Prezentator: Olga Morozan

Coordonator ştiinţific: Virginia

Rusnac
“Zeul a creat visele pentru a
le arăta oamenilor calea
atunci cînd nu pot să-şi
întrevadă viitorul.”
Papirus Insinger,
Noaptea e un sfetnic bun
 1900-publicarea lucrării “Initereptarea Viselor” de către Freud, în
care prezintă pentru prima dată importanţa studierii activităţii onirice
( a visului), care permite înţelegerea globală a fiinţei umane.
 Freud formulează 3 postulate ce rezumă funcţiile principale ale
visului:
1. Visul este ocrotitorul somnului.
 Dormind, noi permitem corpului să se relaxezeşi sistemului conştient
să se odihnească, fiind induse de poziţia orizontală şi de imobilitatea
corpului. Astfel se sitează procesele de reflecţie şi de raţionalizare, şi
diminuarea aproape totală a pecepţiilor exterioare. Totuşi un stimul
prea violent sau o excitare endogenă prea puternică ne poate trezi,
fenomen ce dovedeşte că sistemul conştient nu este total absent sau
adormit.
Visele sunt produse de inconştient, care este mereu conectat la
realitate, chiar şi în timpul dormirii. Fiind reprezentat de imagini, el
crează visele tot prin intermediul lor, iar schimbările verbale (de care
răspunde conştientul), apar secundare şi destul de sărace.
Imaginile apărute reprezintă conţinuturile dorinţelor şi temerile,
traumatismele refulate (experienţa pesonală, după Freud) plus
simbolurile şi arhetipurile din istoria umanităţii (reprezentări ale
inconştientului colectiv, după Jung).
În cazul insomniilor, persoana se ciocneşte cu refuzul inconştient al
conştiinţei de a-l abandona: fie pentru că persoana se simte
ameninţată de lumea exterioară, fie, mai frecvant, penru că îi este
frică de propriul univers interior.
Astfel, partea conştientă a psihicului luptă împotriva detaşării şi
abandonului, indispensabile adormirii.
Această realizare are loc în mod indirect, voalat, astfel avînd loc o
compensare evidentă.
Excepţie face visul copilului (cel puţin pînă la 6-8 ani), care sunt
inteligibile şi comprehensibile. Această particularitate ste legată de
simplitatea copiilor şi a dorinţelor lor. După Freud, visul copilului este
răspunsul adus unui eveniment petrecut în timpul zilei.Deci, pentru a-l
înţelege , este suficient săs e compare visul cu realitatea.
4. Funcţia de eliminare a stresului şi a emoţiilor trăite în timpul
zilei.
De exemplu:
1. Dacă cineva visează o crimă sau monştri imediat după vizionarea unui
film de groază, nu este necesar de străduit să interpretăm aceste
simboluri, deoarece ele reprezintă reacţia emoţională (frică, teroare)
trăită recent la stimul (filmul).
2. O mamă care pregăteşte cu fertilitate nunta singurului său fiu poate
visa de mai multe ori nunta: absenţa invitaţilor, răsturnarea farfuriilor,
ploaia torenţialăsau orice altă catastrofă, astfel reprezintînd
îngrijorarea că nu va reuşi să organizeze nunta- nu se necesită o
interpretare aprofundată a fiselor date.
Visul permite înregistrarea, clasarea şi organizarea datelor.
Este legat de memorie, realizînd o operaţie de triere şi ierarhizare:
datele direct utilizabile sun plasate în partea de sus, în timp ce elementele
mai puţin importante pentru persoană sunt aranjate în compartimentele
mai puţin accesibile.

6. Funcţia de anticipare a anumitor situaţii.

Ea se explică prin caracterul inconştient al cunoştinţelor. De fapt,

subiectul deţine adesea soluţia la problemele sale, dar aceste cunoştinţe
sunt ascunse în inconştient.
Avîndu-şi rădăcinile în inconştient, visul le face accesibile.
De asemenea, unele vise anticipă şi unele patologii fizice, boli despre care
corpul “ştie”. Şi atunci prin intermediul visului, oferă informaţii utile. De
exemplu, faptul de a visa că eşti sugrumat indică un început de angină.
“Un creier inactiv într-un corp activ” sau somnul cu unde lente (SOL).
Stadiul de SOL se caracterizează prin apariţia a partu faze succesive,
asociate unei diminuări a activităţii SNC, ce se remarcă prin unde de
frecvenţă din ce în ce mai joasă:
 Faza 1 (4-8 Hz): adormirea.
 Faza 2 (4-8 Hz): somnul uşor. Intrarea în această fază este marcată
de prezenţa fuselor somnului, care sunt scurte trăsăriri(stare de veghe
cu frecvenţă ridicată:15-60Hz). După toate probabilităţile, este
momentul în care , de exemplu, ne întoarcem partea cealaltă.
 Faza 3 (2-4 Hz): somnul aproape profund, somnul profund.
 Faza 4 (0,5-2 Hz): în această fază subiectului îi este cel mai greu să
se trezească. Fază caracterizată de apariţia undelor delta.
Cum se construieşte un vis???
Elementele inconştiente ameninţătoare, deranjante şi dureroase, adesea
rezultînd din refulare, nu pot să reapară brutal la nivelul
conştiinţei, cu riscul de a distruge persoana sa, sau de a-i ameninţa
liniştea interioară. De aceia , încă de la trezire conştientul îşi reia
activitatea şi începe să şteargă toare ameninţările deranjante sau
compromiţătoare, provocîndu-ne senzaţia că nu ţinem minte nimica
din vis.
În plus, cenzura continuă să vegheze chiar şi atunci cînd dormim,
astfel continuînd să se opună fără întrerupere conştientizării
conţinuturilor refulate.
Inconştient → ← Cenzură ≈ → Conştiinţă
Deci, gîndurile , dorinţeleşi reprezentările inconştiente nu pot trece de
mcenzură decît dacă sunt suficiente de deghizate. În aceste condiţii ,
cenzura nu le recunoaşte ca fiind ameninţătoare sau periculoase, şi le
lasă să treacă.
Pentru deghizare, visul comportă 2 dimensiuni:
1. Conţinut manifest: naraţiunea visului
2. Conţinut latent (ascuns): sensului visului, mesajului pe care îl
transmite.
Procesul care transformă visul latent în visul manifest se numeşte
elaborarea visului.
Deplasare
Conţinut latent Condensare Conţinut
→→→→→→ manifest
Simbolizare
1. Transformarea ideilor în reprezentări de imagini (imagini, acţiuni, senzaţii, impresii, emoţii refulate în inconştient).

Această transformare participă la criptarea conţinutului ascuns

(latent) al visului.
Caracterul vizual şi senzorial al visului îl face imposibil de
povestit, deoarece nararea se face în stare de veghe, adică sub
controlul conştientului, care la rîndul său provine din
reprezentarea de cuvinte. Astfel, în vis există puţine cuvinte
sau chiar deloc. În caz că persistă un dialog, el este foarte
scurt şi nestructurat.
Prin urmare, atinci cînd dorim să interpretăm un vis, este necesar
să trecem de la registru vizual şi senzorial la registru
verbal, ceea ce nu este lipsit de dificultăţi.
2.Condensarea
Ea permite compactarea mai ultor reprezentări într-una singură. De
exemplu, mai multe persoane conţinute în una singură constituie o
repzentare condensată. O persoană compusă astfel are aspectul lui A, părul
lui B, vocea lui C, hainele lui D, şi totuşi e vorba de E.
Visul latent este mult mai dens şi mai lung decît cel manifest; condensarea
astfel reducînd lungimnea şi importanţa visului. De asemenea, el îl face mai
complex, mai confuz, imprecis şi absurd. (“Este amuzant: în visul meu,
locuiai în casa lui Henry, în timp ce , în realitate, tu nu ai văzut-o
niciodată!”).
Condensarea se manifestă tocmai prin schimbări brutale şi necuviincioase
de decor, de timp şi /sau de situaţie.
3. Deplasarea
Se exprimă în 2 moduri:
 un element ascuns este înlocuit de un alt element îndepărtat, prin
urmare de o aluzie,
 Accentul psihic este transferat de la un element important asupra
unui detaliu.
Ea explică sentimentul de ciudăţenie pe care îl provoacă deseori visele
(“Este ciudat! Am visat o persoană cu care m-am intersectat doar o
singură dată şi care îmi este este total indiferentă!”). Deplasarea
utilizeazeă procedeul asociativ, păcălind admirabil cenzura, făcînd
important un lucru care nu este aşa, respectiv secundar ceea ce este
esenţial.
Iată de ce, în vis detaliile au o mai mare importanţă şi constituie
deseori cheia !!!
4. Simbolizarea
Visul reprezintă simboluri nu umai din inconştientul personal, dar şi cel
colectiv.
Freud spunea că “această cunoaştere ne vine din diverse surse , din
poveşti şi mituri, din farse şi ghiduşii, din folclor, adică din studiul
moravurilor, obiceiurilor, proverbelor şi cîntecelor diferitor
popoare, din limbajul poetic şi din limbajul comun” (după Jung
acestea fiind “arhetipuri”).
Astfel, cel ce visează foloseşte simboluri, în timp ce , în mod conştient,
adică în starea de trezire, se dovedeşte incapabil să le dea un sens.
Simbolul serveşte la reprezentarea, într-un mod analogic, a unei
reprezentări refulate, a cărei expresia este adesea inofensivă, întrucît
nu are semnificaţie pentru subiect în stare de veghe.
4. Simbolizarea: 2 mici experienţe, pe această temă simbolică, sunt
revelatoare pentru cunoaşterea şi utilizarea inconştientă a
simbolurilor:
1. Tehnica asociaţiilor libere (spontan şi rapid să asocieze o idee cu
alta) pentru a revela legăturile inconştinete, adică lanţurile de
repezentări. Ea se bazează pe afirmarea unor înlănţuiri de
reprezentri simbolice, care explică faptul că o idee este legată real
su psihic de o doua idee, la rîndul ei legată de o a treia idee etc.
Reprezentarea simbolică iniţială generează astfel o succesiune de
reprezientări simbolice. Subiectul merge inapoi de-a lungul lanţului
de asocieri pentru a ajunge la reprezentarea originală şi deci la
dorinţa reprimată sau la traumatismul iniţial.
Rerezentare ↔ R ↔ R ↔ R ↔ Simbol
iniţială 2 3 4
4. Simbolizarea: 2 mici experienţe:
2. O altă tehnică, destul de amuzantă, constă în a spune o personă unei
serii de întrebări simple, dar repetitive. Poate fi întrebată “cît fac
3x4”, apoi să i se repet “3x4”, intercalînd “4x3” de mai multe ori,
cu o cadenţă susţinută timp de un minut. Trebuie de răspuns foarte
repede şi în mod automat ”12”. Tot în acelaşi timp ritm, se încheie
experimentul cerîndu-se să spună o culoare.
Răspunsul său va fi în general : “roşu”. De ce? -> Persona este sensibil
agasată de acest chestionar repetitiv şi în consecinţă, ea evocă acea
culoare care îi traduce cel mai bine starea de enervare -> roşul, care
este sinonim cu expresia verbală “destul” sau “stop!”.
Înţelegerea semnificaţiei unui simbol sau a unui mit pune în
evidenţă propriile proiecţii şi credinţe inconştiente.Marile
simboluri universale trimit întotdeauna la istorii individuale.
Experienţele şi încercările prin care trec ele sunt şi ale noastre,
deoarece cu toţii sntem într-un moment al vieţii noastre Scufiţa
Roşie sau Oedip.
Avînd aspectul său penibil şi dureros, el reprezintă un vis distins printr-
un eşec sau imperfecţiune a mecanismelor de producere a visului.
Aceasta se poare întîmpla din 2 motive:
 Condensarea, deplasarea şi simbolizarea sunt imperfecte şi
insuficiente pentru a masca periculozitatea conţinuturilor refulate.
 Conţinuturile refulate sunt prea ameninţătoare şi încărcate emoţional.
Este vorba de dorinţe, gînduri su sentimente atît de reprobabile, încît
simpla lor evocare este sufucientă pentru a teroriza persoana.
Astfel, coşmarul corespunde realizării directe a unei dorinţe
refulate, dar totuşi a cărui conţinut a fost supus uni proces de
elaborare a visului. Ceia ce înseamnă că nu putem face o interpretare
primară a lui, luînd conţinutul manifest drept cel latent.
Şi în acest caz, o căutare a sensului şi deci o interpretare se
dovedesc a fi necesare.
La copil, coşmarul este cel care relevează temerile ce îl copleşesc.
Poate fi urmarea unei cărţi sau a vizionării unui film care au generat
angoase (monştri, scene violente etc.). Prin funcţia de eliminare a
stresulu, coşmarul disipă emoţiile negative de peste zi (factor pozitiv:
permite identificarea temerilor şi exteriorizarea lor). Dacă angoasele
nu au alte cauze, lucrurile se vor opri aici.
În schimb dacă filmul sau cartea nu au fost decît un factor
declanşator, şi nu cauza, atunci coşmarurile vor deveni recurente,
semnificînd că angoasa copilului este provocată de altceva mai
profund.
Deci, coşmarul constituie un vis “ratat”, fiind dovada eşecului
mecanismelor de condensare, deplasare şi de simbolizare.
Conţinuturile sunt insuficient criptate, iar cenzura , cu scopul de a-l
proteja pe cel ce visează de invanzia inconştientului asupra
conştientului, întrerupe visul şi deci şi somnul, trezindu-l pe subiect.
Cum?
Rememorare;
CONŢINUT Naraţiune; CONŢINUT
LATENT ←←←←←← MANIFEST
Lectură asociativă.

1. Rememorarea viselor
Pentru inconştient un vis “reuşit” este unul care nu lasă urme, deoarece scopul
visului este doar o eliberare a conţinuturilor inconştiente, care nu perturbă
sistemul conştient, şi prin urmare, nu este identificată de către subiect, adică
uitată la trezire. Pentru a ajuta memorarea:
 Trebuie să decidem şi să vrem să ne amintim visele, provocănd interesul faţă de
activitatea onorică.
 Să nu ne ridicăm brutal, dar să rămînem vreo 10 min alungiţi, cu ochii închişi,
între somn şi trezire. În vaz contrar cenzura va abate ”violent”, şi fulgerător va
şterge toate urmele mnezice ale activităţii onirice.
 Renunţarea la somnifere.
2. Povestirea Viselor
Visul dispare, se diluiază pe măsură ce încercăm să ni-l reamintim. De
aceia, el tebuie redat în scris sau măcar povestit cu voce tare.
Greutatea: din cauza absurdităţii sale el se dovedeşte adesea imposibil
de povestit. Dificultatea este datorată formei viselor, construite din
imagini, sentimente şi emoţii, adică din elemente a căror verbalizare
şi raţionalizare este dificilă.
În povestire trebuie să rămînem cît mai neutri posibil, fără de a judeca
şi de a face comentarii personale (opinii adăugate) = > neobiectiv.
În fixarea viselor se înscriu doar acele date care au fost simţite şi
văzute în vis, iar emoţiile ulterioare trebuie fixate între paranteze sau
separat.
De exemplu: “purta o pălărie cu boluri largi, cu o panglică mov (cred
că era încîntătoare)”.
3. Interpretarea propriu-zisă a viselor: o punte dintre conţinuturile
inconştinete şi cele conştiente, căutînd sensul ascuns prin operarea
liberei asocieri; astfel, căutînd să apropiem semnificaţii între ele.
După Freud, totul este important în vis, astfel încît nu trebuie să
încercăm să găsim imediat esenţialul, neglijind detaliile. De aici,
ceea ce luăm drept nucleul visului (personajul principal, situaţia
generală etc.) poate să fie doar secundar , din cauza deplasării.
De exemplu: Freud redă visul unuia din pacienţii săi care îşi vede
familia aşezată în jurul unei mese. Deci, procedînd prin asociere,
spune că recunoaşte masa respectivă ca fiind cea pe care a văzut-o la
o altă familie. Masa capătă din această cauză o importanţă capitală
pentru înţelegrea globală a visului, însemnînd : ”trăim precum acea
familie , realţiile noastre sunt la fel “ etc. Familia respectivă se
numeşte Tischler (în germană, tisch- “masă”). Astfel, ceea ce ţine de
detaliu a priori nesemnificativ este de fapt plin de sens.
3. Interpretarea propriu-zisă a viselor (continuare).

Semnificaţia visului apare progresiv, pe măsură ce sunt făcute anumite

asocieri.
Este posibil ca, uneori, un vis să rămînă o enigmă şi să nu-şi dezvăluie
secretul, din cauza unei rezistenţe din partea persoanei căreia îi este
teamă de ceea ce ar putea releva visul, preferînd să-l ignore.
În acest caz, libera asociere nu se poate face, este blocată, ori subiectul
refuză toate interpretările ce îi sunt propuse.
În prezenţa unui simbol se manifestă în primul rînd :
 percepţiile subiective,
 apoi referinţele culturale,
 şi abia la lurmă apare realitatea obiectivă a obiectului, semnificaţia
esenţială şi universală a simbolului dat.
3. Interpretarea propriu-zisă a viselor (continuare).

Drept exemplu:
analiza simbolului culorii negre:
1. Percepţia subiectivă şi individuală:”nu-mi place negrul pentru că îmi
provoacă teamă” (simte aşa din cauza unui traumatism trăit).
2. Referinţele culturale: “Negrul este trist, este culoarea doliului în ţara
mea”. (în China culoarea doliului este albul).
3. Realitatea obiectivă, esenţială şi universală: “Negrul înseamnă noapte,
întuneric” -valoarea simbolică a culorii negre.

Astfel, interpretarea simbolurilor prin căutarea de sens implică :

 căutarea neutralităţii ,
 dispariţia ataşamentului de punctele de vedere individuale şi culturale ,
 deschiderea către o conştiinţă universală.
4. Metodologie
Este necsar de înscris într-un caiet de vise următoarele:
 Data şi prezentarea contextului: adică de precizat dacă a fost cazul,
elementele marcante sau excepţionale din ajun (reintîlnirea cu un vechi
prieten, probleme adminsitative, o ceartă în familie, o întîlnire
amoroasă etc),
 Titlul: este necesar de intitualt visul, ceea ce permite de precizat
spontan tema presimţită.
 Povestirea: trebue să fie cît mai fidelă, fără de a acorda atenşie stilului
literar şi nici ortografiei (unele lapsusuri se dovedesc interesante penru
înţelegerea unui simbol), fără a căuta coerenţă, fără a face legături
pentru a articula diferitele scene. Trebui să se ţină cont de detalii,
precizînd, atunci cînd memoria o permite, numărul, culorile, elementele
de decor, hainele etc. Trebuie să fie neutră, iar observaţiile ulterioare
(impresiile, emoţiile şi senzaţiile lăate) trebuie notate între paranteze.
4. Metodologie (continuare):
 Analiza: prima etapă va consta în identificarea deplasărilor, condensărilor şi simbolurilor.
Pentru a le evidenţia , ele pot fi subliniate în modul următor: deplasările cu albastru,
condesările cu verde, iar simbolurile cu roşu.
Prin această marcare:
 deplasările, adică detaliile şi precizările (de exemplu: faţa de masă era găurită, erau trei
mere, bărbatul era scund), permit identificarea a ceea ce este cu adevărat important,
dimensiunea ascunsă , mesajul principal al visului;
 Condensările, adică elementele “compactate” şi tranziţiile rapide (de exemplu:
schimbarea bruscă de decor sau de epocă, fiinţă hibridă), permit stabilirea unor legături
dintre elemente a priori separate (legături temporale sau cauzale);
 simbolurile stabilesc legătura dintre limbajul inconştient şi cel conştient, luînd forma
unor substantive comune , dar şi a unor verbe, adjective sau adverbe.
4. Metodologie (continuare):
În majoritatea cazurilor , deplasările sunt şi simboluri, cuvîntul trebuind astfel
subliniat de 2 ori; acest lucru îi atestă importanţă.
Odată făcută marcarea , se realizează analiza în 2 etape:
 Semnificaţiile colective: în dicţionarele de simboluri onirice se caută sensurile
date elementelor simbolice. Aici se va începe de la analiza categoriilor generale,
iar apoi se va trece la cele mai particulare. Adică, în caz că avem delfin şi gură de
om se va consulta simbolismul peştelui şi al corpului uman înainte de a intra în
detalii: delfinul sau gura.
 Asocierile personale: stabiliţi toate legăturile posibile, în funcţie de ce a fost
trăit, de experienţele şi ideile proprii ale subiectului, făcînd apel la atît la trecut
cît şi la prezent. De exemplu, dacă visul vorbeşte despre un colir, întrebările care
trebuie înainteate subiectului sunt: a fost vorba despre o bijuterie sau despre o
conversaţie recentă?A primit un colir cadou? Cine i l-a oferit? În ce împrejurări?
etc.
Legenda identificării este următoarea:
deplasare ,
CONDENSARE,
simbol.
Visul lui Marc, în jur de 40 ani, căsătorit, 2 copii, director
comercial
Data: 5 noiembrie 2004
Titlul: Marele plonjor
Povestirea:
Sunt căţărat în vîrful a unei platforme foarte înalte , care nu
este stabilă. O persoană care stă alături de mine plonjează
fără motiv în gol.
Analiza:
Visul insistă mult asupra înălţimii, ceea ce este în acelaşi timp un simbol şi o
deplasare din cauza redundanţei din povestire: în vîrful unei platforme înalte.
Înălţimea simbolizezază ambiţia, idealul, dorinţa de mărire. Însă ambiţia este
ameninţătoare, dat fiind faptul că platforma este instabilă.Marc se simte într-
o postură delicată , iar verbul “a se căţăra” este, în acest sens, deosebit de
sugestiv (poziţia sa nu este confortabilă). Persoana care plonjează în gol este
diferită de Marc în vis (nu este el) şi totuşi este, fără îndoială, este un alter-
Ego, faţa ascunsă a lui Marc. Ea face ceea ce subiectul nu îndrazneşte să
facă: plonjează în gol. Şi în acest caz, verbul este semnificativ: ea nu cade
(atitudine pasivă), ci plonjează (atitudine activă). Tot mesajul visului ar putea
sălăşlui în termenul vid: fie negativ, însemnănd sterilitate (vidul existenţei),
fie pozitiv (potenţial = vidul poate fi umplut). Cum persoana plonjează şi nu
cade, vidul are probabil o semnificaţiei pozitivă.
Postura lui Marc fiind delicată (instabilitatea platformei pe care el stă căţărat),
visul îi arată calea: trebuie să îndrăznească să pornească ( a plonja) spre
necunoscut (gol). Trebuie să enunţe la anumite ambiţii (înălţimea) care nu îl
satisfac (precaritatea posturii). Are în el curajul de a o face (deoarece dublul
său plonjează), dar ignoră acest lucru.
Legenda identificării este următoarea:
deplasare ,
CONDENSARE,
simbol.
Visul lui Marjorie, 11ani, elevă de gimnaziu, locuieşte cu
părinţii şi sora sa
Data: 18 mai 2000
Titlul: Broasca Verde
Povestirea:
Am invitat-o pe buni la noi acasă, iar mama îi spune: “O! Arăţi
foarte bie! Atunci buni începe să facă gimnastică şi
DEODATĂ, PLÎNGE ŞI MOARE, TRANSFORMÎNDU-SE
ÎNTR-O ENORMĂ (MĂRIMEA UNEI FIINŢE UMANE)
BROASCĂ VERDE ÎNFIORĂTOARE.
Analiza:
Manifestînd dimensiune afectivă, visul se desfăşoară acasă şi nu întroduce în
scenă decît personaje din familie, de sex feminin: Marjorie (care nu este decît
spectatoare), bunica şi mama.
Visul pare să indice că Marjorie are angoase legate de moarte cu privire la mama
sa, care sunt incoştiente. Visul juxtapune atfel imaginile mamei cu al bunicăi.
Totuşi criptarea nu este sufiecientă, fiind un coşmar pentru fetiţă de la care ea
se trezeşte. De fapt, mama lui Marjorie face adesea gimnastică acasă, ceea ce
îi dă garanţia unei stări bune de sănătate. Atunci cînd mama îi spune bunicîi că
este în bună formă şi aceasta începe să facă gimnastică; aici se stabileşte linia
onirică bunica=mama.
Pasajul scis cu majuscule este o condensare, adică o accelareare şi compactare a
unor evenimente fără vreo legătură aparentă. Condensarea este indicată prin
expresia “deodată” (bruscheţea tranziţiei) şi prin incoierenţa dezvoltării:
bunica face gimnastică, plînge, moare şi se transformă în broască.
Absurditatea şi confuzia sunt întodeauna semnele unele condensări. Cea din
cazul nostru vorbeşte despre moarte, care implică:
 brutalitate: activitatea (şi deci viaţa) este brusc întreruptă,
 Tristeţe (bunica plînge),
 Transformarea, adica schimbarea condiţiei.
Marjorie are o viziune terifiantă asupra morţii: broasca , care este un simbol
al fecundităţii şi deci reprezintă încă o dată mama, este
înfiorătoare. Enormitatea ei, în afară de faptul că îi sporeşte monstruozitatea,
o face şi ameninţătoare. Ea evocă instabilitatea morţii, forţa ei
extraordinară, puterea căreia nimeni nu i se poate opune. În sfîrşit
culoarea verde, care este în acelaşi timp un simbol şi o deplasare
(deoarece este vorba despre un detaliu), are o semnificaţie pozitivă, de
speranţă. Dar fetei nu-i place verdele, o asociază cu boala de cînd a văzut
un film în care personajele, atinse de holeră şi muribunde aveau un ten
verzui, urît.
Bunica este persoana cea mai în vîrstă din familie, care , după ordine
cronologică, este cea mai aproape de moarte. Fără îndoială că, din acest
motiv, inconştientul lui Marjerie o ia drept subtitut matern. Logica
visului este următoarea:
mama mea, ca şi bunica, ar putea muri, aşa, dintr-o dată, chiar dacă face
gimnastică (adică are o stare a sănatăţii bună).
“Patul , dragul meu prieten,
este întreaga noastră viaţă. Aici
ne naştem, aici iubim, aici
murim!”
Guy de Maupassant, Bel-Ami