecte sau
inscrisuri sau pentru eventuala descoperire a unor noi mijloace de proba necesare
aflarii adevarului. Perchezitia se dispune numai de judecator si se efectueaza numai
in conditiile si in formele prevazute de lege. Astfel, spre exemplu, in cazul
membrilor Parlamentului, perchezitia nu este posibila decat dupa
incuviintarea Camerei Parlamentului din care acesteia fac parte. De asemenea,
perchezitiile in timpul noptii sunt interzise, cu exceptia cazului de
infractiune flagranta.

Sectiunea a 11-a. Drepturile si libertatile social-economice si


culturale

1. DREPTUL LA INVATATURA ART. 32


Dreptul la invatatura este unul din drepturile fundamentale ce face parte
din generatia a doua de drepturi denumite si drepturi pozitive. Pentru existenta

acestui drept, statul trebuie sa se implice pregatind dascali si creand scoli unde sa
invete copiii. Prin continutul sau, dreptul la invatatura este un drept socialcultural. Este un drept social datorita numarului mare de destinatari si este un
drept cultural datorita scopului sau, acela al educarii copiilor si tinerilor.
Datorita importantei lui, acest drept este reglementat atat la nivel intern, cat si
la nivel international, in documente precum: Declaratia Universala a Drepturilor
Omului, Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si
culturale, dar si in Conventia pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale.
Formele de realizare a invatamantului (invatamantul general, liceal,
profesional, superior etc).
Textul constitutional contine unele reguli cu privire la modul de realizare a
invatamantului. Astfel:
a. Invatamantul de toate gradele se desfasoara in limba romana
aceasta regula trebuie interpretata prin prisma caracterului oficial al limbii
romane, prevazut in Constitutie in art. 13. Constitutia prevede dreptul
persoanelor apartinand minoritatilor nationale de a invata limba lor
materna si dreptul de a putea fi instruite in aceasta limba. Statul
garanteaza acest drept prin pregatirea cadrelor didactice care sa poata
preda tinerilor in limba lor materna si crearea de scoli sau clase cu predarea
in limba materna a persoanelor apartinand minoritatilor nationale.
b. Invatamantul de stat este gratuit, in conditiile legii se are in vedere
doar gratuitatea invatamantului de stat, pentru cel privat sic el
confessional, statulul nu garanteaza gratuitatea. Astfel, Constitutia prevede
ca statul acorda burse sociale de studii copiilor si tinerilor proveniti din
familii defavorizate si celor institutionalizati.
c. Invatamantul superior beneficiaza de autonomie universitara si
anume, posibilitatea universitatilor de a-si stabili propriile reguli de
conducere, de a exercita libertatea academica fara niciun fel de ingerinte
politice, ideologice, religioase, de a-si asuma un ansamblu de competente
si obligatii in concordanta cu optiunile si orientarile strategice nationale ale
invatamantului universitar.
d. Invatamantul religios este organizat si se desfasoara potrivit
cerintelel specifice fiecarui cult se au in vedere, pe de o parte,
modul de realizare si organizare a invatamantului religios in scolile
de stat (respectarea libertatii constiintei fiecaruia si evitarea indoctrinarii
sau obligarea unor persoane sa imbratiseze anumite religii sau dogme
religioase), iar, pe de alta parte, modul de organizare si functionare a
invatamantului confesional (pregatirea profesionala a dasacalilor in
acord cu cerintele generale ale fiecarui cult).

2. ACCESUL LA CULTURA ART. 33

Dreptul la cultura este un drept fundamental introdus in Constitutia Romaniei


dupa revizuirea din anul 2003. Importanta practica a acestui drept a facut ca el sa
fie reglementat nu numai la nivel intern, ci si la nivel international, in documente
precum: Declaratia Universala a Drepturilor Omului si Carta drepturilor
fundamentale.
Prin continutul sau, dreptul la cultura face parte din categoria drepturilor
sociale, economice si culturale, fiind insa in stransa legatura si cu o serie de drepturi
precum libertatea e exprimare sau de gandire. Destinatarii si beneficiarii acestui
drept sunt deopotriva atat cetatenii, cat si strainii si apatrizii. Constitutia face
referire la termenul de persoana. Accesul la cultura face parte din generatia a
treia de drepturi, denumite si drepturi de solidaritate, deoarece, pentru realizarea
acestui drept, statele trebuie sa coopereze.
Formele de realizare a accesului la cultura:
a. Libertatea persoanei de a-si dezvolta spiritualitatea are in vedere
crearea de catre stat a cadrului legal si institutional prin care orice
persoana are posibilitatea de a accede la diverse lucrari, de a se putea
educa fara niciun fel de ingerinte de ordin doctrinar sau propagandistic, de
a imbratisa orce fel de idee fara a putea suporta consecintele legii.
b. Libertatea persoanei de a accede la valorile culturii nationale si
universale acesta nu se mai poate face decat printr-o implicare a statului
in privinta sprijinirii tiparirii si difuzarii operelor nationale si universale.
c. Pastrarea identitatii spirituale reprezinta o continuare a libertatii
persoanei de a-si dezvolta spiritualitatea. Odata dezvoltatea spiritualitatea
unei persoane, statul trebuie sa dea posibilitatea acesteia de a-si pastra
acea spiritualitate, abtinandu-se de la a face orice de natura sa duca la
pierderea acesteia.
d. Sprijinirea culturii nationale, stimularea artelor si protejarea si
conservarea mostenirii culturale statul are obligatia sustinerii si
finantarii culturii nationale si conservarea mostenirii culturale lasate de
catre inaintasi omenirii.
e. Dezvoltarea creativitatii contemporane presupune educatia
generatiilor viitoare nu doar prin cunoastere, ci si prin dezvoltarea
aptitudinilor creatoare.
f. Promovarea valorilor culturale si artistice ale Romaniei in lume
reprezinta nu numai un drept, ci si o obligatei a tuturor persoanelor care
traiesc in Romania.

3. DREPTUL LA OCROTIREA SANATATII ART. 34


Este unul din drepturile fundamentale ale persoanei care garanteaza acesteia
dreptul la viata, integritate psihica si fizica, dar si dreptul la un nivel de trai decent.
Este reglementat nu numai la nivel intern, dar si la nivel international in documente
precum: Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul international cu
privire la drepturile sociale, economice si culturale si Carta Social
Europeana.

Statul roman garanteaza dreptul la ocrotirea sanatatii prin oferirea unui cadru
legal si institutional privind asigurarile obligatorii de sanatate, realizarea de
programe publice de informare a cetatenilor cu privire la controlul periodic al
sanatatii, construirea de spitale, asigurarea unor servicii de salubritate publica etc.
Prin continutul sau, dreptul la ocrotirea sanatatii este un drept social,
economic si cultural. Este un drept social datorita beneficiarilor sai; este un
drept economic din cauza costurilor pe care le presupune si un drept cultural,
deoarece mentinerea sanatatii inseamna si educarea cetatenilor in ceea ce priveste
necesitatea sanatatii.
Textul constitutional face si o enumerare exemplificativa a catorva elemente
necesare asigurarii, mentinerii si protejarii sanatatii publice. Astfel, statul
organizeaza asistenta medicala pentru populatie, creeaza si dezvolta sisteme de
asigurari sociale pentru boala, accidente, maternitate si recuperare, controleaza
exercitarea profesiilor medicale si a activitatilor paramedicale, stabileste orice alte
masuri de protectei a sanatatii fizice si mentale a persoanelor.

4. DREPTUL LA UN MEDIU SANATOS ART. 35


Dreptul la un mediu sanatos este unul dintre drepturile fundamentale
recunoscute de Constitutia Romaniei dupa revizuirea din 2003. Acest drept este
reglementat nu numai la nivel intern, dar si nivel international, in documente
precum: Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene si in Conventia
pentru apararea drepturilor si a libertatilor fundamentale.
Dreptul la un mediu sanatos este un drept din generatia a treia de drepturi
denumite si drepturi de solidaritate, deoarece statele trebuie sa coopereze pentru a
asigura respectarea acestui drept. Dreptul la un mediu sanatos, asa cum este
reglementat de Constitutia Romaniei, este atat un drept, cat si o indatorire, avand in
vedere ca in alin. 3 se prevede ca persoanele fizice si juridice au indatorirea
de a proteja si a ameliora mediul inconjurator. De asemenea, dreptul la un
mediu sanatos este un drept social-economic prin continutul sau.
Din punct de vedere al statului, dreptul la un mediu sanatos implica o serie
de obligatii pentru stat, care trebuie sa asigure cadrul legislativ pentru exercitarea
acestui drept. Acest drept este un drept pozitiv, fiindca statul trebuie sa ofere
garantii pentru asigurarea unui mediu inconjurator sanatos si echilibrat ecologic.

5. DREPTUL LA MUNCA SI LA PROTECTIE SOCIALA A MUNCII ART. 41


Dreptul la munca eset unul dintre drepturile fundamentale reglementate atat
la nivel intern, cat si la nivel international, in documente precum: Declaratia
Universala a Drepturilor Omului, Pactul international cu privire la
drepturile sociale, economice si culturale si Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene.
Notiune:

In sens larg libertatea alegerii profesiei, a ocupatiei, a locului de


munca in tara sau in afara ei, protective sociala a muncii, salarizarea
muncii, dreptul la negocieri colective si individuale, stabilitate in munca;
In sens restrans - libertatea unei persoane la munca si la stabilitate in
munca \

Dreptul la munca este un drept complex ce face parte din categoria


drepturilor social-economice si din generatia a doua de drepturi, drepturi pozitive,
pentru a carui existenta statul trebuie sa se implice in privinta dezvoltarii de locuri
de munca, pregatiri profesionale continue a angajatilor, asigurarea unor conditii de
munca decente care sa nu puna in pericol viata si sanatatea celor care muncesc.
In baza dreptului la munca, salariatii au dreptul la masuri de protectie
sociala;
a. Securitatea si sanatatea salariatilor constituie expresia implicarii
statului in prevenirea accidentelor si a bolilor profesionale ale salariatilor.
Aceasta securitate este asigurata printr-o serie de masuri pe care statul
este obligat sa le ia in vederea asigurarii unui mediu de munca
nevatamator pentru salariati. (asigurari de munca, concediu medical,
tratamente gratuite pentru boli profesioanale etc).
b. Regimul de munca al femeilor si al tinerilor situatia speciala a
femeilor si a tinerilor necesita masuri de protectie suplimentare. Aceste
masuri vizeaza durata redusa a zilei de munca pentru femeile care trebuie
sa isi ingrijeasca copiii minori, asigurarea unor conditii speciale de munca
etc.
c. Instituirea unui salariu minim brut pe tara salariul trebuie sa fie
echitabil si satisfacator raport cu efortul depus de persoana care munceste.
Prin legi speciale, statul asigura anual sau periodic un nivel minim al
salariului brut pe care il primeste orice salariat.

Continutul dreptului la munca:


a. Repaus saptamanal de regula, acest repaus se acorda saptamanal, in
zilele de sambata si duminica, dar el poate fi acordat si in alte zile ale
saptamanii in cazul persoanelor cu regim special de munca.
b. Concediu de odihna platit legea stabileste durata minima a concediului
anual. Angajatii nu pot renunta la acest concediu. In durata concediului de
odihna nu sunt incluse zilele de repaus saptamanal, sarbatorile legale si
nici zilele de concediu medical.
c. Prestarea muncii in conditii deosebite sau speciale necesita
asigurarea unor masuri speciale din partea statului pentru angajatii
respectivi. Aceste masuri pot privi reducerea duratei de munca, reducerea
limitei de varsta standard pentru pensionare etc.

d. Formarea profesionala este o necesitate pentru perfectionarea


permanenta a salariatilor si adaptarea lor la piata muncii (ex: extinderea la
scara larga a utilizarii computerului necesita perfectionarea profesionala a
angajatilor in utilizarea acestui mijloc modern de desfasurare a muncii).
e. Durata zilei de munca este stabilita in Constitutie ca fiind, in medie, 8
ore pe zi. Constitutia lasa posibilitatea stabilirii prin legi speciale si a unor
derogari de la acesta regula in cazuri speciale (spre ex: cazul pilotilor etc).
f. La munca egala, femeile au salariu egal cu barbatii este expresia
egalitatii in drepturi a femeilor cu barbatii.
g. Dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul
obligatoriu al conventiilor colective reprezinta instrumente de
protectie a salariatilor. Si la nivelul Uniunii, Carta drepturilor fundamentale
prevede acest aspect. Spre exemplu, orice lucrator are dreptul la protectie
impotriva oricarei concedieri nejustificate, in conformitate cu dreptul Uniunii
si cu legislatia si practica nationala.
Munca fortata:
Tot in cadrul dreptului la munca se inscrie si pr otectia dreptului la munca prin
interzicerea muncii fortate.
Munca fortata este definita in actele
internationale ca fiind acea munca sau serviciu care sunt cerute unei persoane sub
amenintarea unei pedepse si pentru care persoana respectiva nu s-a oferit voluntar.
De asemenea, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii stabileste faptul ca varsta
minima de incadrare in munca nu poate fi inferioara celei la care inceteaza perioada
de scolarizare obligatorie, fara a aduce atingere normelor mai favorabile tinerilor si
cu exceptia unor derogari limitative. Tinerii acceptati sa lucreze trebuie sa
beneficieze de conditii de munca adaptate varstei sis a fie protejati impotriva
exploatarii economice sau a oricarei activitati care ar putea pune in pericol
securitatea, sanatatea, dezvoltarea lor fizica etc.
Nu constituie munca fortata:
a. Activitatile pentru indeplinirea indatoririlor militare, precum si cele
desfasurate, potrivit legii, in locul acestora, din motive religioasa sau de
constiinta;
b. Munca unei persoane condamnate, prestate in conditii normale, in perioada
de detentie sau de libertate condititionata
c. Prestatiile impuse in situatia creata de calamitati sau de alt pericol, precum
si cele care fac parte din obligatiile civile normale stabilite de lege;

6. DREPTUL LA GREVA ART. 43


GREVA este atat un fenomen juridic, cat si un fenomen social. Greva poate fi
definita ca acea activitate de incetare a lucrului, in mod colectiv si organizat, de
catre un colectiv de salariati in scopul prezentarii si obtinerii unor revendicari
profesionale, economice si sociale. Din punct de vedere social, greva are un
continut mult mai larg, fiind considerata o miscare sociala prin care un grup

profesional incearca, prin incetarea lucrului, sa-si impuna anumite solutii sau sa
anuleze anumite decizii.
Titularii dreptului la greva sunt salariatii. Titularul dreptului la greva este
intotdeauna o persoana (salariatul), deoarece dreptul la greva, ca drept
fundamental, este un drept subiectiv. Beneficiarul dreptului la greva nu poate fi
decat o colectivitate, deoarece exercitarea acestui drept nu se poate face decat
colectiv.
Scopul grevei este apararea unor interese profesionale, economice si sociale.
Orice alt scop al unei greve este considerat a fi ilicit. Lucratorii si angajatorii sau
organizatiile lor au dreptul, in conformitate cu dreptul UE si al legislatiilor nationale
de a negocia si de a incheia conventii colective la nivelurile corespunzatoare si de a
recurge, in caz de conflicte de interese, la actiuni colective pentru apararea
intereselor lor, inclusiv la greva.
Regimul juridic al grevei este reglementat prin legi speciale. Constitutia lasa
la latitudinea legiuitorului stabilirea conditiilor si a limitelor exercitarii dreptului la
greva. Tot legea este cea care prevede garantiile necesare asigurarii serviciilor
esentiale pentru societate (spre ex: servicii medicale). Legea prevede si anumite
categorii de persoane care nu au dreptul la greva (ex: membrii active ai armatei).

7. DREPTUL LA PROPRIETATE PRIVATA ART. 44


Dreptul la proprietate este unul dintre cele mai vechi drepturi ale persoanei.
Asa se face ca astazi intalnim o serie de documente internationale care consfintesc
dreptul de proprietate: Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Conventia pentru
apararea drepturilor si a libertatilor fundamentale, dar si Carta drepturilro
fundamentale.
Obiectul dreptului de proprietate: Textul constitutional vorbeste despre
dreptul de proprietate, precum si despre creantele asupra statului, care sunt
garantate.

Notiunea de drept de proprietate se are in vedere orice bun aflat


in proprietatea unei persoane, chiar si acele bunuri pentru care
persoana are o speranta legitima de a obtine folosirea lui efectiva.
In privinta creantelor acestea, pentru a fi garantate, trebuie sa fie
recunoscute, sa fie certe si exigibile.

Titularii dreptului de proprietate


Textul constitutional prevede ca proprietatea privata este garantata si ocrotita
in mod egal de lege, indiferent de titular.
Dupa revizuirea din 2003, au fost introduse noi reguli cu privire la
dreptul de proprietate al cetatenilor si apatrizilor. Astfel, cetatenii straini si
apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai in

conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate
internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile
prevazute de legea organica, precum si prin mostenire legala. (Legea organica
312/2005 este cea care prevede conditiile si limitele dobandirii dreptului de
proprietate de catre cetatenii straini, apatrizii si persoanele juridice).
Sarcinile proprietarului
Orice drept trebuie exercitat il limitele sale, astfel incat sa nu se aduca
atingere drepturilor celorlalti participanti la raporturile juridice. De aceea,
Constitutia precizeaza ca dreptul de proprietate obliga la resepctarea sarcinilor
privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea
celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. Sarcinile
legale ale proprietarului trebuie cautate in legile speciale privind proprietatea. De
asemenea, sarcinile ce deriva din obiceiul locului sunt greu de identificat, deoarece
presupun un anumit subiectivism in functie de locul proprietatii.
Garantiile oferite dreptului de proprietate
a. Egala ocrotire si garantare a proprietatii de catre lege, indiferent
de titular are in vedere aplicarea principiului egalitatii in drepturi si in
fata legii.
b. Inviolabilitatea proprietatii private aceasta caracteristica reiese din
dispozitiile articolului 136, iar inviolabilitatea da expresie unei protectii pur
declarative a proprietatii private.
c. Instituirea unor conditii speciale de expropriere si de folosire a
subsolului unei proprietati exproprierea reprezinta trecerea silita in
proprietatea statului a unor bunuri (terenuri sau cladiri) pentru cauza de
utilitate publica, in baza unei prealabile si juste despagubiri. Beneficiarul
acestu drept de expropriere este intotdeaua statul sau o institutie a
statului. Obiectul expropierii il constituie bunurile imobile, proprietate
privata a diverselor persoanefizice sau juridice. Procedura exproprierii
presupune mai multe etape:
Declararea utilitatii publice
Masuri premergatoare exproprierii
Transferul efectiv al dreptului de proprietate de la
expropriate la expropriator.
Despagubirea este dreapta numai daca respecta adevarata valoare a
bunului expropriat si este prealabila numai daca se face inainte de
transferarea proprietatii bunului de la expropriate la expropriator. In
privinat folosirii subsolului unei proprietati, Constitutia prevede ca pentru
lucrari de interes general autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei
proprietati imobiliare, cu obligatia de a despagubi proprietarul pentru
daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte
daune imputabile autoritatilor.
d.

Interzicerea nationalizarii reprezinta o garantie efectiva a dreptului de


proprietate. Nationalizarea reprezinta trecerea silita in proprietatea statului

a unor bunuri (terenuri sau cladiri) fara plata unei despagubiri echivalente.
Din redactarea textului se poate observa ca legiuitorul roman a avut in
vedere doar interzicerea nationalizarii unor proprietati private in functie de
apartenenta proprietarului la o anumita clasa sociala, etnie, politica, religie
etc. Textul constitutional nu exclude in totalitate nationalizarea. Uneori este
posibila nationalizarea in raporturile internationale dintre state, pentru
reglarea raporturilor juridice dintre ele cu privire la unele bunuri.
e. Imposibilitatea confiscarii averii dobandite in mod licit - acesta este
o prezumtie legala relative, deoarece daca se dovedeste ca bunurile au fost
dobandite in mod ilicit, ele pot fi confiscate. Aceasta confiscare nu se poate
face decat in conditiile si limitele prevazute de lege. Prezumtia caracterului
licit al dobandirii bunurilor functioneaza si in cazul bunurilor folosite sau
rezultate din infractiuni sau contraventii. Aceste bunuri pot fi confiscate
numai in conditiile legii. Este sarcina autoritatilor statului sa demonstreze
caracterul ilicit al bunurilor pentru care se cere confiscarea.

8. LIBERTATEA ECONOMICA ART. 45


LIBERTATEA ECONOMICA reprezinta o notine complexa aflata in stransa
legatura cu teoriile economice si cu doctrinele politice. Ea trebuie interpretata, de
asemenea, in stransa legatura cu dreptul de proprietate. Acest drept este
reglementat nu numai la nivel intern, dar si la nivel international, in documente
precum Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Notiune: Constitutia se limiteaza doar la a face precizarea ca accesul liber al
persoanei la o activitate economica, libera initiativa si exercitarea acestora in
conditiile legii sunt garantate. Libertatea economica presupune insa inceperea unei
activitati economice si desfasurarea de fapte de comert intr-un mediu concurential.
Activitatea economica este definita in actele normative drept acea activitate
agricola, comerciala, industriala, desfasurata pentru obtinerea unor bunuri sau
servicii a caror valoare poate fi exprimata in bani si care sunt destinate vanzarii ori
schimbului pe pietele organizate, sau unor beneficiari determinati ori determinabili,
in scopul obtinerii unui profit. Concurenta este denumirea data relatiilor dintre cei
care actioneaza pe aceeasi piata pentru realizarea propriilor interese in conditii de
libertate economica.
Prin natura sa, libertatea economica este un drept fundamental. Prin
continut, libertatea economica presupune analiza unui cadru care excede sferele
juridicului, fiind deopotriva un concept juridic, economic, social si politic. Libertatea
economica reprezinta conditia realizarii celorlalte drepturi fundamentale, precum
dreptul la viata, la un nivel de trai decent etc.

9. DREPTUL LA MOSTENIRE ART. 46


Dreptul la mostenire este un drept fundamental strans legat de dreptul la
proprietate, deoarece prin mostenire se intelege transmiterea patrimoniului unei

persoane fizice decedate catre unul sau mai multe subiecte de drept: persoane
fizice, juridice sau stat.
Lato sensu, mostenirea mai este denumita si succesiune, numai ca
succesiunea se refera la orice transmitere patrimoniala, intre vii sau pentru cauza
de moarte, cu titlu universal sau cu titlu particular, intre persoane fizice sau
persoane juridice. Astfel, mostenirea este una dintre formele succesiunii, deoarece
se refera strict doar la transmiterea patrimoniului unei persoane fizice.
Datorita importantei practice a mostenirii, acest drept este reglementat atat
la nivel constitutional, cat si la nivel international, in documente precum Carta
drepturilor fundamentale. Constituia Romaniei se limiteaza doar la a preciza ca
dreptul la mostenire este garantat. Conditiile cerute pentru a mosteni sunt cele
precizate in legile subsecvente, care sunt in numar de doua.
a. Capacitate succesorala (are capacitate succesorala orice persoana care
exista, traieste la data deschiderii mostenirii)
b. Vocatie succesorala (chemarea la mostenire a unei persoane).
Garantiile dreptului la mostenire privesc toate formele mostenirii: atat cea
testamentara, cat si cea legala. Constitutia protejeaza aptitudinea generala si
abstracta a oricarei persoane de a dobandi o mostenire si garanteza dreptul la o
mostenire deja existenta.

10.

DREPTUL LA UN NIVEL DE TRAI DECENT ART. 47

DREPTUL LA UN TRAI DECENT implica conditii de trai rezonabile care sa fie


in continua amelioare, tot traiul decent inseamna si posibilitatea oricarei persoane
de a avea acces la hrana, imbracaminte, locuinta, pentru asigurarea unei vieti
demne.
Reglementare juridica: Importanta tot mai mare pe care o are acest drept
pentru viata oamenilor a determinat organismele internationale sa ia masuri pentru
inscrierea acestui drept in actele juridice internationale referitoare la drepturile
omului. Astfel, a fost inscris in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul
international referitor la drepturile sociale, economice si culturale, dar si in Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Dreptul la un nivel de trai decent este un drept pozitiv, avand in vedere ca
statul are obligatia nu doar de a se abtine de la a nu face nimic de natura a incalca
acest drept, ci, din contra, statul trebuie sa se implice activ pentru ca dreptul la un
nivel de trai decent sa poata fi garantat tuturor persoanelor. De aceea, textul
constitutional vorbeste despre obligatia statului de a lua masuri de dezvoltare
economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai
decent.
Continutul dreptului la un nivel de trai decent priveste, in special,
asigurarile sociale si masurile de asistenta sociala pe care statul trebuie sa le
acorde cetatenilor sai. Astfel, asigurarile sociale cuprind asigurarea de sanatate,

prestatiile de maternitate, ajutorul de deces, dreptul la pensie, drepturile acodate


unor categorii speciale precum veteranii de razboi, vaduvelor, fostilor detinuti
politici etc. Identificarea celor care au nevoie de ajutor pentru a nu fi marginalizati
sau exclusi social este o obligatie a statului prin serviciile sale sociale. Asigurarea
unui nivel de trai decent pentru populatia unei tari inseamna si atingerea unui
anumit grad de civilizatie si dezvoltare in masura sa asigure individului o dezvoltare
armonioasa si o batranete decenta.

11.
DREPTUL LA CASATORIE SI DREPTUL DE A INTEMEIA O FAMILIE
ART. 48
Datorita importantei familiei pentru societate, actele juridice interne si
internationale au reglementat protectia si garantarea acesteia. Astfel, in Declaratia
Universala a Drepturilor Omului, Pactul international cu privire al drepturile civile si
politice, Conventia pentru apararea drepturilor si a libertatilor fundamentale, dar si
in Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Dreptul la casatorie si dreptul oricarei persoane de a-si intemeia o familie este
un drept fundamental ce face parte din prima generatie de drepturi. El este un drept
social prin continutul sau avand in vedere numarul mare de destinatari.
Acest drept se bazeaza pe cateva principia dupa cum urmeaza:
a. Libertatea casatoriei are in vedere consimtamantul liber al celor doi
soti cu privire la incheierea unei casatorii, care este un act de ordine
publica si, de aceea, la incheierea casatoriei este nevoie nu doar de
prezenta celor doi viitori soti, ci si a unor persoane care sa constituie
martori ai exprimarii publice a consimtamantului la casatorie a celor doi soti
(el trebuie sa fie dat personal, neviciat si constatat public de catre ofiterul
de stare civila).
Conditiile de incheiere, de desfacere si de nulitate a casatoriei se
stabilesc prin lege. Astfel, in ceea ce priveste incheierea unei casatorii, legea
prevede urmatoarele conditii:
Indeplinirea varstei matrimoniale (18 ani atat pentru femei, cat si
pentru barbati);
Comunicarea reciproca a starii de sanatate a ambilor soti;
Acordarea consimtamantului liber si in mod public la casatorie de
catre ambii soti;
Diferenta de sex intre cei doi soti;
Lipsa impedimentului cu privire la angajarea unuia dintre soti intr-o
alta casatorie
Lipsa impedimentului cu privire la starea de rudenie a viitorilor soti
(rudenie directa sau pana la gradul patru, in cazul cele colaterale);
Lipsa impedimentului ce rezulta din adoptie;
Deplinatatea facultatilor mintale a ambilor soti;
Lipsa impedimentelor ce rezulta din tutela;

In privinta desfacerii casatoriei sau anularii, legea impune, de asemenea,


o serie de conditii in functie de faptul daca din casatorie au rezultat copii sau nu.
Textul constitutional instituie in ceea ce priveste incheierea casatoriei regula
conform careia casatoria religioasa poate fi celebrata numai dupa casatoria civila.
Din punct de vedere legal, doar casatoria civila produce efecte juridice, nu si cea
religioasa, care este mai degraba rezultatul traditiei.
b. Egalitatea sotilor se manifesta pe mai multe planuri: relatiile personale
si patrimoniale dintre soti, raporturile dintre parinti si copii etc.
c. Drepturile si obligatiile parintesti ambii parinti au indatorirea legala
de a asigura bunastarea materiala si spirituala a copiilor prin asigurarea
cresterii si educatiei acestora, prin reprezentarea copiilor lor minori si prin
administrarea patrimoniului lor.
d. Egalitatea copiilor rezultati din casatorie cu cei din afara casatoriei
acest principiu are la baza interesul superior al copilului, intrucat nu se
face distinctia intre copiii rezultati din casatorie si cei rezultati din afara ei.

12.

PROTECTIA COPIILOR SI A TINERILOR ART. 49

Protectia copiilor si a tinerilor reprezinta un drept fundamental cetatenesc


in baza caruia statul acorda protectie generatiilor viitoare. Prin continutul sau, acest
drept reprezinta un drept social, economic. El face parte din generatia a doua de
drepturi.
La nivel international, acest drept este reglementat in Declaratia Universala
a Drepturilor Omului, in Pactul international cu privire la drepturile
sociale, economice si culturale, dar si in Carta drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene.
Diferentierea dintre cele doua categorii se face in functie de varsta acestora.
Atat copiii, cat si tinerii se bucura de un regim special de protectie si de asistenta in
realizarea drepturilor lor, acest regim avand in vedere urmatoarele:
a. Acordarea de catre stat de alocatii pentru copii aceste alocatii
reprezinta forme de sustinere a familiilor in vederea cresterii si educarii
copiilor minori. Singura conditie pentru acordare fiind aceea de a fi copil.
b. Acordarea de catre stat de ajutoare pentru ingrijirea copilului
bolnav sau cu handicap cuantumul acestui ajutor este stabilit de stat
prin lege in functei de posibilitatile financiare ale statului. Neindeplinirea
acestor cerinte legale de catre stat nu reprezinta o incalcare a dreptului la
un nivel de trai decent, deoarece efortul financiar pe care il face statul in
urma acordarii de ajutoare sociale reprezinta o forma de solidaritate a
tuturor persoanelor fata de problemele semenilor lor.
c. Interzicerea exploatarii minorilor sau a folosirii lor in activitati care
le-ar putea dauna sanatatii, moralitatii sau care le-ar putea pune
in primejdie viata sau dezvoltarea normala textul constitutional
interzice orice forma de exploatare a minorilor sau folosirea lor in activitati
care i-sr putea solicita fizic sau moral foarte mult.

d. Interzicerea angajarii ca salariati a minorilor sub varsta de 15 ani


pentru un minor de 15 ani, educatia si formarea profesionala sunt mai
importante decat munca. El nu are capacitatea juridica deplina, dar nici
dezvoltarea fizica si morala necesare unui efort sustinut in procesul muncii.
e. Obligatia autoritatilor publice de a contribui la asigurarea
conditiilor pentru participarea libera a tinerilor la viata politica,
sociala, economica, culturala si sportiva a tarii incurajarea copiilor si
a tinerilor in vederea asumarii de responsabilitati in cadrul societatii,
stimularea mobilitatii, dezvoltarea capacitatilor intelectuale pe baza de
inovare si formarea spiritului de competitie sunt forme de dezvoltare a
aptitudinilor copiilor si tinerilor de care vor avea nevoie la varsta
maturitatii.

13.

PROTECTIA PERSOANELOR CU HANDICAP ART. 50

Persoanele cu handicap sunt acele persoane care sufera de anumite


deficiente fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale si care, din cauza acestora, nu
pot participa deplin la viata sociala in conditii de egalitate cu ceilalti semeni ai lor.
Solidaritatea este cea care trebuie sa se manifeste in situatii dificile, deoarece
nimeni nu isi doreste sa ajunga intr-o astfel de situatie, dupa cum orice persoana
poate la un moment dat sa treaca printr-o situatie care sa ii afecteze deplinatatea
capacitatilor ei fizice, mentale etc.
La nivel international, au fost adoptate o serie de masuri de ordin legislativ
prin care s-au instituit o serie de reguli de protectie si garantare a drepturilor
persoanelor care sufera de astfel de probleme. In acest sens, a fost adoptata
Conventia cu privire la drepturile persoanelor cu handicap, dar astfel de
reglementari s-au regasit si in Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Continut: textul constitutional prevede ca statul asigura realizarea unei
politici nationale de egalitate a sanselor, de prevenire si de tratament ale
handicapului, in vederea participarii efective a persoanelor cu handicap in viata
comunitatii. In principal, masurile de protectie au in vedere acordarea egalitatii de
sanse, accesibilitatea si incluziunea sociala (dezvoltarea de locuri de munca pentru
persoanele cu handicap).
Garantii: pentru o compensare a situatiei speciale in care se afla persoanele
cu handicap, statul poate lua si masuri de ordin financiar. De asemenea, la nivelul
UE, sunt o serie de proiecte si programe menite sa incurajeze dezvoltarea si
integrarea armonioasa in societate a persoanelor cu handicap.

Sectiunea a 12-a. Drepturile si libertatile social-politice

1. LIBERTATEA CONSTIINTEI ART. 29

Notiune: Libertatea constiintei este un drept fundamental ce face parte din


prima generatie de drepturi. Este un drept inerent fiintei umane. Intr-o acceptiune
larga, libertatea constiintei semnifica posibilitatea oricarei persoane de a avea si de
a exprima public o conceptie a sa despre lume etc. Intr-o acceptiune strict juridica,
semnifica doar libertatea gandirii, libertatea opiniilor si a credintelor religioase.
Nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie sau sa adere la o credinta
religioasa, contrare convingerilor sale. Libertatea constiintei nu trebuie confundata
cu libertatea religioasa, aceasta din urma fiind parte din libertatea constiintei.
la nivel international, acest drept este reglementat in Pactul international
cu privire la drepturile civile si politice, in Conventia pentru aprarea
drepturilor si libertatilor fundamentale, dar si in Carta drepturilor
fundamentale.
Continut: libertatea constiintei este un drept complex ce cuprinde in
continutul sau atat libertatea gandirii, cat si libertatea opiniilor si libertatea
credintelor religioase. Cele trei libertati sunt strans legate intre ele, deoarece
libertatea gandirii unei persoane fara posibilitatea exprimarii opiniilor cu privire la
ceea ce gandeste acea persoana este lipsita de sens. De asemenea, libertatea
credintelor religioase tine cont de faptul ca, de regula, conceptiile despre lume,
viata si lumea inconjuratoare sunt fie conceptii religioase, fie conceptii laice.
Textul constitutional prevede ca libertatea constiintei este garantata. Ea
trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si de respect reciproc. In stiinta juridica
se spune ca dreptul unei persoane se intinde pana acolo unde acel drept nu incalca
dreptul altei persoane. tot in continutul dreptului constiintei intra si dreptul parintilor
si al tutorilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor minori a
caror raspundere le revine.
Cultele religioase: cultele religioase reprezinta modalitatea de exteriorizare
a credintelor religioase. Constitutia instituie doar regula conform careia in relatiile
dintre culte sunt interzise orice forma, mijloace, acte sau actiuni de invrajbire
religioasa. In ceea ce priveste relatia dintre stat si culte, Constitutia instituie regula
in conformitate cu care cultele religioase sunt autonome fata de stat si se bucura de
sprijinul acestuia, inclusiv prin inlesnirea asistentei religioase in armata, in spitale,
in penitenciare etc.

2. SECRETUL CORESPONDENTEI ART. 28


Secretul corespondentei este un drept fundamental aflat in stransa
corelatie cu dreptul la viata intima si privata a persoanei. Viata privata si intima a
unei persoane nu pot fi respectate fara o protectie a corespondentei private.
Din punct de vedere al continutului, el face parte din categoria drepturilor
social-politice si se inscrie in generatia a doua de drepturi, drepturi pozitive pentru a
caror existenta este nevoie ca statul sa se implice creand reguli care sa interzica
utilizarea de catre alte persoane a unor date si informatii strans legate de viata

privata a unei persoane. Datorita importantei sale, dreptul la secretul


corespondentei este reglementat si nivel international in documente precum:
Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul international cu privire la
drepturile civile si politice, dar si in Conventia pentru apararea drepturilor si a
libertatilor fundamentale.
Obiectul secretului corespondentei: obiectul de protectie al acestui drept il
constituie scrisorile, telegramele, convorbirile telefonice si alte mijloace legale de
comunicare.
Limite: secretul corespondentei, ca si alte drepturi, nu este un drept absolut,
astfel ca el cunoaste o serie de limite, care se inscriu in prevederile articolului 53
din Constitutie. Exista legi care reglementeaza situatii speciale in care acestui drept
i se pot aduce limitari (interceptarea convorbirilor telefonice in cazurile de
criminalitate organizata etc).
O situatie speciala este si cea referitoare la cazul anumitor persoane care,
prin natura functiei lor, intra in contact cu anumite date sau informatii ce constituie
obiect al secretului corespondentei (postasul in cazul scrisorilor etc). De asemenea,
le este interzisa stocarea datelor obtinute ca urmare a serviciului prestat. Legea
penala sanctioneaza orice fapta de natura a divulga, pastra sau utiliza datele
obtinute ca urmare a unei functii prin care se pot afla anumite informatii personale,
confidentiale.

3. LIBERTATEA DE EXPRIMARE ART. 30


Libertatea de exprimare este un drept fundamental inerent fiintei umane.
Acest drept este strans legat de libertatea constiintei, deoarece constiinta umana
nu ar avea valoare daca nu ar putea fi exprimata. De aceea, libertatea de exprimare
nu poate fi luata in considerare decat daca este exprimata in public. Exprimarea in
public este definitorie pentru continutul juridic al acestui drept.
Datorita importantei sale pentru individ si pentru libera sa dezvoltare
intelectuala, libertatea de exprimare este reglementata nu doar la nivel intern, dar
si la nivel international, in acte precum: Declaratia Universala a Drepturilor
Omului, Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, dar si
in Conventia pentru apararea drepturilor si a libertatilor fundamentale.
Constitutia Romaniei reglementeaza libertatea de exprimare, dand un
continut complex acesteia. Astfel, in Constitutie sunt reglementate formele de
realizare a libertatii de exprimare si ceea ce se poate exprima liber. Din punct de
vedere al formelor, sunt enuntate urmatoarele: prin viu grai, prin scris, prin
imagini, prin semne sau prin alte mijloace de comunicare in public. Din punct de
vedere a ceea ce se poate exprima liber, Constitutia se refera la libertatea de
exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice
fel.
Libertatea presei: Presa este unul dintre mijloacele cele mai cunoscute prin
intermediul careia libertatea de exprimare se poate manifesta. Libertatea presei

implica insa si libertatea de a infiinta publicatii. Aceste publicatii au rolul de a


raspandi informatia si de a informa corect opinia publica. Nicio publicatie nu poate fi
suprimata. Legea poate impune mijloacelor de comunicare in masa obligatia de a
face publica sursa finantarii, acest lucru constituind o garantie a responsabilitatii
presei intr-o societate democratica.
Cenzura: cenzura de orice fel este interzisa. De asemenea, suprimarea unei
publicatii este interzisa. Cenzura si suprimarea unei publicatii sunt masuri dure,
incompatibile cu o societate democratica.
Limitele libertatii de exprimare: conform textului constitutional, libertatea
de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei
si nici dreptul la propria imagine. De asemenea, sunt interzise de lege defaimarea
tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa
sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta
publica, precum si manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri. Limitele
impuse de Constitutie sunt si limite impuse de acordurile si pactele internationale
referitoare la protectia si garantarea drepturilor omului in materie de libertate de
exprmare.
Raspunderea juridica: poate fi civila sau penala. Raspunderea civila
pentru informatie sau pentru creatia adusa la cunostinta revine editorului sau
realizatorului, autorului, organizatorului manifestarii artistice, proprietarului
mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, in conditiile legii.
In ceea ce priveste raspunderea penala, Constitutia prevede ca delictele de presa
se stabilesc prin lege.
Dreptul la replica: CCR a stabilit pe cale jurisprudentiala ca mijloacele de
informare in masa au obligatia sa faca o informare corecta a cetatenilor si, in acest
sens, dreptul la replica reprezinta un drept corelativ celui la libera exprimare.

4. DREPTUL LA INFORMATIE ART. 31


Dreptul informatie este un drept fundamental in baza caruia persoanele se
pot dezvolta spiritual prin accesul la informatie. Pe de alta parte, dreptul la
informative este strans legat de libertatea de exprimare, pentru ca gandurile si
ideile oricarei persoane pot ajunge la ceilalti semeni sub forma informatiilor
raspandite de diversele mijloace de informare in masa aparute in ultima vreme.
Acest drept este reglementat nu numai la nivel intern, dar si la nivel
international, in documente precum: Declaratia Universala a Drepturilor
Omului, Pactul international cu privire la drepturile civile si politice si in
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Continut: Constitutia prevede ca dreptul persoanei de a avea acces la orice
informatie de interes public nu poate fi ingradit. Autoritatile publice, potrivit
competentelor lor, sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra
treburilor publice si asupra problemelor de interes personal. Mijloacele de informare
in masa, publice sau private, sunt obligate sa asigure informarea corecta a opiniei

publice. O informatie eronata este de natura a manipula societatea. Mai mult, orice
informatie furnizata trebuie sa poata fi identificata prin autorului ei.
Limitele dreptului la informatie: dreptul la informatie nu trebuie sa
prejudicieze masurile de protectie a tinerilor sau securitatea nationala. Ambele
reprezinta valori importante ale unei societati. Textul constitutional face doar o
enumerare exemplificativa a valorilor ce trebuie protejate prin dreptul la
informative. Pot fi insa si alte valori care pot intra in sfera de protectie a dreptului la
informatie acre sunt reglementate in legi subsecvente Constitutiei (ex: Codul Penal).
Dreptul la antena: Canalului audiovizual i-au fost asociate functii importante
(informare, educare etc), dar si disfunctii (efemeritatea mesajului, manipularea etc).
In analiza capacitatii canalului audiovizual de a forma sau de forma opinia publica
nu trebuie sa nesocotim publicul, care poate aprecia mesajul audiovizual in functie
de contextul sau socio-cultural, il poate selecta si il poate utiliza potrivit nevoilor
sale.
Elementul cheie ce poate contracara efectul negativ al canalului audiovizual
este reprezentat de pluralism. Acesta da posibilitatea diferitelor curente de opinie
de a se exprima, de a coabita si de a se confrunta in dezbatere poltica, ceea ce va
duce la o reprezentare a unei societati divesificate si in continuu process de
modificare. Canalul audiovizual a fost si este un canal media foarte scump din cauza
dotarilor tehnice din ce in ce mai sofisticate. Cu toate acestea, modalitatile de
finantare au ramas restranse, ceea ce a lasat canalul audiovizual la indemana
staului sau a marilor grupuri financiare, punandu-se de multe ori sub semnul
intrebarii libertatea de exprimare si pluralismul.
Canalul audiovizual este ce mai popular mijloc de informare si de educare.
Radioul si televizorul reprezinta centrul caminului pentru majoritatea familiilor. De
aceea, textul constitutional prevede ca serviciile publice de radio si de televiziune
sunt autonome. Ele trebuie sa garanteze grupurilor sociale si politice importante
exercitarea dreptului la antena. Dreptul la antena semnifica practic accesul pe
care serviciile publice de radio si TV trebuie sa il acorde principalelor grupuri sociale
si politice.

5. LIBERTATEA INTRUNIRILOR ART. 39


Libertatea intrunirilor este un drept fundamental cu caracter social si
politic. El face parte din categoria larga a libertatilor publice in care sunt incluse si
libertatea de exprimare sau dreptul de asociere. Prin destinatarii sai, libertatea
intrunirilor este un drept subiectiv, individual care apartine numai persoanei fizice.
Beneficiarul acestui drept nu poate fi insa decat un grup de persoane, o
colectivitate, deoarece intrunirea presupune strangerea mai multor persoane. La
nivelul Uniunii Europene, este reglementat in documente precum Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Continut:
Textul constitutional face referire la mitinguri, demonstratii,
procesiuni, precum si orice alte intruniri. Distinctia dintre mitinguri, demonstratii,

procesiuni, manifestatii etc, este mai greu de realizat deoarece lato sensu ele au un
continut similar. Ceea ce le diferentiaza este doar natura acestor adunari
(demonstratiile pot avea natura politica; procesiunile natura religioasa;
manifestatiile natura culturala, etc). Practic, prin formularea textului constitutional
rezulta ca mitingurile, demonstratiile si procesiunile sunt forme de intrunire. Acestea
pot fi atat publice, cat si private, iar textul constitutional nu face nicio distinctie in
privinta garantarii libertatii intrunirilor in functie de caracterul lor public sau privat,
de aceea se considera ca ambele tipuri de intrunire sunt garantate de lege.
Regimul juridic Toate mitingurile, demonstratiile, manifestarile, competitiile
sportive, procesiunile si alte forme de intrunire se pot organiza si desfasura numai
in mod pasnic si civilizat, cu protectia participantilor si a mediului ambiant, fara sa
stanjeneasca folosirea normala a drumurilor publice, a transportului in comun etc.
De asemenea, toate adunarile trebuie sa se desfasoare fara niciun fel de arme,
letale sau non letale. La aceste doua conditii, legea mai poate adauga si altele.
Legea nr. 60/1991 privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice prevede,
spre exemplu, ca este interzisa desfasurarea simultana a doua sau mai multe
adunari publice distincte, in acelasi loc sau pe aceleasi trasee, indiferent de
caracterul acestora.

6. DREPTUL DE ASOCIERE ART. 40


Dreptul de asociere este un drept fundamentalsi cuprinde posibilitatea
fiecaruia de a se asocia liber in diferite forme si tipuri de organizatii, cu scopul de a
participa la viata politica, stiintifica, sociala si culturala si de a-si realiza o serie de
interese legitime comune.
Constitutia Romaniei prevede aceste forme de asociere in articolele 40
(cetatenii se pot asocia liber in partidele politice, in sindicate, in patronate si in alte
forme de asociere.) si 8 si 9, care definesc partidele politice si sindicatele stabilind
ca partidele politice contribuie la definirea si exprimarea vointei politice a
cetatenilor, reprezentand suveranitatea nationala, integritatea teritoriala, ordinea
de drept si principiile democratiei, iar sindicatele contribuie la apararea drepturilor
si la promovarea intereselor profesionale, economice si sociale ale salariatilor.

se poate observa ca formele de asociere enumerate sunt de drept


public si au la baza libertatea de asociere si nu contractul, care este
temeiul juridic al societatilor de drept privat.
In functie de scopurile pe care le urmaresc si de mijloacele pe care le
folosesc pentru indeplinirea obiectivelor urmarite, formele de asociere se
clasifica in trei categorii:
6.1.

Asocierea in partide politice

Istoric la inceput, acest termen nu semnifica altceva decat o anumita


tendinta politica, un grup de persoane care aveau in comun adeziunea la o idee
politica anume. (ex: Constitutia din 1866, 1923 etc). Au existat insa si acte
normative care se refereau la partidele si organizatiile politice, chiar daca nu le

mentionau in mod explicit. (ex: prin Decretul regal din 1938 era promulgata Legea
pentru infiintarea Frontului Renasterii Nationale, iar printr-o lege ulterioara din
1940, statul roman devenea Stat National Legionar).

in ciuda inexistentei unor referiri specifice la partidele politice, din toate


actele normative rezulta ca dreptul de asociere in partide politice nu
apartine decat cetatenilor romani. In acest sens, Constitutia din 1866
prevede ca, in afara dispozitiilor constitutionale, celelalte legi referitoare
la drepturile politice vor determina care sunt conditiile necesare pentru
exercitarea acestor drepturi.
Situatia actuala Constitutia Romaniei stipuleaza in mod expres ca
pluralismul politic constituie o conditie si o garantie a democratiei constitutionale.
Totusi, art. 40 din legea fundamentala nu permite asocierea in partide politice decat
cetatenilor romani, pe motiv ca ei sunt legati in mod indisolubil de statul caruia
apartin, prin calitatea lor de cetatean, urmandu-se astfel principiile constitutiilor
anterioare. Asadar, strainii si apatrizii nu ar prezenta garantii suficiente ca
deciziile sau opiniile pe care ar urma sa le exprime prin vot sunt luate in cunostinta
de cauza, fiind posibil ca acestia sa nu inteleaga realitatile unei societati din care nu
fac parte.

6.2.

Asocierea in asociatii si in fundatii

Istoric Incepand cu textul Constitutiei Republicii Populare Romane din 1952


se instituia in mod expres rolul Partidului Comunist Roman de unic conducator al
societatii romanesti si ca urmare, infiintarea altor partide politice era interzisa,
dreptul de asociere al cetatenilor fiind insa in continuare recunoscut in ceea ce
priveste celelalte forme de exercitare ale acestui drept adica dreptul de a crea
persoane juridice (drept prevazut de Constitutia din 1866, in timp ce Constitutia
din 1923 pleca de la considerentul ca se impune precizarea faptului ca dreptul de a
crea persoane jurdice prin asociere nu este absolut, fapt care a fost ulterior
prevazut de Legea 21 din 1924 pentru pers. juridice). Totodata, desi aceasta lege nu
precizeaza in mod direct acest lucru, ea stipula ca aceste forme de asociere erau
create de particulari si impunea ca membrii organelor de directie si
administratie sa fie cel putin in majoritate absoluta cetateni romani, de unde
rezulta, per a contrario, ca ceilalti membri puteau fi si cetateni straini.
Situatie actuala articolul 40 din Constitutia Romaniei din 1991 stipuleaza ca
cetatenii romani se pot asocia liber in partide politice, in sindicate, in patronate si
in alte forme de asociere. Nu se face nicio distinctie intre romani si straini si nici
intre persoanele fizice si cele juridice in ceea ce priveste dreptul la asociere, cu
exceptia faptului ca persoanele juridice pot crea si asociatii fara persoanalitate
juridical, asocieri de facto, atunci cand scopul propus permite aceasta. S-a eliminat
si obligativitatea ca organelle de conducere ale asociatiei sau fundatiei sa fie in
majoritatea cetateni romani.

6.3.

Asociere in alte forme de asociere (sindicate, patronate etc)

Istoric dreptul de asociere in sindicate si patronate este strans legat de


dreptul de munca si de detinerea de firme private. Inainte de cel de-al Doilea Razboi
Mondial, dreptul la munca, recunoscut strainilor, inclusiv apatrizilor, nu era insa
absolut, deoarece acestia nu puteau ocupa orice fel de functie, respectiv nu puteau
fi functionari publici, in general, nu puteau detine deminitati publice, civile sau
militare, cu exceptia unor situatii exceptionale anume determinate de lege.
Prima lege funadamentala autohtona care foloseste notiunea de sindicat
este Constitutia Republicii Populare Romane din 1952 care stipuleaza ca dreptul de
asociere in sindicate era recunoscut numai cetatenilor romani, nu si strainilor.
Acestia din urma au avut si in perioada comunista dreptul de a munci in Romania,
dar in conditii restrictive.
Organizatiile patronale nu au fost nici ele reglementate de legislatia
interbelica, deoarece aceste forme de asociere nu au fost decat reactii la influenta
tot mai mare pe care sindicatele au dobandit-o in cadrul societatii. In perioada
comunista, toate firmele apartineau in exclusivitate statului, iar o reglementare cu
privire la patronate ar fi fost lipsita de obiect.
Situatia actuala In prezent, dreptul de asociere in sindicate este
reglementat de Legea nr 62 din 2011, care prevede ca oricine lucreaza legal in
Romania poate adera la un sindicat. In ceea ce priveste patronatele, activitatea
acestora este reglementata tot de Legea 62/2011 care defineste patronatul drept
persoana juridica inmatriculata, persoana fizica autorizata potrivit legii sau
persoana care exercita potrivit legii o meserie ori profesiune in mod independent,
care administreaza si utilizeaza capital in scopul obtinerii de profit in conditii de
concurenta si care angajeaza munca salarizata.

Sectiunea a 13-a. Drepturile exclusiv politice


In categoria drepturilor exclusive politice intra dreptul de vot si dreptul
de a fi ales. Ele apartin exclusiv cetatenilor. Strainii si apatrizii nu beneficiaza
de aceste drepturi avand in vedere ca drepturile exclusiv politice privesc
participarea la guvernare. La nivelul Uniunii Europene, Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii trateaza aceste drepturi si prevede ca orice cetetean al
Uniunii Europene are dreptul de a alege si de a fi ales in cadrul alegerilor pentru
Parlamentul European, in statul membru in care isi are resedinta, in aceleasi conditii
ca si resortisantii acestui stat.

Sectiunea a 14-a. Drepturile garantii

1. DREPTUL DE PETITIONARE ART. 51

Dreptul de petitionare este unul dintre primele drepturi cetatenesti, fiind


inscris pentru prima data in Magna Charta Libertatum (1215). Dupa aparitia
constitutiilor nationale, majoritatea statelor au inscris in textul constitutiilor lor
dreptul la petitionare ca drept fundamental (ex: Constituia Spaniei, Greciei etc).
Importanta acestui dr ept a facut ca el sa fie inscris astazi si in Carta drepturilor
fundamentake a Uniunii Europene.
Caracteristicii: Dreptul de petitionare face parte din prima categorie de
drepturi si este considerat un drept garantie, deoarece prin intermediul lui este
asigurata protectia juridica eficienta a altor drepturi sau interese legitime. Din
modul de redactare a textul constitutional, vom observa un caracter destul de larg
al dreptului de petitionare. Acest caracter rezulta din:
a. faptul ca cetatenii se pot adresa oricarei autoritati publice prin
petitii termenul de autoritati publice se refera nu doar la acele
autoritati inscrise in Constitutie in Titlul III, ca fiind autoritati publice, ci si la
alte institutii ale statului (ex: Avocatul Poporului).
b. faptul ca se pot adresa cu petitii autoritatilor publice nu doar
cetatenii sau grupuri de cetateni, ci si organizatiile legal
constituite ale cetatenilor cetatenii + organizatiile cu scop
nepatrimonial constituite in baza dreptului de libera asociere, cat si cele cu
scop patrimonial, constituite in baza dreptului la libera initiativa economca.
c. faptul ca obiectul petitiei formulate poate fi apararea sau
valorificarea unui drept, dar si apararea sau valorificarea unui
interes legitim.
d. faptul ca petitia poate privi nu doar apararea sau valorificarea unui
drept sau interes personal, ci si apararea sau valorificarea unui
drept sau interes colectiv
Conditii de exercitare: textul constitutional instituie o singura conditie
pentru exercitarea acestui drept, si anume formularea petitiei numai in numele
semnatarilor, In cazul persoanelor fizice, formularea petitiei trebuie sa se faca in
numele celui sau celor care semneaza petitia, iar in cazul organizatiilor legal
constituite obligatia este ca petitia sa se faca numai in numele celor care reprezinta
organizatia respectiva.
Regim juridic: acestui drept al cetatenilor ii corespunde si obligatia corelativa
a autoritatilor publice de a raspunde la petitii in termenele si conditiile stabilite
potrivit legii. De asemenea, textul constitutional are in vedere faptul ca toate
petitiile adresate autoritatilor publice sunt scutite de taxa ca o garantie a realizarii
efective a drepturilor si a intereselor legitime solicitate.

2. DREPTUL PERSOANEI VATAMATE DE O AUTORITATE PUBLICA ART.


52
Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica este un drept
fundamental ce face parte din categoria drepturilor garantii. El este in stransa
legatura cu dreptul de petitionare, avand in vedere ca o vatamare cauzata unei

persoane intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim de o autoritate publica,
printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri,
da posibilitatea unei persoane de a cere recunoasterea dreptului pretins sau a
interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei. La nivelul Uniunii
Europene, dreptul este reglementat in Carta drepturilor fundamentale a Uniunii
Europene.
Conditii de exercitare: Constitutia impune o serie de conditii necesare, ce au
in vedere urmatoarele:
a. dovada vatamarii unui drept subiectiv sau a unui interes legitim
nu orice interes al persoanei este protejat, ci doar acele interese legitime
(ex: solicitarea unei autorizatii de deschidere a unui magazin de vanzare a
unor substante interzise de lege si tacerea administratiei in ceea ce
priveste acesta solicitare nu pot fi considerate ca fiind un interes legitm
pentru care o persoana sa ceara despagubiri.
b. vatamarea dreptului sau a interesului legitim trebuie sa se fi facut
de catre o autoritate publica textul constitutional nu protejeaza
drepturile su interesele legitime vatamate de alte persoane fizice sau
juridice.
c. vatamarea sa se fi produs printr-un act administrativ sau prin
nesolutionarea in termenul legal a unei cereri - In prima situatie,
daca printr-un act administrativ, autoritatile statului cauzeaza o vatamare a
unui drept sau a unui interes legitim unei persoane, aceasta poate ataca
actul in justitie si poate cere anularea actului si acordarea unor despagubiri
pentru daunele suferite. In a doua situatie, daca prin refuzul unei
autoritati publice de a da curs solicitarii unei persoane sau prin
nesolutionarea unei cereri de catre autoritatile publice in termenul legal s-a
cauzat o vatamare a dreptului sau a interesului unei persoane, aceasta
poate solicita repararea prejudiciului cauzat.
in cazul in care toate aceste conditii sunt indeplinite, statul este
raspunzator patrimonial pentru daunele suferite. In vederea repararii
vatamarii cauzate, persoana in cauza are urmatoarele posibilitati: sa
ceara recunoasterea dreptului sau a interesului legitim; sa ceara
anularea actului care a pricinuit paguba; sa ceara repararea pagubei;
Raspunderea patrimoniala a statului pentru erorile judiciare
raspunderea statului este stabilita in conditiile legii si nu inlatura raspunderea
magistratilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta.
Aceasta presupune un drept de regres pe care statul il are fata de magistratii
care au savarsit erori judiciare si se poate manifesta numai in cazul in care
magistratii se fac vinovati de rea-credinta sau grava neglijenta. Dreptul de regres al
statului se exercita, de asemenea, numai in limita despagubirilor pe care statul le-a
acordat persoanei vatamate. Conditiile si limitele raspunderii statului pentru erorile
judiciare cauzate sunt lasate de catre textul constitutional spre a fi reglementate
prin legi.

Sectiunea a 15-a. Indatoririle fundamentale ale cetatenilor


1. Notiune
Pentru definirea indatoririlor fundamentale
elemente caracteristice ale acestora:

trebuie

identificate

cateva

a. indatoririle fundamentale sunt obligatii ale persoanelor determinate de


cerintele unei societati, de sarcinile si scopurile fiecarui individ in societate;
b. indatoririle fundamentale sunt o modalitate de asigurare a respectarii si
garantarii drepturilor fundamentale intr-o societate;
c. indatoririle fundamentale sunt asigurate de bunavoie sau pe cale de
convingere, ori, in caz de necesitate, prin forta de constrangere a statului;
d. indatoririle fundamentale sunt cele inscrise in textul legii fundamentale a
unei tari ca urmare a importantei deosebite pe care acestea o au in
acceptiunea puterii constituante;
2. Definitie
indatoririle fundamentale sunt acele obligatii ale persoanelor
inscrise in textul legii fundamentale a unei tarii, ce constituie o
modalitate de asigurare a respectarii si garantarii drepturilor
fundamentale dintr-o societate, obligatii care sunt asigurate de
bunavoie sau pe cale de convingere, ori, in caz de necesitate,
prin forta de constrangere a statului.
3. Clasificare
In functie de continutul lor, indatoririle se impart in:
3.1.
INDATORIRI FUNDAMENTALE FATA DE STAT
3.1.1.Indatorirea de fidelitate fata de tara art. 54
In acest sens, textul constitutional prevede ca fidelitatea fata de tara este
sacra. Titularii acestei obligatii sunt cetatenii, inclusiv cei cu dubla cetatenie,
datorita legaturii permanente dintre stat si cetateni. Fidelitatea fata de tara
semnifica abtinerea de la a face orice care ar avea drept rezultat o atingere adusa
demnitatii si integritatii statului (tradare, tradare prin transmiterea de secrete,
tradare prin ajutarea inamicului).
O situatie speciala o constituie fidelitatea fata de tara a persoanelor carora le
sunt incredintate functii publice (functionarii publici, dar si membrii ai Parlamentului,
Guvernului sau Seful statului). Acestia, precum si militarii, raspund de indeplinirea
cu credinta a obligatiilor ce le revin si, in acest scop, vor depune juramantul cerut
de lege. Legea nu face diferentiere intre militarii activi si cei trecuti in rezerva, prin
urmare, de aceasta obligatie de fidelitate vor fi tinuti atat militarii activi, cat si cei
trecuti in rezerva.
3.1.2.Indatorirea de aparare a tarii art. 55

Apararea tarii reprezinta atat un drept, cat si o obligatie. Si aceasta


indatorire, ca si cea de fidelitate fata de tara, se afla in stransa legatura cu notiunea
de cetatenie, datorita legaturii permanente dintre stat si cetateni. Apararea tarii are
in vedere nu doar participarea la actiuni de inlaturare sau de respingere a unor
agresiuni armate indreptate impotriva tarii, dar si de pregatire in vederea
posibilitatii participarii la astfel de actiuni (ex: satisfacerea stagiului militar).
Modalitati de realizare a apararii tarii:

Satisfacerea stagiului militar pana la revizuirea constitutionala din


2003 era obligatoriu pentru toate persoanele, barbati, cetateni romani,
cu varsta intre 20 si 35. Dupa revizuirea din 2003, nu mai este o
obligatie, ci o posibilitate, obligativitatea devenind voluntariat. Insa, in
perioade de razboi, de mobilizare sau de asediu, stagiul militar este
obligatoriu, incorporarea putandu-se face atat pentru barbati, cat si
pentru femei cu varste cuprinse intre 20 si 35 de ani.
Voluntariatul Constitutia prevede ca atat barbatii, cat si femeile pot fi
incorporati ca voluntari, in conditiile legii organice.

Pesoanele cu dubla cetatenie Conventia europeana asupra cetateniei


reglementeaza situatia persoanelor cu dubla cetatenie in privinta indatoririi de
aparare a tarii, conventie care a fost ratificata si de Romania.
3.1.3.Indatorirea de a contribui financiar la cheltuielile publice art.
56
Conform Constitutiei, cetatenii au obligatia sa contribuie, prin impozite si prin
taxe, la cheltuielile publice.
Taxele reprezinta plata efectuata de persoanele fizice sau juridice pentru
serviciile prestate acestora de catre institutiile sau autoritatile statului (ex: taxa
privind eliberarea unui pasaport).
Impozitele reprezinta o contributie baneasca obligatorie pe care toate
persoanele fizice si juridice o presteaza statului pentru constituirea fondurilor
generale necesare dezvoltarii societatii sau finantarii unor politici social-economice
in folosul intregii comunitati (ex: impozitul pe salarii).
Asezarea justa a sarcinilor fiscale trebuie interpretata in stransa legatura
cu principiile egalitatii, proportionalitatii si echitatii. Conform principiului
egalitatii, putem vorbi despre o egalitate pe verticala in conformitate cu care
sarcinile fiscale sunt impuse tuturor persoanelor (fizice sau juridice), fara niciun fel
de discriminare, si de o egalitate pe orizontala in conformitate cu care
aplicarea contributiilor financiare cetatenilor trebuie sa tina cont de capacitatea
contributiva a fiecaruia. Conform prinicpiului proportionalitatii, stabilirea
fiscalitatii trebuie sa fie proportionala cu castigurile obtinute de fiecare contribuabil
in parte, iar echitatea tine de o distribuire a sarcinilor fiscale in vederea realizarii
unei justitii sociale.
Interzicerea altor prestatii Orice alte prestatii sunt interzise, in afara celor
stabilite prin lege, in situatii exceptionale. Se are in vedere aplicarea principiului

legalitatii in materie fiscala. De la aceasta regula este stabilita o exceptie, si anume,


aceea a posibilitatii impunerii, prin lege, a anumitor sarcini fiscale in situatii
exceptionale. Necesitatea unei astfel de prevederi deriva din faptul ca uneori este
posibil ca, din cauza unor situatii neprevazute (ex: catastrofe), statul sa fie nevoit sa
impuna cetatenilor sai, pe o perioada temporara, anumite obligatii financiare.

3.2.
INDATORIRI
FUNDAMENTALE
PENTRU
ASIGURAREA
CONVIETUIRII PASNICE A PERSOANELOR IN CADRUL UNUI STAT
3.2.1.Indatorirea de a
libertatile art. 57

exercita

cu

buna-credinta

drepturile

si

Este o indatorire a tuturor persoanelor care locuiesc pe teritoriul Romaniei


indiferent daca sunt cetateni, straini sau aptrizi, cu conditia ca ei sa fie titulari de
drepturi si libertati fundamentale. Aceasta indatorire pune in evidenta doua vechi
principii de drept:
a. Buna-credinta: potrivit acesteia, drepturile si libertatile trebuie exercitate
cu buna-credinta. Buna-credinta se prezuma, dar aceasta prezumtie este
una relativa, pana la proba contrarie. Buna-credinta reflecta, in primul rand,
loialitatea indivizilor fata de statul pe teritoriul caruia locuiesc si, in al doilea
rand, reflecta increderea intre indivizii ce constituie populatia unei tari.
Opusul acesteia este reaua-credinta si se manifesta atunci cand un drept se
realizeaza in alt scop decat cel pentru care legea l-a recunoscut.
b. Respectarea drepturilor celorlalti: generic, se mai spune ca dreptul
unei persoane se intinde pana acolo unde nu incalca dreptul altei persoane.
In Roma Antica se spunea ca invatamintele dreptului sunt: a trai onorabil, a
nu vatama pe altul, a da fiecaruia ce e al sau. La fel ca si buna-credinta, si
respectarea drepturilor celorlalti este strans legata de moralitate.