ISTORIC

Castelul Banffy, Bonida

In vechime, membrii familiei Banffy, o familie nobiliar din
Transilvania, dup sursele istorice, de origine maghiar foarte veche,
deineau un conac lng Biserica Reformata din Bonida. Domeniul de
la Bonida a fost donat familiei Bnffy de ctre regele Sigismund de
Luxemburg n anul 1387.
pe acest domeniu a existat o reedin nobiliar nc din secolul al
XIII-lea, iar castelul Bnffy de la Bonida s-a construit n etape
succesive ncepnd din secolul XVI-lea, cele mai pregnante perioade
stilistice fiind renastera si barocul.
Perioada renascentista este reprezentata de Dionisie Bnffy, cel care a
iniiat construcia cetii, sub arhitectul italian Agostino Serena.
Ansamblul fortificat, de plan rectangular, era constituit dintr-un conac
si din incinta cu bastioane circulare n coluri i un turn nalt la intrare.
Grdina cetii era dispus n sudul ansamblului.
Motenitorul su, Dionisie Bnffy al II-lea, a iniiat reconstrucia
castelului, dup o vizit la curtea Mariei Tereza, din 1745 n stil baroc
austriac, dup planurile arhitectului vienez Joseph Emanuel Fischer von
Erlach. A dat o nou form castelului, sub forma a dou aripi aezate
n poziia literei U i a realizat curtea de onoare, specific perioadei
baroce, cu cele dou cldiri cu funciuni destinate ngrijirii cailor, coala
hipic i grajdul cu manej, decorate cu statui ce ilustrau
"Metamorfoza" de Ovidiu.
Jzsef Bnffy, va demola n 1820 turnul de poart, din materialul
rezultat fiind ridicat o moar de ap, pus la dispoziia stenilor.
Aceast perioad romantic este reprezentat de transformarea
faadei sudice a castelul ntr-o galerie neogotic pentru a relaiona cu
parcul redefinit prin nlocuirea formelor sobre baroce cu altele mai
libere, romantice, specific englezeti. Tot n aceast perioad a fost
ridicat si turnul cu orologiu de pe faada sudic a buctriei.
n anul 1944 trupele germane i-au evacuat pe proprietari, pentru a
folosi castelul ca spital militar. Imobilul a fost serios afectat la sfritul
celui de-al doilea rzboi mondial, cnd trupele germane aflate n
retragere, au atacat, jefuit i incendiat ntreg ansamblul. A fost distrus
ntreg mobilierul, pinacoteca, galeria de portrete i biblioteca.

Naionalizarea, funciunile neadecvate, lipsa de ntreinere au condus

la degradarea rapid a ansamblului de cldiri.

PROGRAMUL DE RESTAURARE
In cadrul acestui program de restaurare sunt expuse tehnicile
tradiionale de construire, care pot fi utilizate n lucrrile de restaurare
si ntreinere a cldirilor istorice. Centrul promoveaz principiul
interveniilor originale cu cele noi, i a tehnologiilor aplicate la
restaurarea cldirilor istorice, folosirea resurselor umane i a
materialelor locale. Este stipulat de asemenea si necesitatea
cunoaterii ndeaproape a construciilor i a relevrii cldirilor istorice
nainte i pe parcursul interveniilor.
Prelegerile si atelierele practice ale programului de specializare in
realiblitarea patrimoniului construit promoveaz urmtoarel principii in
ceea ce priveste reabilitarea zidriilor
Compatibilitatea
materialelor folosite in reparatii cu cele originale
Permeabilitatea materialelor care asigura transferul optim de umiditate
prin structurile de zidarie
Mentinerea maxima a materialelor
originale cu ocazia interveniilor
Folosirea
materialelor locale la lucrrile de reabilitare.
Specializarea consta in module de dou sptmni, cursanii
participnd la instruire teoretic, ce se desfoar n primele dou zile
i instruire practic. n cadrul instruirii teoretice, ce s-a desfurat ntr-

unul dintre corpurile deja restaurate, a fost susinut o serie de cursuri

privind principiile consevrii cldirilor istorice i teoria corespunztoare
fiecrui modul.
Organizatorii acord o importan deosebit activitii practice n
cadrul crora cursanii particip activ la lucrrile de reabilitare a
castelului. Se asigur specializarea in meseriile de zidar, dulgher i
pietrar.
Modulul ales a fost cel de zidrie.
Fiecare zi a zidarilor ncepea un pic mai devreme dect a celorlal i. A a
nct n fiecare diminea devreme strbteam domeniul prin iarba
nc ud, pn n beci, de unde trebuia sa ne lum gleata cu unelte,
unelte care ne-au fost date n prima zi de practic i care aveau s
rmn ale fiecruia pn la sfrit. Apoi, ntreg atelierul de zidrie se
grupa n jurul maitrilor i puneam ziua la cale, stabilindu-se sarcinile
fiecruia.

VARUL, MORTARUL SI TENCUIELILE PE BAZ DE VAR

Varul a fost ntrebuinat din cele mai vechi timpuri. A fost cunoscut
nc din antichitate, din timpul Romei antice, cnd era folosit ca miez
n cadrul zidurilor mixte, alturi de nisip i ciment antic, adic terra
puccola. De asemenea a fost folosit i ca element de lagtur pn n
perioada romantismului cnd a aprut cimentul portland ca liant la
mortarul pentru zidrii. Astfel zidurile solide ale cladirilor istorice sunt
n general permeabile permind pe ambele fee ale zidului circula ia
aerului si a umezelii, miscarea aerului si conditiile naturale de uscare
au determinat eliminarea mai rapida a apei din ziduri decat saturarea
acestuia.
Cldirile principale ale castelului Banffy au fost construite din zidrie
mixt de piatr i crmid, cldite cu mortar de var n asize
neregulate. n decursul timpului au fost modificate n repetate rnduri.
La zugrvirea tuturor cldirlor s-a ntrebuinat spoial de var colorat cu
pigmeni.
n general, varul folosit la Bonida este o past nehidraulic cu o
vechime de cel putin 6 luni, care se produce n apropiatul ora Gherla.
Este vorba de o past nerafinat, care conine multe impuritti
provenite din rpocesul de ardere si stingere, si care actioneaza ca
adaosuri hidraulice in procesul de rpiza, dandu-i calitati similare cu
cele ale varului slab hidraulic.
Exista doua tipuri de var: nehidraulic, sau stins, si hidraulic.
Varul nehidraulic
Varul nehidraulic poate fi folosit in mortare pentru zidarie si tencuieli.
Este in general compaibil cu materiale de constructie naturale, cum ar
fi piatra sau caramida. Fiind mai moale decat materialul cu care se
zideste si pe care se aplica, contribuie la porozitatea si permeabilitatea
zidariilor. Poate fi amestecat cu aditive puzzolanice (hifraulice) pentru
a-I mari rezistenta. Difera de varul hidraulic prin faptul ca nu face priza
si are un continut mic de argila. In forma sa de var pasta cu timpul se
maturizeaza, devine mai usor de prelucrat in amestec cu agregate
(nisip). Inainte de utilizare, varul pastra trebuie sa stea cel putin 3 luni
la macerat.
Varul hidraulic
In trecut varul hidraulic a fost folosit in medii foarte umede ( la
construirea podurilor), din cauza calitatii de a face priza in asemenea
conditii, calitate ce variaza in functie de continutul de argila a acestuia.

Sunt cunoscute 3 tipuri de var hidraulic : slab-hidraulic, mediuhidraulic, foarte-hidraulic. Clasificarea se face pe baza continutului de
argila, varul slab hidraulic contine o cantitate reduse, 8%, iar cel
foarte-hidraulic o cantitate mai insemnata 25%. Cu cat contine mai
multa argila, cu atat priza are loc mai reped si mortarul devine cu atat
mai tare. Cu cat materialul de baza contine mai multe impuritati cu
atat varul va fi mai hidraulic.
Producerea varului
In mod traditional, varul se obtine din piatra de calcar, sau alta roca
similara din punct de vedere geologic, care se arde in cuptoare pentru
a obtine varul nestins sub forma de bulgari. Adaugand apa (stingere)
printr-un proces chimic natural se obtine pasta de var.Pasta de var, sau
varul hidratat se amesteca cu agregate, nisipuri de diferite granulatii si
apa, pana la obtinerea unei consistente prelucrabile. Acest amestec va
absorbi lent apa din aer si printr-o reactie chimica se va transoma in
carbonat de calciu. Astfel materialul din sol reapare ca liant intre
elementele zidariei- ciclul varului.

INTREBUINTAREA VARULUI
Prepararea traditionala a mortarului
In mod obisnuit, la apsta de var traditionala se adauga 65% din volum
agregate (nisipuri), acest procent variind in fucntie de caracteristicile
suprafeteleor ce urmeaza a fi restaurate. Agregatele functioneaza ca si
umplutura, reducand contractarea din timpul uscarii, antrenand aerul
spre a oferi rezistenta la inghet si ajuta carbonatarea, adica intarirea
mortarului si marirea rezistentei la compresiune. Agregatele au o
componenta puzzolanica si faciliteaza procesul chimic al prizei.
Caracteristicile agregatelor determina lucrabilitatea si performantele
mortarului. Nisipurile se deosebesc dupa granulatie si porozitatea
dintre granule.

La prepararea mortarului de baza se folosesc amestecuri de var si nisip

in diferite proportii si se analizeaza comportarea acestora. Este de
preferat ca amestecarea si omogenizarea sa se efectueze cu un
malaxor, deoarece se obtine adeziune mai buna intre var si nisip, astfel
incat particulele de var vor umple golurile din mortar.
Re-rostuirea
In cazul refacerii rosturilor de zidarie la cladiri istorice ( zidarii de
piatra, de caramida sau mixta) mortarul trebuie sa fie mai moale decat
zidaria.
Tencuiala exterioara
De-a lungul secolelor, mortarul pe baza de var a fost folosit in mod
traditional ca tencuiala in toata Europa. Are rol de protectie exterioara
a elementelor structurale ale cladirilor, precum si rol decorativ in
alcatuirea fatadelor. Tencuiala de var confera flexibilitate la miscarile
cladirii, fenomen destul de des intalnit la cladiri istorice, este
compatibil cu materialele de constructii originale si este permeabil.
Permeabilitatea inseamna ca permite transferul de umezeala ( din
exterior-ploaia, din interior-condensul) prin zidurile exterioare ale
cladirilor. Tencuiala la randul sau este protejata de spoiala, care este
preparata tot in var, deci sunt compatibile. Prin inglobarea in mortar a
firelor de par animal, a diferitelor fibre sau utilizarea plaselor, creste
rezistenta tencuielii.
Tencuiala interioara
Zidurile interioare absorb umiditatea din incaperi. Folosirea tencuielii
de var faciliteaza transferul umiditatii prin pereti, contribuind la efectul
higrotermic al ambientului interior.
Spoiala
Este un material decorativ de finisaj, de fapt zugraveala cu var pasta
diluat si pigmentat, care ofera protectie tencuielii si se poate reinnoi cu
regularitate. La spoiala de baza se pot adauga diferiti lianti si coloranti,
sau uleiuri pentru ai imbunatati caracteristicile de protectie la
intemperii.

CONSOLIDAREA ZIDARIEI
Chiar din prima zi a atelierului am inceput consolidarea unor ziduri
interiore din cadrul fostei scoli hipice. Simultan, atelierul de dulgherie a
inceput lucrul la sarpanta care urma sa acopere segmentul pe care
incepusem lucrul pentru ca daca spatiul al fi ramas neacoperit pe
timpul toamnei si al iernii precipitatiile ar fi vatamat noua zidarie.
Mortarul folosit pentru lucrari de consolidare si reparatii se prepara
folosind un amestec de 3 parti nisip si o parte var pasta. De obicei nu
este necesar sa se adauge apa, dat fiind continutul de apa al varului si
nisipului. Amestecul omoge astfel pregatit oate fi utilizat imediat, sau
poate fi depozitat , protejat in panza de sac (hessian) umezit, pentru a
fi folosit mai tarziu.
Consolidarile ce se executa la castel urmeaza fazele consacrate ale
reparatiilor, punandu-se accent deosebit pe modul de pregatire al
suprafetelor inaintea palicarii materialelor noi, pentru a asigura
aderenta elementelor noi cu cele vechi.
Pregatirea suprafetei
Pregatirea suprafeti incepe cu indepartarea tuturor materialelor alabite
din zona si din jurul zonei care urmeaza sa se consolideze. De
asemenea este esential ca aceasta incepartare a materialelor sa se
realizez pana la planul superiro al fundatiei. La acasta operatie nu se
vor folosi unelte grele ci doar o mistrie si o bidinea, pentru a preveni
indepartarea inutila a materialelor. Insa in cazul in care se observa
jocul unui elemt de constructie acesta trebuie sa fie eliminat in
totalitate, iar pentru aceasta se va utiliza o dalta cu ciocan.
Apoi toata suprafata se spala cu apacurata, daca nu exista posibilitatea
spalarii sub forma de jet, atunci cu un cancioc plin cam o treime cu
apa, se stropeste zidaria astfel incat amprenta apeisa aiba forma unui
evantai. Zona care urmeaza a fi consolidata este acoperita cu un strat
de lapte de var obtinut prin diluarea pastei de var cu apa, pana la

obtinerea unei consistente asemanatoare cu a laptelui. Aceeasi

miscare va fi efectuata, asemanatoare celei de la stropirea cu apa,
numai ca in acest caz este foarte important ca zidarul sa stea cu
spatele la zidarie, miscarea efectuandu-se pe o parte, pentru a evita
riscul de a se stropi pe sine, vatamandu-si ochii (varul poate provoca
arsuri).
Aceasta stropire contribuie la marirea aderentei mortarului nou. Este
foarte important ca zidaria sa fie astfel pregatita inaintea efectuarii
reparatiilor. Daca zidaria existenta este prea uscata, va atrage
umezeala din mortarul nou prea repede, ducand la deteriorari.
Consolidari
Materialele folosite in procesul de consolidare variaza in functie de
grosimea/adancimea zonei care urmeaza a fi consolidata.Daca lipsurile
sunt de suprafata, adica nu prea adanci, zidariile pot fi consolidate cu
tigle in mortar de var. Inz onele ai danci se foloseste piatra sau
caramida. In aceste cazuri este foarte important sa se asigure udarea
continua a fondului, pentru absorbtia prematura a umezeliidin mortar.
L asfarsitul fiecarei reparatii zona trebuie protejata cu panza de sac
stropita cu apa, pentru a preveni contractia si craparea mortarului.
Cand se consolideaza zone mai mari, in adancmepartile noi se
construiesc in asize orizontale si verticale, pentru a asigura
intreteserea completa dintre elementele noi sic ele vechi, astfel incat
constrcutia noua sa nu devina o structura de sine stattoare.
Adeseori s au descoperit crapaturi structurale in peretii cladirilor.
Pentru repararea acestora, se foloseste o tehnica de tesere constand in
taierea zidariei cu sectiune in forma de V pe traseul crapaturii acesteia,
potrivind cu grija asizele noi d epiatra sau caramida cu cele vechi.

TENCUIELI
Tencuiala exterioara si zugraveala cladirii constituie stratul protector
exterior care prezinta patinarea si da caracterul monumentelor
istorice. Au fost indepartate numai fragmentele de tencuieli slabite sau
degradate vizibil. Pregatirea suprafetei-curatarea rosturlor zidariei de

baza si udarea suprafetei acesteia mai intai cu apa curata, apoi cu

lapte var pentru a-l pregati pentru primul strat de baza.
Simptome deteriorarii tencuielii sunt detasari de straturi de tencuiala,
umflaturi sau exfolieri, sunetul gol la atingere.
Cauze acestora sunt prepararea inadecvata, cresterea organica,
suporturi uleioase, umezirea nepotrivita a suprafetei zidului de
tencuire, evaporarea rapida a apei, miscari mari ale umezelii in perete,
inghetarea tencuielii umede.
In timpul activitatilor noastra practice, am refacut tencuiala soclului
unuia dintre bastioanele cladirii principale. Aceasta fusese realizat in
urma cu cativa ani, dar din cauza lipsei fondurilor nu am fost montate
elementele de scurgere a precipitatiilor si aceastea au afectat soclul.
Nici de aceasta data fondurile nu au fost suficiente pentru aceste
elemente, dar a fost folosit varul hidraulic pentru tencuiala, in loc de
cel stins pentru a asigura o rezistenta mai mare la apa.
Tencuiala s-a aplicat in general in doua straturi de baza, ambele cu
compozitia de 3/1 cu grosime maxima de 10 mm, in unele zone a fost
neceara aplicarea unui al treilea strat pentru a asigura nivelarea
suprafetei. Nivelarea bruta s-a realizat cu o drisca de lemn, cu miscari
de la baza in sus, indepartand mortarul in surplus. Cea finala si mai
fina s-a realizat cu o drisca mai mica din polistiren, cu miscari
circularea ample. Acestea trebuiau sa fie udate regulat, pentru a evita
dezlipirea mortarului de pe zidarie si prinderea sa de aceasta suprafata
uscata.
Pana acum toate lucrarile de la cursul de la Bomnida s-au desfasurat
vara, la temperaturi dispuse intre 20-38 grade celsius. Tencuielile pe
baza de var pasta prezinta variatii semnificative la aceste temperaturi.
La temperaturi mai inalte, tencuiala se usuca rapid, de aceea a fost
necesara protejarea suprafetelor nou tencuite prin crearea unei
microclime in jurul cladirii, acoperind lucrarile noi cu panza de sac
(hessian) imbibat in apa si reudat la intervale regulate, prentru a
preveni crapaturile si lipsa de adeziune. Acest proces a fost repetat si
in cazul stratului urmator si a celui final. Toate suprafetele tencuite, noi
si originale au fost varuite cu patru straturi de spoiala, pentru a obtine
un finisaj asemanator originalului.

CORNISE SI ANCADRAMENTE ALE FERESTRELOR

Restaurarea a cuprins si reparatiile profilelor de tencuiala la cornise si
ancadramente ale ferestrelor si usilor. Acest lucurari au fost executate
folosind metoda traditionala de sablonare, care presupune construirea
unui sablon dupa profilul original si aplicarea acesteia la toate
elemntele similare ale cladirii.
Pentru realizarea profilelor, pe locul lucrarii se monteaza doua sipci de
lemn, care vor fi suportul pe care va glisa sablonul. Ancadramentul se
realizeaza de obicei din mai multe straturi de mortar, realizat cu acelasi
raport 3/1. Suprafata pe care se aplica primul strat se pregateste
asemanator celei pentru tencuiala, se spala cu apa curata si apoi cu
lapte de var.
Se aplica primul strat de mortar si imediat se monteaza sablonul pe
sine, dar si acestea si sablonul trebuie sa fie curatate si umezite, sinele
pentru a permite glisarea fara obstacole si sablonul pentru a nu
provoca desprinderea mortarului de pe zidarie sau tencuiala. Sablonul
se aseaza mai intai pe sina inferioara si apoi pe cea superioara, la fel si
la ridicare, inatai se desprinde de partea superioara a sinelor. Sablonul
se gliseaza de la dreapta la stanga, presand cu mana stanga si
impingand sablonul cu cea dreapta.
Dupa uscare se aplica si straturile urmatoare, iar sablonul si sinele
trebuie curatate inainte de fiecare glisare.

SGRAFFITO
Sgraffito-ul este o tehnica decorativa ce imita piatra sculptata.
In cadrul atelierelor practice am realizat mai intai sabloanele pe care
urma sa le folosim pentru sgraffito. Am desenat pe hartie milimetrica
unul dintre modelele alese, marindu-l pentru a-l aduce la dimensiunile
dorite. Apoi pe un suport de carton am asezat o foaie alba si peste
hartia milimetrica si am intepat fiecare linie cu pioneze.

Primul strat al sgraffito-ului se realizeaza cu un raport de , din care

1 parte var pasta si 4 parti nisip cu o granulatie de 0.2-0.3 mm. Acesta
se aplica peste un strat de tencuiala cu o grosime de maxim 1.5 cm,
udat cu apa curata. Poate fi colorat cu pigmenti naturali, fiind mai
compatibili cu varul, decat alte tipuri de pigmenti. Praful de pigment se
dilueaza intr-un recipient cu apa si se adauga peste mortar, apoi se
amesteca pana se omogenizeaza. Dupa aplicare acestui prim strat,
care este asemanatoare cu aplicarea tencuielii se driscuieste. Grosimea
acestui prim strat poate fi de 0.3-0.5 cm. Dupa priza suprafata trebuie
sa fie destul de dura, astfel incat se lasa sa se usuce aproape o zi.
Al doilea strat al sgraffito-ului se realizeaza cu un raport de , din
care 1 parte var pasta si 2 parti pudra de marmura de 0.5 mm. Dupa
aplicare se driscuieste fin. Grosimea acestui strat este mai mica decat
a celui initial, aproximativ 2-3mm. Dupa ce mortarul s-a uscat partial,
se fixeaza sablonul peste, cu ajutorul unui poloboc se verifica daca
este drept si se fixeaza cu pioneze. Apoi se realizeaza pisica, intr-o
bucata de panza, nu prea deasa, se pun cateva linguri de pigment si
apoi se leaga cu o sfoara, ca un saculet. Cu aceasta pisica se loveste
usor sablonul fixat pe ultimul strat de mortar si pigmentul din pisica
iese din sac la fiecare lovitura si intra prin intepaturile realizate cu
pionezele pe sablon. Dupa ce toate liniile intepate au fost acoperite,
sablonul se indeparteaza si ramane ultimul strat al sgraffito-ului cu
liniile punctate.
Apoi contururile se decupeaza cu un cutter sau briceag pozitionat la un
unghi de 45, pentru ca taietura sa fie mai rezistenta. Se scobeste pana
cand se ajunge la primul strat, si apoi se curata cu o perie sau o
pensula. In cazul in care pigmentul folosit pentru sablon ramane pe cel
de-al doilea strat se poate folosi o vopsea diluata, colorata cu acelasi
pigment, daca ultimul strat a fost colorat, sau cu var , daca nu. Se
picteaza ori de cate ori este nevoie, permitand insa absorbtia stratului
de vopsea anterior.

STUCCO MARMURINO
Stucco marmurino este o tehnica decorativa ce imita marmura.
Se aplica, ca si sgraffito-ul pe un strat de tencuiala cu o grosime de
aproximativ 1.5cm. Primul strat al stucco-ului are o compozitie de 1/2,
1 reprezentand partea de pudra de marmura sau silicate fine, iar 2
partile de var pasta, avand consistenta unei creme groase. Aplicarea
se realizeaza cu mistria, umezita, inlaturand surplusul de material.
Grosimea este poroasa, umplerea gaurilor suprafetei tencuite. Se lasa
la uscat 3-24 de ore.
Cel de-al doilea strat are un raport de 1/5, 1 parte pudra de marmura,
5 parti var pasta. Aplicarea se realizeaza tot cu mistria, iar grosimea
este peliculara. Se lasa la uscat un timp intre 1-24 ore.
Ultimul strat al stucco-ului contine doar liant, var pasta, si se aplica tot
cu mistria, grosimea fiind tot peliculara.
Dupa acest ultim strat se trece direct la finisaj care se poate realiza
prin frecarea cu o bucata de material intr-un film de plastic. Finisarea
permite trecerea de la aspectul neted la cel lucios. In cazul folosirii
acestei tehnici intr-o incapere supusa umiditatii frecvente, se foloseste
pentru protectie o ceara speciala.

BOLTI
Boltile sunt elemente structurale care se folosesc la acoperirea
spatiilor, avand un caz particular, arcele, care se folosesc si ca element
de sustine a zidurilor de la etajele superioare. Ca element structural
boltile sunt structuri exclusiv comprimate, compresiunea fiind preluata
de elementele de zidarie de caramida sau piatra. Mortarul are rol de
legatura si in ma mica masura contrubuie la preluarea eforturilor.
Boltile restaurate din cadrul cladirilor grajdului si al manejului sunt
bolti din perioada baroca, cand odata cu dezvoltarea tehnologiilor de
executie apar o serie de noi tipuri de bolti ca bolta calota, utilizata
aici.Sunt bolti ale caror sectiune transversala nu mai este smeicerc, ci
o curba pleostita cu doua raze de curbura.
Executia boltilor

Datorita formei curbe a boltilor de cele mai multe ori in executie este
necesara realizarea unui esafodaj, a unui cintru.
Boltire sub forma de coada de randunica
Boltirea se incepe din colturi. Acest tip de boltire are avantajul ca
fiecare sir sta singur dupa ce este inchis si reazema pe sirul anterior.
Boltile au fost zidite cu caramizi de diferite marimi, urmarind curba
generatoare cu grosimea de caramida sau de 1 caramida.
Boltile au fost restaurate folosind cintre, cofraje de lemn, construite
sub bolta, avand aceeasi raza cu bolta, pe care caramizile noi au fost
asezate direct, in mortar pe baza de var si intretesute cu caramizile
originale existente, pentru ca ele sa reziste la fortele ce actioneaza in
bolta.
Bolta nu este capabila sa preia eforturi de intindere, nu poate fi supusa
la incarcari concentrate, punctiforme. Astfel odata ce se ajunge
desupra boltii sunt instalate niste schele de lemn, de pe care sa se
poata lucra, fara a incarca punctiform structura.
Mai tarziu, umplutura de deasupra boltii va avea si rolul de a
uniformiza incarcarile, iar la boltile la care nu se prevede pardoseala si
sunt vizibile din pod, se va evita incarcare locala din sarpanta.

SARPANTA ISTORICA
Sarpantele istorice sunt realizate din lemn, prin imbinari dulgheresti,
rezemate de regula pe peretii perimetrali ai spatiilor
acoperite.Sarpantele cu caracter eclectic sunt realizate la sfarsitul sec
19; acestea devin mai rationale din punct de vedere al consumului de
material lemnos, fiind adeseori rezultatul unor rationamente de
alcatuire bazate pe calcule ingineresti. Reprezinta categoria de trecere
de la sapantele istorice la cele ingineresti.
Spatialitatea mecaniza a sarpantelor istorice este strans legata de
geometria partiului acoperit, de modul de realizare a peretilor portanti
(dispusi de regula transversal sau longitudinal). In general sarpantele
istorice sunt realizate din din sisteme planare, dispuse dupa directii
ortogonale. Se regasesc la edificii cu partiuri dreptunghiulare alungite
(in cazul cladirilor grajdului si menajului spatiile alungite pe care le
acopera o sarpanta sunt reprezentate de coloane de cate 3 bolti).
Conformarea geometrica si comportarea mecanica a elementelor si a
Sisteme planare eclectice folosite pentru acoperirea cladirilor grajdului
si menajului au o volumetrie a acoperisurilor care presupune pante ale
capriorilor intre 30-45 (50).
Fermele planare transversale sunt subansambluri portante cu sistem
de agatare, formate din retele de bare, dispuse de regula dupa latura
scurta si in planuri perpendiculare pe axa longitudinala a suprafetei de
acoperit, in contururi triunghiulare, cu distanat interax de 0.8-1.5m.
Fermele transversale principale admit capriori legati de corzi, moaze si
uneori traverse.
Sistemele planare longitudinale- asezate paralele cu axa longitudinala
in pozitie verticala sau inclinata- constituie subansambluri principale de
rezistenta numai la actiunile negravitationale.
Materialul utilizat este preponderent de esenta moale (brad de padure,
molid) prezentand o durabilitate de cateva secole in interiorul cladirii,
in mediu uscat, rezultand elemente mai putin zvelte.

Tehnologia de executie- prelucrare sau cioplire si imbinari tesite pe

jumatatea sectiunii, chertari, cepuiri sau crestari solidarizate prin cuie
de lemn de esenta moale. Cuiele corect fixate sunt capabile nu numai
sa preia eforturile de forfecare, dar impiedica si deplasarile axiale ale
elementelor componente.