CURS 10

02.12.2013
Probele in procesul civil
In principal, proba revine celui care face o afirmatie in justitie. Aceasta notiune are
mai multe intelesuri.

Prin proba se intelege actiunea de restabilire sau nu a unui anumit fapt

Prin proba se intelege mijlocul legal pentru dovedirea unui fapt
In sens uzual, prin proba se intelege mijloacele propriu-zise de proba

Clasificare:
Probele pot fi judiciare sau extrajudiciare.
Dupa natura lor, probele pot fi personale si materiale. Probele personale sunt
fapte ale omului( de pozitii, prezumtii etc.). Probele materiale sunt lucrurile care
contribuie la dovedirea raportului juridic.
Probele mai pot fi directe si indirecte.
Probe primare(nemijlocite) si probe secundare.
Dupa modul in care judecatorul percepe faptele, probele se impart intre cele pe care
judecatorul le percepe personal si direct si probe pe care le cunoaste prin
intermediul altor persoane.(expertizele)
Probele mai pot fi simple si reconstituite dupa cum sunt spontane sau pregatite
anterior.
In legislatia romana, materia probelor este tratata in mod unitar in codul de
procedura civila, care reglementeaza atat administrarea probelor cat si
admisibilitatea si aprecierea probelor.
In ce priveste sarcina probei, aceasta revine intotdeauna celui care face o
sustinere in fata judecatii, afara de alte cazuri prevazute de lege. Dupa ce
reclamantul a facut proba, paratul la randul lui, este nevoit sa iasa din pasivitate si
sa se apere, sa contraatace, dovedind netemeinicia pretentiilor reclamantului. Asa
fiind, putem conchide ca sarcina probei este impartita intre reclamant si parat, dar
judecatorul la randul lui poate comanda orice mijloc de proba.
In toate cazurile, obiectul probei, sunt faptele juridice in inteles larg si actele
juridice care au creat, modificat sau stins un raport juridic concret. La randul lor,
faptele care trebuie dovedite pot fi materiale sau psihologice, pozitive sau negative.
In context, judecatorul nu poate pronunta hotararea numai pe baza faptelor pe care
le cunoaste in mod personal ci aceste fapte trebuie dovedite prin administrarea
mijloacelor de proba. Anumite fapte nu trebuie dovedite pentru ca se prezuma ca
sunt cunoscute de un cerc larg de persoane( faptele notorii) sau faptele pe care
legea le considera existente. Obiceiurile, uzurile, uzantele, regulile deontologice,

reglementarile legale nu trebuie dovedite decat in cazul in care instanta sau una din
parti nu le cunoaste.
Cu toate acestea, textele care nu sunt publicate in Monitorul Oficial al
Romaniei, conventiile, tratatele si acordurile internationale aplicabile Romaniei dar
care nu sunt integrate intr-un text de lege, precum si dreptul cutumiar international,
trebuie dovedite de catre partea interesata. In context, partea care invoca o lege
straina trebuie sa faca dovada continutului ei, iar in cazul in care nu poate sa faca
aceasta dovada intr-un anumit timp rezonabil se aplica legea romana.
Probele se administreaza in proces pentru a-l convinge pe judecator, deci el
este subiectul probei. Pentru ca o proba sa fie admisa de instanta, aceasta trebuie
sa fie pe de o parte legala, iar pe de alta parte concludenta. Nu este suficient ca o
proba sa fie legala pentru a fi admisa de instanta, ea mai trebuie sa fie si
concludenta, pertinenta, adica sa aiba legatura cu procesul si sa tinda sa
dovedeasca ceea ce reclamantul cere. Instanta este obligata sa examineze
concludenta probei, in chiar momentul in care ea este propusa de parti si in acest
context, aproba pentru administrare numai acele probe care pot duce la
solutionarea procesului. Daca probele propuse nu sunt indestulatoare pentru
lamurirea si clarificarea procesului instanta va dispune ca partile sa completeze
probele sau poate din oficiu la randul ei sa puna in discutia partilor administrarea
altor probe chiar daca partile se impotrivesc.
Asupra probelor propuse de parti instanta se pronunta printr-o incheiere, atat
cand este vorba de admiterea sau de respingerea probei solicitate. In situatia in
care s-a incuviintat de catre instanta o expertiza sau cercetare locala, partea care a
propus proba respectiva este obligata sub sanctiunea decaderii ca la termenul fixat
de instanta sa depuna suma stabilita de instanta pentru acoperirea cheltuielilor.
Administrarea probelor se face in fata intregului complet de judecata sau in
sala de consiliu daca legea nu dispune altfel. S-a dorit prin acest lucru sa se
consacre principiul nemijlocirii. Exista totusi exceptii de la principiul nemijlocirii in
situatia in care fapta s-a produs in alta circumscriptie decat in cea in care este
judecat procesul si in aceste conditii instanta indreptatita cu solutionarea cauzei
poate cere ca cercetarea respectiva sa se faca printr-o comisie rogatorie.
Daca s-a dispus o cercetare locala, aceasta se va efectua cand este cazul mai
inainte de administrarea celorlalte probe.
Referitor la aprecierea probelor, instanta va examina probele administrate pe
fiecare in parte si in intreg ansamblul lor. In vederea stabilirii existentei ori
inexistentei faptelor pentru a caror dovedire, probele sunt incuviintate, judecatorul
le administreaza in mod liber potrivit convingerilor sale.
Oricine are interes sa constate de urgenta marturia unei persoane, parerea
unui expert, starea unor bunuri mobile ori imobile, daca este in pericol ca proba sa
dispara ori sa fie greu de administrat in viitor, va putea cere atat inainte cat si in
timpul procesului administrarea acelor probe. In cerere, partea interesata indica
probele a caror administrare o pretind, si motivele care o fac necesara asigurarea
acestor probe.

Proba prin inscrisuri

Inscrisul este orice scriere sau alta consemnare care cuprinde date despre un
act sau fapt juridic indiferent de suportul ei si se clasifica in urmatoarele moduri.

Incrisuri nepreconstituite si inscrisuri preconstituite.

Dupa scopul pentru care au fost intocmite incrisurile preconstituite sunt la
randul lor originale ori primordiale
In functie de modul de intocmire, incrisurile preconstituite pot fi autentice si
sub semnatura privata.
Dupa raportul dintre ele inscrisurile pot fi originale, copii si duplicate
Dupa suporul pe care sunt scrise, consemnate, aceastea pot fi pe hartie, pe
suport informatic, electronic etc.

Inscrisul autentic
Este acela care emana de la un functionar public competent sa functioneze in
locul in care actul s-a facut cu respectarea solemnitatilor cerute de lege. Aceste
inscrisuri nu pot fi combatute decat prin inscrierea in fals.
Caracteristici:

Se bucura de prezumtia de validitate

In privinta datei, face dovada pana la proba inscrierii in fals, atat in
raporturile intre parti cat si in raporturile intre terti
Face dovada fata de orice persoana pana la declararea sa ca fals
Inscrisul autentificat de notarul public care constata o creanta certa si lichida,
are putere de titlu executoriu cand aceasta devine exigibila.

Inscrisul sub semnatura privata este acela intocmit de parte fara

interventia vreunui organ al statului. Pentru a avea valoare de proba, legea pune
conditia ca acesta sa fie semnat de parti cu exceptia in care legea nu cere si conditii
speciale bun si aprobat.
In cazul in care inscrisul nu este semnat sau nu indeplineste conditiile
speciale, el nu are forta probatorie, acest lucru nu afecteaza valabilitatea
conventiilor, ci numai posibilitatea conditiilor de dovedire a acestora. In cazul in
care nu sunt indeplinite conditiile speciale, inscrisul ar putea totusi constitui un
inceput de dovada scrisa. In ceea ce priveste forta probanta a acestui inscris, acesta
este supus conditiei recunoasterii de partea careia i se opune. In ceea ce priveste
inscrisul pe suport informatics, NCPC arata la art. 282 ca Atunci cand datele unui
act juridic sunt redactate pe un suport informatic, documentul care reproduce
aceste date constituie instrument probator al actului.
NCPC asimileaza inscrisurilor sub semnatura privata si urmatoarele categorii de
incrisuri:

Contractele incheiate pe formulare tipizate

Biletele, tichetele si alte documente asemanatoare utilizate cu ocazia
incheierii unor acte juridice

Telexul sau telegrama ale caror originare au fost semnate de expeditor si

depuse la oficiul postal.

In cazul in care partea are inscrisurile cu care doreste sa faca proba nu exista
nicio dificultate pentru ca acesta le depune in copii certificate odata cu cererea de
chemare in judecata sau odata cu intampinarea. Daca inscrisurile sunt in limba
straina, partea este obligata sa depuna traduceri care emana de la un traducator
autorizat. Toate incrisurile depuse la dosarul cauzei raman dobandite judecatii si nu
mai pot fi retrase fara acordul adversarului. Daca inscrisul pe care o parte intelege
sa il foloseasca se gaseste la adversar, la cerera celui interest instanta de judecata
poate ordona infatisarea lui. In cazul in care partea care are inscrisul refuza sa
raspuna de interogatoriu sau refuza sa il predea, instanta va putea considera ca
dovedite pretentiile partii care a cerut prezentarea inscrisului.
Totodata este posibil ca inscrisul probator sa se afle la o terta persoana, iar si
in acest caz, instanta va decide prezentarea in instanta a acelui inscris. Daca
inscrisul se afla in administrarea unei autoritati, instanta va dispune aducerea lui la
acea instanta, punand acest lucru in vederea conducatorului unitatii. Daca inscrisul
se afla la una dintre parti si nu poate fi adus in instanta nu din vina acesteia ci din
cauza unor fapte neimputabile, presedintele instantei va delega un judecator la
cercetarea inscrisului la locul in care acesta se afla.
Inscrisurile aduse ca mijloc de proba de catre parti pot fi contestate de
adversari daca este vorba despre un inscris sub semnatura privata, cel caruia i se
opune trebuie fie sa il recunoasca, fie sa-l conteste.
Proba cu martori(testimoniala)
Este admisibila in toate cazurile in care legea nu dispune altfel. Se precizeaza
de asemenea ca niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori daca obiectul lui
este mai mare de 250 lei.
Proba cu martori este inadmisibila si daca legea cere forma scrisa pentru
dovedirea unui act juridic, cu unele exceptii. In ceea ce priveste inceputul de
dovada scrisa, acesta reprezinta orice scriere chiar nesemnata si nedatata care
provine de la o persoana careia acea scriere i se opune.
Pentru a fi in prezenta unui inceput de dovada scrisa, trebuie indeplinite
urmatoarele conditii.

Sa existe o scriere
Scrierea sa provina de la cel careia este opusa, ori de la autorul acesteia, ori
facuta de o alta persoana si semnata de parte
Scrierea sa fie apta a face credibil faptul pretins.

In principiu, in procesul civil poate fi martor orice persoana. Cu toate acestea,

NCPC precizeaza expres ca nu pot fi ascultati ca martori rudele si afinii pana la
gradul III inclusiv, sotul si fostul sot, cei aflati in dusmanie sau aflati in legaturi de
interese cu vreuna dintre parti, cei pusi sub interdictie judecatoreasca si cei
condamnati pentru marturie mincinoasa. Daca instanta a incuviinta proba cu

martori, ea va dispune ascultarea acestora si cu toate acestea fiecare parte va

putea sa se impotriveasca la ascultarea unuia sau mai multor martori de pe lista.
Pentru ascultarea lui, martorul este instiintat despre necesitatea prezentarii la
instanta prin citatie. In cazul in care martorul lipseste de la prima citare, instanta va
emite mandat de aducere si ii va putea da acestuia si o amenda.
Fiecare martor va fi audiat separat, cei neaudiati neputand fi in sala in
momentul audierii unui martor, Presedintele completului, dupa ce indentifica
martorului ii va cere acestuia sa declare daca este ruda cu vreuna din partile din
proces, daca este in dusmanie cu vreuna dintre ele sau daca are legaturi de interes
cu vreuna. Presedintele va pune in vedere martorului indatorirea de a jura si
semnificatia juramantului. Pe timpul depunerii juramantului, martorii, cu exceptia
celor de alta religie decat cea crestina, vor tine mana pe Biblie. Dupa depunerea
juramantului martorul va putea fi audiat aratand imprejurarile pe care le cunoaste si
raspunzand intrebarilor presedintelui, martorul nu are voie sa citeasca de pe hartie
o prelegere intocmita anterior sedintei, dar se va putea folosi de anumite biletele
cand este vorba de cote aritmetice.
Declaratiile martorului se vor consemna de grefierul de sedinta dupa care i se
vor citi acestuia si vor fi semnate de catre presedintele instantei, de catre grefier si
de catre partile cauzei. Martorii ascultati raman in sala de judecata pana la
incheierea cercetarii.
Prezumtiile
Sunt consecintele pe care legea sau judecatorul le trage dintr-un fapt
cunoscut pentru a dovedi un fapt necunoscut. Din acest text rezulta ca prezumtiile
sunt de 2 feluri si anume legale si judiciare. Prezumtiile legale sunt prevazute in
mod expres, limitativ de catre lege, indeosebi de catre Codul Civil. Articolul 93 NCC
arata ca cel disparut este socotit in viata daca nu a intervenit hotararea declarativa
de moarte, ramasa definitiva. Prezumtia legala arata art. 328 alin. 1 NCPC scuteste
pe oricine de orice dovada in favoarea careia este stabilita in tot ceea ce priveste
faptele considerate de lege ca fiind dovedite.
Potrivit art. 329 NCPC in cazul prezumtiilor lasate la luminile si intelepciunea
judecatorului, acesta se poate intemeia pe ele numai daca au greutatea si puterea
de a naste probabilitatea faptului pretins.
Expertiza
Acest mijloc de proba este reglementat in NCPC si se ajunge la el ori de cate
ori pentru lamurirea unor imprejurari de fapt este necesar sa se cunoasca opinia
unor specialisti. Uneori insa, legea stabileste obligativitatea expertizei sub
sanctiunea anularii hotararii, expertizele la randul lor pot fi de mai multe feluri,
tehnice, dentare, sanitar-veterinare etc. Cand este necesar pentru lamurirea unor
aspecte legate de procesul pe rol, instanta de judecata va cere corpului expertilor
desemnarea unora dintre acestia pentru lamurirea situatiei date. Corpul expertilor
face propuneri pentru 3 dintre acestia care vor fi prezentati partilor care ajung la un
consens privitor la expertul care va promova expertiza. Incheierea judecatorului
referitor la expertiza va stabili obiectivele acestuia, adica intrebarile la care expertul

trebuie sa raspunda, data depunerii raportului, onorariul expertului si cheltuielile de

deplasare. Expertul poate fi recuzat pentru aceleasi motive ca si judecatorul.
Expertul isi concretizeaza lucrarea printr-un raport de expertiza, acest raport
se depune la instanta cu cel putin 10 zile inainte de termen. Pentru motive
temeinice, instanta de judecata poate dispune la cerere sau din oficiu efectuarea
unei noi expertize de o alta echipa de experti.