Sunteți pe pagina 1din 7

NICCOLO MACHIAVELLI PRINCIPELE

- RECENZIE -Il Principe este un mic tratat care a facut oclolul lumii si
despre care s-au scris biblioteci intregi . Acest
realitate

tratat, care este in

o suma de reguli, de norme, de sfaturi, un fel de memorial,

poate fi considerat ca un adevarat program de redesteptare nationala, ca


un act de incredere in destiul propriei patrii, in realitatea ei, in viitorul
ei luminos.
Niccolo Machiavelli a fost intelectualul cel mai reprezentativ al
epocii sale. Umanismul machivelian creator de state a deshis o imensa
perspectiva. Cunoscand istoria, legile ei, Machivelli este constient ca
numai in cadrul ei real se poate ameliora destinul intregii omeniri,
precum si al omului individual.
Intre Dante si Alfieri, vocea lui Machivelli a intonat singura un
inalt ideal. Si nu poate sa nu fie remarcata, drept o mare ciudatenie,
soarta literara a acestei carti care a starnit cele mai pasionate si
furtunoase polemici in lume. Stilul lui Machiavelli este in concordanta
deplina ca meandrele gandirii sale, pe care le urmareste indeaproape in
toate ritmurile sale. Stilul din Principe se revendica de la arta
gravorilor in arama sau in otel. Frazele sale capata caracterul
sentintelor sau proverbelor si sunt demne de a fi scrise in marmura.
Stilul operelor lui Machivelli este si o adevarata batalie, dusa de
catre autor impotriva cuvintelor, pentru ordonarea lor intr-o arhiectura
car poate aminti uneori de caracteristicile prozei latine. In Principe,
aceasta lupta cunoaste supremul sau triumf. Sinceritatea pasionata care
l-a caracterizat in gandire, tentativele reusite de a nota imediat, de a o
transcrie impresia in expresie exacta si precisa, urmata de viziuea
clara, niciodata confuza, a planului uei lucrari, au facut intr-adevar din
Machiavelli un maesru al stilului literar, caracteristic italian, care cu
greu va putea sa fie vreodata depasit.

Expunerea clara a faptelor, determinata de riguroasa sa logica,


gaseste imediat o forma corespunzatoare, far de artificii, rapida,
nervoasa, naturala in marea ei sobrietate, Proza lui Machiavelli isi afla
in sine propria-I arta, culoare, lumina carcteristica, dar mai ales
aceasta calitate suprema de a adera imediat la ritmurile gandirii
autorului. Concordanta dintre meditatie si expresie este armonica, stilul
alternand dupa desfasurarea gandirii.
Om al epocii sale, reprezentant al ideilor contemporane, al
nestinsei Renasteri, Niccolo Machiavelli l-a putut avea model pe
Cesare Borgia, figura politica centrala din Cinquecento, simbolul fortei
care vrea sa domine.
O imensa dezbatere, de-a lungul celor cinci secole care au
trecut de la nasterea scriitorului, a oscila intre doi poli adversi. Intr-o
parte pendulau afirmatorii machiavellismului, cuvant sinonim cu
amorlitatea politica, iar de partea caelalta erau sustinatorii figurii
austerului republican, teoreticianu ratiunii de stat (cu toata duritaea ei
uneori conjuncturala), a ineresului colectiv al patriei care poate
predomina orice interes individual.
Scris in 1513, tratatul a fost dedicat: Ad magnificum
Laurentium Medicem, fiul

lui Pietro dei Medici, nepot al unui alt

Lorenzo, Magnificul.
Primele unsprezece capitole comenteaza tipurile de principate
cae exista, ereditare, cucerite. Principatelor ecleziastice care au
caracteristici propiile este dedicat un capitol special. Trei capitole
ulterioare trateaza despre actiunile de cucerire si de consolidare ale
principatelor (statului). Acesta se opune cu fermitate folosirii trupelor
de mercenari, care , dupa parerea lui, nu au nimic in comun cu
interesele nationale ale unui stat.
Nucleul cartii il constituie modul de comportare al prncipelui
cu supusii si prietenii sai. In aceste capitole, se va judeca si anliza
adevarul efectiv, dezvoltandu-se celebra teza machiavielliana conform
careia un principe este mai bine sa fie temut sau iubit. Niccolo

Machiavielli sustine ca intrucat este greu sa impaci aceste doua


lucruri , este mult mai sigur pentru tine sa fii temut decat iubit.
Un alt subiect asupra caruia autorul revine in mai multe
capitole si asupra caruia insista il reprezinta modurile prin care poti
ajunge principe. Fie ca este ereditar, fie ca dintr-un simplu particular
sa ajungi principe, fie sa fii numit si sustinut de catre una din parti
(armata sau poporul), tema este dezbatuta cu lux de amanunte.
In ceea ce priveste principatele noi, in care principele este
nou exista posibilitatea ca greutatile pe care le va intampina pentru
pastrarea lor sa fie mai mari sau mai mici, in functie de priceperea
acestora. Totusi, dupa

cum sustine si Niccolo Machiavielli, daca ar

reusi sa devina principe din simplu particular, lucru care presupune fie
insusiri

personale,fie

imprejurari

norocoase

reduce

mult

din

respectivele greutati.Cu toate acestea ,cei care reusesc sa pastreze cel


mai

mult puterea

sunt cei care au fost ajutati de imprejurarile

favorabile.
Deasemenea ajung sa fie principi aceia cu insusiri deosebita.
Acestia obtin principatul cu greutate dar il conduc cu usurinta, iar
greutatile pe care le intampina in cucerirea lui decurg din legiuirile si
orandiurile noi pe care sunt nevoiti sa le introduca pentru a-si instari
statul si a-si asigura stapanirea. In acest caz exemplele sunt multe , dar
dintre ele se remarca cel al lui Hieron din Siracuza care a fost atat de
capabil incat s-a scis despre el ca : quod nihil illi deerat
ad regnandum praeter regnum deoarece nimic nu-i lipsea pentru a
domni afara de un regat".
Au mai fost inclusi principi care se sprijineau doar pe vointa
si pe soarta norocoasa a acelora le-au dat puterea acestea fiind insa
nestatornice si schimbatoare. Acestia nu-si pastrau locul deoarece nu
erau oameni capabili si inteligenti sa comande.
Cu toate aceste exista insa si moduri nu tocmai obisnuite de
prelua conducerea unui principat si anume crima si nelegiuire. Si aceste
tipuri sunt exemplificate insa nu sunt la fel de placute auzului ca si

celelalte , acestea sfarsindu-se tragic, existand insa si cateva exceptii..


Cruzimile sunt rau folosite atunci cand sunt putine la inceput, iar cu
vremea se inmultesc in loc sa dispara. Putini sunt aceia care reusesc sa
gaseasca o cale de scapare. Niccolo Machiavielli incearca sa imprime o
parere personala cititorului: Acela care ocupa un stat trebuie sa se
gandeasca dinainte la toate cruzimile pe care va fi nevoit sa le
savarseasca si pe toate sa le faca dintr-o data , pentru ca sa nu fie
nevoit sa le repete in fiecare zi
Daca am discuta despre principi, si modalitatilelor de
conducere,

vom

aduce in discutie, cum a facut-o si Niccolo

Machiavielli, principatele, care sunt create fie prin vointa poporului,


fie a celor mari, in functie de prilejurile oferite. Ajuns principe
datorita celor mari se mentine mai greu in functie decat cel care a
ajuns datorita poporului. In aceste circumstante, se ajunge in momentul
in care cei mari isi dadeau seama ca nu pot sa reziste poporului si
aduceau un principe la adapostul carui isi satisfaceau poftele. Poporul
deasemenea , vazand ca nu poate sa se impotriveasca celor mari, la
randul lui , acorda faima si stima unuia singur si-l face principe pentru
ca acesta, cu puterea lui, sa-l apere.
Dar clasificarea principatelor nu se opreste aici. Principatele
ecleziastice se pot obtine fie prin insusiri proprii, fie prin imprejurari
norocoase si se pot pastra si fara una si fara alta. Principatele
ecleziastice se sustin pe baza oraduielilor foarte vechi, intemeiate pe
religie.

Principii

isi

pastreza

puterea

indiferent

de

modalitatea

deconducere si deasemenea sunt singurii principi care au state si nu le


apara, au supusi si nu-I guverneaza. Statele, desi nu sunt aparate, nu le
sunt luate. Dupa cum spune si Niccolo Machiavielli aceste principate
sunt sigure si fericite.
Un alt lucru care merita sa fie mentionat ar fi acele lucruri
pentru care principii merita sa fie laudati sau aspru dojeniti. Niccolo
Machiavielli declara ca ar fi minunat daca ar exista un principe care
sa aiba toate insusirile bune. Bineinteles, pe langa faptul ca nimeni nu
poate avea toate insusirile bune si sa le si practice, nu cred ca ar fi
4

recomandat totusi un astfel de principe. Si totusi depinde ce considera


fiecare ca insemna

insusire buna.

Pentru ca poti sa fii curajos si

cutezator, binvoitor si apropiat, milos, si in acest caz nu cred ca este


recomandat pentru un principe sa aiba o astfel de insusire. A fi milos
nu ar fi recomandat pentru un principe cel putin in momentele de
cumpana , justitie si altele.
Darnicia, iarasi nu se poate practica fara ca ea sa fie cunoscuta,
fara ca sa-I dauneze. Cum de la tine nu poti da deoarece risti sa ajungi
in pragul falimentului, trebuie sa iei de la cei bogati si sa dai la saraci;
ceea ce nu le-ar micsora faima, ci le-ar aduce mai multa glorie, dar in
randurile unora. Pentru ca ceilalti te vor uri si dispretui, iar un principe
trebuie sa se fereasca tocmai de a nu fi dispretuit si urat, iar darnicia
duce si la una si la cealalta.
Concluzia la care ajunge Niccolo Machiavielli este aceea ca un
principe nu trebuie sa teama de conspiratori atunci cand poporul ii este
favorabil.Dar

in

cazul

in

care

poporul

ii

este

dusman

si-l

uraste,principele trebuie sa se teama de orice lucru si orice om.


Astfel ca principele trebuie sa se straduiasca sa-si creeze prin
orice actiune faima de om m,are si desavarsit,in primul rand.Astfeli de
oameni,mai ales un

principe trebuie sa aiba in jurul lui oameni cu

minti sralucite.Din tratatul lui Niccolo Machiavielli


trei feluri

reiese ca exista

de minti omenesti:unele care inteleg singure,altele care

pricep ceea ce

altii inteleg si le expica apoi lor,si in sfarsit,ultimele

care nu inteleg nici singure,nici prin altii.Cele de

primul fel sunt

desavarsite,cele de-al doilea fel sunt foarte bune,iar cea de-a treia
categorie sunt fara nici un folos.
Prin urmare, un principe prudent trebuie sa urmeze o a treia
cale,alegandu-si in stat sfetnici,dandu-le numai acestora dreptul de a-I
spune adevarul si numai in legatra cu lucrurile despre care el ii
intreaba si nu privitor la altele.
Pornind de la ideea infiintarii coloniilor si a intretinerii
acestora fara cheltuiala, sau cu una prea mica , prin metode nu prea

cinstite li se iau ogoarele si casele unora pentru a fi date noilor


locuitori, care sunt insa numai o foarte mica parte din noul stat.
Niccolo Machiavielli ajunge la concluzia ca aceia carora leai facut rau nu vor fi niciodata primejdiosi deoarece sunt razleti si
saraci,iar ceilaltivor fi supusi si cuminti de teama sa nu li se
intample si lor ceea ce s-a intamplat celor care au fost jefuiti de
bunuri. Tot el constata ca pe oameni trebuie sa-I iei cu binele, sau
sa-I distrugi cu totul , fiindca ei se razbuna pentru un rau usor care le-a
fost pricinuit , dar nu se pot razbuna in schimb pentru ceva grav.
Printre cele mai importante sfaturi date de Niccolo Machiavelli
se numara si urmatoarele:
-

Atunci cand o domnie este veche si neintrerupta,


amintirea innoirilor si a cauzalor care le-au produs se
pierde, deoarece o schimbare este intotdeauna punctul
de plecare al unei schimbari urmatoare, de care se
leaga si pe care o sustine.

Acela care este cauza puterii cuiva se prabuseste el


insusi: in adevar, puterea celuilalt, el a facut-o fie
prin viclenie, fie prin violenta, si atat una cat si
cealalta sunt primejdioase pentru cel care a devenit
puternic.

In republici, relatiile dintre oameni sunt mai vii, ura


si dorinta de razbunare mai puternice, iar amintirea
vechilor libertati nu ingaduie cetatenilor si nici nu le
poate ingadui nici o clipa de ragaz; asa incat mijlocul
cel mai sigur est tot acela de a le nimici sau de a te
stabili acolo.

Se inseala acela care crede ca oamenii mari uita


insultele trecute pentru beneficiile prezente pe care le
obtin.

Principele trebuie sa se poarte in asa fel cu supusii


lui, incat nici o inptamplare, nici buna , nici rea, sa
nu-l faca sa se schimbe.

Un principe intelept trebuie sa se gandeasca si sa


gaseasca un mod de guvernare prin care cetatenii lui,
oricat si in orice fel de imprejurare, sa aib nevoie de
stat si de el; in cazul acesta ei ii vor fi credinciosi
intotdeauna.

Referitor la intrebarea daca trebuie sa fii iubit sau temut, prin afirmatia
ca oamenii iubesc asa cum vor ei si se tem dupa cum vrea principele,
asa incat un principe intelept trebuie sa se sprijine pe ceea ce depinde
de el iar nu pe ceea ce depinde de altii. Autorul considera ca straduinta
unui principe rebuie sa fie numai aceea de a ocoli ura supusilor lui.
Personal, consider ca e mai bine pentru un principe sa fie temut, decat
iubit, deoarece oamenii ii respecta mai mult pe cei de care se tem, iar
castigarea respectului supusilor poate fi o buna metoda de a-I supune.
In realitate, in macheviallismul din Principe, gandirea timpurilor
moderne isi gaseste una din principalele sale radacini.

Referinte:
Niccolo Machiavelli Principele, Editura MONDERO, 2002
Mihai NicolaescuPolitica,jungla prezentului, Editura ANOTIMP,1997