Sunteți pe pagina 1din 5

Tratatele de instituire a comunitatilor nu contin prevederi privind primordialitatea

dreptului comunitar asupra celor intern al statelor. Impreuna cu efectul direct,


primordialitatea constituie cei doi stalpi ai ordinii juridice comunitare. Problema
primordialitatii dreptului comunitar fata de dreptul intern al statelor membre, poate fi
considerata ca o expresie a problematicii raportului dintre dreptul international public si
dreptul intern.
In privinta raporturilor intre dreptul international si dreptul national au fost avansare trei
teorii. Primele doua, dualiste, considera dreptul international si dreptul national ca
reprezentand ordini juridice separate. Ele vor fi, deci, egale si independente, cu
consecinta ca normele dreptului international nu au valoare pentru dreptul intern si invers
si, pentru a fi valabile in ordinea interna, ele trebuie sa fie transformate in norme de drept
intern, singurele pe care organele statului si organele sale judecatoresti le aplica, ceea ce
ar face posibila modificarea si abrogarea lor printr-o lege interna ulterioara. Dar, practica
generala a statelor este in sensul ca transformarea dreptului international in drept intern
nou nu se face prin adoptarea de legi interne care sa reproduca normele conventionale ale
dreptului international.
Statele comunitare nu au un sistem dualist complet. In toate aceste state dreptul
international cutumiar este o parte a dreptului national. Dar in ce priveste tratatele
internationale, in Marea Britanie, Danemarca si Irlanda ele nu sunt direct, imediat
aplicabile in ordinea juridica nationala, ci este necesara transformarea normelor ce decurg
din acestea, in norme juridice nationale. Acest sistem prezinta o serie de dezavantaje in
sensul ca procesul de transformare poate fi de durata, prin amendamente parlamentare
textul poate sa fie schimbat, norma internationala nu are un regim propriu in ordinea
juridica nationala orice lege nationala viitoare urmand a avea prioritate asupra legii care
incorporeaza regula internationala in acea ordine juridica; sistemul in cauza nu poate sa
fie aplicat pentru transformarea deciziilor obligatorii emise de organizatii internationale,
acte care isi mentin acest caracter indiferent de ce ar putea decide parlamentul national.
In sistemul dualismului atenuat, intalnit in Germania si Italia, inainte ca guvernele sa
adere la tratate internationale, trebuie obtinuta aprobarea parlamentara, normele
generale de drept international avand, totusi, prioritate asupra legislatiei interne si fiind
obligatorii. Atenuarea se explica prin faptul ca legea ce aproba tratatul il incorporeaza si
nu mai poate fi modificat, ci va fi acceptat ca atare, in toto.
Potrivit teoriei moniste, ar exista o singura ordine juridica, cuprinzand atat dreptul
international, cat si dreptul intern, ca un sistem unitar de norme situate intr-un cadru
ierarhic de prioritate. Doctrina monista are doua variante, cea a primatului dreptului

intern si cea a primatului dreptului international. In ambele variante normele de drept


international, in aplicarea lor pe plan intern, nu sunt asimilate cu legile interne. Nu este
necesar un proces de transformare prin masuri legislative nationale. Dar, in ipoteza in care
norma de drept international este mai recenta decat normele interne care se afla in
conflict, ea va avea prioritate; daca ea este urmata de o legislatie nationala, potrivit
aceleiasi doctrine, aceasta ar trebui sa fie in concordanta cu legea internationala,
asigurandu-se, astfel, preeminenta normei de drept international care ar decurge din
natura dreptului international.
Unul dintre avantajele sistemului monist este caracterul sau logic mai mare, in sensul ca
regulile juridice ale unei comunitati mai numeroase trebuie sa prevaleze fata de cele ale
partilor sale, dar trebuie subliniat ca aplicarea lor ca norme de drept international se va
face in cadrul unor ordini juridice nationale, revenind deci, statelor, ca entitati distincte,
sa le puna in practica. Reglementarea efectului intern al normelor de drept international
va reveni, prin urmare, dispozitiilor dreptului national de natura constitutionala.
Spre deosebire de aceasta situatie din dreptul international public, in sistemul de drept
comunitar statele membre sunt obligate sa recunoasca primordialitatea dreptului
comunitar asupra dreptului intern. Fundamentul acestei situatii il constituie acordul
statelor de a fi membre ale acestor comunitati si de a accepta jurisdictia speciala create
in conformitate cu tratatele constitutive, care au fost negociate si fata de care s-a
exprimat concimtamantul fiecarui stat conform prevederilor tratatului si a reglementarilor
interne, respective prin referendum in ultima instanta.
Admitand principiul integrarii normelor juridice comunitare in dreptul intern al fiecarui
stat si faptul ca de aici decurg drepturi si obligatii pentru orice subiect de drept, in orice
situatie in care se pune problema recunoasterii jurisdictionale a acestor drepturi si
obligatii, instanta judecatoreasca va trebui sa decida chiar atunci cand tratatele nu contin
dispozitii exprese, fiind obligata sa hotarasca intre aplicarea dreptului comunitar si a celui
national.
Faptul ca tratatele nu contin prevederi exprese in acest sens, este considerat o precautie
de natura politica a initiatorilor Comunitatilor europene prin care s-ar menaja
sentimentele anti-federaliste ale unor state fondatoare, care ar fi putut sa nu accepte
caracterul conditional al constructiei comunitare . Numai art. 249 alin. 2 C.E. prevede ca,
in privinta regulamentelor ce pot sa fie adoptate de organismele comunitare, ca ele sunt
obligatorii in toate elementele lor si direct aplicabile in toate statele membre . Ceea ce
inseamna ca aceste regulamente trebuie sa fie aplicate de institutiile nationale, fara sa fie
necesare masuri prealabile de transformare a dreptului comunitar in drept national.

Pozitia Curtii de justitie este clara in aceasta privinta. Astfel, s-a remarcat ca obiectivul
Tratatului C.E. care este de a stabili o Piata Comuna a carei functionare este de directa
preocupare pentru statele membre, implica faptul ca acest Tratat este mai mult decat
un singur acord care creeaza, pur si simplu, obligatii reciproce intre partile contractante.
Comunitatea ce a fost creata constituie o noua ordine juridica pentru al carei beneficiu
statele si-au limitat drepturile lor suverane, desii in domenii limitate, si intre subiectii
careia se cuprind nu numai statele membre, dar si nationalii lor, astfel ca: Independent
de legislatia statelor membre, dreptul comunitar nu impune, deci, numai obligatii asupra
persoanelor, dar, de asemenea, a inteles sa le confere drepturi care devin parte a
mostenirii lor juridice. Aceste drepturi se nasc nu numai cand ele sunt sunt expres
acordate de Tratat, dar si in temeiul obligatiilor pe care Tratatul le impune intr-un mod
clar definit persoanelor, precum si statelor membre si institutiilor Comunitatii.
Curtea a afirmat in mod solemn principiul prioritatii in hotararea sa, Costa. Aici speta era
de doua ori exemplara: mai intai ca, fiind voeba de un conflict legat intre diverse dispozitii
ale Tratatului C.E.E. si legea italiana de nationalizare a electricitatii, din 6 septembrie
1962, ea era confruntata cu cel mai ascutit conflict: cel intre dreptul comunitar si o lege
nationala posterioara; in al doilea rand, deoarece cu cateva saptamani inainte, Curtea
constitutionala italiana se pronuntase asupra aceluiasi conflict ( sentinta din 7 martie
1964 ), solutionandu-l in cadrul tezei internationaliste si prin aplicarea conceptiei
dualiste italiene a raporturilor dintre dreptul international si cel intern, in favoarea normei
mai recente, adica a legii nationale.
Rationamentul Curtii se bazeaza, in principal, pe trei argumente complementare:
A)

aplicabilitatea imediata si directa, care ar ramane litera moarta daca unui stat i s-ar

putea sustrage printr-un act legislative care se opune textelor comunitare: Tratatul
C.E.E., a instituit o ordine juridica proprie integrata sistemului juridic al statelor membre
din momentul intrarii in vigoare a tratatului si care se impune jurisdictiilor acestora
aceasta integrare, in dreptul fiecarei tari membre, a unor dispozitii care privin din sursa
comunitara, ca si, in general, termenii si spiritul tratatului, au drept corolar
imposibilitatea ca statele sa faca sa prevaleze impotriva unei ordini juridice acceptate pe
baza de reciprocitate o masura ulterioara unilaterala opusa acestei ordini. Mai mult
decat atat, preeminenta dreptului comunitar este confirmata de articolul 189 in
termenii caruia reglementarile au valoare obligatorie si sunt direct aplicabile de catre
fiecare stat membru. Aceasta dispozitie, care nu este insotita de nici o rezerva, ar fi
lipsita de deschidere daca un stat membru ar putea sa-i anihileze efectele printr-un act
legislativ opus textelor comunitare:
-

atribuirea de competente Comunitatilor, care limiteaza, de o maniera corespunzatoare,

drepturile suverane ale statelor: transferarea de catre state, din ordinea lor juridica

interna in profitul ordinii juridice comunitare, a drepturilor si dispozitiilor care corespund


tratatului antreneazao limitare impotriva careia nu se poate prevala un act ulterior
incompatibil cu notiunea de Comunitate;
-

unitatea ordinii juridice comunitare, adica indispensabila uniformitate de aplicare a

dreptului comunitar: forta executiva a dreptului comunitar nu poate varia de la un stat la


altul in favoarea legislatiilor interne ulterioare fara a pune in pericol realizarea scopurilor
tratatului, mentionate la articolul 5.2 si fara a provoca o discriminare, interzisa de
articolul 7.
Dupa o motivatie supraabundenta si oarecum dezordonata, Curtea a conchis, printr-o
formula sintetica de o exceptionala densitate: emanat dintr-o sursa independenta,
dreptul nascut din tratat nu poate, prin urmare, datorita insusi naturii sale originale, sa se
opuna din punct de vedere juridic unui text intern, oricare ar fi acela, fara a-si pierde
caracterul sau comunitar si fara a pune in cauza baza juridica a Comunitatilor insasi.
Aceasta formula reprezinta cele patru elemente de doctrina a Curtii asupra prioritatii,
doctrina pe care jurisprudenta sa ulterioara n-a facut decat s-o confirme;
B)

prioritatea reprezinta o conditie esentiala ( P. Pescatore ) a dreptului comunitar,

care n-ar putea exista ca drept decat cu conditia de a nu putea fi zadarnicit de dreptul
statelor membre. Urmarirea indeplinirii obiectivelor Comunitatilor, realizarea unei Piete
Comune, impun aplicarea uniforma a dreptului comunitar, fara de care nu se produce
integrarea. Deci, prioritatea dreptului comunitar nu decurge din cine stie ce ierarhie intre
autoritatile nationale si cele comunitare, care ar fi, de altfel, contrara bazei constructiei
europene, ci se fondeaza pe faptul ca aceasta reglementare trebuie sa prevaleze,
altminteri inceteaza sa mai fie comuna si incetand sa mai fie comuna, ea inceteaza sa
existe, iar Comunitatile nu mai au sens;
-

dreptul comunitar isi afirma superioritatea in virtutea propriei sale nature ( datorita

naturii sale specifice originale); aceasta nu rezulta din vreo concesie din partea dreptului
constitutional al statelor membre. Fundamentata pe natura intrinseca a tratatelor
comunitare si a Comunitatilor, prioritatea se sustrage situatiilor care ar determina-o sa se
supuna, daca ar depinde de acestea, reglementarile divergente care in fiecare stat si
pentru fiecare stat pretend ca solutioneaza conflictele de drept international si de drept
intern;
-

ordinea juridica comunitara aduce prioritatea, in integralitatea sa, in ordinea juridica

nationala. Aceasta inseamna, in primul rand, ca prioritatea este in folosul tuturor normelor
comunitare (dreptul nascut din tratat), primare sau derivate, aplicabile direct sau nu. In
acelasi timp, aceasta inseamna ca prioritatea se exercita impotriva tuturor normelor
nationale, administrative, legislative, si chiar de nivel constitutional: pentru inceput,
Curtea a afirmat ca dispozitiile constitutionale interne nu pot fi utilizate pentru a
zadarnici dreptul comunitar si ca o astfel de actiune ar fi contrara ordinii publice

comunitare, ulterior ea a adaugat intr-un mod si mai clar ca drepturile fundamentale,


asa cum sunt ele formulate in constitutia unui stat membru sau principiile unei structuri
constitutionale nationale, nu vor afecta valabilitatea unui act al Comunitatilor si efectul
acestuia pe teritoriul unui stat membru. Pe scurt, dreptul constitutional al unui stat
membru nu va constitui un obstacol pentru prioritate;
-

in sfarsit, prioritatea dreptului comunitar nu functioneaza numai in ordinea

comunitara, adica in relatiile dintre state si institutii si mai cu seama in fata Curtii de
Justitie, ci si acesta este aportul fundamental al hotararii in ordinile juridice nationale (
prioritate interna ), unde ea se impune jurisdictiilor nationale (nu poate fi infirmata
juridic). Modalitatile de sanctionare a acestei prioritati de catre judecatorii nationali nu
sunt inca specificate in hotararea Costa.