Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca

Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei

Specializarea: Psihologie I, ZI

Contribuia unui gnditor

romn, Paul Popescu-Neveanu,
la dezvoltarea psihologiei
ISTORIA PSIHOLOGIEI

Profesor univ. Mirela Ormenian

Studente: Constandache Gabriela
Ordog Mdlina Andreea
Sesiunea a- II-a

2014 2015

Sumar

1. Descrierea contextului
Date despre viata lui Paul Popescu-Neveanu si opera sa.
2. Contributia lui Paul Popescu-Neveanu in dezvoltarea psihologiei ,structura
argumentativa bazata pe date istorice.
3. Concluzii

Paul Popescu Neveanu

(1926-1994)

1. Descrierea contextului
Date despre viata lui Paul Popescu-Neveanu si opera sa.

Acesta urmeaza liceul la Brasov (1944) si absolva cursurile Facultatii de Psihologie si

Pedagogie a Universitatii din Bucuresti (1949). Obtine doctoratul in psihologie la Universitatea
din Sankt-Petersburg, sub conducerea lui V. Measiscev, cu problema tipurilor specific umane. In
1953, devine conferentiar universitar, iar din 1969 profesor de psihologie la Universitatea din
Bucuresti. Membru al Asociatiei Psihologilior de Limba Franceza, intre anii 1963-1964 a tinut
un curs la Universitatea din Paris. Este seful catedrei de psihologie din Bucuresti intre 1990 si
1993. Devine directorul Institutului de Psihologie al Academiei (1990-1994).

2. Contributia lui Paul Popescu-Neveanu in dezvoltarea psihologiei

,structura argumentativa bazata pe date istorice.
Dupa moartea profesorului Mihai Ralea (1964), Paul Popescu Neveanu ramane cel mai
stralucit profesor de psihologie generala din Bucuresti. Pe langa remarcabila sa activitate
didactica universitara (1953-1993), el realizeaza valoroase cercetari teoretice si experimentale in
mai multe domenii ale psihologiei omului: sensibilitatea (sinestezia) , bazele fiziologice ale
temperamentelor umane , ontogeneza proceselor cognitive, trasaturile de personalitate ,
propunand un nou model al sistemului psihic uman; inventeza conceptul de anticipare
operationala , introduce in psihologie principiul reflectarii si constructivismului, instaleaza
creativitatea in cadrul iunteractiunii dintre aptitudinii si atitudinii, initiaza conceptul de atitudine
creativa. Prezentand psihicul ca sistem si analizand atributele psihicului uman, Mielu Zlate
remarca: O contributie esentiala la impunerea in psihologia romaneasca a conceptului de
sistem psihic uman a avut-o Paul Popescu-Neveanu pe care il vom urma in schitarea
caracteristicilor SPU.

La deschiderea Conferintei nationale de psihologie, din 27-29 mai 1994, de la Bucuresti,

Paul Popescu-Neveanu a prezentat comunicarea Personalitatea integrala. In cadrul unei viziuni
sistemice si integralist-dinamice asupra personalitatii, el spune ca desi analiza stiintifica impune
distributia pe modalitati, segmente, niveluri, factori este necesar ca, in conditiile interprenetratiei
si nu doar ale corelarii si stratificarii, sa se tina seama de faptul ca biologicul, psihologicul si
socioculturalul sunt indisociabili, ca fiinta umana nu poate fi separata de metodele culturale, ca
tratarea exhaustiva a personalitatii este, cu necesitate, integrativa si integrala. Este ceea ce
reuneste personologia cu umanismul si pledeaza pentru autenticitatea modelului anthropologic.
Atat personalitatea cat si opera stiintifica a lui Paul Popescu-Neveanu sunt foarte dificil de
descries si explicat pentru ca ramane inca mult nedescris si neexplicat. Farmecul inegalabil al
personalitatii isi pune amprenta asupra operei. Gasim mult nonconformism si nealiniere in viata
personalitatii, dar aceste attribute se transfigureaza in virtuti ale operei.
Referindu-ne, pe scurt, la persoana, trebuie sa remarcam in primul rand marea forta spiritual,
energia spiritului sau inepuizabil. Din acest potential intern incomensurabil pot fi derivate
celelalte trasaturi ale personalitatii sale: creativitatea emergenta, umorul incisiv dar totodata plin
de intelegere, generozitate exceptionala, nonconformismul provocator, uneori incedianr,
dragostea de viata, setea de plinatate a vietii, verticalitatea morala admirabila, flerul in aprecierea
valorilor si a oamenilor ( care i-a jucat uneori feste regretabile), sensibilitatea extraordinara si
intoleranta fata de prostie, fata de incultura si fata de impostura.
Stralucirea neobisnuita a inteligentei sale, creativitatea sa omniprezenta, enciclopedismul si
eruditia sa stiintifica, capacitatea sa uluitoare de combinare si comprehensiune, orizontul sau
teoretic dezmarginit i-au cucerit si fermecat pe studentii, doctoranzii, pe colegii, pe subalternii si
pe sefii sai. Cunoscandu-l mai de aproape simteai cum personalitatea sa covarsitoare emana un
gen de mysterium tremendum, de taina infricosatoare desi: desi stiai ca este un om bun, plin de
generozitate si mare iubitor de oameni, te temeai intru catva, pentru ca nu poti sa nu te temi in
fata misterului si a inteligentei patrunzatoare, a puterii de analiza si de sinteza cu totul iesite din
comun, a atitudinii antigodmatice si antirutiniere. In persoana sa atat de complexa se imbinau
foarte bine apolinicul si dionisiacul. Ceea ce era neobisnuit, imbinarea celor doua feluri de
bucurie avea ca rezultat cresterea performantei intelectuale.
Avand un spirit independent si o conceptie care a refuizat consecvent alinierea si indoctrinarea,
fiind deschis spre toate orizonturile si orientarile valoaroase este greu sa ii gasim profesorii care
l-au format. Personal nu l-am auzit vreodata sa se fi declarat deschis ca discipol al vreunui
maestru. Stim ca a fost elevul lui Ananiev la Sankt-Petersburg, admirator al lui Mihai Ralea si
Gheorghe Zapan. Avea o mare consideratie pentru Jean Piaget, Pierre Janet, L.S. Vigotski si G.
W. Allport.
Gandirea sa creatoare se remarca prin expresivitate, productivitate, inventivitate, inovatie si
emergenta. Dar poate ceeea ce uluia cel mai mult era fecunditatea dialecticii care izvora din

intelegerea si promovarea complementaritatii. Conceperea cooperarii, a conlucrarii dintre

contrarii depasea cu mult limitele dialecticii marxiste. O mare parte din rafinamentul sau
intelectual si din perforamantele sale de sinteza creatoare provin din aceasta unica capacitate de
complementarizare.
Problematica constituirii intelectuale prin continuitatea discontinua dintre senzorial si logic in
cunoastereeste- in conceptia marelui psiholog- de interes filosofic si reclama o competenta
multidisciplinara. Cunoasterea implica o dialecta a unitatii si contradictiei dintre senzorial si
logic (P. Popescu-Neveanu, 1977, pp. 210-218). Gandirea reflexiva se indeparteaza maximal de
concretul senzorial, dar, odata cu aceasta, nu se indeparteaza ci se apropie de obiectivitate.
Cea mai subtila si rafinata logica complementarista o utilizeaza Paul Popescu-Neveanu in
analiza relatiei dintre gandire si imaginatie. Cele doua procese sunt opuse din mai multe puncte
de vedere, totusi ele alcatuiesc impreuna un continuum, granitele dintre ele fiind mobile. In
esenta, gandirea logica si imaginatia sunt complementare, asemenea produselor lor, teoria si
proiectul, previziunea si proiectivitatea (P. Popescu-Neveanu,1977, p. 375). Complementara
dintre gindire si imaginatie este gasita in imaginatia conceptuala - un complex procesual
identificat si validat prin cercetari experimentale reralizate de catre Paul Popescu-Neveanu in
planul gandirii si al creativitatii. Imaginatia conceptuala este o formatiune cu o evolutie inversa
celei cea fost denumita concept figural.Cu toata solidaritatea celor doua procese ele, desi sunt
complementare, nu sunt identificabile. In timp ce gandirea tinde spre polarizarea conceptuala,
spre constructia ideationala, teoretica, avand ca modalitate definitorie rationamentul, imaginatia
tinde spre o plenitudine intuitiva, eliberata de orice reglementare, forma definitorie a imaginatiei
fiiind combinatorica nestanjenita care conduce la proiectul imaginar. Gandirea opereaza mai
mult pe verticala inductiv-deductiva, in timp ce imaginatia se deplaseaza pe orizontala situata la
un anumit nivel intre concretul perceptiv si abstractul logic, operand de predilectie prin analogie
si transpozitie. Productivitatea intelectuala nu este insa posibila decat prin complementaritatea
gandiriii cu imaginatia.
Interactiunea atitudini-aptitudini din planul personalitatii este conceputa de asemenea prin
optica complementaritatii. Daca atitudinea este un montaj orientativ si reglatoriu, aptitudinea
este un sistem operational disponibil. Prima tine de valorile relationale si comportamentale, iar
cealalta de valorile instrumentale. In dezvoltarea contemporana a psihologiei, cele mai
importante argumente pe care le recruteaza Paul Popescu-Neveanu in sprijinul tezei sale provin
din cercetarile privind structura creativitatii, considerata ca formatiune de personalitate.
Inca din anul 1976 (P.Popescu-Neveanu, 1976, pp. 80-98), principiul reflectarii este pus in
raport complementar cu principiul constructivismului si formulat ca un principiu biunivoc unitar,
cu un gand inalt de generalitate. Activitatea psihica umana se realizeaza prin doua modalitati
fundamentale: reflectare si creatie. Reflectarea poate fi tratata ca o descoperire prin operatii.
Creatia presupune descoperire si inventie, adica o reconstructie operationala.Indisocierea dintre
reproductiv si creativ, ambele aproximative si deci neexclusive, se leaga de faptul ca la baza

ambelor se afla constructii operationale continue, constructivismul explicand atat reflectarea, ce

presupune ca mijloace procesele operational-cognitive, cat si creatia, care nu doar ca se explica,
dar se si defineste prin constructivism . Oricare dintre actele si procesele psihice sunt examinate
si definite din punctual de vedere al celor doua dimensiuni:
reflectare si creatie.
Constructivismul operational si informational este factorul comun si realizator al
complementaritatii dintre reflectare si creatie in planul psihismului uman.
De pe aceeasi pozitie organizational-sistemica sunt abordate inca din anii tineretii (1953)
tipurile speciale de activitate nevoasa superioara. Asigurat cu o solida fundamentare
experimentala, constata ca tipul excitabil si slab favorizeaza dezvoltarea unui tip special de
extrema (artistic sau ganditor), pe cand tipul echilibrat de regula coreleaza cu tipul special mediu.
Tipul special nu coincide cu specializarile sau aptitudinile profesionale. Tipul ganditor nu este
neaparat inteligent sau tipul artistic poate sa si fie total lipsit de dotatie artistica.
Procesele psihice, in conceptia sistemica si fecund dialectica a lui Paul Popescu-Neveanu
(1978. Pp. 555-556), indeplinesc functii informational-reflectorii: energetice, de autoreglaj si de
autoorganizare constructivista. Diferentierile dintre diversele procese psihice sunt relative, in
realitate ele fiind intr-o continua interactiune si interpenetrare in cadrul sistemului integrativ al
personalitatii. Procesele, conceptele trec unele in altele, se constituie si se actualizeaza unele
prin altele. Totul consta in solidaritatea mentala si interdependenta nenumaratelor concepte care
exista numai in calitate de componente sau dimensiuni ale sistemului interactionist
intelectual (P.Popescu-Neveanu, 1977, p.199).
Factorul integrator al psihismului care da amprenta personalitatii este Eul. Acesta este
nucleul central, este centrul de ordine si sens interior. Specifica pentru Eu este constiinta de sine
care se dezvolta in opozitie complementara cu constiiinta de lume si se centreaza in jurul ideii de
om. In aceasta formula a constiintei de sine, Eul apare ca un integrator dinamic al personalitatii.
Pentru a fi mai mult decat o constiinta a propriei existente, Eul isi asuma insasi fiinta cu care se
identifica printr-un proces de confruntare cu semenii. Astfel personalitatea este un sistem de
aptitudini si atitudini care are in centrul sau Eul ca un factor de integrare si coordonare. Intr-un
mod plastic si foarte inspirat, P.Popescu-Neveanu surprinde esenta trasaturilor personalitatii:
temperamentul este latura dinamico-energetica a personalitatii, aptitudinea este latura
instrmuental-operationala, iar caracterul este un sistem de atitudini care exprima latura
relational-valorica a personalitatii.

Personalitatea este considerata o totalitate psihica, este totalitatea sistemelor dinamice care
asigura o adaptare si o constructie unica. Fiind orientat bilateral (spre lume si spre propria fiinta),
sistemul psihic uman functioneaza prin complementaritatea dintre planul extern si cel intern.
Legea fundamentala a personalitatii este autodepasirea, care consta din proiectarea si efectuarea

de actiuni care depasesc, de fiecare data, posibilitatile de moment ale subiectului si astfel le
sporeste progresiv.
Gandind consecvent complementarist, Paul Popescu-Neveanu ajunge sa demonstreze ca SPU
este o sinteza creatoare in care intregul este intotdeauna mai mult decat suma partilor. Sinteza
creatoare, intuita pentru prima data de Wilhelm Wundt, referitor la constiinta, devine astzi o
metoda de gandire sinergetica. In Dictionarul sau Paul Popescu-Neveanu se refera la sinergie si
asinergie. A avut intuitia sinergismului in plan psihic cand a relevat fenomenul de sinestezie
senzoriala.A fost printre admiratorii sinceri ai psihologiei sinergetice (I.Manzat, 1999).

3. Concluzii
Paul Popescu-Neveanu (1978, pp.666-668), aproape odata cu Mihai Golu (1975),
introduce in psihologia romaneasca conceptia sistemica si structural-dinamica. El considera
frontal psihismul uman ca sistem psihic uman (SPU) o structura de personalitate in raport cu
lumea si cu sine dezvoltandu-se printr-o dinamica procesuala si multidimensionala. Conceput
ca desfasurare, SPU este un ansamblu de interactiuni ce implica simultan interpolari si
extrapolari(P.Popescu-Neveanu,1978,p.667). In acest circuit personalitatea este un
macrooperator in continua devenire. In SPU se realizeaza o deplina unitate cu posibilitati de
reciproca convertire intre cognitiv, comunicativ si afectiv.
Paul Popescu-Neveanu ramane in istoria psihologiei ca un teoretician rafinat a carui
principala strategie de gandire stiintifica
a fost dialectica cuantica si operatia de
complementarizare a laturilor opuse. Dialectica parte-intreg prezinta, in conceptia savantului
roman, foarte interesante si contradictorii confruntari sub raportul perceptului si conceptului.
Din perspectiva totalitatii imaginii perceptive conceptele detaseaza, semnificativ si prin
categorializare, elemente componente si relatii (P. Popescu-Neveanu, 1977, II, p. 217). Pe de o
parte, sunt identificarile, categorializarea pentru care insusi materialul perceptiv ofera puncte de
sprijin. Pe de alta, este interpretarea contradictorie, obiectul fiind pus in raport cu structuri
inaparente, fiind socotit a fi sau a putea fi altceva decat pare sa fie. Uneori intre structura
perceptiva si structura intelectiva se mentine o relatie de opozitie complementara, ca in cazul
masurii perceptive a unui astru si a dimensiunilor reale ce nu pot fi decat gandite. In
procesul cunoasterii umane se trece de la imagine perceptiva si reprezentativa la concept, in
masura in care conceptul trece in perceptie si reprezentare si le coordoneaza pe acestea.
Referindu-se la coordonatele teoretico-melodologice in abordarea personalitatii, acesta arata ca
psihologia este stiinta centrala despre om si personalitatea sa. Postandu-se pe o pozitie teoretica
potrivnica reductionismului biologist, fizicalist sau sociologizant, el trateaza personalitatea in
ordinea sistemului bio-psiho-sociocultural, un concept cuatrodimensional care sta la baza
abordarii personalitatii in psihologia contemporana.
Gandirea sa a refuzat sistematic alinierea si cantonarea in anumite scoli sau paradigme. Desi a
fost structuralist interactionist , un asociationist surprinzator, un evolutionist deschis, cel mai

bine i se potriveste atributul de sintetist constructivist , daca avem in vedere ca a fost poate cel
mai mare teoretician al psihologiei romanesti potbelice, fiind competitiv in acest plan cu Mihai
Ralea si Vasile Pavelcu. In conceptia lui, opozitia duce la complementarism, complementarismul
la sintestismsi, intrucat sinteza este creatoare, sintetismul urca la constructivism.
Incepand cu anul 1992 a initiat si a coordonat un amplu program de cercetare stiintifica ,
referitor la Etnopsihologia poporului roman .
Paul Popescu-Neveanu a fost un mare profesor si un important om de stiinta. Ca
teoretician rafinat a dovedit o necuprinsa deschidere spre cele mai inalte valori ale omului, un
remarcabil optimism, o mare seninatate. C a cercetatot stiintific a demonstrat originalitate si o
deosebita apetenta spre avangardism. Desi fiziognomic semana mult cu Honore de Balzac , el a
fost un spirit atat de viu incat ar putea fi considerat un Voltaire al psihologiei romanesti.

Bibliografie:
1. Ion Manzat - Istoria psihologiei universal, Ed. Univers enciclopedic gold, Bucuresti,

2012