Constantin Huşanu noul kulturnik de Curseşti

Aflu de la dl. Vasile Cozma de la Chirceşti că un

fost locuitor al satului Curseşti, plecat de acolo
înainte de 1950 a scris o monografie a satului şi
chiar a şi tipărit-o. M-am bucurat sincer că s-a
făcut o asemenea carte ştiind că niciodată un
asemenea subiect nu poate fi considerat epuizat şi
că la o adică, mai este loc şi pentru alţii. Autorul
acestei monografii este Constantin Huşanu fostul
fecior a lui Grigore Huşanu (tot satul aşa îl ştia)
care acum este denumit în carte Gh. Petrilă
Huşanu (ca să tragă şi peste familia lui poala
răzăşiei Petrileştilor). Eu am prins de mic toate
necazurile aduse de Armata Roşie, îmi mai
amintesc de anul 1953 când a murit Stalin dar
acest Constantin Huşanu era plecat din sat. Se zvonea, deşi nu pun mâna în foc pentru un
asemenea adevăr, că feciorul acesta, Constantin, îşi dăduse în gât tatăl, renegându-l
pentru a fi primit să lucreze la un ziar din acele vremuri care tuna şi fulgera împotriva
chiaburimii şi cerea distrugerea lor fizică mai ales prin deportări la canal. Tatăl său,
Grigore Huşanu, iniţial fusese membru de partid dar şi pe atunci erau tovarăşi „vigilenţi”
care au atras atenţia că G. Huşanu este de fapt un chiabur strecurat în rândurile partidului.
Îi mai dăduse şi feciorul lui una zdravănă aşa că nu este de mirare că în copilăria mea
porţile lui erau mereu ferecate chiar şi de Crăciun sau Anul Nou când umblau copiii cu
colindul sau uratul. Când a apărut „colectiva” Grigore Huşanu a fost printre primii care
au cerut să intre apoi în calitatea sa recunoscută de prim ghiogar al satului a fost pus într-
o echipă ca să „lămurească” pe ţărani să intre la colectiv. Metoda de „lămurire” era clară
mai ales pe timp de noapte şi dacă nu intrai la colectiv, intrai sigur în spital. Şi acum acest
fecior şi-a încălţat botinele rămase încă de la Armata Roşie ca să poată călca în voie peste
amintirea şi viaţa oamenilor din acest sat uitat de Dumnezeu. A copiat cât a putut mai
ales din Cartea lui Dan Ravaru (un adevărat autor de monografii, om de o probitate
dincolo de orice bănuieli că nu s-ar fi documentat îndeajuns) şi din cărţile altora care
trecuseră pe aici după care nenea Kulturnikul în loc să se documenteze la faţa locului
despre oamenii aceştia care au stropit acest pământ de la Curseşti cu sângele şi sudoarea
lor, a cerut vreo câteva CV-uri de la unii pe care-i mai ştia apoi împreună cu mama sa
care împlinise 100 de ani au croit poveşti proprii din ce şi-au mai amintit din vieţile
acestor oameni de pe meleaguri curseştene. Mi-a încolţit mie o bănuială că amândoi
aveau o memorie foarte fleşcăită iar tipul este niţel plecat cu pluta când nu ştia corect nici
măcar porecla unchiului său spunând că era Onania pe când toată lumea-l ştia de Onani
(onomatopee scoasă de acesta fiindcă vorbea greu) şi nu de Onania care te duce cu
gândul la altceva. Dar mai la vale este de groază: încurcă oamenii, le dă alte nume,
încurcă generaţiile vorbind uneori despre acelaşi lucru dar spunând că este o altă
generaţie. Cum naiba să-l crezi pe cineva că va şti despre cineva din capătul celălalt al
satului dacă el la capitolul „Vecinul meu” unde vorbeşte de Gică Huşanu, îi pune în cârcă
alţi copii decât cei doi băieţi şi o fată din care doi sunt şi acum la Vaslui. Este interesant
ce-ar spune de exemplu Maricel fiul lui Gică Huşanu despre asta. Vorbeşte într-un loc de
Petrică Nica care după avioanele care-i zbârnâiau prin cap lui Constantin Huşanu autor de
două parale, ar fi fost căsătorit cu o nemţoaică şi ar fi avut două fete şi un băiat care a
ajuns procuror la Bacău iar fetele ar fi făcut şcoli înalte la Iaşi. De unde avea să ştie
kulturnikul adevărata situaţie adică, Petrică Nica s-a căsătorit mai spre bătrâneţe cu o fată
luată de suflet de familia Pălădescu. Această fată i-a născut doi băieţi pe care i-a numit ca
pe sfinţii arhangheli, Mihail şi Gavril. Aceştia nu au făcut nici un fel de şcoli înalte şi
sunt tot în sat. Când s-au făcut mari nu le-a mai convenit de maică-sa zicând că este
ţigancă şi să plece din casa lor. Plângând biata femeie a luat o vacă de funie şi a plecat
pentru totdeauna la mănăstirea Mălineşti. Nu peste multe pagini individul acesta de C.
Huşanu, pus pe şotii şi uitând de la mână până la gură că spusese odată despre aşa ceva şi
reia povestea cu nemţoaica cu cei trei copii, cu procurorul, şcolile înalte etc, etc, dar de
data aceasta este trecut ca preopinent Chirica Petrilă, un urmaş din veac al Petrileştilor
care a fost tatăl meu. Fost combatant în primul război, apoi sergent în garda Principelui
Ştirbey, prin anii 20 este plutonier de intendenţă la Regimentul din Cernăuţi unde se
căsătoreşte cu o nemţoaică ce mai avea două surori. Când a revenit la Curseşti au venit şi
cele două surori dintre care una s-a căsătorit cu un brigadier silvic de la Fâstâci şi a
devenit mama vestitei doctoriţe Mardare de la Contagioase. Nemţoaica era moaşă de
plasă şi împreună cu Chirică au avut cei trei copii despre care se mai făcuse vorbire
odată. Pe timpurile acelea ca să ţii la şcolile din Iaşi trei copii trebuia să te ţii tare fiindcă
erau imense costurile. Cele două fete au terminat facultatea iar în 1948, băiatul, Petrilă
Eduard era în anii terminali de la Facultatea de drept când pe neaşteptate Chirică Petrilă a
fost trecut la chiaburi şi deci copiii săi nu mai aveau cum să urmeze o facultate. S-a ajuns
atunci la o înţelegere ca soţii să divorţeze, soţia devenită liberă să cedeze statului tot
pământul rezultat prin partaj şi să aibă ca venit doar salariul său de moaşă. Prin bună
înţelegere s-a mutat cu serviciul la Iaşi şi în felul acesta s-a putut ca Eduard să termine
Facultatea de drept. Chirică s-a căsătorit apoi cu o femeie de prin părţile Bârladului cu
care a mai avut patru copii. A murit lăsându-şi noua soţie cu patru copii minori din care
doi sub şase ani. Acest om fusese şi primar al comunei şi culmea, cel mai fervent
susţinător al său fusese tocmai Grigore Huşanu tatăl acestui aşa zis autor de monografii.
La reconstituirea titlului de proprietate asupra pământului au apărut cei trei fraţi mai mari
în frunte cu juristul care făcuse el nişte calcule adacadabrante cam cât li se cuvine şi de
aceea au apelat la instanţa de judecată. La termenul fixat a avut surpriza să constate că
unul din cei patru copii rămaşi de izbelişte să fie tot jurist iar lucrarea de licenţă o dăduse
tocmai despre moşteniri. El le-a explicat pe îndelete cum devine treaba şi drept urmare
plângerea a fost retrasă. Eduard s-a enervat foarte tare şi întorcându-se la Bacău s-a
aşezat să moară puţin mai mult. Unii ziceau că l-a tras prea tare pământul şi de aceea a
trecut în lumea drepţilor. Dumnezeu să-l ierte! Dar stau şi mă gândesc: oare ce aia a mă-
sii l-a împins pe această caricatură literară numită Constantin Huşanu să-mi jignească
părinţii morţi scriind despre tata că a fost un ciudat iar mama o ţigancă, decât poate tot
vechea pornire stalinistă că doar el are dreptate fiind un fiu devotat a partidului şi poate să
dea cu botina jegoasă în oricine. Cam asta este povestea pe care acest autor de trei la leu
putea s-o afle doar dacă făcea ceva investigaţii aşa cum se face în numele adevărului
atunci când îţi propui să scrii o monografie nu iei o babă de 100 de ani ca să spună ce-şi
mai aminteşte ea, mai ales că la Curseşti această familie a lui Huşanu n-o prea vedeai pe
drum. Tare aş vrea să ştiu cum se simte acum Constantin Huşanu cu peticul acesta de
Petrilă adăugat la nume. Ehei, tipul face ca trenul pentru un mic blazon de nobleţe, fie el
chiar şi de răzeş. Pe unul Hordilă îl însoară cu fata lui nevastă-sa deşi aceştia nu au avut
niciodată copii. Sunt doar câteva spicuiri din această „carte” pe care am citit-o pe sărite
dar dacă o citeşti amănunţit cred că te cruceşti ce poate să scrie acest om. In afară de
maică-sa, taică-său şi vreo câteva persoane alese de el care sunt descrise pozitiv, încolo
toţi răzeşii de pe acolo sunt beţivi, leneşi, ţigani, violatori. Multe dintre etichetările
acestea frizează chiar legea penală sau sesizarea anumitor comisii şi sper ca să nu se
termine aşa cu măgăria asta pusă pe hârtie. El credea poate că toţi au murit din cei care l-
ar putea trage la răspundere, dar pot să-l asigur că unii nu vor să rămână totul aşa…