CAPITOLUL I

ELEMENTE DE DREPT SOCIAL EUROPEAN

1. Consideratii introductive
Dreptul social european reprezinta acea parte a dreptului international al muncii ce se
constituie din reglementarile in materie adoptate de catre O.I.M., Consiliul Europei, CEEA
CECO si, respectiv, Uniunea Europeana. Daca instrumentele elaborate in cadrul Consiliului
Europei sunt, prin forta obiectivelor sale, limitate ca numar, dreptul elaborat in cadrul Uniunii
Europene, denumit si "drept social comunitar" sau" ,,drept comunitar al muncii" se afla, in
ultimii ani, in plina expansiune. 1
In limbajul curent, uneori, se constata o confuzie a termenilor, denumirea "drept social
european" fiind atribuita, fie dreptului creat prin conventiile si acordurile Consiliului Europei
care poarta, in titulatura lor, genericul "european(a)", fie dreptului creat prin regulamentele si
directivele Uniunii Europene. in realitate, in opinia noastra, cele doua grupari de norme
regionale, impreuna, constituie o ramura noua a dreptului, poate insuficient fundamentata
teoretic, dreptul social european.
In literatura de specialitate occidentala, in principal in cea franceza, ideea dreptului
social european, asa cum am creionat-o in cele de mai sus, pare a capata tot mai mult teren,
desi, pentru importanta sa in realitatile social-economice, dreptul social comunitar sau, mai
restrictiv, dreptul muncii comunitar constituie substanta unor studii de larga circulatie.
Daca primul autor nu face nici un efort de a teoretiza si fundamenta aceasta noua
ramura a dreptului, demersul sau pornind de la realitatea existentei celor doua organizatii
continentale, la ceilalti doi autori, in schimb, acest efort este remarcabil. Acestia nu numai ca
examineaza instrumentele comunitare care constituie dreptul muncii comunitar, dar constata,
in mod similar dreptului muncii intern, ca acestea pot fi grupate in dreptul comunitar
individual al muncii si, respectiv, dreptul comunitar colectiv al muncii.
Pe planul dreptului international al muncii, inca din anul 1970 a fost lansata ideea 2ca
acesta, dupa cel de-al doilea razboi mondial, inglobeaza si alte surse (izvoare) decat
conventiile si recomandarile

O.I.M., respectiv unele instrumente ale ONU, ale unor

organizatii regionale cum sunt Consiliul Europei si Uniunea Europeana, conventii bilaterale
sau multilaterale in materie.
In teoria dreptului roman, a fost acceptata si promovata ideea ca dreptul international
al muncii se compune din conventiile si recomandarile OIM, normele Consiliului Europei si
___________________________________________________________________________
1Andrei Popescu, Dreptul international al muncii, Ed. Holding Reporter,1998
2 Nicolas Valticos, Droit international du travail, Dalloz, Paris

normele Uniunii Europene.

2. Evolutia dreptului social european
Potrivit Tratatului privind Uniunea Europeana, Comunitatea Europeana nu este numai
o zona de comert liber. In realitate, procesul de constructie europeana a reflectat intotdeauna
nevoia mentinerii unui echilibru intre dimensiunea economica si cea sociala. Ca urmare,
politica sociala a Comunitatii acopera, la ora actuala, libertatea de circulatie a lucratorilor,
coordonarea organismelor de protectie sociala, sanse egale pentru femei si barbati, sanatatea
si securitatea la locul de munca, precum si armonizarea anumitor probleme ale legislatiei
muncii.
Procesul integrarii sociale nu a fost rectiliniu. Daca ar trebui sa facem un bilant al
,,trecutului comunitar" in domeniul social, ar trebui sa subliniem insuficienta institutionala
initiala.
Desigur, originile unei politici sociale a viitoarei Uniunii Europene se pot regasi in
tratatele constitutive ale Comunitatilor Europene, in principal, in Tratatul de la Roma, din
1957, care jaloneaza primele linii directoare ale unei politici sociale europene uniforme in ce
priveste libera circulatie a fortei de munca (fapt realizat in 1968), imbunatatirea conditiilor de
munca si viata ale lucratorilor, armonizarea sistemului de educatie si formare.
In prima etapa, considerata de unii specialisti perioada 1957-19711, politica sociala
europeana s-a dezvoltat de o "maniera fragmentara, progresele obtinute fiind neuniforme", iar
realizarile modeste.
Abia in anul 1972, cu ocazia reuniunii de la Paris, sefii de stat sau de guvern din
Comunitatea Europeana au convenit sa confirme dimensiunea sociala a constructiei europene.
A aparut in mod clar necesitatea de a materializa ideea ca Europa inseamna mai mult decat
Piata Comuna si indepartarea barierelor vamale. Desavarsirea Pietei Interne a marcat
importanta acestei dimensiuni sociale. Ea nu consta doar in libertatea de circulatie a
persoanelor si, respectiv, a lucratorilor, bunurilor, serviciilor si capitalului, ci si in orice alt
element care contribuie la cresterea bunastarii cetatenilor Comunitatii Europene si, in special,
a persoanelor ce muncesc in interiorul ei.
Constructia unei Europe puternice si dinamice se bazeaza tot atat de mult pe
recunoasterea unui fundament al drepturilor sociale. Ulterior, imposibilitatea de a avansa pe
planul integrarii sociale comunitare s-a datorat si lipsei de vointa politica. Cand a existat
aceasta vointa politica, cum este cazul Tratatului de la Maastricht, a existat Marea Britanie,

care a facut rezerve si atunci a trebuit sa se recurga la acel celebru compromis prin care cei
"12" conveneau ca cei "11" sa aplice o politica sociala coerenta.
Succesiv, au fost adoptate diversele elemente ale politicii sociale, pe masura
dezvoltarii economice, sociale si politice a Comunitatii si pe baza adaptarilor succesive ale
Tratatelor instituind Comunitatile Europene 3(Actul Unic European in 1987; Tratatul de la
Maastricht in 1992 si anexele sale, Protocolul privind politica sociala si Acordul privind
politica sociala, Tratatul de la Amsterdam in 1996).
Etapa a doua, situata intre anii 1972-19851, este jalonata de Reuniunea la nivel inalt de
la Paris din 1972, care a declansat o perioada de consens activ intracomunitar, urmata de
Primul Program de Actiune Sociala din 1974 si de anii 1983-1984, cand devine tot mai clara
necesitatea pentru "o majora reformare a politicii sociale".
Urmatoarea etapa, care debuteaza la mijlocul anilor `80 cand se afirma necesitatea
unui nou dinamism in sfera socialului si sunt lansate sintagmele "Europa popoarelor" si
"dimensiunea sociala a constructiei comunitare", s-a materializat prin ambitiosul Program de
creare a Pietei Unice Interne, care, intre altele, evidentia si temerile posibilului dumping
social, care insa, pana la mijlocul anilor `90, nu fusese combatut de Comunitatile Europene.
Actul Unic European (1987) a extins utilizarea majoritatii calificate si la legislatia
muncii si cea din domeniul sanatatii, lasand inca o serie de probleme care sa fie decise, in
continuare, cu unanimitate.
Adoptarea, in 1989, a Cartei comunitare a drepturilor sociale fundamentale ale
lucratorilor a constituit un alt reper important. In esenta insa, Carta este o declaratie solemna
care stabileste un set de principii ce acopera unele aspecte ale conditiilor de munca si viata ale
lucratorilor. Ea nu are forta juridica, ci reprezinta un document moral politic care a influentat
insa considerabil evolutia dreptului social comunitar.
Carta, considerata o "declaratie vocationala de intentii politice" , caci, dupa cum am
aratat, ea nu este un act constrangator juridic, a fost adoptata, evident, ca "raspuns la pericolul
dezvoltarii unei economii integrate... scopul sau declarat fiind de a permite o mai buna
armonizare a practicilor si politicilor sociale nationale si de a imbunatati mobilitatea fortei de
munca in interiorul Uniunii Europene" .
Pentru aplicarea Cartei, cu toate divergentele intre statele membre si partenerii sociali,
a fost adoptat Al doilea Program de Actiune Sociala, care reafirma, in aceasta materie,
aplicarea principiului subsidiaritatii si al respectarii diversitatii sistemelor si principiul
mentinerii competitivitatii fara ca esenta actiunilor sa ameninte diversitatea economica si
___________________________________________________________________________
3 Ion.P. Filipescu, Augustin Fuerea- Drept institutional comunitar european, ed. Actami, Bucuresti,2000

sociala.
In scopul stabilirii unei noi politici sociale, menita a face fata problemelor cu care se
confrunta cele trei comunitati economice europene, Comisia Europeana a initiat, in 1993, o
consultare larga, a tuturor factorilor interesati, o data cu lansarea Cartii Verzi. Aceasta a fost
urmata de publicarea, in 1994, a unei Carti Albe, care stabilea cadrul actiunilor viitoare ale
Uniunii, in acest domeniu.
A treia etapa a procesului a debutat prin adoptarea unui nou Program de actiune
sociala (in aprilie 1995). Programul traseaza noua directie de lucru pentru perioada 1995 1997 si a fost conceput astfel incat sa continue si sa dezvolte activitatile precedente si sa
consolideze experienta comunitara, in special in domeniile libertatii de miscare a persoanelor
si a fortei de munca, egalitatii de tratament, pentru femei si barbati, legislatiei muncii si
Fondului Social European, precum si sa impulsioneze activitatea in domeniul combaterii
somajului, al protectiei sociale, al sanatatii publice si al obiectivului sanselor egale pentru toti.
Dupa Actul Unic European, dupa Tratatul de la Maastricht si dupa Tratatul de la
Amsterdam, in contextul evolutiilor spectaculare ale tarilor din lumea contemporana, noua
Europa devine nu numai economica, ci si tot mai sociala.
In aceste conditii, se apreciaza ca putem vorbi de un drept comunitar al muncii sau
drept comunitar social, in plina evolutie. Dreptul comunitar este privit, la ora actuala, in
literatura de specialitate occidentala, cu exaltare si, in egala masura, cu neincredere. Chiar si
cei mai pesimisti autori recunosc insa existenta acestuia.
In literatura de specialitate se disting sase mari etape in crearea dreptului social
european. Astfel, in prima etapa, situata intre anii `60-70, instrumentele comunitare au
reafirmat libera circulatie a lucratorilor si necesitatea coordonarii sistemelor de securitate
sociala pentru lucratorii migranti.
Etapa a doua, situata la mijlocul anilor `70, este cea marcata de adoptarea primelor
directive in materie de drept al muncii: egalitatea de sanse si sanatatea si securitatea la locul
de munca (directiva generala si directive sectoriale care combateau efectele cancerigene ale
unor substante chimice utilizate in industria produselor plastice). Socul petrolier din 1974, ca
si primele restructurari industriale impun primele directive in materie de concediere colectiva.
Cea de a treia etapa, a anilor `80, a consolidat acquis-ul comunitar in ce priveste
egalitatea de sanse si in materie de sanatate si securitate in munca (directive privind
ansamblul agentilor fizici, chimici si biologici). Ea este profund marcata de Actul Unic
European, care aduce si o inovatie juridica: recunoasterea dialogului social la nivel european
(art. 139, fostul art. 118B).

A patra etapa (1990-1993) este influentata substantial de Carta sociala comunitara.

Sunt adoptate 15 directive in materie de securitate si sanatate a muncii, o directiva relativa la
egalitatea de sanse si patru directive legate strict de legislatia muncii.
A cincea etapa (1994-1999), marcata de Protocolul social anexa a Tratatului de la
Maastricht, este caracterizata prin rolul activ al negocierii colective, permitand partenerilor
sociali sa contribuie direct la reglementarea sociala comunitara. in trei reprize (concediu
parental, munca in timp partial, contracte pe durata determinata), directivele au pus in aplicare
acordurile intervenite intre partenerii sociali la nivel european.
A sasea etapa, dupa 1999, in prezenta Tratatului de la Amsterdam, care a consolidat
notabil cadrul institutional al politicii sociale comunitare, punand capat si exceptiei britanice,
a imbogatit dreptul comunitar al muncii prin abordarea a noi domenii, cum sunt: angajarea in
munca, lupta contra discriminarilor, egalitatea de sanse, rolul partenerilor sociali si, esential,
pe plan decizional, implicarea crescanda a Parlamentului European.
Aceasta realitate se impune insa a fi circumstantiata. Astfel, in primul rand, este
indiscutabil ca progresul social comunitar este indisolubil legat de progresul economic
comunitar.
In al doilea rand, dezvoltarea dreptului muncii comunitar este limitata - cel putin
partial - de observarea principiului subsidiaritatii, ce solicita luarea in calcul a
particularitatilor fiecarui stat, a realitatilor si a diversitatii sistemelor nationale de relatii de
munca. Fara observarea realitatilor sociale, fara acceptarea autonomiei normative a
partenerilor sociali, fara o conceptie moderna si pragmatica, dreptul muncii comunitar este
condamnat sa ramana inca multa vreme "in umbra".
In al treilea rand, drepturile sociale fundamentale au fost deja reglementate de
Organizatia Internationala a Muncii, actiunea Uniunii Europene fiind astfel relativ limitata. in
sfarsit, trebuie subliniat si faptul ca, pe plan european, Consiliul Europei are deja o bogata
experienta in materie, mai ales in domeniul securitatii sociale. Carta Sociala Europeana,
elaborata de Consiliul Europei, este un instrument de referinta mult mai complet, mai util si
mai pragmatic, decat Carta comunitara a drepturilor fundamentale ale salariatilor.
In Europa insa, la ora actuala, nimeni nu mai pune la indoiala faptul ca Uniunea
Europeana trebuie sa aiba propria sa politica sociala si, in consecinta, dreptul muncii
comunitar se afirma cu tot mai multa pregnanta. Nu exista insa o definitie explicita si general
acceptata a acestuia.
In concluzie , dreptul socaial european are ca obiectiv infiintarea, existenta si
functionarea institutiilor sociale internationale si se constituie in principal din reglementari in

materie adoptate in principal de catre OIM, Consiliul Europei, Comunitatile Europene si

Uniunea Europeana4, ce vor fi abordate in continuare.

CAPITOLUL II
Institutii si organizatii internationale
1 Organizatia Internationala a Muncii(O.I.M.)
O.I.M. are sediul in Geneva si a fost creata in anul 1919 primind statutul de institutie
specializata in anul 1946.
O.I.M. a actionat ca institutie autonoma in cadrul Societatii Natiunilor intre cele doua
razboaie mondiale, urmarind generalizarea zilei de munca la 8 ore, reducerea somajului,
infiintarea sistemului de protectie sociala si a maternitatii, imbunatatirea conditiilor de munca
a femeilor si tinerilor.
Conferinta Internationala a Muncii din anul 1944 a completat Constitutia O.I.M. prin
Declaratia de la Philadelphia, care a definit scopurile si obiectivele organizatiei pe baza
principiilor care privesc munca, libertatea de expresie, lupta contra mizeriei.
Prin declaratia mentionata s-au stabilit unele obligatii ale OIM fata de natiunile lumii,
obligatii ce priveau:
-

imbunatatirea nivelului vietii

formarea profesionala

Salarizarea

durata muncii

conditiile de munca

Angajarea pe posturi corespunzatoare pregatirii si aptitudinilor profesionale

Negocierea colectiva si cooperarea patronilor cu salariatii lor

Protectia sanatatii salariatilor si a femeilor

Organizarea de cursuri profesionale cu participare internationala

Respectarea conventiilor si pactelor internationale ce contin drepturile omului in

domeniul muncii, etc.

2 Consiliul Europei (C.E.)

C.E. este prima organizatie vest-europeana de cooperare interguvernamentala si
parlamentara, infiintata la data de 5 mai 1949.
4 Valerica Nistor, Drept social european, ed. Lumina Lex, Bucuresti 2004

Scopul Consiliului Europei este de a realiza legaturi mai stranse intre membrii sai in
scopul salvgardarii si promovarii idealurilor si principiilor care le sunt patrimoniu comun si
favorizeaza progresul lor economic si social.
Statele membre ale CE recunosc preeminenta dreptului si principiul in virtutea caruia
orice persoana plasata sub jurisdictia sa trebuie sa se bucure de drepturile si libertatile
fundamentale.
CE a elaborat peste 150 de conventii, directive si acorduri europene, a doptat
numeroase recomandari, a instituit un sistem de protectie si control al respectarii drepturilor
omului si a sustinut campanii publice pentru protectia vietii, mediului inconjurator,
patrimoniul arheologic si arhitectural, etc.
CE are in structura sa:
-Comitetul Ministrilor care, in principal, stabileste si urmareste realizarea programului anual
de activitate;
-Adunarea Parlamentara care ca organ consultativ, adopta hotarari ce se constituie in orientari
pentru guvernele si parlamentele statelor membre.
Pentru dreptul social european prezinta interes urmatoarele acte normative elaborate de
Consiliul Europei:
-Carta sociala europeana;
-Conventia pentru protectia drepturilor omului si libertatilor fundamentale
-Conventia europeana privind statutul juridic al muncitorului emigrant;
-alte rezolutii si recomandari.
3 Comunitatile Europene:
a) Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului( CECO) a luat fiinta prin Tratatul de la
Paris din 18 aprilie 1951;
b)Comunitatea Economica Europeana (C.E.E sau Piata Comuna) a fost infiintata prin Tratatul
de la Roma din 25 martie 1957;
c)Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (C.E.E.A sau EURATOM) infiintata prin
Tratatul de la Roma din 25 martie 1957.
Obiectul5 celor 3 comunitati priveste realizarea unei Europe organizate, a unei uniuni
tot mai stranse intre popoarele europene, in scopul bunastarii lor.
Comunitatea Economica Europeana are urmatoarele institutii:
-Consiliul Europei organul legislativ principal;
___________________________________________________________________________
5 Valerica Nistor, Drept social european, ed. Lumina Lex, Bucuresti 2004

-Comisia comunitatilor europene organul executiv;

-Parlamentul Europei organul consultativ;
-Curtea de justitie organul care asigura respectarea dreptului in interpretarea si aplicarea
tratatelor precum si a actelor normative adoptate de institutiile comunitare;
-Curtea de Conturi organul care are atributii in domeniul controlului bugetar;
-Comitetul economic si social organul care este consultat in mai multe cazuri cum sunt:
libera circulatie a muncitorilor si libertatea lor de stabilire, securitatea sociala a migrantilor,
stabilirea unor principii comune in politica formarii profesionale, etc.
In cadrul Comunitatilor Europene tratatele prevad urmatoarea ierarhie a actelor
normative care se constituie ca izvoare de drept: regulamentele, directivele, deciziile,
recomandarile si avizele.
Regulamentele sunt adevarate legi comunitare care se aplica in statele membre, fara
nicio distincitie sau deosebire si fara sa fie necesara transpunerea lor in prealabil in dreptul
intern. Avand forta juridica ca si legile nationale regulamentele sunt obligatorii nu numai
pentru statele membri ci si pentru cetatenii acestora, pentru institutiile si intreprinderile din
cadrul fiecarui stat comunitar.
Directivele produc efecte numai ca urmare a incorporarii lor in legislatia interna.
Deciziile au un caracter individual obligatoriu si direct aplicabil.
Recomandarile au rolul sa armonizeze legislatia statelor membrie in diferite domenii si
au forta juridica asemanatoare cu cea a recomandarilor elaborate de O.I.M.
Avizele sunt atributul comisiei avand cea mai scazuta forta juridica in ierarhia
izvoarelor de drept comunitar. Acestea nu lezeaza cu nimic statelor carora li se adreseaza.
Prin semnarea Tratatului Comunitatii Economice Europene de catre statele membre
raportul dintre dreptul comunitar si dreptul national este guvernat de doua principii
fundamentale si anume: principiul aplicabilitatii directe a dreptului comunitar si principiul
suprematiei dreptului comunitar6.
4 Tratatul de la Roma din 25 martie 1957
Prin art. 48-49 din tratat se stabileste dreptul la libera circulatie a muncitorilor,
precizandu-se ca muncitorii au dreptul de a se deplasa pe teritoriile statelor membre si de a
ramane pe teritoriile acestora in scopul desfasurarii unei anumite activitati, precum si dupa
incetarea acestei activitati. Totodata se solicita statelor abrogarea oricaror discriminari bazate
pe nationalitate, referitoare la angajare, remunerare si celelalte conditii de munca.
___________________________________________________________________________
6 Valerica Nistor, Drept social european, ed. Lumina Lex, Bucuresti 2004

Reglementarile ulterioare adoptarii Tratatului de la Roma, completeaza regulile

privitoare la libera circulatie a lucratorilor.
Potrivit Regulamentului nr. 1612/1968 al C.E.E. privind dreptul de a ramane pe
teritoriul unui alt stat membru dupa angajare, se stabileste liberul acces la angajare prin faptul
ca orice cetatean al unui stat membru are dreptul sa desfasoare o activitate, ca angajat, pe
teritoriul unui alt stat membru in aceleasi conditii ca si cetatenii acelui stat; statele membre
sunt obligate sa le ofere solicitantilor straini aceeasi asistenta in cautarea locurilor de munca
pe care o acorda propriilor cetateni. Membrii familiei muncitorului (celalat sot, ascendentii si
descendentii) au dreptul la rezidenta, la angajare si la pregatire profesionala.
Potrivit Directivei nr. 68/360/15.10.1968 a C.E.E. privind drepturile de intrare si
rezidenta, muncitorii migranti au dreptul de a parasi statul de resedinta pentru a desfasura o
activitate ca angajat intr-un alt stat membru, de a intra in alt stat pe baza de pasaport, de a
obtine permisul de rezidenta pe baza confirmarii angajarii sale.
In vederea aplicarii Tratatului de la Roma cu privire la egalitatea de tratament in
domeniul muncii intre barbati si femei au fost adoptate mai multe directive. Astfel pornind de
la prevederile art. 119 din tratat, prin care se consacra principiul salariului egal pentru munca
egala intre barbati si femei, prin Directiva 75/117/10.02.1975 a C.E.E. se stabileste ca
egalitatea de remuneratie se aplica pentru aceeasi munca de valoare egala, eliminandu-se
discriminarile bazate pe sex.
Directiva nr. 68/360/1968 privind drepturile de a intra pe teritoriul altui stat si de a
obtine permisul de rezidenta; Regulamentul nr. 1612/15.02.1968 privind liberul acces la
angajare si libertatea de tratament; Regulamentul nr. 1215/70 privind dreptul de a ramane pe
teritoriul unui stat membru dupa angajarea in acel stat; Directiva nr. 64/221/25.02.1964 al
C.E.E. privind dreptul statelor membre de a deroga de la prevederile liberei circulatii pe
motive de ordine, securitate si sanatate publica; Directiva nr. 75/117/10.02.1975, privitoare la
principiul platii egale pentru munca egala; Directiva nr. 86/613/11.12.1986 privitoare la
tratamentul egal al micilor intreprinzatori, dezvolta prevederile Tratatului de la Roma.
Reglementarile referitoare la pregatirea profesionala au fost adoptate prin Decizia din
02 aprilie 1963 privind stabilirea principiilor generale in materia formarii profesionala in
comunitate, Regulamentul nr. 75/335 privind crearea Centrului European de dezvoltare a
formarii profesionale, Rezolutia din anul 1993.
5.Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale din 09
decembrie 1989
9

Aceasta defineste drepturile sociale fundamentale ale cetatenilor din C.E.E. si

confirma drepturile inscrise in Tratatul C.E.E. si Carta sociala europeana sau in conventiile
O.I.M.
Carta privind drepturile fundamentale ale muncitorilor stabileste urmatoarele drepturi
sociale ale cetatenilor comunitatii: dreptul la libera circulatie, dreptul la angajare, dreptul la
salariu, dreptul la ameliorarea conditiilor de viata si munca, dreptul la pregatirea profesionala,
dreptul la egalitatea de tratament intre femei si barbati, dreptul la protectia vietii si sanatatii la
locul de munca, dreptul la protectia copiilor si adolescentilor, dreptul la pensie al persoanelor
in varsta, dreptul la formare, integrare si readaptarea profesionala a persoanelor handicapate.
CAPITOLUL III
UNIUNEA EUROPEAN
1. Istoric
Primul pas facut in directia a ceea ce astazi constituie una dintre cele mai importante
constructii economice, sociale si juridice ale Europei, si anume Uniunea Europeana, a fost
declaratia din 9 mai 1950 a lui Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe. Era cu
adevarat, o initiativa istorica in favoarea unei "Europe organizate si vii", care este
"indispensabila civilizatiei" si fara de care "pacea in lume nu ar putea fi salvata".
Aceasta viziune a devenit o realitate o data cu incheierea tratatului ce a instituit
Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECA), semnat la 18 aprilie 1951 la Paris.
Cele 6 tari fondatoare erau Franta, Italia, Belgia, Luxemburg, Olanda si Republica Federala
Germania. Tratatul instituia crearea unei Piete comune a carbunelui si otelului, prin
suprimarea drepturilor vamale si a restrictiilor cantitative la libera circulatie a produselor,
interzicerea masurilor discriminatorii si a subventiilor sau a ajutorului acordat de stat.
Principiul central al acestei piete comune este libera concurenta, insa Comunitatea controleaza
aprovizionarea sa periodica si fixarea preturilor la cel mai scazut nivel
Cativa ani mai tarziu, tratatele de la Roma din 25 martie 1957 au instituit Comunitatea
Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA sau
EURATOM). Tratatul CEE isi propunea realizarea unei Piete Comune ale carei elemente
principale sunt: eliminarea drepturilor vamale si a restrictiilor cantitative si instituirea unui
tarif vamal comun (deci realizarea unei uniuni vamale), libera concurenta, libera circulatie a
persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor, elaborarea unor politici comune (prima dintre ele,
prevazuta in Tratat, fiind politica agricola comuna).
Comunitatile Europene si, mai tarziu, Uniunea Europeana sunt rezultatul unui proiect
politic specific, al carui continut inglobeaza astazi aproape toate aspectele vietii politice,
10

economice, sociale din statele membre. Este un demers unic nu doar prin apropierea fara
precedent pe care o realizeaza intre membrii sai, ci si prin succesul de care aceasta entitate se
bucura pe scena relatiilor internationale.
Anii `60 nu pareau favorabili dezvoltarii proiectului comunitar. in 1961-1962,
negocierile din cadrul "Comisiei Fouchet" au incercat o relansare a Europei politice comune,
insa viziunile diferite despre "cat de supranationala" trebuie sa fie Europa supranationala au
determinat esecul acestui proiect. Criza parea sa se adanceasca in 1965; problema bugetului
propriu al Comunitatilor si cea a trecerii de la votul in unanimitate la decizia majoritara in
Consiliul de Ministri au atins punctul culminant cand reprezentantul permanent al Frantei pe
langa Piata Comuna este rechemat. Este perioada denumita a "scaunului gol", care va fi
deblocata in 1966 prin adoptarea "compromisului de la Luxemburg" (se prevedea ca
"problemele reprezentand interese foarte importante pentru unul sau mai multi parteneri"
necesita cautarea unui acord unanim intr-un timp rezonabil; desi, in principiu, Tratatul nu se
modifica, prin "compromisul de la Luxemburg" se reaseaza totusi jocul institutiilor).
Anii `70 au marcat numeroase progrese ale constructiei comunitare: acceptarea de noi
membri (Irlanda, Danemarca si Marea Britanie devin membre ale Comunitatii), elaborarea
Planului Werner de uniune monetara, stabilirea unui program de actiune vizand ajutor pentru
regiunile nedezvoltate, participarea sporita a partenerilor sociali la deciziile economice si
sociale, decizia extinderii campului de interventie comunitara, pregatirea unei politici
europene in raport cu "lumea a treia", Statele Unite si tarile socialiste, inceputul cooperarii
politice. in 1974, dorinta presedintelui francez Pompidou de a institutionaliza conferintele la
varf a devenit realitate, prin ceea ce denumim, de atunci, Consiliul European.
Aceste initiative au continuat sa fie dezvoltate in anii `80, deschisi din ce in ce mai
mult ideii de uniune politica. Noile orientari ale politicii europene au fost regrupate in Actul
Unic European (AUE) (intrat in vigoare la 1 ianuarie 1987), text care reunea, pe de o parte,
amendamentele la tratatele fondatoare (de aici si numele de "Unic") si, pe de alta parte,
procedurile de cooperare intre "Cei 12" (in 1981, Spania si Portugalia au devenit membre ale
Comunitatilor, urmand, in 1986, Grecia). Obiectivul esential al Actului Unic poate fi
considerat vointa de a realiza un spatiu fara frontiere, permitand libera circulatie a marfurilor,
a serviciilor, a capitalurilor si a persoanelor (desi pare paradoxal sa-ti propui un astfel de
obiectiv dupa ce, cu 30 de ani in urma, s-au suprimat taxele vamale intre statele membre, s-a
introdus un tarif extern comun si s-au implementat politici comune, Actul Unic European
revela faptul ca frontierele materiale nu disparusera inca).
Un alt moment de maxima importanta al istoriei comunitare este semnarea Tratatului
de la Maastricht in 1992 (intrat in vigoare in 1993), denumit si Tratatul asupra Uniunii
11

Europene. Cele mai importante elemente ale noului tratat sunt: infiintarea unei uniuni
economice si monetare (cel mai tarziu la 1 ianuarie 1999), un cadru consolidat pentru noile
politici comune, un adevarat inceput de politica sociala comunitara, sporirea puterilor
instantelor comunitare, extinderea ariei de interventie a Comunitatii Europene (dupa Actul
Unic European din 1987, cele trei Comunitati originare au fost numite, ca ansamblu,
"Comunitatea Europeana"; era o recunoastere implicita a progreselor pe calea aprofundarii
integrarii), introducerea cetateniei europene si crearea a doi noi piloni, alaturi de Comunitatea
Europeana: Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC) si Cooperarea in domeniul
Justitiei si Afacerilor Interne (JAI). Dar elementul de noutate esential al Tratatului de la
Maastricht este faptul ca el reprezinta actul de nastere a Uniunii Europene.
Noua structura creata era formata din cei trei "piloni", dintre care doar primul era
supus regulilor comunitare de decizie. Uniunea Europeana nu avea insa personalitate juridica
si va mai fi nevoie de alti 14 ani pana cand Tratatul Constitutional ("Tratatul de instituire a
unei Constitutii pentru Europa") va propune rezolvarea si a acestei probleme. in prezent, acest
Tratat este in curs de ratificare; intrarea sa in vigoare a fost pusa sub semnul intrebarii de
rezultatele negative in referendumurile din Franta si Olanda.
Amploarea fenomenului comunitar este reflectata si de aderarea la UE a unor noi
state, in 1995: Austria, Finlanda si Suedia. Noilor exigente ale Europei celor 15 s-a incercat a
li se da un raspuns prin Tratatul de la Amsterdam (semnat in 1997 si intrat in vigoare la 1 mai
1999). Fara a raspunde tuturor asteptarilor, Tratatul de la Amsterdam introduce cateva reforme
vizand, in special, spatiul de libertate, securitate si justitie (protectia drepturilor fundamentale,
prevederi privind regimul vizelor, azilul, imigrarea, cooperarea politieneasca si judiciara in
materie penala), dezvoltarea conceptului de cetatenie europeana, un acord social consolidat,
politica mediului, protectia consumatorului, o politica externa eficace si coerenta, chestiuni
institutionale (sporirea rolului Parlamentului European, extinderea votului cu majoritate
calificata, consolidarea principiului subsidiaritatii etc.).
Uniunea Europeana a fost conceputa, la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, de
catre arhitectii sai, drept un garant al pacii, intr-o Europa divizata. Initial, dupa cum se
cunoaste, Uniunea Europeana a avut in principal obiective economice, dar, in timp, s-a vazut
ca realizarea lor nu se poate concretiza fara corelarea acestora cu obiective sociale si politice.
in 1987, Actul Unic European impunea un nou dinamism pietii interne comunitare, iar in
1993, Tratatul de la Maastricht stabilea evolutia spre o Uniune economica si monetara si
introducea atat "un inceput de politica externa europeana", cat si "un spatiu de libera circulatie
in securitate". In 1997, Tratatul de la Amsterdam reaseaza bazele Europei secolului XXI, fiind
definit sintetic, un tratat "pentru o Europa mai democratica si o Europa mai sociala". Anii `90
12

reprezinta si deschiderea extraordinara a Uniunii catre tarile din centrul si estul Europei.
Relatiile cu aceste state s-au concretizat prin semnarea acordurilor de asociere (denumite si
acorduri europene), documente ce stabilesc cadrul politico-juridic al acestei cooperari si
abordeaza diferitele aspecte ale acesteia.
Contextul nou creat a pus Uniunea in fata unei duble provocari: reforma interna
(necesitatea crearii unui sistem functional pentru un numar mai mare de membri) si
gestionarea unei extinderi fara precedent. Raspunsurile elaborate prin Tratatul de la Nisa
(intrat in vigoare in ianuarie 2003), desi propun formule noi, nu au putut rezolva in mod
adecvat problemele cu care se confrunta constructia comunitara. Aceasta sarcina a revenit
Conventiei europene, organism instituit de Declaratia adoptata la Laecken, in 2001, care a
avut drept misiune redactarea unui Tratat constitutional care sa raspunda in mod real nevoilor
si realitatilor europene.
2. Cadrul institutional al Uniunii Europene
Principalele institutii ale Uniunii Europene sunt: Comisia Europeana, Consiliul
Uniunii Europene, Parlamentul European, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europeane,
Curtea de Conturi7.
Pentru prima data, statele candidate se regasesc incluse intr-un tratat comunitar, textul
de la Nisa precizand numarul de voturi in Consiliu si de reprezentanti in Parlamentul
European pentru fiecare dintre statele candidate. Acestora li se adauga, ca organ suprem de
decizie politica, Consiliul European, reuniune a sefilor de stat sau de guvern din tarile
membre.
Comisia Europeana
Comisia Europeana reprezinta institutia care apara interesul general al Uniunii. Ea este
actualmente formata din 25 de comisari (un comisar pentru fiecare stat membru, desi acestia
nu apara interesele tarilor lor de origine). Comisarii actioneaza total independent in raport cu
guvernele lor nationale, iar mandatul lor este de cinci ani. Dupa cum se precizeaza in art. 157
CE, "membrii Comisiei isi exercita functiile in totala independenta, in interesul general al
Comunitatilor. in indeplinirea misiunilor lor, nici nu solicita, nici nu accepta instructiuni de la
vreun guvern sau de la alte organisme. Ei se abtin de la orice actiune incompatibila cu
caracterul functiilor lor. Fiecare stat membru se angajeaza sa respecte acest caracter si sa nu
incerce sa-i influenteze pe membrii Comisiei in exercitarea misiunii lor".
___________________________________________________________________________
7Andrei Popescu, Dreptul international al muncii, Ed. Holding Reporter,1998

13

Functionarea Comisiei se supune principiului colegialitatii, prevazut in articolul 219

CE; acest principiu stipuleaza ca "deliberarile

Comisiei sunt adoptate cu majoritatea

numarului de membri prevazut de articolul 157". De asemenea, membrii Comisiei trebuie sa

actioneze intr-o maniera unitara.
Presedintele si membrii Comisiei Europene sunt desemnati de statele membre si isi
incep activitatea dupa ce au primit avizul Parlamentului European. Presedintele este cel care
convoaca Comisia, cel putin o data pe saptamana. Reuniunile sale nu sunt publice, iar
dezbaterile sunt confidentiale.
Comisia este gardianul tratatelor (vegheaza la punerea in aplicare a tratatelor
fondatoare, a celor de revizuire, precum si la respectarea dreptului comunitar in statele
membre), are initiativa legislativa directa (poate face propuneri de acte constrangatoare regulamente, directive, decizii -, de acte privind activitatea celorlalte institutii, de acte
neconstrangatoare - avize, recomandari), poate fi mediator intre guvernele statelor membre in
cadrul Consiliului European, gestioneaza fondurile structurale si bugetul, precum si clauzele
de salvgardare.
Comisia este ajutata in activitatea sa de comitete, prin delegareade competente in
cadrul procedurii de comitologie.
Consiliul Uniunii Europene.
Consiliul UE este institutia care apara interesele statelormembre. Este format din 25
membri (cate un reprezentant pentru fiecare stat membru), care sunt "abilitati sa angajeze"
guvernul.
Clauze care pot fi invocate de un stat membru pentru a refuza aplicarea unui act
comunitar sau a unei anumite cooperari economice cu state partenere; astfel de clauze pot fi
invocate pentru apararea sanatatii publice, securitate si siguranta publica a statului pe care il
reprezinta. Consiliul nu este o institutie permanenta, insa reuniunile sale sunt relativ frecvente.
Prezenta continua a reprezentantilor statelor membre pe langa institutiile comunitare
este asigurata de COREPER (Comitetul Reprezentantilor Permanenti), prin cele doua
componente ale sale:COREPER II (reprezentantii permanenti, cu rang de ambasador) si
COREPER I (reprezentantii permanenti adjuncti, cu grad de ministriplenipotentiari).
COREPER abordeaza probleme legate de economie, finante,relatii externe si negocieri
internationale, probleme institutionale(COREPER II) si probleme privind cooperarea in
celelalte domenii de competenta comunitara - asa-numitele dosare tehnice (COREPER I).

14

Pentru problemele agricole, exista un Comitet special agricol.Tratatul asupra Uniunii

Europene consacra existenta unui Secretariat General (cu sediul la Bruxelles) a carui misiune
este de aasista Consiliul in activitatea sa. Incepand cu Tratatul de la Amsterdam, secretarul
general al Consiliului este si inaltul reprezentant pentru PESC.
Presedintia Consiliului este exercitata, prin rotatie, de statele membre, din sase in sase
luni. Presedintele isi asuma responsabilitatea tuturor declaratiilor facute de membrii
Consiliului atat in raport cu celelalte institutii comunitare, cat si in relatiile externe.
Consiliul este institutia care asigura coordonarea politicilor generale ale statelor
membre, detine puterea de decizie (chiar daca, in ultima vreme, se constata o implicare tot
mai mare a Parlamentului European in procesul decizional), imparte, cu Parlamentul,
competentele bugetare si este abilitat sa incheie tratate si sa dea Comisiei avizul pentru
demararea negocierilor in vederea incheierii de noi tratate.
Consiliul poate vota cu majoritate simpla, calificata sau in unanimitate. Alegerea intre
majoritate si unanimitate sau intre diferitele tipuri de majoritati nu apartine Consiliului, ci
este statuata de dispozitiile reglementand diferitele sectoare ale UE.
Parlamentul European
Parlamentul European este institutia care reprezinta interesele popoarelor din statele
membre ale UE si, totodata, institutia cu cea mai dinamica evolutie, de la o simpla adunare cu
rol consultativ la rolul de colegislator la nivel european.
Format, initial, din reprezentanti ai parlamentelor nationale, Parlamentul European
(astfel denumit din 1962) este astazi singura institutie a Uniunii ai carei membri sunt alesi in
mod direct de cetatenii europeni. Mandatul acestora este de cinci ani.
Primele alegeri prin sufragiu universal direct pentru Parlamentul European au avut loc
in 1979. Membrii Parlamentului se pot organiza in grupuri politice, in functie de optiunile
politice (si nu pe criterii nationale). Activitatea Parlamentului European se desfasoara in cele
trei sedii ale acestuia: la Bruxelles se reunesc comisiile permanente, la Luxemburg se afla
secretariatul, iar la Strasbourg au loc sedintele plenare.
Parlamentul European exercita trei functii esentiale: functia legislativa, functia
bugetara si functia de control. Parlamentul European intervine in mod diferit in procesul
decizional, in functie de procedura utilizata si de domeniul de reglementare. Exista patru
proceduri principale: avizul consultativ,avizul conform, cooperarea si codecizia, ultima dintre
acestea plasand Parlamentul pe picior de egalitate cu Consiliul. Puterea bugetara este
exercitata la nivel comunitar de Parlamentul European si Consiliul Uniunii Europene.
Parlamentul exercita, de asemenea, un control politic asupra celorlalte institutii comunitare si,
in primul rand, asupra Comisiei Europene. Parlamentul European poate introduce o motiune
15

de cenzura la adresa Comisiei (aceasta trebuie sa fie aprobata demajoritatea absoluta a

deputatilor sau de 2/3 dintre cei prezenti, prima demisie a Comisiei in urma unei astfel de
motiuni producandu-se in 1999).
Consiliul European
Consiliul European reprezinta institutia UE ce isi afla originea in conferintele la nivel
inalt care reuneau sefii de stat sau de guverne din tarile membre ale Comunitatilor Europene
din perioada anilor `60. Cu ocazia unei astfel de intalniri desfasurate la Paris, la 10.12.1974,
s-a decis crearea Consiliului European, ca instanta interguvernamentala de orientare politica
la cel mai inalt nivel. Tratatul de la Maastricht introduce Consiliul European in randul
institutiilor UE, fara insa a fi o institutie supusa controlului Curtii de Justitie a CE. Tratatul
Constitutional, aflat in curs deratificare, include Consiliul European in randul institutiilor
comunitare, fara insa a-l supune controlului CJCE.
Consiliul European se reuneste intr-o formula ce reuneste sefii de stat sau de guvern
din tarile UE asistati de ministrii lor de externe, plus presedintele Comisiei Europene asistat
de comisarul european responsabil cu relatiile externe. Consiliul European se intruneste cel
putin de doua ori pe an.
Interventiile Consiliului European, consolidate de autoritatea politica de care se bucura
membrii sai, confera forta deciziilor politice, a caror consacrare juridica revine insa celorlalte
institutii comunitare.
Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene (CJCE)
Organizarea si functionarea Curtii de Justitie sunt reglementate in cele trei tratate
fondatoare, ca si in statutele Curtii. Fiecare dintre cele trei tratate prevedea crearea unei Curti
de Justitie. in urma semnarii, in 1957, a Conventiei referitoare la institutiile comune, Curtea a
devenit o institutie unica8 pentru toate cele trei Comunitati europene.
Curtea de Justitie este formata din 25 de judecatori si opt avocati generali. Judecatorii
sunt alesi pentru sase ani (o reinnoire partiala a judecatorilor si a avocatilor generali are loc
din trei in trei ani), fiind desemnati de catre statele membre, dar sunt complet independenti in
raport cu acestea. Judecatorii si avocatii generali sunt persoane care au exercitat inalte functii
jurisdictionale in tarile deorigine sau consilieri juridici cu competente notorii. Ei trebuie sa-si
exercite functiile intr-o totala impartialitate. Functiile de judecator sau de avocat general sunt
incompatibile cu orice alta functie politica, administrativa sau activitate profesionala.
Judecatorii si avocatii generali beneficiaza de inamovibilitate.
Membrii Curtii isi desemneaza un presedinte pentru o perioada de trei ani, mandatul
__________________________________________________________________________
8 Ion.P. Filipescu, Augustin Fuerea- Drept institutional comunitar european, ed. Actami, Bucuresti,2000

16

sau putand fi reinnoit. Curtea isi desfasoara activitatea in plen sau in cadrul camerelor.
Activitatea Curtii nu este supusa controlului celorlalte institutii comunitare. Curtea are doua
mari directii de activitate: atributii consultative si atributii jurisdictionale, acestea din urma
constituind adevarata sa activitate.Curtea este asistata de Tribunalul de Prima Instanta.
Posibilitatea crearii unei jurisdictii de prima instanta era prevazuta inca din tratatele
constitutive, insa concretizarea ei s-a realizat abia in1988, in urma deciziei Consiliului de a
crea un Tribunal de Prima Instanta. Acesta este format din 25 judecatori si isi desemneaza, ca
si Curtea, un presedinte pentru o perioada de trei ani. ActivitateaTribunalului se desfasoara in
cadrul camerelor, dar exista siposibilitatea ca Tribunalul sa statueze in formula judecatorului
unic.
Rolul Curtii este de a asigura respectul dreptului comunitar, in interpretarea si
aplicarea tratatelor. Aceasta formula vizeaza inegala masura Tribunalul de Prima Instanta.In
virtutea dreptului conferit de articolul 140 B (TratatulCEE), abilitand Consiliul sa creeze
camere jurisdictionale care sa admita, in prima instanta, anumite recursuri, prin decizia din 2
noiembrie 2004, s-a creat Tribunalul Functiei Publice al UE.
Ocupandu-se de recursurile legate de contenciosul functiei publice, tribunalul este
parte integranta a CJCE, iar membrii sai au un statut asimilat celui al membrilor Tribunalul de
Prima Instanta.
Curtea de Conturi
Finantarea Comunitatii din resurse proprii a impus necesitatea unui control financiar
mai riguros decat cel prevazut de Tratatul CECA (comisarii de conturi) sau decat cel organizat
in cadrul CEE si EURATOM (Comisie de control). Creata in 1975, Curtea de Conturi si-a
inceput efectiv activitatea in 1977. Curtea este formata din 25 membri, alesi dintre
personalitati care si-au desfasurat activitatea in statele de origine in cadrul unor institutii de
control extern sau avand o calificare speciala pentru aceasta functie; membrii Curtii trebuie sa
prezinte toate garantiile de independenta.
Principala misiune a Curtii este sa asigure controlul conturilor. Ea nu dispune de puteri
jurisdictionale. Curtea examineaza legalitatea si regularitatea incasarilor si cheltuielilor 9 si
asigura buna gestiune financiara, rezultatul analizei sale fiind transmis institutiilor si publicat
in jurnalul oficial.
___________________________________________________________________________
9 Ion.P. Filipescu, Augustin Fuerea- Drept institutional comunitar european, ed. Actami, Bucuresti,2000

17

Comitetul Economic si Social

Comitetul Economic si Social isi are ratiunea de a fi in cerinta de a reprezenta, la nivel
comunitar, diferitele categorii implicate in viata economica si sociala a Uniunii: partenerii
sociali (sindicate, patronate), producatori, agricultori, transportatori, profesiile liberale etc.
Fiecare stat membru propune o lista cu un numar dublu de persoane fata de numarul
de locuri atribuite respectivului stat, Consiliului revenindu-i misiunea de a alege de pe listele
prezentate (vot cu unanimitate), astfel incat sa se asigure o reprezentare adecvata a diferitelor
categorii socio-economice.Incepand din 1995, Comitetul are 222 de membri. Mandatul
acestora este de patru ani. Membrii Comitetului isi desemneaza pentruo perioada de doi ani un
presedinte si un birou. Comitetul si-a creat sectiuni specializate, corespunzand principalelor
domenii de activitatea Comunitatilor.
Desi are doar un caracter consultativ, Comitetul joaca un rol important in domeniile
economico-sociale de interes, el fiind obligatoriu consultat10 in anumite cazuri si avand, de
asemenea, dreptulde a emite un aviz atunci cand considera necesar.
Rolul acestuia este de a gestiona masa monetara, de a efectua operatiuni deschimb, de
a detine si gestiona rezervele oficiale de schimb ale statelor membre si de a veghea la buna
functionare a sistemelor de plata.
Tratatul de la Amsterdam
Tratatul de la Amsterdam adoptat la data de 18. iunie 1997 a conturat proiectele
Uniunii Europene n domeniile Politicii Externe si de Securitate Comuna (PESC), Politicii de
Aparare Comuna, Afaceri Interne si Justitie (EUROJUST) precum si n alte politici comune
generale si sectoriale, cum ar fi politica sociala si forta de munca. Dupa semnarea tratatului,
Uniunea Europeana a marcat o etapa decisiva n:
- realizarea Uniunii Monetare, ndeosebi prin impunerea monedei unice EURO;
- asigurarea identitatii interne si de aparare a U.E. (prin crearea armatei europene) si
- pregatirea legislativa pentru aprofundarea si accelerarea reformei institutionale.
Reuniunea de la Nisa
In decembrie 2000 a avut loc Reuniunea de la Nisa care s-a incheiat cu un proiect de
tratat in care s-au negociat domenii privitoare la imbunatatirea sistemului cooperarii, la
_________________________________________________________________________
10 Valerica Nistor, Drept social european, ed. Lumina Lex, Bucuresti 2004

18

libera circulatie a persoanelor si a bunurilor, la acordarea vizelor etc..

n domeniul social textul Tratatului instituie un Comitet de protectie sociala cu
caracter consultativ, avnd rolul de a promova cooperarea ntre statele membre si Comisie,
care are scopul:
- de a urmari situatia sociala si evolutia politicilor de protectie sociala n statele membre si n
Comunitate,
- de a facilita schimburile de informatii, de experienta si bune practici ntre statele membre si
Comisie,
- de a pregati rapoartele, de a formula avize sau de a ntreprinde si alte activitati n domeniile
ce tin de competenta sa, fie la cererea Consiliului sau a Comisiei, fie din proprie initiativa.
CAPITOLUL IV
Carta O.N.U si Declaratia Universala a Drepturilor Omului
1.Norme de drept social in Carta O.N.U. si Declaratia Universala a Drepturilor Omului
Cap. IX al Cartei Oganizatiei Natiunilor Unite se refera la urmatoarele norme de drept
social european:
-deplina folosire a fortei de munca si conditii de progres si dezvoltare economica si sociala;
-rezolvarea problemelor internationale in domeniile social, al sanatatii si a altor probleme
conexe, cooperare in domeniul invatamantului;
-respectarea universala si efectiva a drepturilor si libertatilor fundamentale pentru toti, fara
deosebire de rasa, sex, limba sau religie.
La 10 decembrie 1948 a fost adoptata Declaratia Universala a Drepturilor Omului care
prevede drepturile de care trebuie sa se bucure orice persoana. Aceasta nu are puterea juridica
a unui tratat insa s-a impus in dreptul international fiind invocata ca un instrument de lucru
pentru adoptarea pactelor si conventiilor in cadrul O.N.U si a institutiilor specializate.
Dup cum enun prima propoziie a Declaraiei Universale a Drepturilor Omului
respectarea drepturilor omului i a demnitii umane reprezint fundamentul libertii,
justiiei i pcii n lume.
Declaraia Universal a Drepturilor Omului este cea mai important declaraie oficial
internaional privind drepturile inalienabile i inviolabile ale tuturor membrilor speei umane.
Aceast declaraie a fost proclamat ntr-o rezoluie a Adunrii Generale la 10
decembrie 1948, ca un ideal comun sper care trebuie s tind toate popoarele i naiunile
privind respectul drepturilor omului. Ea cuprinde numeroase drepturi civile, politice,
economice, culturale i sociale la care oamenii din toat lumea sunt ndreptii.
19

Declaraia Universal a Drepturilor Omului este, de asemenea, primul segment al

Declaraiei Internaionale a Drepturilor Omului, care include Convenia Internaional privind
Drepturile Economice, Culturale i Sociale, Convenia Drepturilor Civile i Politice i
Protocolul Opional (la ultima convenie) Adoptate de Adunarea General n 1966.
Primele dou articole din Declaraia Universal evideniaz ca toate fiinele umane,
fr distincie, se nasc libere i egale n demnitate i drepturi i enun principiile de baz ale
egalitii i nediscriminrii n dreptul de a se bucura de drepturile i libertile fundamentale
ale omului.
Urmtoarele 19 articole trateaz drepturile civile i politice de care fiecare persoan
este ndreptit s se bucure.
Acestea sunt:
-dreptul la via, libertate i siguran;
-libertatea de a nu fi inut n sclavie;
-dreptul de a nu fi supus terorii, tratamentelor i pedepselor inumane sau degradante;
-recunoaterea personalitii juridice n faa legii;
-protecie egal n faa legii;
-dreptul la un remediu juridic, efectiv, pentru violarea propriilor drepturi;
-dreptul de a nu fi arestat, nchis sau exilat arbitrar;
-dreptul la o judecat dreapt i la o audiere public de ctre un tribunal independent i
imparial;
-prezumie de nevinovie pn cnd vinovia este dovedit;
-interzicerea condamnrii pentru un act care nu a constituit un delict penal la
momentul comiterii lui;
-libertatea de a nu fi supus amestecului n viaa intim, familie, cas sau
coresponden;
-libertatea de circulaie incluznd dreptul de a-i prsi sau de a se ntoarce n ara sa;
-dreptul de a cere azil;
-dreptul la o naionalitate;
-dreptul la cstorie i la ntemeierea unei familii;
-dreptul de a avea o proprietate;
-libertatea gndirii, contiinei i religiei;
-libertatea de opinie i expresie;
-libertatea de adunare i asociere panic;
-dreptul de a paricipa la guvernarea unei ri;
-dreptul de acces legal la serviciile publice dintr-o ar.
20

Urmatoarele 7 articole trateaz drepturile economice, sociale i culturale

incluznd dreptul la:
-securitate social;
-munc i alegere liber;
-remuneraie echitabil, care s asigure o existen fireasc demnitii umane;
-formarea i aderarea la sindicate;
-odihn i concedii de odihn;
-un standard de via adecvat sntii i bunstrii (incluznd hrana, mbrcmintea,
adpostul i asistena medical);
-ajutor social n caz de omaj, boal, incapacitate de munca, vduvie, vrst naintat
sau alte situaii independente de persoanele n cauz;
-protecia mamei i a copilului;
-educaie: parinii avd dreptul de a alege tipul de educaie dorit pentru copiii lor;
-participarea la viaa cultural n snul comunitii;
-protecia intereselor morale i materiale provenite din dreptul de autor al unei lucrri
tiinifice, literare sau artstice.
n concordan cu articolul 28, oricine este ndreptit la o ordine social i
internaional n care drepturile sale enunate n Declaraia Universal s poat fi pe deplin
realizate.
Articolul 29 spune c fiecare om are datorii fa de comunitatea n care dezvoltarea
liber i deplin a personalitaii sale este posibil.
Aceste drepturi i liberti nu pot fi exercitate conta scopurilor i principiilor
Naiunilor Unite.
Articolul final afirm ca nimic n aceast Declaraie nu poate fi interpretat astfel ca un
stat, grup sau persoan s aib dreptul de aciona n scopul suprimrii drepturilor i libertilor
enunate n Declaraie.
Drepturile recunoscute de Convenie includ dreptul la munc, la libera alegere a
slujbei, la condiii sntoase i bune de munc, la plata egal pentru munca egal, la
securitatea muncii, la odihna. Drepturile de a forma i de a adera la sindicate, dreptul la greva,
la securitate social incluznd i asigurarea social sunt, de asemenea, recunoscute. Protecia
i asistena trebuie asigurat familiei, cu o atenie special acordat mamei i copilului.
Convenia declar, de asemenea dreptul fiecrui om la standard adecvat de via,
acesta incluznd mncare adecvat, mbrcminte i adpost. Dreptul fundamental al fiecruia
de a fi protejat mpotriva foametei este n mod special recunoscut. De asemenea, fiecare are

21

dreptul la cel mai nalt standard ce poate fi atins din punct de vedere al sntii fizice i
psihice, precum i la educaie.
Statele pri trebuie s asigure nvmntul primar obligatoriu i gratuit i trebuie
s existe posibilitatea ca fiecruia sa-i fie permis i accesibil nvmntul secundar. Trebuie
ca accesul la nvmntul superior s fie egal pentru toat lumea. Parinii i tutorii legali
trebuie s aib dreptul s aleag colile pentru copiii lor i s asigure educaia lor moral i
religioas corespunztoare.
Orcine are dreptul s ia parte la viaa cultural i s se bucure de benificiile
descoperirilir tiinifice. Trebuie fcute eforturi pentru a conserva, dezvolta i difuza tiina i
cultura. Libertatea cercetrii tiinifice i a activitii creative trebuie respectat i oricine are
dreptul de a se bucura de beneficiile propriei activitai de creaie i cercetare.
Convenia mai prevede:
-drepturile brbailor i ale femeilor de a se cstori cnd mplinesc vrsta
corespunztoare i de a-i ntemeia o familie pe principiul egalitaii n drepturi i
responsabilitaii soilor;
-dreptul fiecrui copil, fr discriminare, la msurile necesare de protejare din partea
familiei, societii i a statului i dreptul de a avea o naionalitate;
-dreptul fiecrui cetean de a lua parte la conducerea afacerilor publice, de a vota i a
fi ales, de a avea acces, n termeni generali de egalitate, la seviciile publice.
Toate persoanele sunt egale n faa legii i sunt ndreptite la o protecie egal din
partea legii.
n 1983, Adunarea General a cerut recunoaterea urmtoarelor drepturi de baz ale
populaiei indigene:

s-i poarte propriul nume i sa-i exprime liber propria identitate;

s aiba statut oficial i sa-i formeze propriile organizaii reprezintative;

s-i menin n interiorul zonelor unde locuiesc structura economic tradiional i

modul lor de via; n nici un fel nu le trebuie afectat dreptul de a participa liber, n
mod egal la dezvoltarea economic, social i politic a rii;

s-i pstreze i s-i utilizeze propria limb, ori de cte ori este posibil, n educaie
i administraie;

s se bucure de libertatea religiei i a convingerilor;

s aib acces la pmt i la resursele naturale lund n considerare locul pe care l are
n tradiia i aspiraiile lor;

s-i structureze, conduc i controleze propriul sistem educaional.

22

n 1985, O.N.U. a nfiinat un fond valutar care s asigure asisten financiar

pentru ca reprezentanii populaiilor indigene s se poat ntlni n grupul de lucru.
n noiembrie 1981, Adunarea General a adoptat i proclamat Declaraia pentru
Eliminarea Tuturor Formelor de Intoleran i Discriminare bazate pe Religie i Credin,
dup aproape 20 de ani de eforturi s se poat ntlni n grupul de lucru.
n noiembrie 1981, Adunarea General a adoptat i proclamat Declaraia pentru
Eliminarea Tuturor Formelor de Intoleran i Discriminare bazate pe Religie i Credin,
dup aproape 20 de ani de eforturi ale Comisiei i Adunrii Generale.
Declaraia prevede printre altele, urmtoarele:
-fiecare om va avea dreptul de a-i alege religia i credina proprie i libertatea de a-i
manifesta religia sau credina prin adoare, respectare, practic i nvtura att singur, ct i
n grup, n cadrul unei comunitai, n mod privat sau public;
-nimeni nu va fi subiectul unei constrngeri care s-i ating libertatea de a avea o
religie sau o credin la alegere;
-nimeni nu va fi subiectul discriminrii din partea statului, a unei instituii, a unui grup
de persoane sau persoane pe motiv de religie sau credin.
Declaraia expune i elementele specifice care intr n cadrul libertii religiei sau
credinei.
Persoana n sine este centrul activitii Naiunilor Unite depuse n numele drepturilor
omului, att ca beneficiar al drepturilor proclamate ct i ca actor cheie n realizarea lor.
Declaraia Universal a Drepturilor Omului cere fiecrei persoane i fiecrui organism
al societii s promoveze respectul pentru drepturile omului i s se lupte pentru
recunoaterea lor universal i efectiv. Individual, n comunitatea sa i prin organizaiile
neguvernamentale, fiecare persoan poate promova educaia drepturilor omului, ncuraja
respectul acestora la nivel naional i lupta pentru deplina participare a rii sale la eforturile
Naiunilor Unite de a proteja la scara internaional drepturile omului. Importana impactului
pe care simplii ceteni l pot avea acionnd mpreun pentru pace i drepturile omului nu
trebuie subestimate.
Pe termen lung , numai prin supotul activ al cetenilor lumii, efortul Naiunilor Unite
pentru protejarea drepturilor omului vor reui.
2 Adunarea Generala a Natiunilor Unite adopta prin rezolutia 2200 A (XXI) din 16
decembrie 1966 Pactul International cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, si
Pactul International cu privire la drepturile civile si politice. In partea a III a a primului pact
printre drepturile garantate sunt enumerate dreptul la munca, dreptul pe care il are orice
23

persoana de a obtine posibilitatea sa-si castige existenta printr-o munca liber aleasa sau
acceptata. In vederea asigurarii deplinei exercitari a acestui drept, statele membre urmeaza sa
adopte masuri referitoare la orientarea si pregatirea profesionala, la intrebuintarea productiva
a fortei de munca in conditii de garantare a folosirii libertatilor politice si economice
fundamentale.
In concluzie totalitatea normelor adoptate de catre OIM, CE, CECO, CEEA si UE ,
care reglementeaza raporturile juridice individuale si colective de munca, securitatea sociala,
precum si mijloacele juridice de protectie si integrare sociala a lucratorilor din Europa
reprezinta dreptul social european.
Obiectivul acestui drept consta in infiintarea, existenta si functionarea institutiilor
sociale comunitare si se constituie in principal din reglementariele adoptate in principal de
organismele sus mentionate.

24