RISTOTEL

(384
322 . Hr.)
n urma cu peste 2000 de ani, n 322 .e.n., la Chalcis, n Eubeea, n mprejurari obscure s
e petrecea din viata acela care avea sa fie numit n evul mediu, Filosoful. Doar a
tt. Aristotel, asadar, devenise n cteva veacuri iubitorul de ntelepciune n conditie a
bsoluta.
Trecuse, la anul mortii, cu putin de sase decenii de viata si lasa o opera mereu
admirata de atunci. Ar fi scris 145 de carti, dupa lista lui Diogene Laertios.
Se pare nsa ca opera i va fi fost nca mai bogata, sau oricum de cteva ori mai bogata
, dect vremea a pastrat pentru cei mai dinaintea noastra, pentru noi si pentru ce
i care vor veni dupa noi. Caci o buna parte din ea s-a pierdut. Soarta nsa a facu
t ca lucrarile acroamatice, cursurile tinute n scoala, n celebrul sau Liceu sa fie p
astrate, dupa cte se pare, aproape n ntregime. Astfel ca avem la ndemna: Metafizica,
Fizica, Organon-ul (cu cele sase mari carti ale sale: Categoriile, Despre interp
retare, Analiticile prime, Analiticile secunde, Topica, Respingerile sofistice),
Despre suflet, Despre nastere si distrugere, Istoria animalelor, Despre cer, Po
litica, Etica eudemica, Etica nicomahica, Politica, Poetica, Retorica etc., toat
e carti de capati n stiinta noastra. Fiindca, Aristotel este un ntemeietor aproape
universal, stnd la nceputul mai tuturor stiintelor, la nceputurile lor nu att n sens
istoric, ci sistematic: este teoritician al retoricii, al poeticii, al moralei,
al economiei, al politicii, este un mare cercetator al naturii, este psiholog, e
ste filosof, ntemeiaza logica ntr-un fel care avea sa i se para lui Kant definitiv
. De buna seama ca nici logica, nici filosofia, nici biologia, nici astronomia s
i mecanica, nici politica, nici retorica n-au ramas la forma lor aristotelica. D
ar ele sunt astazi ce sunt cu deosebire datorita genialului grec nascut n anul 38
4 n Stagira din Peninsula Chalcidica. Cobornd din nordul aspru la Atena, ncepe nvata
mntul n Academia platoniciana, unde sta 18 sau 20 de ani, pna la moartea marelui fi
losof. Cei aproape 20 de ani pe care i-a petrecut n Academie au constituit un tim
p de studiu temeinic si de reflectie profunda, nct, n momentul despartirii de Acade
mie este pe deplin format.
Aristotelismul
Aristotelismul se constituie ntr-o miscare nentrerupta, care, dupa Werner Jaeger,
are ca poli platonismul fervent si naturalismul trecnd printr-o metafizica realis
ta. De buna seama, ideea succesiunii a trei ipostaze perfect distincte este simp
lista, dar Jaeger pare sa fi procedat la o simplificare din nevoile esentializar
ii. Exersnd la nceput n maniera platoniciana, deopotriva formala (scrie dialoguri)
Eudem ), cu dialogul D
si materiala (admite doctrina ideilor si nemurirea sufletului
espre filozofie ncepe divortul de doctrina ideilor. Urmndu-l pe Platon n revizuirea te
oriei ideilor si exersnd n critica, Aristotel nu vrea sa faca din aceasta mijloc d
e ameliorare a unui model ontologic anume, ci de depasire n altul.
Cu anii petrecuti la Assos ncepe o noua etapa n devenirea interioara a aristotelis
mului, anume aceea instrumentista, perfect individualizanta, n raport cu platonis
mul ca teorie a ideilor, dar nca foarte apropiata de valorile lui. Critica pe car
e o face platonismului n multiple planuri si reluata la alte nivele este un mijlo
c de selectare a valorilor n vederea integrarii lor ntr-o noua sinteza. Presupozit
ia platoniciana trebuie parasita, ideile neputnd sa functioneze ca forme. Acestea
dau nastere, din cutare lucru determinat, altui lucru nzestrat cu cutare nsusiri , i
ntra n compunerea lucrului si astfel este principiu al individuatiei ( tu esti iden
tic cu tine nsuti prin forma si materie ). Individuatia prin forma, de sugestie pla
toniciana, aduce date noi, care dau marii probleme a filosofiei grecesti, aceea
a punerii mecanismului ntemeierii n termeni inteligibili, un plus de claritate si
de adevar. Caci forma (universalul ca specie, ca gen), ntruct este principiu tine
de planul metafizic, dar fiindca intra ntr-un compus trece n existenta fizica; trece
printr-o participare substantiala: intra n alcatuirea individualului care numai
ca unitate a formei si materiei este un ntreg. Astfel este si cauza producatoare,
spre deosebire de idee, care, ca prototip, nu avea cum sa faca inteligibila gen
erarea si, totodata, sa fie ea nsasi inteligibila n functie determinata, att sub sp
ecie formala ct si sub specie materiala.