Onoarea Legiunii de Onoare

Andrei Plesu,

Am fost foarte mindru cind mi s-au inminat insemnele ,,Legiunii de Onoare". Sunt mindru si acum, desi stiu ca
pina si aceasta prestigioasa distinctie, ca de altfel multe alte distinctii si premii internationale (nu in ultimul rind
Premiul Nobel) implica, uneori, un stingheritor coeficient de arbitrar, strategie politica, formalism de protocol
sau moda ideologica.
Poti deveni laureat al feluritelor premii si decoratii pentru ca era timpul sa fie laureat si un reprezentant
,,progresist" al continentului african, sau o femeie, sau un presedinte american, sau un ministru de externe in
vizita la Paris, sau un est-european ,,convenabil" etc. In anumite limite, se pot accepta unele ,,acomodari" de
circumstanta, unele ,,reguli" (scrise sau nescrise) ale manejului diplomatic international. Pe de alta parte,
concesiile excesive risca sa dezonoreze titlul acordat, sa transforme distinctia in simpla gesticulatie de
salon, in distributie intimplatoare de ,,tinichele" zornaitoare.
Sunt, desigur, mindru, sa stiu ca am, in CV, o titulatura pe care, cindva, a binemeritat-o Mihail Kogalniceanu.
Mindru si, sincer, intimidat. Pentru ca eu imi cunosc limitele mai bine decit cei care ma injura pe baza de
parapon conjunctural sau de antipatie privata. Nu cred ca merit sa fiu ,,listat" alaturi de Kogalniceanu... Sau de
Auguste Rodin. Dar cind vad ca sunt ,,coleg" de Legiune de Onoare cu Serban Mihailescu (zis Miky Spaga), am
unele perplexitati. Mai nou, lista perplexitatilor se amplifica. Calin Popescu Tariceanu - hai sa zicem... E un
monument de mediocritate, de proasta inspiratie politica, dar e, de bine de rau, presedintele Senatului, fost prim-

ministru, baiat aratos, bine-crescut, placid si vag ridicol. Dar Miky Spaga<
Iar, acum, Sorin Oprescun Un primar care dispretuieste (sau ignora) patrimoniul orasului pe care il conduce,
un politician care vorbeste ca un cocalar din Ferentari, un medic fara nici o performanta notabila (in afara unor
mici ,,abilitati" administrative). Nu pot sa nu ma intreb, in numele vechii mele francofilii, cit pret pun prietenii
nostri din tara ,,sora" pe propriile lor criterii, pe propria lor consecventa, pe propriile lor valori.
Daca ,,Legiunea de Onoare" ajunge sa fie un mic aranjament de cabinet, o subtila tranzactie de circumstanta, o
palida coreografie contextuala, atunci nu mai merita sa aspiri la ea. De refuzat, au refuzat-o multi! Dar poate
nici asta nu e destul. Vorba lui Erik Satie:
,,Nu e destul sa refuzi Legiunea de Onoare. Trebuie mai intii sa nu o meriti!"
Prestigiul unei decoratii e legat, inevitabil, de credibilitatea celui care o ofera. Fara indoiala, nici credibilitatea
Republicii Franceze, nici aceea a diplomatilor francezi sau a cancelariei ordinului nu pot fi puse la indoiala. Dar
o decizie pripita si superficiala poate eroda ponderea gestului, transformind ceea ce ar trebui sa fie un
omagiu magulitor, intr-un nesemnificativ act birocratic. Ar trebui sa conteze mai mult - in ochii
,,ofertantilor" - faptul ca, in titulatura importantei distinctii, exista cuvintul ,,onoare".
Republica il onoreaza pe cel premiat, tot astfel cum cel premiat ar trebui sa onoreze cordiala generozitate a
Republicii. Un supliment de discernamint, de analiza riguroasa, de prudenta rezerva nu strica. E omeneste,
desigur, sa apara, episodic, erori sau aproximatii. Dar e pacat sa expui deriziunii un insemn somptuos, cu peste
doua sute de ani de istorie in spate.