Sunteți pe pagina 1din 4

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Drept

REFERAT
Tema: Rolul procedurii notariale de legalizare n circuitul civil

Elaborat de :Scutelnic Evelina gr.3

Cunoatem, foarte bine, c interesele economice ale persoanelor fizice i juridice


se reflect, n numeroase cazuri, n acte juridice.
Tot att de bine tim c principiul consensualismului, st la baza ncheierii valabile
a actelor juridice.
Astfel, n cele mai multe cazuri, acordul de voin al prilor este suficient pentru
ncheierea valabil a actului, materializarea acestuia (instrumentum) fiind folosit
doar ca o msura de prevedere, ca mijloc de prob, n cazul apariiei unor litigii.
Totui, datorit importantei lor, unele acte sunt cerute a fi ncheiate n anumite
forme sau ndeplinind unele solemniti, simpla manifestare de voin nefiind o
garanie suficient pentru pri. i atunci este necesar ca aceast manifestare de
voin a prilor s fie certificat cu o putere oficial de ctre o persoana investit
cu autoritatea statului.
n considerarea avantajelor pe care le prezint autentificarea, parile sunt
interesate s ntocmeasca actele juridice de o importan deosebita in forma
autentica chiar si atunci cand legea nu impune aceasta conditie ad validitatem.
O situaie asemanatoare i cu efecte relativ aceleai, apare n situaia legalizrii
semnturilor de pe nscrisuri. n unele cazuri, din motive ce in de atestarea
mprejurrilor potrivit crora semnatarii unor acte sunt aceleasi persoane cu cele
indicate in acestea, partile au interesul de a obtine de la notarul public aceasta
certificare.In acest caz, notarul nu mai are obligatia de a constata valabila
exprimare a vointei partilor marginandu-se a stabili ca partile sunt aceleasi cu cele
au subscris actul.
Avantajul folosirii acestei proceduri consta in simplificarea cerintelor legale atat
privitor la actele prealabile incheierii cat si a procedurii propriu-zise, forta probanta
a actului rezultat fiind similara cu cea a inscrisului autentic. Astfel, constatarile
personale ale notarului, legate de indeplinirea conditiilor esentiale sunt prezumate a
fi valabile pana la inscrierea in fals, iar continutul declaratiilor partilor, la fel ca in
cazul actelor autentice, fac dovada pana la proba contrarie. Desigur, un act intocmit
sub legalizare de semnatura va putea fi atacat mult mai usor pentru vicii de
consimtamant decat unul autentic.
In privinta formalitatilor notarul se va margini la constatarea identitatii partilor si
sa le intrebe daca au citit actul ce urmeaza a fi semnat, deci, nu va mai fi necesara
verificarea scopului urmarit de parti, a raporturilor reale dintre acestea, sau a
prevederilor speciale privitoare la valabilitatea respectivelor acte.
Totusi, se apreciaza ca in baza rolului sau activ si a celui de garant al legalitatii si
moralitatii notarul public va verifica suma, va pipai actul, pentru ca in ipoteza
redactarii acestuia de catre parti, sa nu fie dispuse clauze contrare legii sau bunelor
moravuri. Tot in acest sens, datorita principiului eficientei actelor juridice notarul
va refuza legalizarea semnaturilor de pe actele al caror continut include dovada
nulitatii sau ineficacitatii sale.

Comparativ cu procedura de legalizare a semnturilor,procedura regulile acestei


proceduri stabilesc ca inscrisul rezultat nu va putea constitui titlu executoriu, iar
din cauza motivelor ce tin chiar de denumirea acestei operatii, persoanele care, din
orice motive, nu pot semna vor trebui sa apeleze la procedura autentificarii.
Pentru legalizare, partile vor prezenta alaturi de cererea de indeplinire a actului,
exemplarele inscrisului, nesemnate, semnarea lor urmand a se face in fata
notarului dupa ce acesta le-a intrebat daca au citit actul. Aceasta intrebare nu
trebuie confundata cu o atestare a continutului de catre notar.
La cererea partii, notarul poate legaliza specimenul de semnatura al persoanei care
se va prezenta la sediul biroului notarial si va semna in fata notarului public.
Cererea de legalizare a copiilor va cuprinde atat aratarea actului cat si numarul de
exemplare cerute de parte; un exemplar va ramane in arhiva biroului notarial.
In caz ca pentru confruntarea sigiliilor originale cu copia legalizata este ceruta o
pregatire de specialitate eliberarea acesteia se va face doar cu avizul unui expert
care va semna incheierea alaturi de notar.
Dupa colationarea copiei cu originalul, notarul public va proceda la eliberarea
copiei legalizate aratand in incheiere,indeplinirea conditiilor de fond si forma dupa
cum urmeaza:
- atestarea conformitatii copiei cu originalul;
- starea in care se afla inscrisul;
Pe langa aceste aspecte vor fi incluse si cele prevazute pentru indeplinirea in
general a incheierii.
Daca se cere legalizarea copiei de pe un inscris intocmit in alta limba, incheierea
va fi semnata de notaru in cazul ca acesta cunoaste acea limba, iar daca nu o
cunoaste, de catre traducatorul autorizat. Traducatorul va semna incheierea in fata
notarului in afara de situatia in care specimenul sau de semnatura este depus la
biroul notarial.
Incheierea se va scrie pe versoul copiei inscrisului ce se legalizeaza, daca acesta
are o singura fila, sau la finele textului daca aceasta se intinde pe mai multe
pagini.
Copiile legalizate de pe actele autentificate aflate in arhiva biroului notarial se
elibereaza doar partilor, succesorilor sau reprezentantilor acestora precum si celor
ce justifica un drept legitim. In acest caz, se va face o mentiune despre provenienta
actului.
n cazul procedurii de legalizare a traducerii de multe ori, actele incheiate intr-o
limba straina sunt necesare in cadrul raportului de drept civil sau pentru ca actele
intocmite in limba romana sunt necesare in strainatate, persoanele detinatoare ale
acestora au interesul ca traducerea acestora sa aiba aceasta forta probanta ca si
originalul.

Traducerile pot fi efectuate de notarul daca cunoaste limba straina din care sau in
care se face traducerea sau de catre traducatorul autorizat salarizat in cadrul
biroului notarial sau in regim de colaborare.
Pentru traducerea doar a unei parti din inscris traducatorul trebuie sa aiba in vedere
ca prin extragere intelesul textului integral sa nu sufere modificari, in acest caz,
fiind obligat sa faca mentiune intr-o nota.
In functie de persoana care efectueaza traducerea (notarul public sau traducatorul),
incheierea prin care aceasta este constatata este de legalizare a traducerii sau numai
de legalizare a semnaturii traducatorului.
Considerandu-se ca traducatorul are obligatia de a reda fidel textul si pentru ca
raspunderea autenticitatii acestuia ii revine, notarul public nu va face altceva decat
sa legalizeze semnatura acestuia in conditiile expuse la procedura respectiva. Prin
derogare, daca specimenul de semnatura este depus la biroul notarial, traducatorul
nu mai este obligat sa semneze in fata notarului public.
Pentru incheierea de legalizare a traducerii efectuate de notarul public, pe langa
respectarea dispozitiilor comune, se va preciza limba in care s-a efectuat aceasta.
Daca insa se traduce din limba romana intr-o limba straina sau dintr-o alta limba
intr-o limba straina, atat certificarea traducatorului cat si legalizarea semnaturii
traducatorului se va face si in limba in care s-a efectuat aceasta.
n concluzie procedura de legalizare asigur persoanelor fizice i juridice, astfel
cum precizeaz legislatia in vigoare constatarea raporturilor juridice civile sau
comerciale nelitigioase, precum i exerciiul drepturilor i ocrotirea intereselor, n
conformitate cu legea". Din aceste dispoziii legale se poate desprinde i rolul
deosebit a activitii notariale i, implicit, a dreptului notarial.ntr-adevr,
societile moderne i cu o solid economie de pia se caracterizeaz printr-o
multiplicare accentuat a raporturilor juridice la care particip persoanele fizice i
tot mai multe persoane juridice. Participarea la viaa juridic implic, cu necesitate,
respectarea unei anumite ordini de drept i a valorilor ocrotite de aceasta. Datorit
acestui fapt actele juridice nu se pot ntocmi fr respectarea unor condiii legale,
fie ele de form, fie de fond.

Bibliografie:
1) Legea nr.1453 din 08.11.2002 cu privire la notariat .
2)Curs de drept notarial,Ioan Popa,Bucuresti 2010.

S-ar putea să vă placă și