Miniserul Educaiei Republicii Moldova

Universiaea de Sa din Moldova

Faculaea de Psihologie i iine ale Educaiei

Refera
FUNCIILE FAMILIEI SI ROLUL LOR IN PREVENI
REA APARIIEI COMPORAMENELOR DELINCVEN
E N SOCIEAE

Lecor: N. Macovei

A realiza: Cherari Naalia

sudena la Faculaea de Psihologie
i iine ale Educaiei
Educaia civica II

Chiinau, 2014

Mediul familial exercita asupra dezvoltarii fizice si psihice a copilului o influena

profunda, ale carei urmari vor determina masura normalitatii personalitaii
viitorului adult. Procesul de influenare al copilului de catre familie este posibil
mai ales prin intermediul funciilor ndeplinite da aceasta. Cu privire la natura si
rolul acestor funcii ale familiei au existat diferite opinii, dar cea mai complexa si
completa caracterizare a lor a fost facuta de catre HENRI H. STAHL: 1 ) .
I. FUNCIILE INTERNE.
Prin intermediul acestora se realizeaza, ntre toi membrii familiei, o viaaa
intima care sa le asigure tuturor un climat de securitate si protecie afectiva.
1. FUNCIILE BIOLOGICE SI SANITARE ce asigura realizarea unei viei
sexuale normale a partenerilor, procrearea copiilor, necesitaile igienico-sanitare
pentru dezvoltarea biologica normala a tuturor membrilor familiei.
2. FUNCIILE ECONOMICE , prin intermediul carora se acumuleaza venituri
suficiente

pentru

satisfacerea nevoilor

familiale

si

pentru

organizarea

unei

gospodarii pe baza unui buget comun de venituri si cheltuieli.

3. FUNCIA DE SOLIDARITATE FAMILIALA
4. FUNCIILE PEDAGOGICO-EDUCATIVE SI MORALE.
II. FUNCIILE EXTERNE.
Acestea sunt o prelungire, in plan social, a celor interne si asigura, n
principal, dezvoltarea fireasca a personalitaii fiecarui membru al familiei si
integrarea optima a acestuia in viaa sociala.
Dintre aceste funcii, cteva prezinta o importana deosebita n prevenirea
apariiei unor conduite delicvente juvenile.
In primul rnd funcia de coeziune si solidaritate familiala este importanta
deoarece dereglarea ei duce la perturbarea celorlalte funcii i la apariia unor
comportamente deviante la membrii familiei.
Manifestarea solidarittii si unittii fmiliale incepe inc din familia de
origine a partenerilor si, in functie de modul in care au fost ei pregtiti si educati
pentru viat in doi, depinde, in mare msura, asigurarea echilibrului familial. Acest
echilibru

implica

raporturi

de

complementaritate

intre

rolurile

si

sarcinile

familiale, comunitate si unitate de scopuri ale grupului familial sI provine din

conduitele armonioase si atasamentul emotional al membrilor familiei. Dac

solidaritatea afectiva dispare, familia va functiona numai in virtutea unor interese

individuale care nu-i vor asigur indeplinirea cu succes a tuturor functiilor sale.
Unitatea si coeziunea familiei pot fi erodate prin nepotrivirile dintre
caracterul, aspiratiile si ambitiile partenerilor, prin imposibilitatea adaptrii
acestora, unul la celalalt, din punct de vedere sentimental ori sexual, printr-o serie
de dificultati de ordin material, prin divergente legate de distributia rolurilor in
familie, de cresterea si educarea copiilor etc. Aceste familii in care apar disfunctii
ale functiei de coeziune si solidaritte familial se confrunt cu o serie de tensiuni,
conflicte, dezechilibre psihosociale ce pot duce la aparitia, in cadrul lor, a unor
conduite delincvente.
A doua categorie important o reprezinta functiile pedagogico - educative
si morale.Sarcinile educogene ale familiei sunt multiple si complexe. Ele presupun
o actiune constient, consecvent, sistematic si convergent a ambilor printi. O
cerint fundamental a oricarei activitati educationale o reprezint realizarea unei
personalitti multilateral si armonios dezvoltate. De aceea, parintii trebuie s aiba
clar conturata finalitatea activittii educogene si s aiba timpul necesar, precum si
metodele si mijloacele adecvate pentru atingerea acesteia.
Pentru realizarea obiectivelor educationale in familie (dezvoltarea fizic,
intelectual, moral, civic etc.) printii actioneaz asupra copiilor prin dou
modalitti: 2 )
1.

direct prin actiuni mai mult sau mai putin dirijate si organizate, utilizand o serie
de metode si tehnici educative;

2.

indirect prin intermediul modelelor de comportament oferite si prin climatul

psihosocial pe care il asigur copilului.
Actiunea

educativ

direct

a printilor

asupra copiilor lor

poate fi

caracterizat cu ajutorul unor indicii de educatie parental:

a) Sistemul de sanctiuni si pedepse si acordul parintilor in aplicarea lui.
Aplicand una dintre masurile pe care le considera adecvate ca raspuns la un
comportament considerat ca fiind gresit, parintii nu recurg intotdeauna la un sistem
sanctionator optim. De multe ori parintii sunt indiferenti fata de comportamentele
pe care chiar minorii le considera negative, iar alteori, copii sunt drastic
sanctionati (mai ales prin agresiuni verbale si fizice) chiar daca faptele savarsite de
ei nu au un grad prea mare de periculozitate sociala. Reversul pe plan educativ -

formativ al acestor situatii ar putea consta fie in slabirea controlului familial, fie in
excesul de autoritate, caracterizat prin metode brutale si printr-o nedreapta dozare
a sanctiunilor in raport cu natura si gravitatea abaterii savarsite. Acest sistem de
interventie autoritara si-a dovedit ineficacitatea, ducand, in majoritatea cazurilor,
la formarea si consolidarea unei atitudini reactive a minorului fata de propria
sa

familie 3 ) .
Intr-un studiu realizat in 1956, pe un lot de 500 de tineri delicventi si 500

nedelicventi cu aceeasi varsta, nivel de inteligenta, origine etnica si mediu de

provenienta, SHELDON sI ELEANOR GLUECK arata ca diferenta cea mai
marcanta intre practicile educative ale parintilor delincventilor si nedelincventilor
se regaseste in recurgerea, mult mai des, a primilor la corectii corporale si in
masura, mult mai mica, in care acestia discuta pe fata cu copii lor, pentru a-i face
sa inteleaga, motivele conduitei lor delincvente

4)

Prin sistemul recompenselor minorii au ocazia sa primeasca din partea

parintilor confirmarea faptului ca au avut un comportament dezirabil. Totodata,
recompensele

contribuie

la

conturarea

unui

comportament

ce

corespunde

asteptarilor parintilor si la repetarea acestuia. Aflati la o varsta la care

personalitatea lor este inca in formare, minorii cauta tot timpul confirmarea
actiunilor lor. De aceea, opiniile parintilor sunt foarte importante pentru ei. Uneori
insa, parintii manifesta o atentie mai mare fata de conduitele negative ale copiilor
lor, decat fata de cele pozitive. In acest sens renuntarea la comportamentele
negative sau repetitivitatea celor pozitive din partea minorilor au sanse mari de a
se produce in masura in care opinia parintilor reprezinta, in general, coordonate
esentiale in orientarea actiunilor viitoare

5)

b) Acordul parintilor asupra modalitatilor de petrecere a timpului liber si

asupra grupului de prieteni al copilului.
Tendinta copiilor si tinerilor de a se asocia in grupuri de prieteni in vederea
petrecerii timpului liber este o tendinta obiectva ce rezulta din insasi dorinta de
sociabilitate a oamenilor. Copiii si adolescentii se grupeaza dupa anumite afinitati
psiho - sociale, dintre acestea facand parte si situatia lor familiala asemanatoare. In
acest caz, lipsiti relativ de familie - care trebuie sa fie si sa ramana grupul de
referinta al oricarui tanar - ei simt nevoia organica de a se grupa, absenta familiei

facandu-le nesigure miscarile interioare si exterioare. Grupul de prieteni rezolva

problema, echilibrandu-i(cel putin asa li se pare celor in cauza) 6 ) .
Copiii au astfel impresia ca le este asigurata securitatea emotionala si ca
sunt

independenti

psihoafectiv,

dar

se

inseala

profund.

Adevarul

este

ca

personalitatea fiecaruia trebuie sa se moduleze pentru a se supune normelor

grupului si uneori acesti copii actioneaza impotriva vointei lor, doar pentru a nu fi
marginalizati de catre ceilalti.
In mod normal, s-ar cuveni ca grupul de prieteni sa fie, intotdeauna, un
factor care sa sprijine integrarea sociala a tanarului dar e de remarcat faptul ca
anumiti tineri care se devoteaza peste masura grupului lor de prieteni, desi isi cauta
aici personalitatea pagubita, dupa opinia lor, de propria familie, exact in grup si-o
pierd, fiind obligati, ca toti ceilalti membrii (cu exceptia sefului), sa se
supuna 7 ) .
Tinerii, datorita posibilitatilor lor intelectuale limitate, aflate intr-un
profund proces de formare si dezvoltare, nu inteleg intotdeauna caracterul nociv al
actiunilor in care sunt atrasi de prietenii lor. Astfel, datorita lipsei controlului
eficient al parintilor asupra anturajului si modalitatilor de petrecere a timpului
liber, pote aparea unele comportamente delicvente la copiii in cauza.
c) Divergenta metodelor educative si lipsa de autoritate a parintilor.
In literatura de specialitate s-au conturat 4 stiluri educationale:
1)

adecvat (unitatea actiunilor educative ale parintilor)

2)

laissez-faire (indiferenta ambilor parinti)

3)

sever (pedepse severe aplicate de catre ambii parinti)

4)

incompatibil (lipsa de unitate a actiunilor paternale).

In vederea unei structurari armonioase a personalitatii copilului, este

necesar un mediu familial coerent. Parintii care nu se inteleg asupra atitudinii ce

trebuie adoptata fata de diferitele conduite ale copilului, constituie o sursa de
dezechilibru psihic si afectiv pentru acesta. Divergenta punctelor de vedere ale
parintilor privind educatia copiilor si neconcordanta metodelor si procedeelor
disciplinare pot deruta copilul, intrucat acesta simte in anturajul familial lipsa
unitatii de opinii si conceptii despre bine si rau, despre necesitatea respectarii unor
reguli, precum si despre modalitatea de manifestare a autoritatii parintilor

8)

Pentru ca un copil sa simta ca autoritatea parinteasca exista si se cere

respectata, acesta trebuie sa fie convins ca parintii sai il inteleg si au puncte de
vedere comune in privinta sa. In cazul in care opiniile parintilor asupra modului de
educatie al copilului nu coincid sau sunt inconstante, autoritatea lor in fata
copilului scade treptat, pana la disparitie. V. DRAGOMIRESCU (1976), in cadrul
unei cercetari efectuate asupra unui lot de minori delincventi, a descoperit ca, in
81I din cazuri, carentele de autoritate paterna se datorau neconcordantei punctelor
de vedere ale parintilor asupra procesului educativ al copiilor.
O concluzie asemanatoare reiese si din studiul lui ELEANOR si SHELDON
GLUECK: intr-o mult mai larga masura, tatii si mamele delincventilor trec de la
extrema indulgenta la severitate, provocand tulburari in sufletul copilului, in loc
sa-l

mentina

intr-o

disciplina

rezonabila

si

justa.

De

asemeni,

parintii

delincventilor isi controleaza mult mai putin copiii, ajungand pana la neglijarea
acestora. 9 ) .
In calitatea lor de educatori, parintii trebuie sa alcatuiasca impreuna cu
copilul o unitate inseparabila care isi imparte sarcinile si rolurile. Un copil nu
poate fi educat decat intr-o ambianta caracterizata de afectivitate si dragoste. In
acest sens parintii trebuie sa-si delimiteze si sa-si completeze reciproc rolurile
pentru a crea, impreuna cu copilul, un climat de intelegere si amicitie; trebuie sa
ofere modele de conduita corespunzatoare deoarece divergenta dintre vorba si fapta
duce la lipsa discernamantului copilului in apreciera binelui si raului si astfel se
creaza premiza unor conduite deviante.
H. PIERON a numit copilul un candidat la umanitate, deoarece tipul adult
nu este format in el de la nastere, ci se dezvolta, in perioada copilariei si
adolescentei, mai ales in cadrul grupului familial. Inca din momentul venirii sale
pe lume copilul este plasat, in cadrul familiei, intr-un anumit sistem de relatii socio
- culturale si afective care isi vor pune amprenta asupra procesului sau de
umanizare. Parintii exercita asupra copilului o importanta functie educativ formativa de transmitere a unor cunostinte si norme de conduita si de oferire a unor
modele de comportament necesare identificarii afective si sociale pe care o
realizeaza copilul cu fiecare din membrii cuplului parental. Aceste modele umane
vor fi imitate si apoi interiorizate de catre copil la formarea treptata a acestuia ca
personalitate singulara si autonoma.

Parintii reprezinta pentru copil primul si cel mai important educator.

Dragostea lor precum si autoritatea flexibila dar ferma a acestora, impreuna cu
modelele de comportament pe care le promoveaza, asigura copilului dezvoltarea si
consolidarea sentimentului de siguranta, care, dupa P. OSTERRIETH, R. VICENT
si alti autori, reprezinta conditia fundamentala a echilibrului si dezvoltarii
copilului, intrucat in acest sentiment se reflecta modul de satisfacere a tuturor
trebuintelor fundamentale implicate in structurarea armonioasa a personalitatii
copiilor si tinerilor:trebuinta de afectivitate, trebuinta de identificare cu un adult
model si trebuinta de activitate 1 0 ) .
Cand acest sentiment de siguranta nu este format si consolidat, imaginea pe
care si-o creeaza copilul despre sine si despre lume in general, va fi intotdeauna
viciata de insecuritate. Astfel, formarea personalitatii armonioase a copilului va fi
perturbata si vor aparea reactii comportamentale negative, ceea ce inseamna ca
rolul socializator al familiei va fi alterat intr-o mare masura.
Deseori, in familiile de origine ale tinerilor delincventi intalnim, printre
membrii acestora, persoane imorale, agresive, alcoolice, cu antecedente penale etc.
Aceste modele de comportament nu sunt cele mai indicate pentru a fi urmate, dar
copiii, neavand discernamantul maturitatii, le preiau, la interiorizeaza si mai tarziu
vor dezvolta, la randul lor, conduite delincvente. De aceea rolul procesului
educational in combaterea aparitiei delincventei juvenile este evident mai ales ca
probabilitatea ca, in conditii sociale, economice si culturale identice, numai o
anumita categorie de minori si tineri sa comita actiuni delincvente depinde de
capacitatea lor de autocontrol, de calitatile lor morale. De aceea, formarea
personalitatii acestora presupune o educare constienta in sensul intelegerii de catre
acestia a valorilor si normelor sociale, a aprecierii reale a scopurilor si intereselor
pe care le au, precum si a mijloacelor permise pentru realizarea lor 1 1 ) .
In acest proces educativ parintele trebuie sa detina un rol primordial,
stabilind o relatie interpersonala optima cu copilul.
In vederea desfasurarii unei educatii eficiente, parintele trebuie sa actioneze
asupra copilului pe mai multe planuri 1 2 ) :
a)

ca agent si sursa a satisfacerii necesitatilor primare;

b)

ca interlocutor permanent in procesul de comunicare;

c)

ca model de comportament pe care copilul il imita si in care se reflecta,

construindu-sepe sine insusi.

d)

ca fauritor al sentimentului de securitate afectiva - factor fundamental pentru

dezvoltarea echilibrata a personalitatii.
Ultima si cea mai importanta functie a familiei este cea de socializare.
Prin intermediul acestui proces orice societate transmite membrilor sai un
anumit model normativ si cultural si astfel faciliteaza formarea unei personalitati
sociale a individului in cadrul careia resorturile interioare ale comportamentului se
impletesc armonios cu normele si valorile sociale.
Socializarea se realizeaza cu ajutorul a trei procese importante:
o invatarea sociala
o imitatia (copiii ii imita pe adulti dar mai ales pe cei de varsta lor)
o identificarea (asimilarea si internalizarea valorilor si rolurilor sociale ale
altor persoane in propriul comportament).
Esecul acestor procese de socializare si integrare sociala ca si incapacitatea
organica sau functionala de interiorizare a exigentelor normative si a simbolurilor
culturale, faciliteaza devianta 1 3 ) .
Intr-o societate exista mai multe instante de socializare si, la nivelul
fiecareia, exista modele educative diverse, unele in consens, altele divergente cu
modelul normativ si cultural al societatii respective. Dintre toate aceste instante
familia detine rolul primordial realizand socializarea individului intr-un anumit
climat afectiv, promovand un anume stil educativ si utilizand sanctiunile parentale
si un anumit tip de control asupra conduitei copiilor.
Ca principala instanta socializatoare familia permite realizarea a doua
procese importante: socializarea primara si stabilizarea personalitatii adultilor.
Socializarea primara reprezinta temelia procesului de socializare, ii revine
exclusiv familiei si se realizeaza in patru situatii specifice:

1. educatie morala in cadrul careia copiii isi insusesc regulile morale pe baza
raporturilor de autoritate avute cu parintii;
2. invatarea cognitiva - copilul dobandeste sistemul de cunostinte, aptitudini,
deprinderi necesare convietuirii in societate;
3. imaginatia si inventia care au ca rezultat dezvoltarea capacitatii creatoare si a
gandirii participative;

4. comunicarea psihologica ce duce la dezvoltarea afectivitatii specific umane cu

rol foarte important in echilibrul psihic al individului.
Rezultatul

procesului

de

socializare

primara

il

constituie

formarea

personalitatii de baza care prezinta o consistenta deosebita intre trasaturile

psihice

interne

si

comportamentele

externe

si

isi

modifica

foarte

greu

caracteristicile sale fundamentale.

Prin intermediul socializarii primare copilul invata sa aiba dorinte, interese,
obiceiuri si sa-si insuseasca si sa aplice in practica primele notiuni privitoare la
datorie, responsabilitate, interdictie si sa-si dezvolte treptat o structura cat mai
adecvata a constiintei sale morale si juridice 1 4 ) .
Inca de la o varsta frageda, prin identificarea cu parintii, copilul preia si
interiorizeaza treptat interdictiile si atitudinile acestora, ajungand in final sa evite
actiunile nepermise, nu de teama pedepsei, ci datorita faptului ca a ajuns el insusi
sa-si dea seama de caracterul nociv al acestor actiuni.
In acest moment s-a format la copil constiinta morala semnalata mai ales de
prezenta sentimentului culpabilitatii.
Familia reprezinta cea mai importanta scoala a relatiilor interpersonale,
fiind in acelasi timp si un loc de individualizare a personalitatii viitorului adult.
Dupa cum arata P. OSTERRIETH familia ii da copilului cele mai mari sanse de a
se defini pe sine, punandu-i in acelasi timp la dispozitie modelele la care sa se
poata referi. Datorita aproprierii dintre fiintele care o compun, familia este
favorabila, mai mult decat oricare alt mediu, jocului cautarii conformitatii cu altul,
dar este favorabila si deosebirii de altul, iar toate acestea asigura realizarea
socializarii copilului 1 5 ) .
In vederea realizarii unei socializari adecvate, foarte importanta este
autoritatea

parintilor

care,

exercitata

flexibil

dar

ferm,

constituie

baza

autocontrolului si autoreglarii conduitei, la care va ajunge, treptat, copilul in

urmatoarele etape ale dezvoltarii sale psihosociale.
In concluzie, indeplinirea in bune conditii a tuturor functiilor familiei si in
special a celor de socializare si educatie morala, va permite o formare si dezvoltare
optima a personalitatii tanarului si integrarea sa cu succes in viata sociala. In caz
contrar, este posibila structurarea unei personalitati dizarmonice si alunecarea pe
panta delincventei a minorilor si tinerilor.

NOTE BIBLIOGRAFICE
1)M. VOINEA, Sociologia familiei , Universitatea Bucuresti, 1993,

p. 26.

2)RODICA T., Familia in fata conduitelor gresite ale copilului, Editura Didactica
si Pedagogica, Bucuresti, 1981, p. 53.
3)CENTRUL

DE

STUDII

SI

CERCETaRI

PENTRU

PROBLEME

DE

TINERET,Tineretul in Romania actuala (sinteze de cercetare), Bucuresti, 1996, p.

148.
4)S. GLUECK, E. GLUECK, Dliquants en Herbe - sur les voies de la
prvention, Animus et Anima, Lyon- Paris, 1956, p. 98.
5)CENTRUL DE STUDII SI CERCETARI PENTRU PROBLEME DE TINERET,
op. Cit., p. 150.
6)M. STOIAN, Minori in deriva, Editura Enciclopedica Romana, Bucuresti, 1972,
p. 140-141.
7)Ibidem, p. 142.
8)PREDA V., Profilaxia delincventei si reintegrarea sociala, Editura Stiintifica si
Enciclopedica, Bucuresti, 1981, p. 49.
9) S. GLUECK, E. GLUECK, op. cit., p. 239.
10)PREDA V., op. cit., p. 44.
11)A. BANCIU, D. BANCIU, Cercetarea sociologica a manifestarilor deviante in
randul minorilor si tinerilor, Viitorul Social nr. 4 / 1977, p. 680.
12)S.

ALEXANDRU, Educatie

si

terapie, Editura

Didactica

si

Pedagogica,

Bucuresti, 1978, p. 54.

13)S. M. RADULESCU, Anomie, devianta si patologie sociala, Editura Hyperion,
Bucuresti, 1991, p. 25.
14)S.M. RADULESCU, D. BANCIU, M. VOICU, Adolescentii si familia, Editura
Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1987, p. 148.
15)

PREDA V., op. cit., p. 41.