Psihologia scolara

Tema:Psihologia scolara.Stiinta teoretica si practica.

1. 2. 3. 4. Obiectul psihologiei scolare Domeniul si sarcinile psihologiei scolare Locul psihologiei scolare n cadrul stintelor psihologice Necesitatea studierii psihologiei scolare

CURS 1

Scop : 1.Formarea unei viziuni stiintifice modern asupra dimensiunilor psihologice ale instruirii educatiei si formarea personalitatii elevului in procesul educational. 2.Formarea competentei de abordare practica eficienta a problemei psihologice a procesului educational. 1.Statutul,obiectul,sarcinile PS.

Psihologia este stiinta care se ocupa cu descrierea si explicarea fenomenelor psihice verificabile. Pe de o parte, fenomenele psihice se exprima n comportamentul nostru obiectiv, prin actiuni, comentarii verbale si modificari expresive, pe de alta, ele se manifesta n interiorul fiintei noastre prin imagini, idei, dorinte, sentimente care nu ne sunt cunoscute n mod direct dect noua. Intervine atunci procesul dedublarii fiintei gnditoare; ea gndindu-se este constienta ca ncearca solutionarea unei probleme si o controleaza. Studiul obiectiv al fenomenelor sufletesti a nceput abia n ultimele decenii ale secolului trecut. Primele experimente s-au centrat pe aspectele generale ale vietii psihice, aspecte comune tuturor (pentru fiecare om, un excitant este perceput numai daca are o anumita intensitate minima; n cazul unor emotii puternice, sunt prezente modificari fiziologice etc). Deci psihologia elaborata n primele decenii a fost 1)"psihologia generala" - care azi se studiaza n liceu, fiind baza necesara ntelegerii ramurilor aparute ulterior. Una din primele specializari ale psihologiei au constituit-o studiile consacrate psihicului infantil. Psihologii au intuit existenta unor deosebiri importante ntre felul copilului de a ntelege lumea si cel al adultului. Urmarind sistematic modificarile de comportament ale copiilor de diferite vrste s-a ajuns la elaborarea 2)"psihologiei copilului". Dar copiii au fost observati si n conditiile vietii scolare. Au putut fi nregistrate n acest fel reactiile lor la diversi factori educativi, la atitudinea profesorilor, la metodele si materialele utilizate, la continutul diferitelor discipline s.a. Asfel s-a constituit ceea ce noi denumim azi 3)"psihologia scolara". Psihologia scolar este o ramur aplicativ a psihologiei generale, stiint, care, asa cum desprindem din analiza etimologic a cuvntului psihologie (psychepsihic,suflet, spirit si logos-cuvnt, cunoastere) este centrat pe studierea activittii psihice (regsit n procese, nsusiri, mecanisme si capacitti) n scopul explicrii si optimizrii existentei umane.

La rndul ei, psihologia scolar studiaz procesul instructiv-educativ din punct de vedere psihologic n perspectiva mbunttirii activittii profesionale a cadrului didactic si favorizrii autorealizrii personalittii elevului.

Psihologia scolara -studiaza, din punct de vedere psihologic, procesul instructiveducativ desfasurat n scoala cu scopul de a spori eficienta acestuia. Principalele probleme care configureaz obiectul psihologiei scolare sunt: legile activittii psihice si psihosociale ale elevilor, caracteristicile dezvoltrii acestora de-a-lungul vrstelor scolare; b) formele specifice de manifestare a proceselor, functiilor, nsusirilor, tririlor psihice, n raport cu continuturile nvtrii si cu particularittile nfluentelor educationale (ex. dac n nvtarea matematicii, gramaticii este implicat mai ales gndirea, n nvtarea biologiei, istoriei prioritate au memoria sau natura si consistenta intereselor scolare n raport cu nvtarea disciplinelor obligatorii si a celor optionale); c) studierea teoretico-aplicativ a metodelor de cercetare, a fenomenelor psihopedagogice, a celor de cunoastere a personalittii elevilor precum si valorificarea generalizrilor validate n activitatea didactic; d) analiza psihologic a metodelor de predare-nvtare, de educatie; e) evolutia comportamentelor si a variabilelor educationale n relatia profesorelev, n grupul scolar si la nivelul activittilor cu caracter integrativ (sociale, cultural-artistice, profesionale); f) dinamica si importanta conduitei didactice ca modalitate specific de autoprezentare si totodat de influentare a altora n raport cu competenta profesional; Orict de complete si actuale sunt pregtirea de specialitate si cea metodologic, n mod curent, conduita didactic apeleaz att la dimensiunea intrapersonal, de interioritate psihic a personalittii (dispozitii, inteligenta, etc.) ct si la cea interpersonal (elev-cadru didactic, grup, clas-cadru didactic). O pregtire psihopedagogic institutionalizat devine un argument profitabil n favoarea tezei de evident actualitate profesorul trebuie s fie, prin definitie o personalitate eficient. Ea formeaza partea esentiala a psihologiei pedagogice care studiaza si educatia copilului nainte de scoala, dar si la vrsta adultilor, ntruct statul se preocupa de o influentare sistematica a tuturor cetatenilor (educatia adultilor). Urmarind optimizarea instruirii si educatiei, psihologia scolara este o ramura aplicata, practica, a psihologiei, pe lnga multe altele, cum ar fi: psihologia muncii, psihologia a)

medicala, psihologia judiciara, psihologia sportului etc. Toate urmaresc ca, pe baza unor cercetari de psihologie, sa se amelioreze o activitate sau alta. Rezultatele pozitive obtinute au avut drept urmare prezenta psihologului, din ce n ce mai frecventa, n diferite domenii de activitate. Apoi, chiar n pregatirea diversilor profesionisti a aparut si psihologia: medicii studiaza psihologia medicala, inginerii - psihologia muncii industriale s.a.m.d. E firesc ca profesorii sa aiba nevoie de psihologie scolara. Pentru a aplica n mod eficient diferitele metode de nvatamnt ei trebuie sa fie constienti de felul n care observa elevii, de conditiile ce favorizeaza memorarea cunostintelor, de cum poate fi stimulata gndirea, de ceea ce favorizeaza formarea unor atitudini si sentimente superioare... Acestea si multe altele sunt analizate de psihologia scolara.

2. Domeniul si sarcinile psihologiei scolare Pe fondul obiectivelor enuntate, psihologia scolar are de urmrit un ansamblu de sarcini, dintre care cele mai semnificative sunt: *0 dezvluirea complexittii si dificulttii activittii instructiv-educative, nuantarea acesteia n functie de factori, situatii, nivele de vrst, particularitti individuale (ex. la o admonenstrare a cadrului didactic un elev zmbeste, altul se ncrunt, altul vocifereaz); *1delimitarea influentelor favorabile activittii scolare, ordonarea si asigurarea succesiunii acestora, n raport cu rolul lor pentru evolutia personalittii elevilor; *2cunoasterea de ctre fiecare cadru didactic a avantajelor si riscurilor oricrui tip de influent asupra devenirii n plan psihologic a elevilor, de la ncrctura privind programul zilnic, continuturile pe discipline, la metod, cuvnt, atitudine; *3structurarea unor modele de influent constructiv, lansarea lor n fluxul dezvoltrii psihice a scolarului prin unitti de nvtmnt pilot si valorificarea consecintelor n dinamica aplicrii lor; *4anticiparea efectelor inteventiilor scolii asupra activizrii potentialului psihosomatic al elevilor si rezistenta acestora la factori solicitanti (echilibru, stress, oboseal, esec scolar- sunt numai cteva din numeroasele conduite ce se cer actualizate si anticipate); *5 promovarea reusitelor de natur s sporeasc forta mobilizatoare a argumentului potrivit cruia, activitatea didactic din punct de vedere psihologic este un echilibru continuu ntre pregtirea, educatia altora si autopregtire, autoeducatie. Dificultatilor pe care le ntmpinam n munca de educatie. Sa ncercam sa enumeram cteva din ele: *6 a) O prima dificultate o constituie comunicarea dintre adult si copii, chiar adolescenti fiind. De fapt, comunicarea unor fapte ntre doua persoane care se cunosc foarte bine este un lucru facil. Asa e cazul convorbirilor ntre soti sau ntre frati. Cnd

nsa e vorba de doua persoane foarte diferite n ce priveste cultura si, mai ales, cnd e vorba de transmis unele cunostinte abstracte, necunoscute celui ce asculta, comunicarea poate deveni extrem de dificila. Ca dovada ca unii savanti ilustri nu izbutesc sa tina expuneri inteligibile. Nu-i nteleg nici studentii de specialitate, cu att mai putin niste copii. Diferenta dintre scolari si profesori este foarte mare n ce priveste experienta, bagajul de cunostinte. Profesorul trebuie sa faca un efort deosebit pentru a lega noile notiuni de cunostintele sarace si uneori eronate ale copiilor. n povestirea de mai sus se vede greseala comisa de procuror cnd vroia sa-i explice unui baietel de 8 ani ce nseamna proprietatea. *7 b) O alta dificultate rezida n particularitatile de vrsta ale scolarilor. Ei nu difera de adult numai prin volumul cunostintelor, ci se deosebesc si prin mentalitate, prin interese, prin trebuintele firesti vrstei. Ignorarea lor poate sa-1 puna pe profesor ntr-o postura ridicola. Iata, un batrn profesor scriindu-si amintirile, noteaza un fapt marunt, petrecut n copilarie, dar care s-a imprimat adnc n memoria sa. Era elev n clasa a Ii-a. Se afla n recreatie, clopotelul suna si, alergnd spre clasa s-a izbit, dupa coltul culoarului, drept n pieptul directorului scolii - un batrn greoi si corpolent. Acesta (scena avea loc la nceputul secolului nostru) 1-a nsfacat de o ureche si 1-a scuturat bine. Dar nu asta 1-a impresionat pe copil, fiindca maltratarea fizica era atunci un fapt obisnuit. Ceea ce 1-a uimit a fost reprosul profesorului: "De ce fugi ? Cnd m-ai vazut pe mine alergnd? !" Or,... cum sa ceri unui copil de 8 ani sa nu fuga! ? Pe drept cuvnt mustrarea aceasta a ramas ntiparita cu un mare semn de ntrebare. c) Particularitatile individuale ridica spinoase probleme n practica instructiv-educativa. Copiii de aceeasi vrsta sunt foarte diferiti, uneori au firi opuse, ceea ce ne obliga la procedee variate. De exemplu, profesoara constata ca, n timp ce explica, un elev si ghionteste colegul, vorbeste, deranjnd pe cei din jur. Ea se opreste, l ridica n picioare si l dojeneste cu asprime. Daca scolarul este o fire docila, se nroseste pna n vrful urechilor, se asaza si se cuminteste. Dar daca e un copil orgolios, atunci, braveaza: dupa ce se aseaza continua sa faca zgomot si mai tare! Cu un astfel de scolar se procedeaza altfel: n timpul lectiei profesoara trebuie sa-1 avertizeze numai din privire. Apoi, sa-1 cheme la cancelarie si, ntre patru ochi, sa stea de vorba cu el.
*8

In munca educativa se impune sa tinem cont si de "momentul psihologic" : sa profitam de un moment de cainta al unui elev, dar sa evitam aplicarea unei pedepse cta vreme el e revoltat, fiind convins de nevinovatia sa. Se cere, mai nti, sa zdruncinam aceasta convingere. *9 d) Cunoasterea cauzelor unei greseli, ale unei abateri e foarte necesara pentru a lua o masura educativa, caci una e cnd un copil nu stie ca e interzisa o conduita (cum era cazul lui Serioja), alta cnd cunoaste foarte bine interdictia, si cu totul alta cnd nu el este vinovatul (cum e cazul cnd unchiul unui baietas i pune tigara aprinsa n gura si afirma ca-i sta foarte bine!). *10 Tot asa de importanta este si cunoasterea cauzelor ramnerii n urma la nvatatura, cauze care sunt uneori foarte greu de stabilit.

*11 e) De asemenea, nu e usor sa constatam efectele reale ale unui demers instructiv-educativ. Chiar daca un scolar a devenit cuminte n clasa, cum se comporta el pe strada, acasa? Nu totdeauna e usor de constatat, fiindca parintii pot sa-i tina partea. La fel, nu e simplu sa ne dam seama ct de temeinica este nsusirea unui anume capitol: simpla reproducere a textului nu constituie o garantie. 3.Locul psihologiei scolare n cadrul stiintelor psihologice Orientarea interdisciplinar a deschis largi perspective cercetrii stiintifice pentru aprofundarea studiilor comparative si treptat a contribuit la conturarea unor stiinte de granit. Astfel, din analiza interactiunilor psihologiei generale cu stiintele pedagogice s-a constituit un ansamblu de stiinte reprezentat de: psihologia educatiei, psihologia scolar, psihopedagogia special, psihologia orientrii scolare si profesionale. Apoi psihologia scolar si dezvolt problematica apelnd la o serie de concepte, constatri, norme din psihologia copilului, psihologia social, ergonomie scolar, psihosomatic, psihologia clinic si medical, psihoterapie. Psihologia scolar se anunt ca o stiint cu identitate bine delimitat, ce porneste de la psihologia general, interactioneaz cu stiintele mai sus mentionate, este deschis noilor elaborri din teoria informatiei, teoria sistemelor, teoria deciziei, n sensul unificrii sale si consolidrii statutului propriu. Studiind un segment distinct al realittii sociale si anume modul de manifestare a activittii psihice n conditiile procesului instructiv-educativ scolar, psihologia scolar promoveaz concepte, argumente si norme teoretice specifice. Cele mai importante concluzii obtinute n cadrul psihologiei generale, psihologiei infantile si al psihologiei diferentiale (care studiaza deosebirile tipice ntre diverse grupuri de oameni) sunt utilizate, desigur, de catre psihologia scolara. Dar aceasta ramura practica a psihologiei nu se poate baza numai pe simple deductii dintr-o serie de generalizari. Pentru a face consideratii specifice procesului de nvatamnt este necesara o amanuntita studiere a nvatarii n conditiile complexe existente n clasa, n cadrul unei comunitati de elevi. Rezultatele obtinute ntr-o situatie simplificata, artificiala, de laborator nu pot fi extrapolate ca atare ntr-o ambianta influentata de multipli factori (Ausubel, D., Robinson, R, pp. 5 si 21). De aceea s-au facut investigatii speciale care ne pot duce la un mai nalt grad de certitudine cu privire la influenta si valoarea unor metode si procedee folosite de profesori, ct si la solutionarea altor probleme de ordin instructiveducativ. In mod firesc, psihologia scolara este strns legata de pedagogie, stiinta educatiei, a formarii constiente, intentionate a individului. Aceasta abordeaza nsa procesul educativ n toate aspectele sale si din mai multe puncte de vedere. De pilda,

psihologia se ocupa prea putin de scopurile educatiei sau de aspectele metodice ale educatiei fizice care nsa sunt abordate pe larg de catre pedagog. Apoi, pedagogia studiaza actiunile educative si rezultatele lor nu doar din punct de vedere psihologic, ci si din punct de vedere igienic (daca ele nu dauneaza sanatatii), din punct de vedere moral si din punct de vedere economic (problema costurilor nu poate fi neglijata n practica). De aceea pedagogia stabileste care sa fie structura unei scoli, ce anume sa se predea elevilor, ce metode si materiale pot fi utilizate etc. Psihologul nu ia decizii finale, mi face dect constatari si recomandari necesare pedagogului, ca om de stiinta, ori profesorului. Pedagogia are, n schimb, un caracter normativ. Ea da indicatii precise, unele absolut obligatorii, altele facultative, care constituie un ghid al activitatii instructiv-educative desfasurate n scoala. Desi, n mod evident, psihologia scolara se afla permanent n raport cu pedagogia nu credem ca ar trebui sa o socotim "o subramura" ori "o ramura" a "teoriei pedagogice" - asa cum o considera D. Ausubel (pp. 29 si 38). Ea constituie o stiinta psihologica att prin obiectul ei, prin metode, ct si prin caracteristicile rezultatelor obtinute. Se poate spune ca este o "stiinta auxiliara" pentru pedagogie. Pedagogia se sprijina pe mai multe stiinte, asa cum a reiesit din cele amintite mai sus. Dintre toate, psihologia este cea mai importanta, ntruct cele mai dificile probleme din punct de vedere al instructiei si educatiei sunt cele ale dezvoltarii psihicului. O alta stiinta cu care trebuie sa colaboreze psihologul, cnd cerceteaza nvatamntul, este sociologia. n adevar, instruirea se face cu mari grupuri de scolari clasele. Ca urmare apar fenomene sociale - se creeaza o mentalitate de grup, apar anumite traditii, influente. Ele nu pot fi subestimate si trebuie avute n vedere. Iar cnd ne referim la interactiunea dintre indivizi, la comunicarea dintre elevi, la relatiile de cooperare sau adversitate, atunci sunt necesare cunostintele acumulate de psihologia social, o ramura a psihologiei care cunoaste astazi progrese remarcabile. 4. Necesitatea studierii psihologiei scolare

Necesitatea studierii psihologiei scolare se impune din mai multe considerente: activitatea de instruire si educare a elevilor nu are o evolutie unidirectional, ci trebuie s se adapteze la o infinitate de reactii, manifestri, triri, relatii interpersonale, generate de unicitatea sistemului psihic uman al protagonistilor implicati si de specificul situatiei concrete n care are loc; b) importanta actiunii n constituirea si activarea mecanismelor tuturor proceselor, nsusirilor, strilor psihice ale elevilor. Numerosi psihologi au ajuns la concluzia c obiectul psihologiei l constituie activitatea cu elementul ei de baz, actiunea, ceea ce a condus la aparitia unei orientri distincte, cunoscut sub denumirea de psihologia actiunii reprezentat de Pierre Janet, Daniel Lagache, Valeriu Ceausu (1978), Henry Gleitman (1987). a)

n acest sens, Paul Popescu- Neveanu arta c asa cum n fizic unitatea de baz este atomul sau cuanta, n chimie molecula, n biologie celula, n ordinea psihocomportamental, unitatea reprezentativ este actiunea. Autorul se refer nu numai la actiunile efective, externe, ci si la cele mintale, intelectuale. n acest sens, Paul Popescu- Neveanu arta c asa cum n fizic unitatea de baz este atomul sau cuanta, n chimie molecula, n biologie celula, La nivelul stiintelor educatiei, pedagogia actiunii este o orientare cu o ndelungat istorie (J.H.Pestalozzi, O.Decroly, I.C.Petrescu, etc). Dup aparitia unei discipline noi, praxiologia, stiint a eficientei actiunii, al crui fondator este T. Kotarbinski, pentru realizarea si desvrsirea personalittii, educatia n si prin stiinta actiunilor bine fcute, eficiente este considerat de reprezentantii contemporani ai orientrii amintite, principalul factor. Pentru c ntelegerea principiilor implicate n situatia concret reprezint o garantie n solutionarea punctelor nodale dar si a celor modificabile le vom analiza pe cele care genereaz sistemul psihic uman si actiunea eficient: principiul ambilateralittii sustinut de faptul c sistemul psihic uman dezvolt concomitent si continuu relatii informationale cu lumea extern si cu propria fiint, ntretinnd la nivelul normalului, un echilibru ntre cunoasterea de sine si cunoasterea realittii; principiul antiredundantei n baza cruia informatia inutil, de prisos, redundant, este selectat, filtrat, ceea ce usureaz stabilirea indicatorilor de identitate, de clasificare, de surprindere a relatiilor esentiale. Antiredundanta contribuie la selectia tririlor luntrice, a motivelor, intereselor, la anticiparea si realizarea scopurilor. principiul activismului antialeatoriu, orientat mpotriva ntmplrii Apelnd la ratiune-forma de organizare intelectual superioar, subiectul devine un factor determinant pentru evolutia sa si chiar de autodeterminare. Din punct de vedere al activittilor educationale eficiente se impun cu precdere: principiul actiunii pozitive promoveaz necesitatea precautiei, prudentei, n cazul situatiilor care pot evolua spre imprevizibilul negativ si a optimismului pedagogic; principiul actiunii complementare identificabil att n cazul SPU, ct si al situatiilor concrete, educationale este prezent atunci cnd se semnaleaz ntrzieri, restante, absente ntre componentele ansamblului, prin mobilizarea, energizarea celorlalte n scopul acoperirii deficitului si stabilirii echilibrului; principiul utilizrii priorittilor exprim cerinta valorificrii criteriilor ce stau la baza ierarhizrilor, ordonrilor actiunilor n functie de nsemntatea lor. Sunt situatii n care se impune evidentierea unui detaliu, a unui eveniment particular, pentru situatia de ansamblu, acestea fiind prioritare.

 principiul optimalittii sau a efortului proportional cu efectele atentioneaz asupra necesittii urmririi raportrii eforturilor la natura rezultatelor obtinute. n psihologie, acest principiu se regseste n optimum perceptiv, optimum afectiv, volitiv, motivational, atitudinal. Importanta psihologiei scolare se vadeste att pe plan teoretic, ct si practic. n raport cu teoria pedagogica, psihologia a avut si un aport de ordin istoric: la nceputul secolul psihologii au initiat cercetari n scoli si sub impulsul lor s-au organizat primele experimente pedagogice. Asadar, putem vorbi despre contributia psihologiei scolare la introducerea metodei experimentale n pedagogie. Experimentul pedagogic este extrem de complex, fiindca trebuie avute n vedere numeroase variabile, tinnd att de ambianta scolara, de profesor, ct si de factorii inerenti elevilor, subiecti de o mare diversitate. De aceea experimentul n scoala capata un caracter interdisciplinar; n cadrul sau psihologul are un loc important. Am vazut ca, permanent, pedagogul care vrea sa inoveze nvatamntul trebuie sa apeleze la concluziile psihologiei, la cercetarea psihologica, pentru a putea aprecia resursele si rezultatele oricarei nnoiri a procesului instructiveducativ. Din punct de vedere practic, cunostintele acumulate de catre psihologia scolara sunt pretioase n primul rnd pentru profesori, dar si pentru parinti -pentru oricine este antrenat ntr-o munca cu caracter de instruire si educatie. Necesitatea cunoasterii deriva din aceea ca actul de instruire si de educatie trebuie sa se adapteze la situatii infinit de variate, data fiind diversitatea aptitudinilor, atitudinilor si aspiratiilor populatiei de scolari. Exista deci o serie de probleme, dificultati pe care profesorii le ntmpina. Studiu de caz (lucrul individual) Pentru a caracteriza complexitatea actului educativ ne vom referi la o schita a lui A.P. Cehov, nentrecut psiholog, publicata la nceputul secolului. Iata, n rezumat, ce povesteste Cehov: Sosind acasa, procurorul Evgheni Petrovici e ntmpinat de guvernanta copilului, guvernanta care i se plnge ca Serioja, un baietel de 7 ani, ia tutun din sertarul tatalui sau si fumeaza.Evgheni Petrovici se gndeste ce masura sa ia. Pe vremea lui copiii care erau prinsi fumnd erau batuti crunt - dar aceasta "metoda" nu dadea rezultate, caci elevii continuau sa fumeze pe ascuns. Pna sa ia o hotarre, iata ca baietelul sau intra n birou si i se catara pe genunchi. Tatal trebuie sa ia imediat o atitudine. El ncepe prin a-1 ndeparta si a-i spune: "Sunt suparat pe tine si nu te mai iubesc! ". Apoi l dojeneste, fiindca a luat tutun, un lucru care nu-i apartinea, fara sa ceara voie. si cum baietelul nu ntelege ce rau a facut, procurorul ncepe sa explice ce nseamna proprietatea. Serioja, desigur, nu ntelege nimic, devine distrat si l ntreaba dintr-odata: "Din ce se face cleiul ? ".Dupa acest vadit insucces, tatal trece, nemultumit, la chestiunea fumatului care face rau sanatatii. Dar aceasta problema e si mai delicata, ntruct procurorul este el nsusi un fumator pasionat. De aceea, tatal e nevoit sa accentueze ca "pentru cei mici, ca tine, tutunul e deosebit de vatamator! Tu ai pieptul slab, esti nca firav, iar oamenii firavi se

mbolnavesc de oftica si de alte boli. Uite, si unchiul Ignati a murit de oftica. Dar daca nar fi fumat, poate ca mai traia si azi". Dar nici aceste argumente nu-1 impresioneaza prea mult pe Serioja, care se gndeste la alte lucruri si se apuca sa deseneze pe o foaie de pe birou.Nemaistiind ce sa faca, procurorul, n ncheiere, se multumeste... sa-i ceara cuvntul ca nu va mai fuma. Baietelul, desennd, cnta taraganat: "Pe cu-vn-tul meu! Cu-vn-tul meu-u!". Din atitudinea copilului si din felul cum raspunde rezulta ca el nu stie ce nseamna sa-ti dai cuvntul si ca hotarrea sa de a nu mai fuma e ct se poate de ndoielnica.nainte de a pleca la culcare, baietelul cere, ca de obicei, sa i se spuna o poveste. Procurorul se apuca de improvizat: "A fost odata un rege batrn... si traia regele nostru ntr-un castel de clestar... iar castelul, fratioare, se nalta n mijlocul unei gradini uriase, unde cresteau portocali, peri si ciresi"... si urma nsiruirea de nenumarate minunatii. "Batrnul mparat avea un singur fecior, mostenitor al mparatiei lui, un baiat mic... cum esti tu. si era un copil bun... dar avea un singur pacat: fuma! " Apoi, dupa ce lungeste o vreme povestirea Evgheni Petrovici ncheie: "Din pricina fumatului, printisorul se mbolnavi de piept si muri cnd mplini 20 de ani, iar batrnul bolnav ramase fara nici un sprijin... si venira dusmanii, ucisesera pe mparat si darmara castelul. Nu mai sunt n gradina lui nici ciresi, nici pasari si nici clopotei". Pe Serioja povestea l tulbura grozav... si dintr-odata spuse cu glas tremurator : "N-o sa mai fumez niciodata! ". Felul n care face acum aceasta fagaduiala e o dovada sigura ca, n sfrsit, actiunea pedagogica si-a atins scopul. Din aceasta povestire nu decurge atotputernicia basmelor n copilarie. Reusita procurorului se explica prin mai multi factori sesizati de intuitia marelui scriitor. Mai nti, Serioja a putut sa constate supararea tatalui sau n legatura cu fumatul. Dar el nu ntelegea de ce nu-i este permis sa fumeze. n al doilea rnd, Evgheni Petrovici, prin profesia lui, stia sa povesteasca, sa convinga. Aceeasi povestire, spusa pe un ton rece, insinuant, nu subjuga pe micul ascultator care, vigilent, ti spune ndata: "Tu vrei sa ma pacalesti!". n fine, amanuntul principal, mentionat de Cehov, este ca lui Serioja i murise mama. Or, n mod obisnuit, moartea e ceva abstract nu numai pentru copii, ci si pentru tineri. Abia la batrnete moartea devine ceva nfricosator. n cazul acestui baietel nsa, o experienta zguduitoare, despartirea definitiva de mama iubita, a facut ca pentru el moartea sa fie ceva ngrozitor si atunci povestea 1-a putut impresiona puternic. Copiilor le plac basmele, dar ele nu sunt mijloace educative atotputernice.
Gnditi-va la un chirurg care opereaza: el n fiecare moment solicita asistentei sale cnd un instrument, cnd altul pentru a rezolva o anume situatie operatorie. Ce-ar fi daca mersul operatiei l-ar obliga sa modifice un instrument (sa-1 mai ndoaie ori sa-1 pileasca) ? Ar fi cam complicat! Dar profesorul se afla frecvent n aceasta situatie: trebuie sa adapteze "instrumentarul" cunoscut la o noua situatie. Din fericire, o masura pedagogica nu e menita sa salveze viata unui copil (dect n cazuri extrem de rare). Formarea posibilitatii de a actiona n deplina cunostinta de cauza, de a dovedi ntelepciune si plasticitate n conduita noastra fata de elevi este favorizata de cunoasterea aspectului psihologic al influentelor de ordin educativ. Aceasta constituie importanta practica a psihologiei scolare.
BIBLIOGRAFIE Dragu, A., Structura personalittii profesorului, E.D.P., R.A.-Bucuresti, 1996; Kotarbinski, T.,Tratat despre lucrul bine fcut (trad.), Ed.Politic, Bucuresti, 1976;

Neacsu, I., Educatie si actiune, Ed.tiintific, Bucuresti,1986; Popescu-Neveanu, P., Psihologia scolar, Bucuresti, 1987.